Telegraful Român, 1970 (Anul 118, nr. 1-48)

1970-07-01 / nr. 25-26

Nr. 25—26 TELEGRAFUL ROMÂN Construcţie şi reconstrucţie în aceste zile de sfîrşit de semestru şi început de nou semestru putem spune că munca de cons­trucţie şi reconstrucţie este aspectul esenţial, de prim ordin al activităţii poporuui nostru, iar bi­lanţurile care se fac nu sunt de natură să ne descu­rajeze, ci dimpotrivă. Spunem construcţie şi reconstrucţie, pentru că atenţia Conducerii noastre de stat, a întregului popor român cuprinde două fronturi, ambele avînd acelaşi scop, aceeaşi rezultantă: înflorirea tot mai mult a Patriei, propăşirea tuturor fiilor ei. Şi anume: pe de o parte se desfășoară munca de în­făptuire a obiectivelor din acest ultim an al cinci­nalului în care ne aflăm, iar pe de altă parte se fac eforturi, pe care le-am putea numi cu adevărat eroice, de a se înlătura toate urmările dureroase pe care revărsările de ape atît de nemiloase din această primăvară le-au lăsa­t în urma lor, activi­tatea de reconstrucţie a tot ce ele au distrus. într-adevăr, întregul nostru popor, într-o gene­roasă dăruire pentru binele obştesc, general, este angajat în executarea unei măreţe, unei minunate, unei fantastice simfonii a muncii, urmărită cu mult interes şi simpatie de mulţi iubitori de bine, ceea ce îi face multă cinste. Sînt grăitoare în această privinţă spusele îndrăzneţului călător canadian, Alberto Le Blanc a plecat de 2 ani din ţara sa pentru a înconjura Pămîntuil pe bicicletă şi care a trecut şi prin ţara noastră — cînd zice: „Printre cele mai puternice impresii trebuie să număr cele văzute în ţara dumneavoastră. Nu vorbesc numai de modul deosebit de cordial în care am fost pri­mit încă din clipa cînd am ajuns la graniţă. Dar am avut ocazia să trec prin locuri care suferiseră cumplit de pe urma revărsării apelor. Ei bine, am fost emoţionat, chiar foarte emoţionat — şi puteţi să mă credeţi că am văzut multe în lungul meu voiaj — de comportarea oamenilor din ţara dum­neavoastră, în loc de deznădejde, de egoism, am fost martorul celor mai profunde acţiuni de soli­daritate umană. Pot să vă spun că pur şi simplu am simţit că-mi renaşte încrederea în oameni". în multe sectoare de activitate, unitatea de mă­sură a timpului de lucru a devenit, pentru un timp mai scurt sau mai lung, „ziua lumină", ceea ce do­vedeşte înalta conştiinţă patriotică şi cetăţenească a multor fii ai poporului nostru, care şi-au jertfit o parte din timpul lor de odihnă pentru refacerea economică a ţării. Este adevărat că urmările aces­tei opintiri generale se văd direct sau nu se fac cunoscute de la o zi l­a alta. Aşa de pildă, planul prinde viaţă în toate ra­murile, iar angajamentele luate la începutul anului se îndeplinesc cu succes, şi acestea în condiţiile în care multe întreprinderi au fost angajate în spri­jinirea, în diferite forme, a fabricilor şi uzinelor atinse de calamităţi. Ba mai mullt, s-au luat anga­jamente suplimentare privind realizarea de bene­ficii în plus, pentru ca pe ansamblul economiei naţionale să se resimtă cît mai puţin urmările grelelor încercări prin care am­­trecut, în acest sens ■subliniem faptul că, răspunzînd chemării pe care ţara le-a făcut-o, în multe întreprinderi munci­torii au realizat producţii care, în condiţii fireşti, nu se puteau întrezării. De asemenea, este de reţinut faptul că multe din unităţile economice, care şi-au întrerupt lucrul din cauza calamităţilor, au reintrat în producţie cu ca­pacitatea maximă, iar altele urmează să atingă a­­cest obiectiv în viitorul apropiat. Ne este cunos­cută abnegaţia cu care muncitorii au lucrat zi şi noapte, fără odihnă, la repunerea în funcţiune a întreprinderilor lor avariate de revărsarea apelor, permanent interesele obşteşti, interesele ţării avînd întîietate faţă de celle personale, familiale. Cartiere întregi se construiesc şi se reconstruiesc la Satu Mare, Dej, Mediaş şi în alte oraşe şi loca­lităţi, unele devastate de ape pînă la 90%, pentru zecile de mii de familii rămase fără adăpost. Considerăm potrivit să subliniem şi în această privinţă că nici un cetăţean calamitat nu s-a simţit şi nu se simte singur în necazul său, fapt care, în condiţiile vechilor orînduiri, nu era posibil. Ne-a fost dat de asemenea să cunoaştem cazuri de fa­milii care au primit ajutor, mai ales în haine şi alimente, la care nu s-au aşteptat niciodată. Un aport preţios în munca de construcţie şi re­construcţie care se desfăşoară în întreaga ţară îl aduc brigăzile de tineret şcolar şi universitar, toţi participanţii dînd în felul acesta un examen cît se poate de umanitar, cu nimic mai prejos decît cel şcolar. Vorbind de examene, trebuie să arătăm că un înalt examen cetăţenesc dau în aceste zile şi mun­citorii de pe ogoarele Patriei, în recuperarea pă­mînturilor înecate de ape şi de darea lor circuitu­lui agricol al ţării, precum şi în intensificarea lu­crărilor agricole, în zonele necalamitate, pentru ca producţia agricolă să fie cît mai ridicată şi pentru ca nevoile Patriei să se resimtă cît mai puţin şi în acest sector. Se ştie că şi în agricultură au luat naştere iniţiative patriotice deosebit de importante, ca de pildă chemarea lansată de ţărănimea coope­ratistă din judeţul Teleorman privind obţinerea unor recolte cît mai bune şi în felul acesta livra­rea suplimentară către stat a unor importante can­tităţi de produse agricole şi animaliere. Deşi cu greu se poate calculla în bani toate du­rerile şi pierderile pricinuite de calamităţile natu­rale, pagubele generale se cifrează totuşi la suma de aproximativ 10 miliarde lei. Prin tot ansamblul de activiităţi mai sus arătate, prin munca unită şi plină de dăruire a întregului nostru popor, la care se adaugă importantele ajutoare primite din străinătate, semne atît de frumoase ale solidarităţii omeneşti — pentru care conducerea noastră de stat a mulţumit în repetate rînduri —, ţara noastră îşi va vindeca rănile provocate de calamităţi în­­tr-un timp mult mai scurt decît s-ar crede. Sînt semnificative în această privinţă cuvintele domnu­lui Nicolae Ceauşescu, preşedintele Consiliului de Stat, rostite cu prilejul unei recente vizite de lucru, cînd a spus printre altele: „Desigur am avut şi avem încă unele greutăţi datorită calamităţilor na­turale. Dar noi vom învinge mult mai repede decît îşi închipuie mulţi aceste greutăţi, vom dovedi că naţiunea socialistă română de 20 de milioane de oameni este în s­tare — ca de atîltea ori pînă acum — să facă adevărate minuni, să biruie orice obstacole, să devină tot mai puternică, mai înflori­toare". Pentru realizarea acestui nobil ţel, este necesar însă ca fiecare din noi să se integreze deplin în efortul general de construcţie şi reconstrucţie sus­ţinut de întregul nostru popor, străduindu-ne fie­care să ne facem cît mai conştiincios datoria la locurile noastre de muncă şi oriunde simţim că putem fi de folos semenilor noştri şi Patriei noas­tre scumpe. T. R. INFORMAŢII — Sub auspiciile Casei judeţene a creaţiei popu­lare — Sibiu a apărut un volum de lucrări corale, aparţinînd P. C. prof. Gheorghe Şoima de la Insti­tutul nostru Teologic Universitar din Sibiu. Volumul, recenzat în ziarul „Tribuna Sibiului", nr. 733 din 1 iulie 1970, cuprinde o selecţie din creaţia corală a stimatului nostru profesor, a cărei audiţie ne-a desfătat de atîtea ori mintea şi ne-a încălzit inima. Aceasta cu atît mai mult cu cît, pe de o parte, în aceste lucrări corale se resimte mi­reasma minunatului nostru folclor, iar pe de a­ltă parte, în plămada lor este cuprinsă însăşi persona­litatea distinsă a autorului, care a dat viaţă cu­ceritoarelor sale compoziţii nu numai pe linie muzi­cală, ci şi literară, căci cuvintele, textul cîntecelor îi aparţine în bună parte. — Deşi popoarele însetează după pace, chel­tuielile militare pe plan mondial cresc de la un an la altul. Astfel, în 1962 au fost de circa 120 mi­liarde dolari, în 1964 de 132 miliarde dolari, în 1966 de 159 miliarde dolari, în 1967 de 182 mi­liarde dolari ş.a.m.d. Datorită acestor uriaşe chel­tuieli, cursa înarmărilor a atins proporţii de ne­închipuit. Puterea stocurilor de arme nucleare a depăşit 1.000.000 megatone, ceea ce înseamnă a­­proximatiiv 50.000.000 bombe atomice asemănă­toare celei aruncate asupra oraşului japonez Hiro­shima. O bombă nucleară de astăzi are o putere de distrugere de 1000 ori mai mare decît cea de la Hiroshima. Este momentul deci ca această periculoasă în­trecere să înceteze odată pentru totdeauna, iar su­mele atît de mari înghiţite de înarmări să ia calea înfrumuseţării Pămîntului. — Recent a apărut la New-York anuarul sta­tistic al O.N.U. pe anul 1969, de unde rezultă, printre altele, că în ultimii 5 ani populaţie lumii a crescut cu 300 mii­ de locuitori. Cel mai scăzut procent s-a înregistrat în această privinţă în Eu­ropa, 0,9o/o, iar cel mai ridicat în America La­tină, 2,7o/0. Produsul mondial brut va atinge în 1970 un volum de două ori mai mare decît 1950. Pe șoselele lumii circulă în prezent aproximativ 170 mii. automobile, 46 milioane autocamioane etc. în perioada 1950—1970 comerțul mondial a crescut de aproape patru ori. Pag. 3 Tîlcuirea Sfintelor Scripturi (Urmare din pag. 1) lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiu­tori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte scripturi, spre a lor pierzare“ (II Petru 3, 16). Astfel în predicile şi scrierile Sfinţilor Părinţi (e­­piscopi ai Bisericii cei una din primele veacuri) avem tîlcuirea cea dreaptă a Sfintei Scripturi, a Cuvîntului lui Dumnezeu. Amintim aici numai pre­dicile Sfîntului loan Gură de Aur — care știa pe de rost întreaga Sfîntă Scriptură — și îndeosebi explicarea pe care o dă acest Sfînt epistolelor Sfîntului Apostol Pavel (care explicare s-a tipărit şi în limba română). Sfinţii Părinţi însă grăiau nu numai pe temeiul cunoaşterii depline a Sfintei Scripturi, ci şi pe temeiul Sfintei Tradiţii, a învă­ţăturii Bisericii lui Hristos, a hotărîrilor sinoadelor ecumenice (adică, a toată lumea). Cele şapte si­noade ecumenice au mărturisit credinţa cea de tot­deauna a Bisericii în Sfînta Treime (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt), în Iisus Hristos, Fiul lui Dumne­zeu întrupat, răstignit, înviat şi înălţat la cer pentru mîntuirea noastră, în cinstirea Maicii Dom­nului, a sfinţilor şi a sfintelor icoane, în Biserica lui Hristos, una, sfîntă, sobornicească şi aposto­­lească­­, în învierea morţilor, în viaţa cea veş­nică ş. a. Toată învăţătura Bisericii îşi are izvorul în Cuvîntul lui Dumnezeu păstrat şi transmis în Biserica noastră ca Sfîntă Tradiţie şi Sfîntă Scrip­tură. De aceea în Biserică avem întreg Cuvîntul lui Dumnezeu şi înţelesul adevărat, tîlcuirea dreaptă a acestui cuvînt dătător de viaţă veşnică. Este, aşadar, greşită părerea că e destul ca cineva să aibă Sfînta Scriptură, să o citească, pentru ca să o şi înţeleagă şi să o poată tîlcui cum se cuvine. Pornind de la această părere s-a ajuns ca Bise­rica lui Hristos cea una să se fărâmiţeze în o mulţime de grupări, fiecare socotind că ea are adevărata înţelegere a Sfintei Scripturi. Aşa a fost pe vremea Sfinţilor Apostoli. Aşa a fost şi după aceea — pînă astăzi. Şi aşa va fi. Insă aşa cum pe vremea Sfinţilor Apostoli, învăţătura cea aposto­­lească era cea adevărată, nu învăţătura altora care se proclamau singuri apostoli, şi aşa cum adevărul l-a avut Biserica apostolească, episcopii aşezaţi şi învăţaţi de Sfinţii Apostoli şi urmaşii acestor epis­­copi, tot aşa şi astăzi adevărata învăţătură este a Bi­sericii noastre, căci în ea s-a transmis şi se transmite neschimbată învăţătura Mintuitorului, învăţătura Sfinţilor Apostoli. De aceea credinciosul, care vrea să înţeleagă drept Sfînta Scriptură, trebuie să se ţină de în­­ţătura Bisericii (pe care o propovăduiesc episcopii şi preoţii) şi să nu-şi plece urechea la învăţături greşite, care — ca şi pe vremea Sfinţilor Apostoli — vor să amăgească pe căile rătăcirii pe cei ne­ştiutori. Nu-i destul să ştii pe de rost texte din Sfînta Scriptură (sau chiar toată Sfînta Scriptură). Nu-i destul să foloseşti regula contextului, adică un text (un verset sau mai multe) să-l înţelegi din legătura lui cu pericopa întreagă (care poate fi un capitol sau mai multe), cu cele dinainte şi cu cele ce ur­mează textului. Nu-i destul nici să compari textul, cu locurile paralele, adică cu texte asemănătoare din alte cărţi ale Sfintei Scripturi. Toate aceste re­guli sunt bune şi folositoare. Dar mai presus de toate trebuie să iei ca îndrumător fără greşeală în­văţătura Bisericii. Căci ea e clădită pe Iisus Hristos şi în ea lucrează Duhul lui Hristos. De aceea ea e singurul „stîlp“, singura „întărire a adevărului“ dăruită nouă de Sfinţii Apostoli în Iisus Hristos (I Tun. 3, 15). t NICOLAE, Mitropolitul Ardealului — Membrii birou­lui­ Consiliului Ecumenic al Bi­sericilor, aflaţi în prima săptămînă a lunii mai a.c. la Oslo (Norvegia), au făcut o declaraţie publică, în legătură cu „gravele evenimente din Indo­china", în care, printre altele, se cere retragerea tuturor trupelor străine din diferitele țări ale Indo­­chinei, recomandînd totodată o pace negociată în această zonă mult încercată a lumii.

Next