Telegraful Roman, 1884 (Anul 32, nr. 1-152)

1884-08-02 / nr. 89

Sr. 89 ABO­NA­MENTUL Pentra Sibili pe an 7 fl., 6 Inni 8 IM er., 8 Inni 1 fl. 76 or. Pentru ■•■•robia pe an 8 fl. 6 Inni 4 fl., 3 Inni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 Inni 6 fl., 3 Inni 8 fl-Sibiim, Joi 2/14 August 1884. TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inverțiuni a se adresa la Adalab­trațiaaaa tipografiei arabidlaoaaana Sibiiu, strada Măcelarilor 47 Corespondențele «Unt a la adresa la: Radaoțlnana „Telegrafolul Raaâa“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrnncate se refuse. — Articnlii nepnblicați nn se Inapoiazi. Anul XXXII IMBXBTIUMIIaX Pentru odată 7 — de două ori 18 or., — de trei ori 16 or. rândul în litere garmond — și timbra de 80 or. pentru Se­ pare publicate. Sibiiu, în 2/14 August 1884. In 5 și 6 August a. c. Asociațiunea transilvană pentru literatura română și cultura poporului ro­mân va ținea ședința adunării sale generale Ia mij­locul fraților noștri creștieni. Dorind din inimă consultărilor și din est an cele mai salutare resultate invităm pe fie­care su­flet românesc și iubitoriu de literatura română și cultivarea poporului român, se alerge întru sprigi­­nirea, și se contribue după putință intru susținerea și întărirea acestei instituțiuni de deșteptare și pro­gresare. în onoarea acestor­­ Zile mărețe și Bărbătorescu ne vom ocupa de astădată și noi cu unele reflec­­țiuni la starea și mișcarea noastră economică, cu atât mai verteB, că și Asociațiunea noastră numai prin bună și înțeleaptă economiă poate și mai mult înainta și înflori. Când avem lucrurile cele mai multe și mai in­­tețitoare de isprăvit, atuncia suntem mai aproape de cele mai numeroase primejdii. Fără îndoială dar grigia bună încă trebue să fie tocmai atuncia mai mare, mai încordată. Gingea bună păzeșce primejdia rea. Bară primeștia asemenea hidrei cu sute de ca­pete otrăvitoare, nimicitoare, poate veni asupra capu­lui bietului muncitoriu din mulțime de pricini deo­sebite. Bine cunoascem munca și truda, ce sărguincio­­sul nostru econom de dimineața până seara o desvoaltă întru cultivarea aurului sau pănă ce vede holda în­spicată, pre­cum și gingia și frica ce poartă în sîn pănă ce vede holda coaptă, secerată și legată în snopi. Eară când carul, încărcat cu grăunți de aur și gemând din dric și cârțâind din roate de apăsarea scumpei sale poveri, de abia se strâmtoresce prin poartă în curte, bucuria căsii este generală. Pânea nouă a adus speranțe nouă, viață nouă. Toți mulțămesc lui Dumnezeu pentru darul ce a dat și în acest an. Insă numai un moment de negrigit, o schinteiă nesupraveghiată preface în cenușă, în nimica toate ostenelele și lucrările anului, toate speranțele fru­moase. Acoperim năcazurile inteți­oare, plătim dările și aruncurile, ne ușurăm din datorii și din carnete, însă înainte de toate avem pâne pentru a putea presta și isprăvi celelalte lucrări ale economiei, de­­ia cari numai la toamnă vom avea folosul și agoni­seala. Cele mai multe și mai mari primejdii sau cau­­sat prin foc, provenit mai cu seamă din negrige și neatențiune și tocmai pre acest timp al secerii și al îmblătitului. Durere, mulțime de coșuri putem înșira din fie­care an, în cari nu numai agoniseala și averea unuia sau altuia, ci și a comunelor întregi prin foc s’a nimicit de tot, s’a prefăcut în cenușă, lăsând după sine numai grămezi fumegânde, lacrămi de durere, năcașuri, datorii, foame și desperațiune, căci­le astfel de incendiuri devin des prada flăcări­lor nu numai bucatele și nutrețul, ci și sculele eco­nomice neincungiurat de lipsă, vitele, vestmintele și puținele scule din casă și cămară, procurate cu greutate și multă resignațiune. Casele, locuitorilor noștri sunt mai cu seamă cu paie sau trestie coperite, rar cu șin­­dile și și mai rar cu țigle. Rară dintre locuințe foarte multe, mai ales în părțile muntene sunt din lemn construite, o adevărată grămadă de lemne. Cu bucate și zidiri asigurate prea puțini din­tre economii noștri se pot lăuda pănă acuma. Această stare a economilor noștri este explicată ușor din sute de motive, însă mai cu seamă din pricina mulțimei și varselor sarcini și poveri insu­portabile ce trebue să copere și să presteze din pu­­ținica sa moșie, din micul capital de axistență, și cari sarcini vedem că cresc din an în an, dară fără ca ele se stea in proporțiune dreaptă cu venitele și puterile moșiei și a bietului muncitoriu. Asistență sa în acest stat rău și stângaciu câr­muit, economul nostru trebue sé o plătească foarte scump, și de va merge tot ca pănă acuma apoi nici pelea, care-i îmbracă viața, nu mai este a lui. Dacă mai adaugi la toate aceste încă iubirile elementare, foc, apă, grindină, locuste, tăciunițe, arsură, și altele asupra puținei moșii, apoi nu-i mi­rare dacă brațele lâncezesc, dacă o moșie după cealaltă rămâne părăsită, înțelenită, pentru că frămân­­tătorii ei sau dus în alte părți, în alte țâri, unde pot sa muncească și să trăiască și pentru sine și dacă în fine, statul însuși, răzimându-se mai cu seamă în economie, slâbesce, regresează și din an în an trăind din mână în gură, se apropie tot mai repede spre sărăcia universală, spre cădere. Numai bună­starea singuraticilor, numai o cârmă dreaptă și conșciincioasă poate întemeia existență asigurată a unui stat, ceea ce durere, despre al no­stru cu mâna pe inimă nu putem spune în nici o privință, pentru că am ajuns acolo încât în multe părți chiar și deosebitele categorii de executori sunt în­­grijiți de rândul gurii de a­ fi pe mâne, de lângă câte o tufă umbroasă, fară jur împrejur zăcea trofeele învingerii, oase de aripi, de picioare, de pept, secui fără apă acră și ploasce îmburdate cu gura căscată spre pământ. Inse tui mult ținu împărăția fermecată. La mo­ment dispăru liniștea și căldura. Ca din senin se ridica un vânt șucrătoriu, ce aduna nori negri asupra capetelor noastre, semnele unei tempestăți, de care numai în munți se poate vedea. De-abia ne urcarăm pe cai cu grabă și porni­răm pre piezișa „Tarniță“ la deal, grandiosul spec­tacol se și începu. Fulgere și tunete înfricoșate urmau necontenit una după alta aruncând asupra noastră o ploaie re­spectabilă. Ajunși în „Goasele“ și în „Sus“ ne întimpina un vânt rece, de­și ploaia mai slăbise. Ciobanii cari porniseră cu turmele de oi „a­munte,“ aici încă au trebuit să facă stațiune din pricina vremei nefavoritoare, cu atât mai vârtos că oile și neatinele erau tunse. Tocmai când ajunserăm la poienele de pășunit, ciobanii adunau oile în țare, ca să le mulgă. Era un concert în sute de tonuri înfricoșat, asurzitor. Tot prin ploaie am ajuns „la Colun“ și „în bocși­­tură,“ unde locuesc grupați vr’o 15 familii de bocșeri erariali (făcători de cărbuni) și șufari (dela nemțescul Statul nostru basat pe temeliile economiei este supus și legilor și regulelor economiei în mare și în mic, și ca atare, precum seim, el nu numai nu progresează, și stagnează, ci regresează, pen­tru că venitele statului sunt cu mult mai puține, decât ch­eltuielile lui, dintre cari partea cea mai mare nu sunt neincungiurat de lipsă sau nu sunt împreunate cu nici un venit. Apoi de unde iai mai mult cu cât pui nu poate se remână ceva. Nu atât orbia hegemoniei și a supremației, nu nedreptățile și violențele cârmuitorilor și a organe­lor lor numai, ci mai mult incapacitatea de a cârmui cu socoteală și înțelepciune statul întemeiat pre economie, este causa regresului economic. Criza eco­nomică va da preste cap mai curând sau mai târ­ziu cârmuirea noastră, pre lângă toate opintirile și sporturile macrobaților noștri de dincoace de Laita. Ne doare a mărturisi aceasta, vi se suntem si­liți a o face, pentru că taie în viața și viitoriul scumpei noastre patrie; pentru că, noi românii sun­tem cei întâi, cari suferim mai mult și mai greu sub aceasta tristă stare a lucrurilor, și pentrucă dorim din tot sufletul schimbarea în mai bine a acestei stări desolate, pănă când mai este timp și modru. Inse cu toate aceste, în proporțiune cu alte popoare din statul nostru, românii sunt cei mai puțini și cei mai din urmă, cari au desperat, cari au părăsit vatra străbună, cari au detras brațele sale muncitoare, ajutoriul seu, spre susținerea și înaintarea statului. In românul este oituit de mii de ani a trăi și a cădea cu țeara sa, și dela aceasta nu-1 pot abate neci persecuțiunile, nici foamea; ci el se simte în­dreptățit și datoria a lucra și a lupta până la cea din urmă resuflare pentru îndreptarea și îmbunătă­țirea sorții sale și a patriei sale. Iată din ce motive provocăm și acuma tocmai în timpul cel mai îngrămădit cu lucruri scumpe, cu adunarea roadelor ostenelelor, pre economii noștri să fie cu dosebită atențiune în toate mișcă­rile lor, să nu devină prada flăcărilor munca lor de pre un an întreg, agonisala multă puțină, adunată în cursul vieții lor. Este fără osteneală, și de nespus folos dacă confrații noștri preoți, învățători, artiști comunali și alți cărturari dau poporului înviațiunile și instruc­țiunile, și fac disposițiuni salutare în direcțiunea aceasta. Trebue numai puțini că voință firmă și în fie­care comună s’ar putea introduce o înțeleaptă și schürf, schürfen). De aici ne-am slobozit în „Do­­nea“ și după călărire de mai multe oare la mu­­gitul serii am sosit în „Valea alunului“ la gornicul de pădure loan Ștefănescu tinerul, toți pătrunși de ploaie ca un ghem de bumbac. Gornicul, un român voinic și pretinos, dimpre­ună cu soția sa drăgălașă și toți oamenii lui, ne primiră cu rară ospitalitate, cu brațele deschise în sensul adevărat al cuvântului. Simțirea noastră la o astfel pe primire suprin­­­zetoare departe de lume, în vârful munților nu se poate în nici un chip reda ci numai simți. Toate ce a avut ne-a pus cu cea mai mare plă­cere la dispusesiune. Mâncări, băuturi, culcuș și mai cu seamă, o chilie spațioasă, curată și încălzită. Era îngrozitoriu, în dricul lui Iuniu stăm împre­­giurul cuptorului, ne încălcăm și ne uscam cu toții, și ne prnia la toți ca în luna coconului Ian. Toate ar fi fost cum ar fi fost, însă veacul rău sub toată critica și primejdios ne-a legat ca cu ca­­tene de fer de casă, și ne-a silit să stăm trei­­ zile și trei nopți pre capul bietului om de omenie și a familiei sale. Tuturor cari vreau sau sunt siliți a călători în locuri depărtate din munți le sfătuesc, dacă mai pun preț pe viața lor și pot să transpoarte cu sine din greu bucate și țoale calde; eară fără sănătate n’are ce porni călare la Bătrâna. FOIȚA. Im­presiuni neuitate. (Urmare). II. Dela Sibiiu la Bătrâna. Intr’aceea se perfecționară și frigările cele mari la supraveghiarea n­ea personală. Să fi vă­zut asalturile cu brișcele și furcuțele turcesci asupra frigărilor împlântate în pământ; să fi aușlit laudele la adresa bucătarilor și a protobu­­cătariului și la a păharnicilor, pare că nu mai au sfârșit. Toți mânca și bea, vorbea și horea românesce. Era o egalitate și frățietate între toți, de nu-ți vi­­nea a crede, că suntem dincoace de Laita. Nui mirare dlară dacă în vederea acestei con­­vețiuni frățesci, am golit desagii până în fund, pu­nând la dispusesiune și cea din urmă sfărimătură și fălie de caș, prăjitură, șonca, rădiche, ceapă, cu un cuvânt toate neținând nici o reservă. Fără îndoială după o luptă așa crâncenă și mi­stuitoare, te obosesci și doresci odihnă. Zgomotului de mai nainte a urmat o asemenea tăcere profundă, întreruptă numai din când în când prin câte un monolog monoton de sunetul gurdunei

Next