Tribuna, 1987 (Anul 31, nr. 1-53)
1987-01-01 / nr. 1
PRIVIRE IN ACTUALITATE Civilizație tradițională— cultură orală. Intre folcloristică etnografie și sociologie Delimitările între domenii de investigație, ca și încercările de definiții asupra unor concepte sunt, în general, operațiuni pline de risc. Terenul e bîntuit de controverse și în sfera disciplinelor ce au ca obiect de studiu civilizația și cultura tradițională sau populară. Eterogenitatea cîmpului de investigație a făcut necesare și aici granițe între diversele ramuri științifice al căror număr a sporit mereu, paralel cu adîncirea specializării și lărgirea contactelor cu științe învecinate. Lipsa omogenității obiectului de studiu și complexitatea nebănuită la început a fenomenelor cercetate reclamau specializarea și ramificarea, cu corolarul firesc al căutării de metodologii și tehnici investigatoare noi, care, perfecționîndu-se și definindu-și profilul, conduceau adesea spre noi discipline. Conceptele de civilizație și cultură, puse în discuția mai multor științe in cadrul manifestării „Zilele academice clujene", au fost abordate și din perspectiva etnologiei și antropologiei social-culturale, aducîndu-se contribuții la determinarea esenței acestora și a raporturilor complexe dintre ele, la cunoașterea valorii lor operaționale în jalonarea domeniilor din planul cercetării aplicate (etnografie, folcloristică, sociologia culturii populare) și al celei sintetizatoare (etnologie, antropologie social-culturală, istorie). Tendința de diversificare și de îngustare a domeniilor întîmpină o rezistență firească, lăuntrică, generată de năzuința spre sinteză și comparativitate în fiecare disciplină. O ramură nouă, la început de graniță, cum a fost la noi sociologia , culturii populare își descoperă valențe integratoare, subordonîndu-și etnografia și folcloristica și deschizîndu-se către etnologie și antropologie. Realitatea complexă și fluidă a civilizației și culturii tradiționale este parte integrantă a vieții sociale, numai abstractiv izolabilă, în cele mari și în cele mici, cercetarea ei presupunînd continue reveniri asupra definițiilor, conceptelor, strategiilor metodologice și teoretice. Setea nepotolită de metode ce caracterizează astăzi științele etnologice și antropologice, aderența acestora la noile orientări — structuralism, semiotică, teoria informației — vădește, e drept, și anume tulburări de creștere, cum se spune destul de des la noi. Dar ea ar putea să și edifice, în fond. Condiția principală este ca noile achiziții teoretico-metodologice să fie treptat racordate la experiența științifică proprie fiecărei științe cu statut bine consolidat. Preocuparea excesivă de a delimita cît mai exact sfera unui domeniu de cercetare duce uneori la litigii de frontieră și la împărțiri arbitrare. Cercetarea obiceiurilor și credințelor populare cade la noi oficial în domeniul etnografiei, în ciuda tradiției general europene, care atribuie folclorului întreaga cultură spirituală și a faptului că, în special după rezultatele direcției sociologice a folcloristicii noastre, în practica cercetării credințelor și ritualurilor populare s-a ținut seamă de caracterul integral al fenomenelor culturii populare, investigațiile fiind realizate de folcloriști sau de sociologi ai culturii populare: Ion Ionică, G. Brăiloiu, Ștefania Cristescu-Golopenția, Traian Herseni, Ion Mușlea, P. Caraman, Tr. Gherman, H. H. Stahl, Gh. Pavelescu și mulți alții, incă în institutele noastre de cercetări și în învățămîntul superior obiceiurilor și credințelor populare li se acordă o importanță diversificată. Nu se pune un accent mai deosebit pe afirmarea unor ramuri de sine stătătoare, care să abordeze cu metode proprii o zonă atît de puțin cunoscută a spiritualității noastre tradiționale, în schimb, este promovat un fragmentarism desuet, de „poezia” obiceiurilor se ocupă folcloriștii, iar de obiceiurile propriu-zise etnografii, tipologiile „poeziei" obiceiurilor se realizează cercetătorii folclorului, fără a tipologiza și informația referitoare la ritualurile respective. Atlasul etnografic al României, care are capitole dedicate tuturor obiceiurilor, nu a antrenat și pe specialiștii în „poezia" obiceiurilor, pe folcloriști, al căror aport e așteptat, probabil, intr-un viitor Atlas folcloric. Arhivele de folclor adună și sistematizează informația privitoare la credințe și obiceiuri, dar cercetătorii care să le abordeze complex sunt extrem de puțini, fapt ce explică evoluția nedecisă încă spre investigații de anvergură. S-au elaborat tipologii referitoare la folclorul obiceiurilor, dintre care una a și fost publicată: Monica Brătulescu, Colinda românească — The Romanian colinda (Wintersolstice songs), București, 1981, în care nici măcar o descriere amănunțită a obiceiurilor nu se face, fără să mai vorbim de o sistematizare tipologică a întregii documentații „etnografice" despre colindat. Informația sistematizată în astfel de instrumente de lucru nu va contribui prea mult la progresul cercetărilor. O formulă rituală e genetic fixată într-un act ritual, iar acesta are un loc bine determinat în desfășurarea ceremonialului popular, generat fiind de credințe și reprezentări subiacente. Un catalog de motive poetice ritual-ceremoniale trebuie dublat de unul care să înregistreze totalitatea actelor și gesturilor ritual-ceremoniale corespunzătoare, prinse în țesătura funcțională. E firesc, așadar, ca și instrumentele de lucru să fie gîndite și elaborate ținînd seama de specificul acestor categorii ale folclorului și să oferim o șansă instituționalizării cercetărilor dedicate reprezentărilor mitico-magice și ritualurilor populare, care, împreună, alcătuiesc unul din cele mai importante domenii ale culturii tradiționale. Un prim obiectiv în promovarea unei noi discipline îl constituie adunarea informației de bază și întocmirea unor instrumente de arhivă, fonduri documentare care să stocheze și să clasifice primar materialele exceptate din volume și din periodice, din manuscrise, din surse de arhivă. Probleme se pot ivi la găsirea căilor adecvate de indexare, mai ales la indici încrucișați, care trebuie să asigure accesul lesnicios și rapid la informație, din orice unghi. Această ultimă cerință poate fi ușor realizată prin aprofundarea analitică treptată a indicilor de bază: interdicții și prescripții rituale, gesturi rituale și semnificația lor, reprezentări mitologice, acte rituale complexe, acte și momente ceremoniale, funcții și semnificații în context, atitudini, formule mitice sau magice, motive-formulă etc. Un fond documentar de bază cu indicii aferenți poate reprezenta, în etapa actuală, un instrument mai adecvat și mai durabil decit unul publicat, mai ales în cazul unor1 categorii ce interesează cercul restrîns al cîtorva zeci de specialiști din țară și al unor învățați străini interesați în cercetări comparative. Al doilea obiectiv și cel final l-ar reprezenta elaborarea, pe această bază documentară solidă, a unor lucrări de specialitate destinate publicării: dicționare, enciclopedii, monografii tematice sau zonale, atlase etnografico-folclorice, studii comparative și de sinteză. Promovarea cercetărilor moderne în domeniul credințelor și obiceiurilor populare în cadrul unei ramuri etnologice distincte ar contribui, peste o vreme, la impulsionarea celorlalte discipline etnologice și antropologice, a istoriei mentatilităților și ideilor, a studiilor de mitologie, a cercetărilor istorico-lingvistice. Ion Cuceu „Concepții și metode funcționale în protezarea dentară" autor Felicia Prelipceanu, „Sindromul seboreic“ autori N. Maier și R. Orășan, „Boala reumatismală“ autor Vasile Bogdan etc. (L. Stoica' „Alină-te, dar, alină” Sub acest titlu, Nicolae Sabău, unul dintre valoroșii interpreți ai muzicii populare din ținuturile nordvestice ale Transilvaniei, publică o interesantă culegere de folclor. Originar din comuna Cicîrlău, dintr-o familie cu vechi și frumoase tradiții în care s-a format personalitatea sa, autorul se află astăzi la o deplină maturitate artistică. In modul său de interpretare, într-o manieră proprie, se păstrează fidelitatea și autenticitatea melodiilor, fără a li se altera trăsăturile caracteristice fundamentale. Acest lucru îl ajută și în creațiile proprii, fiind la fel de autentic ca și creatori ai vechilor melodii anonimii populare. Buna cunoaștere a specificului cîntecului popular din zonă se reflectă, de altfel, în lucrarea „Alină-te, dor, alină“, în maniera de tratare a materialului folcloric. Consecvent cu exigențele ce și le-a impus, referitoare la culegerea cîntecelor și la stilul interpretativ, Nicolae Sabău a adunat melodii direct de la interpreții, vîrstnici și tineri, din sate situate în cele cinci vetre folclorice (Codru, Lăpuș, Chioar, Oaș, Maramureș), ceea ce constituie o garanție pentru autenticitatea lor. Ordonate în douăsprezece capitole, grupate după genuri muzicale și tematică, cîntecele reflectă aspecte din viața spirituală și materială a maramureșenilor, exprimînd sentimentele, dorurile și munca acestora, sunt cîntece pentru țară, pentru părinți și prieteni; cîntece pentru natură, pentru flori și păsări; cîntece pentru muncă și obiceiuri; cîntece pentru cei înstrăinați de locurile natale. Pe lîngă subtilitatea, gingășia și expresivitatea lor, se remarcă liniile, melodică și armonică, tonalitățile (minore sau majore) adecvate textului, precum și varietatea ritmurilor, cu pregnante caracteristici de originalitate, specifice acestor ținuturi. Dialogul din finalul cărții mărturisește concepția autorului despre muzica populară, opiniile lui privind necesitatea păstrării obiceiurilor și a portului popular într-o formă nealterată. Autorul caută să valorifice „prin glas, text și melodie" creații din vetrele folclorice amintite. Prin vibrația personală și sensul dat folclorului „din nord", în dorința de a păstra ce a dat mai frumos înțelepciunea pămîntului, creația sa depășește hotarul regional, înscriindu-se în familia mare a valorilor de la noi. Prin acest mesaj lucrarea constituie o piesă valoroasă în galeria culegerilor de cîntece populare. (Simona Munteanu) Ca și pentru întregul sistem editorial și pentru Editura Dacia anul 1986 este un an generos, bogat în producția de carte. Din planul anului 198S au fost date cititorilor pînă în prezent 95 de titluri de lucrări din cele mai variate domenii, începînd cu cartea social-politică, de știință și tehnică, beletristică, într-o diversă structură originală și clasică ca și unele traduceri din literatura universală. Printre lucrările mai deosebite, purtînd antetul anului 1986, lucrări de mare valoare teoretică și practică inserînd un bogat conținut de idei și profund mesaj educativ, într-o prezentare grafică și estetică atrăgătoare se pot menționa: în domeniul științelor sociale lucrarea lui Gheorghe Anghel „Fortificații medievale din piatră din secolele XIII și XVI“, „Costa-Foru. Din viața și opera unui mare democrat român“ autori Florea Nedelcu și Tănăsescu Fr., „Raporturile juridice patrimoniale în dreptul familiei“ autor Alexandru Bacaciu, „Relații comerciale româno-engleze“ autor Paul Cernovodeanu sau „Cunoaștere și acțiune socială în cultura românească“ sub îngrijirea lui Andrei Marga, „Prelegeri de istorie a filosofiei antice și medievale“ autori D. Roșea, „Valeriu Braniște — Corespondența“ vol. II sub îngrijirea Valeriei Căliman și Gheorghe lancu și îndeosebi menționăm lucrarea „Voievodului Transilvaniei“ vol. III sub semnătura academicianului Ștefan Pascu, „Astra și rolul ei în cultura română“ autor Matei Pamfil, lucrare dedicată aniversării a 125 ani de la înființarea Astrei sau lucrarea de interes deosebit pentru o seamă de specialiști din domeniul economic „Ritmuri și corelații în dezvoltarea economică a României socialiste“ coordonator Aurel Negueioiu. Cartea științifică și tehnică publicată în această perioadă reflectă în bună parte afirmarea revoluției tehnico-științifice în diverse domenii, în dezvoltarea economiei naționale, realizarea unei noi calități în întreaga activitate economico-socială, ea își aduce contribuția la dezvoltarea mai puternică a bazei energetice, la realizarea de noi tehnologii, reducerea consumurilor de materii și materiale, la proiectarea și construirea de noi mașini și utilaje, la automatizarea, electronizarea și robotizarea proceselor de producție. In producția de carte științifică și tehnică publicată se regăsesc orientări care informează specialiștii de diverse categorii despre perfecționarea tehnologiilor, trecerea rezultatelor obținute în matematică, fizică, chimie, biologie, medicină, în sfera cercetării fundamentale și cea a aplicațiilor concrete. Astfel, menționăm lucrările „Mediul rural și problemele energiei“ vol. IV sub coordonarea profesorului Ioan Puiu, „Analiza numerică a cîmpului electronic“ autori Gheorghe Mîndru, M. M. Rădulescu, „Montaje electronice cu circuite integrate analogice“ autori Emil Simion, Costin Miron, Lelia Feștilă, „Magnetismul metalelor“ autor Alexandru Anghel, „Extrudarea la rece a metalelor“ autori Iosif Tăpălagă ,Petre Berce, Gheorghe Achimaș, „Toxicologia acvatică“ semnată de Ciudea Mircea, Aurelia Igna, „Lumi geologice dispărute“ autor Iustinian Petrescu, „Relații în lumea vie“ autor Valeria Barbu, „Elemente fundamentale de fizică“ vol. II (foarte căutată de către tineretul preuniversitar), autori Cristea Gheorghe, Ardeleanu Ion, „Omul și astrele“ autor Mihail Șerban, o carte pentru publicul larg de cititori. Pentru această perioadă în structura știință și tehnică predomină cartea de științe medicale, desigur nu întîmplător, Clujul dealtfel fiind bine cunoscut ca unul dintre puternicele centre ale științei și practicii medicale. Remarcăm în acest sens „Biochimia medicală și farmaceutică“ de Dan Bedelean, Ion Manta, „Bazele fiziologice ale ergonomiei“ lucrare de înaltă ținută științifică, vol. II, autor Ion Baciu, „Paraneoplaziile“ autor Grigore Gherman, „Radiologia tubului digestiv“ autor Aurel Ordeanu, „Chirurgia coledocului“ autor Sergiu Duca sau „Propedeutica și semiologia chirurgicală pentru medicul generalist“ sub redacția lui Aurel Kaufman, „Anatomia clinică a peretelui abdominal“ autori L. S. Al. Vaida și pe curînd Brătucu și lucrările Emil Racoviță și turismul românesc De curînd s-au împlinit 65 de ani de la înființarea primei societăți turistice românești la Cluj. Inițiativa acestei acțiuni, cu ecou în viața publică, a aparținut marelui savant Emil Racoviță, reîntors în țară după Marea Unire. Astfel, la 22 noiembrie 1921 a fost constituită Societatea turistică „Frăția munteană“, cu sediul în Cluj. Ca președinte al noii societăți a fost ales prof. Emil Racoviță, de către adunarea generală la care au luat parte universitari, oameni de cultură și reprezentanți ai vieții publice: Ion Agârbiceanu, Lucian Blaga, Alexandru Borza, Dimitrie Călugăreanu, Silviu Dragomir, Ion Grințescu, Iuliu Moldovan, Sextil Pușcariu, Florian Ștefănescu-Goangă, Victor Stanciu, George Vâlsan și alții. In expunerea Turismul și importanța sa in economia națională, prezentată în adunarea generală de constituire și apoi publicată împreună cu Statutele societății, au fost formulate funcțiile turismului, printre care: acela de factor important în economia țării, mijloc pentru dezvoltarea trupească și sufletească a poporului nostru, factor de îmbunătățire a stării populației muntene. Considerînd turismul ca o ramură importantă a vieții social-economice, se arată că „e sarcina turismului de a face cunoscute, în țară și străinătate, frumusețile naționale atît de numeroase în munții noștri, e în puterea turismului organizat de a apăra aceste minuni naturale, de a crea parcuri naționale (...), să vegheze la buna conservare a bogățiilor artistice a țării“ etc. Societatea turistică „Frăția munteană“ a funcționat pînă în anul 1935, cînd a fuzionat cu „Turing Clubul României“, cea mai mare și mai bine organizată asociație turistică de pînă la înființare, în 1936, a Oficiului Național de Turism (Miron Damian). Un reușit calendar Calendarul editat de Centrul de îndrumare a creației populare. Asociația folcloriștilor și etnografilor și Asociația de arte „Măiastră“ Maramureș pentru anul 1987 merită să fie cunoscut ,ținînd seama de informațiile cu caracter etnografic, specifice Maramureșului. Calendarul cuprinde patru sectoare cu indicarea timpului, încadrate de fotografii și texte literar-folclorice, reprezentând pecetare (sigilii) din colecția Victor Pop; troițe din localitatea Berbești, cu sculpturi reprezentînd soarele și luna; obiceiul „Tînjaua“ prin care se sărbătorește cel mai harnic om din sat. Nu lipsesc nici tradiționalii cori“ precum și frumoasa „Colindăpoartă sculptată din lemn. Găsim, de asemenea urări de Anul Nou și „Mulțăminturi“, specifice maramureșene. în careul rezervat fiecărei luni apar proverbe și ghicitori, care se spun la clăci, la șezători sau la alte ocazii. Careurile lunilor, celor patru anotimpuri, sunt legate de tradiții și obiceiuri, sezoniere, potrivit datinei. Centrul compoziției îl constituie versurile — mesaj ale poetului Mihai Eminescu, prin care acesta lăsa moștenire urmașilor visul său, Unirea României. (S. M.). SPORT La început de an nou incheindu-se turul campionatului nostru de fotbal, probabil că unele gînduri despre el nu sînt inutile: înainte de toate, se remarcă adevărul că, spre diferență de alți ani, cele „patru mari“ ale primei noastre divizii par să fi rămas numai două. Sau, mai exact, numai Steaua — care domină autoritar și, după 16 partide disputate a reușit să nu cunoască înfrîngerea. Derutante mi se înfățișează locurile pe care le ocupă Sportul Studențesc și U Craiova. Fără a manifesta lipsă de stimă față de F. C. Olt, F. C. Argeș, Victoria — mi-e greu să cred că valoarea acestor echipe, valoarea reală, este aceea pe care o arată pozițiile ce se ocupă după încheierea turului. Mai repede ar fi de acceptat gîndul că studenții bucureșteni și cei craiovenii nu izbutesc să se impună la nivelul virtuților lor. Nici una dintre cele două formații studențești — și acest fapt s-ar putea să devină costisitor pentru fotbalul nostru în general — nu și-a regăsit cadența interioară reală, forța tradițională cu care ne-au obișnuit. Trăiesc, deci, nu atît regrete de ordin sentimental, ci — mai cu seamă — gîndul că, și pe mai departe, anumite umbre ale fotbalului nostru vor continua să-l bîntuie. In eventualitatea că finalul de campionat va păstra actuala eșalonare din prima divizie a fotbalului nostru, am îndoieli că echipe ca F. C. Olt, F. C. Argeș sau Victoria au capacitatea să ne reprezinte satisfăcător în Cupele europene, adică în acele majore competiții continentale în care fotbalul românesc trebuie să-și arate valoare pe plan internațional. Faptul că, în ediția trecută, Steaua a cîștigat Cupa campionilor Europei ar fi trebuit să ne dea mai mult de gîndit asupra destinului fotbalului nostru Dar, după cîte se pare, ne-am mulțumit să jubilăm, îndreptățit, în fața acestui succes de excepție, nu însă și să analizăm eficient, de la acest punct de plecare, ceea ce în mod firesc decurge ca perspectivă nouă pentru fotbalul românesc, din această izbîndă majoră. Steaua continuă să fie, în campionatul nostru, prima echipă adevărată, însă fluctuațiile celorlalte formații dovedesc că, de fapt, ea joacă, practic, singură. Diferența de nivel dintre steliști și ceilalți pare a fi atît de mare încît, concret, Steaua nu are cu cine se confrunta într-un campionat care mai implică prezența a încă 17 echipe. Un adevăr banal este acela că succesele internaționale (și la fotbal) se pregătesc, înainte de toate, în confruntările pe plan intern. De fapt, despre acest adevăr banal este vorba și lui ar trebui să-i răspundem cu toate forțele fotbalului românesc. Cu gîndul la succesele viitoare, să le spunem tuturor sportivilor noștri: „La mulți ani!“ (Al. C.) Vasile Sălăjan (redactor șef) Al. Căprariu (redactor-șef adjunct) Augustin Buzura (secretar responsabil de redacție) TRIBUNA A ÎN NUMĂRUL VIITOR • Știință, învățămînt, dezvoltare • Cultură și civilizație Prezentare grafică: Gheorghe Pogan