Tribuna, octombrie 1884 (Anul 1, nr. 136-160)
1884-10-23 / nr. 154
Anul I Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 luna 85 er., XU an 2 fl. 50 ev., 1/a an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai urnit. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/4 an 3 fl. 50 cr., V2 an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: 1/1 an 10 fl., 1/3 an 20 fl., 1 / 40 fl. Sibiiu, Marţi în 23 Octomvrie (4 Noemvrie) 1884 Nr. 154 Inserţiunile Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un immer costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Sibiiu, 22 Octomvrie st. v. „E ceva în aer!“ — ne vine se dicem, când vedem că opiniunea publică maghiară, şi, pănă unde străbat rudele fondului unguresc de disposiţiune, şi unele diare europene sunt preocupate de persoana baronului Sennyey, căci s’a hotărît să reintre în viața publică. „Să le fie de bine, dacă au asemenea gust, — ar pută reflecta Românii, — noi n’avem nimic a face cu baronul. Puțin ne impoartă, dacă el, ori altul din rasa maghiară se face, a bună oară, judex curiae. “ Am greşi însă dacă am judeca cu indiferenţă asupra unui lucru, care, nu fără pic de causă, preocupă presa maghiară de toate nuanţele, ba chiar şi pe alte părţi din presa cea mare a Europei, mai cu seamă cea atinsă de farmecul fondului de disposiţiune, îndată ce vedem că chiar şi străinătatea se ocupă de evenimentul, că Sennyey reintră în viaţa publică, treime să admitem că vor fi motive pentru această preocupare şi încă motive de o importanţă, care nu se mărginesce la o persoană sau la un partid anumit din ţeara ungurească. Sesimte deci, nu numai în apropiere, ci şi îndepărtare, că pasul lui Sennyey este o părticică, un atom, din totalitatea împregiurărilor, care au să constitue adevăratul eveniment, care încoardă atenţiunea multor sfere politice chiar şi mai îndepărtate. Ori şi ce om, bucure-sc de oricât de puţină combinaţiune politică, îşi va dice: interesul cel mare pentru intrarea unui om într’o funcţiune publică nu o poate constitui numai fapta aceasta ca atare. Trebue să mai fie ceva în dosul acestei fapte. Că trebue să mai fie ceva, ne mai spune afară de interesul fiarelor, o mulţime de alte împregiurări legate de persoana, dar şi indeferente de persoana baronului, între cele dintâiu este numaidecât şi împregiurarea, că baronul părăseşce acum oposiţiunea, în care a stat mai cu seamă dela fusiunea partidului lui Deák cu cel al lui Tisza încoace; car’ între cele din urmă, că părăsirea oposiţiunii din partea lui se întâmplă tocmai deodată cu întâlnirea de la Skiernieviţe şi cu reacţiunea, prin care au început a se reduce libertăţile în Croaţia. Mai adaugăm că, după cum se exprimă „P. Naple“, baronul are în cele sociale caracter „popesc“, care în cele politice caracter „aulic“ şi toate îndoielile, că pasul baronului ar fi un lucru aşa numai ca din întâmplare, trebue să dispară. Este clar ceva în aerul politic, ce produce caşul cu baronul. Acest ceva însă este de o dimensiune mai mare decât Ungaria şi decât Austro-Ungaria. Oficioasele îşi dau toată silinţa se ascundă motivele adevărate ale fenomenului acestuia mai nou şi în câtva suprindător. Ele, pentru a ridica vâlva patronului lor, sau mai bine dis, a înţelepciunii lui politice, fac din baronul Sennyey un simplu neofit al partidei „liberale“, care încă nu e pe deplin câştigat, dar’ este atât de convertit, încât e vrednie a fi primit în ceata credincioşilor tiszaişti. Oficioasele trebue să vorbească astfel, fiindcă ele vorbesc după cum li se ordonă, dar’ nu după cum sânt convinse. Ambiţiunea lui Sennyey ca om privat şi ca om politic, nu permite, ca să se facă o păpuşă în mânile ministrului-president actual, pe care cu anevoie credem că-’l va iubi mai mult ca aliat, decum ’l-a iubit ca adversar politic. Altius est petenda ratio la fenomenele aceste neaşteptate, cari stau în strînsă legătură cu oscilaţiunea dintre dieta ungurească şi delegaţiuni. Nota discordantă de mai de-unăcri adresată Porţii otomane de cabinetul austro-ungar, în cestiunea drumurilor de fer, a fost un signal. Că se apropie timpul de a se termina opera în Orient, a spus acel signal cu elocenţă rară. Monarchia austro-ungară trebue dar’ pentru astfel de timp întocmită de aşa, ca să supoarte sguduirile, ce atunci vor trebui să se simtă. De la signalul cu Poarta otomană au mai urmat alte evenimente, ale căror importanţă, dacă a voit Tisza pentru Maghiari să o mai ţină sub obroc, Kálnoky a descoperit-o cu desăvîrşire, şi după părerea noastrăbine, foarte bine a făcut. Intre împregiurările aceste ne vine să zicem că nu putem sei, dar’ poate că nici ministrul-president Tisza nu stie, da’i-va baronul Sennyey, acestuia mână de ajutor sau îi va fi înlocuitorul? Nu încape nici o îndoială, situaţiunea are să fie grea şi „dibăcia“ dlui Tisza n’a sciut uşura nimica nici în timp de pace, când mai lesne se puteau împaca spiritele; din contră cu „dibăcia“ lui a sciut înstrăina pănă şi elemente maghiare. O întrebare însă nu se îmbie reflectând la evenimentele ce sânt în croială: fi-va doctrinarul Sennyey bărbatul, care fie ca ajutător, fie ca înlocuitor, să stăpânească situaţiunea ce i s’ar încredinţa? însuşirile ce i se atribue nu-’l prea recomandă nici pe dînsul. Ori cum ar fi, noi credem şi sperăm că atunci, când lucrurile vor fi aşa de înaintate, încât, fie ca mână de ajutor, fie ca înlocuitor, baronul Sennyey va păşi pe scena ce i se pregătesce, popoarele credincioase Maiestăţii Sale „cu toate că nu se vor maghiariza,“ se vor bucura de o soarte politică mai bună. Credem şi sperăm că pănă atunci se va fi găsit şi cheia, prin care naţionalităţile nemaghiare în Ungaria şi cele negermane în Cislautania, fără de a se renega, să nu mai fie jignite în entusiasmul lor, când în interesul patriei comune se va aştepta dela dînsele entusiasmul. Timpul, când se va afla cheia aceasta, trebue să vină, nu pentru că Sennyey va întră în funcţiuni publice de stat, ci pentru că este indispensabilă considerarea naţionalităţilor astăzi asuprite, în interesulpatriei comune, al dinastiei şi al tronului. Şovinismul particular de astădi trebue să facă loc entusiasmului general, dacă monarchia va vre să fie în stare de a suporta greutatea situaţiunei, ce se vede că este în perspectivă: regularea definitivă a Orientului. Iată dar, pentru ce nu putem privi cu nepăsare şi fără de interes la schimbarea scenei cu Sennyey, care întră în funcţiuni publice de stat. Nu persoana ne preocupă, ci motivul premenelii ce are a se face în guvernul unguresc cu o persoană, fie şi de caracter „aulic“, ne atrage atenţiunea. Premeneala aceasta combinată cu celelalte împregiurări ne pune pe gânduri şi ne dice, că nu mai putem sta nepăsători. Sântem însă convinşi că nu mai putem sta nepăsători? ... să ne apucăm de lucru, fără de amînare. „Luminătoriul“ ne spunea mai când, că mai e timp de aşteptat şi că n’avem pjici o lipsă să ne grăbim cu pretensiunile noastre, piarul bănăţan face atârnătoare „păşirea cu pretensiunile dela trântirea guvernului actual“ sau de la „schimbarea sistemului“, cari amândouă vor sta „pănă când Bismarck mai are trebuinţă“ de ele. Ori şi cum ne-am închipui „pretensiunile“ sau ori şi ce am înţelege prin ele, în faţa evenimentelor, ce se pregătesc şi ale căror umbre sânt visibile şi pentru porfanii în politică,nu putem consimţi cu aşteptarea cea „fericită“ în modul cel mai absolut. Fraţii noştri din părţile ungurene şi bănăţene, având ocasiune de a lucra cu mai mult succes ca noi cei din părţile transilvane, pănă una altă să nu lase să treacă nici o ocasiune, pentru pregătirea căii spre o conlucrare comună politică, conform intereselor noastre naţionale identice. Nici chiar abstinenţa unei părţi a Românilor se nu împedece conlucrarea comună. Aceasta cu atât mai vîrtos, cu cât cu „pretensiunile“ noastre naţionale române nu trebue să păşim numai înaintea parlamentului, pe care o parte nu vrea să-l recunoască. Dela 1865 există, încât pentru Transilvăneni, în formă de vot separat, un apel la coroană. Cel puţin pe acesta să nu-l dăm uitării, ci după posiţiunea politică a fiecăruia să stăruim, ca acel vot separat să se scuture de pravul archivului. Şi aceasta încă să nu se facă din alt punct de vedere, decât ca pe calea cea mai dreaptă să ajungem la înţelegerea lor cea mai dreaptă cu compatrioţii noştri egemeni, în interesul patriei, pe care ei se laudă, că o iubesc mai mult decât noi Românii. Atunci, cu sau fără Sennyey, fără sau cu Tisza, puţin ne vom teme de desfăşurarea evenimentelor din Orient. Noi amzis-o aceasta de multe ori şi o vom mai duce. Dl Tisza nu ne-a băgat în seamă, ne va băga poate la timpul seu dl Sennyey ? Ne facem datoria, ca la urma urmelor, răspunderea să nu fie a noastră. Revistă politică, Sibiiu, 22 Octomvrie st. v. Ieri s’a sărbat, pe unde s’a serbat, centenarul răscoalei conduse de Horia, Cloşca şi Crişan, n’a putut, să vede, nici „Pester Lloyd“ să lipsească dela această sărbare, într’un articol după părerea noastră foarte important, diarul oficiosisim face o scurtă dare de seamă despre căuşele ce au produs răscoala, şi trage totodată şi conclusiunile cuvenite pentru present, adecă ne dă şi fabula şi morala fabulei. îmbulzeala de materie nu ne permite astăzi să le dăm cetitorilor noştri traducerea în întreg a acestui articol; o vom face însă aceasta în numărul de mâne. Deocamdată punem în evidenţă numai ideile mai principale emise în el. După ce înfăţişează în câteva trăsături străşniciile răscoalei, ziarul Pestan constată, că nu erau boţi şi tâlhari aceia, care au săvîrşit crudimile, ei oameni, pe care asupririle ’i-au adus la desnădăjduire şi încuragiarea primită din partea unui împărat ’i-a făcut îndrăsneţi. Ori cât de asupriţi, ei nu s’ar fi resculat, dacă nu s’ar fi scitit încuragiaţi de împăratul. Adecă vina pentru nenorocirile produse în acea răscoală este în ultima analiză a împăratului Iosif II. „Istoria împăratului Iosif II, o fice „Pester Lloyd“, ne dă destule dovedi, câte primejdii se pot nasce din aceea, că un Domnitor nu-și dă seamă despre urmările psichologice ale măsurilor luate de dînsul.“ Morala acestei fabule este, că elementele domnitoare trebue să fie mereu unite între ele şi că domnitorii nu trebue să încuragieze pre cei nemulţumiţi. „Asupririle suferite de ţărani din partea nobilimii au fost causa legitimă (Rechtsgrund) a răscoalei, dirediarul Pestan, care îngăduirea împăratului a făcut isbucnirea răscoalei şi pustiirile ei cu putinţă. Cel mai important resultat al desvoltării istorice a patriei noastre este, că pacea şi desvoltarea sănătoasă mai bine se poate asigura prin guvernarea casei de Habsburg cu ajutorul puterii ideii de stat maghiar. Seim cum pasiunile şi pustiirile timpului lui Horia s’au reivit cu putere înmulţită de câte ori s’a produs un conflit mai serios între aceste puteri.“ Aici e formulat scopul urmărit de articol. E exprimată aici o ameninţare, cu care Maghiarii s’au apropiat de tron totdeauna, când ’l-au văcut în strîmtoare. „Habsburgii, — dice organul principal al cercurilor guvernamentale din Ungaria,— nu pot să manţină pacea, nici să conducă desvoltarea sănătoasă a patriei decât prin noi, altfel pasiunile şi pustiirile din timpul lui Horia se reivesc cu putere înmulţită. Ori piere ţara, ori sântem noi singuri stăpâni pe ea.“ Şi cum vine „Bester Lloyd“ s’adlică aceasta tocmai acum? Aceasta transpare din finala articolului. „Ameninţătoarele elemente de vrajbă şi de nedreptate, care au fost active la anul 1784, au dispărut în anul 1884. In Ardeal ca ’n Ungaria plugarul liber şede ia averea sa liberă, nu este principe atât de temut, ca să-’l poată supăra. Aceleaşi legi le garantează Românilor aceleaşi drepturi politice şi îi însărcinează cu