Telegraful Român, 1921 (Anul 69, nr. 2-87)

1921-04-08 / nr. 25

Casele parohiale Intre multele chestiuni, cari cer grabnică rezolvire, e şi lipsa atât de simţită a caselor parohiale. Astăzi când preotul cu bună stare, rezultată prin moştenire sau zestre, trece In domeniul istoriei, nu se mai poate trece aşa uşor la ordinea zilei peste ea, nu se mai poate tracta aşa de maşter din nici o parte, ca în trecut.­­ La poporul nostru e mare lipsă de apos­tolat, se spune de toate părţile şi o vedem toţi dar vremurile schimbate au transformat şi obi­ceiurile şi pe oameni, fie ei chiar şi apostoli; nu se mai încumetă nimeni să plece la propo­­veduire fără traistă, fără băţ, fără două haine, fără bani, fiind sigur, că de-ar face-o, ar pieri de nepăsarea lumii, ci caută mai întâi astfel de împrejurări date, între cari să-şi poată desfă­şura pe deplin misiunea. Iar între toate misiu­nile, cea mai mare e a preotului, oricât de mare ar fi numărul detractorilor ori bârfitorilor lui. In orce comună, ori care fi ea, ce poate -i face un harnic sincer şi devotat preot, generaţii­­întregi de alţi funcţionari nu vor fi in stare să dea. Lumea însă se sinchiseşte prea puţin de ei. Tot mai dese sânt plângerile lor, şi între altele lipsa locuinţii, In care să-ţi faci altar de muncă. Tot mai des vezi alergând de la o pa­rohie la alta In nădejdea unor condiţii mai prielnice, între care cea dintâi e casa. La o pa­rohie cu case parohiale, am auzit nu demult, că au fost 20 de candidaţi, deşi e lipsă mare de preoţi. O dovadă eclatantă, că şi în această privinţă trebue să se ajute în vre­un chip cât mai în grabă. Azi, când lipsa de preoţi e atât de sim­ţită, când mulţi au părăsit biserica, când cei cu dare de mână privesc spre atâtea oficii mai rentabile şi mai cu vază, în care au mai puţin val cu nesătulele, intrigantele şi egoistele m­asse extrem de îndrăzneţe, când auzi pe atâţia inşi, că nu vreau să mai ştie, că vre­un urmaş de al lor ar cutează să rămână in «cinstea» în care a stat el, să mai adăugăm şi nestatornicia cauzată de lipsa de locuinţe în general, nu vor­bim de igienice și corăspunzătoare, — ar însemna prea mare pagubă pentru poporul nostru și prea multă nepăsare din partea noastră a tutu­ror, când n’am cerca să ne venim In ajutor. Nestatornicia gândului, aduce nestatornicia fap­tei, dacă va mai fi in stare să facă și fapte. •'■«s. nimic temeinic şi durabil, şi deci cu valoare, nu va primi bietul ţăran de la un oficiant, care a doua zi după venirea să caută zarea în nă­dejdea să-şi afle un nou cuib. Până acuma lipsa de case nu era aşa tare simţită, pentru că parohiile de cele mai multe­­ori erau zestrea unei familii; azi insă nu mai e o «cinste» să fi preot,­­ au bagatelizat mai toţi, cari ar trebui să înţeleagă altfel preoţia. Şi tinerii candidaţi de preot văd foarte bine, că nu oricine poate fi consoarta lui, dacă cei ce ar trebui să înţeleagă această jertfire «a demni­tăţii» sale a unui tinăr absolvent de liceu, cu bacalaureat, cu trei ani de teologie, care şi el ar prefera să umble numai înmănuşat, pe tro­­tuar cu ghetele vecinie sclipind, să cerceteze teatre, concerte, manifestări grandioase, iar nu tina satelor monotone,­­ nu vrau să înţeleagă. Şi aşa, nefiind regulate deloc referinţele locale de trai ale preotului, el rămâne pe drumuri, chinue câţi­va ani, neputându-şi singur ridica o casă, tot pândeşte vre­ o altă parohie cu locu­inţă parohială, în vreme ce parohia, în care el tânjeşte alăturea de parohul său. — Nu pier­dem la ţară deci numai preoţi şi familii de preoţi, ci şi o tradiţie şi o comunitate sufle­tească dintre ţăran şi clasele celelalte, şi aceste salturi psihologice în sufletul poporului au ur­mări destul de dezastruoase, ca şi în al preotu­lui, care trebue să-şi facă şi sieşi o tradiţie în fiecare mediu nou de viaţă. Nu e destul să avem numai un preot în tot satul, trebue mai mult, trebue un trecut, trebue o inteligenţă, o zală în lanţul istoric. Şi această continuitate nu o putem avea, până nu se vor crea astfel de condiţii pentru existenţa preotului, ca el să fie deplin mulţămit, să se jertfiască cu drag, să se gândească cu drag şi la aceea, că drumul, pe care l-a bătut şi nete­zit el cu cinste, poate până la adânci bătrâneţe, să fie continuat cu aceeaş dragoste şi de odra­­­­siele sale. Numai un neam, care-şi asigură în chipul acesta viitorul, va trăi, şi numai acel neam are dreptul să ceară de la preoţii săi a­­postolat. Avem circa două mii­ de parohii ortodoxe în mitropolia noastră, dar şi greu a spune cu cât sânt mai multe peste un pătrar paro­hiile, cari au case parohiale, şi între ele câte sânt necorespunzătoare. E timpul deci să i se pună capăt şi acestui neajuns. E vorba de statificarea învăţământului. E­­dificiile bisericeşti, cari au adăpostit şcoli con­fesionale să fie deci transformate în case pa­rohiale, şi numai acolo, unde sânt atari locuinţe să se vândă ori închirieze statului. Edificiile, în cari au fost numitele şcoli, sânt edificii făcute cu multă sudoare şi mulţi trudă de cite-un pumn de oameni grupaţi în jurul bisericuţii lor; ar fi o nedreptate strigă­toare la cer, ca simplu să se predee statului, deci tuturor, când nici statul şi nici nimeni al­tul afară de credincioşi n’a contribuit cu un ban, şi mai ales atunci, când biserica trece prin zguduiri sufleteşti din lipsa lor. Deci din edi-­­­ficiile şcolare, cari fac proprietatea bisericilor­­ să se facă întâi case parohiale, pentru că de deslegarea acestei însemnate probleme atârnă şi fericita rezolvire a problemei naţionale şi social-culturale, care aproape pe deantregul îi revine preoţim». In chipul acesta s’ar rezolvi în mare parte lipsa de locuinţe parohiale, prin ce ar lega pe mulţi oameni, cari sânt încă departe de valu­rile ispitelor vremii, de biserică şi de popor cu trup şi suflet, ar da statornicie întregii activi­tăţi bisericeşti, şi am avea pe cine conta mai mult la regenerarea neamului întreg. Oh. Maior TELEGRAFUL ROMAN Dela sate — Sărbătoare în Porumbacul-de-jos — Ziua de 22 August 1916 fusese zi de grea cercare pentru poporul credincios din parohia Porumbacul-de-jos (prot. Avrig). In ziua aceea ni s’a luat clopotul cel mare dela biserică. Cu toate că era zi de lucru, mai Întreg poporul s’a adunat la biserică. S’a săvârşit sf. liturghie, sub trasul clopotului, care era să ne părăsească. A venit miliţia şi a ridicat clopotul. Toată suflarea a plâns... Şi gândea fiecare: Şti-va bunul Dzeu când vom mai avea altul în locul lui. Ziua de întristare, din 22 August 1916, s’a prefăcut în 27 Martie 1921 în zi de bucurie, atunci s’a sfinţit şi aşezat în turn alt clopot in locul celui dispărut. înainte cu 25 ani s’a aşezat în Porumb­ac, venind din Sălişte (judeţul Sibiu) comerciantul Ioan Orecu şi soţia sa Elena. Au petrecut în comuna noastră 16 ani, şi prin muncă continuă au ajuns la stare materială bună. Români de omenie, oameni cu frica lui Dumnezeu, cu evla­vie şi cu dragoste cătră biserică, au făcut în cursul celor 16 ani multe daruri bisericii, între care şi un potir aurit. înainte cu 9 ani s’au strămutat la Făgăraş, dar nici de acolo nu şi-au uitat că au fost cre­dincioşi ai parohiei Porumbacul-de-jos, şi în De­cemvrie 1920 m’au autorizat ca în numele lor să comand un clopot dela fabrica Nicolae Spi­­rean din Bucureşti. L-am comandat făcându-se, la dorinţa do­natorilor, următoarea inscripţie: «Acest clopot s’a procurat şi donat sf. biserici ort. române din Porumbacul de jos de comerciantul Ioan Orecu şi soţia sa Elena n. Schitea, originari din Să­­lişte, jud. Sibiu, ca prinos atotputernicului Dum­nezeu pentru isbăvirea şi întregirea neamului românesc sub fericita domnie al gloriosului rege al tuturor românilor Ferdinand­­, sub păstorirea primatelui Ungro-Vlahiei Dr. Miron Cristea, a mitropolitului Dr. Nicolae Bălan şi a parohului Dimitrie Mandeal». Clopotul e de 350 kg. A costat cu balan­cer cu tot 21.000 Lei. Clopotul comandat a so­sit în 20 Martie din Bucureşti, iar în 27 Martie s-a sfinţit. La actul sfinţirii au participat dărui­­torii şi întreg poporul. Prin această faptă no­bilă dăruitorii Ioan Orecu şi soţia sa Elena, lo­cuitori în Făgăraş, trec între ctitorii şi binefăcă­torii sfintei noastre biserici. Pr. Dimitrie Mandeal. Vorbe înţelepte Talentul neîntrebuinţat e un furt. Nicolae Iorga. Ştirile zilei­­ Consistorul mitropolitan I. P. S. S. Me­tropolitul Nicolae a convocat consistorul me­tropolitan pe zilele de 11 şi 12 April n. a. c. în sesiune extraordinară pentru pertractarea mai multor chestiuni importante, dintre care a­­mintira unificarea organizaţiei bisericeşti, che­stiunea şcoalelor confesionale etc. Predici în Catedrală. In Dumineca proximă (a patra Duminecă din post), la sala liturgie va predica asesorul consistorial Lazar Triteanu, iar la vecernie Mihail Stoia, profesor la liceul Oh. Lazăr, Sibiu. M. Sa Regina Maria, cum este informat un ziar american,­are să viziteze în anul acesta America, unde va rămânea câteva luni. In vederea excursiunilor şcolare pe care ministerul instrucţiuni le organizează pentru va­canţa şcolară din anul acesta, ministerul a cerut relaţiuni tuturor direcţiunilor de şcoale din ţară, cari în terminul cel mai scurt vor indica locali­tăţile ce merită să fie vizitate. De asemeni mi­nisterul cere direcţiunilor prepararea mijloacelor de găzduire, alimentare şi înfiinţare de colonii şcolare pe timpul de vacanţă. Problema religioasă faţă de cerinţele vre­­milor de astăzi, a fost subiectul unei conferinţe ţinute Duminecă de dl profesor S. Mehedinţi la Fundaţia universitară Carol I în Bucureşti. Vorbitorul arată trebuinţa unei vieţi religioase, şi cum la noi, în vechiul regat mai ales, lumea este prea nepăsătoare în faţa acestei probleme. Conferenţiarul citează pe marele fiziolog şi psi­holog James, care zice că «a te socoti neutru şi a proclama aceasta, înseamnă să mărturiseşti singur că eşti mărginit şi câ n’ai un simulacru de cugetare». Să sperăm, închei dl Mehedinţi, că va fi posibil şi pentru noi ca prin discuţii să ajungem la acordul pe care l-au realizat An­glia şi ţările scandinave. A murit Goluchowski. Din Lemberg se vesteşte că fostul ministru de externe austro­­ungar, contele Agenor Goluchowski, a răposat în etate de 72 de ani. Mai înainte fusese re­prezentantul diplomatic al Austro-Ungariei la Bucureşti. Aviz? Primim. Cu 31 Martie a. c. s-au si­stat toate carnetele destinate pentru călătoria pe C. F. R. cu preţul redus de 50% şi vor fi în­locuite cu alte carnete proaspete de cătră Mi­nistrul de comunicaţie din Bucureşti. Deci toţi acei P. St. preoţi, cari pentru plecarea la Con­gresul văduvilor din 12 Mai a. c. s-au anunţat la secretarul, părintele Victor Haban în Hliboca (Bucovina), binevoiască a trimite cu mare ur­genţă fotografiile lor (format mic) şi taxa de 20 lei la adresa secretarului congresului, păr. Ch. Păunescu, strada Piscului Nr. 4 la Bucureşti, ca acesta de urgenţă să exopereze carnete nouă pentru fiecare congresist. Comitetul central al preoţilor văduvi din România­ Mare. Teatru în Sibiu. Seria reprezentaţiilor, date de trupa dlui Fotino, s-a reluat joi cu piesa Fracul, în care jocul arriştilor a obţinut tot mai mult simpatiile publicului. Mult aplaudat a fost, în primul rol, dl Fotino, în beneficiul căruia s’a dat piesa aceasta scrisă cu rar talent. Vineri urmează comedia Prostul. Sâmbătă drama Ma­­nasse, a doua oară, în beneficiul dşoarei A. Ca­­pustin. Va fi earăş o reprezentaţie dintre cele mai reuşite, începutul preciz la ora 8% seara. Biletele se vând la cassieria teatrului: Cinema Apollo, Piaţa Herman, Sibiu. In curând piesa J’accuse, şi alte filme vestite, cu artiştii Olif Fens, Gunar Tobnaes, Henny Por­ten. Vine şi Căsătoria princiară. Reprezentațiile încep la ora 7 și 9 seara. Nr. 1562. Bis. Concurs Pentru ocuparea postului de cântăreţ la biserica catedrală din Sibiu se publică con­curs cu termen de 30 de zile de la prima publi­care in ziarul «Telegraful Român». Dela concurenţi se cere calificaţiunea in­dicată în Statutul organic § 22 pct 12. Retribuţiunile se vor stabili în acord co­mun cu Consistorul arhidiecezan, la care sânt a se trimite şi cererile de concurs. Sibiu, din şedinţa Consistorului arhidiece­zan, ca senat bisericesc, ţinută la 15 Martie 1921, Consistorul arhidiecezan. 3

Next