Timpul, februarie 1895 (nr. 25-46)
1895-02-14 / nr. 35
ANUL AL ȘAPTESPREZECELEA- - NO. 85 _______ EDIȚIA A TREH ABONAMENTELE in țarî pe un alt .......... 40 lei , pe 6 luni................................20 lei pe 8 lun. ....................10 lei Pentru streinătate, un an...................50 lei Redacția și Administrația — 23, STRADA DOAMNEI, 23 — Un exemplar 15 Bani m. MARȚI 14/26 FEBRUARIE 1895 ANUNCIURI și INSERȚII titiia 30 litere petit pag. IV ..... . 0,40 J £»same ................. IV................2,5e v • • ” 11 • • •5, _ Iw **|jMnjiurile se primesc la Agenda * , jv fin,(JiLava 8t)$ Place de la Bourse țsr* . O ș| ------- Vir, Ș&VV^In Sacriș Și Administrația r-VARA DOAMNEI, 28 V-----^uresimplar 15 Bani DISCURSUL D-Iuă ML. LAKOMAI rostit în ședința Senatului de la 7 Februarie a. c. cu ocazia discuțiunei generale asupra legei minelor Domnilor senatori. Vă veți mira poate că la o oră așa de înaintată și după discursul atât de complect, de substanțial, de luminos pot să zic, care l’a pronunțat colegul meu de la domenii în privința legii a cărei inițiativă a luat-o dânsul, dară a cărei răspundere o luăm cu toții, căci nu este opera lui individuală, dar prin adeziunea noastră, prin solidaritatea noastră, este opera comună a guvernului conservator, mai iau și eu cuvântul când poate nu se simte nevoe de a prelungi o discuțiune care pare închisă. Insă misiunea mea este foarte înlesnită. In adevăr, nu că am să aduc noul lumini și noul argumente într’o cestiune aproape sleită, dar am ținut mai mult ca oricând, în fața modului cum a fost combătută această lege, în fața argumentelor nu de rațiune, dar de pasiune care s’au adus în contra ei, să afirm solidaritatea întregei bănci ministeriale cu legea minelor și să declar înaintea onor. Senat și înaintea opiniunei publice, că este opera partidului conservator. D-lor. suntem obicinuiți cu atacurile opozițiune aproape de trei ani de când suntem pe aceste bănci împreună, n’am depus în deliberarea d-v. o lege, chiar cea mai neîntemeiată, fără ca acea lege să nu fie denunțată că lovește Constituțiunea și tinde la nimicirea neamului românesc. Aceste două argumente au devenit de stil și nu trebue să-și dea nici o osteneală unor noștri adversari, pentru a compune într’o cestiune oarecare alte discursuri sau a născoci ceva întâmpinări. Discursul este făcut gata, aceiași cuvântare care s’a întrebuințat în contra legei comunale, în contra legei județene, în contra tuturor legilor celor mai inofensive și chiar cele mai deosebite care le-am adus, se întrebuințează în contra legei minelor și oratorii n’au decât să-și împrumute discursurile unul de la altul, dacă cumva s’a păstrat colecțiunea lor neprețuită. Dar cată să le facem azi un meritat omagiu. De astă dată aț găsit ceva nou, pe lângă regulatele acuzațiuni de neconstituționalitate și de vrăjmășie către neamul românesc—se vede că neamul românesc se lasă lesne a fi desființat!—au mai adăugat încă o acuzațiune nouă, originală: atac la proprietate, supresiunea proprietății; acuzațiunea este ciudată, fiindcă este adusă în contra unui guvern conservator și contra partidului conservator, în programul căruia cel d’intâiü lucru, pe lângă păstrarea naționalității și a Constituțiunei, cel mai natural punct de program cată să fie respectul proprietății. Acuzațiunea pe lângă că este ciudată, vom arăta ln puține cuvinte că este cât se poate de ușoară și neintemtiată. Ne am pomenit deodată că proprietatea este atacată de noi, conservatori și proprietari, și atacată cu îndrăsneală prin un proiect de lege adus înaintea dv. care, în organizațiunea Statului român, reprezentau prin escelență interesele proprietăței teritoriale, ne-am pomenit deodată că proprietatea, foarte părăsită pâă azi și foarte nebăgată în seamă de cei mai mulți din adversarii noștri, găsește deodată într’ânșii niște apărători aprigi, neînduplecați, deși câțiva din ei, — le fac complimentul meu — sunt cu totul desinteresați in cestiune (aplause). Dar ceea ce este caracteristica convingerilor sincere și avânturilor generoase este acea pornire a spiritului de a apăra ideia în sine și fără vreo preocupare personală. Eztenii propuind lor, ca în foarte puține cuvinte să restorn acest edificiu slăbănog de argumentări siluite și de acuzări pătimașe. Dar înainte de a cerceta o lege asupra minelor ca orice altă lege, trebue să ne sinnem întrebarea: care este scopul acestei egi? Economia unei legi, dispozițiunile ei speciale, articolele ei diverse sunt totdeauna precumpănite de această primă și primordială cestiune: care este scopul ei? Orice lege trebue să atingă scopul pentru care se propune, și toate articolele sale și toată economia sa, dacă nu tind să facă o realitate din sfârșitul pe care și-l însemnează, nu mai este decât o neînsemnată o neeficace, o zadarnică discuțiune academică și am fi putut lipsi Senatul de aceste lungi desbateri pe noi de osteneala pe care ne-am dat o de a vorbi, și pe dv. poate de osteneala încă mai mare pe care v’ați dat-o de a ne asculta. Ei cred că cel d’intain scop, cea d’întâiO țintă cea d’intaiü rațiune de a fi al unei legi de mine este de a ajuta a face o exploatare posibilă și serioasă a minelor, presupunând că aceste mine există în această țară. Am auzit pe unii, cari se vede că au pătruns măruntele pământului nostru prin puterea închipuirii sau prin a doua vedenie care este privilegiul unor oameni atot-stimori și cari ne spun dinainte că nu sunt mine in țara românească. Ași fi și eu tot așa de ușurel, tot așa de puțin serios, ca acești domni, dacă v’ași asigura intr’un mod absolut, fără studii suficiente, că sunt mine și că sunt mine bogate în țara noastră. Aceasta d-lor, este încă taina viitorului și misterele adâncimilor pământului nostru, pe care nimeni încă nu le-a pătruns în destul însă cel d’Intâiu lucru pentru ca să știi dacă ai mine este să cauți acele mine și cel d’intâiu mijloc pentru ca să le poți găsi este să interesezi pe cineva ca să le caute și să le descopere. Pentru aceasta trebue să-i dai o fugăduială printro lege clară sub garanția guvernului și sub pavăza instituțiunilor publice, că munca sa nu va fi nici zadarnică, nici nerăsplătită, nici confiscată de altul. Degeaba ar zace în ascunsul pământului nostru cele mai bogate mine, degeaba am avea sub picioarele noastre o avuție nesfârșită până nu va veni un guvern care va zice aceluia care va descoperi, aceluia care va explora, aceluia care va exploata, munca ta este sfântă, și vom pune pavăza legilor mele pe aceasă nouă proprietate, cum este până acum întinsă peste proprietatea solului și pe orice alt fel de proprietate ; până când nu se va da această garanție, până când nu se va înființa această protecțiune, nu vor fi nici descoperitori, nici exploratori, nici exploatatori. Un sistem s’a propus: să nu facem legea de mine, ci Statul, acel Stat atotcreator, atot supraveghietor, atot făcător de minuni, în contra căruia d. Aurelian protesta — și protestul său este întemeiat dacă legea ar fi cum a descris-o diul în punctele pe care le-a atins—acel Stat să trimită sute de ingineri în toate părțile României ca să caute, să descopere mine, se înțelege cu mari cheltueli, și după ce le vor fi descoperit atunci ce vom face cu ele ? La această întrebare un om de Stat, un șef mare politic, șeful partidului liberal ne-a răspuns: atunci vom vedea. Dar, d-lor, până când vom vedea, ce vom face cu acele mine, dacă Statul care le-a descoperit le va exploata dânsul, dacă le va privi ca proprietatea lui, cum a fost și fructul muncei lui. Dacă Statul care le-a scos la lumină cu cheltueli foarte mari, le va da proprietarului suprafeței sau cutărui concesionar, pe care îl va imbogăți cu munca și cu banul public, până la acel vom vedea trebue să ne dăm seama de ce se va petrece. Crede onorm. Sturdza că minele se descoperă și se explorează.... D Vicepreședinte: Sunt 5 ore, consult Senatul dacă voește prelungirea ședinței. Voci : Să se prelungească. — Se pune la vot prelungirea ședinței și se primește. D. Al. Lahovari, ministrul de externe . Crede onor. d. Sturdza că minele se descoperă și se explorează numai prin inteligența și agerimea funcționarilor care Statul îl va trimite să scotocească, să găurească, să cerceteze toată întinderea României și a Dobrogei? Crede că aceasta ajunge pentru a da la lumină bogățiile ce se bănuesc a fi ascunse în fundul pământului? Nu este întreprindere mai hasardoasă și mai costisitoare, nu este în reprindere care te expune la speranțe mai înșelătoare și cheltueli mai sigure, decât asemenea cercetări, decât căutarea și explorarea minelor Câțîva au încercat la noi, și Sturdza îmi aduc aminte că a avut naivitatea să citeze numele lor, să se întemeeze pe aceste precedente care probau absolut în contra tezei d-sale. D. Cantacuzino, principele Știrbei, acționarii de la Baia de Aramă au făcut o încercare de explorare și au încercat pagube însemnate și nu au realizat nici un câștig. Dar aceste pagube ’s au privit și nu au căzut în sarcina nimănui altuia decât a acelora care ’și-aui încercat norocul. Dar presupuneți pe Statul român făcând asemenea încercări. Prin ce mijloace și cu ce organe ? Cu banii contribuabilului și prin organul funnționarului Insă funcționarul fie că va găsi mină, fie că nu o va găsi, nu va fi nici mai bogat, nici mai sărac, și își va lua aceeași leată la finele lunei și cercetările lor, neisbânda lor, nepriceperea, lenea lor nu’e vor privi în nimic, precum nici talentul, nici zelul, nici norocul nu se vor folosi întru ceva. Cine dar va plăti aceste erori pe care în cazurile citate le au plătit dnul Cantacuzino și principele Știrbei, și pe care le-au plătit acționarii de la Baiade Aramă? Turcul? adică budgetul? Noi tot de la Vârciorova până la Dorohoi, de la munte până la Dunăre, și proprietari de câmp, și comercianți, și profesiunile liberale, și meseriași, și cultivatori, și toți aceia cari nu se vor folosi întru nimic personal de descoperirea unei mine, dar care vor plăti din punga lor aceste cercetări destinate să îmbogățească pe nu știți cine să dați seama de un capitol al explorării minelor in budgetul țârii românești? Dar .Statul care a avut mine sigure, descoperite, explorate și exploatate, le-a dat în arendă și în concesiune fiindcă Statul este un industriaș și un comerciant din cei mai râr. Dar precum nu poate face pânză sau posar, nu poate nici să scoată cărbuni și să lucreze Ierul, căci sunt operațiuni prea intemplătoare și complicate. Statul dar care este räu agricultor, rău industriaș va fi dar cu atât mai mult un exploatator de mine încă mai necompetent. Acesta nu este rolul său. Insă, trebue să intervină acolo, cum intervine în toate ramurile activității naționale, ca un supraveghietor, ca un garant, ca un judecător intre interesele în joc pentru a asigura fiecăruia rodul muncei sale și paclifica stăpânire a proprietăței sale. Din momet însă ce nu se cade ca Statul să facă aceasta meserie, cine o va face? Ni se va zice: proprietarul suprafeței Proprietarul, zice d. Sturdza, proprietarul, repetă d. Aurelian, proprietarul, ne strigă de la tribună d. Mârzescu. Dar și unii și alții nu bagă de seamă încă de la început greșeala, neînțelegerea, confusiunea care fac prin acest singur cuvânt proprietarul suprafeței, căci ar lăsa să se crează că proprietatea suprafeței corespunde în mod exact cu proprietate mine . Nu dacă propritarul, ci proprietarii suprafeței ar trebui să aibă mina și atunci suntem în drept de a-i întreba: Care din acești proprietari va avea preferința pentru a i se da exploatarea minei ? Această nepotrivire dar a fost rațiunea de a fi a tuturor legilor de mină din Franța, Germania, Austria, Spania și mai toate țările din lume, aceasta a fost rațiunea de a fi a tuturor proiectelor prezentate la noi fie de d. Orbescu, fie de d. Crețulescu, fie de d. Carp, ori de liberalul d. Dabija, proiectul pe care îl am aici și vom avea onoare să-1 analizez. Aci a fost motivul tuturor legiuirilor din lume și pe care noi nu facem decât să-l copiăm, cum cu foarte mare modestie de astă dată vă spune onor. d. Carp. D. G. Mârzescu . De astă dată , D. Al. Lahovari ministru de externe. De astă dată evident, fiindcă d. Carp a proclamat adeseori și are dreptul să prclame că nu e modest. In multe părți a acestei legi nu suntem decât traducătorii și copietorii, fiind-că încă o dată rațiunea universală și necesitatea universală nu admit, nu primesc inovațiuni, nici escepțiuni. Pentru ca mai toate legislațiunile au făcut o deosebire între proprietatea subsolului și proprietatea suprafeței, pentru ce toate legislațiunile au o serie de dispozițiuni care regulează în mod cu totul deosebit proprietatea suprafeței și proprietatea subsolului, pentru ce toate legislațiunile le au declarat două proprietăți deosebite: fie că acordă mina Statului, descoperitorului exploratorului, unui concesionar oarecare ca legislațiunea franceză? Ceva mai mult. Când din întâmplare proprietarul suprafeței este proprietarului minei, el este considerat ca având două proprietăți cu totul deosebite una de cea la alta. Pentru ce toate acestea ? Fiindcă natura lucrurilor, mai tare decât toate teoriile politicianilor și decât toate tertipurile și șmecheriile juriștilor— ca să mă serv de cuvântul grațios căruia d. Mârzescu ia dat patentă de naturalisație la tribuna parlamentară,—a impus această deosebire între niște proprietăți cari, nici în composițiunea, nici în durata, nici în întinderea lor nu au cea mai mică afinitate și nu se găsesc legate una de alta decât prin faptul cu totul întâmplător și indiferent chestiunea, că una se găsește suprapusă celeilalte. Prin urmare orice lege asupra proprietății minelor trebue să facă față la 3 necesități, fiind-că sunt 3 ordine ale naturii de cari nu se poate desrobi nici un legislator, oricât de genial ar fi. Acestea sunt: Necesitatea de a separa subsolul de suprafață și de a considera mina ca o proprietate separată, care trece exploatată in compunerea și întinderea ei firească, iar nu după divisiunile arbitrare pe care caprițiul împrejurărilor le ar fi făcut la suprafață în urma moștenirilor, împărțelilor, cumpărărilor, vânzărilor. A doua condițiune absolută este necesitatea de a ocupa fie prin expropriere, fie prin ocupațiune temporară acea parte a suprafeței trebuincioasă pentru a se coborî intrânsa, căci nimeni nu poate exploata o mină fără a pătrunde in ea și-i va da dreptul d. Mârzescu celui ce a intrat, să iasâ iarăși la lumina zilei. Prin urmare ocupațiunea cu voe sau fără voe este necesară. A treia condițiune în sine nu mai este hotărîtă de legile naturale, dar de legile tot atât de puternice ale economiei sociale, mai trebue un mare capital de exploatare și lucrători destoinici și cunoscători în ale acestei industrii. Prin urmare orice lege care nu ar cuprinde dispozițiuni pentru a împăca aceste trei necesități lăsând la o parte oarecare alte amendamente este o lege moartă, este o lege glumeață, care nu merită să ocupe un moment atențiunea cuiva, necum 8 zile de desbateri de a rândul într’o adunare serioasă cum sunteți dv. și față cu un guvern serios și conștient de răspunderea sa cum ne măgulim că suntem boi. Dar, ne va zice d. Mârzescu, toate sunt bune. Insă noi nu putem ține compt nici de legiuiri străine, nici de tradițiuni, nici de natura lucrurilor, deci de necesitățile economice, dacă Constituțiunea noastră sfîntă, sacra Constituțiune se opune la o asemenea lege. Prin urmare în asemenea caz, el bine să nu fie mine în țara românească ! Piară coloniele, cum zicea un adevărat fanatic în convențiunea franceză—d. Mârzescu este un fanatic de ocaziune—piară coloniile — în specie minele— decât un principiu! întrebarea însă este : avem alternativa dureroasă între aceste două extreme : a lăsa să piară pentru totdeauna o bogăție naturală a țărei și intre a sfâșia Constituțiunea, încât să zicem : piață minele viitoare, dar trăiască Constituțiunea ? ! Cred că dacă s’ar pune cestiunea așa, tot poate ar fi de eșutat întru ceva, atunci ne-am deosebi între utilitari, practici, cari ar zice : să știrbim Costituțiunea, dar să scăpăm coloniele, mnele în cazul de față, și între oameni de principii, oameni ca d. Mârzescu cu conștiințe de oțel, cari vor zice : piară minele, piară bogățiile ascunse în pământul țărei românești, Constituțiunea să trăiască. D. G. Mârzescu: Nu aveți decât să revizuiți Constituțiunea. D. Ministru de externe . Am fi revizuit-o dacă ar fi fost trebuință. Noi credem că nu suntem puși în această dureroasă alternativă și cred că după câteva explicațiuni ce vom da d-lui Mârzescu ne vom învoi să strigăm ca toți : trăiască Constituțiunea, dar nască și minele. (Aplause). Nici Constituțiunea nu va peri, nici minele nu vor fi împedicate de a naște, de a vedea lumina zilei și într’adevăr, în cazul de față, pot zice că lumina zilei vor vedea-o D-lor cari veghiază împrejurul Constituțiunei ca niște vestale neliniștite (Ilaritate)... ca niște vestale neliniștite, pentru ca să nu se stingă vre-o dată tocul sacru pe care numai suflarea d-lor pioasă îl face să vreze, pot a se astâmpăra și a se odihni. (Ilaritate) Da, vor putea să doarmă mai liniștiți de aci înainte, și au trebuință întru adevăr. Iată șase ani și mai bine de când membrii partidului liberal nu pot dormi decât pe serii. Pe când unii se odihnesc, cei—1—alți veghează ca nu cumva trădătorii de la guvern să sfâșie Constituția într’un moment de uitare. Dar ne vom scoate din acest rol de vestare... D. ministru de culte: Rol cam nepotrivit. D. ministru de externe. Da, rol cam nepotrivit, cum ne zice d-nul ministru de culte. Vă vom arăta că Constituțiunea poate să trăiască și fără veghierea d-stre și că în special legea minieră este foarte nevinovată de așa negre porniri. Este evident, se zice, că dând altuia decât însuși proprietarului suprafeței dreptul de a exploata o mină, nu se poate să nu se atingă art 19 din Constituțiune, unde se proclamă că proprietatea este sacră și inviolabilă ; și tot deodată se atinge, se calcă și dispozițiunea finală a acestui articol, unde se enumeră in mod cu totul limitativ cazurile de expropriațiune pentru utilitate publică care sunt numai treiAsemenea art. 3 interzice colonii străine și art. 745 rezervă numai Românilor proprietatea rurală. Adică concesiunea temporară dată unui capitalist străin pentru a exploata mina și chiar faptul de a aduce câțiva lucrători din afură pentru a-I întrebuința la scoaterea de cărbuni din pământ, cum se întrebuințează astăzi la scoaterea pietrelor din cariere, ar constitui atentate în contra acestor articole din Constituțiune. Pe asemenea teren, este evident că nu mai se poate întrebuința un străin la o lucrare oarecare fără a călca pactul fundamental, și mă mir că d. Mârzescu și ai săi nu s’au deșteptat mai devreme pentru a denunța numeroșii străini cari se întrebuințează la munci agricole, la lucrări publice, la cariere etc. Onorabilul d. Mârzescu ne zice că proprietatea este sacră și inviolabilă ! D. G. Mârzescu, Nu zic eu. D. ministru de externe: Zice Constituțiunea; și eu repet ca d-stră că proprietatea este sacră și inviolabilă; șî împărtășesc cu d-stră această părere, și sprijin cu tărie tot ce în această frază se cuprinde de serios și respectabil în sine. Expresiunea, ce este drept, ar fi putut fi mai modestă și mai puțin umflată. Dar să nu facem ceartă de cuvinte și să mărturisim că Constituțiunea a vrut ca dreptul de proprietate să fie absolut și neatacabil și mă bucur să văd pe onor. d. Mârzescu că aci se dă în apele conservatoare ; mă bucur de aceasta pentru că mâine când vom veni eu a apăra aaceași cauză scumpă, îmi este mare teamă să nu-l găsesc într’un câmp advers după cum îl vor povățui împrejurările politice. Dar, domnilor, în acest articol Constituțiunea proclamă un principiu general, nu face o codificare, ferește proprietatea de orice atingere și știrbire în viitor, dar nu ridică toate hotarele de care era îngrădită în trecut sau în present. Nu pot să fac un cod întreg asupra proprietăței, printr’un paragraf al unui articol din Constituțiune, și când Constituția zice : «Proprietatea este sacră și inviolabilă», nu face un fel de proprietate de drept divin care nu ar putea fi supusă la nici o știrbire, la nici o atingere stabilită de legi anterioare Constituțiune!, care nu ar avea să sufere nici o mărginire, nici o servitudine, nici o regulă Atunci Constituția ar fi trebuit să cuprindă o codificare întreagă asupra cestiunei proprietăței, căci și Codul nostru civil care este detul de scurt, cuprinde mai multe capitole și o sumă de articole asupra acestui subiect. Ei, d-v pretindeți că prin cuvântul sacră și inviolabilă, Constituțiunea a sacționat principiul proprietăței absolute și a desființat retroactiv toate mărginirile pe care această proprietate le suferea în momentul când s’a votat acest text de Constituție, va să zică în special toate îngrădirile pe care le suferea după Condica civilă votată la 1864. Aceasta este, după mine, teoria cea mai curioasă care am auzit o vreo dată pronunțată de la o tribună parlamentară. Sper că de la catedra sa de drept nu ar îndrăsni să o susție de Mârzescu. Proprietatea este sacră și inviolabilă astfel cum a constituit-o Codul civil, cu toate mărginirile din acest Cod. Iată adevărului s’a spus de alții acest adevăr netăgăduit, și eu ’i repet și vom complecta demonstrațiunea. Ei bine, ce zice Codul civil în cestiunea minelor? De altmintrelea zice același lucru ca și Codul belgian, ca și Condica , franceză. Vedeți că noi nu avem numai pura rațiune ca să ne sprijinim argumentațiunea, ci avem și legislațiunea identică a tuturor celor alte State de la care am luat și tradus adliteram mai toată legislațiunea noastră. Iată însă ce zic art. 489 și din Condica noastră civilă combinate : 491 «Proprietatea pământului cuprinde suprafața și sub fața, afară de modificările prescrise de legi și regulamente privitoare la mine. Va să zică, Codul civil spune clar că proprietarul suprafeței este proprietarul subsolului, însă cu mărginirile făcute prin servitutile din legea minelor, și toate mărginirile care sunt in legile noastre există și în legile celorl alte țăr , afară numai la noi legiuitorul face mărginirea mult mai restrânsă și dreptul proprietarului suprafeței mult mai întins; mărginirile însă sunt acele prevăzute prin legile și regulamentele asupra minelor Este categoric. Insă articolul 491 cuprinde și a doua mărginire pe care o pune pe aceașî linie cu cea privitoare la mine Aceasta n’a ridicat-o nimeni până acum și am să insist asupra acestei cestiuni, anume mărginirea prescrisă de legile și regulamentele polițienești. Prin urmare, dacă onor. d. Mârzescu, voind să surprindă buna credință a celor cari ’1 ascultă, zice că Constituția fiind posterioară a desființat mărginirile Codului civil puse la proprietate în privința minelor, mărginire care este tradițională, căci nu este decât aducerea aminte a codului Calimach, a codului Caragea și a regulamentului organic El bine, dacă Constituția a desființat aceste mărginiri, din două una, ori-a desființat pe cele privitoare la legile și regulamentele miniere și atunci a desființat și pe cele privitoare la legile și regulamentele polițienești, ori dacă n’a desființat pe cele din urmă, atunci nu sunt desființate nici cele d’ântâiO privitoare la legile minelor