Telegraful Roman, 1887 (Anul 35, nr. 1-135)
1887-09-12 / nr. 93
17V' 93 ABONAMENTUL: Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 ti. 50 cr., 3 luni 1 ti. 75 cr. Pentru monarcie pe an 8 ti., 6 luni 4 ti., 3 luni 2 ti. Pentru streinătate pe an 12 ti., 6 luni 6 ti., 3 luni 3 fl. Sibiiu, Sâmbătă 12/24 Septembre 1887. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sunt a se adresa la Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 30. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXXV INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rondul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fiecare publicare. Din causa sfintei sărbători a „înălțării Sântei Cruci44 numărul cel mai de aproape va apără «Tot în 17 Septembre v. Sibiiu, în 11 Septembre Lumea susține, că acele sunt cele mai bune femei, despre care se vorbesce mai puțin. Astăzi și la acest loc, nu voim să ne ocupăm cu această temă, ci cu călătoria episcopului reformat din Transilvania, a dlui Dominic Szász. Ilustritatea Sa a crezut, că e de ajuns dacă își procură un pasport cu timbru de 1 fl., și apoi cu acela în buzunariu poate trece granița Ardealului și poate face în țara românească acela, ce-i place în mod oficios, fără ca se notifice aceasta guvernului și respective ministrului de culte al respectivei țări. Noi așa suntem informați, că dl episcop al reformaților din Ardeal, nu a ținut de demn pe un ministru al unei țări vecine, ca sănotifice, că a întrat în țară și a început insitațiune canonică, ci simplu a încunoștințat pe credincioșii reformați despre programul călătoriei sale, ca apoi aceștia să-l întimpine și să-i aducă ovațiuni, cari să satisfacă vanității sale episcopesci. Procederea aceasta a dlui episcop nu a fost corectă, așa licem noi, și tocmai de aceia s’a iscat conflictul între D-Sa și ministrul Sturza, și oricum vor presenta bazele maghiare lucrul, — dreptatea va fi pe partea ministrului și nu pe a episcopului. Țara românească e drept, că e asilul multor oameni și între acești oameni sădice că ar fi și 300.000 de maghiari. Cum că aceștia toți sunt reformați nu ne este dată să stim, dar abia ne vine a crede. Că însă regimul de acolo numai bucura să poate, dacă maghiarii reformați ’și vor cultiva simțemintele religioase după perceptele bisericei lor, nu avem cuvânt de a ne îndoi, dar tare trebue să ne îndoim, dacă i va pută conveni, ca preoții reformați se stea sub inspecțiunea episcopului din Ardeal, și este o slăbiciune a acelui guvern, că nu a cercat să dea o soluțiune acestei întrebări anticanonice, ce s’a susținut pănă acum în vigoare, fără nici o rațiune. Gimnasiul românesc din Brașov primea mai anii trecuți o subvențiune din România, și statul nostru i-a interzis eforiei de a mai primi acel ajutoriu. Să presupunem însă, că în țara românească sunt mulți credincioși de ai bisericii reformate, — și că ei ar avea lipsă de o organisare și ajutorare, despre guvernul român nu putem presupune, că ar interzice ungurilor de a aici ai ajutora, după cum de fapt să și întâmplă. Vedem deci deosebirea între un guvern și celalalt. Ce ar 4i ° e frații maghiari, când primatele țărei românesci, sau un alt episcop de acolo ar veni pe la noi, ar ținea cuvântări și ar începe a promite ajutoare bisericei ortodocse ? Oare nu l’ar suspiționa, că umblă cu ruble muscălesci și că e un spion rusesc sau mai Baie Dumnezeu ce, și în forma aceasta ar pune mâna pe el? Deci se fim odată drepți. Guvernul român a suferit ca episcopii din Ardeal să esercieze jurisdicțiune asupra preoților reformați din România, să esercieze un feliu de protectorat bisericesc asupra credincioșilor din altă țară și totul ce a cerut și cerea, ca episcopul se trimită acolo oameni de ordine, iar când episcopul merge să-i visiteze, să-i notifice aceasta în mod prealabil. Episcopul Szász Domokos, după cum seim noi nu o a făcut aceasta, că nu ar fi scrtit, că trebue se o facă, ci pentru că a voit să provoace scandalul, ca lumea să scie, că D Sa este episcop al Ardealului, căci altcum puțini o sciau aceasta, afară de credincioșii sei. Și apoi trebuia se o facă aceasta, poate și pentru aceea, ca să se presenteze cei de dincolo ca un popor barbar și netolerant, care’ntors acasă se obuciume aceasta în 4iare și să se pretindă, ca aici în țeară la noi se se urmeze tot așa cu românii gr. orientali fără considerare la aceea, că românii de aici sunt moșteni și talpa țării, iar ungurii din România sunt parte mare oameni, cari caută ca bileri să-și câștige pânea de toate subele, fără ca unul din ei să fie proprietarin sau alegătoriu acolo și se-și poată revindeca pentru sine drepturi politice și cetățeneșci. Ar mai fi și alt soiu de oameni de cali nici că vorbim, — și ungurii singuri vor fi soivnd, că mai sunt și ăst soiu de oameni, ori se vor supăra ori ba. Cum că ungurii de acolo 30 prestează aceea ce prestează 70 de români, ne îndoim și dacă ei ar fi așa de harnici ar putea rămânea și aici nu ar avea lipsă să treacă granița și aceasta o știm despre ai noștri chiar, că ei de regulă numai atunci emigrează, când aici și-au păpat totul de au rămas fără casă și masă. Escepțiune formează inteligința, care trece acolo ca să capete ocupațiune pe care aici în zădar o caută și ca dovadă eclatantă accentuăm, că numai din giurul Sibiiului sunt vre 6 —10 ingineri trecuți acolo atunci, când la drumul de fer sunt cei mai mulți jidani aplicați. Departe de noi a da inviațiuni celor din țara românească, că cum au să-și întocmească trebile pentru viitor, dar tot ce <zicem aici e, că tare greoamenii cei mai cu putere și cu dare de mână și-au căutat locuri ridicate și s’au socotit cum ar face ca să scape de potop. Astfel au ales câțiva și vârful acesta de la peatra roșie, care fiind numai de peatră nu putea fi teamă, că îl va strica apa. Ei apoi s’au pus și au mai zidit și din vârf în sus ca să fie și mai departe de apă, în chipul acesta s’a făcut cetatea aceasta ca și altele de pe alte locuri“ E de însemnat, că stâncile, ce formează acest deal sunt peatră de var foarte tare, pe când petrile cioplite din zidul cetăței sunt cu totului tot de altă construcțiune, de cari nu se află nicăiri în jiurul acestei cetăți. Aceste petri au structură grăunțoasă, ele sunt compuse din mici grăunțe opace galbine-roșietice pe dinafară, albe pe dinlăuntru. De unde s’au adus aici nu se scie. La săpătura amintită în dosul zidului am aflat un hârb mare de vas de lut, care avea grosime de 22 mm. — Credința poporului, că aci s’ar afla comori este încâtva basată, deoarece s’au aflat în apropiere multe monete vechi de aramă și de argint. Mi-a succes a câștiga 2 monete de argint din deosebite timpuri, ceea ce o deduc de acolo, că figura de cap nu e una și aceeași la amândouă. Una din ele e cioplită pe margini, capul însă se vede foarte bine având un coif puternic mai înnalt decât larg îndreptat cu vârful înapoi și acoperind urechile. Pe ceealaltă parte se vede o figură șese frații maghiari, când să pun să apere pe episcopul, care de loc nu a purces corect în visitațiunea sa canonică, când nu a încunoșciințat pe ministrul cultelor despre mergerea sa oficioasă în țara românească. Cum că preoții reformați cu ce idei vin dincoace și ce faime răspândesc despre românii din România, am putea să le servim cu unele cașuri concrete, dar nu o facem, ci remânem pentru astădata în reserva, care ne am obicinuit a o observa față de celelalte biserici și față de ceialalți credincioși. Aceasta e programatiarului nostru și între marginile acestei programe ne ținem până este cu putință. De aceea nici n’am luat notiță despre toată afacerea pănă când am fost deplin orientați, văzând, că chiar fiarele maghiare mai serioase desavuază aventurile dlui episcop Szász, înăsprirea relațiilor între noi aici acasă nu o am ținut de consult niciodată și nu o ținem nici acum, când frații maghiari vor se tragă ca de păr conflictul între ei și între noi, consuli că așii ei sunt tari și mari. Telegramă. Cluj, 23 Septembre, 1887. Maiestatea Sa a sosit ori la 5 oare seara. La gară fu întimpinat între alți arhierei și de Escelenția Sa metropolitul Miron Romanul cu episcopul Ioan Mețian. La din ei dintre episcopi au luat parte metropolitul Romanul și episcopul reformat. Ani la 10 care s’a presentat deputațiunea clerului ortodocs român, sub conducerea metropolitului. La vorbirea conducătorului Maiestatea Sa a răspuns: Primesce cu bucurie omagiile preoțimei gr. or. române, și biserica aceasta poate conta totdeuna la sprijinul puternic al Maiestatei Sale. Nu-i face neplăcere când vede, că supușii de diferite biserici și limbi se alipesc la religiunea și naționalitatea lor, și legile din vigoare dau teren de ajuns pentru desvoltarea acestor interese; tot așa nu se doresce, ca fiecare confesiune fără deosebire de naționalitate, reținându-se deja orice agitațiune, se se simtă una și să fie una în credința neînfrântă cătră tron, în iubirea cătră patrie și împlinirea datorințelor patriotice. Cunoasce înfluința clerului asupra poporului, așteaptă și va vedea cu bucurie, dacă demnii arhipăstori credincioși cuvintelor acum descoperite, vor întrebuința înfluința lor numai pentru nutrirea credinței și a virtuților adeverat patriotice, și astfel pentru promovarea intereselor credincioșilor, dorită sincer și de Maiestatea Sa. FOITA. Escursiile la o cetate și la o peșteră. b). Cetatea. (Urmare.) întrebând pe vecinii, ce veniseră aici cu noi, despre originea cetății ei mi-a spus, că cetatea aceasta a făcut-o împăratul verde, eară pe cea dela Grădiște împăratul alb. Am mai aflat apoi și următoarea legendă:*) „pice că în vremile de demult nu locuiau oamenii pe munți și pe dealuri, ci locuiau cu toții la șes și lucrau pământul. Le-a venit însă odată în scris de la Dumnezeu, că ei vor ajunge să mănânce de pe masă de fer. Ei nu sciau ce o fi însemnând aceasta, ca ei să mănânce de pe masă de fer. A venit însă vremea, când a fost potop și au fost crescând apele și oamenii umblând prin apă n’au avut pe ce să-și pună bucatele ca să mănânce. Atunci au împlântat toți sapele cu coada în pământ una lângă alta și au pus bucatele pe ele și au mâncat. Atunci au înțeles ei, că a venit vremea să mănânce de pe masă de fer. Văzând că apele tot cresc, înfățișând 2 cai mânați de un om, ce șade în trăsură și ține frânele în mână. Capul cailor, precum și al omului l-a tăiat cel ce a cioplit moneta. Sub această figură se află și o inscripție, din care însă nu poți descifra mai mult decât literele următoare. .... CILANVS . . ori SILANVS . . eară din jos de ele . . . OM . . . probabil ROMA. Ceealaltă înfățișază pe o parte un cap cu nas mare aquilin, purtând un coif mai mult larg decât mult situat tot ca la cel de pe moneta primă. Pe ceealaltă parte înfățișază mai multe (3—4) figuri de cai. Din jos de aceste figuri am putut distinge o singură literă tocmai la mijloc și adecă: V. Dacă s ar afla cine să facă săpături, eu cred, că ar afla aci o mulțime de lucruri vechi, deoarece și fără săpături a aflat un om un coif de fer, după cum am amintit, dar acest coif nu se mai află la el, căci a înșelat un șvab de la dat lui. Unde se va fi aflând acum un sciu. Eu pun timpul zidirei acestei cetăți pe timpul romanilor, dacă nu va fi fost zidită cumva chiar de daci .... Ocupându-ne cu aceste idei am părăsit cetatea și ne am pogorît în valea roșiei, unde ne am pus la umbră lângă un isvor și am prânzit cât șapte. După ce prânzuram și odihnirăm nițel, o luarăm mai departe spre Cioclovina. Acum am văzut partea de cătră valea Roșiei, a dealului pe care sunt ruinele cetății și ne am putut explica numirea de „Peatra ” Comunicată de Constantin Rîmbetea.