Tribuna, mai 1911 (Anul 15, nr. 95-117)

1911-05-25 / nr. 113

Anul IXV. Arad. Mereu nr. 25 Mai v. (7 Iunie n.) 1911 Nr. 113 ABONAMENTUL Pe un an .28 Cor. Pe un am. . 14 « Pe o lună . 2.40 « Numărul de zi pentru Ro­mânia şi străinătate pe an 40 franci. Telefon pentru oraş şi comitat 502. REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA: Strada Deák Ferenc Nr. 20. INSERŢIUNILE se primesc la administraţie. Mulţămite publice şi Loc deschis costă fiecare şir 20 fileri. Manuscripte nu să înapo­iază. Dela uşa cortului. Intr’un acces de paroxism ziarul co­mitetului nostru national se dedă în numărul său din urmă la înjurături de o trivialitate care nu se întâlneşte de­cât doar în ziarele de şantaj. Cititorii „Românului" (cât ultraj, Doamne, în acest titlu!) vor fi avut astăzi cu toţii impresia repudiantelor spectacole de la uşa cortului... Fireşte, e mult subt dem­nitatea noastră, să râvnim noua ati­tudine a organului „autorizat“ şi să ne coborîm în regiunile atât de infe­rioare în cari caută azi o salvare pen­tru oropsita sa fiinţă... „Si non possum superos flectere, Acheronta morebo“ — şi-a zis întru început „autorizatul“, iar acum, după îndelungi şi zadarnice sforţări ce-a fă­cut, fără ca să poată convinge pe ni­meni despre legimitatea existenţii lui, s’a coborît în adâncimile întunecate ale instinctelor, opintindu-se, ca într’un avânt al desnădăjduirii, să captiveze cu armele patimei desfrânate aceste instincte desagreabile ale oamenilor... Şi ar fi o dovadă despre un mare grad de corupţie în viaţa noastră pu­blică, dacă campania aceasta mai nouă a „Românului“ ar putea să-şi taie cale prin apele urîte ale lui Acheron. Noi însă avem alte convingeri despre să­nătatea sufletească a lumii româneşti. Deprindă­ şi deci în linişte „Româ­nul“ năravurile — noi sântem încre­dinţaţi că ele nu vor putea să conta­gieze morala noastră publică. * Pretext pentru ieşirile sale urîte de azi i-au dat „Românului“, cuvântările celor două iazme ale vieţii noastre po­litice Mangra şi Szegheszku. Tot omul de omenie ar fi aşteptat,­­între împre­­­­jurări normale, o combatere sdrobi­­toare din partea unui ziar care se ti­păreşte cu autorizaţia comitetului na­ţional, căci cuvântările celor doi tră­dători au fost aievea de un cinism şi de o temeritate fabuloasă, care pot să contribuie, durere, nu numai la întări­rea refractarismului unguresc, ci şi la zăpăcirea unei părţi a publicului no­stru, pe alocarea atât de expus unei atrofieri din partea curentului ungu­resc. Dacă, ziarul comitetului ar fi ţinut - o cu dinadinsul să spulbere efectul — fie el cât de neînsemnat — al celor două glasuri de ruşine, ar fi trebuit să arate,­­mai ales, perversitatea principiului pe care s’au brodat cuvântările trădători­lor: statul naţional unguresc. Şi nu era de prisos să accentueze necesita­tea supremă a menţinerii — între ori­ce împrejurări şi cu risicul celor mai grele jertfe, ce poate aduce un popor conştient­ă a principiului fundamen­tal în luptele noastre naţionale: auto­nomia politică, căci ea este şi numai ea poate să fie singura şi absoluta garanţie a desvoltării noastre naţio­nale, stat. In vremile noastre de decă­dere naţională (decădere care se res­­frânge, durere, chiar şi din atitudinea comitetului faţă cu valorile noastre naţionale de frunte, fată cu scriitorii) socotim că nu e de loc un prisos de propagandă să trezeşti zilnic în con­ştiinţa obştească sacrosanctitatea aces­tui principiu. Căci conştiinţa unui po­por convins de sfinţenia aspiraţiilor sale naţionale sintetizate de principiul autonomiei sale politice, va rămânea refractară întotdeauna pentru erezii po­litice atât de frivole ca cele debitate de cei doi irozi jalnici ai camerei un­gare. Ceea ce va fi de prisos să-i re­aminteşti zilnic unui popor pătruns de idealul său naţional, va fi lucrul asu­pra căruia stăruie azi mai dinadins ziarul comitetului: îndreptăţirea ex­clusivă a comitetului de a vorbi, cu potrivnicii politici, în numele parti­dului naţional-românesc din Ungaria. E cea mai firească şi singura logică concluzie aceasta ce se poate scoate din principiul fundamental al existen­tei partidului nostru. Paginile acestui ziar, ale „Tribunii“, sânt o mărturie jalnică a conştientiozităţii cu care s-a propagat de aici credinţa pentru prin­cipiul autonomiei noastre nationale. Paginile acestui ziar, ale „Tribunei“, vor continua să fie şi în viitor expre­sia cea mai curată a aspiraţiilor noas­tre naţionale, aşa cum sânt înţelese ele de „însăşi raţiunea de a fi a unui po­por“, raţiune pe care o constituie propa­ganda scriitorilor şi cugetătorilor ro­mâni, în înţelesul genuin al cuvântului. De aceea acest ziar, ziarul „Tribuna“, îşi va urma semeţ calea sa tradiţio­nală, menţinându-se la un nivel cu mult mai superior decât ca să poată fi ajuns de bulgării de noroi ai duş­manilor lui inconştienţi. Şi tot din acelaş motiv vom trece cu un zâmbet de compătimire peste inconştientele încercări de­ a proiecta asupra coloanelor noastre stafia lui Mangra. Vom zimbi, văzând, de pildă ca în numărul din urmă al „Româ­nului“, rabulistica străvezie prin care compromiţătorii comitetului naţional vor să stabilească o aparenţă de identitate între intenţiile noastre de­ a înălţa comitetul la rolul de demnitate şi conştienţiozitate ce i­ s-ar cuveni şi în­tre intenţiile herostratice ale haiduci­lor noştri politici Mangra şi Szegeszku. Vom zimbi, convinşi că chiar şi citi­torii „Românului“ îşi vor da seama că propaganda ziarului nostru por­neşte din izvorul străbun al vitalităţii româneşti, în vreme ce propaganda mizerabilă a transfugilor vine de pe cel mai îndepărtat tărâm de lumea noastră românească, de pe tărâmul duşmanilor noştri seculari. Îşi vor da seama până şi cititorii „Românului“ că dacă am găsit cu cale să criticăm somnolenţa comitetului naţional chiar şi cu artificiile ironiei, am făcut acest lucru în cea mai perfectă conştiinţă şi în cea mai bună convingere, ba îndemnaţi chiar de­ o temeinică îngri­jorare pentru interesele partidului nos­tru naţional. Că „am repudiat liniştiţi certificatul formal al aparţinerii la partid“; că am avut curajul să constatăm „ne­­existenţa“ partidului; că am afirmat posibilitatea unei apărări a ideii na­ţionale chiar contra „partidului“, că am spus despre comitet că e o „cor­­poraţiune platonică“ şi, în sfârşit, că am cutezat să reducem la ade­vărata ei valoare activitatea co­mitetelor noastre de până acuma, toate aceste „păcate“ săvârşite de noi — a înţeles dintru început tot omul de bună credinţă — au fost săvârşite în legitima noastră temere de viitorul neamului românesc din Ungaria, care n’are decât o organizaţie politică-si­­mulacru şi care e condus politiceşte cu o dureroasă lipsă de avânt, ener­gie şi — de ce ce ne-am sfii să spu­nem adevărul? — de pricepere. Da, putem repudia liniştiţi certifica­tul formal al aparţinerii la partid şi noi luptăm pentru ca să putem ob­ţine un certificat real al aparţinerii la un partid organizat. Da, un par­tid simulacru cum e al nostru, e un partid care în noţiunea curentă a al­tor popoare în situaţie oprimată de o putere atât de covârşitoare cum e cea ungurească — nu există. (Şi aceasta era ordinea de idei în care am afir­mat neexistenţa partidului nostru­. Da, pot să vie vremuri când idea na­ţională trebuie susţinută chiar contra partidului şi e nespus de dureros că unii membrii din comitet în pornirea lor de­ a înstăpânni anarhia în vieaţa noastră naţională par a apropia în mod fatal aceste vremuri. (Sperăm însă că o reacţiune firească va însănătoşi această corporaţiune de­ o răspundere atât de hotărîtoare pentru soarta nea­mului nostru). Şi, în sfârşit, da: comi­tetul rămâne o corporaţiune platonică

Next