Tribuna, iulie-decembrie 1973 (Anul 17, nr. 27-52)
1973-11-08 / nr. 45
Proletari din toate țările, uniți-vă I ______________ ____________________________________________________________________________________________ Urgu-Asures ______________ 881 DIRECTOR FONDATOR: IOAN SLAVICI (1884) VICTOR FELEA: O antologie de mărturii teatrale ION MARCOȘ: Contradicția lui Darie AL. CAPRARIU: Valeriu Râpeanu: Pe drumurile tradiției LIVIU PETRESCU: O artă poetică ANUL XVII, 8 NOIEMBRIE 1973 • NICOLAE BALOTA: Resurecția tragediei • GEORGE BANU: Textul care servește • ION COCORA: Meșterul Manole • Interviuri cu: MARIETTA SADOVA și arhitect CONSTANTIN SAVESCU • N. BARBU: in turneu cu actori ieșeni 16 PAGINI - 1 saptamanal de cultura GENARU, MARCEL IVANESCU MUREȘEANU, • EUGEN TODORAN: Mitul Meșterului Manole in teatrul lui BLAGA • Proză de ION DRUȚA Versuri de STEFAN AUG. DOINAȘ, OVIDIU CEZAR VII în bilanț — primii trei ani Desfășurată într-o atmosferă care ne este de-acum atît de bine cunoscută, de responsabilitate și exigență, vizita de lucru a tovarășului Nicolae Ceaușescu în unele unități productive ale județului nostru va marca profund activitatea lui economico-socială. Semnificația acestei vizite sporește raportînd-o la momentul particular în care a avut loc, acela al bilanțului primilor trei ani ai cincinalului, moment în care tabloul realizărilor și cel al perspectivelor oferă posibilitatea unei analize cuprinzătoare, moment în care măsurile privind accelerarea dezvoltării multilaterale a societății — caracteristică a acestui cincinal .—. mai sunt încă posibile și aplicarea lor devine, în consecință, datoria noastră cea mai înaltă. Asupra acestor aspecte, secretarul general al partidului s-a exprimat, ca și în alte împrejurări, în termenii cei mai clari, cu seriozitatea comunistului legat prin toate rădăcinile de patria și poporul său. Exemplul gîndirii sale profunde și cuprinzătoare, atingînd cu discernămînt toate problemele pe care munca și viața le ridică, este el însuși unul din factorii care au imprimat României contemporane o ascendență fără precedent. Am avut încă o dată posibilitatea de a ne convinge că „masa sa de lucru este țara“. Vorbind în fața activului de partid al organizației județene Cluj, tovarășul Nicolae Ceaușescu a apreciat aportul pe care oamenii muncii de pe aceste meleaguri l-au adus și îl aduc la construirea socialismului, în justețea cuvintelor sale ne-am recunoscut întru totul, cu meritele și deficiențele noastre... „Fără îndoială că oamenii muncii din județul Cluj — ca de altfel din întreaga țară — au suficiente motive de satisfacție, de mîndrie, pentru rezultatele obținute în înfăptuirea programului trasat de Congresul al X-lea. Noi comuniștii trebuie să vedem nu numai ceea ce este bun în munca noastră, ci și lipsurile și greșelile, spre a trage învățăminte corespunzătoare și a asigura progresul neîntrerupt al societății“. Arătînd că potențialul de producție al Clujului, vechi centru industrial, nu a fost peste tot folosit pe măsura posibilităților, secretarul general al partidului a desprins cîteva importante măsuri menite să ducă la remedierea acestor aspecte. întemeindu-se pe tradițiile muncitorești clujene, de hărnicie și înaltă răspundere, tovarășul Nicolae Ceaușescu a demonstrat posibilitatea creșterii productivității muncii prin remedierea dezacordului dintre cercetare și producție, prin exploatarea eficientă a spațiilor de producție, printr-o bună gospodărire a investițiilor, prin dezvoltarea unor noi capacități (spre pildă uzinele din Cîmpia Turzii cărora li se va adăuga o oțelărie cu o capacitate inițială de 300.000 de tone și care în perspectivă va atinge circa 500.000). De o deosebită atenție s-a bucurat și agricultura județului care, la fel ca industria și celelalte ramuri economice vor trebui mult mai eficient sprijinite de către institutele de cercetare și de către cele de învățămînt superior locale: „... deși avem în Cluj o politehnică, un institut de învățămînt agricol și cîteva institute de cercetări științifice, continuă să persiste neajunsuri, atît în industrie cît și în agricultură..Concomitent cu mai strînsa legare a cercetării de producție este necesară și ridicarea calificării oamenilor muncii. Ca „forță principală a tot ceea ce înfăptuim“, omul trebuie pregătit să poată face față cerințelor moderne ale producției. Lui trebuie să i se asigure condiții cît mai bune de viață, de culturalizare, de ridicare a conștiinței socialiste. Și, nu în ultimul rînd, de participare directă la conducerea societății. „Este necesar să se acorde mai multă atenție întăririi disciplinei în toate sectoarele de activitate, creșterii răspunderii în muncă...“ lucru valabil și pentru locuitorii județului Cluj, români, maghiari și de alte naționalități, strîns uniți în jurul aceluiași ideal — înflorirea socialistă a patriei. TRIBUNA „Sentimentul clasicității" Istoric vorbind, ideea determinării faptelor de cultură prin acțiunea unui timp, ce se constituie ca factor de recunoaștere a fizionomiei spirituale a unui popor, s-a impus de mult. Examenul întreprins din perspectiva istoricului culturii reține momentele cele mai însemnate pentru devenirea artelor în condițiile afirmării conștiinței naționale și, ca rezultat al acesteia, formularea conceptelor care situează mai exact specificul național, natura acestei componente individualizatoare în planul manifestărilor artistice. Problema raporturilor literaturii cu datele definitorii ale timpului, relația dintre scriitor și istorie, înregistrează intervenții foarte vechi. Unele dintre ele, celebre și permanent reafirmate prin argumentele peremptorii ale culturii, aparțin primelor meditații asupra naturii fenomenului artistic. Cităm adesea un binecunoscut pasaj din Poetica lui Aristotel, unde istoria, ca termen de referință și de disociere, anunță o veritabilă teorie a specificului comunicării artistice. Observațiile stagiritului au rezistat la diverse experiențe din sfera artelor și nu avem decît să ratificăm, din unghiul creației moderne, considerarea artei drept o posibilitate de reprezentare particulară, distinctă, a lumii, sub semnul unei cuprinzătoare generalizări, — act de cunoaștere și de interpretare a „semnelor“ realului. Că scriitorii, dramaturgi sau prozatori, se înscriu într-o istorie, avînd conștiința duratei și a unui spațiu inimitabil, e un fapt tradus în concepte durabile ale teoriei artelor și, în special, ale teoriei literare. Creatorul există și se rostește în dimensiunile unei epoci, extrăgînd din multiplele determinări ale istoriei, din mișcarea profundă a timpului, sensurile și destinele operelor, patosul lor estetic dinamizator. Ne interesează, în acest moment, atitudinea clasicilor și, într-o accepție mai largă, a creatorilor consacrați, intrați în teritoriul exemplar al culturii. Vorbind despre clasici, categorie de primă mărime a fiecărei culturi, vom releva faptul deplinei adecvări a scriitorilor la timp, atitudine care numește perspectiva scriitorului, receptată și investită cu însemnele creației, transfigurată deci în opere. Nu ne gîndim, cum se va vedea, doar la literatura dramatică de inspirație istorică, deși ea ocupă un loc însemnat în repertoriile instituțiilor de spectacol, ci la un fenomen cu un orizont mult mai larg și, firește, cu implicații mai ample. E vorba de literatura clasicilor, exemplară și pentru modalitatea în care timpul, conștiința prezentului și trimiterile permanente la procesele fundamentale ale epocilor anterioare, se metamorfozează în impuls și în act de creație superioară. In accepția noastră, clasicii realizează dimensiunea cea mai rezistentă a unei literaturi, valorile fundamentale ale acesteia. Ii receptăm pe scriitorii clasici nu grație unor criterii de natură subiectivă. Ii selectăm pe creatorii intrați definitiv în conștiința națională, acționînd modelator și pilduitor asupra etapelor ulterioare ale unei literaturi. Sau, cum se exprimă Pompiliu Constantinescu: „Sentimentul clasicității unor scriitori naște și se statornicește, în primul rînd, în conștiința națională“ (Clasicii noștri și străinătatea, „Scrieri“, 6, p. 355). Altfel spus, timpul însuși, însemnînd istorie și conștiință activă a dezvoltării culturii, stabilește ierarhia valorică a unor scriitori atît de organic legați de datele unei epoci. Interpretînd istoria, decantîndu-i semnificațiile, scriitorul clasic e, la rîndul său, confirmat de istorie, aceasta îl receptează cu un scop bine precizat: posibilitatea de a descoperi în lucrarea scriitorului motivele unei meditații fertile despre prezent, îi recitim pe clasici nu doar cu ambiții modeste de arhivari, ci pentru a ne defini prin ei sau în raport de aceștia. îi recitim pentru că proiectăm asupra textelor lor propria noastră experiență ideologică și estetică, adăugind la substanța operei lor reflecția noastră asupra timpului. Mărturiile sînt numeroase și ne propunem să amintim cîteva. Lectura critică sau cea regizorală, în cazul teatrului, redescoperă revalorificând, dînd o altă calitate unei creații în care acest semn referențial, istoria, apare în calitatea sa de component inalienabil, într-o scrisoare despre spectacole, Rousseau afirma necesitatea unui teatru capabil să consolideze caracterul național, refuzînd simpla reproducere a spectacolului antic în litera acestuia. Ideea ar fi, după Rousseau, de a revedea teatrul antic din perspectiva unor condiții spirituale modificate radical. Nu e oare în egală măsură semnificativ gestul polemic al romanticilor, atît de fascinați de teatrul shakespearian, termen de referință permanent. (Continuare în pag. 7) ION VLAD Noua clădire a teatrului din Tîrgu-Mureș