Transilvania Jurnal, ianuarie 2000 (Anul 3, nr. 519-542)

2000-01-19 / nr. 532

M ________Fapt Divers TRANSILVANIA JURNAL - Miercuri, 19 ianuarie 2000 Mai bine la închisoare, decât în libertate Zsogon Béla s-a rugat de procurori să-l aresteze pentru comiterea unui furt; refuzat, acesta a mai dat o lovitură Din ce în ce mai mulți „nă­păstuiți ai soartei” preferă lipsei unei locuințe, a celor mai ele­mentare mijloace de subzisten­ță și frigului iernii, „răcoarea” mai mult decât primitoare a aresturi­lor poliției sau a penitenciarelor. Un asemenea caz este și cel al lui Zsogon Béla (de 65 de ani) din localitatea Ghelința, județul Covasna. Bătrân, fără nici o sursă de venit, fără familie, locuință și prieteni la care să se adăpostească de gerul iernii, Zsogon preferă arestul Poliției municipale Sfântu Gheorghe. „Dacă nu mă arestați voi da o nouă spargere” Zsogon a intrat în atenția lu­crătorilor de poliției în urmă cu două săptămâni, când a fost depistat ca autorul unui furt mă­runt. După ce și-a recunoscut fapta, bătrânul s-a rugat de pro­curorul care instrumenta cazul să fie băgat la „răcoare”, prefe­rând ca cercetările să fie conti­nuate cu el în stare de arest de­cât să îndure frigul și foamea de „afară". Dar cercetările au conti­nuat cu autorul în stare de liber­tate, motiv pentru care Zsogon a amenințat că dacă „nu mă arestați, voi da o nouă spar­gere, ca să aveți de ce să mă închideți”. Și s-a ținut de cu­vânt, în noaptea de 12 spre 13 ianuarie, Zsogon Béla împreu­nă cu Cambos Ion (46 de ani), a spart un autoturism pe raza orașului Covasna. Identificați în seara zilei de 13 ianuarie, cei doi și-au recunoscut fapta, iar Zsogon și-a văzut „visul” cu ochii, de această dată cercetă­rile continuă cu autorii în stare de reținere la adăpost de greu­tățile vieții cotidiene. (N.A.M.) ULTIMA OFERTA DE PE INTERNET: 5,8 milioane de dolari pentru un schelet de dinozaur Este cunoscut faptul că, cel puțin în străinătate, Internetul a devenit un mijloc uzual și comod de a face cumpărăturile. Practic, orice lucru poate fi găsit spre cumpărare, dacă ști să cum să te descurci prin încâlcita rețea mn­ternațională. Cel mai concludent exemplu în acest sens este dat de ultima ofertă în domeniu: un schelet de Tyrannosaurus Rex complet, înalt de 7,5 metri și lung de 12 metri, scos la licitație pentru „modesta” sumă de 5,8 milioane de dolari, preț care include și transportul acestuia, de la un depozit din Kansas, unde se află în prezent, și până la locul specificat de cumpărător. Scheletul a fost descoperit în 1992 în Dakota de Sud, fiind una dintre cele mai bine conservate fosile de T-Rex, deși are o vârstă de 68 de milioane de ani. De altfel, nu este prima oară când acest T-Rex este scos la vânzare, o ofertă similară fiind făcută în iulie anul trecut, licitația fiind oprită după ce se ajunsese la suma de opt milioane de dolari, din cauza descoperirii faptului că au fost făcute licitări fără acoperire. De data aceasta, Alan Dietrich, văzătorul sche­letului, a apelat la un site al concernului media Lycos, care va verifica bonitatea e­­ventualilor participanți la licitație. Oferta este găzduită de site-ul Internet „www.auctions.lycos.com”, fiind disponibilă pentru o perioadă de trei săptămâni. (AS.) Cel mai feroce dinozaur are un preț­ înspăimântător Sataniștii sunt monitorizat! . Sectele sataniste au luat amploare, în ultimul timp, în marile orașe ale României. în Capitală, spre exemplu, grupuri sataniste se adună, seară de seară, în Piața Romană, în Grădina Icoanei sau în cimitire - locul de practică al unor ritualuri. Fenomenul a luat o asemenea amploare, încât a intrat și în vizorul Serviciului Român de Informații. în raportul de activitate al SRI, din perioada iunie 1998-iunie 1999, se afirmă că „liderii acestor grupări nu ezită să-și îndoctrineze adepții cu idei subversive, anarhice și violente”. Din datele deținute de principalul serviciu de informații al țării rezultă că numărul unor asemenea grupuri de sorginte satanistă, în special în mediul urban, au ajuns la 450. Și porcii se binecuvântează Madrid - De Sfântul Anton, ocrotitorul animalelor, madrilenii s-au prezentat la biserică cu toată suflarea din ogradă, pentru ca acestea să poată primi binecuvân­tarea preoțească. Tradiția cere ca, de Sfântul Anton, rezidenții orașului să-și ducă ani­malele la binecuvântat, ca simbol al celebrării patronului acestora. (A.S.) Țigările Philip Morris vor provoca mai puține incendii Compania Philip Morris a anunțat că a dez­voltat o tehnologie care va reduce numărul in­cendiilor provocate de țigările uitate aprinse. Anunțul vine la mai mult de un deceniu de când judecătorii și experții în incendii afirmau că indus­tria tutunului ar putea face asemenea produse. Philip Morris va testa noul tip de hârtie, căci des­pre această inovație este vorba, pe țigările Merit, unul din produsele mai puțin cunoscute și, dacă se va dovedi un succes, îl va introduce și la țigările Marlboro, principalul produs al companiei. Noua tehnologie presupune, pe lângă o hârtie mai fină, introducerea în interiorul țigării a puncte minuscule de hârtie, care să reducă volumul de oxigen aspirat prin țigaretă. Acest lucru va reduce viteza de ardere a țigării. De asemenea, va fi diminuată cantitatea de căldură emanată. (A.S.) PENTRU TRAFIC CU DOCUMENTE FALSE, Poliția franceză a arestat opt români Toulouse - Opt cetățeni ro­mâni au fost acuzați și închiși la Toulouse (sud-vestul Fran­ței) în urma descoperirii unei rețele de fabricanți de acte fal­se pentru membrii comunității de țigani, au anunțat ieri poliția franceză. Scandalul a început la mijlocul săptămânii trecute, când un țigan român a depus o plângere privind violarea so­ției sale. Polițiștii i-au arestat pe cei patru români bănuiți de co­miterea violului, toți fiind pose­sorii unor permise de con­ducere românești falsificate. Ei au mărturisit că actele au fost falsificate la Toulouse. Astfel, polițiștii francezi au descoperit într-o tabără țigănească ad­­hoc mai multe permise false necompletate, precum și o mașină de inscripționat utilizată la completarea acestora. Fal­sificatorul și soția acestuia, care au fost arestați, aveau asupra lor aproximativ 1.500 de euro, în dolari americani și mărci germane. Potrivit altor prime elemente ale anchetei, permisele de conducere false ar fi permis titularilor lor să obțină dreptul de rezidență în Franța. Interesant este faptul că, potrivit polițiștilor, bărbatul care a depus plângerea privind violarea soției sale era, în realitate, persoana care racola clienți pentru falsificatorii de acte. în cursul ultimelor săptă­mâni, el ar fi călătorit în Franța, Germania, Spania și Portuga­lia pentru a găsi clienți și a-i tri­mite la falsificatorul din Toulou­se care le-ar fi furnizat acte fal­se necesare obținerii dreptului de ședere în această țară. Mâine seară va avea loc o eclipsă totală de lună O eclipsă totală de Lună va avea loc în noaptea de joi spre vineri, când astrul va intra în conul de umbră al Pământului, punctul maxim fiind atins la ora 6 și 44 de minute. „Deoarece orbita lunară este înclinată față de cea terestră cu circa cinci grade, eclipsele se produc doar când Luna se află foarte aproape de de «linia nordurilor», linie de intersec­ție a planurilor celor două orbite. Spre deosebire de eclipsele de Soare, cele de lună au loc la faza de Lună Plină și pot fi văzute de pe toată emisfera glo­bului terestru care are luna deasupra orizontului”, declară Magda Stavinschi, directoarea Institutului Astronomic al Aca­demiei Române. Luna va atinge penum­bra la ora 4 și 3 minute, iar umbra la 5 și 2 minute. Eclipsa totală, care va fi vizibilă din România, va începe la ora 6 și 5 mi­nute, își va atinge maximul la 6 și 44 de minute și se va sfârși la 7 și 22 de minute. Ieșirea Lunii din umbră se va produce la ora 8 și 26 de minute, iar din penumbră la 9 și 24 de minute. Ultima eclipsă de Lună a acestui secol va avea loc la 16 iulie 2000. Somn profitabil Dublin - O femeie irlandeză, care a fost închisă din greșeală într-un bar, a câștigat 5.135 de dolari ca daune, din partea proprietarului. Marian Gahan a adormit în toaleta unui bar din centrul Dublinului, fără a se mai trezi până noaptea târziu, când barul era deja închis. Gahan l-a dat în judecată pe proprietar, pentru că nu a verificat toaletele înainte de a închide, câștigând procesul și cei peste 5.000 de dolari. (AS.)

Next