Tribuna, februarie 1889 (Anul 6, nr. 25-47)

1889-02-14 / nr. 35

Inul VI Sibiiu, Marți 14|26 Februarie 1889 Tu JUipK ' ~' ■ •)- pnl ai . 1 lună 5 cr., 1/i an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 vOnoofjBq sjbj g, Petru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai m ll0.rAjn'' 0J00R ■ 'OS * Pentru monarchie: * ' ’ hl A 1 lună . fl. 20 cr., V* an 3 fl. 50 cr., l/a an 7 ff. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1U an 0 franci, 1/a an 20 franci, 1 an 40 franci. Arnamentele se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: INSERTIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr­, a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia: Str. iernii 11. — Administraţia: Str. Cisnadiei 3. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Sibiiu, 13 Februarie st. v. D trecut, după multă sfadă, depu­taţii mghiari din ţerile unguresci au tre­cut prrte unul dintre paragrafii difi­cultăţi le oposiţiune. Dr’ mai este unul. Ese, Insé dl Tisza în şedinţa de Vineri , asigurat, că încât privesce pa­­ragrafu al doilea dintre cei dificultăţi de opoţiune, discuţiunea va fi uşoară. Se va repune în loc de limba maternă limba tatului, şi aceasta va mulţumi deopotivă pe toţi­­ şoviniştii. Ni ne oprim acum la partea ce privesc­ limba. Ne reservăm a reveni cu altă ocasiune asupra părţii acesteia din lega ce se discută. Cum să examinăm puţin folosul practic lin bălăbănitura cu discuţiunea întinsă unei legi, care interesează în­­tr’o forţă toată monarchia austro-un­­gară, di’ a cărei alcătuire a căctut jertfa pe mân unor ambiţioşi privilegiaţi. Mdificări esenţiale nu s’au făcut în §. 1 al legii militare prin interci­­siunile su explicaţiunile accentuate. Este mai mul o interpretare ceea­ ce s’a pri­mit confinată cu legea dela 1868. Ear’ în §. 21 dl Tisza ne pune în perspec­tivă, că­re sé se primească un prejudiţiu nou faţă cu nemaghiarii din ţerile un­guresci, prin urmare discuţiunea nu are să se nn lungească și să fie vehementă ca la §.14. De altmintrelea n’avem noi să con­vingem e nimenea, că discuțiunea cea lungă și înverșunată n’a fost provocată de §­fii nocenți. Au spus-o fiarele ma­ghiare,­­ s’a tractat mai cu seamă de resturnara dini Tisza. Pentru aceasta a fost t­âta tumult în representanţa „ţerii“, î stradele capitalei şi în unele localităţi din provincie. Legea a fost dată numi pretextul. Este foarte frumos şi totodată şi prea instnctiv pentru toţi câţi nu se pot învre nici a face parte din legisla­­ţiune. Au toţi, se înţelege nemaghiarii din ţerile unguresci, se deducă învăţă­tura, ca jungând şi ei vre­odată la pu­tere şi prin putere în parlament, să fo­losească lgile sau proiectele de legi pentru jocuri şi pasiuni de partid, plus pentru sepratism şi preferenţă naţională, în chipul acesta se demonstreze şi ne­maghiarii la timpul seu, că au simţ şi tact parlamentar. Suntem convinşi, că cei daţi afară din parlament dintre locuitorii nema­ghiari, la impul seu nu ar imita pe compatriot lor maghiari. Sunt cu mult mai buni patrioţi nemaghiarii, fiindcă sunt patriot din toată inima, nu de paradă şi­­ numai la bine, ca concetă­ţenii lor, care vor să joace rol de dandy englezesci între compatrioţii lor. Dar’ să venim la „folosul practic“ al discuţiunii lungi şi vehemente. Noi aşa credem, că folosul practic este laturea cea mai serioasă a întregei afaceri, lăture, cu care actualii „pă­rinţi“ ai patriei nu credem că le va fi trecut prin minte să se ocupe după cu­viinţă. Laturea aceasta, ce e drept, pe ac­tualii „părinţi“ ai patriei poate­ că nu-’i privesce, poate­ că şi dacă privesce pe unii, nu-’i privesce pe toţi. Ea pri­vesce însă pe cetăţenii cei numeroşi, care au să se presenteze la recrutaţiune, pe părinţii şi eventual pe rudeniile şi tutorii lor, în vieaţa acestora şi în inte­resele vitale ale acestora se va simţi mai dureros şi mai intensiv, decât în inima dlui Tisza şi a dreptei sale, vorba cea lungă şi vehementă din casa depu­taților din strada Sándor în Buda­pesta , mai cu seamă consecvențele vor­bei lungi. Recrutațiunea îndeobște avea loc dela 1 Martie pănă la 30 Aprilie­­. în anul curent aceasta nu se mai poate. Nu rămâne alt expedient, decât ca re­crutațiunea să se amâne. Dară trebue să se amâne. Căci casa deputaților din Budapesta, mai ales dacă oposițiunea simte trebu­ința, pre lângă aducerea de legi de a mai răsturna și ministerul actual, trebue să lucre cu iuțeală de tot mare, câr. se ter­mine legea militară pănă la sfârșitul lui Februarie nou. Legea are apoi să fie transpusă în casa magnaților. Aceasta în caşul cel mai favorabil are lipsă de patrusprezece zile, ca să voteze legea. Punem caşul, că în casa magnați­lor nu se modifică deloc legea, ca să aibă lipsă de a se mai întoarce odată în casa deputaților. Atunci se trans­pune casei magnaților din Cislaitania. Consimte aceasta cu modificarea din parlamentul unguresc, o transpune casei deputaţilor austriaci. Pănă când se întâmplă toate ace­ste trece timpul, şi e întrebare, dacă pănă la sfîrşitul lui Martie nou se poate subşterne Monarchului spre sanc­ţionare. Se­­z­icem însă că merg toate ne­ted și fără de pedeci, așa încât cu fi­nea lui Martie nou legea militară este și sancționată. Oare s’au terminat cu aceasta acum toate? După­ ce legea va primi sancțio­narea Preaînaltă, trebue ca parlamen­tele de dincoace și de dincolo de Laita să voteze o lege, care să fixeze termi­­nele pentru recrutare. Legea aceasta, după­ ce este votată, eară trebue să se zicem că ’și-a găsit moartea, dacă e mort, în apă; ear’ apa în care s’a înecat a înghiețat tare simultan, și astfel ’l-a înveluit în aceste ermetice și cristalice coperitoare. „în ce se deosebesce el de un om, care să presupunem că s’a înecat numai de Zece minute ? Nimic nu e clar, dar’ eu cred că Drul Dunne va conglăsui cu mine.“ în acest moment se auzi o ciocănitură particulară în poartă. Burnham se duse să deschidă și preste puțin întră cu doctorul Dunne. Cine nu cunoasce pe savantul Dr. Dunne, ale cărui succese ca medie şi ca o­­perator, lăţite preste toată ţeara, îi câştigaseră încrederea şi stima concetăţenilor? — După­­ce ne salutarăm, întră doctorul în „studio“, examină toate preparativele, îşi desbrăcă jo­­cul şi veni apoi la noi privind cu invederată însufleţire frumosul obiect. Burnham continuă: „zisesem, că prie­tenul meu Drul Dunne va conglăsui cu mine în ceea­ ce priveste tractamentul actual cu înecaţii, care lasă mult de dorit, şi mai de­parte, că înecatul prin tractament a măsurat scopului, prin întrebuinţarea adevăratelor mij­loace va putea fi înviat chiar şi după unele ciasuri. înecarea nu este încetare din vieaţă, este o simplă întrerupere a funcţiunii naturale, bunâ-oară ca­ şi­ când ’mi-aş opri orologiul. La cas dacă mechanismul nu este stricat, nu-’l pot face şi după ani, ca şi după ciasuri şi minute, o umblă regulat? După părerea mea, caşurile sunt egale, orologerul şi medicul pot pune în subşteam­ă spre sancţionare şi apoi să se publice. La recrutare nici atunci nu se poate păşi. Trebue să se facă o in­strucţiune cum să se execute legea. Şi aceasta încă are lipsă de publicare şi de un timp oare­care, ca cei însăr­cinaţi cu executarea să o studieze, în presupunerea clată, că toate cele atinse mai sus au să se desvoarte de aci încolo cât se poate de fără de pe­deci, recrutaţiunea înainte de luna lui Maiu sau de luna reiF iunie nu se poate începe. Pe armată aceasta pu­ţis .O genează. Ea îşi primesce recruţii numai la fone­­putul lui Octomvrie. Genează Insé, cum am mai zis, pe cei­ ce sunt chiemaţi la recrutare, pe părinţii şi eventual pe ru­deniile sau tutorii lor. Odată pentru­ că recrutaţiunea vine în timpul lucrului mai înteţitor. De altă parte fiindcă pe aceia, pe care îi privesce deadreptul, îi ţine în­­târzierea, cu lunile oameni — neoameni, ca să nu-’şi poată vedea de câştigul hra­nei lor, de meseria, negoţul sau de alte afaceri ale lor, şi printr’înşii sânt tot aşa de împedecaţi părinţii, eventual rudeniile sau tutorii lor. Cei loviţi de amânare sânt sute de mii. Interesele lor, care vin atinse, se pot sui la milioane. întrebarea e, că discursurile cele vehemente, demonstraţiunile ridicole, care au ţinut cu septemanile, dau echivalent pentru perderile lausate prin amânarea recrutaţiunii ? Actualii „părinţi“ ai patriei la lu­cruri de aceste nu se cugetă, în cea mai mare parte, foşti privi­legiaţi fiind, vor fi ţinând, că ceealaltă lume afară de dînşii numai pentru aceea există, ca să privească şi, dacă îi place, să se delecteze la ceea­ ce fac dânşii. Patria însă cea adevărată şi nea­tinsă de boala şovinismului, după­ cum vedem, are dreptul să pretindă lucruri folositoare dela părinţii patriei. Ea are drept să pretindă, ca sarcinile să se mai împuţineze, car’ încât nu se pot împu­ţina, să se poată purta mai cu înlesnire. „Părinţii“ patr­iei actuali întind vorbă lungă cu pagubă mare pe bani scumpi, şi pănă se ceartă ei pentru pla­­pomele lor, locuitorii nici cu gendarmii nu pot fi opriţi să nu fugă de miserie la­­ America. Deşi în scurtul timp numai puţini au putut ave cunoscinţă despre neaşteptata moarte a capului diecesei, totuşi deja Luni au început să vină din afară protopopii, o mulţime de preoţi, deputaţi uni şi credincioşi. Ear’ Prea­­sfinţitul domn episcop al Aradului Ioan Me­­ţianu cu suita sa a sosit Marţi cu trenul de dimineaţa. Actul îmormântării s’a început la 9 Va oare înainte de ameazi. După finirea unui serviciu scurt, sicriiul ce cuprindea rămăşiţele neuitatului arebiereu a fost închis şi ridicat pe mâni de cătră 8 preoţi îmbrăcaţi în ornate, apoi coborît jos dinaintea porţii reşedinţei epis­­copesci, unde conductul funebral era deja pus în ordine. La îmormântare a pontificat Preasfinţia Sa de episcop Ioan Meţianu, fiind asistat de Preacuvioşia Sa părintele protosincel Filaret Musta, ieromonachul Augustin Hamsea, proto­­diaconul Ignatie Pop, diaconul parochial din Lugoj Partenie Peşteanu, toţi protopopii şi ad­ministratorii protopopesci, afară de Uoul, a fost împedecat, şi circa 50 de preot Din public a participat o mulţime de deputaţiuni din loc şi din afară. O deosebită şi plăcută impresiune a făcut participarea Ilustrităţii Sale, a dlui episcop gr.-cat. al Lu­gojului Dr. Victor Mihályi de Apsia cu secre­tarul său Mihail Perianu, precum şi partici­parea capitlului gr.-cat. din Lugoj prin re­­presentantul lui Ioan Madincea. A mai par­ticipat şi Ilustritatea Sa dl Dr. Alexandru de Mocsonyi. Dintre deputaţiuni au participat: Eforia şcoalelor gr.-or. din Braşov prin o deputaţiune consistătoare din domnii: Ioan Lenger, ad­vocat, Vasilie Voina, paroch, Cristea Navrea, comerciant, Dr. I. St. Ciurcu, medic; co­muna bisericească gr.-or. română a Lugoju­lui prin o deputaţiune consistătoare din 20 de persoane sub conducerea preşedintelui oficiului orfanal comitatens Ştefan Antonescu; comuna bisericească a Ruşavei; comuna bisericească Oraviţa-montană, precum şi alte comune bi­­sericesci; reuniunea învăţătorilor români gr.­­or. din diecesa Caransebeşului. Protopopiatele încă au fost representate prin câte-o deputaţiune. Dintre autorităţile şi corporaţiunile din loc au participat: Corpul oficeresc al regimen­tului ces. reg. Nr. 43 din loc; representanţa oraşului Caransebeş; funcţionarii dela toate oficiile judecătoresti şi civile şi profesorii dela şcoalele din loc. Au mai participat comuni­tatea de avere, casina română, societăţile de cântări din loc „Karansebeşi dal- és zeneegy­let“, „Gewerbe-Gesangs-Verein“, „Societatea română de cântări şi musică din Caran­sebeş“, reuniunea industriaşilor, corpul pom­pierilor şi „Kranken-Verein“, în fruntea conductului mergeau copiii de la şcoalele elementare şi civile din loc, apoi corpul purtătorilor de cununi, „Gewerbe-Ge­­sangs-Verein“, „Karánsebesi dal- és zeneegylet“, elevii de la teologie şi pedagogie şi corul sa­în toate părţile. Ghiaţa se topia repede şi apa ne ajunse pănă la nodice, după o jumă­tate de c­as ghiaţa de pe trup era numai de câţiva policari de groasă. „E destul“— Zise Burnham —„ceealaltă parte se va topi de sine. Voiu opri maşina şi apoi vom duce trupul în laborator.“ Apucarăm trupul şi îl duserăm în labo­rator, punendu-­l în basinul de zinc. Uşile fură încuiate şi căldura era de nesuferit, ghiaţa se prefăcuse în aburi. „Aşa“. — Zice Burnham răsuflând din greu şi ştergându-l şi sudoarea de pe frunte. — „Acum mergem în „studio“ să răsuflăm una. Va trece cel puţin o jumătate de cias, pănă­ ce oaspele nostru se va desbăra cu to­tul de neplăcutele și incomodele lui învălitoare. Ca să ne treacă timpul, o să vă povestesc unde ’l-am aflat şi cum am ajuns în pose­siunea lui. „în Martie plecarăm din San-Francisco spre Nord, cătră Marea­ Beringică, cu gândul de a ajunge pe vremea când ghiaţa se va sparge, apoi încărcaţi cu câni de mare şi cu chiţi să ne reîntoarcem grabnic. Eu, firesce, mă înţe­lesesem cu căpitanul, ca să pot pune mâna pe ori­ ce vreau sau să trândăvesc în căinţă când am poftă, dar, fiindcă sub influenţa aerului, prin mişcări, prin muncă, mă întrămam tot mai mult şi mă însănătoşasem deplin, dar’ prinderea chiţilor îmi da prilegiu la noue şi mici aventuri, încetul cu încetul ’mi­ se răsfi­rară gândurile dela studiile mele plăcute, cietăţii române de cântări, copiii ministranţi apoi au urmat preoţii fungenţi. Crucea de­functului, purtată de cel mai bătrân proto­­presbiter Alexandru Ioanovici al Jebelului. După acestea au urmat doi diaconi, apoi ar­­chiereul pontificator sub baldachin, care ime­diat înainte coşciugului cârja episcopului ră­posat îmbrăcată în văl negru, purtată de cătră protopresbiterul Verseţului loan Popovici, mitra şi crucea dela grumazi şi encolpionul răpo­satului, purtate pe o tavă de argint decătră protopresbiterul Mihail Popovici. Apoi a urmat sicriiul, încungiurat de ambele părţi de purtători de masale. După sicriiu au urmat rudeniile, membrii consistoru­­lui şi sinodului eparchial, apoi diferitele depu­taţiuni şi stimători de ai marelui defunct. Ordinea exemplară au susţinut-o pompierii din loc, care dealungul conductului au format un şpalii, purtând torţe. Astfel compus conductul, la 9*­* care s’a pus în mişcare spre biserica catedrală. Conductul funebral s’a oprit pănă la biserică în 3 locuri: la crucea mare din piaţă, h* institutul teologic-pedagogic şi la crucea din strada bisericii, unde s’au făcut stările obicinuite. Adus aici...uj­­n biserică, fu aşezat înain­tea amvonului şi după aceasta îndată se şi începu celebrarea liturgii, la care a ponti­ficat Preasfinţia Sa episcop Ioan Meţianu, asistat fiind de mai mnulţi preoţi. Liturgia sa sfirşit la ll'/j oare m. Sicritul ce cu­prindea rămăşiţele păment.,8Ci ale scumpului decedat a rămas expus în­ biserică pănă după serviciul de îmormentare. Slujba îmor­­mentării s’a început la 2 Va oare­a la care a pontificat earăşi Preasfinţitul domnn episcop loan Meţianu. La finea acestei sluj­,e prea­­sfinţia Sa, cu cunoscuta­’i elocuenţă făcu paneg­­­ricul răposatului arehiereu, în care se reabran­ja fidel întreaga vieaţă şi activitate neobosit ce a desvoltat-o răposatul pe terenul bisericesc şi naţional. Cântările funebrale, precum şi cele litur­gice, le-au executat cu multă frumseţă corul elevilor institutului teologic-pedagogic diecesan și societatea română de cântări din loc, sub conducerea profesorului de cântări Anton Se­­quens. După finirea serviciului de îmormentare, conductul funebral, în ordinea descrisă mai sus, a pornit spre biserica din cimiter. în biserica aceasta, după­ ce s’a mai cetit o scurtă rugăciune, rămăşiţele pămentesci ale primului şi în veci neuitatului episcop român al Caran­sebeşului au fost aşezate spre odichna vecî­­nicâ în cripta provisorie din biserică înaintea uşilor împărătesei. După săvîrşirea ceremo­niilor bisericesci toate trei societăţile de cân­tări ce au participat la conductul funebral au executat cu multă precisiune câte o cân­tare funebrală, şi cu aceasta s’a terminat ac­tul împrmentării la 5 oare după ameazi. Deja de Luni sicriiul era acoperit cu o mulţime de cununi cu următoarele inscripţiuni: „în Iunie trecurăm strîmtoarea dela Be­ring şi plutirăm în largul mării cruciş şi cur­meziş. Dar’ prinderea chiţilor şi a cânilor de mare ne mergea în sec. N'aveam noroc, şi fiindcă noi nădăjduiam ba azi, ba mâne să prindem ceva, timpul defipt al reîntoarcerii tre­cuse de mult. „In urma urmelor ne mai prinse şi o fur­tună şi vântur­ide întregi ne mână afund în­spre Nord, pănă­ ce ne trezirăm în mijlocul mării împresuraţi de ghiaţă, cam o sută de miluri departe de insulele Patrice. Din noro­cire eram adăpostiţi de niste stânci ce formau o insulă mică; aceasta ne mântui. „Măsurările din urmă ne încredinţară, că ne aflăm 162 grade în lungime vestică şi 76 grade în lăţime nordică, cu toate­ că eu îngri­jisem la plecarea noastră, ca corabia să fie mai bine aprovisionată decât cum obicinuesc prin­­zătorii de chiţi a face, şi astfel nu suferiam lipsă de proviant, totuşi posiţia noastră era critică, foarte jalnică. A­sta în mijlocul mării într’o iarnă nordică, lungă şi posomorită, nu era ceva plăcut. Când după o noapte lungă, nesfîrşită, zărirăm cele dintâiu raze ale soa­relui, ni­ s’a părut ca­ şi­ cum am fi scăpat din­­tr’o neagră închisoare. Cu toate aceste căpi­tanul ne spuse, că cel puţin şese săptămâni vom mai sta locului. Făceam dese excursiuni mici şi une­ori aveam prilegiu a vena câni de mare şi vidre. „Cu căpitanul mă împrietenisem foarte şi excursiunile le făceam împreună, într’o Zi de FOIŢA „TRIBUNEI". Pe ce mii de ani în ghiața. De libert I­unkan Milne. Traacere de loan Popovici. (Urmare). Mediam me întorsei cătră Burnham și veijui, că el mă observase zimbind. „Ei“, mă întrebă el, „e (Jici d-ta despre pachetul meu“ ? Creiji că e 'esplătită truda și merită se-’l duc la Hues“ „îți gradez din adâncul inimii“, zisei eu cu călduri „Va fi o splendidă acuisiţie pentru savam şi pentru museele noastre, însă cum vei presrva ghiaţa?“ „Nici n mă gândesc la preservarea ei. Mă cuget ma mult a o supune îndată unui proces de toţie“, îmi răspunse el rece. „Şi dup aceea?“ „Ei, şi după aceea voiu învia mortul!“ Mă inhibai la el. Glumia ? Era de tot se­rios, şi în serositatea lui se întăriau cuvintele exprimate. „Dece nu?“ întrebă el. „Vei fi d-ta în trupul aesta semnele morţii, semnele pu­treziciunii? De bună-seamă nu! Cefei de ca­tastrofă a foi, care ’l-a adus în aceasta stare, și când s’a ftemplat? Sânt întrebări, la care poate mai trijiu vom putea răspunde; lucrul de căpetenie este, ca organismul lui să nu fi suferit nui o schimbare mai învederată, să nu fi îndrat nici o prefacere chemică. Se Imormentarea episcop. loan Popasu s’a întâmplat Marţi în 7/19 i. c. după programul statorit de consistorul die­­cesan. „Foaia Diecesană“ din Caranse­beş aduce despre îmormântare următorul raport: mişcare funcţiunile întrerupte. Nu e­ aşa, doctore ?“ Doctorul zimbia: „în tot caşul vom face noi o încercare. Pe mine mă îmbucură acea­stă extraordinară ocasiune, unde pot să-­mi examinez teoriile mele despre înecare şi­­trac­­tamentul cu înecaţii prin vitalitatea lor.“ „Dar’ cum e cu cel înghieţat,doctore?“ cutezai să-’l întreb. „Eu am auzit, că un membru înghieţat este mort, şi numai ampu­­taţia poate mântui organismul respectiv. Şi îmi pare, că la un trup cu totul îngh­eţat ca­şul este mai evident, mai complicat“. „Cu atât mai bine, cu atât mai bine, iubite domnule!“ Zise doctorul voios, întot­deauna este mai uşor de ajutat când trupul în toate părţile sale se află în aceeaşi stare, decât când numai singuratice membre ar fi îmbolnăvite, în caşul nostru înghieţate. Mă uitam la ei şi îi admiram, căci vor­­biau despre o încercare ce mie îmi părea o nefolositoare jucărie scientifică, ca şi despre un experiment promiţător de bogate succese. — într’aceste aburii din căzan se lăţiră ie­şind prin ventilul de siguranţă deschis. Gura cocoşului de vapori era împreunată cu o ţeve lungă, uşor de condus, care prin mijlocirea unui aparat în formă de cleşce putea nemijlo­cit şi deopotrivă slobozi şi conduce vaporii la sloiul de ghiaţă. Burnham deschise cocoşul şi vaporii intrară în ţeve. Doctorul şi eu a­­pucarăm torţile, şi precând Buraham dirigia maşina cu precauţiune, noi îndreptam ţevea Nr. 35

Next