Tribuna, februarie 1891 (Anul 8, nr. 26-48)

1891-02-14 / nr. 36

Anul din Sibiiu, Joi 14/26 Februarie 1891 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/4 an 2 fl. 50 cr., 1/, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: 1 lună 1 fl. 20 cr., xlt an 3 fl. 50 cr., 1/s an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: ** an 10 franci, */* an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. nomânu—mimwHi Coroana şi maghiarisarea în lupta sa şovinistă, presa maghiară a ajuns să apeleze la un mijloc, de care în ţeri constituţionale partidele politice se folosesc numai când ajung în situaţiuni desperate. Acest mijloc e a presenta Coroana pe una sau pe altă parte în luptele politice. Astfel nu altcineva decât „Budapesti Hirlap“, o foaie kossuth-istă, care e folosită de şovinismul maghiar pentru susţinerea „focului sacru“ al urei între naţionalităţile din Ungaria, vestesce cititorilor sei, că Monarchul nostru, vorbind despre maghiarizare şi despre proiectul „kisdedev“-urilor, ar fi adresat unui deputat al camerei următoarele cuvinte: Eu stiu, că acest proiect se află acum înaintea casei magnaților. Sperez, că el se va face cât mai în grabă lege și doresc, ca să aducă resultatele așteptate. Dacă „Budapesti Hirlap“ ar fi rămas cu această destăinuire el singur, lucrul putea să fie trecut în toată liniştea cu vederea, ca multe alte destăinuiri ale acestei foi. Dar ispirea a trecut după „Budapesti Hirlap“ şi într’alte foi, până şi în cele guvernamentale, fără ca pănă acum să fie desminţită. Şi ce anume se intenţionează prin aceste cuvinte puse în gura Monarchului? Fără îndoeală presa maghiară voesce pe deoparte se producă impresia, că Monarchul însuși sprijinesce politica maghiarisării, care pe de altă parte să se slăbească în popoarele nemaghiare din Ungaria credința, că Monarchul e bunul părinte, care se îngrijesce deopotrivă pentru toate popoarele sale. Mai ales Românii, care cu toate ocasiunile ţin să dovedească lealitatea şi alipirea lor cătră Tron, se înţeleagă, că împăratul lor ’i-a jertfit. Aceste consecvenţe le şi trage foaia kossuth istă într’un articol, pe care ’l-am reprodus în traducere fidelă în numărul de ieri al foii noastre. Dacă am avă de a face numai cu foaia kossuth-istă, nici n’am pută pune întrebarea: E o lucrare patriotică, de a slăbi credinţa în Monarch la două treimi din poporaţiunea ţerii ? N’am pută pune această întrebare, fiindcă patriotismul foii kossuth-iste se manifestă prin aceea: a serba la taiua împăratului şi Regelui Ungariei pe „guvernorul ţerii“ de la Turin, care nu recunoasce legile fundamentale ale ţerii şi pe Regele încoronat al Ungariei, pe vechiul şi bătrânul revoluţionar Ludovic Kossuth! Nu putem deci sta de vorbă în materie de patriotism şi dinasticism cu asemenea oameni. Adresăm însă această întrebare presei guvernamentale, care a înregistrat notiţa foii Kossuth-iste. In orişice ţeară guvernul îşi dă silinţă de a suprima manifestări nepatriotice şi antidinastice. La noi în Ungaria însă guvernul nu numai că nu suprimă asemenea manifestări, dar’ presa sa se face oare cum părtaşe de procederea nereală a kossuth iştilor şi de manifestările lor de tendenţe revoluţionare. Celebrul cas al lui Ioanovici, care a fost o demonstraţiune îndreptată deadreptul contra împăratului, a fost sărbătorit de presa kossuth-istă, car’ presa guvernamentală n’a găsit un cuvănţel de desaprobare. Aşa şi în acest cas, în loc ca presa guvernamentală să apere Coroana faţă cu foaia kossuth-istă, care a pus persoana Monarchului într’o posiţiune falsă faţă cu majoritatea covîrşitoare a ţerii, în loc ca se pună stavilă unui curent deopotrivă primejdios pentru patrie şi Tron, ea să pune chiar în serviciul acestei tendenţe! Căci oricum se vor învîrti acele cuvinte, ele n’au putut fi rostite de Monarchul nostru. Nici în fond, nici în formă ele nu se potrivesc cu posiţia unui monarch constituţional. Credinţa în re li g iu n e şi în naţionalitate sânt bunuri, care nu se pot răpi nimenui prin nici un fel de mijloc. Şi nici că s’a încercat cineva a se supune unei asemeni lucrări, afară de şoviniştii maghiari. Bărbaţi fruntaşi, din sinul naţiunii maghiare chiar, au advertisat pe fraţii lor şovinişti de la această lucrare şii-au sfătuit a părăsi calea nechibzuită a maghiarisării cu forţa? Vor fi popoarele nemaghiare din Ungaria dispuse a crede lui „Budapesti Hirlap“ şi foilor maghiare şoviniste, că însuşi Monarchul propagă acum această politică? Ear’ în ceea ce privesce „kisded5v“-urile povestea e şi mai nostimă. Guvernul ţerii noastre e curat maghiar. Parlamentul ţerii noastre e, — mulţumită acelui guvern, — purificat de representanţii naţionalităţilor din Ungaria. Va său TC** şi guvern şi parlament sânt maghiare. Prin urmare cine pe lumea aceasta îi împedecă să facă şi să voteze cele mai teribile legi de maghiarizare? Şi cine anume era împedecat să voteze cu „cea mai mare grabă“ proiectul „kisdedev“-urilor ? Nu înţelegem pentru ce acest guvern şi parlament maghiar ar Acum lucra la părul plin al figurii dinaintea sa, care demult arăta deja formele unui cap femeiesc, şi arunca bucăţile de lut, care le desfăcea din partea dinapoi a capului, cu atâta vehemenţă la pământ, ca şi când le-ar arunca la picioarele duşmanului. Acum era ocupat cu vîrfurile degetelor şi cu instrumentul la gură, la nas, la obraji şi la ochi, care privirea lui căpăta o lucire mai dulce, care se potenţa pănă la expresiunea unei extase visătoare, când faţa, care o plăsmuia, tot mai multă asemănare căpăta cu chipul, lângă care la oara aceasta altul nu mai avea loc în închipuirea lui. In fine, cu obrajii roşiţi, a plăsmuit şi formele moi ale umerilor rotunji, şi când acum se trase înapoi, ca să vadă efectul operei sale terminate, îl cuprinse un fior rece, şi se simţia ispitit să o apuce şi să o trântească cu toată puterea la pământ. Dar’ curând îşi stăpâni pornirea năvalnică, îşi trecu de mai multe ori mâna prin păr, se puse apoi zimbind înduioşat cu mânile împăturate înaintea creaţiunii sale şi se adânci tare, tot mai tare în privirea ei şi nu observă, că uşa se deschide la spatele lui, deşi flăcările lampelor, mişcate de vânt, licuriau neliniştite, şi mamă-sa, întrată în atelier, nicidecum nu avea intenţia să se apropie de el neauzită şi să-l surprindă, îngrijată de predilectul seu, căruia ‘iua de ieri ’i-a adus multe desamăgiri amare, ea nu a putut adormi. Atelierul lui Policarp era situat deasupra camerei lor de dormit, şi când paşii de deasuprai-au tradat, că el, deşi dimineaţa mai are trebuinţă de a pune în cumpănă toată autoritatea Coroanei, care să accentueze îndeosebi graba, cu care această lege trebue votată? Şi apoi resultatul acestei conlucrări armonioase între Coroană, parlament şi guvern să fie — delăturarea proiectului de la ordineajilei-Greutăţile ce întimpină votarea grabnică a proiectului, eşufările presei şoviniste şi apelul , adoratorilor lui Kossuth la adresa Coroanei, par a trada tocmai contrarul de la aceea ce „Budapesti Hirlap“ ar voi să documenteze. Noi cel puţin ţinem de datorinţa noastră patriotică a ţină în mijlocul poporului nostru o credinţă firmă şi tare în Monarch, şi nu putem admite nicidecât, ca de la Preaînaltul loc să ni se fi adresat cuvinte, care trebue să jignească adânc simţămintele cele mai sfinte ale poporului nostru. FOIŢA „TRIBUNEI Homo sum. Homo sum: humani nil a me alienum puto. Terenţiu, Heautonumorumenos A. I. Sc. 1. V. 77. — Roman — 36 * * De-l de George Ebers Cu autorizaţiunea autorului tradus de Mugur. Capitolul XIII.1 (Urmare.) Un liliac, atras de lumina limpede, sbura prin fereastra, astupată numai în partea de din jos cu o perdea, şi făcea rotogoale în giurul plafondului; dar’ el nu-’l observă, căci opera ea îi ţinea sufletul şi simţirile încătuşate, în această laboriositate vehementă, pătimaşe, în decursul căreia fiecare nerv, fiecare arterie erau încordate, urechia lui n’ar fi audit nici un strigăt după ajutor, ochiul lui n’ar fi verjut nici o flacără aprinsă lângă el. Obrajii îi ardeau, preste fruntei se lăţia un rodu fin de picuri sclipicioşi de sudori şi privirilei se păreau concrescute cu sculptura dinaintea lui, care tot mai mult se rotuncjia şi se desvolta. Adeseori se depărta de la ea, îşi pleca trupul înapoi şi-şi ridica amândouă mânile pănă la înălţimea tâmplelor, ca şi când ar fi voit să demarcheze calea ce aveau să urmeze privirile sale, adeseori se apropia de model masa plastică a lutului, ca şi când avea duşmanului seu. I (I * Din paşalicul grofului Bethlen Gábor. Din Dicio-Sân-Mărtin am primit la 8 oare seara următoarea telegramă . Conferenţă alegătorilor din comitatul Ternava-mică, convocata pe 25 Februarie, astătţi s’a interzis de administraţia comitatului. Din cuprinsul laconic al acestei telegrame nu putem înţelege, cine anume a interes adunarea şi din ce causăPe întot casul fişpanul comitatului şi preşedintele „Kulturegylet“-ului va fi fost acela, care a oprit nu era departe, încă nu s’a aşettat la odichnă, s’a ridicat încet din aşternut, fără de a deştepta pe Petru, care se părea că doarme. A dat ascultare dorului ei de mamă de a îmbărbăta pe Policarp cu cuvinte afabile, când a urcat apoi scările înguste, care duceau pe coperiş, şi a întrat în camera lui. Surprinsă, nehotărîtă şi mută a stat un timp după junele şi a privit la trăsurile bine luminate ale sculpturii nou plăsmuite şi atât de asemănătoare cu modelul viu, pe care ea prea bine-l cunoscea. In cele din urmă puse mâna pe umărul fiiului seu și-’l striga pe nume. Policarp se dete înapoi şi se uită condus şi ca trezit din somn la mamă-sa ; dar’ ea-’i tăia cuvintele gângăitoare, cu care începu să o salute, şi întrebă arătând la figură, nu fără asprime: „Ce va so sjică aceasta ?“ „Da, mamă, ce va săfica aceasta?“ replică Policarp şi clătină îngândurat din cap. „Nu mă mai tot întreba acum; şi dacă nu ’mi-ai da pace, şi eu aş voi să cerc a-’ţi explica, cine m’a îndemnat şi m’a silit astăzji, tocmai astăzi, să plăsmuesc chipul acestei femei, tu, voi toţi tot nu m’aţi înţelege !“ „Ferească Dumnezeu să înţeleg aceasta vreodată“, strigă Dorotea. „Să nu poftesci muierea deaproapelui tău! a poruncit Domnul pe muntele acesta. Şi tu ? Nu te-aş putèa înţelege, di,îci ? Cine altul să te înţeleagă, dacă nu mamă-ta? Asta, adevărat, nu o înţeleg, cum fiiul lui Petru şi al meu a putut astfel spulbera în vânt exemplul şi învăţăturou scandal în parlamentul maghiar! Din causa duelului parlamentar ce decurge de vreo câteva z zile în casa deputaţilor din Budapesta între ministrul Szilágyi şi contele Apponyi, dispoziţia părinţilor patriei e foarte agitată şi şedinţa de alaltăieri a casei deputaţilor a fost din nou teatrul unor scene turbulente, care ne aduce aminte desbaterea asupra proiectului de lege militar. Indată ce Apponyişi-a terminat discursul său final, întreaga opoziţie a început a face un tămbălău nemaipomenit. Au urmat felicitări preste felicitări şi aceia, care nu ajungeau în apropierea lui Apponyi, băteau din pălmi şi strigau „Éljen!“ După Apponyi s-a ridicat ministrul Szilágyi. Oposiţia cerea suspinderea şedinţei pe cinci minute. Preşedintele nu a acordat-o veciond, că are să vorbească ministrul. Au trecut cinci minute şi ministrul tot nu putea ajunge la vorbă. De câte ori încerca să vorbească, opoziţia îi striga, că nu îl va asculta, şi pretindea, ca să-şi retragă proiectul de lege despre jurisdicţiunea consulară. Preşedintele trage clopoţelul, se roagă, ameninţă, dar’ nu ajută nimic. Deputaţii toţi au încungiurat tribuna preşedintelui şi care de care vorbia şi striga- Trecuseră alte cinci minute, Szilágyi în El iubia şi venera pe mamă-sa din toată inima, şi pentru că simţia, că prin interpretarea falsă şi josnică a faptei lui comite o nedreptate faţă cu sine însăşi, îi întrerupse vorbirea zeloasă, ridicându-’şi rugător mânile spre dînsa: „Nu, mamă, nu!“ strigă el. „Aşa să-’miajute Dumnezeu, nu este aşa ! Am plăsmuit acest cap, dar’ nu pentru ca să-’l ţin şi să me joc cu el un joc păcătos, ci ca să mă scap de chipul, care stă înaintea ochilor mei sufletesci ,fiua şi noaptea, în oraş şi în pustie, a cărui strălucire îmi conturbă meditaţiunea, când cuget, rugăciunea, când cerc să mă rog. Cui ’i-a fost dat să privească în sufletul omului? Dar nu este faţa şi figura Sirenei cea mai minunată plăsmuire a celui Preaînalt? A-’l reproduce pe acesta aşa, ca tot farmecul, care Galiana ’l-a exerciat asupra mea, să fie resimţit de fiecare privitor al operei mele,mi-am propus de când am văcut-o prima dată, când s’a mutat în casa noastră. M’am dus apoi ear’ în capitală, şi acolo opera, care voiam s- o creez, a căpătat forme mai precise, şi în fiecare oară găsiam ceva de schimbat şi de îmbunătăţit în ţinuta capului, în privirea ochilor, în expresiunea gurii. Dar’ îmi lipsia curagiul să pun mâna la lucru, căci preste măsură cutezătoare’mi părea întreprinderea de a întrupa în lut sur şi în marmoră palidă chipul strălucitor din sufletul meu, a-’l întrupa aşa, ca opera gată să nu arete vederi trupeşti mai puţin ca opera din sicriul pieptului meu ochiului intern. într’aceea nu am stat în nelucrare, am câştigat premiul cu modelele leilor, şi dacă î mi aduc Mişcarea Românilor în contra „kisdedov“-urilor. Despre resultatul adunării alegătorilor români din comitatul Făgăraşului ni se trimite din Făgăraş cu data de 22. c. următoarea scrie : Alegătorii români din cercurile electorale ale comitatului Făgăraşului, întruniţi în şedinţa de Vineri în 201 c. în număr de preste 500 alegători, au protestat sărbătoresce contra proiectului de lege referitor la asilele de copii. Cuvântul presidial de deschidere, precum şi cuvântul referitor la proiectul de resoluţiune s’au ascultat cu mare încordare şi însufleţire-fiind întrerupte adeseori cu strigări de „Să trăească !” Prelaţii români greco-catolici la Monarchul. Luni (23 i. c.) la 10 oare dim. Maiestatea Sa a primit în audienţă pe PP. SS. II. metropolitul loan Vancea, episcopii Mihail Pavel şi Victor Mihályi. Din episcopatul român gr.-cat. a lipsit dar, numai episcopul Gherlei loan Szabó, adunarea. Bethlen Gábor e un om foarte „constituţional“ şi ne mirăm, că n’a dispus totodată, ca fiecare alegător român din paşalicul seu se primească douătreci-şi-cinci beţe, căci, după deputatul din cameră Csatár, acest mijloc e şi bun şi potrivit pentru toţi aceia, care nu sciu limba maghiară. Aşteptăm detailuri de la Dido Sân-Martin, pentru a ne pronunţa în cunoscinţă de causă. Ajuns-am oare deja la cuţite?! în numărul seu de la 24 Februarie, „Kolozsvár“ scrie un prim articol sub titlul „Sgomot românesc“ şi se ocupă cu protestele „Românilor în contra legii despre „kisdedov“-uri. Durerea cea mai mare a guvernamentalului clujan, pe careşi-a manifestat-o deja în numărul precedent, e că Românii au avut curagiul, de a înscena o întrunire românească chiar şi în Cluj, în residenţa „Kultur-egylet“-ului ardelenesc. Acum expune, că oratorii adunărilor şi preoţii de pe amvoane au păşit cu toţii în acţiune în favorul programului din Sibiiu sub masca asilelor de copii. „Oare“, — se întreabă „Kolozsvár“, — „societatea maghiară va putea rămâne mult timp indiferentă faţă cu aceste agitaţiuni colosale? Oare nu ar fi corect, dacă s’ar face ceva şi din partea noastră pe calea societăţii pentru contracarea acţiunii îndreptate în mare parte în contra statului ? Poate nu ar fi fără scop, dacă maghiarimea din Ardeal ’şi-ar ridica şi ea vocea în această afacere scoasă cu forţa la iveală. Poate că ar duce la un anumit resultat, dacă tocmai din incidentul legii despre asifele de copii s’ar iniţia din partea Maghiarilor contramişcarea faţă cu ultraiştii români, care acuma dau cele mai eclatante dovedi despre neînfrânările lor. Noi credem, că ar ave un efect salutar, dacă spre exemplu în Cluj s’ar ţină o conferenţă mai mare în afacerea mişcării naţionalităţilor“. „Erdélyi Híradó“ e mai straşnic şi în numărul seu de la 24 Februarie scrie următoarele: „Foile scriu, că Valachii aranjează la 26 a lunii c. bal în Cluj, şi foile scriu, că Valachii ţin în 26. c. conferenţă în Cluj. Nu stim, care e adevărată din aceste două scrii, căci par’că totuşi ar fi cam mult a se ţină şi bal şi conferenţă în una şi aceeaşi S’ar putea foarte uşor întâmpla, ca drept răspuns la aceste „fanfaronade“ exagerate ale Valachilor vre-o câţiva băieţi maghiari să joace pe Valachii noştri cu prilegiul acestei conferenţe. In felul acesta va fi şi joc, şi conferenţă, dar’ puţină mulţumire. Nu mi-ar place să se întâmple acest lucru ... La toată întâmplarea atragem atenţiunea poliţiei, ca să facă tot ceea ce poate spre a împedeca demonstraţia şi eventual să oprească ţinerea balului o. file părinţilor mei! Dar’ ceea ce vreai cu chipul acesta, ’mi se pare, că nu este greu de ghicit! Pentru-că poama cea oprită este prea sus atîrnată, abusezi de arta ta şi-’ţi plăsmuesci una, care seamănă cu ea, după gustul tău! Scurt şi oblu! Pentru-că ochiul tău nu mai poate ajunge persoana nevestei Galului şi pentru-că tot nu voeşce să se lipsească de vederea ei graţioasă, îţi faci un chip de lut, ca să te desmereji cu el şi să comiţi idololatrie, ca în vechime ovreii cu viţelul de aur şi cu şerpele de aramă“. Policarp ascultă mut şi în agitaţie dureroasă dojana vehementă a mamei sale. Aşa încă nu a vorbit doamna Dorotea niciodată cu el, şi-’l durea nespus să audă astfel de cuvinte tocmai din gura aceea, care altcum vorbia cu el cu cea mai intimă gingăşie. Pănă aci ea totdeauna a fost aplicată să afle o înfrumseţare pentru micile lui slăbiciuni şi greşeli; ba de multe ori ’i-a fost penibil zelul, cu care ea-’l recunoscea şi-’i lăuda calităţile şi lucrările înaintea străinilor şi a căsenilor. Şi acum? Avea drept să fie mânioasă, căci Sirona era nevasta altuia, nici nui-a observat măcar sentimentele sale şi s’a făcut adulteră, aşa criceau toţi, de dragul unui străin. Trebuia să le pară oamenilor lucru nebunesc şi păcătos, tocmai dela el, că-’şi întrebuinţează partea sa cea mai bună, arta sa, pentru ea; dar’ cât de puţin înţelegea Dorotea, care altcum se silia să-’l înţeleagă, indemnul puternic, carel-a silit la această lucrare ! După antecendenţe bine cunoscute din purtarea socială a „băieţilor maghiari“ din Cluj faţă cu tot ce e românesc, adevărat, că nu ar trebui să ne îndoim, că „patrioticul“ sfat al „patrioticei“ foi clujene ar putea afla ecoul dorit în sinul „băieţilor maghiari“. Noi însă ţinem, că prelângi aceşti „băieţi maghiari“ se vor afla şi „bătrâni maghiari“, care vor atrage atenţia „băieţilor“ asupra gingăşiei cestiunii Românilor, care nu numai în Cluj însuşi se află într'un număr destul de frumos, ci mai ales formează în mod aproape exclusiv poporaţiunea compactă din giurul Clujului, întocmai cum o bâtă e destulă la un car de oale, aşa credem, că şi observarea noastră va ajunge spre luminarea „bătrânilor maghiari“ din Cluj. Una la toată întâmplarea să ’şi-o însemne „bătrânii maghiari“ . Se înşeală amar aceia, care-’i ţin pe Români capabili de poltronerie, de a nu-’şi ţine şi adunări şi baluri acolo, unde ei sünt acasă, doar’ mai mult ca alţii, care în Cluj sânt venetici! Nr. 36 REVISTĂ POLITICA. Sibiiu, 13 Februarie st. v. Afaceri interne.