Transilvania, 1982 (Anul 88, nr. 1-12)

1982-09-01 / nr. 9

22 V. Voiculescu inedit Lobocoagularea prefrontală „Lobii frontali sunt inamicii umanităţii. Loboto­­mizatul pierde compozanţa emotivă a activităţilor sale, etc. etc.“ (Presse medicale, nr. 41 din 10 iulie 1948, articol Lobotomia prefrontală, încercare de psiho­chirurgie de Pierre Wertheimer) Lumea se potolise de mult. Sub suprema oblăduire a Perfectului Prezidiu Permanent al Popoarelor Păcii [sau cei cinci P(P.P.P.P.P.)], viaţa curgea pentru toţi şi pentru totdeauna tihnită. Se făcuseră progrese tehnice uimitoare. Şi fiecare ins, din locul unde era aşezat chiar de la naştere de către comitetul respectiv, lucra cu zel şi recunoştinţă pentru fericirea obştească. Se ajunsese, în sfîrşit, la rîvnita minune a lumii — mulţumirea şi pacea socială domneau în această piramidă răsturnată, în care mulţi­mea, baza, întoarsă şi înălţată cu toată faţa ei către lumină, apăsa, ea acum, cu întreaga-i greutate asupra vîrfului, care o sprijinea pe pămînt şi căruia îi împrumuta, de sus în jos, uriaşa putere a masei ei organizate. Capodo­peră de justiţie socială şi armonie, model veş­nic de edificiu democrat. Se înţelege că, în această situaţie privile­giată de apăsător, individul nu mai avea nici o justificare şi nu mai putea găsi în el nici o veleitate de răzvrătire. E drept că piramida nu era deloc înaltă. Dimpotrivă, aproape plată, toată masa ei de odinioară fiind acum turtită. Dar era foarte întinsă, jumătate pămîntul. Lucru care sin­gur conta. Şi vîrful nu se mai pierdea in nori, ci, susţinînd singur măreaţa construcţie, sta pe pămînt. Se putea susţine fără paradă, cum dealtfel făceau teoreticienii celor cinci P., că acest mers înapoi era de fapt un imens progres. Ceea In anul 1943, V. Voiculescu publica piesa Demiurgul, pe care o vedeam — intr-o mai veche încercare de panoramare a dramaturgiei voiculesciene — ca o anticipare a acelui teritoriu al genului căruia ii aparţine, in spatiul modern, drama lui Fr. Dürrenmatt Fizicienii. Şi afirmam: „Condamnind practicile eugenice «justificate » prin teoria biosociologică fas­cistă, piesa adoptă adesea un ton polemic direct, avind referiri tranşante la tragice realităţi ale timpului“. La aproximativ cinci ani, in 1948, V. Voiculescu elaborează povestirea, rămasă pină acum inedită. Lobocoagularea prefrontală, in care sesi­zăm „trimiterea“ la aceleași practici „medicale“ de tristă amintire, scriitorul considera că — prin Demiurgul — nu spusese tot ceea ce trebuia să spună un creator despre crima ridicată la nivel de politică de stat. Oscilind intre parabolă şi utopia satirică, imprumutind ceva şi din inflexiunile povestirii ştiinţifico-fantastice, Lobocoagularea prefrontală urmează şi ea liniile unei pledoarii in planul ideilor: eşecul oricărei tentative de suprimare a afectului. Ni se propune imaginea unei societăţi in care omul are exclusiv atributele instrumentului, ca rezultat al extirpării centrilor emotivi din creier: „Celebra carte LOBII PREFRONTALI, INAMICI AI UMANITĂŢII a savantului Karpmann [semnificativă bibliografie ! — n.n.r sta la temelia acestei cruciade, dusă cu atîta sîrguinţă şi succes, împotriva centrilor blestemaţi, unde se cuibăreau altădată toţi insurgenţii eului, visul, emoţia, meditaţia, nemulţumirea de sine, rîvna către perfecţie, mizantropia şi alţi duşmani ai liniştii şi bunei rînduieli individuale şi sociale“. Numai că, după un timp, consideratele tare reapar, cercetările arătind că funcţiile lobilor înlăturaţi fuseseră preluate — ciudat caz de picarizare a simţurilor — de către inimă, care „se întorsese din nou la vechea funcţie de odinioară, ca centru al inteligenţei afective, mediu al spiritului stăpinitor peste ideaţia productivă şi utilitară“. Sigur, vor urma noi intervenţii chirurgicale, se va extirpa noul lăcaş al afectului, dar semnul de întrebare nu va mai putea fi suprimat, „marea experienţă“ este un lot­atic de mare eşec. Punind in circulaţie acest text voiculescian inedit, facem nu doar un act de cultură, ci aducem încă o mărturie asupra spiritului civic, umanist al scriitorului. Reproducem textul după o dactilogramă revăzută de autorul Ultimului Barevoi. Intervenţiile noastre sunt minime, finind de actualizarea ortografiei, dar menţinind particularităţile lexicale şi stilistice ale lui V. Voiculescu. MIRCEA BRAGA

Next