Tineretul Liber, iunie 1991 (Anul 3, nr. 415-436)

1991-06-01 / nr. 415

„TINERETUL LIBER" pag. 2 TIBCO ’91 comercianții și copilăria Că este o criză a producăto­rilor de jucării In România nu mai trebuie dovedit. O arată rafturile goale din magazinele specializate. O arată și oferta sărăcăcioasă, care se reduce la cîteva jucării anemice, ca să nu spunem „handicapate“, pe care le oferă cu zgircenie industria de profil. Surprinzător, standu­rile actualei ediții a TIBCO '91 ne dovedesc, prin opulența o­­fertei expoziționale că foarte bine, iar managerii stămi din Întreaga țară sunt chiar opti­miști in ceea ce privește com­petitivitatea calității, dar și a prețului jucăriilor românești. Negocierea noilor prețuri cu oa­menii de afaceri străini se de­rulează de un timp, iar acest timp pare să fie favorabil in­dustriei românești de jucării. Dar cine s-a gindit la copii, azi, 1 iunie, la Tîrgul internațional de bunuri, de consum de la București ? Gérard Demoustier, directorul firmei „Les Frances de (Franța): „Firma noastră Boer“ este tînără. S-a înființat in urmă cu un an. Suntem­ o societate co­mercială de afaceri. Munca mea constă in a identifica noi pie­țe de desfacere, pentru produ­sele pe care le cumpărăm. Am 35 de ani, iar partenerul meu In țara dvs., domnul Liviu Ră­­dăcineanu este directorul Fir­mei „Mediator“. Cunosc și iu­besc România, și asta nu este o declarație de dragoste plato­nică, pe toți cei trei copii ai mei Fiona, Toma și Giulia, i-am înfiat din țara dvs. Pe ultimii doi după Revoluția din 1939. Așa că mă simt ca la mine a­­casă. Am venit în România pentru prima dată in urmă cu 7 ani. In legătură cu comerțul de jucării vă pot spune că am pătruns foarte greu in Româ­nia, dar cred că vom avea rela­ții foarte bune. Deși lucrurile par simple, la dvs., datorită di­ficultăților administrative, ele se complică. De neînțeles­ pen­tru mine. Știu bine ce se tîmplă in România dar ca in­­să fiu sincer am constatat că și Ju­căriile de lux sunt solicitate de oamenii bogați. Jucării care a­­jung la mii de lei bucata. In­tr-o economie de piață trebuie să înțelegeți că și buzunarele sunt diferite. Știm ca guvernul român are alte priorități, dar consider că asta ne stimulează pe noi, cei care trebuie să aco­perim segmentul deficitar România al jucăriilor pentru co­­a­pii. Multe din jucăriile de pe piața autohtonă sunt de proas­tă calitate. Sunt ceea ce numim noi jucării de tarabă“. Traian Urdă, directorul So­cietății Comerciale „PERIND" S.A.: „Firma noastră este spe­cializată In producerea de jucă­rii din lemn și chiar dacă dvs. credeți că ele n-au căutare noi le-am exportat cu succes pînă acum în țări ca Anglia și Ger­mania. Acum nu mai exportăm aceste jucării nu pentru că nu ne sunt solicitate. Ci pentru că noua conducere a constatat că le comercializam la prețuri de­rizorii. Dacă ar fi să mă refer la contactele de afaceri vă pot spune că firmele străine s-au arătat interesate să chiar și la noile prețuri importe sunt, firește, negociabile", care MARIAN CONSTANTINESCU Surprize pentru copii Asociația Prietenii Copiilor din România. Împreună cu Comitetul Național Român pentru UNICEF, Primăria Capitalei, Primăria se­c­torului 3 și S.C. București S.A. vă­­ invită să vizitați Salonul Produselor pentru copii, ce se deschide astăzi în București, la Magazinul Tineretului din Bd. Unirii 37, zilnic între orele 10— 20, iar duminica 9—14, pînă la data de 9 iunie. Vă așteaptă sur­prize plăcute in fiecare zi : de­sene animate, teatru de păpuși, intîlniri cu Ioan Luchian Mi­­halea, Victor Socaciu și mulți alții (D. L.). !CÎT DE MATERNĂ ESTE „MATERNA"? Gestul femeii mi s-a părut deosebit de violent in acea atmosferă austeră. Se­cetul copilului nu a întîrziat, sfîșiind ca un pumnal tăcerea ne­firească din jur : „Nu-mi place ! Vreau o minge roșie cu buline galbene !“. Vînzătoarea a ridicat din umeri... ...încerc de câțiva ani să-mi explic firma ma­gazinului : „La vulturul de mare cu peșteri în gheaire“, iar deasupra vitrinelor de la parter „Mama și copilul“ ! Ceva mă izbește în această asociere neinspirată și nici o explicație nu mă poate mulțumi. „La vulturul de mare...“ mă duce cu gindul mai degrabă la o crișmă, nicidecum la un spațiu comercial pentru copii, de genul „ma­terna“. Dar, pînă la urmă, acesta ar fi fost doar Un­ viciu de formă, dacă Interiorul nu ar fi con­firmat proverbul „Afară e vopsit gardul, Înăun­tru-! leopardul !“, îmi pun, firesc, Întrebarea : acum, Im luna Im­oare debutează vara, cu „Ziua copilului“, ce ne oferă „La vulturul de mare cu peștele Im gheare“, alias „Mama și copilul“ ? Magazinul este amplasat ln vadul comercial cel mai soli­citat al Capitalei, acolo unde cumpărătorii fac coadă la tarabe și dughene, unde se vind ațe, naftalină, piepteni, bluze cu gulere strîmbe etc. Aici este marfă orice și oricum ! Dar nu și în cazul de față. Dacă m-aș fi supus unui obicei convențional ar fi trebuit să mă interesez la conducerea magazinului „L.v.m.­m.c." despre structura de mărfuri, vinzări zilnice, greutăți In contractare, transport, desfacere, conflicte de muncă etc, etc. Am renunțat la acest ritual obosi­tor care nu ar fi adus nimic nou, preferind com­portamentul clientului obișnuit in căutarea unui cadou pentru copilul său, al vecinilor, sau al prietenilor, adică am străbătut magazinul de la subsol până la etajul trei (ultimul !). Sincer, n-am văzut rafturi goale, căci sunt aici și săn­­dăluț ® de vară la prețuri de două-trei sute de lei, și rochițe pastelate la 5—8 sute de lei, și costume de băieți la 3—4 mii de lei, și haine de blugi sau de iepuire (de import : 7—8 mii lei !), și stambe, și cămăși bărbătești, și pantofi de damă. Și jucării ! Un bazar in toată puterea cuvîntului, dar un bazar... gol ! Pentru că dacă in magazinele vecine („Unirea“, Cocor, „Bucu­­rești-Berlin“) este o înghesuială de nu ,poți căuta Un ac fără ca să te calce in picioare, iar de dughene și tarabe nu îndrăznești să te apropii de frică să nu rămii fără nasturi, (la) „La vul­turul de mare...“ cei cîțiva cumpărători par spe­riați de Îndrăzneala de a intra aici. De ce oare 7 Explicațiile Îmi vin greu la In­dem­ină. Să fie oare vitrina anonimă și incă nearanjată In săptămîna care a precedat ziua de 1 iunie ? Să fie lipsa afișelor și luminilor multi­colore care atrag ab­enții de toate virajele ? Să fie lipsa dulciurilor, a covrigilor, susanelor ? Dar, mi-am zis, iată că sunt aici și lucruri ief­tine, unele chiar la prețuri neliberalizate. Nu este suficient ! „La vulturul..." nu este un magazin nici vtnă­­toresc, nici pescăresc, ci unul tradițional In co­mercializarea produselor pentru copii. Și este bine să rămlnă așa, cu cîteva modificări de ri­goare și de esență. In occidentul atit de rivnit de noi, cele mai asaltate de clientelă sunt toc­mai magazine­e de acest gen, unde intr-o sara­bandă nebună de muzică, culori și prăjituri, cei mici î și bucură sufletul și-și descoperă imagi­nația fascinantă și surprinzătoare. Magazinul nostru central pare o imensă sală de așteptare dintr-o gară de provincie. La prima vedere im­presia este deprimantă. Există păreri contradictorii în ceea ce privește privatizarea (totală sau parțială) a magazinului. Le-am auzit chiar de la clienți : „De ce, dom­nule, să-l privatizeze . N-ai văzut ce-au făcut in Dorobanți 7“. Mă îndrept spre adresa cu pri­cina, unde știam că există un magazin de ace­lași profil, „Materna". Caut firma. Nu o găsesc, dar o intuiesc in spatele unui magazin cu gratii grele, numit „Orient". Aici, de la spaghete la cercei și rujuri, de la țigări la damigene de plastic și tricouri imprimate (800 de lei bucata), găsești de toate... sub privirile triste ale figu­rinelor reprezantîmd personaje din desene ani­mate, lipite (sau incă nedezlipite) pe oglinzile în care, probabil, se admirau zvăpăiații noștri copii. Deasupra oglinzilor e inițială , „m“ ! Aici a fost „Materia" ! Un tinerel traversează ma­gazinul, intrebind vinzătoarele, tntr-o româ­nească stîlcită, pe marfă le lipsește. N-am auzit de botoșei, pantalonași, păpușele... Pentru a evita orice confuzie , nu așteptăm replică din partea comerțului sau a comercianți­lor. E treaba lor cum iși fac afacerile. Dar In lumea civilizată, la care aspirăm, copiii sunt pro­tejați de stat și sub acest aspect al comerțului specializat ! Mai ales dacă socotim că prețurile au crescut de trei ori, iar In cazul unor pro­duse pentru copii această creștere este de pînă la zece ori I ȘTEFAN DORGOȘAN Bună ziua, domnilor copii!­ ­ (Urmare din pag. 1) ușor cu bucuriile și răsfățul. Sfi nu ziceți că nu v-am spus. Cernobilul. Este cea mai de seamă „realizare" a oameni­lor mari. Ea e menită să dea un chip tragic strălucire vino­văției de a vă naște. Dorul de părinți. Joc in plină expansiune. Se practică, de regulă, in locuri amenajate special numite orfelinate. Eden. Basm brodat pe tema vieții cu care vă inițiem in arta dezamăgirii. Foamea. Obiect de studiu al multor simpozioane inter­naționale. Ca joc e cut se poate de simplu, de aceea e și foarte răspîndit. Exersarea lui provoacă vise deosebit de ciudate, îndeosebi vise cu piine. Mai exact spus : cu banale firimituri de piine. Leucemia. Joc-boală pe parcursul căruia candoarea țipi neputincioasă. Ii priesc Cernobilurile. Se fac eforturi pen­tru a-1 Interzice, insă fără mari rezultate, deocamdată. Moartea. Prin nepăsarea și indiferența noastră. Voi, domnilor copii, nu vă arătați deloc recunoscători pentru asta, continuind să ne condamnați cu incăpăținare la viață. Neantul. Se face rost de cet mai mulți oameni. De pre­ferință tineri. Fiind asigurată materia primă, se apasă pe butonul unui război. Ceea ce produce acesta, in felii mai subțiri sau mai groase, se cheamă neant. E ieftin, cu prețul existenței celor dragi sau chiar al existenței voastre, puteți intra lesne in posesia lui. Prinsul. Joc de răspuns pentru privilegiul participării la toate celelalte Jocuri. Ura. V-o cultivăm cu grijă de mici In dorința de a vă grăbi ascensiunea spre o virstă mai mare. Zimbetul. Inadmisibil joc al lipsei voastre de recunoș­­­tință. Lipsă în baza căreia, repet, ne condamnați mereu la viață, Lissa e, desigur, mai lungă. Cum e insă vorba de o lecție de recapitulare, am socotit că nu e cazul să insist prea mult. Oricum, din cele înșirate reiese limpede că noi, domnilor copii, avem permanent in atenție problema feri­­cirii voastre. Numai atit acum. Continuăm la anu’. Pînă atunci I bună ziua I I V-ați gândit ca cadouri ați putea face copiilor dvs. de mult așteptata lor zi . Dacă da, presupunem că ați luat un cal­cul și (cel puțin) ceva dulce ! El bine, mai rămâne să și găsiți bomboanele sau ciocolata visate, altundeva decit la ma­gazinele particulare, și dacă ați avut no­roc, veți avea de scos ceva bani din bu­zunar. Căci, deși nu au prețurile fixate de unii particulari (bunăoară, chiar de un leu / gramul de ciocolată) — ele cos­tă cel puțin dublu. Și aceasta chiar și in cazul produselor firmei „Kandia", se pare una din cele mai „ieftine" firme din țară. Aici, de pildă, la caramelaj, unde producția lunară este de 350 — 400 tone, după o primă etapă de reașezare a cos­turilor astfel incit să se acopere pierderi­le și să se obțină o rentabilitate de ma­ximum 15 la sută, s-a trecut la o nouă majorare a prețurilor, incluzindu-se și celelalte sporuri datorate etapei a II-a de liberalizare. Noile „cifre de strigare“, mari — dar oricum sub cele practicate de unitățile similare din țară — au pri­mit insă „lovitura de grație" prin ter­minarea rezervelor interne de zahăr. In aceste condiții, fiind nevoiți să apeleze la importuri și la procurarea de valută prin licitații bancare, cei de la „Kandia“ au ajuns să-și cumpere kilogramul de zahăr cu 70 de lei. Forțați de împreju­rări, au achiziționat deja necesarul pe trei luni Înainte, pînă la reintrarea in producția curentă a fabricilor de zahăr din țară, astfel ca oamenii să aibă ce să prelucreze. Dar, chiar cu aceste salturi exagerate de la caramelaj, ceea ce se pro­duce aici, la Kandia, este mai ieftin decit la alte fabrici, unele din acestea fiind, practic, obligate să reducă sau să-și în­trerupă fabricația. Motiv ca, in multe ca­zuri, beneficiarii (unii chiar din județe avtnd fabrici de profil) să fie siliți să a­­ducă materia primă, in speță zahărul, pentru a fi prelucrată la Timișoara. Și cel mai la indemină exemplu este al clujenilor care, deși au fabrică­ proprie de produse zaharoase, au venit aici In­­cercind astfel să păstreze prețurile in limite cit de­cit omenești. Aceasta nu Înseamnă că Timișoara și județul Timiș (beneficiare a 60 — 70 la sută din producția de la Kandia) nu re­simt din plin „șocul zahărului licitat". Domnul Vasile Iordache, contabilul șef al unității, ne spunea că specialiștii cau­tă soluții pentru a reduce impactul pro­duselor proprii asupra cumpărătorilor. Bunăoară, a existat o încercare de oco­lire a depozitelor cu ridicata, livrindu-se marfa direct la cîteva magazine mai mari din principalele cartiere ale orașului. DESTINUL AMAR AL CIOCOLATEI Dar, pentru o relație constantă și inte­resantă pentru ambele părți, e nevoie de o ritmicitate a vinzărilor pe care, ales la noile prețuri, comercianții nu mai o pot garanta. Se fac eforturi și pentru preambalarea bomboanelor in pungi de 100 — 200 gr., urmînd a se pune in func­țiune, in curînd, o linie modernă, specia­lizată. La cutiile de ciocolată se va re­duce, de asemenea, gramajul la 200 — 300 grame, prețul devenind astfel accesi­bil in eventualitatea folosirii acestor cu­tii drept cadouri. Ba, mai mult, la unele sortimente la care prețul — afectat de criza de zahăr — ar fi trebuit să urce nepermis de mult s-a renunțat, temporar cel puțin, pînă in toamnă, cînd se va pu­tea folosi materia primă autohtonă. Deși, nici din acest punct de vedere situația in perspectivă nu este liniștitoare. Cam pe cînd se va putea procura zahăr „local", se vor termina rezervele de boabe de cacao, aduse din import la prețurile vechi. Chiar dacă, intre timp, tot din economie, producția a fost dirijată și pe tabletele de ciocolată cu umplutură, reintroduse astfel forțat in nomenclatorul de produse. Cum spuneam, totul se invîrte in ju­rul prețului, inclusiv opțiunea noastră de a lua sau nu copiilor ciocolată bomboane. Cu­ au putut, cei de la „Kan­si dia" au rezistat. Așa, de pildă, multă vre­me, tabletele de ciocolată s-au menținut la valori apropiate celor vechi. (De exem­plu, ciocolata măruntă „Diana“, de la 3,75, la 2,80 iar ciocolata albă de la 15,66 la 22 lei). Dar saltul zahărului de la 30 la 70 de lei a fost catastrofal pentru si­tuația financiară a Întreprinderii, chiar în condițiile în care veniturile salariaților, deși s-au dublat, nu afectează încă pre­țul produselor l­a o perioadă dificilă, cu efecte grave, nemijlocite, asupra buzu­narului cumpărătorului și poftelor co­piilor... Magazinele timișorene sunt pline de bomboane și datorită aprovizionării dar, mai ales, sutei de lei, cit costă kilo­gramul. Deocamdată fabrica lucrează din plin. La unele secții, chiar și in 3 schim­buri. Drept urmare, in luna mai, tocmai avind in vedere ziua de 1 iunie, s-au realizat peste 700 tone de produse zaha­roase, cuprinzind și unele sortimente care, cel puțin din punct de vedere al ambalajului, amintesc de ziua copiilor („Duo“, „Dacia", „Brăduț", „Diana" etc). Așa că, de bine, de rău, cel puțin in Ju­dețul Timiș copiii au posibilitatea să se bucure de produse „Kandia“. Ce ne fa­cem insă cu restul zonelor, ce beneficia­ză doar de 20 — 30 la sută din ceea ce se obține aici 7 GHEORGHE CRIȘAN 0 WMF FĂRĂ SĂRBĂTORI (Urmare din pag. 1) trimis, parcă pentru vecie, In jungla subteranelor metroului, in colturile cele mai ascunse și Insalubre din incinta gărilor, in coroanele pline de ghimpi ale bascheților din parcurile aliate In apropierea marilor intersecții. Aici, o lume cu totul stranie ,și are deja „eroii“ săi inconfun­­dabili : copiii vagabonzi, copiii cerșetori, copiii drogați, cărora „abuzul" Aurolacului le ține loc deopotrivă de jucării, părinți, bucurii și tandrețe. Mugurel Cătălin Contan are 11 ani și este „liderul“ unui astfel de grup de copii fără căpătîi pe care i-am intîlnit In zona Gării de Nord. Cuvintele mai degrabă le șuieră, le cîn­­tă, decit le rostește. O îmbră­căminte pestriță, murdară îi acoperă trupul subțire, plă­­cînd ca un fir de păpădie. Ii cucerim încrederea cu cîteva vorbe bune și cițiva covrigi. Ne împărtășește cu dezinvoltu­ră din tainele „meseriei" sale, în care are deja o vechime de cițiva ani. Pentru a stirni mila­ compasiunea trecătorilor, își strînge In pantalonii largi in așa fel piciorul incit aceș­tia, milostivi, să aibă impre­sia că băiatul din fața lor a suferit o gravă amputație. Cu piciorul așezat astfel și cu mina Întinsă, el petrece ore Întregi, ne mărturisește, in fața Cinematografului „București“ din apropierea Pieței Univer­sității. Are, de asemenea, un mod aparte de a se deplasa, t­ lvindu-și trupul pe stradă ori pe scările rulante de la me­trou, prin sprijinirea indemm­­­atică In podul palmelor. Toate aceste taine le-a de­prins de la un prieten mai mare, Nicu, și ele i-au fost de mare folos, ajutindu-i să adu­ne zilnic cel puțin 200 de lei, bani pe care atunci cînd nu-i cheltuie pe mlncare, ori nu-i sînt „șterpeliți“ de vreun dro­gat din „cartierul general“ al acestora din zona Gării de Nord, il risipește, plimbîndu-se cu mașinuțele de lingă Bucur Obor. Acum Mugurel este necăjit, umblă de cîteva zile direct in ciorapi, fără pantofi, care,­ zice el, i-au fost furați de că­tre „drogați“. — Cine sunt „drogații" . — ii Întrebăm. — Cel care suflă un Auro­­lac, ne răspunde. — Sunt mulți copii din a­­ceștia 7 — Sunt mulți de tot. Este o fată, Stela, de 15 ani, care suflă in Aurolac. Și Mădălina, care e mai mare cu vreo 2—3 ani decit ea. E un băiat, Gro­­su, de 16 ani, apoi Șchiopul, care e rău de tot. Atunci cînd suflă In Aurolac se enervează și se ia la bătaie cu oamenii mai în virstă. Mai e Lică. mai e Păduchiosul, pe urmă Pi­tica și Mariana... — Tu ai o porecla T — Mi« îmi zic copiii Măgă­­rel. — Și unde dormiți voi ? — Pe unde apucăm. In bos­­cheți ori in copaci. In parc, unde punem cartoane pe crengi, ori sub tarabele unde vind florăresele, ori In gară, ascunși pe sub bănci, ori In stația de metrou după ce nu se mai circulă. Mugurel­e bucureștean, ta­tăl lui stă pe undeva pe lingă Piața Crîngași. — Părinții mei sunt curvari. Tatălui meu și mamei vitrege le place să facă chefuri — zice el. Nu-i doare nici un car de mine. — Ai fost la vreo școală de copii 7 — Am fost de trei ori centrul de triere de lângă Ho­la­telul „Intercontinental“, strada Anton Florian, nr. pe 4. Aici mă băteau ăia mari, de mă snopeau, nu alta. De fie­care dată, la ora 12, mă obli­gau să le opresc din mîncarea mea. Dacă aveam, după aceea, o bucățică de săpun sau o bu­cățică de piaptăn, și pe acelea mi le luau... Prietenul cel mai bun al lui Mugurel este Mutu. Pitic ca și el, se Înțeleg prin semne și gingureli de neimitat. Mutu poartă la gît un carton pe care cineva a scria j „Surdo-mut. Ajutați-mă“. — Mutu suflă un Aurolac de peste un an. Cînd nu are Au­rolac, parcă e nebun, ne spu­ne și Bobi Dura« (11 ani), po­reclit Bobocul. E Îmbrăcat intr-un palton roșu, spălăcit, care 11 ajunge aproape pînă la genunchi. Este de fel din Focșani. De aici, din gară, unde cerșea, un oa­recare domn Pavel l-a adus In București mai precis in Giu­­lești Sârbi. S-a ad­unat și el. In cele din urmă, pe lingă copiii vagabonzi din preajma Gării de Nord. Suflă In Aurolac, dar nu e Încă dependent de drog ca alți copii. — Cînd am Încercat­ prima dată Aurolacul, pus de Maria­na și Pitica, am simțit ca mor. Mi s-a oprit respirația. M-am îmbătat și am căzut jos. Fetele m-au Învățat pe urmă să suflu... Traian Șcrab, poreclit Chio­rul, de 13 ani, este fugit de la Școala Ajutătoare din Frumos. De fel este din Tîrgu Leț­­cani, județul Iași, unde locu­iește mama sa împreună cu patru frați, toți sub 20 de ani, Traian fiind cel mai mic din­tre ei. Are ca și ceilalți copii din grup, minnile arse de Au­rolac. Ca și ei, cerșește pe unde apucă, banii cheltuindu-i pe mâncare, Aurolac, și, ase­menea, lui Mugurel, la mași­nuțele de lângă Bucur Obor. Copil al nimănui. Copii ui­tați de Dumnezeu parcă pen­tru totdeauna. Ne arată cum dorm ei, in fiecare noapte, dor este dor, pentru a se încălzi. Pentru a căpăta puteri pentru a doua zi, cind trebuie, incă o dată, să repete umilințele de ieri, de gesturile, alaltă­ieri, de anul celălalt«. I­ privim cum se îmbrățișea­ză unul pe altul cu o tandre­țe, cu o delicatețe care ne um­plu ochii de lacrimi. Cine-i va ajuta pe acești copii . Cine-i va scăpa din ghearele morții, prin otrăvirea de zi cu zi cu Aurolac, cine-l va smulge din acest calvar, din acest infern al mizeriei, al vieții de mici animale rătă­cite in imensa junglă socială . Sunt întrebări la care guver­nanții de azi trebuie, fără în­­tirziere, să ofere un răspuns. M­S I SIMBATA 1 IUNIE 1991 ACASĂ, IA „MAMA“ CARĂ (Urmare din­­ pag. 1) mâță. In gară dorm prin sălcile de așteptare pe bănci sau prin diverse subsoluri. Ca să-mi mulțumească pentru amabilitate, umul dintre ele dorește cu orice preț să-mi facă cunoștință cu Gina, o fetiță de 14 ani pe care au cunoscut-o aici. Nu vreau să-i refuz și merg alături de el cîteva sute de metri pînă la capătul unui peron. Guna e tunsă scurt, poartă pantaloni de trening pe sub fustă și este destul de murdară pe față. A fugit de cîteva săptămîni de acasă pentru că nu mai suportă atmosfera. Ambii părinți sînt alcoolici și o bat un cap în fiecare zi. Mă roagă să-i dau o țigară, și, drept mulțumire, tind propune să mă culc cu ea. S-a obișnuit deja cu acest lucru și se duce zilnic cu cite trei-patru bărbați la unul din hotelurile din apropiere. La sfîrșit, primește mâncare, bani sau țigări. Ii las și el cîteva monede de 5 lei și încerc să mă descotorosesc de cei doi băieți amestectndu-mă printre călătorii ce tocmai coboară dintr-un tren. Ajung pe nesimțite In fața unei *ăi de așteptate. Intr-un colț un țigănuș de vreo 8—7 «ni doarme intr-o poziție nefirească, cu gura larg deschisă printre cioburi, hirtii și cotoare de măr. Aproape de el, un altul mai măricei se uită la mine. Il curge nasul și emană un miros îngrozitor. Încerc să leg o conver­sație cu ei, dar îmi este imposibil. Mă privește cu un aer mirat și Își suflă nasul fără batistă, folosind două degete. Pe neașteptate, un cetățean ivit ca din pamant 11 lovește puternnic cu piciorul in spate. Expediază apoi o Înjurătură adresată rasei, din care face parte băiatul, după care se depărtează mulțumit. Lumea din *ala nu pare a fi impresionată de incident. Țigă­nușul nu a scos nici un sunet. Pare a fi obișnuit cu astfel de tratamente. Se șterge cu mineca la nas și-ml zimbește fără motiv, își trage in sus pantalogii fără curea și se apropie de băiețelul care doarme. Il expediază un șut puternic in stomac după care iese in fugă din sala de așteptare amuzat la culmi de fapta sa. Cel lovit se trezește și începe să plingă înăbușit. Nu reușesc să scot prea multe nici de la el. O cheamă Nelu, nu știe doi ani are și nu are părinți In sala de Jocuri mecanice animația este mare. Un grup de 4—5 copii zdrențăroși pendulează cu repeziciune de la un aparat la altul, cerșind clasicul și devalorizatul leu. Doi dintre e 1 sunt desculți și Își acoperă instinctiv capul cu miinile atunci cind . Întreb ce caută In sală, In timp ce prietenii lor au luat-o deja la fugă. Le este frică să nu li bat. Amlndoi au familie, dar nu le placa acasă. Sunt trimiși de către părinți in gară să fuge și să cerșească. Noaptea nu rămân in Nord, pentru că poliția ii bate atunci cind ii prinde. Dorm pe unde apucă și din cinci in cinci se mai duc pe la Gara 1123 August". Acolo nimeni nu are nimic cu ei. N-am mai zăbovit mult timp in Gara de Nord și m-am În­dreptat spre casă. Pe drum am încercat să-mi imaginez cum s-ar putea trăi pe un peron. N-am reușit. Am putut doar să-mi amintesc două fraze ce ii aparțin lui Emil Clonan : „Ca și in fața ruinelor, in mizerie te doare vidul de umanitate, regretul că oamenii nu schimbă ceea ce este In puterea lor de a schimba. Nu admit o revoltă relativă in fața nedreptăților ci numai o revoltă eternă, fiindcă «ternă este și mizeria în umanitate". CÎMPURI AMENINȚATE DE APE în județul Brașov. După ani Întregi în care pă­mîntul a simțit arșița soare­lui, de cîtva timp, ploile, care pină mai ieri erau binecuvin­­tate și așteptate de fiecare om al pămintului, au început să facă ravagii. Județul Bra­șov simte din plin acest torent care nu se mai oprește adu­­nind apele învolburate ale pl­­oaielor ce ies in calea Oltului făcîndu-i ca în foarte multe locuri să-și iasă din matcă, inundînd zeci de hectare cul­tivate cu orz, griu, porumb. Țăranii din zonă privesc cu durere cum munca si speran­țele lor se năruie. In Comana de Jos, Oltul a ajuns pină la marginea satului. Cîteva case au fost fundate. Apa a cuprins cu­ vezi cu ochiul, șoselele, drumurile, cimpul. Și continuă să plouă. Ne apropiem de comuna Ve­neția (nume predestinat apei). Aici îl intîlnim pe ing. Tra­ian Lerca, șeful șantierului de amenajări hidrotehnice de la „Mîndra“. De cîteva zile, lu­crătorii de pe șantier veghează in permanență pulsul Oltu­lui. Punctul higrotehnic de la „Mîndra“ este singurul loc unde Oltul n-a mai apucat să fie amenajat. S-au investit sume uriașe in această lucrare, dar imaginea pe care am a­­vut-o a fost aceea a unei pă­duri de utilaje, in valoare de sute de milioane de lei care zăceau sub apă. Din spusele ing. Lerca am aflat că amena­jarea Oltului in acest punct, dacă ar fi fost finalizată, s-ar fi putut controla oricînd cursul ciului. Pe cind­a sa, reducerea fondurilor și implicit a numă­rului de muncitori va face ca timpul necesar terminării ei să se întindă pe o durată de... 100 de ani. Am încercat să pătrundem și sp­re comuna Hălmeagu. Ne-a fost imposibil. Joi dimineața, comuna se afla înconjurată de apă, singurii care puteau să pătrundă erau militarii care aprovizionau cu pline populația. In zonele afectate de Inun­dații am întilnit și echipajele poliției rutiere care țineau sub observație starea drumurilor din Județ. De altfel, lt. col. Damian, șeful serviciului cir­culație al Poliției Județene, ne spunea că de duminică seara, de cînd apele au început crească și să se apropie de co­se­tele maxime, au instituit pi­chete de observare, care trans­mit în permanență .Situația existentă în teren. Lt. col. Traian Dărlău, loc­țiitor al comandantului ției județene, adaugă că Poli­ne­cazuri au avut și din cauza la­­poviței și ninsorii care a atins pe muntele Cristianu-Mare înălțimea de 177 cm. Asta la sfîrșitul lunii mai. Probleme au mai fost și pe DN 1­A Bra­șov — Văleni — Ploiești, prin Cheia, unde căderile masive de zăpadă au provocat ruperea unor copaci care au blocat șo­seaua. Vineri seara, mai persista in zona pericolul comunei Măieruș, unde podul peste Olt era în pericol, încă de săptămână trecută, la nivelul județului, s-a consti­tuit un comandament de In­tervenție. Din spusele dl. Ioan Sofroniciu, prefectul județului, pagubele nu erau incă evaluate, dar mii de hectare de teren arabil și de pășune sunt cu­prinse de ape. Victime ome­nești nu există, în schimb, multe case sunt înconjurate de apă. Se operează cu stații de pompare la Făgăraș, Iazul­ Morii, la Andra și Hoghiz. Pentru a opri înaintarea ape­lor, la Apața și Ormeniș, s-au întărit digurile cu saci de ni­sip. Pentru orice eventualitate au fost pregătite două elicop­tere pentru transportul oame­nilor și al medicamentelor. In ceea ce privește rezol­varea despăgubirilor pentru ță­ranii cărora le-au fost compro­mise culturile dl. prefect a fă­cut deja apel la Guvern mînd a fi găsite soluții și un­plan local. Una din ele ar­­e ca ADAS-ul să plătească des­fr­­ăgubirile din banii de asigu­rări dați de fostele C.A.P.-uri. Deocamdată problema princi­pală rămine retragerea apelor de pe cele aproape 5 000 de hectare insămintate. Cind am părăsit teritoriul ju­dețului Brașov, nori negri a­­menințau din nou zona. Ploaia reîncepuse, iar speranțele oa­menilor atirnau de o rază de soare. Poate acest Început de Iunie se va îndura să le-o o­­fere. MIHAIL DUMITRU SANDU SATE $1 ■ > TΑ f

Next