Telegraful Roman, 1894 (Anul 42, nr. 1-141)

1894-12-03 / nr. 130

Nr. 130 Sibiiu, Sâmbătă, 3­ 15 Decembre 1894. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița. luna 3» Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la ABONAMEN­TUL: Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 er., 3 luni 1 fl. 75 er. Pentru monarc­ie pe an 8 fl , 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu strada Măcelarilor 45 Corespondențele sunt a se adresa la Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 45. Epistolele neflancate se refusă — Articolii nepublicați nu se înapoiază INSERTIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr., rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Anul XXLII Sibiiu 2 Decembre, 1894. Opiniunea publică magiară stă acum sub impresiunea actului sanc­ționării celor trei proiecte de lege. Părtinitorii proiectelor dau expresiune în diferite chipuri bucuriei lor, pentru triumful „liberalismului“. Tinerimea universitară magiară din Budapesta arangiază un conduct de forțe, espri­­mând prin clubul liberal mulțumita M. Sale pentru sancționarea prea înaltă; din provincie încă s’au trimis depeșe de mulțămire, parte cancelariei de cabinet a M. Sale, parte guvernului. Dacă cercetăm insă, câi cine pune la cale și face aceste manifestațiuni, vom vede, că ele provin sau din isvóre oficioase, dela comitete corni latense, sau dela aderenți ai partidului guver­­nial sau In fine dela corporațiuni evre­­iesci, adecă tot dela aceia, cari au fă­cut dela început demonstrațiuni in fa­vorul proiectelor și cari in ori­ce ce­­stiune jocă după­ cum le cântă guvernul. De altă parte se anunță, că pri­matele a convocat episcopatul catolic la o conferență pe 18 f. c. în reședința sa din Buda. Obiectul conferenței, afară de curenții, va fi discutare asu­pra stării de acum a politicei biseri­­cesci și luarea de decisiuni. Ce va de­cide episcopatul nu se scie, dar e sigur, că catolicii nu vor înceta de-a lupta cu tote armele legale contra politicei bisericesci, inaugurate de gu­vern. Cercurile guvernamentale sunt convinse, că esecutarea legilor sanc­ționate va da de pedeci mari, aprope neinvingibile. Esecutarea lor se pare a fi imposibilă în starea de a­ fi a admi­­strației și pentru aceea are multă pro­­balitate versiunea, care a eșit din cer­curile guvernamentale, că reformele politico-bisericesci vor fi puse în pr­esă numai deodată cu reforma administra­tivă. Va trebui deci mai întâiu să se voteze proiectul de lege prin care se va introduce administrația de stat și apoi numai să se ducă in­deplinire și legile bisericesci. Administrației de stat inse încă ii stau in cale multe piedeci și așa situațiunea creată cu nesocotință prin forțarea nefericitelor reforme politice bisericesci, este forte încurcată. Este apoi nesigură și sortea celor două pro­iecte, cari au fost respinse in casa magnaților. Un comunicat semioficios exprimă speranța, că situațiunea în­curcată, creată prin sancționarea ce­lor trei proiecte, se va limpezi și așa și aceste vor fi primite in casa de sus. Ele vor fi presentate aici numai după sărbătorile Crăciunului , înainte de sărbători casa magnaților va primi proiectul de indemnitate, care a fost votat in dietă Votarea lui se forțăză, ca crasa ministerială (póte și de Bis­tem­) să se resolve, căci acesta stă in legătură cu indemnitatea. Față insa de comunicatul semioficios, unele foi spun, că in casa magnaților s’au în­mulțit oposanții prefectelor și e du­biu resultatul trimbițat de oficioși. In ori­ce cas, cabinetul Weber le lasă următorilor soi in fotoliele minis­teriale, încurcări și greutăți forte mari. *) Te­stul original magiar al do­cumentului acestuia este următor­ul: Méltóságos Brennerberg Mór szebenmegyei főispán és szászispán urnák Nagyszebenben. Méltóságos Uram! Bocsánatot kérek hogy mult Vasárnap Szelistyén templomszen­telést kelletvén végeznem, ez okból Méltó­ságodnak folyó hó 19-én kelt bizalmas és nagybecsű sürgős megkeresésére csak most válaszolhatok. A megkeresés tárgyát illetve van sze­rencsém mindenek előtt megjegyezni, hogy az itteni érseki székházon, melynek már 10 év ólta gazdája vagyok, ez idő alatt orszá­gos nagy ünnepélyek alkalmával mindenkor három lobogó tűzetett ki, jelesen a székház homlokzatának a közepére, tehát a fő helyre tétetett mindenkor az ország színeit viselő vörös-fehér-zöld lobogó, jobbra, a homlokzat egyik végére a felséges uralkodóbáz feke­te-sárga, és balra, a homlokzat másik végére a román nemzetiség vörös-sárga-kék lobo­gója-Ismétlem, e három lobogó mindenkor és kivétel nélkül ily sorrendben tűzetett ki, tehát csak sajnálnom kell, hogy Méltóságod­nak azon vett értesülését, mintha az utóbbi, t. i. a román nemzetiségi lobogó a főhelyen, vagyis a másik kettő között tűzetett volna ki, tévesnek vagyok kénytelen nyilvánítani. Mi a román nemzetiségi lobogó jelen­tőségét illeti, bátor vagyok Méltóságodnak ez iránti kérdésére becses figyelmét azon ismeretes tényre fölhívni: hogy a vörös, sár­ga és kék szinek a román népnek a legré­gibb időkből általánosan kedvelt színei lé­vén, ezek a román nép viseletén, házi búto­rain, díszítményein, különösen a szöveteken, a templomi zászlókon és mindenütt, a hol valami festőit lehet találni, szembetűnően láthatók ; egyébb szinek pedig mint például a zöld és viola, néha a fehér és fekete is, C9ak mint mellékszinek vegyülnek az említett fö­­szinek közzé. rrOs-régi szokása továbbá a magyaror­szági román népnek, hogy közmulatságok, nászünnepélyek, magasabb állású férfiak fo­gadtatása és más közörömet okozó esemé­nyek alkalmával házát, esetleg nyerges lo­vait és igás marháit az említett három szín­ben játszó kendőkkel és szalagokkal disziti fel, és ily szinü kendőkből és szalagokból zászlókat is állít össze, ez 'évén nemzeti­ségi Ízlésének a kifejezése. Ezen népszokásból fejlődött ki és az ujabbkori Ízléshez idomítva keletkezett a Un document. Având la disposiție mai multe docu­mente, referitore la unele cestiuni naționale­­bisericesci din trecutul mai apropiat, din inci­dentul procesului domnișorelor acusate pentru purtarea tricolorului național, fiind trase acum în judecată și femeile române, aflăm de po­trivită publicarea documentului de mai la vale în traducere rom­ânesca, și în tecstul original magiar.*) El este următoriul: Ilustrului domn comite suprem al co­mitatului Sibiiu și comite săsesc Mau­ri du Brennerberg. în Sibiiu. Ilustre domnule ! Vă rog de scusă, că având se îndeplinesc Dumineca tre­cută o sfințire de biserică în Săliște, numai acum pot se răspund la recer­­carea urgentă confidențială și mult pre­țuită a ilustrității Vóstre din 19­1. c. Referitor la obiectul recercărei, am­ânore a observa din capul locului, că pe reședința archiepiscopască de aici, a cărei stăpân sunt deja de 10 ani, în acest timp cu ocasiunea de serbări mari regnicolare, totdeuna s’au arborat trei stindarde, anume: la mij­locul frontului reședinței, așadară la locul principal s’a pus totdeuna stin­dardul, care represintă colorile țării, roșu alb-verde; la o margine a fron­tului s’a arborat stindardul preaînaltei case dommitare, negru-galbin, or la celalalt capăt al frontului spre stânga stindardul naționalității române roșu galbin-venet. Repet, că aceste trei stindarde s’au arborat totdeuna și fără de es­­cepțiune in ordinea acesta, și astfel nu pot decât să regret, că informa­­țiunea, ce o aveți Ilustritatea Vostră, că acesta din urmă, anume stindardul naționalității române s’ar fi arborat la locul principal, adecă între celelalte două, trebue să o declar de greșită. Ce se ține de însemnătatea stin­dardului național român, la întrebarea referitore la acesta, am­ânóre­a Ve atrage atențiunea la faptul notorie, că colorile roșu galbin-vănăt, fiind din timpurile cele mai vechi colori de predilecțiune ale poporului român, ele se pot vedea în mod frapant în por­tul poporului român, pe mobilele sale din casă, pe decorațiunile lui, mai cu sem­ă pe țeseturi, pe icenele sfinte, pe pictura caselor și bisericilor, pe stindardele bisericesci și pretutindenea, unde se póte afla ceva pitoresc, cu alte colori ca spre exemplu verdele și violetul, mai rar albul și negrul, sunt amestecate numai cu colori secundare între amintitele colori principale. Este mai departe un obiceiu stră­­vechiu al poporului român, că el cu oca­siunea de petreceri publice, de nunte, la primirea bărbaților de o posițiune mai înaltă și la alte evenimente de veselie generală, își împodobesce casa, eventual caii înșelați și vitele din jug cu nă­­frămi și petele, caii reprezintă cele most használatban lévő v'ór'ós-sárga-kék Lobogó, mely hazánkban minden egyébb politikai je lentőség nélkül jelzi egyszerűen a román nem zetiséget épp úgy, mint például országré­szünkben a kék-vörös szin jelzi a szász, vagy felső Magyarországon a kék-fehér szin a tót nemzetiséget. Méltóságod az említet lobogónak fen­tebb már kifejtett jelentőségén kívül értesí­tést méltoztatik kívánni tőlem különösen annak okárólis, hogy ama lobogó vagy zászló némely ünnepélyek alkalmával miért tűzetik ki székházamon? Készséggel és szívesen megfelelek erre is. Köztudomású dolog ugyanis, hogy örömünnepélyek alkalmával egyesek úgy, mint társulatok és testületek, külső jelvények által is szoktak örömükuek kifejezést adni. Ezen indokból tűzettem fel én is székházamon országos ünnepélyek al kalmával a másik kél lobogó mellé a román nemzetiségi lobogót is, mint saját nemzetisé­gem jelvényét, és az utóbbi 10 év alatt ezen soha senki meg nem ütközött. Ezzel azonban semmi uj szokást nem hoztam be, csak folytattam a boldogult hi­vatali elődöm néhai báró Șaguna András ér­sek és metropolita által mindvégig gyako­rolt régibb szokást, sőt kezdetben éppen a nevezett elődömtől maradt bárom ócska lo­ fcrei colori amintite, și din năfrămi și petele de astfel de culori își com­pune și stindarde, fiind acesta es­­presiunea gustului seu național. Din acest obiceiu poporal s’a des­­voltat, și conform­ându- se gustului mo­dern s’a născut stindardul, ce se fo­­loseșce acum, roșu-galbin venet, care în patria nostră indică simplu, fără de nici o însemnătate politică, pe națio­nalitatea română, întocmai precum spre exemplu în părțile nóstre colorea albastră-roșie indică pe poporul să­sesc, sau în Ungaria nordică colorea albastră-albă pe poporul slovac. Ilustritatea nostră afară de în­semnătatea desvoltată mai sus a stin­dardului amintit, poftiți de la mine o informare mai cu sumă și despre mo­tivul, că pentru­ ce se arboreza acel stindard sau stog pe reședința mea cu ocasiunea unor serbări? Sunt gata a respunde bucuros și la acesta. Este adecă un lucru notorie, că cu ocasiu­nea serbărilor de bucurie atât singu­raticii, cât și reuniunile și corpo­­rațiunile, dau espresiune bucuriei lor și prin insignii esteriore. Din acesta causă am arborat și eu pe reședința mea, cu ocasiunea de serbări regni­colare pe lângă celelalte două stin­darde și stindardul naționali­tății române, ca un insigniu propriu al naționalității mele, și în cei din urmă 10 ani nici odată nimenui nu i-a venit să se uimescá de acesta. Prin acesta însă n’am introdus nici un obiceiu nou, ci am continuat numai obiceiul mai vechiu, practicat totdeuna de fericitul predecesor in pos­tul meu, archiepiscopul și metropoli­­tul Andrei baron de Șaguna, ba la început am folosit trei stindarde în­vechite, remase chiar dela amintitul predecesor al meu, și numai la anul 1876 cu ocasiunea venirei Maiestății Sale aici le am schimbat cu altele noue, anume cu acele, pe cari de atunci le obicinuesc a le folosi in tot anul, mai cu samă la­­ jiua nascerii M. Sale și cari stindarde, dimpreună cu cele bogót használtam, és csak 1876-ik évben Ő Felsége itt létté alkalmára cseréltem fel újak­kal, jelesen azokkal, melyeket az ólta min­den esztendőben, különösen O Felsége szü­letése napján használni szoktam, s melyek az ócskákkal együtt székházam padlásán min­denkor megszemlélhetek. Egyébiránt tudva van, hogy a görög­keleti egyetemes anyaszentegyház saját alap­intézményeihez képest nemzetiségileg van szervezve, és különösen a hazai görög-keleti román egyház az 1868 IX t. ez. alapján is nemzetiségi jelleggel bir; a nemzetiség pe­dig nem csupán nyelvben, hanem a családi es társadalmi élet szokásaiban is nyilvánul j a görög-keleti román fö egyházhatóságok tehát már ennél fogva is nem csak jogositvák, de kötelesek is a román nemzetiséget, t. i. a román nép nyelvét és nemzeti szokásait, a mennyiben ez utóbbiak az egyházi és polgári törvényekkel ellentétben nincsenek, ápolni, és magának a nemzetiségi érzület­nek illő módon kifejezést adni. Ha ez igy van, a mint hogy szerintem máskép nem is lehet: úgy a román nemze­tiségi lobogónak érseki szókházamon az ország lobogója mellé szokásban lévő ki­tűzése teljesen igazolva van, és én őszintén megvallom, aromán nemzetiség színeit mindig /

Next