Tribuna, noiembrie 1890 (Anul 7, nr. 249-273)

1890-11-08 / nr. 255

Anul VII Sibiiu, Joi 8|20 Noemvrie 1890 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/i an 2 fl. 50 cr., 1/i an 5 fl., 1 an 10 fl Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/i an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V, an 10 franci, 1/s an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru Nr. 255 INSERTIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresti primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 craceri v. a. sau 15 bani rom. La Abonament lunar pentru Noemvrie st. v. — cu preţurile din capul foii — invită Administraţiunea ijiarului „TRIBUNA“, Sibiiu, 7 Noemvrie st. v. (r.) Afacerea matriculelor botezaţilor din căsătorii mestecate va face, se vede, zile grele cabietului Szapáry şi în special contelui Csáky, ministrului de culte şi instrucţiune publică. Nu opoziţia parlamentară va da de lucru guvernului unguresc, ci elementele ultramontane, care se găsesc în toate trei partidele şi care, din cauza cunoscutei ordonanţe ministeriale în afacerea matriculelor botezaţilor din căsătorii mixte, vor pune lucrul pe ascuţişul cuţitului şi vor provoca în toată forma lupta între stat şi biserică. De pe la începutul desbaterii budgetare în casa deputaţilor se vorbia deja cu toată hotărîrea, că cestiunea aceasta va da prilegiu la o discuţiune lungă şi viuă în corpul legislativ al ţerii. Acum nu mai încape nici o îndoealâ despre aceasta. Şi dacă desbaterea asupra budgetului ministerului de culte şi instrucţiune publică va trece fără ca să se suleveze cestiunea, înJiua, în care se vor lua în discuţiune petiţiunile, care s’au fost presentat dietei, se va desfăşura lupta în toată puterea ei. Pănă acum întreagă lumea era curioasă să stte, ce atitudine va lua partidul guvernamental în această afacere, căci nici o afacere nu părea a fi atât de potrivită spre a pune la o aspră probă disciplina partidului. Pănă mai ieri-alaltăieri se credea, că guvernul va fi silit a pune cestiunea de cabinet, deoarece el de mai nainte lăsase prin organele sale de publicitate a se aduce la cunoştinţă, că el se simţesce pe deplin solidar cu contele Csáky şi afacerea, după firea ei de drept public, încă , de astfel, că întregul cabinet trebue să primească pentru ea responsabilitatea. Şi nu se soia, dacă partidul liberal se va pută ţină strîns laolaltă sau nu, căci mulţi dintre membrii sei au fost luat deja angajeamente cu privire la procedarea lor şi preste tot cestiunea nu se putea din capul locului privi drept o cestiune a partidului, ceea ce nu se privesce în sinul nici unuia dintre partidele parlamentare. Se credea odată, că guvernul va căuta să facă vreun compromis, dar, pentru așa ceva nu existau nici cele mai mici prospecte, căci el nu voia să se învoească nici la revizuirea legii, nici la retragerea sau măcar modificarea ordonanţei sale din 26 Februarie. Acum, dupâ ce cestiunea a trecut şi prin consiliul de miniştri şi în conferenţa sa de ieri, partidul liberal încă s’a declarat pe deplin solidar cu guvernul, nu mai poate fi vorba de o crisâ de cabinet acută, dar’ nici de vre-o concesiune din partea guvernului, ei vom avă să ne aşteptăm la isbucnirea aşa numitului „Kulturkampf“, la o luptă între stat şi biserică, care poate să causeze statului pagube cu mult mai mari decât fiece crişe de cabinet. Nu mai încape însă nici o îndoeală, că lupta aceasta va trebui să slăbească şi poziţia cabinetului, care judecând după condiţiunile, în care s’a fost constituit şi după situaţia partidelor oposiţionale după retragerea lui Tisza, ar trebui să se ţină mai tare decât însuşi fostul cabinet al domnului Tisza. Căci oposiţia ce s’a fost, făcut domnului Tisza a fost primit în urmă un caracter prea de tot personal și îndată ce s’a retras persoana, în contra căreia, s’a fost îndreptat întreaga ei luptă, ea a trebuit să ajungă în oare-care confusiune. Ne mai aflându-se domnul Coloman Tisza în fruntea afacerilor, pentru partidul apponyist a lipsit o basă reală a atitudinii sale oposiţionale, şi tot mai mult începuse a se apropia de guvernul lui Szapáry, car’ stânga extremă s’a descompus deja şi astăzi nu mai formează un întreg bine închiegat şi un partid pe deplin solidar. Erau deci date toate elementele pentru o întărire a actualului guvern. Prin desfăşurarea cestiunii matriculelor însă guvernulşi-a câştigat o opoziţie, afară de partide, în biserica catolică, care e totodată şi biserica statului, şi prea bine se ştie ce înseamnă pentru un guvern a provoca mânia şi duşmănia acestei biserici. Această afacere „culturală“ va da deci guvernului domnului Szapáry mult de lucru şi nimeni nu seie, dacă are ori nu să ese teafăr din lupta ce mi se pune în perspectivă. La Viena şi la Budapesta, în filele aceste o deputaţiune a comunei sârbesci din Viena s’a presentat în ministerul imperial de finance pentru a aduce mulţumirile acestei comune Excelenţei Sale domnului ministru imperial de finance de Kállay, care în numele administraţiunii ţerii din Seraievo a dăruit 500 fl. pentru scopurile bisericii sârbesci din Viena. Cu această ocasiuna dl ministru Kállay, dovedind un viu interes pentru causa bisericii,şi-a exprimat mulţumirea, că în viitor Bosniecii şi Erţegovinenii, care vor petrece în Viena, vor pute asista în residenţă serviciului divin propriu al lor. Precând la Viena se petrec asemenea lucruri, guvernul din Budapesta în acelaşi timp îşi dă toate silinţele, de a lua din mâna Românilor locaşul dumneztele al lor, şi simte o adevărată satisfacţiune dacă Românii, care nu sunt cuceriţi prin arme ca Bosniecii, nu vor mai pute asista în capitala statului la serviciul divin propriu al lor. Mai au aceste fapte lipsă de comentar? FOIŢA TRIBUNEI” Corespondenţă din Bucureşti-IV. Străinismul. (Urmare şi fine.) Se înţelege, că realismul acesta al lui Conrad nu e primit bine de unii critici şi el cu tovarăşii direcţiei sale au trebuit să audă cuvinte foarte aspre, o împregiurare, care nu-’i descuragiazâ deloc, dar’ care le face amarnică lupta pentru convingerile lor. Zola însuşi constată acest adevăr. Zola ar’ odată cătră Conrad: „Mă aflu într’o luptă grozavă, dar’ voiu birui. Se înţelege, cât de încuragiator ar fi pentru mine, dacă causa noastră s’ar avânta şi în Germania mai mult şi dacă spiritele creatoare ar alcătui dincolo de Run o falangă de opere mari în contra reacţiunii literare a bătrânilor şi puricilor. Numai opere şi iarăşi opere importante după număr şi valoare ne vor asigura victoria“. Conrad a şi format un centru, de care cestiunea realismului literar se sprijinesce bine, anume revista sa „Gesellschaft“ (Societatea), care apare în München. Revista aceasta realistă urmâresce toate apariţiunile literare din toate părţile şi se ţine în curent cu ce se scrie, ce se lucră. Astfel se Înţelege, pentru ce ei se ocupă şi de operele străine de valoare, o faptă, căreiai s’a imputat de unii tocmai ce combate Conrad, adecă iubirea străinului. Obiecţiunea este nedreaptă. Zola Înseamnă pentru realismul lui Conrad „demnitatea „cărţii“. Ibsen demnitatea scenei. Ibsen este pentru el marele conducător în lupta cu decadenţa artistică şi morală a scenei. Aşa se găsesc punctele, în care activitatea acelor străini se înrudesce cu a realiştilor germani, nu cura le caută duşmanii lor. De ce aleargă ei aşa pe departe? Nu ştiu ei, că un spirit german a contribuit atât de mult la întemeierea naturalismului adevărat, anume Wagner, marele reformator al dramei musicale ? Conrad personal a învăţat de la Wagner cum să lucreze. „Nu prin Zola, ci prin Wagner am descoperit pe naturalistul din mine. Cartea sa operă şi dramă a fost abecedarul meu estetic“. Că nu-i întemeiată învinuirea pomenită, ni-o dovedesce toată activitatea lui Conrad, care a studiat pe străini cu multă pătrundere, care a scris cărţi întregi, — şi ce cărţi, — despre Francezi, dar’ nu s’a franţozit, ci a rămas naţional în toată puterea cuvântului. Din acest punct de vedere este doveditoare şi apărarea ce o face el modernei arte plastice germane. El a privit-o cum s’a presentat la exposiţiile din München şi s’a convins, că şi Germanii sciui face ce fac vecinii lor galici. Vorbind apoi de pictură, de coloristie, el zice: „Asemenea celor mai exercitaţi colegi francezi, realiştii germani stiu să fie soarele de pe cer şi să verse valuri de cea mai deschisă lumină şi cel mai limpede aer preste tablourile lor. Suma capabilităţii germane este egală cu a oricărui popor din lume. Şi dacă artisticul oraş München s’ar hotărî să întocmească o exposiţie curat germană, privitorul ar găsi în ea toate surprinderile teehnice şi triumfurile coloristice, pe care eram obicinuiţi a le vedea numai la Francezii cei neliniştiţi şi porniţi spre înolri“. Cartea lui Conrad este un proces literar. El ne explică o parte mare din felul cum se lucră în Germania de act. Şi face impresia celei mai sincere sincerităţi. Acest proces ne poate servi de pildă pentru chibzuinţă, ci care se cuvine să ne apropiem de tot ce-i străin şi de iubirea, cu care trebue să întimpinăm tot ce-i bun şi al nostru, românesc. O. B. Duică: Prea puţin se maghiarisează! Sub marca „Reuniunea şcolară maghiară“ scrie „Pester Lloyd“ următoarele: „Această societate demult a făcut experienţa, că publicul, care faţă cu alte instituţiuni se arată aşa de darnic, nu o sprijinesce în destul. Reuniunea a ales spre acest scop un comitet, care va avea se ocupa cu discuţiunea unei eventuale reorganisări a reuniunii. Acest comitet a ţinut astăzi (17 Noemvrie) şedinţa sa primă sub presidiul deputatului dietal Petru Busbach. Aproape fiecare membru a venit cu propuneri. Iosif Bánovoesce înfiinţarea de reuniuni filiale; Daniil Hamary n’are nimic în contra mutării punctului de gravitaţiune al reuniunii în provincie, înse înainte trebuesc înrulaţi industriaşii capitalei, care ocupă mult personal; vicecomitele Mihail Földváry dovedesce, că pe teritorul comitatului pestan s’a făcut tot posibilul pentru reuniunea şcolară maghiară (aplause generale) şi promite, că se va face şi în viitor. Preşedintele P. Busbach află de necesar, ca reuniunea şcolară, care tinde la o maghiarisare generală, să facă politică ceva mai înaltă şi se cere a câştiga pentru scopurile sale patriotice guvernul, presa şi pe artişti, precum şi ajutorul preoţimii inferioare şi superioare şi al învăţătorimii. La propunerea vorbitorului se decide a se concepia un memorand detailat“. Noi credem, că mai limpede nu se pot mărturisi scopurile de desnaţ i o na |isare a popoarelor nemaghiare din ţeară. Clara Milei. — Novelă — de I. Turghenev. Traducere din limba rusă de Enea Hodoş. (Urmare.) — Ce? — întreba Kupfer. — Ei . . . tot, — răspunse șovăind Aratov. — Ia, despre familia ei ... şi altele. Tot ce scii! — Și te interesează? — Prea bine! Karl Kupfer, pe fața căruia nicidecât nu se vedea să se fi mâchnit atât de mult pentru Clara, a început să povestească. Din vorba sa Aratov a aflat, că adevăratul nume al Clarei Milici a fost — Catarina Mirovidov! că tatăl seu, răposat deja, a fost profesor de desemn în Kazan, desemna portrete rele și icoane sfinte încoronate — și prelungă asta era cunoscut ca om bețiv și tiran în casă. .... dar’ altfel om cult!... — — că a lăsat în urmă, întâiu, o văduvă din neam de negustori, femeie proastă cu totul, chiar ca în comediile lui Ostrovski; a doua, o fată cu mult mai mare decât Clara şi nu sămăna deloc cu ea, — o fetiţă foarte cuminte, numai cam exaltată, cam bolnăvicioasă, dar’ mai rar aşa fetiţă — şi cu spirit, măi frate! Că ele trăesc amândouă — şi văduva, şi fata, fără să ducă lipsă, într’o căsuţă bine orangeată, câştigată din vânzarea acelor portrete rele şi icoane sfinte; că Clara . . sau Katia, cum vrei, încă de mică punea în mirare toată lumea cu talentul seu, — dar’ firea sa era neastâmpărată, capriţioasă — şi neîncetat se certa cu tatăl seu ; că avea o pasiune înăscută pentru teatru, care la vîrstă de șesespreflece ani a fugit din casa părintească cu o actriţă . . . — Cu un actor? — întrerupse Aratov — Ba, nu cu un actor, ci cu o actriţă, pentru care limita o simpatie . . . Adevărat, că actriţa aceasta avea un patron, un domn bogat şi cam bătrân, care numai de aceea nu o lua în căsătorie, pentru că era însurat, — dar’ şi actriţa, ’mi se pare, era femeie măritată. — Mai încolo, Kupfer a comunicat lui Aratov, că Clara mai nainte de a veni la Moscva a jucat şi cântat în teatrele din provincie; că, perăndu-’şi prietena, pe actriţa (şi domnul se pare câ murise, sau iarăşi se împăcase cu nevasta, — aceasta nu ’ş'-o aducea bine aminte Kupfer . . .) a făcut cunoştinţa prinţesei, a femeii de aur, pe care tu, scumpul meu Iacob Andreicî, — adause cu sentiment povestitorul, — n’ai scitit-o preţui, cum se cuvine, că, în sfîrşit Clarei ’i s’a oferit un angageament în Kazan — şi că ea ’l-a primit, deşi mărturisise mai înainte, că nu va părăsi Moscva! — Cum li-a plăcut Kazanenilor de ea — era minune! — Că la representaţii — tot buchete şi daruri! buchete şi daruri! — Un negustor de grâne, cel mai de frunte om în tot guvernamentul, ’i-a dăruit un călimar, de aur chiar! — Kupfer istorisit toate aceste cu multă inimă, fără, dealtfel, să dovedească un deosebit sentimentalism, și întrerupându-’și vorbirea cu întrebările: — Asta de ce vrei să o scii ? ........... sau: — Asta la ce? — când lui Aratov, care asculta cu o atenţiune de par’că-’l înghiţia, îi trebuiau tot mai multe şi mai multe amănunte. în sfîrşit a povestit tot şi Kupfer a tăcut, recompensându-se pentru osteneală cu o ţigară. — Şi pentru ce s’a otrăvit ? — întrebă Aratov. — în gazetă e tipărit. . . Kupfer îşi ridică mânile în aer. — Ei, . . . asta n’o pot spune. . . Nu stiu. Dar’ gazeta minte. Clara s’a purtat exemplar. . . amoruri n’a avut. . . Și apoi unde pui mândria ei! Era mândră — ca un diavol — și nu te puteai apropia! Cap nebun ! Tare ca peatra! Să-’mi crezi ce-’ți spun, — am cunoscut-o de aproape doară, — dar’ niciodatâ n’am văzut lacrimi în ochii ei ! — „Eu însă am văzut“, gândi pentru sine Aratov. — încă un lucru, — continuă Kupfer . — în timpul din urmă am observat o mare schimbare într’însa: se făcuse așa de tristă, tăcea, oare întregi nu scoteai o vorbă din ea. Am întrebat-o : nu te-a insultat cineva, Catarina Semenovna? După ce îi soiam firea, o insultă n’o putea suferi! Tăcea și atât. Nici succesele da pe scenă n’o învesa Alegerile comunale din România. Din spirite detailate ce ne aduc astăzi 4avrele din Bucuresci, resultatul alegerilor comunale, pentru care toate partidele politice au pus în cumpănă puterile lor, vedem, că nu consună întru toate cu splrile biroului de presă oficios. La Bucureşti (colegiul I.) sunt înscrişi 4888 alegători, au votat 2841. Lista partidului naţional-liberal (Dim. Brătianu) a întrunit 1286 voturi, lista guvernamentală (I. N. Alexandrescu) a întrunit 1208 voturi, lista liberal-conservatoare (Gr. Vernescu) 239 voturi, lista intransigenţilor 37 voturi, lista radicalilor 38 voturi, 32 voturi au fost anulate. Cu toate că nici una din liste n’a întrunit majoritatea absolută e voturilor (1405), cu toate că trei din cinci membri ai biroului electoral s’au pronunţat pentru balotagiu, presidentul biroului a sumat voturile listei Alexandrescu cu voturile listei Vernescu, care se deosebiau prin un singur nume, şi a proclamat pe numele acestor liste de aleşi. Dim. Brătianu, preşedintele partidului liberal, declară într’un apel adresat cetăţenilor, că în faţa acestor fapte este inutil a mai lua parte la alegerea colegiului al doilea. REVISTA POLITICA. Sibiiu, 7 Noemvrie st. v. Afaceri interne in şedinţa de alaltăieri a casei deputaţilor s’a continuat desbaterea asupra budgetului ministerului de agricultură. Cea dintâiu discuţiune mai lungă s’a desvoltat la posiţiunea grajdurilor comisionale, pe care comisiunea financiară le-a fost şters din budget. Contele Aladár Széchenyi, sprijinit de deputaţii Emeric Szalay, Iuliu Horváth, Gyö rffy şi contele Emanuel A ndrássy, a propus sistarea chieltuelilor pentru acele grajduri, precând Helfy, Horánszky, Andrem György şi ministrul contele Bethlen însuşi s’au declarat în contra propunerii. Liniştit prin declaraţiunile ministrului, contele Széchenyi ’şi-a retras apoi propunerea. Proxima discuţiune s’a încins asupra totalisateu r-u- l ui, pe care domnul Hermann a propus să se oprească. Ministrul de finance a arătat, că patima de joc nu se poate micşora prin nici un fel de oprire. Guvernul, fise domnul ministru, face tot ceea ce poate, pentru ca totalisateur-ul să fie inaccesibil cel puţin pentru clasele mai sărace ale poporaţiunii. Şi dealtfel ar fi un lucru fără scop, de a opri la noi totalisateur-ul, câtă vreme el există în străinătate. Deputaţii Hermann şi Polónyi au pledat din nou pentru oprirea aceluia şi cel din urmă a oferit chiar ministrului de finance material pentru o replică mai aspră. La votisare s’a primit propunerea comisiunii financiare, după care guvernul trebue provocat, ca pănă la resolvarea definitivă a cestiunii totalisateur-ului să facă tot ceea ce poate pentru restrîngerea patimii de joc. întreg budgetul ministerului de agricultură nu s’a putut absolva în şedinţa aceasta. Patru oratori au mai rămas prenotaţi. Şedinţa s’a ridicat la 2 oare după ameazi. „Pester Lloyd“ spune, că comisiunea petiţionară a casei deputaţilor nu s’ar fi ocupat în şedinţa sa de ieri cu petiţiunile intrate în afacerea matriculelor botezaţilor , deoarece mai nainte a trebuit să respalve petiţiunile, care au rămas din sesiunea de azi-primăvară. Cu privire la aceeaşi afacere citim în „Budapester Tagblatt“ de la 17 i. c.: Azi după ameazi la 2 care Maiestatea Sa a primit în audienţă pe primatele. Nu mai încape îndoeală, că din acest incident Eminenţa Sa a vorbit şi despre ordonanţa contelui Csáky în afacerea matriculelor botezaţilor, în care afacere, dupâ cum asigură „Magyar Állam“ din isvor bizuit, nu s’a fost luat nici o disposiţie definitivă în consiliul de miniştri ce s’a ţinut Vineri sub presidiul Maiestăţii Sale. „Magyar Állam“ 4a ce) că mai târ’viu se vor face disposiţiuni, care vor domoli orcanul, pe care ’l-a fost provocat ordonanţa din Februarie a ministrului de culte şi instrucţiune publică. Schimbare în ministerul prusian. „Reichsanzeiger“, monitorul oficial al Germaniei, publică demisionarea ministrului de stat baron de Lucius, căruiai se lasă titlul şi rangul unui ministru de stat şi li se conferă crucea de stea a marelui comptor al ordinului de casă hohenzollernian. In acelaşi număr al foii numite se publică şi numirea preşedintelui guvernial Heyden de ministru de stat şi de ministru de agricultură, domenii şi forestierie. Cu privire la noul ministru de agricultură se admite, că el nu e adversarul unei reduceri moderate a vămilor pe cereale și va fi prevenitor în privinţa cassării carantinei pentru vite.