Telegraful Roman, 1885 (Anul 33, nr. 1-137)
1885-10-10 / nr. 108
Nr. 108 ABONAMENTUL. Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarhie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Sibiiu, Joi 10/22 Octombre 1885. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la: Redacțiunea „Telegraful Român“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrancate se refusă. Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXXVI. TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Morila, Joia și Sâmbăta. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr pentru fiecare publicare. Maghiarizarea cu forța. Am anunțat cetitorilor noștri condusele comitatului Satmare, prin care a escris dare de un procent asupra tuturor locuitorilor din comitat pentru a contribui cu ei la maghiarizarea naționalităților din patrie, cu care ocasiune am publicat și cuvântarea contelui Károlyi, prin care a spriginit acest nou impozit chiemat a salva existența statului. Am <zis că cașul de la Satmare nu va rămânea singur isolat, și nu ne-am înșelat în temerea noastră, piațele maghiare ne aduc scirea, că comitatul Udvarhely a purces întocmai. Ar urma de bună seamă ambele Târnave, Solnok-Doboka și poate și comitatul Huniadoarei. Deocamdată nu vom face profeții în ale maghiarisărei, ci punem sub ochii cetitorilor noștri circulara comitatului Satmare adresată municipiilor din patrie în cestiunea escrierei de dare pentru maghiarisare. Iată adresa de care e vorba: Iubiți amici și compatrioți! A fi maghiar și a-și împlini chiemarea ca maghiar în toată direcțiunea, e o sfântă datorință a fiecărui fiu al patriei acesteia. Cine s’ar îndoi, că un individ, poseadă cât de puțină cultură, nu ar sei judeca, că drepturile și favorurile, gustate sub scutul acestei patrie, îi impun o datorință? Cine ar cuteza se se îndoiască, că un membru al acestei patrie, pătruns de sfânta idee a patriotismului maghiar nu ’și-ar ținea de glorie a-și face datorința cătră patrie? O țeară gunoită cu sângele Strămoșilor noștri, ecsistența statului nostru maghiar-constituțional, păstrată de antecesorii noștri prin atâtea lupte formează fala și gloria noastră, aceste ne-au pus pe limbă cuvintele: „Aici trebuie să trăim, aici trebuie să murim“. Și cu durere trebuie se esperiăm, că pănă când maghiarul de la Árpád încoaci, a format în direcțiunea și în instiințele sale, în patriotismul seu, o națiune unitară și a stat în timpuri atât de grele la înălțimea desvoltării și a culturei, dar și-a împlinit chiar misiunea sa întru scutirea civilisațiunei europene, — pănă atunci naționalitatea maghiară trebuie să vadă, cum astăzi fiii acestei patrie se opintesc a dărîma ccsistența statului maghiar, și o fac aceasta chiar acei fii, cari sunt tractați ca frați și se bucură de aceeași libertate ca noi. Ni se înegresce inima în fața acestor eexperiențe și patriotismul nostru e gata, de a apăra patria și dreptul nostru maghiar constituțional, pe care l-a eternisat istoria unui secol întreg, de a-1 scuti și păstra, pentru de a-1 putea preda urmașilor noștri cu o inimă liniștită și patriotică. Dacă am trăi în timpul dreptului săbiei, dacă nouă nu ne-ar fi rămas răspândirea civilisațiunii ca o veche moștenire, dacă noi nu am strînge la peptul nostru pe tot fiul acestui pământ cu o dragoste sinceră și frățească, atunci am avea mijloace și căi de a ză ]dărnici străduințele îndreptate în contra comoarei noastre, deoarece înse noi credem, că ne vom putea ajunge scopul și prin răspândirea culturei maghiare și fără provocarea revoluțiunii și a înstrăinării desăvârșite, ne-am îndreptat instințele noastre într’acolo, ca să atragem atențiunea asupra aceleia, și ne rugăm pentru sprijinirea noastră întru răspândirea aceleia. Cum se poate explica această văisătură a noastră, în ce consistă causa acesteia? Nu în rămânerea îndărăt a culturei maghiare. Sub egida culturei va fi maghiarul—maghiar, și fiecare fiu al acestei patrie va înțelege cuvântul, care îl avertisează la iubirea de patrie — o avertisare, care formează astăzi misiunea noastră, de a răspândi cultura maghiară spre ajungerea acestui scop și care ne impune o datorință, de care nu putem, nu ne este iertat a ne feri, în mai multe ținuturi ale țării, unde împrejurările au produs o mișcare, s’a înțeles deja idea culturei naționale pe cale socială, s’au înființat reuniuni, singuraticii și-au jertfit obolul pe altariul scopului sfânt; toată seara a înțeles avertisarea și abia a rămas vre-un maghiar, care să nu se fi grăbit, a-și dovedi marinimositatea, pentru că cultura e ceea ce ridică inima, limpeitesce noțiunea, și în urma acesteia nu va mai prinde rădăcini nici o influență străină de noi și de patriotismul nostru, deoarece noi prin răspândirea culturei vom să ajungem aceea, ca toți locuitorii Ungariei să se recunoască de cetățeni maghiari, și să vestească lumii cu o trufașă consciință de sine, că ei se pot între sine înțelege în limba oficială a statului, și că în această limbă își isprăvesc toate afacerile, deoarece Ungaria numai așa va putea fi tare. Reuniunile înființate în singuraticele ținuturi spre esecutarea acestei idei, jertfele aduse de către singuratici nu vor putea avea însă resultatul dorit, fiindcă în cele mai multe locuri ținuturile noastre curat maghiare nu stau sub impresiunea afurisitei mișcări antimaghiare și astfel puterea de lucru nu se desvoaltă într’o astfel de măsură, precum o pretinde mișcarea contrară, și poate nici nu se poate desvolta din cauză că și jertfele singuraticilor, fie acele cât de mari, sunt mici față cu totalitatea. Răspândirea culturii maghiare s’a prefăcut într’un scop patriotic de cea mai mare importanță, ceea ce nu se poate încredința micilor puteri ale singuraticilor și reuniunilor cercuale, dacă cooperatiunea ne sranantează, un resultat mormor î nn urmare s’a aflat de lipsă introducerea unei astfel de mișcări, care să concentreze întreaga poporațiune a țării, care să impună puțină povară singuraticilor, însă să impună fiecăruia a măsurat stării lui materiale și să asigureze astfel mijloace considerabile, care conced ajungerea unui resultat mare. Guvernul nostru e patriotic și maghiar; putem deci noi maghiarii, care suntem în această patrie frați din naștere, presupune, că instințele noastre, basate pe scutirea patriei și pe existența statului nostru constituțional, să sufere naufragiu ? Spiritul lui Kölcsey ne avertisează; noi am înțeles această avertisare și am hotărît aruncarea unei dări de un percent pe basa §. 9 al art. de lege XV din anul 1883. Noi trăim între împregiurări grele materiale, contribuitorii de dare sunt foarte împovărați și cu toate aceste darea aceasta nu o putem numi o jertfă, deoarece pe singuratici îi atinge într’o măsură atât de mică și deoarece noi ne împlinim o datorință patriotică. Noi înțelegem și simțim ponderositatea hotărîrii noastre, căci durere și comitatul nostru aparține acelor jurisdicțiuni din țeară, unde agitatorii fără consciință sunt destul de cutezători a se opinti să învenineze simțemintele fraților noștri maghiari; voi, iubiți amici și compatrioți, care aveți o soarte comună cu noi, voi veți înțelege silințele noastre, iar voi, cari la voi acasă nemijlocit nu simțiți o astfel de grijă, veți înțelege că causa noastră e și a voastră. Din aceste motive avem onoarea a ve recerca cu cea mai patriotică prietinie. Faceți obiect de consultare din idea răspândirii culturei maghiare și hotărîți și voi, urmând inspirării patriotismului vostru, aruncarea dării de un percent pentru scopuri culturale maghiare, ceea ce e un drept garantat prin lege. Scopul nostru e un scop măreț, e scopul întregei țări, — e soartea patriei. Desvălui și voi flamura, pe care e scrisă cultura maghiară, să facem ca să triumfeze și acolo, unde încă nu tâlfăe. Puterile unite ne garantează succesul, datorința față cu patria ne avertisează, istoria viitoriului ne asi- FOIȚA. Curier Literar. Sumar: „Istoria limbei și literaturei române“ de dl Al. Densușianu. Planul lucrării, prospectele istorice, articolele biografice. Neajunsurile unui astfel de plan. — Ceva despre revistele noastre săptămânale, lunare și bi-lunare. — Nouăle publicațiuni: „Anuarul Israeliților" pe anul 5646.— „Ronsard“. Continuăm a fi cu recensiunea cărței dlui Al. Densușianu, „Istoria Limbei și Literaturei române,“ a cărei parte generală am studiat-o în trecutul nostru „Curier.“ Vom semnala de rândul acesta diferitele elemente, cari alcătuiesc în lucrarea profesorului de la Iași,partea numită de einia sa specială. Sunt 4 mari divisiuni în această parte a operei dlui Al. Densușianu. Prima divisiune (pp.17-124) e consacrată literaturei populare; a doua Prosei (pp 125-222); a treia Poesiei (pp. 223-276), și în fine a patra, „literaturei dialectelor“ (277-279). Planul autorului, în aceste 4 linie principale, nu e rău, dar economia fiecărora din aceste patru divisiuni, și în specie a celor două mai importante, a Prosei și a Poesiei, nu ne pare a corespunde pe deplin condițiunilor necesare unei istorii a literaturei. D. Al. Densușianu bunăoară la Prosă are patru subdivisiuni: a) literatura bisericească; b) istoriografia , d) filologia și gramatica; d) filosofia, jurisprudința și elocința. In capul fiecărei subdivisiuni ca și în fruntea fiecărei divisiuni, autorul pune o parte generală, pe care o numesce „prospect istoric“ și in care aprețuiesce și judecă genul literar ai cărui protagoniști îi studiază apoi din punctul de vedere biografic, critic și literar în subdivisiunile propriu -zise Această despărțire adânc tăiată între prospecte și notițele biografice cari vin pe urmă, face de se jicnesc una pe alta aceste două părți, cari compun totul subdivisiunei. Me esplic: dl Al. Densușianu, în fiecare prospect pus în capul sub-divisiunei dă cetitoriului noțiunile generale, ideile d'ensemble asupra subiectului. Să luăm „Istoriografia“, a doua sub-divisiune din Presă. Avem aci un prospect de o pagină, apoi iarăș un fel de prospect asupra Epocei I, a Istoriografiei române, epoca „Cronicelor anonime,“ din timpurile vechi pănă la 1600, un al doilea asupra epocei II, a „Cronicarilor“ (1600-1800), un al treilea asupra epocei III, a „Istoriografiei propriu -zise (1806-1860)“. In aceste paragrafe, dl Al. Densușianu ne dă amănunte generale, oarecum icoana epocei I, II sau III istoriografice, ne spune cum scriau cronicarii sau istoricii acelor vremuri. Dar, pentru că d-sa scia, că are să ne mai dea, după aceste prospecte, și viața, și judecata operilor fiecăror autori din acele epoce, de aceea devine în prospecte sgârcit de amănunte, strică economia totului, ascunde din culori pentru a mai avea din ele și la partea biografico-critică a scriitorilor. Recunoașcem, că cetitoriul nu perde aproape nimic, deoarece amănuntele ce nu a cetit în prospect le va ceti la biografii; dar din punctul de vedere al planului, îndată ce titoriul va observa, studiind opera cu atențiunea ce pte deplin merită, că însușirile particulare ale fiecărei epoce, că însușirile particulare ale fiecărui scriitor nu rees pe deplin, nu i se arată înaintea minței cu toată a lor , dorită întregime. Și pofta de a posede un plan perfect e cu atât mai ardinte în spiritul lor, cu cât cetitoriul s’a asigurat prin studiul ce face, că nici unul din amănuntele date de autor nu e de lăsat la o parte, nu trebuie uitat. Resultatul al unei munci consciințioase și sciențifice, după cum am mai spus-o în trecutul „Curier“ și după cum cu plăcere o repetim, toate datele dlui Al. Densușianu își au valoarea lor. Drept aceasta, o bună și nimerită așezare lear scoate la iveală cu mai multă putere, aceasta netăgăduită a lor valoare. Și într’adevăr, o istorie a unei literaturi nu trebuie confundată cu un dicționar biografic. Cetito-