Timpul, decembrie 1892 (nr. 267-291)

1892-12-03 / nr. 269

ANUL AL PATRU­SPRE­ZECELE A.­­ No. 269 EDIȚIA A TREIA ABONAMENTELE a țară pe un an . . . . „ pe 6 luni .... „ pe S luni . . . . Pentru streinătate, un an . . 40 le­­. 20 lei . 10 lai . 60 le' Redacția și Administrația 23, STRADA DOAMNEI, 23. Un exemplar 10 Bani Discuțiunile urmate în Cameră și în Senat cu ocazia răspunsului la mesagiul Coroanei au­ făcut o vie impresiune asupra opiniunei publice. Tăria guvernului conservator și slăbiciunea netăgăduită a opozițiu­­nei au fost puse în lumină cum rar ne-a fost dat să vedem în vre-o țară parlamentară. Nu numai superioritatea inteli­genței și a talentului a fost de par­tea noastră așa de precumpăni­toare în­cât mulți dintre ai noștri s’au simțit oare­cum înduioșați pen­tru bieții adversari, dar în însuși fondul lucrurilor s’a dovedit că chiar adversarii inteligenți și talen­tați nu ar fi putut clinti întru ni­mic soliditatea guvernului și a Par­lamentului conservator. Și aceste desbateri au fost largi și pe cât omenește cu putință ne­pătimașe. Ele au cuprins și trecu­tul și viitorul, căci de prezent o­­poziția a înțeles că nu avea nimic de zis. Trecutul, grație discursurilor o­­ratorilor noștri, s’a limpezit de ceața legendară și falsă care-l îmbrobo­dea. Spălând istoria noastră mo­dernă de falsurile urîte care îi îngreuia mersul și-i denatura în­țelesul, a răsărit pentru nouile ge­­nerațiuni marele adevăr al coope­­rațiunei continue și complete a am­belor partide ale țărei la toate ac­tele mărețe care împodobesc viața noastră din ultimele decade. însuși resbelul cu gloria lui neperitoare, verigă din lanțul de fapte eroice pe care se resfiră întreagă viața românească de veacuri îndelun­gate, s’a arătat că nu este și că nu poate fi patrimoniul unui singur partid, căci dacă conservatorii vio­lent goniți din viața publică nu au putut lua atunci parte la conduce­rea lui, ei însă prin curagiul și pa­triotismul cu care de două ori, în 1870 și 1871, au împedicat pe li­berali să săvârșească crima de a răs­turna dinastia țărei, ei numai au făcut posibil și resbelul și nimbul cu care el a încununat fruntea ță­rei și a Regelui. Dacă aceste discuții au dovedit că trecutul este și al liberalilor și al nostru, și poate cu mult mai mult al nostru, ele au mai dove­dit că viitorul este numai al nostru. La programa noastră de reforme, la opera noastră de reorganizare de la temelii a întregei noastre vieți de Stat, liberalii n’au putut să opună de­cât îndoiala lor asu­pra succesului nostru final. De­geaba li s’a demonstrat și perfecta unitate de vederi din ca­binet, și hotărîrea absolută a mem­brilor săi ca să triumfe cu refor­mele lor, și înălțimea de gândiri a Parlamentului care este hotărît să dea guvernului sprijinul său ne­șovăitor, liberalii au rămas în în­doială. Dar îndoiala asupra succesului unui partid nu este o revendicare pentru propriul său partid. Și pe calea revendicărilor liberalii nu au cutezat să alunece. De programul lor, proaspăt încă de sub teascurile imprimeriilor, ei nu au găsit cu cale să spună ni­mic. O mai amară critică a aces­tui factura, în care falsificarea is­toriei se întrece cu absurditatea făgăduelilor, noi nu ne-am fi putut închipui. Să fii partid care ceri guvernul și ’l ceri repede, să ai un program pentru un șir întreg de reforme și, când vine momentul d’a-1 arăta ță­rei, să­’l mototolești cu nervozitate în fundul buzunarului, ba chiar să te lepezi de el ca de un ordinar articol de jurnal, cum a făcut’o în Senat d. Șendrea, este un specta­col unic în istoria parlamentară și care nu ’și găsește circumstanțele atenuante de­cât în ridicolul pro­gramului însuși. In rezumat, liberalii n’au câști­gat din aceste discuțiuni de cătun lucru: adesiunea cam cu gura pe jumătate a d-lui Mârzescu la șefia d-lui Sturdza, adesiune de care conservatorii îi felicită pe amândoui, adesiune pe care d. Mârzescu a motivat-o — și era nevoie de mo­tivare — pe recenta descoperire că d. Sturdza a lucrat ca secretar­­tahigral la divanul ad-hoc al Mol­dovei. Fie ca această adesiune să-i con­soleze pentru tăcerea d-lui Stă­­tescu și, îmbărbătându-i cu noul forțe, să-i facă să iasă din starea de slăbiciune în care s’au înfăți­șat în aceste discuțiuni. Până atunci datoria noastră este limpede. O situațiune așa de fru­moasă ne impune datorii mari. Guvernul și Parlamentul ar co­mite mai mult de­cât o greșeală dacă n’ar profita de densa ca să înzestreze țara cu acele reforme chibzuite, pe care în zadar ea le-a cerut de la liberali și de care va rămâne multă vreme lipsită dacă nu i le vom da noi. --------------------------------------------­ TEL­EGRAME Otrăvirea d-lui Reinach.—Demisia d-lui Rouvier. —O întrunire în afacerea Panama. —Tratatul franco elvețian. Paris, 13 Decembre. La Justice și Gaulois zic că d. de Reinach insistase pe lângă D. Clemenceau, pentru a se duce împreună la d-nii Cornelius Hertz și Constans și să-l roage de a face să înceteze campania întreprinsă de presă contra lui. Refuzând d-nii Hertz și Constans, D. de Reinach desperat, s’a otrăvit. Le Temps anunță că otrava, de care s’a servit baronul de Reinach, era atropină. Feciorul d-lui de Reinach a mărturisit judelui de instrucție că a găsit sticluța de otravă lângă cadavru. Jurnalele susțin cu siguranță că existau raporturi între miniștri, și mai cu seamă între d-nii Rouvier și Freycine și d-nul Genesius Hertz ; ele iau ca probă marea emo­­țiune și consternațiune ce s’a produs în public. Ziarele dreptei consideră ca sdruncinată în mod grav situațiunea cabinetului. Paris. 13 Decembre. D. Rouvier s-a dus după dejun la Ely­sie și și-a dat dem­isiunea. Agenția Havas desminte istorisirea lui Figaro relativă la niște pretinse întrevederi între d-nii Cornelius Hertz și Freycinet la Aix-les-Bains. D. Frouilot a interpelat la Cameră în pri­vința demisiunei d-lui Rouvier. D. Richot a răspuns că d. Rouvier a voit­­ se fie liber pentru a putea răspunde articolelor defăimă­toare a câtor­va jurnale. El a amintit ser­viciile aduse Republicei de d. Rouvier. D. Déroulède a atăcat pe d. Rouvier zicând că el trebuia să știe că d. Reinach era acuzat. D. Rouvier a respins că avusese relațiuni cu d. de Reinach, precum ori­ce ministru de finanțe are cu financiarii; el nu știa că d. de Reinach era inculpat în afacerea Panama și nu a aflat aceasta de­cât după sfârșitul tragic al lui Reinach. O parte din presă lu­crează ca să înjosească pe toți oamenii po­litici republicani ce se găsesc la putere. El termină declarând că își ia locul său de de­putat cu fruntea in sus și cu conștiința îm­păcată. El va răspunde tuturor atacurilor (aplause). După o replică a d-luî Déroulède, inci­dentul s’a închis. D. Tirard e numit în locul d-lui Rouvier. Comisiunea de anchetă hotărînd să ceară dosarul judiciar al dinamitei afacere în care se găsește amestecat d. Arton, majoritatea republicană s’a emoționat de această exten­siune a puterilor. Paris, 13 Decembre. O întrunire de 2000 persoane a fost ieri soară pentru a protesta contra scandalurilor afacerei Panama. Mai mulți deputați conser­vatori au asistat. Socialiștii, cari erau în mare număr, au provocat tumulturi mari ; o mică esploziune s-a produs pe estradă. A­­dunarea s-a despărțit în mijlocul unui mare zgomot. Paris, 13 Decembre. Portofoliul finnanțelor fusese oferit d-lui Casimir Périer, care a refuzat. După o declarațiune de urgență, Camera a adoptat fără desbateri proiectul relativ la convenția de la Berna privitoare la frahtu­­rile internaționale. Comisiunea vămilor a decis 15 cu voturi, contra 14 să propună Camerii să treacă la discuțiunea pe articole a tratatului franco­­elvețian. D. Méline a fost numit raportor. Proiectele militare la Reichstag. Berlin, 13 Decembre. Reichstag. Discuțiunea proiectului militar. D. de Planitz, ministru de răsboiü al Saxo­­niei, a zis că el nu are cunoștință că oare­care guverne confederate să fi desaprobat a­­cest proiect. D. de Caprivi a zis că pentru a judeca acest proiect trebuie tot­de­auna a se avea în vedere marea ideie națională și a se în­­treba dacă Fermania poate fi adusă,­ într’un timp ce s’ar putea prevede, să ’și desfășure toate forțele pentru a-șî menține existența. In ceea ce privește serviciul militar de 2 ani, din 31 comandamente, 10 s’au pronun­țat pentru serviciul de 3 ani. Ceî­l’alți ad­mit serviciul de 2 ani sub oare­care condi­­țiuni. D. de Caprivi a respins aserțiunea că e lipsă de instructori. Multe persoane îmbrăți­șează cariera militară ; se vor găsi printre ei sub-ofițeri în număr suficient. D. de Caprivi a vorbit de asemenea de a se lua măsuri la timp pentru un arma­ment mai bun. Budgetul Ungariei Budapesta, 13 Decembre. In discuția budgetului la Cameră, d. We­­kerle a zis că și el se opune la sporirea cheltuelilor pentru armată , dar că nu putea să nu admită oare­care sporiri trebuincioase. Gere­­le alte State europene fac sforțări formidabile, pe când Ungaria s-a oprit la ceea­ ce este ra­țional și indispensabil. Nici un Stat european nu­­ și-a micșorat datoria în cei din urmă 5 ani. Ungaria singură a plătit 3 milioane și 3 sferturi. Din Spania Madrid, 13 Decembre, D-l Cervera, căpitan de vas, a acceptat portofoliul marinei.­Ministerul a hotărât să reia în mod activ tratările comerciale cu Franța Sporiri militare în Rusia Petersburg, 13 Decembre. O ordonanță publicată azi zice că 12 ba­talioane de rezervă vor fi transformate în regimente cu 2 batalioane, care vor consti­tui 3 brigăzi de rezervă a câte 4 regimente fie­care. POLITICA Desbaterile Adresei la Senat au dat o nouă dovadă despre supe­rioritatea de care se bucură par­tidul conservator față cu adver­sarii săi în Parlament. Și aci, ca și în Cameră, ar fi fost ușor ma­­joritățea de a închide gura mi­noritatii sau cel puțin de a li­mita discuțiunea la strictul ne­cesar. Majoritatea conservatoare din Senat însă nu numai n’a u­­zat de dreptul de a închide dis­­cuțiunea, dar încă a fost de o toleranță nemărginită, lăsând pe d. Mârzescu, care ceruse cuvân­tul contra închiderea discuțiunei, să fie un lung discurs asupra fon­dului Adresei și ascultând cu o răbdare îngerească lungul și ne­săratul pomelnic al d-lui Șendrea care, vorbind asupra paragrafu­lui Intern, a reluat discuțiunea generală și a intrat în digresiuni nesfârșite și nepotrivite. In adevăr, această atitudine ultra-tolerantă a majorităței și a președintelui Senatului a dat pri­­legiu oratorilor eminenți, de care banca ministerială este atât de bogată, să respingă cu succes a­­cuzările aruncate de opozițiunea liberală, atât pe tărîmul istoric, cât și pe acela al politicei mi­litante. Cuvântările d-lor Carp, Al. La­­hovari și Tache Ionescu au fost atât de superioare acelora rostite de oratorii opozițiunei, în­cât ad­versarii partidului conservator au eșit sdrobiți din acest duel par­lamentar. Și nu trebue să se uite că în Senat s’au grămădit toate ele­­ ­ mentele marcante ale opozi­ți­unei, de aceea toată lumea se aștepta la o luptă oratorică oare­cum e­­gală. Ea a fost, din contra, cu totul disproporționată în favoarea noas­tră. SUB EPITROPIE Nu mai încape vorbă, d. Dimitrie Sturdza, șeful partidului liberal, a fost pus sub epitropie. Această știre ne sosise de mult timp, dar nu voiam să-î dăm cre­­zăment, nădăjduiam că e o glumă. Când colo, ce să vezi ? Zilele tre­cute d. D. Sturdza fiind însărcinat să vorbească, în numele partidului său, cu prilegiul dotațiunei Princi­pelui Ferdinand, își citește discursul. Eri, tot în numele partidului, urma să vorbească în Senat când se discuta răspunsul la mesagiu . Pentru a doua oară a citit dis­cursul. Ar fi prea mare răutate din par­tea noastră să presupunem că cre­­erii actualului șef al colectivității refuză să funcționeze și că ideile stau confuze în mintea d-sale. Nu ne putem permite nici un fel de asemănare între d-sa și fostul de­putat Tzoni, care citea și densul lo­gosurile sale de două ori pe an. Nu voim să ne închipuim o clipă măcar cum că d. Sturdza după ce a învățat silabisirea, a trecut acum la citire, și tocmai anul viitor va fi voinic să spue de rost poesia : Cine trece Oltul mare­ dacă nu va re­­mâne corigent sau repetent. Care să fie prin urmare dragostea grozavă a șefului liberalilor pentru citire ? Nici una de­cât punerea sa sub epitropie. Pentru niște motive ce nu voim să mai amănunțim aici, d. D. Sturdza a fost trecut de partizanii săi în categoria celor prevăzute la artico­lele 435 și următoare din codul civil. ’I s’a dat un consiliu judiciar. S’a ridicat d-lui D. Sturdza drep­tul de a rosti în Parlament alte cu­vinte de­cât cele ce sunt compuse de membrii consiliului său judiciar. Nu e autorizat bietul om nici să primească membri în partid, nici să dea chitanță pentru plata contribu­ției la club, nici să scrie articole pentru Voința, nici să facă transac­­țiuni cu Vernescu, fără autorizația epitropilor săi. Consiliul de familie al interzisu­lui se compune din : P. Grădișteanu, D. Giani, Pană Buescu, Palladi, Gogu Cantacuzino. Dorim din suflet ca această stare de lucruri să nu fie prea mult timp, și sperăm că în curând risipitorul șef al partidului liberal va fi auto­rizat să vorbească și să scrie după pofta inimei, ca un major nesupus censurei. Cilibi, pentru ochi se resimte foarte mult și înființarea lui va aduce multe ser­vicii populației sărace bântuită mult de câtă­va vreme de acest fel de boală. Apoi se va construi și instala un spital de alienați pentru care Statul vine în ajutor cu suma de 350.000 lei. Acest spital va fi instalat conform ultimelor cerințe ale științei medi­cale, adoptându-se sistemul medico­­agricol prin înființarea unei ferme agricole, la care vor fi întrebuințați numai alienați. Locul unde se va clădi noul spital de alienați nu este încă fixat. Eforia posedă câte 100 de hectare la Herăs­trău,­­ aproape de penitenciarul Vă­cărești și studiază acum care loc e mai potrivit. Spitalul de alienați va costa pe E­­forie peste 400.000 de lei. Se va mai înființa o mică Mater­nitate, cea actuală nefiind destul de încăpătoare. Se va construi un spital la Sinaia cu 15 paturi. In fine se va clădi la băile de la Lacul­ Sărat un sanatoriu pentru co­piii bolnavi pe cari Eforia îi va tri­mite pentru vindecarea lor. * W * Toate aceste proiecte, care de data aceasta se vor realiza, sunt trebuin­cioase și constituesc o binefacere foarte mare pentru populațiunea săracă din țară și în special din capitală. P. Intul de­­le milioane al Eforiei Eforia spitalelor civile este pe cale d’a emite în obligațiuni amortibile, pe cursul de 90, împrumutul de două milioane pe care Pa votat Ca­mera deputaților in anul 1891 și pe care fosta Eforie n’a reușit a’l realiza. Actuala Eforie, înainte d’a se ho­tărî a face această emisiune, a pipăit terenul și a intrat în convorbiri cu mai multe casse mari financiare din țară, care toate au fost de părere că reușita emisiune­ și a acoperire! îm­prumutului este neîndoelnică. Peste câte­va zile guvernul va cere Camerei să autorize Eforia s­pitalelor civile de a emite iu obligațiuni împru­mutul de două milioane. Cum se va întrebuința împrumutul Se va clădi un spital pentru boa­­lele de ochi. Lipsa unui spita­­ 1 special JOI 3/15 DECEMBRE 1892 ■----—— ------------------------------­?| ANTISEMITISMUL Tribunalele, Reichstagul și opinia pu­blică.—Alegerea lui Ahlwaldt.— Congresul conservator.—Fu­ziunea conservatorilor cu antisemiții Agenția română ne-a trimis în di­ferite rânduri scurte și adesea fără legătură depeși asupra așa numitei afaceri Ahlwardt sau a «nouei puști germane» sau în sfârșit a «puștilor evreiești». O recapitulare a intregei aceste afaceri, cu toate urmările ei, va fi necesară. D. Ahlwardt, unul din cei mai cu­noscuți și mai zeloși antisemiți, a avut să răspunză înaintea tribunale­lor pentru acuzările cuprinse intr’o broșură a sa cu titlul «Puștile evre­iești» împotriva fabricantului Loewe. Acest fabricant ar fi furnizat armatei germane niște puști mizerabile ; nu­meroși ofițeri superiori s’ar fi plâns chiar că cele mai multe din acele puști erau cu neputință de întrebu­ințat. Și cum se zice că ar fi 473.000 de puști Loewe in armata germană, e lesne de înțeles sensația și emoți­­unea pe care le-au produs aceste a­­cuzări. Tribunalele au salvat reputația puș­­tei Loewe condamnând pe d. Ahlwardt, pentru calomnie, la 5 luni închisoare. In Reichstag chiar, făcăndu-se o in­terpelare în această afacere, însuși d. de Caprivi a luat apărarea puștei calomniate.—Și cu toate acestea, lu­cru curios,—in ochii opiniei publice pușca Loewe tot nu e rehabilitată; se zice, in adevăr, că în o ședință secretă a procesului, d. Ahlwardt a produs acte autentice : cinci rapor­turi oficiale semnate de coloneii care se plângeau de reaua calitate a puș­tei Loewe. După aceste documente, din 960 de puști Loewe, împărțite într-un regi­ment, 590 n-’au putut fi folosite. Un martor ar fi afirmat apoi că puștile trimise de ministerul afacerilor străine în Africa au făcut explozie aproape toate și că șefii expediției au cerut să nu li se mai trimeată puști Loewe. Alți 146 de martori ar fi declarat de asemenea că puștile Loewe, împărțite armatei saxone, n’ar fi bune de nimic. Și, pe când tribunalul pe de o parte judeca și condamna pe d. Ahlwardt, pe de altă parte peste 100.000 de a­­legători din Arnswald­ti dau voturile lor la alegerea în balotagiu pentru Reichstag! Acest vot însă are mai multe în­semnări: mai intaiu este încrederea în alarma dată de d. Ahlwardt, apoi întinderea antisemitismului și in sfâr­șit sprijinul dat de conservatori an­tisemitismului. In această din urmă privință e vred­nic de notat raportul ce se face asu­pra unui congres pe care conserva­torii Tau ținut la Berlin în urma pro­cesului Ahlwardt.

Next