Tribuna, octombrie 1889 (Anul 6, nr. 224-249)

1889-10-10 / nr. 231

Fag. 922 carea repetită la postulatul basat, pe drepturile de stat şi de naţionalitate al încorporării regatului Dalmaţiei la regatele Croaţia şi Slavonia, dieta se roagă, ca Maiestatea Sa să se îndure Prea graţios a provoca dieta dalmaţiană pentru delegarea unei comisiuni din 12 membri, care în înţelegere cu un comitet tot atât de mare ce are să se aleagă din sinul acestei diete, să se consulteze asupra modalităţilor acestei încorporări. Spre elaborarea adresei dieta îşi alege un comitet de cinci membri“. Propunerea s’a predat unui subcomitet, pe care dieta ’l-a ales la sfîrşitul şedinţei, însemnăm, că ea a fost subscrisă de toţi oposiţionalii, singur Starcevici a rămas pasiv, el a retusat subscrierea şi a declarat afacerea drept „un nou joc austriac, de la care nu se poate aştepta ceva bun şi folositor, ci numai stricăciune“. Partidul naţional, după cum ’i se depeşează chiarului „Pester Lloyd“, nu s’a ferit de propunerea aceasta, pentru că ea îi ofere prilegiu binevenit, de a-’şi expune punctul ei de vedere în această cestiune şi de a declara, că împreunarea Croaţiei cu Dalmaţia va pută urma într’un timp, pe care factorii normativi, Coroana, dieta imperială şi guvernul unguresc îl vor afla mai potrivit în interesul ambelor părţi ale monarchiei. Austro-Ungaria şi România. „Pester Lloyd“ primesce din Viena o depeşă, în care se spune, că România ar fi aplecată a face concesiuni tarifare speciale, precum şi un tratat de favorisare în schimb pentru concesiunile ce l i s’ar acorda în privinţa importului de vite, cereale şi producte brute. Un corespondent român scrie dealtfel Ţarului „Die Presse“. Lahovary s’a folosit de petrecerea sa în Viena, spre a asigura la locurile competente, că instiinţa sinceră a guvernului române, de a întreţină cu Austro- Ungaria cele mai bune raporturi politice şi politico-comerciale. Visita lui Lahovary la Viena nu a fost numai o visită de curioasie, ci el a voit, ca să vină în toată seriositatea în atingere cu factorii normativi, să vadă care sânt vederile şi intenţiunile lor şi să dee şi el desluşiri despre intenţiunile guvernului român. Drept dovadă servesc nu numai convorbirile lui dese cu contele Kálnoky, ci şi visitele lui la ceialalţi miniştri austriaci şi la ministrul-preşedinte Tisza, care petrecea tocmai în Viena. Audienţa principelui de Bismarck la Ţarul Rusiei. „Hamburger Nachrichten“ publică despre convorbirea Ţarului cu principele de Bismarck împărtăşiri mai lungi, din care se poate conclude, că în ceea ce priveşte pe Bulgaria toate rămân aşa cum au fost. Bismarck als, că deoarece Rusia are un anumit drept asupra Bulgariei, ar fi consult, ca ea să-şi asigure simpatiile poporaţiunii şi să mai restrîngă numărul emisarilor, căci aceştia nu o să ducă lucrurile la ţînta dorită. Germania e faţă cu Bulgaria tot atât de obiectivă, ca şi faţă cu aspiraţiunile Rusiei în Asia. Principele Bismarck să se fi exprimat, că el a rămas foarte mulţumit de întrevorbirea lui cu Ţarul; el s’a convins din nou, că Ţarul e iubitor de pace şi el niciodată nu va începe răsboiu în contra Germaniei. „Hamburger Nachrichten“ termină cu aceea, că Bulgaria e pentru Germani încă tot Hecuba. Campania presei din urmă pentru recunoascerea Coburg-ului s’a înscenat numai de presa de bursă austro-ungară—engleză, care se simte foarte atinsă de îmbunătăţirea relaţiunilor germano-rusesci. Din comitatul Caraş-Severinului. Adunarea generală de toamnă. Despre adunarea generală de toamnă a comitatului Caraş-Severin, ţinută la 10 Oct. n., cetim în „Luminătorul“ următoarea continuare a raportului seu din Nr. 75, reprodus şi de noi în Nr. 228 al Ţarului nostru: Numai decât după cetirea raportului semestral al vice-comitelui, membrul C. Brediceanu ia cel ântâiu cuvântul şi într’un discurs românesc copios, analisând şi ilustrând raportul din punct în punct, dovedesce în temeiul acelui raport deplorabila stare internă în aceste comitate, causată prin reaua administrațiune, cu care nici-decum nu poate fi mulțumit și trebue să o combată din toate puterile. Pană acum,fise vorbitorul, s’a ascultat cu mai mult ca cu nepăsare aceste raporturi cetite în fuga mare, Insă de astădată această nepăsare s’a schimbat,l-a înstrăinat pe oratorul, căci tocmai acum stăm în pragul unor întâmplări mari, radicale în ale administraţiunii municipale. Şi tocmai acum acest raport oficial reoglindează în forma cea mai clară trista stare, în care se găsesc aceste comitate prin administraţiunea de până acum. Siguranţa publică este tot mai ameninţată; cercetările disciplinare se sporesc, aşa încât acele au trebuit să se intenteze nu numai contra unei mulţimi de notari şi alţi funcţionari din singuratice comunităţi, ci deja în contra a trei pretori cercuali; procesele civile contra comunelor pentru plătiri şi prestaţiuni restante, mai ales din fosta graniţă severineana, în timpul din urmă s’au sporit cu miile, ceea ce dovedesce deajuns subminarea facultăţilor morale şi groasnica decadenţă materială pretutindenea şi întru toate. N’a fost oare timp şi teren destul ca bunăvoința celor din fruntea administrațiunii se îndrepte, se vindece aceste rele? într’un period de preste 15 ani sub sistemul constituțional toate afacerile publice aici încă în joc să se fi îndreptat s’au înrăit tot mai mult. De ce? Pentru că la noi nici-când n’a existat şi nu s’a validitat adevăratul constituţionalism. Mulţimea reclamaţiunilor şi a apelaţiunilor în afacerile disciplinare şi în alte cause dovedesc cu strigătoare claritate, că aproape toţi oficianţii, mai ales cei din afară, nu se ţin puşi şi datori a lucra şi a funcţiona pentru binele poporului, pentru înaintarea intereselor lui, pentru uşurarea sarcinilor şi greutăţilor felurite şi nenumărate puse în spinarea lui, ci aceia consideră posiţiunea şi funcţiunea lor creată şi plătită ca să lucre şi să sprijinească numai în favorul şi folosul stăpânilor, a prietenilor şi în al lor propriu, crefiând că poporul ar fi bun numai de exploatat şi lăsat în mila Domnului. Anume în cercetările disciplinare, vorbitorul nici-când n’a experiat riguroasa respectare a disposiţiunilor legilor, nici-când imparţialitate, ci toate se ateptau cât se poate în contul poporului şi al moralităţii publice. Sunt numeroase şi grave cercetări disciplinare în restanţă, grăbiţi-vă, domnilor, să fie sfîrşite cum se cuvine precând va fi sosit crasul, ca actualul netrebnic şi apăsător sistem domnitor să fie aşezat în bine meritatul său mormânt, însă, continuă dl Brediceanu, raportul oficial în celelalte capitole ale sale asemenea nu strălucesce prin exactitate, ci mai mult prin superficialităţi şi parţialităţi uşuratice, care trebue să atingă tare neplăcut pe fiecare representant conscienţios, căruia nu numai la gură, ci în adevăr îi zace la inimă binele acestui municipiu şi interesele locuitorimii. în privinţa aresturilor sau a prinsoiilor d. e. raportul nu spune adevărul, căci d. e. în Lugoj şi în Caransebeş sânt îndesuiţi de două ori aţâţa nefericiţi, ca pe câţi admite legea, ceea ce primejduesce în mare măsură sănătatea celor îngrămădiţi în acele localuri. La mulţi, poate că nu vă doare, nu vi preţioasă sănătatea şi vieaţa celor închişi acolo, însă secolul nostru este cu mult mai human şi mai luminat şi în această privinţă, legile asemenea dispun destul de limpede, deci noi sântem a fi datori, obligaţi a griji de sănătatea acelor fiinţe omenesci, a-i ajuta pe acei nenorociţi fie ei oricât de greşiţi sau rătăciţi, în privinţa elocării banilor orfanali, a incassărilor, cu un cuvânt, a manipulării averilor orfanilor, vorbitorul propune să se exameneze toate deamănuntul, să se reguleze, să se aducă în ordine legiuită, pentru ca să se prevină eventualelor rușini sau pagube ce s’ar pute constata prin comisarii speciali, pe care guvernul vrea să-’i exmită în această privinţă pretutindenea în ţeară. Asemenea neexact este, că plăţile învăţătorilor s'ar încassa şi plăti regulat, în această privinţă e de lipsă, ca raportul să fie mai specificat, să facă categorii între învăţători. Cei de stat sau cei comunali poate că vor fi primit regulat salarele lor, însă vorbitorul hotărît trebue să nege aceasta faţă cu învăţătorii români confesionali, mai ales gr.or., ale căror plângeri şi suferinţe în această direcţiune sânt destul de mari şi numeroase. Mulţi sânt care cu lunile întregi nu văd un ban din bietele lor plătuţe. Ear’ dacă se întâmplă ca unul sau altul cu tot dreptul şi temeiul nu se învoesce să fie dârsă sau unealtă oarbă şi îşi susţine demnitatea şi îşi apără chiemarea sa faţă cu poporul şi cu biserica sa, ceea ce durere, des îl silesce să se prindă şi cu câte unul din cei puternici, sau chiar cu un domn febrreu, apoi atunci ’l-a bătut Dfieu, necum să ajungă la leafa sa. Această împregiurare încă este destul de tristă şi caracteristică, ca un funcţionar public pentru interesele sale private sau din răsbunările şi fuduliile sale personale să abuseze în astfel de mod şi măsură de posiţiunea şi puterea sa oficială. Aceste anomalii nu sânt europene; e timpul suprem ca ele să încete, să li se pună capăt. (Aprobări vii din partea Românilor.) Tot pe basa raportului dl Brediceanu constată, că tocmai statul prin sistema de cârmuire a guvernului lui contribue cea mai mare parte la ruina economică, la decadenţa stării materiale. Dările directe şi indirecte de sânt nesuportabile, pretensiunile statului sânt exagerat potenţate, aşa încât poporul, lipsit de tot de isvoare de venit sau de câştig, singur din munca palmilor sau din agoniseala pământului nu mai este în stare a corăspunde nici în parte acelei mulţimi de pretensiuni. De aici vin restanţele de sute de mii într’un an, furnicarele executorilor, neîntreruptele licitaţiuni varii. Şi cine cumpără ? Statul, care oamenii părăsesc vetrile lor, iau lumea în cap şi satele rămân goale şi pământurile pustii. Oare bine să fie aceasta ? Aceste calamităţi economice, continuă vorbitorul, statul, adecă părintescul guvern însuşi le-a mai înmulţit prin întemeierea de colonii pe bunurile i traviale, învecinate cu sate românesci ca Sîlife, Gosteiu, Cladova, care mai ales dela era constituţională încoace numai luând în arâţidă acele bunuri ale tesaurului public, puteau să mai trăească de a fi pănă mâne. Astăzi însă, strîmtoraţi întru toate prin acele colonii cârpite din oameni din lume şi din ţeară şi protegiaţi şi sprijiniţi cu mână largă de stăpânitorii mari şi mici ai ţerii, astăzi vechii locuitori, în vetrile lor seculare nu numai de abia tângesc, ci sânt şi ameninţaţi în subsistenţa lor, aşa încât viitorul copiilor lor este cât de problematic. Cu care, cu cuviinţă, cu lege este însă oare o astfel de procedere şi tractare din partea cârmuitorilor faţă cu acel popor moştean, care n’a vagabundat prin lume, n’a stricat nici ţerii nici locuitorimii, ci de sute de ani a cultivat cu crunte sudori acest pământ şi a jertfit de sute de ani avutul şi sângele seu pentru apărarea şi susţinerea acestei ţeri. La osteneli, la poveri, la dări, la nevoi, la bătălii a fost bun? nu! Dară la ajutor, la sprijin, la bunătăţi nu e bun ? Nu! La aceste se string şi se aduc alţii de care nici nu se scie de unde vin şi unde se vor opri, ce au jert-. fit sau suferit pentru ţeară şi de când şi cu ce au meritat această scăldare în rîul de lapte şi în troaca de dragoste. Eacă, încheia dl Brediceanu între viile aprobări ale conaţionalilor sei, eacă trista icoană, în toată golătatea şi fidelitatea sa, ce ni se înfăţişază din raportul dlui vice-comite despre starea treblştilor din acest comitat Suntem sătui de vorbe frumoase şi umflate, nu poftim de acele; cerem fapte bune, spor, îndreptare şi înaintare ca să scăpăm de această situaţiune apăsătoare şi ruinătoare, care nu ne poate îndestuli, cu atât mai puţin linişti. Atunci şi numai atunci vom puta fiice cu conscienţă, că administraţiunea acestui comitat este bună şi salutară, că putem lua cu mulţumire la cunoscinţă raportul celor din fruntea acestui municipiu. Nemijlocit după acest discurs vice-comitele Litsek se vă fiu constrîns a se ridica şi a încerca sub firma de desluşiri şi explicări a combate şi a slăbi efectul celor constatate de dl Brediceanu. Primul funcţionar al comitatului admite şi recunoasce cele mai multe din obiecţionările preastimatului domn antevorbitor, însă n’are ce să facă, n’are încătro, căci n’a putut da altă icoană despre situaţiune, ci numai cea corăspunfătoare adevărului. Dl Litsek recunoasce şi cele referitoare la siguranţa publică şi mai ales la starea aresturilor publice, la ce însă nu comitatul, ci ministrul de justiţie poartă vina şi responsabilitatea. Procesele contra comunităţilor sau singuraticilor, chiar şi dacă sânt numeroase, nu sânt neîntemeiate, ci necesare şi se poartă cu cea mai posibilă considerare şi cruţare, în privinţa celor amintite şi imputate despre ignorarea voinţei poporului şi despre desconsiderarea şi călcarea constituţionalismului adevărat, dl Litsek nu este în stare să le cuprindă şi să le priceapă. El aşteaptă dovedire prin caşuri concrete. Propunerea cu privire la manipularea banilor şi averilor orfanale d-sa nu o ţine de lipsă, pentru că toate sânt în ordinea cea mai bună. Cele afirmate despre starea învăţătorilor confesionali români şi despre salatele lor vicecomitete trebue să le tragă la îndoeală, căci lui nu ’i s’a trimis nici un gravamin, nici o plângere. „Roagă şi învită deci să ’i se aducă la cunoscinţă fiecare cas singuratic, în care învăţătorul nu-şi căpătă regulat leafa, el le va ţine în evidenţă toate caşurile raportate şi, în temeiul ordinaţiunii ministeriale, va face ordine şi va dispune cele trebuincioase şi în privinţa încassării şi în a solvirii plăţilor învăţătoresti, precum a făcut şi pănă acum“. Mai departe promite, că toate cercetările disciplinare se va insui a le isprăvi fără părtinire şi cât mai curând, însă îmulţirea acestor cercetări nu este, precumfise dl Brediceanu, semnul relei şi coruptei administraţiuni, ci tocmai dovada, că acum administraţiunea este mai riguroasă, controla din centru mai severă, mai conscienţioasă, în fine vice-comitele încearcă a molcomi pe dl antevorbitor în privinţa colonisărilor, căci nu s’au făcut spre ruinarea economică a ţerii, nici spre stricarea Românilor. Apoi nici nu se poate, şi ar fi trist, dacă trei colonii ar pute nimici pe toate celelalte sate românesci. Asigură dar’ pe dl antevorbitor să nu fie aşa tare îngrijit, căci dracul nu-i chiar aşa negru, precum îl zugrăvesc unii. Insă promite a direge şi a îndrepta tot şi unde va fi de lipsă. Membrul B. Munteanu, advocat în Oraviţa, (românesce) asemenea este nemulţumit cu multe ale administraţiunii comitatului. El revoacă în memorie cuvintele Monarchului, care fuses că dela voi atîrnă regularea sănătoasă a administraţiunii. E vreme dară să se pună odată fundament sănătos, anume prin lăpădarea nepotismului şi şovinismului, şi nefăcând nici o deosebire de limbă sau confesiune între fiii comitatului, ci considerând numai cualificaţiunea şi aptitudinea celor aplicaţi în oficii. Până acum a stăpânit şi a grasat sistema „minciunii“ dela deal de la plăieş pănă la fişpan şi ministru. Această sistemă, care pănă acum a produs destule roade rele şi stricăcioase pentru singuratici şi pentru întregul, trebue să încete, dacă voim să fie înţelegere bună şi administraţiune publică sănătoasă. Românii nu sânt aşa răi, precum sânt denunţaţi şi înegriţi la deal prin clevetiri şi prin uneltiri tendenţioase, ci sânt cei mai pacînici, mai reali şi cei mai drepţi dintre toţi locuitorii. Spre dovadă eclatantă se provoacă la ţinuta lui Dr. V. Lucaciu în procesul seu politic din Sătmar, în care acusatul, prelângă toată hotărîrea sa exemplară românească, văziând, că prin sentenţa adevărul şi dreptatea totuşi au învins, a erupt unguresce în dorinţa: trăească patria, trăească Regele, trăească buna înţelegere şi frăţietatea între Maghiari şi Români. Vorbitorul doresce dară, ca aceste să ne servească de cinostiră ulterioară, să ne îmbărbătăm de acel sfat al Maiestăţii Sale şi atunci apoi putem spera o administraţiune bună, care ne va îmbucura cu un raport mulţumitor şi mai mângăitor. TRIBUNA Din Bănat. Sân-Giurgiu lângă Reghei, 16 Oct. n. 1889. De prin părţile Torontalului Vă vin puţine corespondenţe, şi aceasta probabil din motivul, că pe aici fiind Românii mai puţin compacţi şi resfiraţi printre neamuri străine : Sârbi, Nemţi, Bulgari, puţini Unguri etc., rar se ivesc caşuri de interes special pentru Români şi publicul românesc. Cu toate aceste cuget, că nu va fi de prisos, dacă Vă voiu trimite aceste şire despre mersul lucrurilor şi al întâmplărilor de pe la noi şi dacă Vă voiu ruga să le publicaţi, fie ele măcar de puţin interes pentru Români. Altcum în comitatul Torontalului sânt 100.000 de Români, — după statistica ungurească, — şi deci nu cred să nu se ivească uneori lucruri, despre care fieu s’ar merita să se facă menţiune. Aşa spre exemplu în vieaţa noastră bisericească-socială s’a făcut sau cel puţin sperăm a se face schimbare prin îndeplinirea scaunului protopopesc din Bănat-Comloş. Voturile în preponderanţă ni’l-au dat pe părintele protopresbiter Paul Miulescu din Ciacova, despre care s’a fus şi se fiice, că a făcut multe lucruri bune şi frumoase în tractul seu, unde era pănă acum. Cunoscând caracterul firm, zelul naţional şi aptitudinile sale, sântem convinşi, că şi în noul tract, încredinţat conducerii şi păstoririi sale, va face multe îndoite lucruri bune şi frumoase şi că nu va uita nici de „ordinea bună“ ce prin multe locuri lipsesce, fie fus între noi. Voturile nici că puteau să ne dee un bărbat mai bine nimerit, şi aici, în tractul Bănat-Comloşului,i se deschide părintelui protopresbiter un teren vast de activitate atât în cele bisericesci-culturale, cât şi în cele naţionale-sociale. Oamenii de bine sânt invitaţi a-i da părintelui protopresbiter mâna de ajutor, căci aceasta e în interesul naţiunii. * Comitatul nostru şi al Timişului înfilele trecute au avut în sînul lor un oaspe ilustru, pe dl ministru de agricultură contele Iuliu Szapáry, care a cercetat ţinuturile rîurilor Timişului şi Regheiului, cu scopul de a face studii asupra înfrânării prin regulare a acestor posnaşe rîuri, care de atâtea ori în ciuda regularilor ce necurmat se tot fac de 20 de ani încoace, exundează şi prăpădesc sămenăturile. La gara Becicherecului-mare a fost primit de cătră municipali şi un public nu tocmai numeros. M I-au făcut un arc triumfal cu inscripţiunea „Isten hozzott“. Seara iluminaţiune şi conduct de torţe înaintea casei comitatului cu musica. Ear’ cercul pretorial ’l-a aşteptat în cale la gara dela Lázárföld, unde ’i s’a făcut un arc triumfal tot cu inscripţiunea „Isten hozzott“ A fost present şi un Nr. 231 public numeros, şi oamenii răi de gură ,fie, că toate aceste s’au făcut la comandă şi că au trebuit să se presenteze şi să strige „Éljen“ — exoffo. Aici fesolgobircull-a bineventat cu o vorbire ferbinte, — la care un Român a strigat din public: „Nu e istiua, domnule. Nu e bine, e rău, domnule...“ dar’’l-a înecat vocea publicului, căci tocmai sfîrşind fesolgobircul, mulţimea a erumpt în „Éljen“-uri. Acest episod nu are lipsă de comentar. Publicul a fost foarte variat şi am văjut între alţii şi un popă românesc, — nu s'ar deochia. Nu sciu făcut-o domnul ministru multă ispravă, dar’ ceea ce sciu e, că oraşele Timişoara şi Becîcherecul-mare ’l-au sărbătorit foarte frumos şi au dat un banchet splendid în onoarea lui, veefi bine — exoffo. A făcut dela Timişoara un voiagiu pe canal cu un prepel pănă la Sân-Mihaiulromânesc pentru inspecţiune, cale de o jumătate de oară. Credem deci, că a făcut studii destule şi temeinice şi că nu se vor prăda mai mult milioanele în zadar. * Vă mai scriu despre un lucru ciudat. De când cu idea de stat maghiar-naţional „Kultur-egylet“-urile răsar prin ţeară ca ciupercile, — bag seama sunt de sămânţă bună şi nobilă. Numai să nu le fie şi traiul cât al ciupercilor! S’a înfiinţat adecă şi la noi în centrul Torontalului, în Becîcherecul-mare, un puiu de „Kultur-egylet“ cu numele „Magyar nyelvterjesztő egylet“. Scopul ni-’l arată chiar numele: răspândirea limbii maghiare între diferitele naţionalităţi din Torontal sau mai pe scurt — maghiarisarea lor. Lucru ciudat! O mână de oameni să maghiariseze 550 de mii de oameni! în Torontalul atât de heterogen nici că se putea afla o idee mai sublimă decât aceasta, unde atâtea neamuri locuesc împreună, ca: Nemţi, Sârbi, Români, Bulgari, Francezi, Unguri, Ciangăi şi Ţigani, — apoi ce frumos ar fi din punct de vedere al ideii de stat maghiar, dacă aceştia toţi s’ar maghiarisa şi ar vorbi în dulcea limbă a lui Árpád! Ungurii, fiind puţini la număr, dacă nu venia la mijloc acest sacru aşezământ de cultură modernă, s’ar fi amalgamisat în alte neamuri, şi Doamne, ce păcat! Apoi maifiică cineva, că stăpânii noştri nu sânt oameni invenţioşi, când ei pot produce aşa lucruri ciudate flancu II. Din Bucovina. Societatea pentru cultura şi literatura română în Bucovina. (Urmare şi fine.) Din suma de 200 fl. din venitul anual menit pentru ajutorarea tinerilor români, care îmbrăţişază meserii, s’au sprijinit şi în anii aceştia mai mulţi adulţi bravi, car’ pentru frecventanţii la cursul de lucru de mână şi industrie casnică ce s’a ţinut în timpul ieriilor a. c. în Frătăuţul-Don s’au dat ca subvenţiune 50 fl. v. a. Din subvenţiunile votate de ultima adunare generală, prelângă sumele destinate pentru şcoala română din Suceava şi pentru gimnasiaştii din Rădăuţi, s’au acordat şi alte ajutoare pentru studenţi români dela diferite şcoale. Atât despre aceste, cât şi despre stipendiile şi ajutoarele date din fundaţiunile speciale, care stau sub administraţiunea societăţii, se va raporta la finea acestui raport în partea financiară. Comitetul, însărcinat prin condusele mai multor adunări generale ale societăţii de a regula posiţiunea membrilor, care din diferite cause nu ’şi-au achitat datoriile către societate, s’a văfiut necesitat a şterge în anul 1888 din listă 9 membri pentru neîmplinirea datorinţelor faţă cu societatea, conform §. 11, p. 3 şi §. 5 al statutelor. în decursul anului 1888 și 1889 pănă la facerea acestui raport se primiră în virtutea §. 20, p. 3 din statute 9 membri ordinari și 1 fundator. Deci cu finea lunii August a anului administrativ 1889 consistă societatea din 9 membrii onorari, 20 membri fundatori, 92 membri ordinari şi 3 membri activi. Biblioteca societăţii. Comisiunea numită, cercetând biblioteca cu deamănuntul şi predându-o în seama noului bibliotecar, a constatat, că dintre cărţile bibliotecii trase la inventar lipsesce un număr foarte considerabil şi anume 402 exemplare, 811 tomuri şi 219 făscioare (din biblioteca societăţii şi din cea a gimnasiaştilor români) plus 36 de tomuri din biblioteca Drului Alexandru de Zotta. Relativ la viitoarea administrare şi întrebuinţare a bibliotecii a decis comitetul în urmarea propunerii făcute de comisiunea numită mai sus următoarele: 1. Biblioteca societăţii şi biblioteca gimnasiaştilor români să se contopească în una. 2. Să se separeze toate dubletele etc. şi să se încerce a le preschimba cu alte biblioteci pentru alte cărţi.