Transilvania, 1874 (Anul 7, nr. 1-23)
1874-07-01 / nr. 13
138 — loru, după care adeca la dinsii, precumu numerii dela unulu pana la diece, asia si dela unsprediece pana la nouesprediece suntu ajective, pre candu cesti dein urma la noi posiedu fire sustantivale; dein contra deuedieci la noi e sustantivu, era vin vici la elie ajectivu, p. e. optspradiece de mulieri, d.-r. optspradiece muieri; vin viei pecuni, d.-r. devedieci de bani. Incâtu pentru declinatiunea numeraliloru cardinali, unu, una se declina ca in limba d.-romana, numai fara acaitarea desului la noi a epenteticu; e remarcabile inse, ca dela doi incolo tóte numeralile cardinali acepta articlulu si cu ajutoriulu lui se declina in ambe genurile. Asia dara: unu, unui, una, unei, doili, a doiloru, douele, a doueloru, patruli, patrule, diecili, diecile, s. a. m. d. Dara de se prepune numeralelui cardinale demustrativulu acelu, atunci numeralele remane neinflectatu, intocmai că la noi, precumu, aceli doi, aceloru optu. b) Ordinalile ne infaciosiedia numai neinsemnat’a diferentia, cu m.romanii particep’a a oprnu si inainte de antaniu, antania, de altmintre dîcu si p ri m’ iu, p ri m’ a. c) Multiplicativele suna la eli: una era una e una, doue ori patru suntu optu, trei ori optu suntu patruspravinvici, scl.; deci fara prepunerea părticelei de, precumu si fara a se folosi de dat’a d.romana. d) Numeralile proportionali le formédia si dinsii, ca si noi, dein cardinali, cu esceptiunea minierului primu; deci: simplu-a, indoitu-a, impatratu-a, scl. Duplu-a, treplu-a, patruplu-a scl., suntu neologismi si la eli. Cu toate aceste proportiunalile dinsii le mai esprimu cu: inca una era atantu, siese ori atantu, vinvnci ori atantu, s. a. m. d. e) Deintre numeralile nedefinite si alte afective determinative, cari spunu cantetatea in modu nedetiermuritu, ne areta câte o diferentia seu.alt’a urmatoriele: verunua, care altcumu se declina ca in dialectulu d.romanescu, ci m.romanii elidendu adeseori pre U dein midiuloculu lui, lu rostescu ver’nu, ver’na; era in locu de multamulu veruni-e scu uni-e mai totdeun’a folosescu pre nesce, nescanti-e. Atantu-a, atanti-e se pronuncia mai vertosu cu eh: achtantu, ca si achitare d.r. atare; ba unii lapedandu presin, dîcu plane achiktu. După acumu dîsulu numerale nedefiniţii se pare că conformară m.-romanii pre alantu-a, alanti-e, d.-r. alaltu-a. Tutu-a, tuti-e, ca si italiculu tutto-a, tutti-e, afla resunetu in d.-romanesculu tuti-trei, tuti-patru sau mai vulgariu tustrei, tus-patru. In fine numeralile nedefinite ca si pronumenele, ce se compunu cu va, m.romanii le usita si pre aceste, dara mai adeseori le compunu cu particula albanica do, tido de acelasi sensu cu va alu nostru, p. e. câtu-va, câtu-tido, care-va, caretido, icido, scl.; cu fia inse nu compunu nece unu numerale si nece unu pronumene. Intre parentesi oserbkmu, ci cineva in legătură cu o particula negativa insemnédia nimene, p. e. cineva nu vene, d.r. nimene nu vene; buna craicuinu dîcemu si noi in limb’a romana cisdimaréna cu o singura negativa: sufletu de omu nu veni. Fara particula negativa vnse cineva si reiea sensulu ordinariu. f) Ajungandu la afectivele determinatorie posiesive si demustrative, dein cari ultime m romanii folosescu mai cu sema presistua si acelu-a, e de solutu, cu declinatiunea acestora, ca si a celorualalte determinative, e nu numai după genu si numera, ci si după casuri, vasedica e declinatiune completa. In acésta numenativulu e, ca si la noi, asemene acusativului, genitivulu jidativului, vocativulu lipsindu determinativeloru, era terminatiunile casuali suntu ca in dialectulu nostru d-romanu: gen. dat. sing, ui, ei, pluroru, p. e. unu, unui, unei, unoru; amendoi, amendoue, amendouoru; nescanti, nescante, nescantoru; cesciucare, cesciucărei, cesciucaroru; caretido, caruitido seu cuitido, carortido, scl.Dara acesta declinare, in contrastu cu limb’a dromana de incóce de Danubiu, se estinde si la afectivele posiesive, declinandu-se si aceste in modulu urmatoriu: amieu, amieui, amiei, amieoru; amea, ameai, amele, ameloru; ateu, ateui, atei, ateoru; ata, atei, atale, ateoru; su, asui; sa, asai; a nostru, anostrui, anostri anostroru; avostru, avostrui, avostri, avostroru. Inse cele mai vechie carti basericesci romane ne atesta, ck in vechime dialectele romanesci erau si in respectulu acestea mai apróape unulu de altulu, deorace afirmu ,urme si despre declinarea analoga a posiesivului d-romanu, p. e. mergundu luk si aduse mumesti.*) Formele aceste ale ajectivului posiesivu suntu cele lunge, pre langa cari dialectulu m-romanu, ca si celu d-romanu, posiede si forme scurte: mu, tu, su,mea, tu, sa; cele le punemu langa sustantivulu articulata, ceste la sustantivulu fara articlu, precum: domnulu amieu, óspele ateu, dein contra: cas’a a frate-lui, gardin’a a noru-sai, scl. VIII. Numele personali seu pronumele. Indata la pronumele persóanei prime domu preste una peculiaritate prechtu de curioasa, pre atrtu si de insemnatate istorico-limbistica. Anume in loculu numenativului eu usulu vlogariu folosesce si me ne ,incatu nu alt’a decatu cunoscutulu „mi-soi banatianu,“ „mi-su hatieganu“ tipare straplantatu in veiile amene ale Pindului.**) Si cestionat’a forma *) Biblia de Bucuresci dein 1688, genes. 27, 14. (la Ci pariu, Princip, pag. 137.) **) „Vedi Flori de Macedonia“ de Mich. Neculescu: Mene voiu se fii a mea. Tene vedi ca sor’le s’ baga. (Vercolaculu.) Romanu mene, romanu tene: Ce vrei, frate, ca ma bine? . . . Tene jone, mene jone.