Transilvania, 2016 (Anul 122, nr. 1-12)
2016-01-01 / nr. 1
TRANSILVANIA 1/2010 46 Mircea Eliade şi caracterul ambivalent al modernismului literar Gabriel BADEA Universitatea Bucureşti, Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii University of Bucharest, Center of Excellence in the Study of Image Personal e-mail: gabi_1333@yahoo.com Mircea Eliade and the Ambivalent Character of Literary Modernism This article aims to question more in-depth the picture of literary modernism, emphasizing its ambivalence, distinction operated in a relationship with Tradition, Myth, Ritual, Symbol, etc. Mircea Eliade noted since the interwar period this spiritual and antihistorical direction in literary modernism, and his ideas were confirmed by more recent studies, such as those due to Sorin Alexandrescu, Roger Griffin, Hayden White. In the second part of the article I will pursue the cultural context which prepared and announced the emergence of ethical modernism (anthropology’s progress in the late nineteenth century and early twentieth century, the rediscovery of myth and symbol as means of experience and knowledge). Keywords: literary modernism, ethic/aesthetic, myth, tradition, forgetfulness, desacralization ---------------------------5?--------------------------- Preliminarii Ipoteza de la care pornesc ar fi aceea că în cadrul modernismului literar se poate vorbi despre o „literatură care vrea să-și amintească”, să-și descopere propria identitate în raport cu moştenirea lăsată de generaţiile din trecut, şi nu doar în raport cu idealurile progresului şi omului nou, idealuri cvasi-utopice, aflate într-o perpetuă transformare odată cu mişcarea Istoriei şi astfel întotdeauna proiectate în viitor. O literatură pentru care uitarea se confundă cu moartea spirituală, fiind conştientă de pericolul ce ameninţă fiecare generaţie, de a se lăsa amăgită de aparenţa noului, a unei libertăţi discutabile sau a progresului („felinarul perfid”, după cum îl numea Baudelaire). Mai mult, de a uita normele deduse din experienţa trăită de către generaţiile precedente şi astfel să fie constrânsă la repetarea damnării lui Sisif, distrugând moştenirea dobândită cu efortul generaţiilor precedente, este nevoită să reia acest travaliu, intr-un proces ciclic, repetat prin succesiunea generaţiilor. Este uşor de observat caracterul ambivalent al literaturii moderne. Pe de o parte, este o literatură care vrea să-şi amintească, pe de alta - o literatură care descinde din secolul Luminilor şi al Raţiunii, o literatură care îşi face chiar un blazon din renegarea miturilor fondatoare şi a Tradiţiei. Acest semn al ambiguităţii sau al dualismului literaturii moderne a fost remarcat de către mai mulţi cercetători: Hayden White, Sorin Alexandrescu, Jean Bies. Dacă literatura modernă ni se prezintă ca o masă enormă de limbaj desacralizat, un continent de idei şi sentimente provenite dintr-o mentalitate «îmblânzită», umanistă, moralistă şi raţionalistă, nu este mai puţin adevărat că în sânul acestei mase, elemente răzleţe constituie veritabile reminiscenţe şamanice, urcând înapoi prin culcuşurile uitării şi străpungând straturile condiţionărilor multiple.2 Aşadar vastul proces care defineşte cel mai bine modernitatea - desacralizarea limbajului, instituţiilor, societăţii (precedate cu mult înainte de desacralizarea naturii) - conţine deja germenii unei tendinţe de sens contrar: căutarea unei dimensiuni mitice a existenţei, dimensiune din ce în ce mai evanescentă în haosul