Tribuna, iulie-decembrie 1973 (Anul 17, nr. 27-52)

1973-07-05 / nr. 27

FItUZUALITATEA LITERARA TRIBUNA IGAZ SZÓ împlinește douăzeci de ani de apariție. Revistă luna­ră a Uniunii Scriitorilor din Re­publica Socialistă România, ea a înmănunchiat în paginile sale creația scriitorilor maghiari din țară, militînd pentru dezvoltarea literelor din România, pentru traducerea în viață a politicii partidului de edificare socialistă, de ridicare a nivelului cultural al maselor. Așa cum remarcă redactorul șef al publicației, Hajdú Győző, în numărul aniversar (6) al re­vistei, ea a fost elaborată de-a lungul celor două decenii de existență, „împreună cu toți scrii­torii maghiari din țară, împreună cu colegii scriitori români, îm­preună cu scriitorii germani și cu toți scriitorii naționalităților ce conviețuiesc aici. Cu toți a­­depții umanismului socialist, cu toți cei ce reprezintă valoare re­ală în literatura din patria noas­tră. Și redactăm împreună cu ci­titorii, pentru care există, de fapt, revista și de ale căror păreri, ce­rințe publicația trebuie să țină cont. Fără prietenia și statornicia cititorului munca noastră și-ar pierde rațiunea ... Nu încape în­doială ... că revista scriitorilor maghiari din România, Igaz Szó va îndeplini și în viitor, la un ni­vel mai elevat, sarcinile ce-i re­vin în dezvoltarea literaturii so­cialiste maghiare din țară, inda­toririle pe care îndrumarea ideo­logică a partidului ni le-a pus în față“. Citind aceste cuvinte nu fiacem decit să subliniem contribuția revistei la continua înflorire a literaturii maghiare din România, la dezbateri crea­toare pentru clarificarea unor probleme importante de estetică și teorie literară, de valorificare a moștenirii literare. Recenzînd numărul 6 al revis­tei, număr închinat celor două­zeci de ani de activitate, ne ra­­liem saluturilor adresate, cu a­­ceastă ocazie, revistei, arîndu-i o activitate viitoare tot mai prodi­gioasă pentru împlinirea literatu­rii din România, pentru conlu­crarea frățească a tuturor crea­torilor de frumos din această ța­ră indiferent în ce limbă se ex­primă, pentru triumful mărețelor idealuri de etică și echitate so­cialistă pentru care militează în­tregul nostru popor sub condu­cerea creatoare a partidului. Sub titlul Igaz Szó la douăzeci de ani revista publică salutul acad. Zaharia Stancu, președin­tele Uniunii Scriitorilor din Re­publica Socialistă România, în care se subliniază aportul revis­tei la edificarea unei noi litera­turi pătrunse de înaltele idealuri ale umanismului socialist, a u­­nei literaturi ce continuă cele mai nobile tradiții ale naționalită­ții conlocuitoare maghiare. De a­­semenea, se subliniază rolul re­vistei la popularizarea literaturii române și la creșterea și culti­varea unor noi talente. Mai sunt înserate saluturile adresate de Ra­du Boureanu, redactor șef al re­vistei Viața Românească și Aurel Rău, redactor șef al revistei Steaua. Numărul recent al revistei Igaz Szó cuprinde semnăturile, am putea afirma, ale tuturor scrii­torilor maghiari mai de vază din România. Am aminti scrisoa­rea adresată redacției de Kós Ká­roly, care în acest an împlinește 90 de ani, însemnările lui Molter Károly și o serie de scri­sori semnate de Tompa Lász­ló, Gaál Gábor, ca și scrie­rile inedite ale unor scriitori in­trați în istoria literaturii precum Szentimrei Jenő, Tamási Áron, Szabédi László, Kakaly Endre, ș.a. Remarcăm traducerile lui Fra­­nyó Zoltán din Zaharia Stancu, Radu Boureanu, Marin Sorescu, Eugen Jebeleanu, Virgil Teodo­rescu, Ștefan Aug. Doinaș, cele ale lui Jánosházi György din Tu­dor Arghezi, Ion Brad, Nina Ca­­ssian, Traian Iancu, Vasile Nico­­lescu, Ana Blandiana, Nichita Stănescu, Romulus Guga, precum și cele ale lui Kányádi Sándor din Aurel Rău. Poeziile traduse pot constitui o mică antologie de li­teratură contemporană. Revista cuprinde un valoros material beletristic, poezii, nuve­le, piese de teatru, memorialisti­că, scenariu de film, articole etc. etc. datorate, cum am mai re­marcat, celor mai valoroase con­deie ale literaturii maghiare din România, aparținînd diverselor generații. Cităm pentru umanis­mul lor cald, pentru atitudinea antirăzboinică, cîteva rînduri, a­­dresate soției sale de către Asz­talos István, în 20. VIII. 1944­, cînd se afla concentrat la Sovata: „... cel mai bun prieten, fratele meu mai mare a murit. Mama mi-a telefonat că a murit eroic, înțelegi Manika? a murit Jancsi Se poate una ca asta? Oare exis­tă dumnezeu, iad și draci dacă așa ceva e posibil! El cu care am crescut, cu care am învățat, am muncit, am suferit împreună să fi murit pentru o cauză stu­pidă, josnică. L-au obligat să-și dea viața pentru un lucru din care el nu are nici un folos... Il ucid ca pe un pui netrebnic și apoi îl proclamă erou ...“ Sînt rîndurile scriitorului care întors de pe drumurile războiului a scris printre primii, o carte de condamnare a războiului fas­cist. In încheiere vom mai cita poezia lui Horváth István: „Maica mea / Ardealul / m-a năs­cut cu inimă statornică. / Mi-a dat / nestematele poporului de aici: / durerea, mîndria / spina­rea brazilor ce ni s-apleacă / neastîmpărul fluviilor / strălucirea / minunatelor cîntece / atunci cînd m-a zămislit /pe drumurile întortochiate ale istoriei. / Așa mi s-a încredințat / printre frații de altă limbă. / In apa Mureșu­lui, Oltului, a Tîrnavelor botezul l-am primit în ungurește / româ­nul în românește / sasul în ger­mană / pe copii noștri în aceași apă de botez / maica mea / Ar­dealul. / La fel s-a altoit în ini­mile noastre / maica noastră / Ar­dealul“. Subliniem valoarea artistică a celor 49 de portrete semnate de pictorul Nagy Imre, care în curînd va împlini 80 de ani, încă odată un salut cordial re­vistei Igaz Szó. TRIBUNA discuții LECTURILE LUI FANTOMAS Rudă săracă. Dar și poftită la coada mesei! Circulînd pe mapamond sub diferite identi­tăți — fiind un gen destul de „deocheat“ — romanul de a­­ventură se demască, totuși, de la primul impact. Indiferent de deghizamentul adoptat — ro­man detectiv, roman de spio­naj, roman de senzație, roman de acțiune, „crime story“ (pre limba țării sale de baștină, un­­de-i consumat în cantități in­dustriale) — lumea-1 recunoaște imediat, și-i zice tot „roman polițist“. Insă nu-i bine. Și nici drept. Botezat astfel, romanul de aventură riscă să fie sur­ghiunit, cu prea multă ușurin­ță, în zonele literaturii de fron­tieră, ale paraliteraturii, dacă nu (și mai rău) chiar în cana­lele deversoare ale subliteratu­­rii. Prozele „polițiste“ nu prea sunt considerate demne de-a sta la ospățul marii literaturi. Pre­judecată? Și! Dar împotriva că­reia se luptă greu. Mai ales datorită nenumăratelor rebuturi comise de veleitari. Nu numai la noi, ci și-n alte țări ale lu­mii. Cu toate acestea, ne încă­­pățînăm să credem că romanul (să-i zicem) „polițist“ merită să aparțină literaturii. Bineînțeles, dacă reușește să îndeplinească elementare cerințe ale scrisului artistic. Și întrucît, uneori, se mai întîmplă și-așa, de ce să nu consemnăm unele aspecte ale aces­tei nedreptățite proze? Iată pricina pentru care propu­nem cititorilor aceste rînduri. Unica șansă. Posedînd emi­nente și concrete virtuți edu­cative, ușor digerabile și asimi­labile, romanul polițist tinde să demonstreze, la ora actuală, și alte calități. Se remarcă, prin­tre altele, o binevenită și nece­sară diversificare, generînd multiple și spectaculare subîn­­crengături. In afara veteranu­lui roman enigmistic, înnobilat de clasicul speciei Agatha Christie, și practicat cu brio de contemporanul nostru Constan­tin Chiriță (autorul intruvabilei „Trilogii în alb“), mai coexistă: romanul negru, incisivă inves­tigație psiho-socială, ilustrat de Dashiell Hammett și Ray­mond Chandler, iar la noi de N. Mărgeanu, apoi romanul de­­tectiv-umoristic, în care exce­lează Carter Brown, Michel Lebrun, Nicolae-Paul Mihail (pe plan local), romanul de anche­tă, romanul de acțiune dina­­mico-dinamitardă, reprezentat de careul de ași James Hadley Chase, Peter Cheyney, Chester Himes, Dick Francis, plus au­tohtonul nostru Ion Ochinciuc (să nu uităm admirabilul „în­gerul negru“), romanul de ana­liză psihologică în care Patri­cia Highsmith atinge valori re­­­marcabile, romanul de spionaj, subîncrengătură pe care Theodor Constantin și Hara­­lamb Zincă, construind-o și scriind-o artistic, o perfecțio­nează la nivel competitiv, ro­manul de suspense, și încă alte formule mixte, apte să demo­leze incongruentele imagini ale subproduselor antebelice, infa­tuat categorisite drept romane polițiste. Proza de aventură s-a plasat pe­ o nouă orbită. Roma­nul polițist preocupă scriitori afirmați și recunoscuți ca atare, care nu se consideră înjosiți să-și pună iscălitura pe lucrări antrenante, pline de trucuri in­teligente și scheme ingenioase, de fapt, asta-i singura soluție pentru impunerea și supravie­țuirea romanului polițist. Să fie săvîrșit și desăvîrșit de scriitori. Născuți, iar nu fă­cuți ... Pecetea colecției­ lagunei“ — romanul „Moartea emina­mente polițist al lui Anton Ior­­dache, scriere pătrunzătoare și abil compusă, care ar fi meri­tat o audiență mult mai largă, ne atrage atenția asupra im­portanței de-a fi integrat unei colecții... de specialitate. Pu­blicul cititor, fie­ ne­iertat cli­șeul, neavertizat că are de-a face cu un roman detectiv (și încă foarte bun!) a trecut in­diferent de lângă standul unde se afla expus. Dacă s-ar fi im­primat pe copertă sigla unei colecții, „Moartea lagunei“ n-ar mai fi zăbovit în librării nici măcar un singur ceas. Acum chiar stăm și ne-ntrebăm, dacă n-ar fi cazul, pentru eventuali­tatea tipăririi unor alte proze de aceeași factură, ca editura „Cartea Românească“ să-și cre­eze și o colecție de scrieri de­conectante, detectiv-aventuroase etc. Prestigiul dobîndit de „Car­tea Românească“ îi poate per­mite, fără nici un risc, și­ o a­­semenea literatură „detergentă“. Așișderea au procedat și edi­turile,­­­­ la fel de presti­gioase, — Gallimard, Juilliard, Pion, Hachette. Un studiu despre romanul polițist! Trăirăm s-o vedem și pe­ asta: „Romanul negru“ — densă și serioasă monografie a unuia din cele mai contempo­rane și pasionante subgenuri ale literaturii de aventură. Iar autorul, Bogomil Rainov, nu se dovedește a fi chiar un ilustru necunoscut. In afară de faptul că-i prim-vicepreședinte al U­­niunii scriitorilor bulgari, autor a nenumărate și apreciate vo­lume de proză „beletristică“, noi îl mai iubim și pentru ex­celentele sale romane polițiste și de spionaj („Frumos e tim­pul mohorît“, „Marea plictisea­lă“, „Un naiv la vîrsta mijlo­cie“, „Inspectorul și noaptea“ etc.). Dacă a găsit timpul nece­sar pentru a elabora 289 de pagini îndesate, dedicate inves­tigării celor mai diverse aspec­te ale romanului polițist „ne­gru“, înseamnă că problema „se merita“ aprofundată. Rainev nu-i un niștecine, să-și piardă vremea cu fleacuri. Mai ales după ce au mai apărut, înain­tea monografiei sale, alte lău­dabile tentative similare: „His­toire et technique du roman policier“ — Francois Fosca, „Le roman policier“ — Roger Caillois, „Esthétique du roman policier“ — Thomas Narcejac, „Petite histoire du roman po­licier“ — Fereydom­ Hoveyda, „Le roman policier“ — Boileau și Narcejac). Monografia lui Bogomil Rainov, model strălu­cit de cuprindere (cvasi) ex­haustivă a patru decenii de li­teratură de aventuri, a apărut în editura sofiotă — instituție de prestigiu — „Știința și arta“, întrucît unele din lucrările a­­nalizate de Rainev au apărut și la noi, iar concluziile sale pot fi aplicate și literaturii noastre de ... branșă, am con­sidera ca foarte avenită o ver­siune românească a „Romanu­lui negru“. S-ar citi ca un ro­man (polițist)... Dispariția unui scriitor. Sun­tem­ tare îngrijorați, și noi și cititorii, de prea îndelungata absență a romancierului Nico­­lae Mărgeanu“. Autorul unuia din cele mai bune romane po­lițiste românești“ (Mircea Ior­­gulescu în România litera­ră“) făgăduise, mai demult, două noi proze de gen, purtînd tiluri mai mult decît atractive: „Enigmaticul Bourbon“ și „Pa­siunea după Matei“. Romanele n-au apărut. Scriitorul a dispă­rut. Anii trec, noi așteptăm, din cînd în cînd se ivește o nouă ediție a „Cercului magic“, nu se mai aude nimic despre „Romanul care ucide“, circulă zvonuri că s-ar filma „Cercul magic“, dar „Enigmaticul Bour­bon continuă să plutească în plină enigmă. Ca să nu mai amintim de „Pasiunea după Matei“. Să existe vreo legătură între „Romanul care ucide“ (E­­ditura „Dacia“) și eclipsarea lui Nicolae Mărgeanu, imediat du­pă apariția ultimei sale cărți? Greu de crezut. Nu suntem­ în Texas! Iar critica a fost, ca niciodată, binevoitoare. Vorbeș­te lumea că romancierul (per­soana sa fizică), a fost văzut intr-o aleasă societate de con­frați, prea puțin predispuși la crimă, în incinta „Casei scriito­rilor". Deci mai trăiește. Deci mai sunt speranțe. S-ar putea să citim (oare?) „Enigmaticul Bourbon“ și „Pasiunea după Matei“. Prea bune titluri, pen­tru a nu li se adăuga și textul corespunzător... O așa numită atitudine și ro­manul polițist de anchetă. Un deputat este asasinat. Presupu­sul ucigaș nu-i decît un biet și insignifiat hoț. Un păgubaș, de felul lui. Dar care dispare fără adresă, în ciuda faptului că, pînă la săvîrșirea crimei, fusese totdeauna capturat fără nici o dificultate. Fișa sa sig­­naletică neoferind, cîtuși de pu­țin, caracteristicile clasice ale unui profesionist, faimosul de­tectiv Milo March se angajea­ză într-o palpitantă acțiune de investigație, pornind pe urmele lui Crown, borfașul de mică anvergură. După un trepidant periplu (Lisabona, Hong-Kong, Capetown, Paris, Columbus, New-York și San-Francisco, fă­ră să mai punem la socoteală lo­calitățile sub 500.000 de cetă­țeni), reușește să-l găsească pe „fiorosul asasin“. Care, de fapt, nu-i decît, o intimidată și neîn­semnată unealtă, în spatele că­reia se ascund personalități po­litice de prim rang. Angajate, și ele, prin intermediul unui „killer“ de specialitate, într-o cursă nebună pentru găsirea lui Crown, țapul ispășitor al infa­mei lor crime. Conținînd alu­zii, suficient de transparente, la celebrele asasinate din ulti­mii ani, „Mormintele reînver­zesc“, romanul lui M. E. Chaber (Gallimard, „Serie noire“, nr. 1367) ne zugrăvește un terifiant tablou al mașinațiilor „politi­ce“ de peste ocean. Care ocean, îl știm noi... VLAD MUȘATESCU

Next