Telegraful Roman, 1886 (Anul 34, nr. 1-137)

1886-07-01 / nr. 69

Nr. 69 ABONAMENTUL: Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarh­ie pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Sibiiu, Marți 1/13 iulie 1886. Apare Marița, Joia și Sâmbătă. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sünt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXXIV. INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de done ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Prenumeratțime nouă la T űlőrijeif111 Rnmân“ 1 LA A L4 A JL A \y A A A VA A A care apare de trei ori pe săptămână, deschidem pe trimestrul iulie-Septemvre al anului 1886, cu pre­țul cel mai moderat, ce se poate vede în fruntea foaiei. Banii de prenumerațiune se trimit mai cu înlesnire pe lângă asignațiuni poștale (Posta utalvány — Post- Anweisung.) Numele prenumerantului, al comunei unde se află cu domiciliul, și eventual al poștei ultime se fie scrise bine, ca se se poată ceti. Se atrage atențiunea ca­ domni abonați, al căror abonament se sfârșește cu ultima luniu 1886, a-și înnoi din vreme abonamentul, pentru ca să nu fie­spe editura silită a sista, sau a întârzia cu espectarea foaiei*). Editura „Telegrafului Român“ în Sibiiu. *) O înlesnire foarte mare în espedițiune se face prin lipirea unei­a de adresă dela abonamentul ultim, Sibiiu, în 30 iunie. Cu greu se poate presupune, că încurcata situ­­ațiune internă din statul nostru se nu afle resu­­net în statul vecin, și mai ales sé nu afle ca răsunet la frații noștri de preste Carpați, cari sunt legați cu noi prin legături de sânge, și nu se poate, ca să nu aibă interes de desvoltarea noastră. Cu greu se putea presupune, că presa din streinătate se nu fie notiță de curentul bolnăvicios, ce dom­­nesce în presa maghiară, și de sensaționala broșură a domnului Ludovic Mocsáry, care voiesce să deschidă ochii compatrioților noștri maghiari la pericolul ce trebuie să se nască, dacă va mai continua cu politica nechibzuită de până acuma. Era cu nepu­tință, ca să nu iee act de situația dela noi dia­­ristica străină, mai ales lucru cunoscut fiind, că o samă de factori dela noi fac politică de estirpare a tuturor elementelor dela noi, cari mai țin la neamul lor și la obiceiurile eremite dela strămoși. Broșura domnului Mocsály despre naționalitățile din Ungaria începe a preocupa pressa română din regatul vecin. Piste v lucru vrednic de însemnat, că precând diaristica ungurească dela noi aruncă cuvinte de hulă asupra domnului Ludovic Mocsály pentru cutezanța, cu care tractează o cestiune de viață, căreia ea nu-i atribuie nici o însemnătate, diaristica de preste munți este de acord cu noi în aprec­area importanței acestui pas al patriotului ungur. Este de observat, că precând noi accentuăm, că trebuie să se delăture păretele din mijloc al vrajbei, și indign­ăm la multele gravamine, de alt­cum bine precisate și în broșura domnului Mocsály, pe atunci d­­atistica ungurească ne aruncă în față, că noi nici odată nu ne-am arătat grav aminele noastre, ci numai agităm opinia publică, întărîtând poporul cel bun, care nimica nu scie de toate pretensi­­unile noastre, înțelegem ca compatrioții unguri să țină morțiș la sistema de aști, căci când este omul în domnie nu ușor se alătură la cei ce spun amare adevăruri; înțelegem, ca față cu cestiunea ciangăilor, activitatea reuniunei sântului László pentru conservarea elemen­tului unguresc în regatul vecin, înțelegem, ca în urma pășirei pe față a catolicismului, și a acțiunei pentru susținerea aceluia, spre care scop prelații catolici dela noi au contribuit cu d­eci de mii de floreni pe an, — pressa de dincolo să vorbească și ea un cuvânt în această afacere. O­ftim însă și aceea, că o cestiune ori cât de importantă se fie ea pentru noi, dacă odată a fost obiectul discusiunei în diaristica de peste munți, la noi a produs grozavă amărăciune. O știm și aceea, că în urma acestei amărăciuni spiritele s’au înver­șunat, și noi am fost espuși la fel­urite insulte. Putem spera oare, că nu ni se va întâmpla tot astfel cu și de astădată? Congresul național bisericesc. Raport special al „Telegrafului Român.“ XIII Ședință dela 3 Iulie n. Presenți toți trei prelații: arc­iepiscopul și me­­tropolitul Miron Romanul, episcopul Caransebe­șului loan Popasu și episcopul Aradului loan M­e­ț­i­a­n. Notariu: Pompiliu Pipoș. Ședința se deschide la oarele 9 și 74 dim. Se cetesce procesul verbal al ședinței premer­gătoare și se autentică, în decursul cetirii procesului verbal întră în sala de ședințe P. S. Sa Dl episcop al Caransebeșului I. Popasu, fiind întimpinat de congres prin vii­­rări de „se trăiască!“ După autenticarea procesului verbal, p­r­e­s­i­d­i­u­l își exprimă bucuria asupra sosirii P. S. Sale și cere ca înfățișarea P. S. L. să se noteze la proto­col. (Aprobări generale.) Fiind la ordinea cu­lei raportul comisiunii finan­ciare, raportorul aceleia deputatul Eugen Brote cerescu întreg raportul consistoriului metropolitan ca senat epitropesc despre activitatea sa în periodul anilor 1881 — 1886. Din cele espuse în raport se vede, că întreaga avere a metropoliei române gr.-or. din Ungaria și Transilvania represeată suma de aproape 12 mili­oane florini v. a. După cetirea raportului consistorial, ședința se suspinde pe 10 minute. Redeschi­­ându-se ședința, dl E. Brote presen­­tează, după un esposeu mai lung, în care se critică acti­vitatea consistoriului ca senat epitropesc din perio­dul din urmă, pentru comisiunea financiară urmă­toarele propuneri: „1. Raportul consistoriului metropolitan, ca senat epitropesc se ia de basă la discuțiunea spe­cială și se alătură la protocolul ședinței; „2. Despre elaborarea unui proiect de regu­lament pentru afacerile epitropesei în întreaga me­­tropolie; despre instituirea organelor pentru ma­nipularea averii metropolitane; despre transpunerea legatului fericitului archiepiscop și metropolit Andrei Șaguna pentru înființarea a două eparh­ii; despre predarea, administrarea și rațiocinarea fondurilor metropolitane, se reservă hotărîrile la rapoartele speciale, prin cari să se aștearnă aceste obiecte. „3. Faptul, că o parte a fundațiunii Gozsdu s’a transpus în administrarea metropoliei și că împăr­țirea fondurilor comune ale eparh­iilor Arad și Caransebeș s’a finalisat, să se iee spre sciință. „4. Consistoriul metropolitan să țină în evi­dențe afacerea procurării de case protopresbiterale și să raporteze din sesiune congresuală în sesiune congresuală despre stadiul, în care se află afacerea. „5. Consistoriul metropolitan se fie disposi­­țiunile necesare, ca datele despre starea averii în metropolie se se statorească în mod uniform astfel, ca dintr’un tablou general ce s’ar compune din aceste date să fie evident, ce sumă de bani representă în centru și în comune, special a eparh­iilor, câtă sumă din aceasta are destinațiune curat bisericească, câtă destinațiune școlară și câtă pentru scopuri ge­nerale administrative.“ P­re­zi­d­iul. Acestor propuneri ale comisiunii financiare premerge o expunere, care conține o cii- FOITA. Din aventurile vestitului baron de Münch­hausen. Trad. de Vff. (Urmare.) II. Mai avem vreme destulă de dormit, putem să golim încă sticlele de pe masă, iar eu o să ve isto­risesc o aventură minunată, întâmplată numai cu câ­teva luni înainte de întoarcerea mea. Domnitoriul, cărui am fost presentat prin dele­gații împăratului Rusiei, Austriei și al Franciei, m’a însărcinat cu o misiune secretă de cea mai mare im­portanță la Cair. Cu mare pompă și mai mare alai am plecat la drum, în calea aceasta mi s’a dat prilegiu, ca se’mi sporesc personalul servitorilor cu câțiva indivizi foarte interesanți. Nu me aflam decât câteva mile departe de Con­­stantinopol, când zării un om mic și uscat, care alerga cu o iuțală nespusă în linie dreaptă de-a lun­­gul câmpului, cu toate că la fie­care picior avea legate nișce globuri mari de plumb, de câte cel puțin 50 de fonți. Plin de mirare strigai cătră dânsul: — De unde și până unde vere, și ce vor să zică globurile acele ce’ți atârnă de picioare? — De o jumătate de vară am părăsit Viena, răspunse, — am fost în serviciul unui domn mare, care tocmai m’a lăsat din slujbă. Neavând trebuință de o grabă mai mare, mi-am agățat pondurile aste de picioare, căci fie ertat dascălul meu obicinuia a dice: „moderați durant“, îmi plăcu feciorul. L’am întrebat, că voi­ar să între la mine ’n slujbă, iar el se învoi îndată. După aste ne-am vedut de drum și trecând peste multe țări și mări, la marginea drumului am dat de un om ce sta nemișcat culcat pe pământul înverzit, se părea că floarme, căci își ținea urechea aproape de pământ, ca și când ar fi vrut s’audă graiurile diavo­lilor din fundul pământului. — Ce asculți nepoate, — ’1 întrebai. — Da eacă de urît, m’am pus s’ascult cum cresce iarba. — Și o aușli ? — Ce-i mai ușor ca asta. — Bine. Bagă-te dar în slujbă la mine, cine scie la ce mi-or fi bine și urechile tale. El se scula și’mi urma. Mai merserăm puțin și iată că vetzui pe o coa­stă de deal un vânătoriu, care ținându’și pușca spre ceriu, ochi și ’i dete foc. — Noroc prietine! — îi cfisei — dar unde păcatele ai pușcat? Nu văd de-asupra ta decât bolta ceriului. — Am cercat numai pușca, pe care am primi­t-o din Țara nemțască. Pe vârful turnului din Strass­burg a stat o vrabie, am nimerit-o tocmai sub aripa stângă. Cine -mi cunoașce nobila pasiune de vânat, nu se va mira de feliu, dacă-i voi spune, că îndată am sărit de pe cal și­­ l-am îmbrățișat. — ei, lucrul se înțelege de sine. Ne-am continuat drumul și am ajuns la mun­tele Libanon. Lângă o pădure mare de cedri zării un om vânjos și mare cât un urieș, el trăgea la o funie, cu care legase jur împregiur codrul întreg. — Ce faci aci nene? ’l întrebai și pe acesta. — Am vrut să tai nișce grinzi pentru casă, dar ’mi-am uitat securea acasă și așa a trebuit să’mi ajut cum puteam. Nu gătit bine cu vorba și trage odată frate de capetele sbilțului și ’mi răstoarnă pădurea toată, care avea un mit în lățime, pare că ar fi fost niște trestie de baltă. Apoi aduna lemnele. Acum DV. ca oameni cu minte ce puteți ușor închipui că ce am făcut. Ași fi fost în stare sé ab­lic mai bucuros de leafa consulară, decât se scap din mâni pe atletul acesta. Abia ce am trecut pe teritoriul Egiptului mi se ridica un vifor, și cât pe aci să ne see cu că­ruțe cu tot în slava ceriului. La stânga drumului stăteau 7 mori de vânt, cari se învârteau cu prisnelul în mâna unei neveste harnice. Nu departe de acolo

Next