Telegraful Roman, 1885 (Anul 33, nr. 1-137)

1885-02-14 / nr. 18

70 să-l scăpăm de diferitele verdicte ale opiniunei pu­­­­blice, de cari nu scapă asemene care e om, nescăr­­­­mânat. Una e la catolici — una e la noi! Preoții ca­tolici — ce e drept și ei nemulțămiți — cel puțin sau dedicat carierei acesteia cu toate consecințele ei! Preotul nostru în urma unei fatale întâmplări e e s­­pus a fi de compătimire — ici colea obiect de rîs în societate. Nimbul lui e perdut, activitatea lui paralizată, voia de a presta serviții e redusă la nulă, cu un cuvânt el e mort și viața lui e un chin și o tortură. Este datoria noastră a sări celor necăjiți în ajutor. Cine garantează că cei astăzi fericiți și voioși nu vor vărsa mâne lacrămi la un mormânt rece, — deci cu o oară mai curând trebue sa ne interesăm de soartea confraților nenorociți, se sulerăm ideia antea congreselor și sinoadelor noastre și se o pre­dăm ca o voință firmă sinodului arh­ieresc, ca din punct de vedere practic și uman să-i dea o soluți­­une deamnă de c cestiune care privește a 5-a parte din preoțimea noastră din Metropolia! Poporul no­stru mai bucuros va vedea pre preotul nostru căsă­torit a doaua oară, decât se vadă la el în casă, unde ar trebui se domnească moralitatea și sânțenia — ar fi una, mâne o altă femeiă de o proveniență păcătoasă. Dar multele calamități ce sunt legate cu ținerea astor feliu de femei, și odată pentru totdeuna fie [fie »preotul de pre­date nu poate ține a casă, copii, economie și alte necazuri fără a-și ținea o femeiă, cine să direagă astfeliu de trebi.“ Toate sforțările, cari le-ar invoca domnii cei dela­­ Biserica și Școala“ din Arad cum o făcuserâ­mai anii trecuți în cestiunea aceasta, vor rămânea niște vorbe seci și niște provocări la niște canoane inter­pretate de mintea omenească în diferite chipuri. Eu și cei de o vedere cu mine, pretindem ca cestiunea se se discute în organele noastre de pu­blicitate pro et contra, să se pună la ordinea cailor în sinod. Ven. Consistoriu să compună datele stati­stice de așa, ca se se știe câți preoți sunt văduvi în archidiecesă și eparh­iele surori de asemenea, ca să vedem e bine de a remânea și persevera la un rău notorie sau se-l prefacem în spre bine fără de a a știrbi nici o iată din credința noastră și fără de a atăca, necum puncte cardinale dar nici secundare din dogmele credinței noastre și din canoanele bi­­sericei răsăritene. Biserica noastră nu se va pune în luptă cu spiritul și reformele, cari reclamă serios punerea lor în aplicare. Și ea nu o face aceasta în cestiuni cari nu ating temelia credinței. Știm că în primii secli ai creștinismului și ar­­h­iereii erau oameni cu familie. Normele ulterioare le-au provocat spiritul timpului și împregiurările locale. Schimbându-se ele, nu avem cuvânt pentru care să mai susținem normele create de ele, cari nu se mai potrivesc, și cari pare ni­ se încep a sub­mina temelia. Supunem cestiunea discnsiunei obiective și ne­preocupate, va fi bine ca ea să fie studiată cu se­­riositate și discutată cu demnitate. Și apoi dacă nu vom ajunge deocamdată la deslegarea reclamată de împregiurările noastre, prin discuție doamnă nu vom strica causei. Un preot ortodocs. TELEGRAFUL ROMAN. Revista politică. Parlamentul Ungariei a votat proiectul pentru reformarea casei magnaților. 223 voturi au fost pen­tru proiect și 157 contra proiectului. Despre vii­toarea soarte a proiectului circulează feliurite ver­siuni. Nu este eschisă probabilitatea că se va face un compromis între membri casei de sus și guvern, cel puțin în acest sens vorbește o corespondență a biroului de corespondență, și care -și insușește infor­­mațiuni venite din izvor sigur. Ideia de stat unguresc nu poate lipsi nici­odată din ziarele ardelene. „Magyar Polgár“ în numărul de eri atrage atențiunea financierilor din Ungaria asupra ideei de stat unguresc. guvernator al bancei naționale în special domnul profesorul Kautz este îndrumat a șterge toate filialele de pe locurile, unde poporul este vrășmaș ideei de stat unguresc și puse acolo, unde locuitorii cu trup și suflet sunt maghiari. Astfel pusă banca națională în soldul ideei de stat unguresc, se vor putea face mari cuceriri prin­tre sași, români și croați „ad majorem Hungariae gloriam.“ E mare boală grandomania, și bolnavul în lin­goare de cel scrintit la creeri se deosebește numai prin speranța în probabilitatea unei însănătoșeri. Noi înregistrăm faptul și trecem la alte necazuri. în Sudan s’au întors lucrurile in defavorul en­­glesilor pe toate liniile. Trupele englese sunt în retragere, lupta contra guvernului în parlament este aprigă. Se vorbește deja de demisionarea bătrânu­lui Gladstone. în legătură cu Anglia începe a deveni mai cri­tică și poziția Italiei, care după cum a spus Man­cini a legat alianță cu Anglia. Spre a chlarifica situ­­ațiunea s’au făcut mai multe interpelări privitoare la politica colonială a acestui stat. în ședința dela 20 a lunei curgătoare presidentul camerei a adresat mini­strului de externe Mancini o somațiune formală cu pri­vire la citatele interpelări. Mancini a răspuns: „Dela ul­timele mele declarațiuni asupra acestui obiect au tre­cut timp cu mult mai scurt, ca eu să simt necesitatea de a mai adaoge ceva la cele crrse. De atunci nimica nu s’a schimbat. Dacă întrebările făcute s’ar pune la discuțiune ele ar răpi timp foarte mult. Guvernul ia asupra și responsabilitatea pentru toate acțiunile sale. Cred că camera nu va mai insista a se pertracta aceasta afacere, deoarece guvernul a declarat, că politica colonială nu va trece peste modestelele granițe croite, apoi raportul nostru cu Anglia nu s’a schimbat în­tru nimica.“ Deputatul Camporeale insistă a i se da răspuns, fiind-că declarațiunile secretariului de stat englez Fitzmaurice sunt foarte neliniștitoare. Bruni­­alti crede că o discusiune în acest obiect ar înlesni responsabilitatea guvernului, la ce Mancini a răs­puns: Declarațiunile lui Fitzmaurice întru nimica nu modifică cele enunciate prin mine, ele stau cu cele ale guvernului italian în cea mai mare consonanță. De aceea ministrul accentuează din nou că ia asu­­pră și toată responsabilitatea și preferă a tăcea. în urma tenacității ministrului Mancini de a nu răspunde la interpelațiunile privitoare la politica colonială, camera a trecut preste interpelări la or­dinea­­ zilei. Cu acestea însă situațiunea cu nimica nu s’a clarificat, și este mare ferbere în întreagă Italia. Se vorbește că o armată de 10,000 oameni va debărca pre țermurile Nilului spre a începe ope­rațiunile militare împreună cu Anglia. Comisiunea europeană pentru neutralizarea te­ritoriului Congo și-a terminat agendele sale și a stipulat definitiv normele ce vor fi a se observa cu privire la noul stat pus sub colectiva garanție a statelor europene. în punctul 1 al stipulațiunilor întreg teritoriul se declară de neutral. Deodată cu comerciul se va lăți pre acest teritoriu și civilisa­­țiunea, având fie­care putere a observa neutralitatea pre întreg ținutul Congo; în cazul când teritoriul va fi atacat, puterile unite vor da sucursul pentru susținerea liberei exerciări a comerciului, și la co­zuri de controverse între puterile semnatare va de­cide arbitriul între ele. Se speră deci că lumina civilisațiunei sub scu­tul Europei se va lăți și pre aceste locuri sălbatice în interesul omenirei în general, tul seclului tr. și începutul celui de față, literatura rom. ciscarpatină chiar în timpul din dispută și mai vârtos în el, va se­dică în cele vreo două decenii ultime, a prins la putere ceva mai însemnată, ba relative destul de însemnată. Asemănați numai, rogu-ve, ceea ce eram în aceasta privință și ce avem astăzi. Nu veți afla ce e drept o deosebire cât ceriul de pământ, dar totuși nu mica deosebire. Dacă, prin anii 50 ai soclului cum gfisem, multe puteri june se nevoesc cu mai mult au mai puțin succes a încorda lira română, anunțând est mod ca drăgălașele cântărețe ale sărbelor cu svavul și me­lodiosul lor concert sosirea dulcei primăveri, apoi în deceniile următoare unii din ei continua, și alți consoți noi i urmează. Ba în deceniile des memo­rate începe a fi deja aprețuită după valoarea, ce me­rită, literatura noastră poporală ca temeiul cel mai adevărat al unei literature naționale, și deci începe a fi colectată cu diligința din ce în ce mai mare (dl Al. M. Marienescu, Mir. Popiliu, Sim. Florian Marian, Hințescu, diversele foi periodice). Se pre­­sintă primii, și între dânșii nu neabili cultivători și ai celor­alalți romi de poesie, anume ai poesiei epice, descrinți în speciele romanului și novelei, mai puțin de ai dramaturgiei din cause palpabile (Ioan Slavici, Iosif Vulcan, Teoc. Alexi, V. Ranta Baticescu, Emi­lia Lungu, Alesandru Onaciu, Al. Densușian, Ionița Bumbac). Apar opuri și tractate, unele de necontesta­bilă valoare, pe terenul istoriografiei și al științelor ajutoar­e ale istoriei (Andr. Șaguna, G. Barițiu, Nic. Popea, I. M. Moldovan, Nic. Densușian, I. V. Rusu,­­dr. Mesiota, Dr. I. Ardelean). Se tracta deja, pe ni­velul științei moderne, unele din disciplinele filoso­fice și de știința exactă (Ioan Popescu, dr. Petrovi­­ciu, dr. Vas. Lucaciu, Fericean, dr. Barcian, Porcius, dr. Alexi). Literatura teologică ia un avent din cele mai îmbucurătoare (Ștefanelli, dr. Ioan Rațiu, Sim. Po­pescu, Isid. Onciul, dr. Alesand. Grama, Sim. Micu, I. Boroșiu, Gabr. I­opu, și încă o altă sumă de au­tori de opuri omiletice). Trecem peste comentariile varse de jurisprudenția și de științele medicinale; pe­ste opurile și tractatele filologice-limbistice și gra­maticale, unele de preț neperitoriu altele cel puțin interesante și stimulătorie la ulterioare cercetări; pe­ste considerabila sumă de manuale didactice, cât mai perfecte, cât mai defectuoase și de toate ori mai toate specialitățile , peste vastele reuniuni literare-culturale cum și peste faptul­ termometru al progresării noa­stre, că biarnalistica română din Austro-Ungaria, în asemenare cu timpurile ante-marțiale, o vedem înze­cită dacă nu doaută Recită, și încă este ntiv ca și in­tensiv. Se poate oare numi mic acest progres, făcut nota­ bene de Românii austro-ungari în restimp de de abia 2—3 decenii? Bată pentru ce ne încumetazăm a afirma mai sus, că asertul, după care activitatea literară la Ro­mânii ciscarpatini în timpul din urmă și în cel de față ar fi langend și stagnând, nu are tocmai mult temeiu. De altă parte însă nu-i negarăm și nu-i ne­găm nici noi oare­care temeiu și îndreptățire, întru cât adecă desclinit astăzi n’ar fi bine a ne culca pe laurii deja câștigați. Din contră chiar împregiurările noastre actuali, în multe privințe nu prea de invi­diat, ne îndrumă a ne arunca cu puteri și mai în­ Corespondențe particulare ale „ Telegrafului Iolomân. “ Brașov, 30 Ianuarie 1885. Domnule Redactor! Este deja un an de­­ ide, de când s’a publicat în pariul d-voastre o scurtă dare de seamă despre puterea de vieață, ce se află în sînul a duor Reuniuni române de aici. în anii 28—31 ai „Tel. Rom.“ din 1884 în rubrica corespondențelor s’a publicat adecă numita dare de seamă despre mersul Reuni­­unei de gimnastică și de cântări și despre cel al Reu­­niunei pentru spriginirea învățăceilor și sodalilor români meseriași. Cea din urmă în anul acesta și-a ținut adunarea sa generală ordinară în 20 Ianuarie v. a. c. în cele următoare ’mi iau voie a releva unele momente mai însemnate pertractate în acea­stă adunare generală. Ne rog însă să nu ve aștep­tați la un comunicat m’ai îmbucurător de­cât cel din anul trecut; m’aș simți foarte mângâiat a putea aduce ceva mai plăcut, dar dacă realitatea este îm­­potrivitoare, nu putem face alta decât a ne mul­­țămi numai cu ilusiunile. Adunarea se deschide sub presidiul părintelui V. Sfetea, se alege o comisiune pentru revizuirea raportului comitetului și a celui al cassariului, iar o comisiune pentru înscrierea de membri noi. Pănă la revizuirea rapoartelor numite se­ pune la ordinea zilei discuțiunile asupra altor obiecte. Urmează deci o propunere a Părintelui Baiule­­scu, care o taie adânc în vieața asociațiunei. Propu­nerea a fost precedată de un discurs nu de puțină importanță. în acest discurs se arată într’un mod foarte palpabil căușele stăreț cele misere a meseri­așilor noștri precum și îngrijirile ce trebue să le avem din acelea pentru viitor. Cu mult mai important ,în acest discurs decât să rămână nerelevat, de aceea îmi iau voie a-1 și înregistra în rezumat la acest loc cu permisiunea dlui autor, după un comunicat ulterior. „Retrăgându-me în anul trecut dela afacerile Asociațiunei“ tuice dl Baiulescu „am fost mai puțin ocupat și am cugetat și am studiat cum ar putea să ia această Asociațiune un avânt mai mare am a­cordate pe câmpul pacic și fecund al literelor și ști­ințelor, fiind încredințați, că prin asta vom pune te­meiul cel mai solid și mai durabil viitoriului nostru. Da, pentru că aceasta laboare ajută mai cu eficaci­tate, pe individ ca și pe popoare, a se înălța la su­perioritate veritabilă, dânsa creează pe acest pământ ceea ce e mai divin și mai neperitoriu și despre care bătrânul Horatiu­­ ju­cea: „Multaque pars mei vitabit Lybitinam.“ Aceasta saboare și activitate e, după opiniunea noastră și credem și după a altora, de dorit să crea­scă, să se înmulțească și să se potențeze între noi astăzi mai mult ca de altădată. Literatura română ciscarpatină să ia cu puteri unite și încordate un mai mare avent, desclinit în acel ram al ei, carele după firea lucrului manifestă în modul cel mai preg­nant și mai marcat spiritul și caracterul național, și carele drept acea este totodată un conservativ din cele mai potinți al acelui spirit și caractru. Din motivele și pănă aci ateptate noi ținem, că a sosit timpul, în care și pe întinsul și încântătorul câmp al beletristicei scriitori noștri ciscarpatini să-și dea mâna, să se însoțiască, să proceadă într’un cu­get și o simțire. Noi sperăm mare avent, multe avan­­tagie literare și culturale de la o atare societate, într’adevăr cine să se mai îndoiască despre aceea că acum însă­și existența unei asemeni societăți prin simplul impuls moral, ar stârni la activitate literală corespo­nlătoare pe multe talente și puteri pănă aci latenți ori poate pre sfioase? Adauge ca în sinul unei atari societăți în fața unui atare Areopag beletristic, critica literară, atât de necesară pentru alegerea

Next