Tribuna, noiembrie 1891 (Anul 8, nr. 243-266)
1891-11-08 / nr. 249
* ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., */* an 2 fl. 50 cr., */* an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., */ an 3 fl. 50 cr., */* an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: '/* an 10 franci, */, an 20 franci, 1 an 40 franci. Anul VH 1 Sibiiu, Vineri 8/20 Noemvrie 1891 Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru Nr. 249 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresti primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Divide et impera. Distraşi de alte evenimente importante, încă n’am putut da atenţiunea cuviincioasă unui eveniment, petrecut în imediata noastră apropiere. Adevărat că evenimentul acesta nu este de prima ordine politică. Cu toate aceste îşi are şi el importanţa sa. Despre ce poate fi vorba? Despre un lucru, care se întâmplă în fiecare an pe timpul acesta, de deschiderea adunării generale a universităţii săsesci aici în Sibiiu. Dar’ pe Români, cum am 4‘8i astăzi nu deschiderea acestei corporaţiuni, unice în felul ei, are să-’i preocupe. Fiind la ordinea 4’lei cestiuni cu mult mai de mare importanţă ei n’au se se oprească la analisa unei deschideri ca cea de Luni în sala istorică din Piața-mare a Sibiiului. Dacă e să intereseze ceva pe Români, poate şi trebue să-’i intereseze ceea ce s’a putut auzi în sinul acestei corporaţiuni cu ocasiunea deschiderii sale. A zis corniţele între altele: .... „că numirea aceasta (a sa de comite) la toată întâmplarea poate fi un testimoniu îmbucurător, că înaltul guvern prin aceasta a voit fără îndoeală, se descopere bunăvoitoarea sa intenţiune, care o are pantru partea aceea dintre locuitorii statului unguresc, ai cărei representanţi sânt adunaţi în sala aceasta plină de tradiţiuni vechi, sub simbolurile scaunelor şi districtelor de odinioară ale Fundului-regiu. . .“ Spre complectare corniţele mai adauge, că toate aceste în cea mai mare parte sânt a se mulţumi antecesorului seu, contelui Andreiu Bethlen, actual membru al guvernului unguresc, despre care face mai departe, că în timpul cât a fost aici „ .... nu numai a suscitat şi lucrat multe bune, ci a câştigat şi a trebuit să câştige convingerea, că noi pe lângătoate multele neînţelegeri , suntem aderenţi şi cetăţeni credincioşi şi da nădejde ai patriei ungureşci şi de aceea şi vrednici de scutul Coroanei şi al guvernului. In puţine cuvinte este foarte mult zis. înainte de toate în cuvintele aceste puţine se oglindează o situaţiune, care nici oratorul din universitatea săsească, dar’ nici ascultătorii lui nu au creat-o, însemnătatea acestor cuvinte trece departe peste partea aceea de locuitori pentru care fură rostite. Tot aşa departe peste teritorul scaunelor şi districtelor, simbolisate în sala plină de tradiţiuni vechi. Şi fiindcă trece, trebue să intereseze şi pe Români, şi mai ales pe Români. Iată pentru ce. Dl ministru actual, Andreiu Bethlen, a fost comite în două comitate transilvane : în comitatul Braşovului şi al Sibiiului. Unul din aceste comitate, al Braşovului, are majoritate relativă, celalalt, al Sibiiului, are majoritate absolută românească. Dl ministru actual, Andreiu Bethlen, a fost şi comite săsesc şi ca atare în fruntea administraţiunii Fundului-regiu, unde majoritatea absolută a locuitorilor iarăşi este pe partea românească, în calitatea lui îndoită de administrator, intr’un colţ de ţeară, în care massa cea mare de locuitori o fac Românii, sigur că dacă a făcut ceva cu intenţiune binevoitoare, trebuia să se simtă intenţiunea aceasta şi printre Români. Mai ales ca viitor ministru din părţile transilvane, intenţiunea binevoitoare trebuia cultivată astfel, încât în părţile transilvane să nu mai fie nici o parte de locuitori, asupra cărei „binevoitoarea intenţiune“ să nu se reflecteze. Poate câ s’a făcut ceva în privinţa aceasta, dar’ n’a străbătut pănă la noi. Dar’ nici pănă la ceialalţi Români, cu care suntem în contact, n’am auzit, n’am simţit să fi străbătut ceva de felul acesta. Şi ocasiune ar fi fost mai mult ca destulă. S’ar vedea, că cu căldură patriotică fostul comite şi actualul ministru a proces din punctul de mânecare al cruţării şi păstrării. De aceea n’a împrăşciat-o asupra tuturor locuitorilor din părţile transilvane deopotrivă. Căci batjocura ce li s’a întâmplat Românilor din cetatea Braşovului în timpul administraţiunii dlui ministru actual, ca comite, nu va considera-o nimenea de o „intenţiune binevoitoare“ pentru Români. Faptul că vre-o câţiva pretinşi Greci au fost favorisaţi faţă cu Românii pănă a fi scoşi aceştia din biserica zidită de strămoşii lor, este un testimoniu prea eclatant, cât de binevoitoare a putut fi atenţiunea. Mai departe este evident, că Românii din cetatea Braşovului n’au fost tractaţi aşa cum fură tractaţi numai de dragul aşa zişilor Greci. A fost o ocasiune binevenită de a li se „şterge“ Românilor cu una mai mult. Şi apoi când disposiţiunea este odată, nu mai aleg oamenii mult ocasiunile. Lovitura asupra Braşovenilor a căzut, ca s- o simtă toţi Românii. S’ar putea că facem domnului ministru nedreptate. Poate că lovitura s’a dat peste voea dînsului și în contra intențiunii sale. Insea iarăși adever este, că nu s’a simțit nicăiri ca din partea fostului comite să se fi întreprins vre-un fel de intervenire, din care la cas de succedare se reflecteze și asupra Românilor raza binefacătoare a intenţiunii binevoitoare. Dacă e vorba de Iaşi, ar figura decet, lucrurile stau cu totul altfel. Aci îndoeală nu încape. Sunt fapte incontestabile, care dovedesc intenţiunea binevoitoare a fostului comite, acum ministru din părţile transilvane. Şi acum, dacă ne punem întrebarea, pentru care causa va fi tratamentul acesta în chipuri deosebite al locuitorilor aceleiaşi ţeri, credem a nu ne putea da răspunsul mai bine, decât că aşa trebue să fie voea celor de sus, de la guvern. Eare al fost comite şi actual ministru a fost bun ascultător şi următor al acestei voinţe. Voea celor de sus Insé este pentru aceea aşa, pentru câ cred, că numai în chipul acesta pot vârî icul desbinător între Români şi Saşi şi că desbinându-ş i unii de alţii îşi asigură mai bine imperiul maghiarisător. Ei bine, să vedem. Românii fese luând notiţă şi despre apariţiunea aceasta politică, vor avea cu un indemn mai mult a nu mai sta indiferenţi faţă cu soartea lor. Rodul se întinde. Să nu aştepte nepăsători pănă îi va strânge ca un timp îndelungat să nu se mai poată mişca. ---------1 „Un pact valach în Bănat“. Despre alegerea deputatului dieta îrn cercul Becicherecului mie, săvîrşită la 10 Noemvrie, la care, precum se scie, preoţii români cu peana roşie in pălărie au condus pe credincioşii lor la urna guvernamentală, „Luminătoriul“ sosit astăzi aici se pronunţă în următorul mod: „Cu atât mai mult a trebuit să surprindă şi să facă deabia explicabilă ţinuta politică ce unii cărturari români cu pretensiuni de carte şi de inteligenţă din cercul electoral al Becîcherecului mic au observat la alegerea de deputat dietal întâmplată în 10 Noemvrie în acel cerc. „Din consideraţiuni generale acea alegere, pe lângă toate batjocurile organelor oposiţionale din loc asupra alegătorilor români, pentru că cea mai vreşe parte din ei a votat pentru fibireul lor, candidatul guvernamental, totuşi acea alegere nu are deloc importanţa ce l i se dă şi din o parte şi altă parte. Este adeverat, că oposiţiunea deabia s’a mişcat; eara din peste 1600 alegători deabia 700 au luat parte la votisare; deci’nici unul din litigantele partidul maghiare n’au temeiu de a se făli; căci la 900 alegători au fost pasivi. „Sau satisface vorbind, se face că pentru candidatul guvernamental au votat 390Români şi 227 neromâni, deşi bine este de însemnat, că nu toţi votanţii cari au fost în cojoace, cioareci şi cubeţe au fost şi Români, căci tot astfel se îmbracă şi mulţi economi şerbi. „însă participarea viuă şi activă a unor preoţi şi învăţători români la conferenţa guvernamentalilor şi votarea lor pentru candidatul guvernamental în adevăr a trebuit să surprindă, eară participarea ca la comandă a numeroşilor preoţi şi învăţători români gr.-or.ţinetori de diecesa Aradului, la urnele din Becîcherec tocmai pentru acest candidat guvernamental, este cel puţin tare suspectă. „Aici este locul să mai înregistrăm pentru întemeierea suspiciunii, că candidat a fost chiar fibirăul cercului, că Preasfinţia Sa episcopul din Arad a trăit cu acest fibirău în aşa relaţiuni amice, încât data ocasiunei a făcut şi visită specială în Timişoara, bagă seamă pentru servicii, şi acum verosimil a trebuit să se dovedească reciprocitatea“ . Tot în numărul sosit astăci aici „(Gazeta Transilvaniei“, ocupându-se de aceeaşi afacere, se pronunţă în modul său obicinuit precum urmează: „Alegerea întâmplată acolo înfilele acestea nu semnifică aşadară nici vre-o victorie deosebită a guvernului, nici vre-o victorie e, pretinsei alianţe a lui Szapáry cu Românii. Din contră candidatul guvernului a avut de astădată cu vre-o 170 de voturi mai puţin ca în alte rînduri, care pretinsul pact cu „Valachii“ din Bănat figurează numai în coloanele lui „Magyar Hirlap“ şi ale „Tribunei“ din Sibiiu“. FOIŢA „TRIBUNEI Valurile primăverii. Romai de Ivan Turghenev. XXXVI. (Urmare din or. 246.) — Am venit aici din Italia, unde am stat câteva luni. — După cât văd, ai o deosebită dragoste pentru Italia. E curios că nu acoloţi-ai găsit idealul. Arta îţi place ? Pictura ori musica? — Iubesc arta . . . iubesc tot ce e frumos. — Şi musica? — Da, şi musica. — Dar’ mie nu-’mi place. îmi plac numai câteva cântece rusesci, — mai ales primăvara şi vara, soli, cu acompaniament de dans. . . Fuste roşii, pe iarbă fragedă, şi fumul care se ridică în sus... ah, ce poetic! Ei, dar’ nu e vorba de mine. Vorbesce numai d-ta. Maria Nicolaevna privia din când încând, pe furiş, la Sanin. Era înaltă, faţa ei aproape în aceeaşi linie cu a lui Sanin. Sanin începu să povestească, — la început cam asilă şi destul de neisteţ, — dar mai târziu deveni lung la vorbă. Maria Nicolaevna îl asculta cu atenţiune; pe lângă aceasta se arăta foarte sinceră, lucru prin care făcea şi pe alţii să nu ascundă nimic înaintea ei. Sanin îi povesti călătoria sa, îi vorbi despre vieaţa lui din Petersburg şi despre tinereţa lui. . . Dacă Maria Nicolaevna ar fi fost o doamnă din lumea mare, — atunci Sanin nui-ar fi vorbit atât de amănunţit despre toate; ea insă îi spunea lui Sanin, că îi este silă de doamnele mofturoase, şi aşa’l făcuse pe Sanin să-’i spună tot. într’astea ca o pisică ea se apropia de Sanin inclinându-se încet şi privindu-’l în ochi; se apropia şi trecea pe lângă el în chip de femeie seducătoare, cu ochi plini de foc şi deliciu, deliciu — spre stricăciunea bărbaţilor, de-a cărui putere dispun mai ales unele femei slave. Plimbarea lui Sanin cu Maria Nicolaevna ţinu tocmai o oară. Nu s'au oprit pe un singur minut, ci mergeau neîncetat înainte pe cărările ce păreau fără sfîrşit ale dumbrăvii, s’au urcat apoi pe deal, unde se desfătau în priveliștea încântătoare, s'au coborît ear’ ascunzându-se în umbra nestrăbătută ... mână în mână. De câteva ori Sanin fu cuprins de năcaz că Gemma, cu draga lui Gemma, □ici-odată nu s’a plimbat atâta, pănă ce eată, această femeie 'l-a supus cu desăvîrșire. — Nu te-ai obosit, îl întrebă de mai multe ori. — Eu niciodată nu obosesc. Câteodată se întâlniau cu trecători. Mai toți o salutau, — unii cu deosebită stimă , car’ alții cu adevărată supunere. După unul, un bărbat brun frumos, îmbrăcat după modă, Maria Nicolaevna a și strigat în limba franceză, cu accent parisian : „ Comte, vous savez, il ne faut pas venir me voir ni aujourdhui, ni demaine!“ (Conte, să scii, n’ai să vii nici ar fi, nici mâne să mă veci!) Acesta își ridică pălăria în tăcere și drept salutare se inclină adânc. — Cine este acesta, întrebă Sanin, din obiceiul rău al curiosităţii, care le este propriu tuturor Ruşilor. — Acesta? Un Francez — de care sânt mulţi la număr pe aici. . . ’Şi-a întins mregea, aşaficend, după mine. Dar e timpul să luăm cafeaua. Să mergem acasă; vei fi flămânzit de sigur. Fideluţul meu probabil că acumşi-a deschis ochii din somn. „Fideluţul meu . . .şi-a deschis ochii!“ repetă Sanin în sine. . . Şi ce perfect vorbesce franţuzesce. ... Ce minune e femeia aceasta! . . . Maria Nicolaevna nu se înşelă. Pe când ajunse cu Sanin acasă, „fideluţul“ ei, cu fesul în cap, şedea deja la masa aşternută. — Te aşteptam cu nerăbdare,zise cam indispus. Era să mănânc fără tine. — Nui nimic, nu face nimic! 4180 ea veselă. Te-ai supărat ? Aceasta îţi face bine, altmintrelea prea te-ai îngrăşa. Fată, am adus şi oaspe cu mine. Sunăl Daţi mi cafea — din cea bună, — în ceşci saxonice, pe feţe de mese albe, ca zăpada. După ce-şi depuse pălăria și mănușile, bătu din palme. Polesov se uita supărat la ea. — Ce-i cu d-ta, Maria Nicolaevna, că ești din cale afară de bine dispusă ar fi, întrebă cu jumătate voce. — Ce te impoartă, Hyppolit Sidonici! Sună! Dimitri Pavlovici, ocupă loc și mai ia o cafea. A, ce lucru minunat e să poruncesci. Nu poate fi plăcere mai mare pe lume. — Mai ales când ’ţi se supun, mormăi Polesov. — Da, când ’ţi se supun! De aceea sânt eu atât de bine dispusă. Cu deosebire tu, grăsuțul meu! Nu-i așa ? Dar’ eată cafeaua. Pe tava mare, cu care se presentă chelnerul, era și un afiș de teatru. — Dramă, exclamă indispusă, dramă germană! Fie, tot e mai bună decât o comedie nemțească. . Să iei o loje, porunci chelnerului. Acesta se înclină respectuoa. — Dimitri Pavlovici, vii cu mine la teatru? Teatrul german este ceva îngrozitor, dar’ cu toate aceste d-ta o să vii, da, o să vii! A, ce om plăcut eşti d-ta. Dar’ tu grăsuţul meu, nu vii cu noi? — Dacă vrei, încurcă Polesov cu ceaşca la gură. — Scii ce, rămâi acasă. Tu totdeauna dormi la teatru. Apoi nici limba nemţească n’o prea înţelegi. Fă altceva: răspunde scrisorii directorului —sou în afacerea morii,- în privinţa intenţiunii sătenilor de a măcina. Scrie-m i că eu, nu vreau, nu vreau, nu vreau ! Iată, aceasta va fi ocupaţiunea ta 40 B0a‘ă. — Bine, zise Polesov. — Admirabil! Eşti un om cum se cade. Dar’ acum, domnii mei, am fost graţioşi să vorbim despre directorul moşiilor noastre, să ne ocupăm acum despre lucruri mai importante. Indată ce chelnerul ne va servi cafeaua, d-ta Dimitri Pavlovici o să ne vorbesci despre moşia d-tale, ne vei spune cât ceri pe ea, câţi bani doresci ca arvună, cu un cuvint despre toate. (In sfîrşit, se gândi în sine Sarin, slavă Domnului!) Dacă îmi aduc bine aminte,mi-ai comunicat câte ceva,mi-ai vorbit despre romanticitatea locului unde este situată casa, dar’ „grăsuţul“ meu nu era de faţă. Vreau să audă şi el, poate că va ave vre o observaţiune de făcut. Este prea plăcut lucru pentru mine că pot să te ajut în căsătoria d-tale,ţi-am şi promis apoi că după cafea o să ne ocupăm de afacere; şi eu îmi ţin totdeauna cuvântul; nu-i aşa, Hyppolit Sidonici. Polesov îşi netezi faţa. — Ce-i advăr nu-i minciună, tu nu înşeli niciodată pe nimeni. — Niciodată! Niciodată nu înşel pe nimeni. Dimitri Pavlovici, să ne ocupăm, vorbesce despre afacerea d-tale. (Va urma.) REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 7 Noemvrie st. v. Din parlamentul austriac. In şedinţa de alaltăieri a casei deputaţilor din Viena a ajuns pe tapet alarmarea bursei întâmplată după cele publicate de „Wiener Tagblatt“ despre audienţa preşedintelui clubului polon Jaworski la Maiestatea Sa. Nu mai puţin decât opt interpelaţii au fost adresate în această materie ministrului-president contelui Taaffe. Jaworski a interpelat, că ce paşi a făcut ministrul-president în privinţa publicaţiunii numitei foi şi că folositu-s’a de ofertul acesteia de a indica isvorul de unde a luat soirile respective, dacă va fi provocată dela loc autoritativ. In acelaşi înţeles a interpelat şi deputatul Heilsberg. Deputatul Kainzl a interpelat, că adevărat este, că „Wiener Tagblatt“ are relațiuni cu guvernul? Steinwender a interpelat, că dispus este ministrul-president și ministrul de justiție să introducă contra manevrei de bursă de la 14 Noemvrie și a lua măsuri, ca aceasta să nu se mai poată întâmpla? Morsey şi Ferranicz au întrebat, că ce paşi s’au făcut pentru eroarea vinovaţilor, şi au cerut, ca ministrul-president să declare, că nu va mai folosi şi nu va mai sprijini pe „Wiener Tagblatt“. Cam în acelaşi înţeles au mai adresat interpelaţiuni şi deputaţii Lueger şi Hauck. Răspunsul contelui Taaffe a fost schiţat în telegrama noastră de ieri. Cu interpelaţiunile de mai sus s’a ocupat şi un consiliu de miniştri, care s’a ţinut imediat în edificiul parlamentului. Din România, „Monitorul Oficial“ publică decretul prin care corpurile legiuitoare române sunt convocate în sesiunea ordinară a anului 1891-92 la 15 Noemvrie st. v. „Timpul“ dela 6/18 i. c. scrie, că dl Exarcu, ministrul afacerilor străine, a declarat că d-sa s’a retras din capul acestui departament şi că dl general Florescu va ţine interimatul pănă la numirea unui titular. Situaţiunea externă. Un comunicat oficios de la Berlin al lui „Politische Correspondenz“ se ocupă cu cele trei mari enunciaţiuni politice din timpul din urmă: alocuţiunea împăratului F r a n c i s c Iosif şi discursurile premierilor Rudini şi Salisbury. Despre cea dintâi, zice, că a fost lucru înţelept şi patriotic, că Împăratul-Rege Francisc Iosif s’a pronunţat contra unui optimism prea mare. Enunciaţiunile amicale ale lui Rudini relative la Francia, zice că ant reclamate de împregiurări şi nu au inspirat la Berlin nici cea mai mică neîncredere în credinţa nestrămutată a Italiei faţă cu alianţa, în fine discursul lui Salisbury 4i°e că arată, că politica Angliei relativ la Egipet nu mai poate fi influenţată nici chiar de o schimbare de guvern. Numitele enunciaţiuni sunt însă