Tribuna, octombrie 1884 (Anul 1, nr. 136-160)

1884-10-18 / nr. 150

Anul I Sibiiu, Joi în 18/30 Octomvrie 1884 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 luna 85 cr., 1/4 an 2 nl. 50 cr., Va an 5 îl., 1 an 10 fl. Pentru trncerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 luna 1 fl. 20 cr., 10 an 3 îl. 50 cr., Va an 7 il., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: Vr an 10 fl., Va an 20 fr., 1 an 40 fr. Apare în fiecare zi de lucru * Nr. 150 Inserţiunile 5 Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un immer costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. 17 Octomvrie st. v. Nu s’a împlinit încă săptămâna de­­când destăinuirile făcute asupra poliţiei din Budapesta le-au dat diarelor din ţară se­meaţă de vorbă, şi iată că nouă destăi­î 7-j nuiri, cu mult mai interesante, străbat în public asupra unui tribunal. Fericită ţară! în capitală funcţionarii poliţiei, chiar ei, care au sarcina de a urmări faptele rele, de a pune mâna pe cei ce le-au să­­vîrşit, de a-­i duce înaintea judecătorilor, paznicii averii şi ai vieţii cetăţenilor se unesc cu făcătorii de rele, dar ceva mai departe, inspre apus, dar tot sub ochii mi­nistrului, la Comori, tribunalul se orga­­nisează în ceată de făcători de rele. Ministerul prinde de veste şi trimite pe consilierul ministerial, Berczelly, să cer­ceteze, să fie informaţiuni, să vad­­ă, dacă în adevăr lucrurile stau atât de rău, pre­cum se dice. Aceasta produce o spaimă înfricoşată între judecători. „Pesti Hírlap“ ne spune, că sosind Berczelly în oraş, preşedintele tribuna­lului­­şi-a dat demisiunea, judecătorul cercual a cerut să fie pus în pensiune, iar judecătorul de instrucţiune dimpreună cu alţi câţiva judecători, au părăsit oraşul, lăsând datorii şi restanţe pe urma lor. Se constată apoi, că cause penale au rămas ani întregi neresolvate, în cause bagatele adese­ori terminele se puneau preste doi ani. Multe cestiuni de lăsământ au stat câte 16 ani neresolvate, în cassa presi­­dială era o lipsă de 1800 fl. Mituirile erau la ordinea cailei. Judecătorii favorisau în detrimentul advocaţilor pe scriitorii de contrabandă, şi în­deosebi în cestiunile de cărţi funduare, hârtiile făcute de can­­celişti şi servitori de cancelarie se resol­­vau neîntârziat, în vreme­ ce ale advecţi­­lor, cu toate stăruinţele puse de aceştia, rămâneau luni de z­ile neresolvate. Acestea ni le spune un ziar din Bu­dapesta despre un tribunal din apropierea capitalei. E lucr­u firesc. De ce adecă judecătorii să-’şi calce pe inimă, când dieta ţerii nu-’şi calcă şi poate să verifice, din consideraţiuni formale nu­mai, o alegere ca cea din Bocşa­ montană ? Dacă este bine, adecă este iertat, dacă este în interesul „patriei“ să li se facă nedrep­tate oamenilor ca alegători, de ce oare să fie rău, neiertat, de ce să fie în contra in­tereselor patriei de a le face nedreptate şi ca împricinaţi ? S’a emis odată principiul, că se poate face nedreptate, când interesele „naţiunii“ o cer aceasta; cine oare să-­i poată împe­­deca pe judecători de a generaliza acest principiu? Şi ei sunt naţiune, căci sunt fii ai poporului ales, şi dacă îşi satisfac interesele proprii, satisfac interesele unei părţi din naţiune, satisfac interesele „na­ţiunii.“ Nu-­i vorbă, guvernul e, precum se vede, de altă părere, însă el nu are timp de a se­ ocupa cu nimicur­ile, ce se petrec pe la judecătorii, e preocupat de cestiuni mult mai importante, priveghiază zi şi noapte asupra marilor interese ale înflo­ririi rasei maghiare. Apoi judecătorii nici că sânt numai judecători. Ei mai sânt şi cetăţeni, şi func­ţionari puşi la disposiţiunea guvernului, şi mijlocitori în treburi mari. Ne aducem aminte de dl Solyom Fe­kete, un om ajuns la mare celebritate, nu însă ca preşedinte de tribunal, ci ca om, care se amestecă în treburi, ce n’ar trebui să­’l privească. Va fi acest domn un ju­decător zelos şi consciinţios; n’o tăgăduim aceasta, departe de noi gândul de a-’l pune în rînd cu colegii sei din Comori, însă dl Solyom Fekete n’a devenit celebru ca judecător, ci ca agent electoral, celebru ca luptător aprig contra acelora, pe care e însărcinat a-’l judeca, ca om de partidă, ca patriot. Se înțelege, judecătorul e patriot bun, dacă îşi face datoria la masa verde, nu însă meritele câştigate la masa verde sânt acelea, care cumpenesc la actualul guvern, şi la opinia publică maghiară, ci meritele câştigate la alegeri, în congrega­­ţiuni şi pretutindenea, unde judecătorul trebuie să se poarte cu cea mai mare reservă, în viaţa publică a Ungariei zelul şi îm­plinirea consciinţioasă a datoriilor nu sânt pe din destul preţuite, din contră se face abus de funcţionari, cerând dela dînşii ser­vicii incompatibile cu chemarea lor. E clar un lucru firesc, dacă încetul cu încetul se perde rîvna cea bună. „Patriot bun“ să fii şi multe ’ţi­ se iartă. De ce să fii dar activ, de ce să rămâni onest, dacă aceste nu sânt marfă căutată? de ce să-’ţi im­­puni sarcini, dacă eşti odată patriot? Câtă vreme va predomni acest spirit, toate încercările de îndreptare vor rămână zadarnice şi atât interesele ţerii, cât şi buna reputaţiune a „naţiunii“ maghiare, vor fi din ci în cei mai compromise. Trebuie să simtă Maghiarii, că trebuie să pună resonul de stat mai presus de in­teresele de rasă, pentru­ ca aceste interese să poată fi satisfăcute, în zădar îşi vor satisface toate poftele premature, căci în vreme­ ce ei îşi perd timpul şi puterile cu preocupaţiuni deşerte, atât în ţară, cât şi în Europa se întăresce convingerea, că sânt incapabili de a conduce ei singuri cu succes bun afacerile statului, că sub domnia exclusivă a lor ţara merge din rău în mai rău, că au încă trebuinţă de epitropie, în Budapesta poliţia întră în tovă­răşie cu făcătorii de rele, în Comori ju­decătorii se organisează în societate de ex­ploatare, iar în dietă se discută cestiunea unei nouă subvenţiuni pentru teatrul din Cluj şi ministrul de culte n’are altă poftă, decât să înzestreze ţara cu fel de fel de horbote pestriţe, precum le-a vet­­ut prin ţerile cu înaltă cultură. Ne lipsesce pânea de toate zilele, şi noi sântem preocupaţi de focurile de artificii, cu care voim să ne delectăm şi să spăriem lumea. Revistă politică, Sibiiu, 17 Octomvrie st. v. In sfîrşit majoritatea guvernamentală I O din­­lieta Croaţiei poate duce acuma: Nous sommes entre nous. A eşit şi opo­­siţia, câtă a mai fost rămas după exodul Stufrcevicienilor. Spirile oficioase explică eşirea „independenţilor“ ca fiind urmarea presiunei şi chiar a terorismului din partea Starcevicienilor. Să vedem însă ce explicare a dat leaderul independenţilor Mazzura ca referent al adresei minorităţii. Dintâiu el reflectează la desvoltările banului, res­pingând afirmaţia acestuia, că în rescriptul regesc sânt exprimate părerile Coroanei. Aceasta are consilierii sei, cari sânt res­ponsabili pentru toate actele guvernului, prin urmare şi pentru rescript. Oratorul tăgăduiesce, că expresiunile „unitate de stat“ şi „comuniune de stat“ sânt sino­nime. Cea dintâiu înseamnă statul fede­rativ şi cea din urmă federaţiunea statelor. Nu e adevărat, că guvernul comun îşi basează activitatea sa pe lege. Despre aceasta întreaga naţiune şi chiar şi majo­ritatea e convinsă, de vreme ce accentuează vătămările legii în resoluţiunea dietei şi acum în adresă. Guvernul unguresc la sistare n’a procedat în conformitate cu legea. El a vătămat art. de lege XXI, 1867, sub al cărui scut stă constituţia noastră întocmai ca şi cea ungurească. Eu nu doresc ca Ungaria să ajungă în situaţia noastră, dai c’ în adevăr acuma calea e arătată. „Hodie m­ihi, cras tibi!“ Banul a d­is, că atunci, când a venit încoace, n’a putut conta la încrederea poporului. Dar’ dînsul a scitit-o, căci încrederea poporului este temelia sigură, pe care trebuie să se întemeieze ori­ ce guvern parlamentar, și dacă banul adauge, că n’a dis nici când, cumcă va guverna şi fără dietă, şi observă însă îndată după aceea, că majoritatea i s’a alăturat, apoi concede indirect, că ar fi guvernat şi fără maior­itat­e. Oratorul atinge în sfîrşit adresa Starcevi­cienilor şi declară, că în contra par­tidului de drept s’a procedat cu forţa şi în mod ilegal. Unei astfel de diete ciungite, precum e cea actuală, ora­torul îi tăgăduesce dreptul, de a aduce legi, cu atât mai mult, fiindcă în partea presidiului s’a observat stăruinţa în ilegalităţi, de vreme ce el şedinţa de astăzi o declară numai drept o continuare a celei de ieri dove­dind astfel că nu vrea să excludă pe Star­­cevicieni numai pentru 8 şedinţe, ci pentru mult mai multe. Faţă cu această ilegali­tate oratorul îşi retrage proiectul seu de adresă şi declară în nu­mele seu şi al compar­tisanilor sei, că ei se depărtează şi vor veni iarăşi, când dieta va fi completă. Se pare evident, că „ilegalitatea“ presi­diului e numai pretext nu însă motiv adevărat. Ori cum va fi, fapt e că în dieta Croaţiei nu se mai află nici o opoziţie şi aceasta îi pune pe gânduri nu numai pe guvernamentalii din Agram, ci mai cu seamă şi pe cei din Budapesta, ori cum se prefac cu deosebire cei din urmă, că nu le pasă. Urma va alege. Proiectul de lege prin care se sus­pende curtea CU juraţi în Croaţia pentru delicte de presă e următorul: § 1. Jurisdicţiunea curţii cu juraţi asupra afacerilor de presă se suspendează pentru un timp de 3 ani. § 2. în urma acestei suspendări re­lativ la pertractările finale în cauza delic­telor de presă precum și la procedura de drept în contra judecății aduse, întră în vigoare hotărîrile generale ale legii de la 17 Maiu 1885 referitoare la procedura penală. § 3. Competența de for regulată prin legea din 17Maiu 1875 pentru procedura ce e de a se urma cu privire la delictele de presă, nu sufere schimbare­ în afaceri penale, în privinţa cărora pertractarea finală s’a ţinut deja înaintea curţilor cu juraţi, sau s’a început înainte de a fi intrat în vigoare, în acest cas ho­­tărîrile §-lui 2 numai atunci sânt fie a se aplica, dacă se repetează pertractarea finală. § 4. Legea actuală întră în vigoare în­­ziua publicărei. § 5. Cu executarea acestei legi se concrede Banul. Monitorul german „Reichsanzeiger“ publică discursul principelui de coroană german la deschiderea consiliului de stat prusian. „Afacerile, ce întră în competenţa consiliului de stat, vor primi mai cu seamă legislaţia. Regele intenţio­nează a cere părerea consiliului de stat despre proiectele de lege pentru „Landtag“, despre proiecte prea înalte de decrete, despre proiectele Prusiei la „Bundesrath­“, despre darea voturilor pru­siene in „Bundesrath“ şi pentru afacerile legislaţiunii imperiale, de câte ori o pre­tinde însămnătatea obiectului. Afară de aceea regele­­şi-a reservat, a transpune la consiliul de stat afaceri administrative. Regele are încrederea, că membrii vor sprijini cu experienţele lor, câştigate prin propria lor activitate, guvernul la lucrările pregătitoare pentru legislaţiune şi vor com­pleta materialul pentru pertractările cor­purilor legiuitoare. Discursul provoacă la examinarea îngrijită a proiec­telor de lege în direcţiunea aceea, dacă ele corespund trebuinţelor ţerii, dacă mij­loacele sânt potrivite şi promit resultate bune, dacă executarea practică a princi­­piilor pentru proiecte e astfel regulată, ca scopul legii să se ajungă cât mai com­plet şi cu incomodări cât mai puţine. Şi redacţiunea legilor ar fi de examinat cu atenţiune. De altmintrelea în Prusia şi în Ger­mania preste tot atenţiunea politicilor e încă în prima linie îndreptată asupra ces­­tiunei vacanţei de tron din Braunschweig. „Bundesrath“-ul german a primit propu­nerea cancelarului imperial din 23 octom­vrie­­. de acel cuprins, că plenipotenţia­ri numiţi de consiliul de regenţă al Braunsch­weig-ului să fie recunoscuţi drept representanţi ai Braunschweig-ului în „Bun­desrath“. Cu aceasta s’a înlăturat o cestie importantă cu multă uşurătate. Mai de­parte o scrisoare a împăratului Wilhelm cătră consiliul de regenţă aproabă atitudinea acestuia faţă cu ducele de C­u m­­b e r l­a n d. în „Landtag“-ul Braunsch­wei­­gului s’a dat cetire unei scrisori a princi­pelui Bismarck cătră ministrul de stat, după care împăratul Wilhelm a refuzat să primească pe contele Grote trimis de ducele de Cumberland cu o scrisoare adre­sată împăratului; apoi s’a cetit un exmis al împăratului cătră consiliul de regenţă, un exmis ce accentuează asigurarea drep­turilor şi intereselor ducatului şi a popo­­raţiunii la resolvarea cestiunilor constitu­ţionale imperiale, care vor resista din situaţiune. „Landtag“-ul a primit o re­­soluţiune, ce dă expresiune speranţei, că drepturile constituţionale, precum şi drep­turile împăratului şi ale imperiului, vor fi susţinute. Apoi „Landtag“-ul s-a amânat.

Next