Tribuna, februarie 1888 (Anul 5, nr. 25-47)

1888-02-14 / nr. 35

Pag. 138 dreptul nostru de a ne apăra acolo, unde am fost atacaţi. Cu toate aceste, ca să nu rămână pla­nând asupra noastră atât de grave bănueli, ca cele de nou relevate de dl George Bariţiu, şi care, în cele din urmă chiar şi asupra şcoalei se resfrâng, onorata redacţiune a „Tri­­bunei“, care a binevoit a-­mi publica şi textul demisiunii şi al comentarului la ea, în Niul dela 11 Octomvrie 1887, este rugată a da loc în coloanele acestui organ de publici­tate şi intimpinării ce urmează. De­oare­ce dl Bariţiu în articolul seu pe de o parte află întru toate motivată şi co­rectă procedarea comitetului Asociaţiunii care pe de alta susţine cu toată autoritatea sa pe anonimul membru al comitetului, care şi el în anii 228 şi 229 din 1887 ai „Gazetei Transilvaniei“, se incearcă a justifica proce­darea acestuia, şi îşi mai dă şi însuşi ale sale păreri subiective asupra lucrului întreg, fie-­mi şi mie permis a pune de nou în vedere mai întâiu procedarea comitetului, apoi a membru­lui anonim din comitet şi în fine a d-lui septuagenar Bariţiu, pentru­ ca aşa din toate să putem trage conclusiunea. ^ Cum a procedat comitetul? Multora dintre cetitori poate le va mai fi în memorie cuprinsul comentarului meu la demisiune şi din acela îşi vor aduce aminte că, regulamentul afacerilor interne ale şcoalei, care a pus în curgere toată cestiunea, de care ne ocupăm, a fost presentat comitetului Asociaţiunii pentru aprobare încă în Apri­lie 1887, dar’ că el, nici în Iunie, nici chiar în Iulie, ci abia în 16 Septemvrie, adecă după începerea anului nou şcolastic a fost pertractat şi acceptat de comitet, însă cu unele adaosuri esenţiale, în acest interval de câteva luni, în care membrii comitetului şi „sincerii noştri bine­voitori şi prieteni“ au avut ocasiune să con­­vie cu noi în afaceri de oficiu şi şi ca persoane private, nici unul dintr’înşii, ca „prieteni“, nici măcar cu, un cuvânţel, nu a făcut vre-o alusiune la schimbările, ce intenţionau să pro­pună la regulament, nici unul nu a aflat de cuviinţă a se „dimite“ se întrebe, fie chiar şi numai privativ, care ar fi şi părerile direc­ţiunii şi eventuala ei atitudine, faţă de unele mo­dificări ca cele ridicate mai în urmă la va­­loare de cond­us, pe baza unei interpretaţiuni cu totul voinice a­l­ lui 16 din statutul de or­­ganisare, căci, se ne ierte d-nii din comitet, dar’ aşa naivi nu-’i putem ţine, încât, facend acele propuneri de modificări, să nu fie re­flectat mai dinainte asupra lor şi se nu-’şi fi dat sama şi despre urmările ce astfel de modificări pot avea, în acelaşi interval şi aceiaşi „binevoitori prieteni“, care la începutul anului şcolar 1886/7 mă numiseră pe mine „delegat“ al co­mitetului Asociaţiunii în afaceri şcolare, p­e­n­­tru­ ca în această calitate să mă poată institui — nu în interesul meu, ci în al şcoalei — şi director al ei pănă la tim­pul când va fi cu putință a se organisa defi­nitiv școala pe basa statutului — nu au aflat a se „dimite“, ca să me aviseze și pe mine că, intențiunea le este, în legătură cu pune­rea în lucrare a regulamentului, să me amo­reze din oficiul de delegat; ci iarăși tipt­l, ca și cu regulamentul, au voit să surprindă, și, fără vre-un alt incident, fără a putea întră prin aceasta în starea normală, proveniuta de statutul aprobat și de guvern, și chiar în contrazicere cu adresa comitetului dela 2 Au­gust 1887 Nr. 332, în care Zice: ca „fiind numit delegat al comitetului în afacerile șco­lare și ale internatului cu caracter de di­rector, am purtat acest oficiu spre mulţămire“ etc... dintr’odată, iarăşi d­up­ă începerea anu­lui şcolastic, numesc un nou delegat în locul meu, luându-­mi astfel basa, pe care singură mai pute să se razime ţi caracterul meu de director. Aceiaşi „binevoitori prieteni“ au aflat mai cu cale şi mai corespunzător scopului, că, în afacerile de instituiri ale personalului aju­tător şi poate şi în alte afaceri şcolare, să primească, mai bucuros decât dela direcţiune, inspiraţiuni dela persoane, care nu steteau în nici o legătură directă cu şcoala şi inter­natul. Şi toţi aceşti „binevoitori şi prieteni“ în urmă nu numai că s’au simţit foarte adânc mâhniţi, când au ve­­ut, că noi, pe care îi pri­­viau aceste manifestări de încredere şi prie­tenie, nu le ve­m aprecia după cuviinţă şi nu suntem chiar mulţumitori pentru aceste par­ticulare semne de o şi mai particulară afec­ţiune, prietenie şi încredere, nu numai, că s’au aflat supăraţi, când noi palma, care ni­­s’a tras, palmă o am numit şi în conformi­tate ne-am purtat apoi, ci, ca „prieteni ce sânt, au căutat şi după o causă, care să le explice această ingratitudine a noastră, car’ această causa fu­seră cu toţii foarte satisfăcuţi a o afla, pe de o parte în „nervositatea şi iritabilitatea“ mea „excesivă“, pe care o scoase la iveală şi o colporta cu multă stăruinţă un daeproape de ai domniei lor şi şi „prieten“ al meu, car’ pe de altă parte în „intrigele“, țăsute nu sciu de cine, în care buna creștină de directoară s’a lăsat să fie prinsă cu totul. Dar’ să nu fim nedrepți, ci să mărturi­sim, că comitetul totuși a făcut un mare lu­cru, s’a „dimis“ adecă chiar la complimentul de a exmite cunoscuta comisiune de trei din sinul său, care să ne spună că, n’avem drept a privi în cond­usele amintite ale „prietenilor“ noștri nici un vot de neîncredere, că prin urmare, neputând comitetul retrage nimic din ce a hotărît în regulament și în legătură cu acesta, să ne retragem noi demisiunile noastre. Resultatul pertractărilor cu comisiunea fiind cunoscut din comentarul ce­­l-am dat la demisiune, să vedem cum „prietenii“ noştri din comitet s’au purtat mai departe în acea­stă afacere. Pe când din toate actele incurse la co­mitet, când ele vin a fi pertractate în şedinţă, se face un extract mai pe scurt sau mai pe larg, sau chiar cu totul pe larg, care, câte­odată, chiar şi însoţite fiind de unele „deslu­şiri“ date de unul sau altul întră în procesul verbal al şedinţei respective (vedi câteva ti­pice exemple în procesul verbal al şedinţei din 13 Octomvrie Nr. 453 şi 470 şi mai­ ales în cel al şedinţei de la 31 Octomvrie Nr. 486 p. 190, din anul 1887, publicate în „Tran­silvania“ Nr. 19—21 din 1887), pe atunci din motivarea cu deamănuntul şi în mai multe puncte a demisiunii directorului şi, tot aseme­nea, din motivarea demisiunii directoarei, pre­cum și din expunerea motivelor, făcută mem­brilor comisiunii de trei, la care aceasta sau n’a voit sau n’a putut răspunde cu dovetji, care se restoarne motivele noastre, onoratul comitet al Asociaţiunii nu a aflat cu cale a extrage nimic, ci, în procesele verbale ale şe­dinţelor dela 27 şi 29 Septembrie 1887, pu­blicate In anii 19—20 ai „Transilvaniei“ din acelaşi an, s’a mărginit a Zice 0,1 multă şi aleasă diplomaţie: „Nr. 156. Dr. D. P. Barcianu prin hârtia de ciip 21 Septemvrie a. c. abdice dela postul de director al şcoalei civile de fete, pentru­ că în regulamentul intern pentru şcoala civilă de fete, întemeiată şi susţinută în Sibiiu de Aso­­ciaţiunea transilvană, a votat de comitet în şedinţa de la 16 Septemvrie a. c. Nr. 412 şi în conclusul luat cu acela deodată, află pentru sine vot de neîncredere (!!). „In legătură cu aceasta se presentă şi hârtia domnişoarei baronese Elena Popp, de cita 27 Septemvrie a. c., prin care abdice de postul de directoară a şcoalei civile de fete cu internat, din motivul, pentru­ că în regula­mentul intern şi în conclusul luat cu acela de­odată, află pentru sine voi de neîncredere“. Ear, în procesul verbal, în care comi­siunea de trei a comunicat resultatul conferi­rilor cu noi, poate­ că și din motivul, că ono­rata comisiune se va fi dispensat a face o expunere mai pe scurt a motivelor desfășurate de noi mai pe larg, nu se află alt lucru mai important, decât: „Toate explicaţiunile, ce le-ar fi dat celor demisionaţi şi toate silinţele întru de a-’i capacita (!) să-’şi retragă abţicerile... au rămas fără resultatul dorit, de­oare­ce ambii au declarat în mod categoric, că neputând vede în dispoziţiile comitetului relativ la schim­barea delegatului, la însărcinarea direcţiunii cu agende noue, la numirea guvernantelor din partea comitetului, decât un vot de neîncre­dere faţă cu persoana lor, nu pot să-­şi re­tragă abfiicerile“, şi comitetul foarte mulţumit cu acest raport, a primit demisiunile şi a grijit, ca procesele verbale să fie redactate cu ecuitatea şi realitatea, în contra căreia earăşi lucru „nepatriotic“ poate că este să remon­­strezi. Cum procedează anonimul membru al comitetului? După­ ce discuţiunea se urmase câtva timp asupra cestiunii demisiunii noastre, din partea noastră pe faţă, cu subscrierea nume­lui, din partea contrară cu informaţiuni­le necontrolate aici prin Sibiiu, care au resuflat apoi în câţiva articoli ai „Gazetei Transilva­niei“ de la 8 octomvrie 1887, remarcabili prin lipsa totală de orientare în causă, articoli, la care onorata redacţiune, care atât de cu dragă voe îşi pleca urechia la şoaptele ademenitoare ale unora, rectificările făcute iarăşi cu sub­scrierea numelui şi cu învoirea corpului în­­văţătoresc rămas în funcţiune, din partea sub­stitutului nou director, dl S. Albini, nu le-a aflat vrednice a le lua în samă şi a le pu­blica, i­eată că în fine se ivesce, dar i­ea­răşi numai după perdea, un „membru al comitetului“ pentru a spune dînsul lumii şi ţerii, bazat pe procesele verbale ale comi­tetului, la a căror diplomatică stilizare, pro­babil că şi d-sa va fi având o bună părticică, starea „adevărată“ şi „seacă“ a lucrului şi departe de ori­ce „pasiune urîtă“, după­ cum îi dă testimoniul un alt membru din comitet, părtaş la lucru, dl George Bariţiu, în ce culminează această genuină infor­­maţiune, publicată în anii 228 şi 229 ai „Ga­zetei Transilvaniei“ ex 1887? în următoarele: A ignora cu totul mo­tivele noastre pentru abdicere, cunoscute şi d-sale, dacă nu din raportul cel „laconic“ al raportorului comisiunii de trei, cel puţin din comentarul publicat de mine la demisiunea ce-­mi dădusem; şi în a preamări actele co­mitetului, care în calitatea sa de „proprietar al şcoalei“ a regulat ce a regulat în numitul re­gulament şi a aflat totodată sosit şi timpul să introducă, prin despărţirea funcţiunii de de­legat de cea a directorului, starea normală preved­uta în statutul de organizare §. 9. Prescriind acest §, ca dintre cele 4 pu­teri didactice ordinare şi 1 suplent, unul va fi numit de comitet director, având a con­duce întreg institutul atât în cele­ ce privesce învăţământul, cât şi în afacerile disciplinare şi administrative şcolare, această stare nor­mală putea să între în vigoare numai cu în­ceputul anului şcolar 1888/9, după­ ce în vara anului present 1888, învăţătorii constituiţi pro­­visor­ii care încă în anul 1886/7 ceruseră să fie admişi la depunerea examenului de cuali­­ficaţiune în Budapesta, dar’ n’au fost admişi din simpla causă, că necunoscând specialele regulamente ale comisiunii, întârdiaseră puţin cu presentarea cererii, — îşi vor fi făcut exa­menul în acest an, pentru care hotărîţi erau se-’şi presente de nou cererile la timpul cu­venit. Va se zică în anul 1887/8, când aceste examene nu erau depuse, era absolut imposi­bilă introducerea stării normale, și de aceea tot numai un director provisor, care, după cond­usul expres făcut al comitetului la înce­putul anului 1886/7, delegatul avea să fie, avea să conducă școala. Dacă dar, anonimul mem­bru al comitetului și cu dînsul prietenii sei de vederi, au cred­it de cuviință a numi, fără a fi revocat mai întâiu pe vechiul delegat, un nou delegat, atunci lealitatea cerea, ca dacă n’au ținut de cuviincios a informa şi pe fostul lor delegat despre pasul ce îl intenţio­nează, cel puţin să facă pasul pe deplin şi se preceadă cu noul delegat cum a procedat cu mine, adecă se­’i dee şi caracterul de direc­tor, pe care eu, ipso facto, nu-’l mai puteam ţină, chiar după enund­ările anterioare ale co­mitetului. Dar’ a judeca astfel se vede că anonimul membru ţine, că ar fi caracteristicul numai al unor oameni cu susceptibilităţi exage­rate ca Dr. Barcianu, şi d-sa pe semne mai gros de pele, se vede că nu-­şi poate face închipuire, cum o procedare atât de „reală“, „corectă“ şi „inofensivă“, mai ales dacă ea este făcută şi de oameni bătrâni, chibzuiţi, iluşii, ca cei, care compun comitetul Asocia­țiunii, se supere pe cineva. Fiindcă asupra tuturor celorlalte motive, cuprinse în abțicerea mea, onorabilul anonim al comitetului, — d-sa va fi soliod de ce, — se feresce a reveni, sau le atinge numai în treacăt, ca pe cel cu administratorul, — me simt dispensat şi eu a mai reveni, şi a mai împrospăta încă odată aici, ceea­ ce am dis în comentarul meu, din care văd că nu am de a retrage ceva. Voiu reflecta numai încă la două puncte. Dl anonim ţine: „că a pune guvernantele (!) într’o categorie cu bonele şi cu servitorii dela internat, este un joc de cuvinte necuviincios şi neserios, şi cei­ ce o fac nu-’şi dau sama de ceea­ ce vorbesc.“ (Ce fin la obraz devine dintr’odată onorabilul anonim), pare însă a uita cu desăvîrşire, că §. 16 al statutului în care se zice: „directoară va are ca personal aju­tător profesoarele şi bonele. Aceste din urmă precum şi personalul de serviciu intern se vor institui după trebuinţă. Instituirea bonelor şi a întregului personal ajutător se face prin directoară in­ternatului în conţelegere cu directorul“ nu este aşezat între­­­fii, care vorbesc despre persoa­nele, pe care are să le numească comitetul; de asemenea se face a uita cu totul, că în şe­dința comitetului, în care s-a stabilit statutul după textul-proiect, care și pe guvernante le punea alăturea cu bonele și cu întregul cela­lalt personal ajutător, guvernantele au fost omise, nu pentru­ că doar­ dl anonim dim­preună cu ceilalţi membri ar fi considerat de lucru „necuviincios şi neserios“ a pune pe gu­vernantele între personalul ajutător, ci numai din simplul motiv, că atunci comitetul, în o inspiraţie de economii, a crezut că se va putea lipsi de guvernante prin adoptarea modalităţii de a primi pe profesoare în internat şi a le însărcina pe ele şi cu toate agendele guver­nantelor. Ear, la primirea paragrafului din re­gulament cu privire la guvernante, aşa precum a fost primit, comitetul a putut ajunge numai după­ ce prin o întoarcere a­l-lui, în care des­pre guvernante nici n­u se face pomenire, le-a dat acestora rang şi caracter de profesoare. Volnic este comitetul a-’şi interpreta şi aşa statutul, dar’ să nu pretindă numai decât, ca toată lumea necondiționat să şi adoapte aceste interpretări. Pice mai departe dl anonim, că direc­ţiunea „dacă a aflat că cond­usele comitetului sânt vătămătoare pentru dînsa, şi sânt de na­tură de a strica institutului, atunci lucra c­o­­rect, când, precum a făcut corpul profesoral, şi dînsa înainta la comitet o remonstraţiune, în care arăta ce nu-­i convine şi pentru­ ce nu-’i convine, şi ce rele pot produce pentru institut dispoziţiile comitetului ? Comitetul apoi ar fi pertractat remonstraţiunile şi poate­ că din consideraţiuni personale (auzi ! auzi!) ar fi primit modificări mulţumitoare pentru direcţiune, precum a urmat și cu re­­monstrarea profesorilor.“ —Foarte generos fără îndoeală se arată dl anonim, mai ales având în vedere „considerațiunile personale.“ Insă corpul didactic, când a pus în regulament disposițiunile pe care el le-a aflat corespun- zătoare, nu a reflectat la persoanele lor, care azi sunt, mâne nu mai sânt în fruntea insti­tutului, ci a intenționat să se reguleze lucrul așa, ca să poată remâne întocmai și pe viitor, — și puteau remâne toate precum le-au propus ei, chiar și administratorul, — și direcțiunea n’a intenționat să li se facă lor personal concesiuni în toate acele puncte, ci să se aibă în vedere numai interesul insti­tutului. Dacă nu au mai făcut remonstraţiunea poftită de d-lor, post festa, nu o au făcut, pen­tru­ că indignaţi de purtarea cu care îi întim­­pinase comitetul în întreaga afacere cu regu­lamentul, nu mai aveau nici un motiv de a crede, că faţă de remonstraţiune, comitetul va fi mai curant de cum a fost în întreaga afa­cere de pănă aci. Asigurarea ce ni se dă, că remonstraţiunea poate ar fi avut resultat, pre­cum a avut şi a profesorilor, să ne fie permis a o privi de foarte ieftină, de­oare­ce după­­cum aflăm chiar din expunerile d-lui actual director, S. Albini, comitetul a retras un singur punct din regulament, dar’ pe cel cu guver­nantele, nici măcar în forma cea blândă în care ’l-a propus direcţiunea cea nouă, de a se numi guvernantele de comitet, dar’ la propunerea corpului didactic nu s’a primit. Pentru­ ce dar’ parada de vorbe cu concesiunile, pe care nime din comitet nu era aplecat a le face? După­ ce în urma tuturor acestora, ano­nimul mai face puţin şi pe indignatul asupra modului cum directorul şi directoară ’şi-au pri­ceput chemarea şi cum au întimpinat cond­u­sele comitetului, pentru completarea operei sale diplomatice mai adaoge şi un neade­văr, susţinând, că „dl Dr. Barcianu, informat pe deplin prin dl preşedinte“ (însă nu din propriul indemn, ci numai după­ ce­­i­ se ceru aceasta din parte-’mi) nu ’şi-a­­exprimat nedumeririle faţă cu cond­usele luate“. Adevărul este că tocmai am descoperit d-lui vice­preşedinte neajunsurile ce pot urma pentru institut şi pentru internat, — mai ales când va fi introdusă starea normală — din modalitatea de a încărca puterile didactice cu lucrurile administraţi­unii,­care vor răpi mai târziu mult, prea mult timp direcţiunii, care totodată are să prevadă şi învăţământul; din modalitatea de a pretinde dela director ca el în fiecare zi să revadă toate preparaţiunile învăţătorilor, din modalitatea de a se amesteca persoane străine în afacerile de numiri ale personalului ajutător şi din modalitatea de a se numi prin comitet guvernantele; şi cu de­osebire acest din urmă punct ,l-am ilustrat, arătând prin un exemplu destul de palpabil, cum prin tractarea în şedinţele comitetului, astfel de cestiuni se pot amâna în detrimentul cauzei şi în detrimentul autorităţii direcţiunii în special. Mai mult decât atât, din motivele indi­­gitate şi în comentarul meu, nu m’am ţinut îndreptăţit să fac, şi dacă se lua poate mai cu mare atenţiune în considerare cele expuse de mine, se afla motiv pentru de a reveni în comitet asupra lucrurilor, căci atunci, pe tim­pul acestei intre vorbiri, expediţiunile încă nu erau extradate. Dacă aceasta nu s’a făcut, binevoească anonimul şi prietenii d-sale, a nu învinovăţi direcţiunea, care ’şi-a împlinit datorinţa, şi aducă­’şi totodată aminte, că dacă d-lor au avut poate motive a crede, că, după cele în­tâmplate, eu nu mă voiu mai reîntoarce, cel puțin, concesiunile, care nu le-au mai putut face mie, să le fi făcut directoarei, care atunci nu mai avea motiv a insista pe lângă demisiunea d-sale, în timpul, pe când se petreceau aceste, informaţiunile pe necontrolate veniau şiroiu, cu scop de a ne încondeia cât se poate de bine pe noi pe amândoi, foştii membri ai direcţiunii, şi între aceste informaţiuni cea mai cu coarne şi totodată cea mai insolentă a luat în urmă formă concretă, presentându-se publicului ca o corespondenţă anonimă din Sibiiu, publicată în N-rul 216/1887 al „Gazetei Transilvaniei“, şi în care, după­ cum în urmă a eşit la iveală prietenul şi protegiatul mul­tora dintre domnii din comitet, advocatul Ata­­nasie Cimponeriu, fostul judecător de in­stanţă superioară pe basa informaţiunilor „primite dela alţii“, cu o rară uşurătate de minte, ne aruncă nouă foştilor membri ai direcţiunii în faţă, grava, dar, din fericire cu totul neîntemeiate acasă, că noi am fi ţinut încătuşat institutul Asociaţiunii, făcându-­l apa­­nagiu şi adăpost pentru membrii familiei noastre.­­—■ Auziserăm noi şi mai nainte astfel de şoapte miserabile, de aceea între declaraţiunile făcute comisiunii de trei s’a aflat şi aceasta: „chiar dacă nu ar fi alt motiv mai puternic, singur motivul, ca este cu putinţă a se răspândi prin publici ! din Sibiiu şi se afle credemânt, şoapta că eu, care, fără nici­ o solicitare, am fost numit de comitet delegat şi director al şcoalei, de asemenea baronesa Elena Popp, care earăşi fără a fi solicitat cât de puţin,ni numai rugată de comitet, — a primit direc­ţiunea, — ne-am pus să ne căpetuim membri de ai familiei la această şcoală, pentru­ că din întâmplare se aflau doi membri din această familie la şcoală, şi anume unul earăşi ales de comitet, ear’ celalalt numit de direcţiune pen­tru un post de instructor, — ar fi de ajuns să me determine a-’mi depune directoratul cu hotărârea de a nu mă mai întoarce, pentru­ ca astfel să-’m­i iau eu mie posibilitatea, de a mă vedea vre­ odată adus în tentațiunea de a mai „căpătui“ pe cineva dintre membrii familiei pe la școala Asociațiunii. Dar’ nu fu destul cu atât, ci a trebuit să văd chiar, cum mulţi dintre aşa numiţii „prieteni“ ai noştri, dintre care unii, aşa între 4 ochi, ţineau de „lipsit de minte“ pe acela, care a putut scrie aşa ceva, în faţa publicului, cel puţin indirect, au aprobat procederea lui, prin aceea că pre acela, care ne insultase îl distingeau şi cu diferite ocasiuni în public, ca pe prietenul şi protegiatul lor! (Va urma.) TRIBUNA * CRONICĂ.* Dineu de curte. La curtea din Buda­pesta a fost alaltăieri la 6 oare după ameazi un dineu de curte, la care pre lângă Maie­statea Sa au participat cardinalul Haynald, episcopul Schlauch, miniştrii baron Orczy, Bedekovich, baron Fejérváry, Gabriel Boross şi T. Fabinyi etc.« Maghiaristri de nume. „Budapesti Közlöny“ publică următoarele schimbări de nume: Daniil Fi­sch bein în „Fodor“; Fer­dinand Haydner în „Hantos“; Ilie Eng­länder în „Szabó“; minoreanul Mateiu Bo­­buljak în vBeríoiu şi Henric Handler la „ Havas. “ * Reuniunea română de agricultură din comitatul Sibiiului. După­ cum s-a anun­ţat în Ziarul nostru, această reuniune îşi va ţine Marţi în 28 Februarie st. n. adu­narea generală de constituire în sala mică de şedinţă a comitatului la 3 oare d. a. Dorim şi sperăm, în propriul interes al economilor noştri, că la adunare va lua parte un însemnat număr de persoane mai ales dintre ţe­­rani, reuniunea având salutara menire să vină în ajutorul agriculturii noastre atât de înapo­iate. Ni s’a împărtăşit, ci constituirea va fi însoțită de un discurs practic asupra semințe­lor de prăsilă.* Imormântarea conducătorului slo­vac Hurban. Cetim în „Pester Lloyd“ : Moartea lui Hurban se folosesce de câtră ade­renții lui spre demonstrațiuni panslaviste. Ieri învățătorul din Hluboka a dispus demonstra­tiv, ca mormântul să se facă în mijlocul eimi­­terului. Auctoritatea publică a intervenit și a desemnat mormântul în rând cu celelalte morminte. Din causa aceasta indignațiunea e mare, ordinea îusă n’a fost conturbată. Din întreg ţinutul de sus a venit mulţime de oa­meni, care au asistat la îngropăciunea făcută la 2 oare după ameazi. Din Szenicz se ra­portează asupra acestei îmormântări următoa­rele : La ceremoniile îmormântării au luat parte 16 preoţi evangelici şi aproape o miie şi jumătate de poporeni. In biserică s’a ridi­cat un catafalc, pe care s’au aşezat numeroase cununi. Cele mai importante inscripţiuni pe ele erau : „Slovacii budapestani părintelui naţiunii“. — „Membrii Maticei sârbesci celui mai credin­cios favorit al naţiunii“. — „Familia Mako­­viczky părintelui naţiunii“. — Mai departe ’iau trimis cununi: redacţia Ziarului „Narod­­nie Noviny“ cu prime în colori rusesci; Dr. Sinko din Szenicz; Reuniunea de cântări din Sz.­Marton; familia Fajnor din Szenicz s. a. — Vorbirea funebrală a ţinut-o preotul Lesko din Brezova. El s’a tânguit, că de acum na­ţiunea nu mai are nici un profet, de­oare­ce Hurban e mort. Preotul Boor din Helicsa a lăudat într’o cuvântare plină de avânt, carac­terul şi meritele lui Hurban pentru interesele Slovacilor. Cuvântarea s’a încheiat cu cuvin­tele: „Tu ai regretat, că ai trebuit să te des­parţi şi să laşi naţiunea ta tot sub jugul sclă­­viei. Dar’ odată vom peregrina la mormân­tul teu ca naţiune eliberată“. La mormânt a ţinut o cuvântare advocatul Dulia din St.­­Marton, care s’a încheiat cu apostrofarea: „Tu ai munuat spada pentru drepturile naţiunii tale. In timp de lipsă vom trage şi noi spada şi atunci ne vom aduna în giurul mor­mântului toui toţi din ţeara de sus şi din ţeara de jos, ca să-­ţi mulţumim, pentru­ că ne-ai condus la ţintă!“ — Dintre notabilităţi au luat parte fiii, fetele şi toţi aparţinătorii fa­miliei lui Harban, apoi M. Dulia, Dr. Stefan Fajnor, Dr. Simko, medicul cercual Marko­­vics, Sigismund Paulini — Tch. s. a. Sinuciderile în armată. In privinţa aceasta se găsesc următoarele date statistice în Gazeta aust. pentru armată şi marină, în anul 1886: Sinuciderile s’au cam îmulţit. Numărul total a fost de 394; din acestea 294 caşuri privesc infanteria. Cele mai multe au fost în districtul militar Viena, cele mai pu­­ţ­ne în Zara (Dalmaţia.) Partea cea mai mare a sinuciderilor s’a făcut prin împuşcare, şi anume în 312 caşuri, apoi prin spânzurare 52, prin înecare 10, prin otravă 6, prin arme tăioase 4 şi prin sărire dela înălţimi 6 caşuri. De cele mai multe­ ori causa a fost necunos­cută ; la 68 caşuri causa a fost: „Frica de pedeapsă“, la 53 „desgustul de serviciu“, la Nr. 35

Next