Tribuna, 1961 (Anul 5, nr. 1-52)

1961-01-05 / nr. 1

Personalitate creatoare complexă, Eugen Barbu s-a impus în domeniul reportajului cu o îndreptățită repe­ziciune. Privind lucrurile mai în adîncime, nu este vor­ba la el de o experiență scriitoricească singularizantă, pentru că reportajul a atras și atrage — și nu numai ca o „violon d'ingres“ — pe foarte mulți dintre scri­itorii noștri, chiar dacă aceștia se manifestă mai din plin în poezie, în proză sau în dramaturgie. Ne aflăm deci în fața unui complex proces colectiv de formare a scriitorilor, rezultat dintr-o superioară înțelegere a mo­dalităților în care literatura noastră nouă își depistează și își găsește conținutul — „pe viu“, pentru că repor­tajul, prin chiar esența lui, înseamnă cu precădere contactul direct cu realitatea tumultuoasă a zilelor noastre, cu efervescențele unui cotidian generator per­manent de substanță lirică, epică sau dramatică. Așa­dar, cum spuneam, experiența de reporter a lui Eugen Barbu nu-1 singularizează, prin ea însăși, de ceilalți — foarte mulți — scriitori ai epocii noastre, ci repre­zintă un proces de maturizare pe linie de conținut, a unui scriitor care, privit sub raport stilistic, se ivise matur, format, încă de la prima lui carte. Că este vorba, într-adevăr, de un asemenea proces de maturizare ne convinge cu ușurință fie și o simplă discutare comparativă a celor două volume de repor­taje ale autorului Șoselei Nordului: Pe-un picior de plai... și.. . Cît în 7 zile, fntîiul dintre cele două volume argumenta că, în fața schimbărilor pe care se înregistra chipul patriei noastre, în fața frumuseților ei, scriitorul s-a simțit solicitat mai ales liric, mai ales pe linia contemplației — de unde și prezentarea cu precădere a peisajului, reproducerea lui minuțioasă, pînă la de­taliul infinitezimal și, cum era de așteptat, estomparea figurii omului în acest peisaj pe care, de fapt, el îl dăruiește cu străluciri inedite, cu sensuri noi Notația era în­tr-un picior de plai... exactă, dotată cu nenu­mărate arabescuri stilistice grațioase, nu o dată proas­pete, dar te aflai — în esență — în fața unei geografii a patriei frumos ilustrate, transcrisă mai ales după dicteul unor ochi setoși de farmec peisagistic, caracte­ristică de necontestat pentru omul aflat la un „prim contact cu terenul“, prin care adîncurile fenomenelor, virtuțile lor interne nu se descoperă încă. Existau, am impresia, între­ce-un picior de plai... — cu toate ca­litățile incontestabile, evident deosebite ale acestei cule­geri de reportaje — și Romînia pitorească multe simili­tudini. Aceasta, în ceea ce privește concepția de an­samblu ce prezida activitatea reportericească de atunci a lui Eugen Barbu. Cel de al doilea volum de reportaje al lui Eugen Barbu — ... Cît în 7 zile — reprezintă un salt cali­tativ, mai ales în sensul înțelegerii concrete a posibili­tăților pe care specia le posedă, cît și a rosturilor ei firești. Cu ultimul volum de reportaje, Eugen Barbu subscrie ferm la profundele aserțiuni formulate de la înălțimea unei uriașe experiențe de Egon Erwin Kisch: „Nimic nu e mai frapant ca adevărul, nimic nu e mai plin de exotism decît ceea ce ne înconjoară, nimic nu e mai fantastic decît lumea concretă. Și nimic, pe lume nu e mai excepțional decît timpurile pe care le trăim“. Cîteva rînduri doar, de o spartană con­cizie, în esență o adevărată profesiune de credință a reporterului conștient de înalta lui misiune social-poli­­tică. Deci, este vorba, în primul rînd, de rostirea cate­gorică a adevărului și acest lucru îl face Eugen Barbu din plin în culegerea sa de reportaje, aducînd zeci de dovezi din lumea concretului imediat în sprijinul de­monstrației că întreaga țară trăiește o uimitoare efer­vescență creatoare, pe multiple planuri — fapt care ar ține, poate, de domeniul miracolului, dacă n-ar exista tot atîtea dovezi concrete că radicala schimbare a pa­triei noastre, drumul ei consecvent spre fericirea co­lectivă sunt urmările firești ale luptei dusă cu fermitate de comuniști. Este, deci, vorba, în al doilea rînd, de a rosti adevărul asupra lumii concrete. Evident, și peisajul face parte din lumea concretă și el interesează dar, oricum, numai mijlocit, numai în măsura în care este fundal — poetic sau nu — al intensei activități creatoare umane, al problemelor și idealurilor sale. Iată cîteva titluri de reportaje: Omul de azi, omul de mîine, Botanică industrială, Omul și munca sa, Re­portaj cu tipografi, Cum trăim — care toate atestă preocuparea susținută pentru descifrarea nemijlocită a­­­ lumii concrete în care omul este personajul principal. Și, pentru a merge și mai în adîncime în sprijinul argumentației noastre, iată chiar mărturia scriitorului în acest sens, desprinsă din reportajul Cum trăim: „Concepusem altfel „pagina“. (Este vorba de pagina de reportaj a unei reviste n.n.). Să ajung la Flo­­r­e­a­s­c­a, să dau un ocol tocmai prin dealul Cotro­­cenilor, la o casă de cultură care mi-a plăcut foarte mult, să intru într-un cinematograf și să întreb la ieșire pe cîțiva spectatori: — Cum a fost filmul, to­varășe? Ce-ai vrea să mai vezi? Ce părere ai despre filmele noastre? etc. Cam asta. O fotografie a vieții surprinse în mers. Ceva despre după-amiezele noastre. Cum trăim? Ce facem după ce muncim... Subiect frumos. Redactorul responsabil cu numărul mi-a su­gerat ceva și mai interesant: — Ia un bloc, colindă-1 de sus pînă jos. Fă-mi o secțiune într-un bloc“. De unde se vede nu numai că redactorul responsabil cu­noștea poezia lui Maiakovski cu secțiunea într-un bloc, nu numai că reporterul este interesat, pe bună drep­tate, de viața noastră de toate zilele — ci și că această preocupare este generalizată în literatura noas­tră nouă. Este vorba, așadar, în ultimul volum de re­portaje ale lui Eugen Barbu — și faptul se cere sub­liniat cu toată vigoarea — de relatarea pe viu a vieții, fără limitarea, însă, numai la ceea ce ating­ trecător retina, sau auzul, este vorba, deci, de descifrarea în adîncime a­ sensurilor ..cotidianului", a sensurilor ..diversului“ ,a „diversului“ care face parte din aceeași familie de cuvinte cu diversitatea nu cu platitudinea, nu cu incolorul). Pentru că la noi, astăzi — divers înseamnă zeci de radiouri și televizoare în casele țăranilor pînă mai ieri iluminate de lămpi cu petrol, înseamnă dis­pensare medicale pînă în cele mai îndepărtate colțuri ale țării, înseamnă cărți editate în tiraje de zeci de mii, înseamnă, înainte de toate, dreptul ca fiecare om al muncii să beneficieze liber de roadele activității sale. Diversul are la noi un sens major, cotidianul înseamnă la r­oi încă un pas spre socialism. Acest cotidian, deci, urmează să-l înfățișeze reportajul, de la cifra aparent seacă pînă la zîmbetul copilului ajuns la prima zi de școală, de la albul imaculat al noilor case de naștere pînă la negrul luminos al cărbunelui scos de om din nopțile minerilor — pentru că în acest cotidian respiră noul. Și interesează acest cotidian pentru că el conține implicații de ordin social, etic și filozofic în gradul cel mai înalt, în stilul cel mai ilustrativ pentru epoca noastră, iată un exemplu, tot din reportajul Cum trăim, un instantaneu elocvent, fără nici un comentariu din partea reporterului, rămîn­îrnd pe seniul lectorului — și fără dificultăți — să-i descopere multiplele semnificații: „Cartea deschisă pe masă mă face să întreb: — Citiți mult? — Da. Ce să facem? Bărbatul netezește foile moi și spune firesc:­­— Eu nu prea beau, după ce vin de la muncă sau o carte: dacă nu, mergem la teatru sau la cinema“. — Ce ați citit în ultimul timp? — Spartacus, Port-Arthur, Napoleon. — Și la teatru, ce piese ați văzut? — Ferestre des­chise și Nota zero la purtare. Vineri avem bilete la D-ale carnavalului. Vezi dumneta, stăm și aproape de teatru acum. E mai ușor. Cobori de pe scară și treci drumul, gata“. .. Calendaristic, nu trebuie să mergem prea mult în urmă. Oricum, n-au trecut decît șaisprezece ani și imaginea proleta­rului împins de societatea burgheză cu criminală încă­­pățînare spre declasare a devenit, social vorbind, o foarte îndepărtată amintire. In locul muncitorului, vlă­guit de eforturi supraomenești, care-și ridica sîmbăta — cînd îl ridica — salariul de mizerie, iată omul nou, tot muncitor, același muncitor care a dăruit și dăruiește tuturor tot ceea ce mîna omului poate face într-un alt peisaj moral și social: alături de el este cartea, este arta — care acum sunt ale lui și pentru el Iată cotidianul cu toate semnificațiile lui de ordin so­cial, etic și filozofic, iată cotidianul reporterului. Coti­dianul care, cum notează Eugen Barbu în Laude, cu­prins într-o „colecție a S­c­î­n­t­e­i­i, broșată între două coperte de carton, este de fapt un album admirabil al realizărilor comuniste, adică niște pagini de istorie cu care nici un alt regim politic din țara noastră nu se poate mîndri“. De aceea Eugen Barbu, adresîndu-se omului simplu, constructor al vieții noi, adresîndu-se omului care se regăsește în milioane de exemplare în patria noastră , îi poate spune: „Cineva s-a gîndit... că setea de cunoaștere poate fi dezvoltată și ți-a ridicat cîteva școli, mai multe școli și ți-a arătat că nu e prea tîrziu să urci treptele acestor clădiri... Cineva s-a gîndit că e timpul să ieși din bordeiele de pămînt... Cineva te-a învățat că a trăi omenește nu înseamnă numai bucata de pîine , și litra de balamac pe masă. Cineva a tras perdeaua sumbră ce-ți acoperea ochii și ți-a arătat tot ce e frumusețe și dragoste, tot ceea ce meritai din vecii vecilor. .. Mai e nevoie să-ți spun că acel cineva care ți-a deschis ochii, care te-a făcut să renaști, care ți-a umplut casa de căldură și min­tea de lumină este partidul tău, Partidul Muncitoresc Român?“ Evident, Eugen Barbu cunoaște din plin farmecul cotidianului și, implicit, sensul major al reportajului. AL. CAPRARIU Alfred Neagu (Iași). Apreciem, din poezia Ceas tîrziu, strofa: „In ochii mari îți tremură uimirea, înduioșați de-atîta­ apropiere La ceas tîrziu și proaspăt în tăcere. Cînd se deschide larg nemărginirea“. D. Dascălu (Lugoj). Bine orien­tată tematic, vădind sensibilitate, bu­cata Cocorii necesită o concentrare maximă, evitarea părților discursive și descripțiilor care o apropie mai mult de proză. Petre I. Ungheanu: Sînt supărătoa­re elementele prăfuite, dintr-o recu­zită depășită de mult, foarte trec­ ELVIRA MICOL: Pescărița *) Eugen Barbu: Cît în 7 zile, Espla, 1960. Tribuna SAPTAMÎNAL DE CULTURA Redactor șef: Dumitru Mircea Colegiul de redacție: Acad. I. Agîrbiceanu, Valeriu Bologa, Ioan Ceterchi, Victor Cheresteșiu, Aurel Ciupe, Dumitru Isac (redac­tor șef adjunct), I. D. Mușat, Ioan Oarcăsu, Iosif Pervain, Sigismund Toduță, Mircea Zaciu. Redacția și administrația: Cluj, str. Pușk­in 1. Tel. 43—31. Abonamente: 3 luni 6.50 lei, 6 luni 13 lei, 12 luni 26 lei. Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază. vente în versurile dv. Intr-o scurtă compoziție despre mineri, vorbiți de: „podgorii de cînt“, „freamătă-n zvîcniri de iad“, „al minei scoc“, „al dinamitei lor duium“, etc. In altă bucată, dintr-un exces de zel (adresîndu-vă probabil iubitei), for­mulați dorințe care depășesc prac­ticile inchiziției: „Cum ți-aș strivi și ție în ciorchini, Cu noaptea-n marginea fîntînii, Și ochii tăi cît soarele de­plini, Și buzele ca strugurii, și sînii!“ Sig. Horovitz. Reproducem epi­grama: „Unui scriitor foarte fecund în genul științifico-fantastic“. Despre el, deja se știe Zi și noaptea stă și scrie . . . Exprimîndu-mă mai plastic: Ăsta scrie, zău . . . fantastic!“ A. Haldevrei (Bacău), A. Bogdan (Dej) Cristian Ceaușoglu (Iași), E. Culiceanu (Iași), I. Șt. Sharony (București), Traian Lungu (Pitești), Tudorel Dima (Iași), Cornel Cris­­tea (Aiud), Nicolae Dinvale (Brad), M. Benedict (Ploești), Radu Dinu Popii (Tg. Jiu), I. Boghian (Ro­man), Mary Lamb (Craiova), Emil Pop (Șimleul Silvaniei), Ion Iliescu (Reșița), Ciubotaru Gh. (Tg. Mu­reș), Virgil Horia Duma (Arad), Gh. Comănescu (București), A. Cos­­tin (Reșița), Vahnovanu Doru (Satu Mare), Șurlea Aristotel (Sibiu), Gri­­gorescu C. Decebal (Brebu — Plo­ești), versurile trimise încă nu vă­desc posibilități de publicare. A. Tănăsescu (Ploești), Ionel Ma­ria Țicoi, George Chirilă (Buda — Bacău), Al. Adonis (București) George Veniamin (București), Nicu­­lescu Ion (Buzău), Paul Cioriciu (București), Regvald Mihai Richard (Tg. Ocna), C. Olteanu (Brașov), Mircea Ciobanu (Iași), Francu Rada Angel (Craiova), Const. Th. Ciobanu (Iași), Ifrim Dumitru (Vatra Dor­n­ei), Fărcaș Valeriu (Tg. Mureș), G. Suciu (București), versurile dv. •ut ating nivelul publicării. Existînd totuși părți interesante, care ne în­dreptățesc să așteptăm, vă recoman­dăm să continuați. Mircea I­ădășceanu (Muscel), Bu­tuc Aurel (Piatra Neamț), C. Io­­nescu (Trușești), Leana Brad Eca­­terina (Pecica), Radu Dinu-Popii (Runcu — Tg. Jiu). Renunțați la expresia învechită, citiți cît mai multă poezie actuală de calitate și tratați temele în spirit contemporan. Autorul bucății Eu și al altora fără titlu. Vorba dv.: Ex nihilo nihil. Călin Donaru (Gherla). Deocam­dată vă cităm strofa: „Vreau să îngîn un cîntec pentru tine. Prietenie, Un porumbel de soare care să poposească pe fiecare inimă, Un cîntec îndrăzneț ca ascuțișul unei cascade de stele, O armă străvezie pe potriva fiecărui cuget uman . . .“ Sperăm că în curînd veți da poe­zii realizate integral. V-am invita să treceți pe la redacție. Anatol Ghermanschi (Brașov), T. Mălineanu (Suceava). Ideile sunt di­luate intr-o discursivitate excesivă. Vasile Loban­ (Dr. Petru Groza), Ion Murgeanu (Coroești — Bîrlad), Iuga Dumitru (Săliștea — Vișeu). Renunțați la exprimarea generală, ne­­convingătoare, îmbrăcați sentimentele în imagini plastice, concrete. Sandu Costin (Reghin): Versurile dv. trădează sensibilitate, lasă să se întrevadă posibilități promiță­toare. E necesară mai multă îndrăz­neală (și o lectură mai atentă a poe­ziei actuale). Aceleași observații sunt valabile și pentru Dumitru Stelian și Horia Gane (București).(Bolin­tin)

Next