Tribuna, 1964 (Anul 8, nr. 1-53)

1964-01-02 / nr. 1

PAZĂ DE NOAPTE Focul pîlpîie sfios în amurg, Soarele-și depune razele pe deal, Și cîmpul în gînd se restringe, împiedecat pe-alături paște un cal... Vistiernic sînt pe comori și pe trudă, Munca-i retezată de noapte-n jumătate, Ca intr-un joc de iele se-apropie, se-ndepărtează Clăile cu aur — însorite palate... Dac-ar fi hoți și bandiți să mă fure, Calul abia ar aștepta să mănînce din jur, Fulger mi-ar fi-n braț, furtună-n mînie — S-ar naște o poveste cu­ un erou legendar... Departe-ndrăgostiții par jocuri de lumină, Greierii-mi cîntă aromele din fîn, Iar satu-n noapte, printre bogății. Adoarme liniștit, ca un stăpîn ... EMIL CRĂCIUN . „Ostenelile de bunăvoie fac mai ușoare pe cele nevoite", spunea acum mai bine de două milenii elenul Democrit. Pornim, in notațiile de fată de la acest adevăr elementar, în jurul campionatului categoriei „A“ ne-am lovit de aceleași probleme discutate și răs­­discutate, acceptate și răsacceptate, mereu rămase, totuși, in suspensie. Prea des rupem fi­rul desfășurării campionatului, fără motivări se­rioase, inclinînd evident spre victorii facile și neconcludente. Am Întrerupt de două ori campio­natul pentru meciurile olimpicilor cu reprezen­tativa Danemarcei. Dar nu pentru o etapă, ci pentru mai multe. Măcar de am fi avut rezul­tate certe, peste limita mediocrității. Am între­rupt, pentru jocul echipei Dinamo cu Real Ma­drid, iar clasamentul nu s-a hotărnicit și datorită incursiunii Stelei peste hotare. Cumva, nu ne ferim cu prea multă ușurință de „ostenelile de bunăvoie"? Sunt cunoscute echipe din lume care deși joacă mai multe meciuri pe săptămînă, se zice că randamentul, eficacitatea lor crește. Ar fi timpul să nu mai privim Îngust și să punem aglomerarea confruntărilor numai pe seama mer­cantilismului de moment. Din „echipa lumii“ au lipsit nume sonore in fotbal, numai pentru că trebuiau să susțină meciuri de campionat. Iar cei care s-au prezentat au aterizat in­ Anglia doar cu două zile înainte de meci. Prea multe canto­namente inexpresive prin comportări și randament. Greșeala, poate, rezidă în modul defectuos de formare a reprezen­tativelor. Se pornește de la scheletul unei echipe de club care, ine­vitabil, vine cu pretenții de păsuire. Dar de ce nu respectă echipa­­schelet cinstea ce i se acordă? Mare lucru ar fi să susțină intim­iri ■ante și post reprezentative mai aglomerate? In aceste oboseli de nevoie credem că rezultatele celor de bunăvoie ar fi altele. Vrea Steaua să plece peste hotare? Să-și susțină meciurile de campionat, iar pe urmă, drum bun și succes. At­ta pretenție putem avea și noi. Ritmicitatea nu este o problemă care ține exclusiv de producție. Dimpotrivă, filozofia sportivă o susține cu noian de argumente. Deci, să fim mai ritmici, să luptăm loial și cu avantaje egale. Poate așa Vom ajunge să nu „ardem tot ce-am iubit", cum spunea, cu îndreptă­țită nostalgie, Eugen Barbu. _ ■ Dar, adevărul filozofului antic nu tine numai de lupta directă. Se poate aplica in aceeași măsură și pregătirii pentru luptă. Ne gîndim la antrenamente. Sub aspectul pregătirii, prea adesea ne mul­țumim cu iluzii. După meciul din Danemarca, am simțit cam de­vreme laurii pe frunte și era ca­ pe-aici să-i pierdem. Pentru Torino am făcut eforturi și am purtat in cord înțepăturile de care ne puteam lipsi, evitîndu-le cu înțelepciunea seriozității. Deci, rezultă — fără efort de cercetare — necesitatea unor antrenamente riguros știin­­ț­­ifice, solicitante și intensive. Nu o dată sau de două ori pe săptămînă. Nu două sau trei ore. Dacă e nevoie, în fiecare zi și­ atîtea ore cu­ cere scopul urmărit. Au unii antrenori obiceiul de a scădea ritmul după o victorie, per­­mițînd relaxări alarmante.­­Poate specialiștii Farului și Rapidului vor spune ceva la acest capitol­). în alte cazuri, unii antrenori se transformă in birocrați fără orizont, îi preocupă mai mult inventarierea mișcărilor în caie­tele de antrenament, decit antrenamentul propriu-zis. Și Po­­pescu și Ionescu au făcut 100 de mișcări libere. S-au cul­cat la pămint de n­ori și au fugit 1243,56 m. Dar că Niculescu nu știe să se transforme din fundaș în extremă, sau Mihăilescu ratează 8 din 10 lovituri de 11 m, puțin le pasă. N-ar fi de preferat aplica­rea sistemului 4—2—4 cu precizie de cronometru in locul frazelor stereotipe? Nu ne-ar încălzi mai mult o schemă de atac bine pusă la punct, decit niște vorbe frumoase? Se-nțelege, nimic să nu se facă la voia intîmplării. Metoda și ritmul să predomine! Ritmul creează reflexe, reflexele se derulează ritmic, așa cum au fost condiționate. Și, fără doar Și poate, vom ajunge să respectăm toate regulile jocului. în cazul neprezentării pe teren, o echipă pierde prin forfait. Neprezentările organizate, în sea­ma cui să le punem? Că doar și forfaitul este o regulă de joc!... Sperăm, că anul viitor, prin intervenția hotărîtă și competentă a Federației, fotbalul nostru să fie la înălțimea posibilităților sale reale.. ION ARCAȘ­ A­­­N­ P.S. Conversația rugbistică, de la egal la egal, cu francezii, acasă, începe să însemne victorie. Acel 6—6 de la Toulouse e un nou su­­fragiu pentru întrecerea celor cinci... Cu Romînia șasel. EJ QJ3COT­ TIR TATICIM E Interesul pentru Romînia este deosebit de viu (Urmare din pag. l­a) dintre care îl amintesc pe fostul director al Muzeului din Timi­șoara, I. Miloia. în prezent, aceste tradiții de colaborare sunt continuate și mă­surile de perspectivă sunt opti­miste. Aș menționa vizita pe ca­re o va face la Cluj în aprilie 1964 prof. Stefano Bottari care, în cadrul studiilor pe care le întreprinde în legătură cu isto­ria artei bizantine, se intere­sează și de unele aspecte ale evoluției artei feudale în țările române. Din delegație vor mai fa­ce parte, ca reprezentanți ai U­­niversității bologneze, prof. Heil­man și prof. Semerano. Se va da atenție în viitor și schimbu­lui de cadre universitare tinere cu scopul desăvîrșirii specializă­rii lor. în această privință păre­rile noastre coincid perfect cu ale colegilor italieni reprezen­tați în discuții de rectorul Uni­versității din Bologna, prof. Fe­lice Battaglia. — Care a fost activitatea des­fășurată de dr. în Italia? Prof. N. Lascu: La Universi­tatea din Bologna am ținut două conferințe. Prima, Dezvoltarea învățămîntului superior din Cluj — un fel de răspuns la confe­rința rectorului Forni din 1960 despre istoricul universității bo­logneze, cea mai veche din Eu­ropa — a avut drept scop să in­formeze pe universitarii italieni asupra dezvoltării centrului no­stru universitar în anii puterii populare și a fost însoțită de pro­iecții în cadrul cărora am prezen­tat diferite institute și labora­toare, grădina botanică, orășe­lul studențesc de pe strada Haș­­deu, parcul sportiv. A doua con­ferință a fost de specialitate și s-a referit la un Manuscris al unei opere a lui Ovidiu de la Bi­blioteca Bathyaneum din Alba Iulia. La Bologna am vizitat de asemenea Institutul de filologie clasică. Am fost apoi invitați la To­rino, orașul care a sărbătorit de curînd o sută de ani de la inaugurarea primului curs de limbă și literatură romînă la o universitate din străinătate, un­de am ținut în fața studenților cursului de limba romînă o lec­ție despre raporturile culturale italo-romîne. în drum spre To­rino am depus o coroană la mor­­mîntul prof. G. D. Serra„ om de știință progresist, încercat prie­ten al țării noastre, care a func­ționat timp de două decenii la Universitatea din Cluj. Au urmat apoi două orașe pe care le-am mai vizitat în 1958. Este vorba de Florența unde, la cercul lingvistic condus de cunos­cutul savant G. Devoto, care ne-a vizitat țara, am ținut co­municarea observații lingvistice asupra manuscrisului ovidian de la Alba Iulia, pe care îl consi­der provenind din ambianța ita­lică a sec. al XlII-lea tocmai da­torită particularităților lingvisti­ce, și de Catania unde, la cere­rea decanului Facultății de li­tere și filozofie, prof. Cataudel­­la, am vorbit despre același ma­nuscris ovidian. La Florența am avut de asemenea o convorbi­re cu prof. Albini, director ad­junct al Bibliotecii naționale în privința îmbunătățirii schimbu­lui de publicații cu Biblioteca centrală universitară din Cluj. în fine, am vizitat șantierele arheologice de la Gella (veche colonie grecească) și Aidone (o vilă rustică romană) și am po­posit la Sulmona, locul de naște­re al lui Ovidiu, unde prof. Cian­­farani mi-a prezentat săpăturile de la așa-zisa vilă a lui Ovidiu și unde — la cercul interna­țional de studii ovidiene — am constatat interesul de care se bucură aici studiile ovidiene din țara noastră. Prof. V. Vătășianu: La Bolog­na am vizitat Institutul — foar­te bine organizat — de istoria artei către dispune și de o bi­bliotecă de specialitate bogată. Am constatat, în cadrul vizitei, că problemele care preocupă Institutul clujean de istoria ar­tei în privința clasării și înnoi­rii diapozitivelor cu reproduceri de artă — notez că ambele in­stitute dispun de aproximativ același număr de diapozitive — sunt actuale și pentru specialiș­tii bolognezi. Am ținut aici două conferințe: în cadrul primei con­ferințe am prezentat Momentul de apogeu al arhitecturii mol­dovenești din secolele XV—XVI, iar în cadrul celei de a doua m-am referit la aspecte care in­teresează reciproc­ pe specialiștii celor două țări privind Relațiile artistice dintre Italia și Țările Române în perioada feudală, împreună cu prof. Lascu am participat apoi la excursii de studii oferite de Universitatea bologneză la Ferrara și Ravenna. La Ferrara, unde ne-a însoțit prof. Alfieri, ne-au interesat foar­te mult problemele de princi­piu și rezultatele săpăturilor de la Spina făcute pe baza foto­grafiilor din avion, iar la Ra­venna, însoțiți de profesorul Bot­tari, am vizitat monumentele de mare celebritate ale orașului: Mausoleul Galiei Placidia, Mau­soleul lui Teodoric, bisericile pa­leocreștine, biserica San Vitale cu cunoscutele mozaicuri din e­­poca lui Justinian. în afara programului oficial am făcut două excursii de stu­dii. La Parma și Modena m-au interesat în mod deosebit cîteva monumente de artă medievală dintre care catedralele romanice și bineînțeles picturile lui Cor­reggio din Parma. Apoi am vi­zitat Florența și Roma. în tim­pul șederii mele în Italia am dezbătut cu profesorii italieni o serie de probleme de ordin ac­tual, unele legate direct de mo­numentele pe care le vizitam. La Bologna, de pildă, am discu­tat cu prof. Bottari despre iden­titatea meșterilor care au lucrat alături de Arnolfo di Cambio la biserica San Domingo. Un vast cerc de probleme de interes co­mun am abordat în discuția cu profesorul Ghisalberti, director de prestigiu al Institutului II Risorgimento italiano, vechi și sincer prieten al poporului ro­mân. — Care este interesul de care se bucură în Italia istoria pa­triei noastre, cercetările savan­ților romîni și cum s-a manifes­tat interesul acesta față de de­legația noastră? Prof. N. Lascu: Trebuie spus de la bun început că interesul pentru Romînia este deosebit de viu în Italia. Relațiile cultu­rale și științifice în curs de con­solidare și lărgire dovedesc a­­ceasta: în timpul șederii noastre în Italia am putut constata acest interes în diverse împrejurări. Universitarii italieni se intere­sează în detalii despre sistemul de învățămînt superior din țara noastră, acum cînd sistemul u­­niversitar italian se află în criza despre care a vorbit la Bucu­rești cu cîteva săptămîni în ur­mă prof. Mario Allara, recto­rul Universității din Torino. Istoria patriei noastre îi in­teresează de asemenea pe italieni. Profesoara Gina Fasoli de la U­­niversitatea din Bologna se in­teresează de istoria economică și politică a orașelor din Țările Române din evul mediu și ne-a cerut să-i mijlocim colaborarea cu un specialist român, pentru a-și întregi informațiile științi­fice. Profesorul florentin Conti­­ni, specialist de mare prestigiu în filologie romanică, vrea să studieze o serie de manuscrise vechi de valoare deosebită afla­­­­e în bibliotecile romînești. Se solicită insistent colaborarea is­toricilor noștri la revistele de specialitate italiene. Aș vrea să citez revistele Maia din Floren­­șaj, Siculorum Gimnasium și Or­pheus din Catania, cît și publi­cațiile Universității bologneze care mi-au adresat personal a­­ceastă cerere. Lucrările științifice ale savanților romîni îi intere­sează în cel mai înalt grad pe oamenii de știință italieni și în timpul vizitei în Italia am avut deseori ocazia să discutăm pro­blema intensificării schimbului de publicații. Printre publicațiile solicitate se bucură de real in­teres Studia Universitatis Babeș- Bolyai cu seriile pe specialități. Interesul viu pentru Romînia l-am sesizat și în alte împre­jurări. La Bologna, de pildă, am aflat cu plăcere că titularul ca­tedrei de limbă și literatură la­tină G. B. Pighi, într-un poem original scris recent, a introdus o versiune latinească plină de fi­delitate a Mioriței, rostită de un dac în conversația sa cu un in­dian. Sau, ca să dau un exem­plu care privește o altă ramură a științei, la Catania, un tînăr asistent de la Facultatea de me­dicină mi-a vorbit entuziast despre rezultatele strălucite ob­ținute prin aplicarea valoroasei metode experimentate de prof. Mureșan și pe care acesta a expus-o în cadrul unei lucrări de specialitate. Prof. V. Vătășianu: Exemplele se pot înmulți. Vreau sa amin­tesc de pildă interesul viu și satisfacția cu care a fost primit la Bologna darul în cărți al U­­niversității noastre care a cu­prins monografia acad. G. Opres­­cu despre Grigorescu, Istoria ar­tei feudale din Țările Române de V. Vătășianu, monografiile de artiști romîni apărute în co­lecția Meridiane, Comentariile lui Coșbuc asupra Divinei Co­medii, recenta traducere din Ta­citus a prof. N. Lascu, mica mo­nografie a Universității din Cluj și altele. Există un viu interes printre savanții italieni pentru istoria artelor din țara noastră. Prof. Bottari și colaboratorul său, conf. univ. Vulpe s-au interesat în­deaproape de problema originii bolților moldovenești, acceptînd fără rezerve teza expusă în re­centul tratat de istoria artei feudale române în dauna păre­rilor mai vechi. Cercetările noa­stre îi interesează pe colegii ita­lieni, publicații de specialitate ca Arta antica e moderna soli­cită colaborarea specialiștilor clujeni. Delegația noastră s-a bucurat de o primire deosebită, în discu­țiile avute am abordat, cum spu­neam, probleme de interes co­mun, care au în centrul lor pro­blema lărgirii colaborării științi­fice italo-romîne. La conferin­țele noastre a participat alături de profesori, cercetători și stu­denți, un numeros public înști­ințat despre programul delegației noastre de un mare ziar bolog­­nez ,­ Resto del Carlino, care a publicat și dări de seamă asu­pra conferințelor noastre. Ne-a impresionat profund prezența la conferințe a prof. Forun, condu­cătorul primei delegații bologneze la Cluj, pe care medicii ne-au interzis să-l vizităm la clinica în care se află internat. într-o atmosferă de prietenească în­țelegere au decurs recepțiile date în cinstea delegației noastre și tradiționalele vermurhuri d’ono­­re de la sfîrșitul conferințelor noastre, care au fost tot atîtea prilejuri de ai vorbi despre țara noastră.

Next