Telegraful Roman, 1892 (Anul 40, nr. 1-138)

1892-12-03 / nr. 127

Nr. 127. ABONAMEN­TUL. Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 Ü. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarh­ie pe an 8 fl, 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Sibiiu, Joi 3/15 Decembre, 1892. TELEGRAFUL Apare Morila, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 37 Corespondențele sunt a se adresa la Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45 Epistolele nefrancate se refusă — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XL INSERTIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr., rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Sibiiu, 1 Decembre, 1892. Ia peste doi ani de­­ zile, în 1895, vor magiarii să aranjeze o esposin­ă regnicolară sau cum le place lor a se esprima o „esposiție națională“. Articolul de lege II din 1892 dispune aran­jarea acestei es­­posiții și pentru aceea ministrul de comerciu a luat inițiativa, cam târziu, nu e vorba, pentru începerea pregătirilor necesare. El a convocat pe membrii co­mitetului esposițiunii la o ședință, ca să afle ce pă­reri au ei în privința pregătirilor și arangiării ace­stei mari întreprinderi. In vorbirea sa, adresată acestor membri, dl ministru a între altele, că esposin­ă, ce se va arangia în 1895, trebue să fie dămnă de „națiune“ și dămnă de ocasiunea, pe care e chemată a o săr­bători. Ocasiunea acesta este mileniul Ungariei sau ani­versarea existenței de o mie de ani a statului ungar, care se vede, că se va serba în anul 1895 și espo­­siția va fi chemată să ridice și ea splendarea festi­vităților, ce se vor da cu ocasiunea acesta, in care an au venit magiarii în patria nostră, nu pe scie. Academicii și istoricii magiari de giaba au resfoit h­risovele și cronicele vechi și de giaba și-au sfărmat capul, căci n’au putut afla cu siguranță anul, în care au descălecat strămoșii lor pe plaiurile acestor țeii, locuite atunci de români și slavi. Atâta însă se scie de sigur, că pe la fine a seciu­lui al IX, magiarii se aflau deja la noi și așa serba­rea mileniului se póte face în ori­care an de acum și pănă la finea seclului present Precum am amintit mai sus pentru acesta ser­bare sa ficsat anul 1895 și astfeliu în acest an două acte mari se vor petrece în Ungaria : aniver­sarea mileniului și arangjarea esposiției. Ambele sunt acte însemnate, și, cu deosebire mileniul, sunt acte monumentale, la cari ar trebui să iau parte cu bucurie nerățărită, cu sinceritate și cu mândrie tate naționalitățile din țările coronei sf. Ștefan, toți cetățenii acestui stat, fie ei de ori-ce limbă și religiune. Durere însă, că împrejurările politice actuale sunt de așa, încât acesta nu credem să se întâmple. O mie de ani s’au scurs în noianul veciniciei, de când trăim în aceea­și patrie, pe acela­și pămănt cu concetățenii noștri magiari. In acest interval lung nu numai magiarii au fost aceia, cari în vremi de restriște s’au jertfit și au apărat acăsta patriă, ci fără îndoială și românii. Și totuși, drept răsplată, magiarii, folosindu-se de fatalul „lasă“ al na­t­u­r­e­lu­l­u­i poporului nostru, ne-au scos pe încetul din tote drepturile nostre, am fost reduși la starea de iloți, „globae abstricti“ și numai tolerați în vechiul nostru pămănt, buni, ca în timp de pace să muncim din greu, ca se susținem pe nobilimea magiară, ce se desfăta în tote plăcerile. Dar noi am fi pus și am pune văl preste acest trecut de tristă aduce­­m aminte, dacă în secolul nostru al libertăților, drept recompensă pentru su­ferințele trecutului, magiarii și-ar fi schimbat natura lor de guvernare și ar fi inaugurat o eră de drep­tate și egalitate frățescă, față de noi și față de ce­lelalte naționalități. Pentru serbarea mileniului de mult se agită printre magiari și în decurs de 25 de ani, de când au pânea și cuțitul pe mână, ar fi putut prin o pro­cedere loială să îndrepte așa lucrurile, încât mulță­­miți în patria nostră, se putem lua și noi parte cu bucurie la serbările mileniului acestei patrii, care este și a nostră. Durere, acesta ei n’au făcut-o și precum se vede, nici n'au de gând se o facă în viitoriul apro­piat, și pentru aceea noi nu putem decât să privim cu indiferență la sărbările, ce se vor arangia preste doi ani. Și pentru acesta de­sigur nu noi suntem de vină. Revista politică. După scirile sosite din Carloviț congresul sâr­besc s’a prorogat pe timp nehotărît. Ședin­țele au fost adeseori furtunase și oposiția, ce s’a făcut patriar­hului, s’a dovedit, că e puternică. In ședințele din urmă s’a votat și proiectul referitoriu la dotarea clerului. Competințele călugărilor s’au spo­rit în mod însemnat. Dotațiunea anuală a unui epis­cop e de 12.000 fl. Patriarh­ul a rămas și mai de­parte în posesiunea averilor dotaționale. * * * „Curieriul Financiar“ din Bucuresci vorbind des­pre relațiunile vamale ale României, scrie următo­­rele: Tariful nostru autonom continuă a da rudele cele mai bune. Acest tarif, avend de basă d’a pro­tege pe de o parte o serie de industrii strins legate cu agricultura nostră, oi pe de alta, d’a ușura in­trarea în țară a produselor țărilor străine, ce nu se pot fabrica la noi și cari nu pot face nici o con­curență industriei nostre, era natural, ca el să ob­ție adesiunea tuturor economiștilor și să ne pue în posițiune de a vede politica nostră economică apre­­ciată și aprobată din ce în ce mai bine. După En­­glitera, Francia, și după Francia eta că și Italia se declară astăzi gata a ne oferi beneficiul drepturilor sale de vamă cele mai reduse, în schimbul tarifului nostru autonom. Acesta este al treilea succes ce trebue să înregistrăm la activul ministrului nostru de externe d­l Al. Lahovari. Trebue să o spunem încă, că și dl marchis de Curtopassi, ministrul Ita­liei la Bucuresci, are partea sa de glorie în acestă afacere, care e menită a da o largă­­desvoltare co­­merciului dintre România și Italia. După dl conte Tornielli, d­l marchis de Curtopassi este în adevăr ministrul italian, care a înțeles bine interesele Ita­liei in România, și pe ale României în Italia. Tari­ful nostru vamal, fiind un tarif, care nu genera in­teresele nici unei țări și care face pe tote săși păs­treze posițiunile lor, e de sperat, că exemplul En­­glitezei, al Franciei și al Italiei, va fi urmat și de celelalte țări. * * * Din Bucuresci ni­ se scrie, că intre cele mai im­portante proiecte de legi, ce se vor așterne camere­lor, este proiectul ministrului de instrucțiune. După acest proiect învățătorele, înstitutorele și profesorele își pot exercita funcțiunea lor numai cât timp vor fi nemăritate; prin căsătorie ele își croesc o nouă carieră de viață, cariera economiei. Tóte sculele de fete vor fi desființate, afară de sculele primare. De aici urmeza, că nu va mai exista nici scala centrală, nici scule secundare, ba­calaureat nu mai pot lua fetele, nici numai pot urma studiul la universitate sau mai bine <Jis, nu pot depune esamene, nici licență nu pot lua. S’a accentuat mai sus, că numai nem­ăritată mai pote obțină o fată post de profesoră, precum se practică și în alte state d. e. în Austria, dar după proiectul cel nou de lege chiar și acesta posibilitate este exclusă prin alți articoli ai numitei legi, cari dispun, ca fetele se nu aibă voe a învăța mai mult decât 3 clase. In urma acestei disposiții ele nici nu au pre­gătirea de a pute face studii pedagogice la scala normală, spre a deveni profesore. Se așteptă a fi combătut acest proiect în cameră din multe părți Mulți deputați fiind înrudiți cu pro­fesore, nu vor vota aceea lege. FOIȚA. Noptea strigoilor. — Novelă de Zschokire. — (Urmare). Cam­­­ pir. Ajungând la drumul de țară me oprii puțin ca se res­Tmte cele săvârșite atât erau de îngrozitare, atât de repenitine, încât nu le puteam crede de adevĕruri, înapoi — prin bravii din pădure zării lumina focului. Privi ob­servai din nou, că eram plin de sânge. Acesta impregiurare me pute tracta la om­ și cine, deci îmi rupsei tóte vestmintele de pe mine și le ascunsei într’o tufă, îmi spălai mânile în rouă cea neprofanată din erbi și apoi alergai pe jumătate îmbrăcat pe drumul de țară încolo. „Cine sunt?“ me întrebai însu­mi. „Cine me va vede me va persecuta, căci numai nebunii și ucigașii umblă în cămașă prin păduri. Ași dori să dau de vre-un țeran, căci m­’ași arunca cu râvnă preste el și l’ași despoia de îmbrăcăminte. Peste ți­ pot rămână ascuns prin tufiș, ér noptea mi aș continua calea. Dar cu ce să me nutresc,? D­i unde voiu lua păralele de lipsă?“ îmi veni în minte, că portretul îl aruncasem cu foc cu tot. Eram nedecis! Să plec după portfoiu— sau nu? O — me gândi la sângele starostelui, și chiar un milion să fi avut un portfoiu și nu m­’ași fi reîntors. Și la ce! să mai văd prin brații cei deși flacăra focului. O, mai bine flacăra iadului! Deci îmi continua­ fuga. Dar în momentul acesta străbătu duruitura unei trăsuri la urechile mele — pute proveni a de la pompa, cu care aler­gau țăranii întru stingerea focului. Me ascunsei după un aluniș, dar astfel, că puteam privi asupra întregului drum. Tremuram ca varga! Dar nu a fost pompă, ci o trăsură cu doi cai, încărcată cu cufere și alte lucruri. Un singur om ședea în ea, care mâna caii forte încet. Ajungând trăsura aprópe de mine, el opri trăsura, să dede jos și merse îndă­­răpt să caute un cuiu, care eșise din osie „Cum m’aș ajuta de bine cu trăsura acesta! Piciorele-mi sunt trânte de jumătate, încât abia le mai pot târâi. Eu ași fi­ salvat, căci ași avea și vestminte și parale, și m’aș putea depărta mai de grabă! Da ceriul îmi suride! Trăsura e gata — hait! sus!“ Așa făcut—nu mai era act de dubitat! unde-ți este existența în pericol, acolo nu mai iei în considerare împre­­giurările deapropelui tău. Desperarea și lipsa nu au legi. Sări cu tufela mare în drum și me urcai în trăsură. Toc­mai pusei mâna pe hățuri și încinsei caii de vre-o câteva ori cu biciul, când sosi și posesorul ior la trăsură și puse mâna pe frâne. Mai atinsei odată caii și aceia trecură spă­liați preste domnul lor, care le strigă după ajutor. Vocea lui me sgudui, căci îmi era cunoscută! Nu voiam să dau cred­ă­­mânt urechilor mele. Opri caii și sări din trăsură, ca să văd pe nefericitul. Și 1 văzui — dar aci, me cuprinde o groză, dacă v’o spun; era însuși fratele meu, care își isprăvise lu­crurile în Praga și era pe drum cătră casă. Me oprii înaintea lui, căci suspina tocmai de ultima dată : eu steteam ca lovit de trăsnet. Dar el era fratele meu și fata cea mare trecuse peste peptul lui. Me plecai spre corpul lui, îi rostii numele cu voce lină, rugatóre — dar el nu me asculta, nu me cunoscea, da el încetase de a mai viețui. Și eu eram acel nemernic, carele - am furat viața, viața — carea-mi era ca și a mea de scumpă. Dómne! douĕ omoruri într’o singură nópte! Da, amendoué fără voie, amendoué în desperațiunea mea și ca urm­ări a primei mele crime, carea ar fi trebuit să o în­­conjur. Ochii mi se umplură de lacrimi, de durere pentru cel mort, de indignațiune și dispreț față de sortea mea, față de ceriu! Căci eu nici­când nu m’aș fi încurcat cu crime, dacă nu ar fi adus’o sartea cu sine. Aveam un simț prea bine desvoltat pentru tot ce e frumos, bun și adevăr. Bucu­ria mea cea mai mare era de a f­rici pe om, și 0tă că ușu­rătatea minții și jocul scelerat al întâmplării au adus cu sine nefericirea mea, căci am devenit o ființă miserabilă și uitată de Dumnezeu. O, să nu cuteze a se lăuda cineva cu virtuți și cu chibzuință, căci numai un singur moment să se abată de la principiile cele bune și el devine maculat. Ferice de el, dacă e mai mare favorit al sorții decât mine și nu-i pune sub tote trăsurile pe câte un frate! Dar destul cu moralul ! Cine nu Ta aflat până acum, pentru aceia nu mai există moral ! Me grăbesc a-mi sfârși povestea acesta plină de grozăvii, o poveste, ca și care mai înspăimântătorre nu nescocesce nime. (Va urma.)

Next