Tribuna, februarie 1888 (Anul 5, nr. 25-47)
1888-02-14 / nr. 35
Pag. 138 dreptul nostru de a ne apăra acolo, unde am fost atacaţi. Cu toate aceste, ca să nu rămână planând asupra noastră atât de grave bănueli, ca cele de nou relevate de dl George Bariţiu, şi care, în cele din urmă chiar şi asupra şcoalei se resfrâng, onorata redacţiune a „Tribunei“, care a binevoit a-mi publica şi textul demisiunii şi al comentarului la ea, în Niul dela 11 Octomvrie 1887, este rugată a da loc în coloanele acestui organ de publicitate şi intimpinării ce urmează. Deoarece dl Bariţiu în articolul seu pe de o parte află întru toate motivată şi corectă procedarea comitetului Asociaţiunii care pe de alta susţine cu toată autoritatea sa pe anonimul membru al comitetului, care şi el în anii 228 şi 229 din 1887 ai „Gazetei Transilvaniei“, se incearcă a justifica procedarea acestuia, şi îşi mai dă şi însuşi ale sale păreri subiective asupra lucrului întreg, fie-mi şi mie permis a pune de nou în vedere mai întâiu procedarea comitetului, apoi a membrului anonim din comitet şi în fine a d-lui septuagenar Bariţiu, pentru ca aşa din toate să putem trage conclusiunea. ^ Cum a procedat comitetul? Multora dintre cetitori poate le va mai fi în memorie cuprinsul comentarului meu la demisiune şi din acela îşi vor aduce aminte că, regulamentul afacerilor interne ale şcoalei, care a pus în curgere toată cestiunea, de care ne ocupăm, a fost presentat comitetului Asociaţiunii pentru aprobare încă în Aprilie 1887, dar’ că el, nici în Iunie, nici chiar în Iulie, ci abia în 16 Septemvrie, adecă după începerea anului nou şcolastic a fost pertractat şi acceptat de comitet, însă cu unele adaosuri esenţiale, în acest interval de câteva luni, în care membrii comitetului şi „sincerii noştri binevoitori şi prieteni“ au avut ocasiune să convie cu noi în afaceri de oficiu şi şi ca persoane private, nici unul dintr’înşii, ca „prieteni“, nici măcar cu, un cuvânţel, nu a făcut vre-o alusiune la schimbările, ce intenţionau să propună la regulament, nici unul nu a aflat de cuviinţă a se „dimite“ se întrebe, fie chiar şi numai privativ, care ar fi şi părerile direcţiunii şi eventuala ei atitudine, faţă de unele modificări ca cele ridicate mai în urmă la valoare de condus, pe baza unei interpretaţiuni cu totul voinice al lui 16 din statutul de organisare, căci, se ne ierte d-nii din comitet, dar’ aşa naivi nu-’i putem ţine, încât, facend acele propuneri de modificări, să nu fie reflectat mai dinainte asupra lor şi se nu-’şi fi dat sama şi despre urmările ce astfel de modificări pot avea, în acelaşi interval şi aceiaşi „binevoitori prieteni“, care la începutul anului şcolar 1886/7 mă numiseră pe mine „delegat“ al comitetului Asociaţiunii în afaceri şcolare, pentru ca în această calitate să mă poată institui — nu în interesul meu, ci în al şcoalei — şi director al ei pănă la timpul când va fi cu putință a se organisa definitiv școala pe basa statutului — nu au aflat a se „dimite“, ca să me aviseze și pe mine că, intențiunea le este, în legătură cu punerea în lucrare a regulamentului, să me amoreze din oficiul de delegat; ci iarăși tiptl, ca și cu regulamentul, au voit să surprindă, și, fără vre-un alt incident, fără a putea întră prin aceasta în starea normală, proveniuta de statutul aprobat și de guvern, și chiar în contrazicere cu adresa comitetului dela 2 August 1887 Nr. 332, în care Zice: ca „fiind numit delegat al comitetului în afacerile școlare și ale internatului cu caracter de director, am purtat acest oficiu spre mulţămire“ etc... dintr’odată, iarăşi după începerea anului şcolastic, numesc un nou delegat în locul meu, luându-mi astfel basa, pe care singură mai pute să se razime ţi caracterul meu de director. Aceiaşi „binevoitori prieteni“ au aflat mai cu cale şi mai corespunzător scopului, că, în afacerile de instituiri ale personalului ajutător şi poate şi în alte afaceri şcolare, să primească, mai bucuros decât dela direcţiune, inspiraţiuni dela persoane, care nu steteau în nici o legătură directă cu şcoala şi internatul. Şi toţi aceşti „binevoitori şi prieteni“ în urmă nu numai că s’au simţit foarte adânc mâhniţi, când au veut, că noi, pe care îi priviau aceste manifestări de încredere şi prietenie, nu le vem aprecia după cuviinţă şi nu suntem chiar mulţumitori pentru aceste particulare semne de o şi mai particulară afecţiune, prietenie şi încredere, nu numai, că s’au aflat supăraţi, când noi palma, care nis’a tras, palmă o am numit şi în conformitate ne-am purtat apoi, ci, ca „prieteni ce sânt, au căutat şi după o causă, care să le explice această ingratitudine a noastră, car’ această causa fuseră cu toţii foarte satisfăcuţi a o afla, pe de o parte în „nervositatea şi iritabilitatea“ mea „excesivă“, pe care o scoase la iveală şi o colporta cu multă stăruinţă un daeproape de ai domniei lor şi şi „prieten“ al meu, car’ pe de altă parte în „intrigele“, țăsute nu sciu de cine, în care buna creștină de directoară s’a lăsat să fie prinsă cu totul. Dar’ să nu fim nedrepți, ci să mărturisim, că comitetul totuși a făcut un mare lucru, s’a „dimis“ adecă chiar la complimentul de a exmite cunoscuta comisiune de trei din sinul său, care să ne spună că, n’avem drept a privi în condusele amintite ale „prietenilor“ noștri nici un vot de neîncredere, că prin urmare, neputând comitetul retrage nimic din ce a hotărît în regulament și în legătură cu acesta, să ne retragem noi demisiunile noastre. Resultatul pertractărilor cu comisiunea fiind cunoscut din comentarul cel-am dat la demisiune, să vedem cum „prietenii“ noştri din comitet s’au purtat mai departe în această afacere. Pe când din toate actele incurse la comitet, când ele vin a fi pertractate în şedinţă, se face un extract mai pe scurt sau mai pe larg, sau chiar cu totul pe larg, care, câteodată, chiar şi însoţite fiind de unele „desluşiri“ date de unul sau altul întră în procesul verbal al şedinţei respective (vedi câteva tipice exemple în procesul verbal al şedinţei din 13 Octomvrie Nr. 453 şi 470 şi mai ales în cel al şedinţei de la 31 Octomvrie Nr. 486 p. 190, din anul 1887, publicate în „Transilvania“ Nr. 19—21 din 1887), pe atunci din motivarea cu deamănuntul şi în mai multe puncte a demisiunii directorului şi, tot asemenea, din motivarea demisiunii directoarei, precum și din expunerea motivelor, făcută membrilor comisiunii de trei, la care aceasta sau n’a voit sau n’a putut răspunde cu dovetji, care se restoarne motivele noastre, onoratul comitet al Asociaţiunii nu a aflat cu cale a extrage nimic, ci, în procesele verbale ale şedinţelor dela 27 şi 29 Septembrie 1887, publicate In anii 19—20 ai „Transilvaniei“ din acelaşi an, s’a mărginit a Zice 0,1 multă şi aleasă diplomaţie: „Nr. 156. Dr. D. P. Barcianu prin hârtia de ciip 21 Septemvrie a. c. abdice dela postul de director al şcoalei civile de fete, pentru că în regulamentul intern pentru şcoala civilă de fete, întemeiată şi susţinută în Sibiiu de Asociaţiunea transilvană, a votat de comitet în şedinţa de la 16 Septemvrie a. c. Nr. 412 şi în conclusul luat cu acela deodată, află pentru sine vot de neîncredere (!!). „In legătură cu aceasta se presentă şi hârtia domnişoarei baronese Elena Popp, de cita 27 Septemvrie a. c., prin care abdice de postul de directoară a şcoalei civile de fete cu internat, din motivul, pentru că în regulamentul intern şi în conclusul luat cu acela deodată, află pentru sine voi de neîncredere“. Ear, în procesul verbal, în care comisiunea de trei a comunicat resultatul conferirilor cu noi, poate că și din motivul, că onorata comisiune se va fi dispensat a face o expunere mai pe scurt a motivelor desfășurate de noi mai pe larg, nu se află alt lucru mai important, decât: „Toate explicaţiunile, ce le-ar fi dat celor demisionaţi şi toate silinţele întru de a-’i capacita (!) să-’şi retragă abţicerile... au rămas fără resultatul dorit, deoarece ambii au declarat în mod categoric, că neputând vede în dispoziţiile comitetului relativ la schimbarea delegatului, la însărcinarea direcţiunii cu agende noue, la numirea guvernantelor din partea comitetului, decât un vot de neîncredere faţă cu persoana lor, nu pot să-şi retragă abfiicerile“, şi comitetul foarte mulţumit cu acest raport, a primit demisiunile şi a grijit, ca procesele verbale să fie redactate cu ecuitatea şi realitatea, în contra căreia earăşi lucru „nepatriotic“ poate că este să remonstrezi. Cum procedează anonimul membru al comitetului? După ce discuţiunea se urmase câtva timp asupra cestiunii demisiunii noastre, din partea noastră pe faţă, cu subscrierea numelui, din partea contrară cu informaţiunile necontrolate aici prin Sibiiu, care au resuflat apoi în câţiva articoli ai „Gazetei Transilvaniei“ de la 8 octomvrie 1887, remarcabili prin lipsa totală de orientare în causă, articoli, la care onorata redacţiune, care atât de cu dragă voe îşi pleca urechia la şoaptele ademenitoare ale unora, rectificările făcute iarăşi cu subscrierea numelui şi cu învoirea corpului învăţătoresc rămas în funcţiune, din partea substitutului nou director, dl S. Albini, nu le-a aflat vrednice a le lua în samă şi a le publica, ieată că în fine se ivesce, dar iearăşi numai după perdea, un „membru al comitetului“ pentru a spune dînsul lumii şi ţerii, bazat pe procesele verbale ale comitetului, la a căror diplomatică stilizare, probabil că şi d-sa va fi având o bună părticică, starea „adevărată“ şi „seacă“ a lucrului şi departe de orice „pasiune urîtă“, după cum îi dă testimoniul un alt membru din comitet, părtaş la lucru, dl George Bariţiu, în ce culminează această genuină informaţiune, publicată în anii 228 şi 229 ai „Gazetei Transilvaniei“ ex 1887? în următoarele: A ignora cu totul motivele noastre pentru abdicere, cunoscute şi d-sale, dacă nu din raportul cel „laconic“ al raportorului comisiunii de trei, cel puţin din comentarul publicat de mine la demisiunea ce-mi dădusem; şi în a preamări actele comitetului, care în calitatea sa de „proprietar al şcoalei“ a regulat ce a regulat în numitul regulament şi a aflat totodată sosit şi timpul să introducă, prin despărţirea funcţiunii de delegat de cea a directorului, starea normală preveduta în statutul de organizare §. 9. Prescriind acest §, ca dintre cele 4 puteri didactice ordinare şi 1 suplent, unul va fi numit de comitet director, având a conduce întreg institutul atât în cele ce privesce învăţământul, cât şi în afacerile disciplinare şi administrative şcolare, această stare normală putea să între în vigoare numai cu începutul anului şcolar 1888/9, după ce în vara anului present 1888, învăţătorii constituiţi provisorii care încă în anul 1886/7 ceruseră să fie admişi la depunerea examenului de cualificaţiune în Budapesta, dar’ n’au fost admişi din simpla causă, că necunoscând specialele regulamente ale comisiunii, întârdiaseră puţin cu presentarea cererii, — îşi vor fi făcut examenul în acest an, pentru care hotărîţi erau se-’şi presente de nou cererile la timpul cuvenit. Va se zică în anul 1887/8, când aceste examene nu erau depuse, era absolut imposibilă introducerea stării normale, și de aceea tot numai un director provisor, care, după condusul expres făcut al comitetului la începutul anului 1886/7, delegatul avea să fie, avea să conducă școala. Dacă dar, anonimul membru al comitetului și cu dînsul prietenii sei de vederi, au credit de cuviință a numi, fără a fi revocat mai întâiu pe vechiul delegat, un nou delegat, atunci lealitatea cerea, ca dacă n’au ținut de cuviincios a informa şi pe fostul lor delegat despre pasul ce îl intenţionează, cel puţin să facă pasul pe deplin şi se preceadă cu noul delegat cum a procedat cu mine, adecă se’i dee şi caracterul de director, pe care eu, ipso facto, nu-’l mai puteam ţină, chiar după enundările anterioare ale comitetului. Dar’ a judeca astfel se vede că anonimul membru ţine, că ar fi caracteristicul numai al unor oameni cu susceptibilităţi exagerate ca Dr. Barcianu, şi d-sa pe semne mai gros de pele, se vede că nu-şi poate face închipuire, cum o procedare atât de „reală“, „corectă“ şi „inofensivă“, mai ales dacă ea este făcută şi de oameni bătrâni, chibzuiţi, iluşii, ca cei, care compun comitetul Asociațiunii, se supere pe cineva. Fiindcă asupra tuturor celorlalte motive, cuprinse în abțicerea mea, onorabilul anonim al comitetului, — d-sa va fi soliod de ce, — se feresce a reveni, sau le atinge numai în treacăt, ca pe cel cu administratorul, — me simt dispensat şi eu a mai reveni, şi a mai împrospăta încă odată aici, ceea ce am dis în comentarul meu, din care văd că nu am de a retrage ceva. Voiu reflecta numai încă la două puncte. Dl anonim ţine: „că a pune guvernantele (!) într’o categorie cu bonele şi cu servitorii dela internat, este un joc de cuvinte necuviincios şi neserios, şi cei ce o fac nu-’şi dau sama de ceea ce vorbesc.“ (Ce fin la obraz devine dintr’odată onorabilul anonim), pare însă a uita cu desăvîrşire, că §. 16 al statutului în care se zice: „directoară va are ca personal ajutător profesoarele şi bonele. Aceste din urmă precum şi personalul de serviciu intern se vor institui după trebuinţă. Instituirea bonelor şi a întregului personal ajutător se face prin directoară internatului în conţelegere cu directorul“ nu este aşezat întrefii, care vorbesc despre persoanele, pe care are să le numească comitetul; de asemenea se face a uita cu totul, că în şedința comitetului, în care s-a stabilit statutul după textul-proiect, care și pe guvernante le punea alăturea cu bonele și cu întregul celalalt personal ajutător, guvernantele au fost omise, nu pentru că doar dl anonim dimpreună cu ceilalţi membri ar fi considerat de lucru „necuviincios şi neserios“ a pune pe guvernantele între personalul ajutător, ci numai din simplul motiv, că atunci comitetul, în o inspiraţie de economii, a crezut că se va putea lipsi de guvernante prin adoptarea modalităţii de a primi pe profesoare în internat şi a le însărcina pe ele şi cu toate agendele guvernantelor. Ear, la primirea paragrafului din regulament cu privire la guvernante, aşa precum a fost primit, comitetul a putut ajunge numai după ce prin o întoarcere al-lui, în care despre guvernante nici nu se face pomenire, le-a dat acestora rang şi caracter de profesoare. Volnic este comitetul a-’şi interpreta şi aşa statutul, dar’ să nu pretindă numai decât, ca toată lumea necondiționat să şi adoapte aceste interpretări. Pice mai departe dl anonim, că direcţiunea „dacă a aflat că condusele comitetului sânt vătămătoare pentru dînsa, şi sânt de natură de a strica institutului, atunci lucra corect, când, precum a făcut corpul profesoral, şi dînsa înainta la comitet o remonstraţiune, în care arăta ce nu-i convine şi pentru ce nu-’i convine, şi ce rele pot produce pentru institut dispoziţiile comitetului ? Comitetul apoi ar fi pertractat remonstraţiunile şi poate că din consideraţiuni personale (auzi ! auzi!) ar fi primit modificări mulţumitoare pentru direcţiune, precum a urmat și cu remonstrarea profesorilor.“ —Foarte generos fără îndoeală se arată dl anonim, mai ales având în vedere „considerațiunile personale.“ Insă corpul didactic, când a pus în regulament disposițiunile pe care el le-a aflat corespun- zătoare, nu a reflectat la persoanele lor, care azi sunt, mâne nu mai sânt în fruntea institutului, ci a intenționat să se reguleze lucrul așa, ca să poată remâne întocmai și pe viitor, — și puteau remâne toate precum le-au propus ei, chiar și administratorul, — și direcțiunea n’a intenționat să li se facă lor personal concesiuni în toate acele puncte, ci să se aibă în vedere numai interesul institutului. Dacă nu au mai făcut remonstraţiunea poftită de d-lor, post festa, nu o au făcut, pentru că indignaţi de purtarea cu care îi întimpinase comitetul în întreaga afacere cu regulamentul, nu mai aveau nici un motiv de a crede, că faţă de remonstraţiune, comitetul va fi mai curant de cum a fost în întreaga afacere de pănă aci. Asigurarea ce ni se dă, că remonstraţiunea poate ar fi avut resultat, precum a avut şi a profesorilor, să ne fie permis a o privi de foarte ieftină, deoarece dupăcum aflăm chiar din expunerile d-lui actual director, S. Albini, comitetul a retras un singur punct din regulament, dar’ pe cel cu guvernantele, nici măcar în forma cea blândă în care ’l-a propus direcţiunea cea nouă, de a se numi guvernantele de comitet, dar’ la propunerea corpului didactic nu s’a primit. Pentru ce dar’ parada de vorbe cu concesiunile, pe care nime din comitet nu era aplecat a le face? După ce în urma tuturor acestora, anonimul mai face puţin şi pe indignatul asupra modului cum directorul şi directoară ’şi-au priceput chemarea şi cum au întimpinat condusele comitetului, pentru completarea operei sale diplomatice mai adaoge şi un neadevăr, susţinând, că „dl Dr. Barcianu, informat pe deplin prin dl preşedinte“ (însă nu din propriul indemn, ci numai după cei se ceru aceasta din parte-’mi) nu ’şi-aexprimat nedumeririle faţă cu condusele luate“. Adevărul este că tocmai am descoperit d-lui vicepreşedinte neajunsurile ce pot urma pentru institut şi pentru internat, — mai ales când va fi introdusă starea normală — din modalitatea de a încărca puterile didactice cu lucrurile administraţiunii,care vor răpi mai târziu mult, prea mult timp direcţiunii, care totodată are să prevadă şi învăţământul; din modalitatea de a pretinde dela director ca el în fiecare zi să revadă toate preparaţiunile învăţătorilor, din modalitatea de a se amesteca persoane străine în afacerile de numiri ale personalului ajutător şi din modalitatea de a se numi prin comitet guvernantele; şi cu deosebire acest din urmă punct ,l-am ilustrat, arătând prin un exemplu destul de palpabil, cum prin tractarea în şedinţele comitetului, astfel de cestiuni se pot amâna în detrimentul cauzei şi în detrimentul autorităţii direcţiunii în special. Mai mult decât atât, din motivele indigitate şi în comentarul meu, nu m’am ţinut îndreptăţit să fac, şi dacă se lua poate mai cu mare atenţiune în considerare cele expuse de mine, se afla motiv pentru de a reveni în comitet asupra lucrurilor, căci atunci, pe timpul acestei intre vorbiri, expediţiunile încă nu erau extradate. Dacă aceasta nu s’a făcut, binevoească anonimul şi prietenii d-sale, a nu învinovăţi direcţiunea, care ’şi-a împlinit datorinţa, şi aducă’şi totodată aminte, că dacă d-lor au avut poate motive a crede, că, după cele întâmplate, eu nu mă voiu mai reîntoarce, cel puțin, concesiunile, care nu le-au mai putut face mie, să le fi făcut directoarei, care atunci nu mai avea motiv a insista pe lângă demisiunea d-sale, în timpul, pe când se petreceau aceste, informaţiunile pe necontrolate veniau şiroiu, cu scop de a ne încondeia cât se poate de bine pe noi pe amândoi, foştii membri ai direcţiunii, şi între aceste informaţiuni cea mai cu coarne şi totodată cea mai insolentă a luat în urmă formă concretă, presentându-se publicului ca o corespondenţă anonimă din Sibiiu, publicată în N-rul 216/1887 al „Gazetei Transilvaniei“, şi în care, după cum în urmă a eşit la iveală prietenul şi protegiatul multora dintre domnii din comitet, advocatul Atanasie Cimponeriu, fostul judecător de instanţă superioară pe basa informaţiunilor „primite dela alţii“, cu o rară uşurătate de minte, ne aruncă nouă foştilor membri ai direcţiunii în faţă, grava, dar, din fericire cu totul neîntemeiate acasă, că noi am fi ţinut încătuşat institutul Asociaţiunii, făcându-l apanagiu şi adăpost pentru membrii familiei noastre.—■ Auziserăm noi şi mai nainte astfel de şoapte miserabile, de aceea între declaraţiunile făcute comisiunii de trei s’a aflat şi aceasta: „chiar dacă nu ar fi alt motiv mai puternic, singur motivul, ca este cu putinţă a se răspândi prin publici ! din Sibiiu şi se afle credemânt, şoapta că eu, care, fără nici o solicitare, am fost numit de comitet delegat şi director al şcoalei, de asemenea baronesa Elena Popp, care earăşi fără a fi solicitat cât de puţin,ni numai rugată de comitet, — a primit direcţiunea, — ne-am pus să ne căpetuim membri de ai familiei la această şcoală, pentru că din întâmplare se aflau doi membri din această familie la şcoală, şi anume unul earăşi ales de comitet, ear’ celalalt numit de direcţiune pentru un post de instructor, — ar fi de ajuns să me determine a-’mi depune directoratul cu hotărârea de a nu mă mai întoarce, pentru ca astfel să-’mi iau eu mie posibilitatea, de a mă vedea vre odată adus în tentațiunea de a mai „căpătui“ pe cineva dintre membrii familiei pe la școala Asociațiunii. Dar’ nu fu destul cu atât, ci a trebuit să văd chiar, cum mulţi dintre aşa numiţii „prieteni“ ai noştri, dintre care unii, aşa între 4 ochi, ţineau de „lipsit de minte“ pe acela, care a putut scrie aşa ceva, în faţa publicului, cel puţin indirect, au aprobat procederea lui, prin aceea că pre acela, care ne insultase îl distingeau şi cu diferite ocasiuni în public, ca pe prietenul şi protegiatul lor! (Va urma.) TRIBUNA * CRONICĂ.* Dineu de curte. La curtea din Budapesta a fost alaltăieri la 6 oare după ameazi un dineu de curte, la care pre lângă Maiestatea Sa au participat cardinalul Haynald, episcopul Schlauch, miniştrii baron Orczy, Bedekovich, baron Fejérváry, Gabriel Boross şi T. Fabinyi etc.« Maghiaristri de nume. „Budapesti Közlöny“ publică următoarele schimbări de nume: Daniil Fisch bein în „Fodor“; Ferdinand Haydner în „Hantos“; Ilie Engländer în „Szabó“; minoreanul Mateiu Bobuljak în vBeríoiu şi Henric Handler la „ Havas. “ * Reuniunea română de agricultură din comitatul Sibiiului. După cum s-a anunţat în Ziarul nostru, această reuniune îşi va ţine Marţi în 28 Februarie st. n. adunarea generală de constituire în sala mică de şedinţă a comitatului la 3 oare d. a. Dorim şi sperăm, în propriul interes al economilor noştri, că la adunare va lua parte un însemnat număr de persoane mai ales dintre ţerani, reuniunea având salutara menire să vină în ajutorul agriculturii noastre atât de înapoiate. Ni s’a împărtăşit, ci constituirea va fi însoțită de un discurs practic asupra semințelor de prăsilă.* Imormântarea conducătorului slovac Hurban. Cetim în „Pester Lloyd“ : Moartea lui Hurban se folosesce de câtră aderenții lui spre demonstrațiuni panslaviste. Ieri învățătorul din Hluboka a dispus demonstrativ, ca mormântul să se facă în mijlocul eimiterului. Auctoritatea publică a intervenit și a desemnat mormântul în rând cu celelalte morminte. Din causa aceasta indignațiunea e mare, ordinea îusă n’a fost conturbată. Din întreg ţinutul de sus a venit mulţime de oameni, care au asistat la îngropăciunea făcută la 2 oare după ameazi. Din Szenicz se raportează asupra acestei îmormântări următoarele : La ceremoniile îmormântării au luat parte 16 preoţi evangelici şi aproape o miie şi jumătate de poporeni. In biserică s’a ridicat un catafalc, pe care s’au aşezat numeroase cununi. Cele mai importante inscripţiuni pe ele erau : „Slovacii budapestani părintelui naţiunii“. — „Membrii Maticei sârbesci celui mai credincios favorit al naţiunii“. — „Familia Makoviczky părintelui naţiunii“. — Mai departe ’iau trimis cununi: redacţia Ziarului „Narodnie Noviny“ cu prime în colori rusesci; Dr. Sinko din Szenicz; Reuniunea de cântări din Sz.Marton; familia Fajnor din Szenicz s. a. — Vorbirea funebrală a ţinut-o preotul Lesko din Brezova. El s’a tânguit, că de acum naţiunea nu mai are nici un profet, deoarece Hurban e mort. Preotul Boor din Helicsa a lăudat într’o cuvântare plină de avânt, caracterul şi meritele lui Hurban pentru interesele Slovacilor. Cuvântarea s’a încheiat cu cuvintele: „Tu ai regretat, că ai trebuit să te desparţi şi să laşi naţiunea ta tot sub jugul sclăviei. Dar’ odată vom peregrina la mormântul teu ca naţiune eliberată“. La mormânt a ţinut o cuvântare advocatul Dulia din St.Marton, care s’a încheiat cu apostrofarea: „Tu ai munuat spada pentru drepturile naţiunii tale. In timp de lipsă vom trage şi noi spada şi atunci ne vom aduna în giurul mormântului toui toţi din ţeara de sus şi din ţeara de jos, ca să-ţi mulţumim, pentru că ne-ai condus la ţintă!“ — Dintre notabilităţi au luat parte fiii, fetele şi toţi aparţinătorii familiei lui Harban, apoi M. Dulia, Dr. Stefan Fajnor, Dr. Simko, medicul cercual Markovics, Sigismund Paulini — Tch. s. a. Sinuciderile în armată. In privinţa aceasta se găsesc următoarele date statistice în Gazeta aust. pentru armată şi marină, în anul 1886: Sinuciderile s’au cam îmulţit. Numărul total a fost de 394; din acestea 294 caşuri privesc infanteria. Cele mai multe au fost în districtul militar Viena, cele mai puţne în Zara (Dalmaţia.) Partea cea mai mare a sinuciderilor s’a făcut prin împuşcare, şi anume în 312 caşuri, apoi prin spânzurare 52, prin înecare 10, prin otravă 6, prin arme tăioase 4 şi prin sărire dela înălţimi 6 caşuri. De cele mai multe ori causa a fost necunoscută ; la 68 caşuri causa a fost: „Frica de pedeapsă“, la 53 „desgustul de serviciu“, la Nr. 35