Transilvania, 1920 (Anul 51, nr. 1-12)

1920-06-01 / nr. 2

— 139 — Societăţile culturale au azi mai mult câmp de activitate şi o mai imperioasă datorie de a­-l lucră, necontenit, grabnic, jertfitor, decât oricând. In puterea lor e însuş viitorul naţiei. Ele trebuie neapărat să câştige pe ţăran şi să pregă­­tească pe şcolar. Pentru aceasta însă nici una nu ajunge singură şi, dacă acţiunea locală e un folos, exercitarea ei fără un plan central e o primejdie. De aceea societăţile acestea au fost datoare să federeze şi au federat. In congresul, apropiat (4 Iulie n.) al Ligei Culturale, care se ţine la Râmnicul-Vâlcii anume din cauza vecinătăţii ardelene, se va fixă1) programul precis al publicaţiilor anuale şi al propagandei de vacanţă. N. iorga. - ■ .. / ' • ' Cei patru. i. Eram unu! ca altul — nici mai mari nici mai mici, rotunzi la faţă, deschişi la păr, numai ochii ne erau de colori deosebite, îmbrăcămintea încă ne era la fel, ba pălărie, papuci căpătăm deo­dată cu toţii, pe o formă, dela acelaşi maestru. Pe uliţă habar n’aveam de nime, lumea nu ne interesă, eram totdeauna ocupaţi cu noi. Aveam poveştile, învăţăturile noastre, credinţele, bucuriile, supărările noastre oricum numai cu trupul eram la şcoală, su­fletul ne eră departe peste o creastă de pădure, la care priveam după-amiezi întregi din­­varful dealului Gaşteriţii. Lumea, care ne vedea consecvent laolaltă, ne zicea »Cei patru«. Indată ce ne-au dat vacanţă, n’am mai aşteptat ziua de mâne, care eră zi de larg şi când trebuiau să vină dirpa noi, ca să mer­gem de sărbători acasă. — Ce să mai stăm până mâne, „când putem merge şi pe jos? — Numai să nu spuneţi cuiva. Dacă ne aude gazda apoi nu ne lasă. Să tăceţi tăcerea peştelui şi la un ceas ne întâlnim cu toţii la Stanciu... Pe şesul Cibinului un vânt subţire ne suflă din coaste şi zăpadă măruntă, ca făina de boltă ne loveşte în obraz.­ ­ S’a fixat deja. Nota Red. 1* .

Next