Tribuna, 1987 (Anul 31, nr. 1-53)

1987-01-01 / nr. 1

PRIVIRE IN ACTUALITATE Civilizație tradițională— cultură orală. Intre folcloristică etnografie și sociologie Delimitările între domenii de investigație, ca și încercările de definiții asupra unor concepte sunt, în general, operațiuni pline de risc. Terenul e bîntuit de con­troverse și în sfera disciplinelor ce au ca obiect de studiu civilizația și cultura tradițională sau populară. Eterogenitatea cîmpului de investigație a făcut nece­sare și aici granițe între diversele ramuri științifice al căror număr a sporit mereu, paralel cu adîncirea specializării și lărgirea contactelor cu științe învecinate. Lipsa omogenității obiectului de studiu și complexitatea nebănuită la început a feno­menelor cercetate reclamau specializarea și ramificarea, cu corolarul firesc al cău­tării de metodologii și tehnici investigatoare noi, care, perfecționîndu-se și defi­­nindu-și profilul, conduceau adesea spre noi discipline. Conceptele de civilizație și cultură, puse în discuția mai multor științe in ca­drul manifestării „Zilele academice clujene", au fost abordate și din perspectiva etnologiei și antropologiei social-culturale, aducîndu-se contribuții la determinarea esenței acestora și a raporturilor complexe dintre ele, la cunoașterea valorii lor operaționale în jalonarea domeniilor din planul cercetării aplicate (etnografie, fol­cloristică, sociologia culturii populare) și al celei sintetizatoare (etnologie, antro­­­­pologie social-culturală, istorie). Tendința de diversificare și de îngustare a domeniilor întîmpină o rezistență­­ firească, lăuntrică, generată de năzuința spre sinteză și comparativitate în fiecare­­ disciplină. O ramură nouă, la început de graniță, cum a fost la noi sociologia , culturii populare își descoperă valențe integratoare, subordonîndu-și etnografia și folcloristica și deschizîndu-se către etnologie și antropologie. Realitatea complexă și fluidă a civilizației și culturii tradiționale este parte integrantă a vieții sociale, numai abstractiv izolabilă, în cele mari și în cele mici, cercetarea ei presupunînd continue reveniri asupra definițiilor, conceptelor, strategiilor metodologice și teoretice. Setea nepotolită de metode ce caracteri­zează astăzi științele etnologice și antropologice, aderența acestora la noile orien­tări — structuralism, semiotică, teoria informației — vădește, e drept, și anume tulburări de creștere, cum se spune destul de des la noi. Dar ea ar putea să și edifice, în fond. Condiția principală este ca noile achiziții teoretico-metodologice să fie treptat racordate la experiența științifică proprie fiecărei științe cu statut bine consolidat. Preocuparea excesivă de a delimita cît mai exact sfera unui domeniu de cercetare duce uneori la litigii de frontieră și la împărțiri arbitrare. Cercetarea obiceiurilor și credințelor populare cade la noi oficial în domeniul etnografiei, în ciuda tradiției general europene, care atribuie folclorului întreaga cultură spiri­tuală și a faptului că, în special după rezultatele direcției sociologice a folclo­risticii noastre, în practica cercetării credințelor și ritualurilor populare s-a ținut seamă de caracterul integral al fenomenelor culturii populare, investigațiile fiind realizate de folcloriști sau de sociologi ai culturii populare: Ion Ionică, G. Brăi­­loiu, Ștefania Cristescu-Golopenția, Traian Herseni, Ion Mușlea, P. Caraman, Tr. Gherman, H. H. Stahl, Gh. Pavelescu și mulți alții, incă în institutele noastre de cercetări și în învățămîntul superior obiceiurilor și credințelor populare li se acordă o importanță diversificată. Nu se pune un accent mai deosebit pe afir­marea unor ramuri de sine stătătoare, care să abordeze cu metode proprii o zonă atît de puțin cunoscută a spiritualității noastre tradiționale, în schimb, este pro­movat un fragmentarism desuet, de „poezia” obiceiurilor se ocupă folcloriștii, iar de obiceiurile propriu-zise etnografii, tipologiile „poeziei" obiceiurilor se realizează cercetătorii folclorului, fără a tipologiza și informația referitoare la ritualurile res­pective. Atlasul etnografic al României, care are capitole dedicate tuturor obice­iurilor, nu a antrenat și pe specialiștii în „poezia" obiceiurilor, pe folcloriști, al căror aport e așteptat, probabil, intr-un viitor Atlas folcloric. Arhivele de folclor adună și sistematizează informația privitoare la credințe­­ și obiceiuri, dar cercetătorii care să le abordeze complex sunt extrem de puțini,­­ fapt ce explică evoluția nedecisă încă spre investigații de anvergură. S-au ela­borat tipologii referitoare la folclorul obiceiurilor, dintre care una a și fost pu­blicată: Monica Brătulescu, Colinda românească — The Romanian colinda (Winter­­solstice songs), București, 1981, în care nici măcar o descriere amănunțită a obi­ceiurilor nu se face, fără să mai vorbim de o sistematizare tipologică a întregii documentații „etnografice" despre colindat. Informația sistematizată în astfel de instrumente de lucru nu va contribui prea mult la progresul cercetărilor. O for­mulă rituală e genetic fixată într-un act ritual, iar acesta are un loc bine deter­minat în desfășurarea ceremonialului popular, generat fiind de credințe și repre­zentări subiacente. Un catalog de motive poetice ritual-ceremoniale trebuie dublat de unul care să înregistreze totalitatea actelor și gesturilor ritual-ceremoniale co­respunzătoare, prinse în țesătura funcțională. E firesc, așadar, ca și instrumentele de lucru să fie gîndite și elaborate ținînd seama de specificul acestor categorii ale folclorului și să oferim o șansă instituționalizării cercetărilor dedicate repre­zentărilor mitico-magice și ritualurilor populare, care, împreună, alcătuiesc unul din cele mai importante domenii ale culturii tradiționale. Un prim obiectiv în promovarea unei noi discipline îl constituie adunarea informației de bază și întocmirea unor instrumente de arhivă, fonduri documen­tare care să stocheze și să clasifice primar materialele exceptate din volume și din periodice, din manuscrise, din surse de arhivă. Probleme se pot ivi la găsirea căilor adecvate de indexare, mai ales la indici încrucișați, care trebuie să asigure accesul lesnicios și rapid la informație, din orice unghi. Această ultimă cerință poate fi ușor realizată prin aprofundarea analitică treptată a indicilor de bază: interdicții și prescripții rituale, gesturi rituale și semnificația lor, reprezentări mi­tologice, acte rituale complexe, acte și momente ceremoniale, funcții și semnifi­­­­­cații în context, atitudini, formule mitice sau magice, motive-formulă etc. Un fond­­ documentar de bază cu indicii aferenți poate reprezenta, în etapa actuală, un­­ instrument mai adecvat și mai durabil decit unul publicat, mai ales în cazul unor­­1 categorii ce interesează cercul restrîns al cîtorva zeci de specialiști din țară și­­ al unor învățați străini interesați în cercetări comparative. Al doilea obiectiv și cel final l-ar reprezenta elaborarea, pe această bază documentară solidă, a unor lucrări de specialitate destinate publicării: dicționare, enciclopedii, monografii tematice sau zonale, atlase etnografico-folclorice, studii comparative și de sinteză. Promovarea cercetărilor moderne în domeniul credințelor și obiceiurilor popu­lare în cadrul unei ramuri etnologice distincte ar contribui, peste o vreme, la­­ impulsionarea celorlalte discipline etnologice și antropologice, a istoriei menta­­ti­lităților și ideilor, a studiilor de mitologie, a cercetărilor istorico-lingvistice. Ion Cuceu „Concepții și metode funcționale în protezarea dentară" autor Feli­cia Prelipceanu, „Sindromul sebo­­reic“ autori N. Maier și R. Orășan, „Boala reumatismală“ autor Vasile Bogdan etc. (L. Stoica' „Alină-te, dar, alină” Sub acest titlu, Nicolae Sabău, unul dintre valoroșii interpreți ai muzicii populare din ținuturile nord­­vestice ale Transilvaniei, publică o interesantă culegere de folclor. Ori­ginar din comuna Cicîrlău, dintr-o familie cu vechi și frumoase tradi­ții în care s-a format personalita­tea sa, autorul se află astăzi la o deplină maturitate artistică. In modul său de interpretare, într-o manieră proprie, se păstrează fide­litatea și autenticitatea melodiilor, fără a li se altera trăsăturile carac­teristice fundamentale. Acest lucru îl ajută și în creațiile proprii, fiind la fel de autentic ca și creatori ai vechilor melodii anonimii popu­lare. Buna cunoaștere a specificului cîntecului popular din zonă se re­flectă, de altfel, în lucrarea „Ali­nă-te, dor, alină“, în maniera de tratare a materialului folcloric. Con­secvent cu exigențele ce și le-a im­pus, referitoare la culegerea cînte­­celor și la stilul interpretativ, Ni­colae Sabău a adunat melodii di­rect de la interpreții, vîrstnici și tineri, din sate situate în cele cinci vetre folclorice (Codru, Lăpuș, Chioar, Oaș, Maramureș), ceea ce constituie o garanție pentru auten­ticitatea lor. Ordonate în douăspre­zece capitole, grupate după genuri muzicale și tematică, cîntecele re­flectă aspecte din viața spirituală și materială a maramureșenilor, expri­­mînd sentimentele, dorurile și mun­ca acestora, sunt cîntece pentru ța­ră, pentru părinți și prieteni; cînte­ce pentru natură, pentru flori și pă­sări; cîntece pentru muncă și obi­ceiuri; cîntece pentru cei înstrăinați de locurile natale. Pe lîngă subti­litatea, gingășia și expresivitatea lor, se remarcă liniile, melodică și armonică, tonalitățile (minore sau majore) adecvate textului, precum și varietatea ritmurilor, cu pregnan­te caracteristici de originalitate, spe­cifice acestor ținuturi. Dialogul din finalul cărții măr­turisește concepția autorului despre muzica populară, opiniile lui pri­vind necesitatea păstrării obiceiuri­lor și a portului popular într-o for­mă nealterată. Autorul caută să va­lorifice „prin glas, text și melodie" creații din vetrele folclorice amin­tite. Prin vibrația personală și sen­sul dat folclorului „din nord", în dorința de a păstra ce a dat mai frumos înțelepciunea pămîntului, creația sa depășește hotarul regio­nal, înscriindu-se în familia mare a valorilor de la noi. Prin acest me­saj lucrarea constituie o piesă va­loroasă în galeria culegerilor de cîntece populare. (Simona Muntea­­nu) Ca și pentru întregul sistem edi­torial și pentru Editura Dacia anul 1986 este un an generos, bogat în producția de carte. Din planul anu­lui 198S au fost date cititorilor pî­­nă în prezent 95 de titluri de lucrări din cele mai variate domenii, înce­­pînd cu cartea social-politică, de știință și tehnică, beletristică, într-o diversă structură originală și cla­sică ca și unele traduceri din lite­ratura universală. Printre lucrările mai deosebite, purtînd antetul anului 1986, lu­crări de mare valoare teoretică și practică inserînd un bogat conținut de idei și profund mesaj educativ, într-o prezentare grafică și estetică atrăgătoare se pot menționa: în do­meniul științelor sociale lucrarea lui Gheorghe Anghel „Fortificații me­dievale din piatră din secolele XIII și XVI“, „Costa-Foru. Din viața și opera unui mare democrat român“ autori Florea Nedelcu și Tănăsescu Fr., „Raporturile juridice patrimo­niale în dreptul familiei“ autor Alexandru Bacaciu, „Relații comer­ciale româno-engleze“ autor Paul Cernovodeanu sau „Cunoaștere și acțiune socială în cultura româ­nească“ sub îngrijirea lui Andrei Marga, „Pr­elegeri de istorie a filo­sofiei antice și medievale“ autor­i D. Roșea, „Valeriu Braniște — Co­respondența“ vol. II sub îngrijirea Valeriei Căliman și Gheorghe lan­cu și îndeosebi menționăm lucrarea „Voievodului Transilvaniei“ vol. III sub semnătura academicianului Ște­fan Pascu, „Astra și rolul ei în cul­tura română“ autor Matei Pamfil, lucrare dedicată aniversării a 125 ani de la înființarea Astrei sau lu­crarea de interes deosebit pentru o seamă de specialiști din domeniul economic „Ritmuri și corelații în dezvoltarea economică a României socialiste“ coordonator Aurel Ne­­gueioiu. Cartea științifică și tehnică pu­blicată în această perioadă reflectă în bună parte afirmarea revoluției tehnico-științifice în diverse dome­nii, în dezvoltarea economiei națio­nale, realizarea unei noi ca­lități în întreaga activitate econo­­mico-socială, ea își aduce contribu­ția la dezvoltarea mai puternică a bazei energetice, la realizarea de noi tehnologii, reducerea consumu­rilor de materii și materiale, la proiectarea și construirea de noi ma­șini și utilaje, la automatizarea, electronizarea și robotizarea proce­selor de producție. In producția de carte științifică și tehnică publica­tă se regăsesc orientări care infor­mează specialiștii de diverse cate­gorii despre perfecționarea tehnolo­giilor, trecerea rezultatelor obținute în matematică, fizică, chimie, bio­logie, medicină, în sfera cercetării fundamentale și cea a aplicațiilor concrete. Astfel, menționăm lucrări­le „Mediul rural și problemele ener­giei“ vol. IV sub coordonarea pro­fesorului Ioan Puiu, „Analiza nu­merică a cîmpului electronic“ au­tori Gheorghe Mîndru, M. M. Ră­­dulescu, „Montaje electronice cu circuite integrate analogice“ autori Emil Simion, Costin Miron, Lelia Feștilă, „Magnetismul metalelor“ au­tor Alexandru Anghel, „Extrudarea la rece a metalelor“ autori Iosif Tă­­pălagă ,Petre Berce, Gheorghe Achi­­ma­ș, „Toxicologia acvatică“ semnată de Ciudea Mircea, Aurelia Igna, „Lumi geologice dispărute“ autor Iustinian Petrescu, „Relații în lu­mea vie“ autor Valeria Barbu, „Ele­mente fundamentale de fizică“ vol. II (foarte căutată de către tineretul preuniversitar), autori Cristea Gheor­ghe, Ardeleanu Ion, „Omul și astre­­le“ autor Mihail Șerban, o carte pentru publicul larg de cititori. Pentru această perioadă în struc­tura știință și tehnică predomină cartea de științe medicale, desigur nu întîmplător, Clujul dealtfel fiind bine cunoscut ca unul dintre pu­ternicele centre ale științei și prac­ticii medicale. Remarcăm în acest sens „Biochimia medicală și farma­ceutică“ de Dan Bedelean, Ion Man­ta, „Bazele fiziologice ale ergono­­miei“ lucrare de înaltă ținută știin­țifică, vol. II, autor Ion Baciu, „Pa­­raneoplaziile“ autor Grigore Gher­man, „Radiologia tubului digestiv“ autor Aurel Ordeanu, „Chirurgia coledocului“ autor Sergiu Duca sau „Propedeutica și semiologia chirur­gicală pentru medicul generalist“ sub redacția lui Aurel Kaufman, „Anatomia clinică a peretelui ab­dominal“ autori L. S. Al. Vaida și pe curînd Brătucu și lucrările Emil Racoviță și turismul românesc De curînd s-au împlinit 65 de ani de la înființarea primei societăți tu­ristice românești la Cluj. Inițiativa acestei acțiuni, cu ecou în viața pu­blică, a aparținut marelui savant Emil Racoviță, reîntors în țară du­pă Marea Unire. Astfel, la 22 noiembrie 1921 a fost constituită Societatea turistică „Frăția munteană“, cu sediul în Cluj. Ca președinte al noii societăți a fost ales prof. Emil Racoviță, de către adunarea generală la care au luat parte universitari, oameni de cultură și reprezentanți ai vieții pu­blice: Ion Agârbiceanu, Lucian Bla­­ga, Alexandru Borza, Dimitrie Că­­lugăreanu, Silviu Dragomir, Ion Grințescu, Iuliu Moldovan, Sextil Pușcariu, Florian Ștefănescu-Goan­­gă, Victor Stanciu, George Vâlsan și alții. In expunerea Turismul și importanța sa in economia națională, prezentată în adunarea generală de constituire și apoi publicată împreu­nă cu Statutele societății, au fost formulate funcțiile turismului, prin­tre care: acela de factor important în economia țării, mijloc pentru dezvoltarea trupească și sufletească a poporului nostru, factor de îmbu­nătățire a stării populației munte­­ne. Considerînd turismul ca o ra­mură importantă a vieții social-eco­­nomice, se arată că „e sarcina tu­rismului de a face cunoscute, în ța­ră și străinătate, frumusețile națio­nale atît de numeroase în munții noștri, e în puterea turismului or­ganizat de a apăra aceste minuni naturale, de a crea parcuri națio­nale (...), să vegheze la buna con­servare a bogățiilor artistice a ță­rii“ etc. Societatea turistică „Frăția mun­teană“ a funcționat pînă în anul 1935, cînd a fuzionat cu „Turing Clubul României“, cea mai mare și mai bine organizată asociație turis­tică de pînă la înființare, în 1936, a Oficiului Național de Turism­ (Mi­ron Damian). Un reușit calendar Calendarul editat de Centrul de îndrumare a creației populare. Aso­ciația folcloriștilor și etnografilor și Asociația de arte „Măiastră“ Mara­mureș pentru anul 1987 merită să fie cunoscut ,ținînd seama de in­formațiile cu caracter etnografic, specifice Maramureșului. Calenda­rul cuprinde patru sectoare cu in­dicarea timpului, încadrate de fo­tografii și texte literar-folclorice, re­prezentând pecetare (sigilii) din co­lecția Victor Pop; troițe din loca­litatea Berbești, cu sculpturi repre­­zentînd soarele și luna; obiceiul „Tînjaua“ prin care se sărbătoreș­te cel mai harnic om din sat. Nu lipsesc nici tradiționalii cori“ precum și frumoasa „Colindă­­poartă sculptată din lemn. Găsim, de ase­menea urări de Anul Nou și „Mul­­țăminturi“, specifice maramureșe­ne. în careul rezervat fiecărei luni apar proverbe și ghicitori, care se spun la clăci, la șezători sau la al­te ocazii. Careurile lunilor, celor patru ano­timpuri, sunt legate de tradiții și obiceiuri, sezoniere, potrivit datinei. Centrul compoziției îl constituie ver­surile — mesaj ale poetului Mihai Eminescu, prin care acesta lăsa moștenire urmașilor visul său, Uni­rea României. (S. M.). SPORT La început de an nou incheindu-se turul campionatului nostru de fotbal, probabil că unele gînduri despre el nu sînt inutile: înainte de toate, se remarcă adevărul că, spre di­ferență de alți ani, cele „patru mari“ ale primei noastre divizii par să fi rămas numai două. Sau, mai exact, numai Steaua — care domină autoritar și, după 16 partide disputate a reușit să nu cunoască înfrîngerea. Derutante mi se înfățișează locurile pe care le ocupă Sportul Studențesc și U Craiova. Fără a manifesta lip­să de stimă față de F. C. Olt, F. C. Argeș, Victoria — mi-e greu să cred că valoarea acestor echipe, valoarea reală, este aceea pe care o arată pozițiile ce se ocupă după încheierea turului. Mai repede ar fi de acceptat gîndul că studenții bucureșteni și cei craiovenii nu iz­butesc să se impună la nivelul virtuților lor. Nici una dintre cele două formații studențești — și acest fapt s-ar putea să devină costisitor pentru fotbalul nostru în general — nu și-a regăsit cadența interioară reală, forța tradițională cu care ne-au obișnuit. Trăiesc, deci, nu atît regrete de ordin sentimental, ci — mai cu seamă — gîndul că, și pe mai departe, anumite um­bre ale fotbalului nostru vor continua să-l bîntuie. In eventualitatea că finalul de campionat va păstra ac­tuala eșalonare din prima divizie a fotbalului nostru, am îndoieli că echipe ca F. C. Olt, F. C. Argeș sau Victoria au capacitatea să ne reprezinte satisfăcător în Cupele europene, adică în acele majore competiții con­tinentale în care fotbalul românesc trebuie să-și arate valoare pe plan internațional. Faptul că, în ediția trecută, Steaua a cîștigat Cu­pa campionilor Europei ar fi trebuit să ne dea mai mult de gîndit asupra destinului fotbalului nostru Dar, după cîte se pare, ne-am mulțumit să jubilăm, îndrep­tățit, în fața acestui succes de excepție, nu însă și să analizăm eficient, de la acest punct de plecare, ceea ce în mod firesc decurge ca perspectivă nouă pentru fotbalul românesc, din această izbîndă majoră. Steaua continuă să fie, în campionatul nostru, prima echipă adevărată, însă fluctuațiile celorlalte formații dovedesc că, de fapt, ea joacă, practic, singură. Diferența de nivel dintre steliști și ceilalți pare a fi atît de mare încît, concret, Steaua nu are cu cine se confrunta în­tr-un campionat care mai implică prezența a încă 17 echipe. Un adevăr banal este acela că succesele inter­naționale (și la fotbal) se pregătesc, înainte de toate, în confruntările pe plan intern. De fapt, despre acest adevăr banal este vorba și lui ar trebui să-i răspun­dem cu toate forțele fotbalului românesc. Cu gîndul la succesele viitoare, să le spunem tuturor sportivilor noștri: „La mulți ani!“ (Al. C.) Vasile Sălăjan (redactor șef) Al. Căprariu (redactor-șef adjunct) Augustin Buzura (secretar responsabil de redacție) TRIBUNA A ÎN NUMĂRUL VIITOR • Știință, învățămînt, dezvoltare • Cultură și civilizație Prezentare grafică: Gheorghe Pogan

Next