Tribuna, noiembrie 1891 (Anul 8, nr. 243-266)

1891-11-08 / nr. 249

* ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., */* an 2 fl. 50 cr., */* an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., */­ an 3 fl. 50 cr., */* an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: '/* an 10 franci, */, an 20 franci, 1 an 40 franci. Anul VH 1 Sibiiu, Vineri 8/20 Noemvrie 1891 Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru Nr. 249 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresti primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Divide et impera. Distraşi de alte evenimente impor­tante, încă n’am putut da atenţiunea cu­viincioasă unui eveniment, petrecut în imediata noastră apropiere. Adevărat că evenimentul acesta nu este de prima ordine politică. Cu toate aceste îşi are şi el importanţa sa. Despre ce poate fi vorba? Despre un lucru, care se întâmplă în fiecare an pe timpul acesta, de des­chiderea adunării generale a universi­tăţii săsesci aici în Sibiiu. Dar’ pe Români, cum am 4‘8i as­­tăzi nu deschiderea acestei corporaţiuni, unice în felul ei, are să-’i preocupe. Fiind la ordinea 4’lei cestiuni cu mult mai de mare importanţă ei n’au se se oprească la analisa unei des­chideri ca cea de Luni în sala is­torică din Piața-mare a Sibiiului. Dacă e să intereseze ceva pe Români, poate şi trebue să-’i intereseze ceea­ ce s’a putut auz­i în sinul acestei corpo­raţiuni cu ocasiunea deschiderii sale. A zis corniţele între altele: .... „că numirea aceasta (a sa de co­mite) la toată întâmplarea poate fi un testimoniu îmbucurător, că înaltul guvern prin aceasta a voit fără îndoeală, se descopere bună­­voitoarea sa intenţiune, care o are pantru partea aceea dintre locuitorii statului un­guresc, ai cărei representanţi sânt adunaţi în sala aceasta plină de tradiţiuni vechi, sub simbolurile scaunelor şi districtelor de odi­­nioară­ ale Fundului-regiu. . .“ Spre complectare corniţele mai adauge, că toate aceste în cea mai mare parte sânt a se mulţumi antecesorului seu, contelui Andreiu Bethlen, actual membru al guvernului unguresc, despre­­ care face mai departe, că în timpul cât a fost aici „ .... nu numai a suscitat şi lucrat multe bune, ci a câştigat şi a trebuit să câştige convingerea, că noi pe lângă­­toate multele neînţelegeri , suntem aderenţi şi cetăţeni credincioşi şi da nădejde ai patriei ungureşci şi de aceea şi vrednici de scutul Coroanei şi al guvernului. In puţine cuvinte este foarte mult zis. înainte de toate în cuvintele aceste puţine se oglindează o situaţiune, care nici oratorul din universitatea săsească, dar’ nici ascultătorii lui nu au creat-o, însemnătatea acestor cuvinte trece de­parte peste partea aceea de locuitori pentru care fură rostite. Tot aşa de­parte peste teritorul scaunelor şi distric­telor, simbolisate în sala plină de tra­diţiuni vechi. Şi fiindcă trece, trebue să intere­seze şi pe Români, şi mai ales pe Români. Iată pentru­ ce. Dl ministru actual, Andreiu Bethlen, a fost comite în două comitate transil­vane : în comitatul Braşovului şi al Si­biiului. Unul din aceste comitate, al Braşovului, are majoritate relativă, ce­lalalt, al Sibiiului, are majoritate abso­lută românească. Dl ministru actual, Andreiu Bethlen, a fost şi comite să­sesc şi ca atare în fruntea administra­­ţiunii Fundului-regiu, unde majoritatea absolută a locuitorilor iarăşi este pe partea românească, în calitatea lui îndoită de admi­nistrator, intr’un colţ de ţeară, în care massa cea mare de locuitori o fac Ro­mânii, sigur că dacă a făcut ceva cu intenţiune binevoitoare, trebuia să se simtă intenţiunea aceasta şi printre Români. Mai ales ca viitor ministru din părţile transilvane, intenţiunea binevoi­toare trebuia cultivată astfel, încât în părţile transilvane să nu mai fie nici o parte de locuitori, asupra cărei „bine­voitoarea intenţiune“ să nu se re­flecteze. Poate­ câ s’a făcut ceva în pri­vinţa aceasta, dar’ n’a străbătut pănă la noi. Dar’ nici pănă la ceialalţi Români, cu care suntem în contact, n’am auzit, n’am simţit să fi străbă­tut ceva de felul acesta. Şi ocasiune ar fi fost mai mult ca destulă. S’ar vedea, că cu căldură patriotică fostul comite şi actualul ministru a proces din punctul de mânecare al cru­ţării şi păstrării. De aceea n’a îm­­prăşciat-o asupra tuturor locuitorilor din părţile transilvane deopotrivă. Căci batjocura ce li­ s’a întâmplat Românilor din cetatea Braşovului în timpul administraţiunii dlui ministru actual, ca comite, nu va considera-o ni­menea de o „intenţiune binevoitoare“ pentru Români. Faptul că vre-o câţiva pretinşi Greci au fost favorisaţi faţă cu Ro­mânii pănă a fi scoşi aceştia din bise­rica zidită de strămoşii lor, este un tes­timoniu prea eclatant, cât de binevoi­toare a putut fi atenţiunea. Mai de­parte este evident, că Românii din ce­tatea Braşovului n’au fost tractaţi aşa cum fură tractaţi numai de dragul aşa zişilor Greci. A fost o ocasiune bine­venită de a li­ se „şterge“ Românilor cu una mai mult. Şi apoi când dis­­posiţiunea este odată, nu mai aleg oa­menii mult ocasiunile. Lovitura asupra Braşovenilor a căzut, ca s- o simtă toţi Românii. S’ar putea că facem domnului mi­nistru nedreptate. Poate că lovitura s’a dat peste voea dînsului și în contra in­­tențiunii sale. Insea iarăși adever este, că nu s’a simțit nicăiri ca din partea fostului co­mite să se fi întreprins vre-un fel de in­­tervenire, din care la cas de­ succedare se reflecteze și asupra Românilor raza binefacătoare a intenţiunii binevoitoare. Dacă e vorba de Iaşi, ar figura decet, lucrurile stau cu totul altfel. Aci îndoeală nu încape. Sunt fapte in­contestabile, care dovedesc intenţiunea binevoitoare a fostului comite, acum ministru din părţile transilvane. Şi acum, dacă ne punem întreba­rea, pentru care causa va fi tratamen­tul acesta în chipuri deosebite al lo­cuitorilor aceleiaşi ţeri, credem a nu ne putea da răspunsul mai bine, decât că aşa trebue să fie voea celor de sus, de la guvern. Eare al fost comite şi actual ministru a fost bun ascultător şi urmă­tor al acestei voinţe. Voea celor de sus Insé este pentru aceea aşa, pentru­ câ cred, că numai în chipul acesta pot vârî icul desbinător între Români şi Saşi şi că desbinându-ş i unii de alţii îşi asigură mai bine im­periul maghiarisător. Ei bine, să vedem. Românii fese luând notiţă şi des­pre apariţiunea aceasta politică, vor avea cu un indemn mai mult a nu mai sta indiferenţi faţă cu soartea lor. Rod­ul se întinde. Să nu aştepte nepăsători pănă îi va strânge ca un timp îndelungat să nu se mai poată mişca. ---------1 „Un pact valach în Bănat“. Despre alegerea deputatului dieta­ îrn cercul Beci­­cherecului­ mie, săvîrşită la 10 Noemvrie, la care, precum se scie, preoţii români cu peana roşie in pălărie au condus pe credincioşii lor la urna guvernamentală, „Luminătoriul“ sosit astăzi aici se pronunţă în următorul mod: „Cu atât mai mult a trebuit să surprindă şi să facă deabia explicabilă ţinuta politică ce unii cărturari români cu pretensiuni de carte şi de inteligenţă din cercul electoral al Becîcherecului mic au observat la alegerea de deputat dietal întâmplată în 10 Noemvrie în acel cerc. „Din consideraţiuni generale acea alegere, pe lângă toate batjocurile organelor oposiţionale din loc asupra alegătorilor români, pentru­ că cea mai v­r­­­e­ş­e parte din ei a votat pentru fibireul lor, candidatul guvernamental, totuşi acea alegere nu are deloc importanţa ce l i­ se dă şi din o parte şi altă parte. Este adeverat, că oposiţiunea dea­bia s’a mişcat; eara din peste 1600 ale­gători deabia 700 au luat parte la votisare; deci’nici unul din litigantele partidul maghiare n’au temeiu de a se făli; căci la 900 ale­gători au fost pasivi. „Sau satisface vorbind, se face că pentru candidatul guvernamental au votat 390­­Ro­mâni şi 227 neromâni, deşi bine este de în­semnat, că nu toţi votanţii cari au fost în cojoace, cioareci şi c­ubeţe au fost şi Români, căci tot astfel se îmbracă şi mulţi economi şerbi. „însă participarea viuă şi activă a unor preoţi şi învăţători români la con­­ferenţa guvernamentalilor şi votarea lor pen­tru candidatul guvernamental în adevăr a trebuit să surprindă, eară participarea ca la comandă a numeroşilor preoţi şi în­văţători români gr.-or.­ţinetori de die­­cesa Aradului, la urnele din Becîcherec tocmai pentru acest candidat guvernamen­tal, este cel puţin tare suspectă. „Aici este locul să mai înregistrăm pen­tru întemeierea suspiciunii, că candidat a fost chiar fibirăul cercului, că Preasfinţia Sa episcopul din Arad a trăit cu acest fibi­­rău în aşa relaţiuni amice, încât data oca­­siune­­i­ a făcut şi visită specială în Timi­şoara, bagă seamă pentru servicii, şi acum verosimil a trebuit să se dovedească recipro­citatea“ . Tot în numărul sosit astăc­i aici „(Ga­­zeta Transilvaniei“, ocupându-se de aceeaşi afacere, se pronunţă în modul său obicinuit precum urmează: „Alegerea întâmplată acolo în­­filele ace­stea nu semnifică aşadară nici vre-o vic­torie deosebită a guvernului, nici vre-o victorie e, pretinsei alianţe a lui Szapáry cu Românii. Din contră can­didatul guvernului a avut de astădată cu vre-o 170 de voturi mai puţin ca în alte rînduri, care pretinsul pact cu „Valachii“ din Bănat figurează numai în coloanele lui „Magyar Hirlap“ şi ale „Tribunei“ din Sibiiu“. FOIŢA „TRIBUNEI Valurile primăverii. Romai de Ivan Turghenev. XXXVI. (Urmare din or. 246.) — Am venit aici din Italia, unde am stat câteva luni. — După cât văd, ai o deosebită dra­­goste pentru Italia. E curios că nu acolo­­ţi-ai găsit idealul. Arta îţi place ? Pictura ori musica? — Iubesc arta . . . iubesc tot ce e frumos. — Şi musica? — Da, şi musica. — Dar’ mie nu-’mi place. îmi plac numai câteva cântece rusesci, —­ mai ales primăvara şi vara, soli, cu acompaniament de dans. . . Fuste roşii, pe iarbă fragedă, şi fumul care se ridică în sus... ah, ce poetic! Ei, dar’ nu e vorba de mine. Vorbesce nu­mai d-ta. Maria Nicolaevna privia din când în­­când, pe furiş, la Sanin. Era înaltă, faţa ei aproape în aceeaşi linie cu a lui Sanin. Sani­n începu să povestească, — la în­ceput cam a­silă şi destul de neisteţ, — dar mai târziu deveni lung la vorbă. Maria Ni­colaevna îl asculta cu atenţiune; pe lângă aceasta se arăta foarte sinceră, lucru prin care făcea şi pe alţii să nu ascundă nimic înaintea ei. Sanin îi povesti călătoria sa, îi vorbi despre vieaţa lui din Petersburg şi despre tinereţa lui. . . Dacă Maria Ni­colaevna ar fi fost o doamnă din lumea mare, — atunci Sanin nu­­i-ar fi vorbit atât de amănunţit despre toate; ea insă îi spunea lui Sanin, că îi este silă de doamnele mofturoase, şi aşa­’l făcuse pe Sanin să-’i spună tot. în­­tr’astea ca o pisică ea se apropia de Sanin inclinându-se încet şi privindu-’l în ochi; se apropia şi trecea pe lângă el în chip de fe­meie seducătoare, cu ochi plini de foc şi de­liciu, deliciu — spre stricăciunea bărbaţilor, de-a cărui putere dispun mai ales unele fe­mei slave. Plimbarea lui Sanin cu Maria Nicola­evna ţinu tocmai o oară. Nu s'au oprit pe un singur minut, ci mergeau neîncetat înainte pe cărările ce păreau fără sfîrşit ale dum­brăvii, s’au urcat apoi pe deal, unde se des­fătau în priveliștea încântătoare, s'au coborît ear’ ascunzându-se în umbra nestrăbătută ... mână în mână. De câteva­ ori Sanin fu cu­prins de năcaz că Gemma, cu draga lui Gemma, □ici-odată nu s’a plimbat atâta, pănă­ ce eată, această femeie 'l-a supus cu desăvîrșire. — Nu te-ai obosit, îl întrebă de mai multe­ ori. — Eu nici­odată nu obosesc. Câte­odată se întâlniau cu trecători. Mai toți o salutau, — unii cu deosebită stimă , car’ alții cu adevărată supunere. După unul, un bărbat brun frumos, îmbrăcat după modă, Maria Nicolaevna a și strigat în limba fran­ceză, cu accent parisian : „ Comte, vous savez, il ne faut pas venir me voir ni aujourdhui, ni demaine!“ (Conte, să scii, n’ai să vii nici ar fi, nici mâne să mă vec­i!) Acesta își ridică pălăria în tăcere și drept salutare se inclină adânc. — Cine este acesta, întrebă Sanin, din obiceiul rău al curiosităţii, care le este pro­priu tuturor Ruşilor. — Acesta? Un Francez — de care sânt mulţi la număr pe aici. . . ’Şi-a întins mregea, aşa­­ficend, după mine. Dar­ e timpul să luăm cafeaua. Să mergem acasă; vei fi flămânzit de sigur. Fideluţul meu probabil că acum­­şi-a deschis ochii din somn. „Fideluţul meu . . .­­şi-a deschis ochii!“ repetă Sanin în sine. . . Şi ce perfect vor­besce franţuzesce. ... Ce minune e femeia aceasta! . . . Maria Nicolaevna nu se înşelă. Pe când ajunse cu Sanin acasă, „fideluţul“ ei, cu fe­sul în cap, şedea deja la masa aşternută. — Te aşteptam cu nerăbdare,­­zise cam indispus. Era să mănânc fără tine. — Nui nimic, nu face nimic! 4180 ea veselă. Te-ai supărat ? Aceasta îţi face bine, altmintrelea prea te-ai îngrăşa. Fată, am adus şi oaspe cu mine. Sunăl Daţi­­ mi cafea — din cea bună, — în ceşci saxo­­nice, pe feţe de mese albe, ca zăpada. După­ ce-­şi depuse pălăria și mănușile, bătu din palme. Polesov se uita supărat la ea. — Ce-i cu d-ta, Maria Nicolaevna, că ești din cale afară de bine dispusă ar fi, în­trebă cu jumătate voce. — Ce te impoartă, Hyppolit Sidonici! Sună! Dimitri Pavlovici, ocupă loc și mai ia o cafea. A, ce lucru minunat e să porun­­cesci. Nu poate fi plăcere mai mare pe lume. — Mai ales când ’ţi­ se supun, mormăi Polesov. — Da, când ’ţi se supun! De aceea sânt eu atât de bine dispusă. Cu deosebire tu, grăsuțul meu! Nu-i așa ? Dar’ eată ca­feaua. Pe tava mare, cu care se presentă chelnerul, era și un afiș de teatru. — Dramă, exclamă indispusă, dramă germană! Fie, tot e mai bună decât o co­medie nemțească. . Să iei o loje, porunci chelnerului. Acesta se înclină respectuoa. — Dimitri Pavlovici, vii cu mine la teatru? Teatrul german este ceva îngrozitor, dar’ cu toate aceste d-ta o să vii, da, o să vii! A, ce om plăcut eşti d-ta. Dar’ tu grăsuţul meu, nu vii cu noi? — Dacă vrei, încurcă Polesov cu ceaşca la gură. — Scii ce, rămâi acasă. Tu totdeauna dormi la teatru. Apoi nici limba nemţească n’o prea înţelegi. Fă altceva: răspunde scrisorii directorului —­sou­ în afacerea morii,­­- în privinţa intenţiunii sătenilor de a măcina. Scrie-m i că eu, nu vreau, nu vreau, nu vreau ! Iată, aceasta va fi ocupaţiunea ta 40 B0a‘ă. — Bine, zise Polesov. — Admirabil! Eşti un om cum se cade. Dar’ acum, domnii mei, am fost gra­­ţioşi să vorbim despre directorul moşiilor noastre, să ne ocupăm acum despre lucruri mai importante. Indată­ ce chelnerul ne va servi cafeaua, d-ta Dimitri Pavlovici o să ne vorbesci despre moşia d-tale, ne vei spune cât ceri pe ea, câţi bani do­­resci ca arvună, cu un cuvint despre toate. (In sfîrşit, se gândi în sine Sarin, slavă Domnului!) Dacă îmi aduc bine aminte,­­mi-ai comunicat câte ceva,­­mi-ai vorbit despre romanticitatea locului unde este situată casa, dar’ „grăsuţul“ meu nu era de faţă. Vreau să audă şi el, poate­ că va ave vre­ o observaţiune de făcut. Este prea plăcut lucru pentru mine că pot să te ajut în că­sătoria d-tale,­­ţi-am şi promis apoi că după cafea o să ne ocupăm de afacere; şi eu îmi ţin totdeauna cuvântul; nu-i aşa, Hyppolit Sidonici. Polesov îşi netezi faţa. — Ce-i advăr nu-i minciună, tu nu înşeli n­ici­odată pe nimeni. — Nici­odată! Niciodată nu înşel pe nimeni. Dimitri Pavlovici, să ne ocupăm, vorbesce despre afacerea d-tale. (Va urma.) REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 7 Noemvrie st. v. Din parlamentul austriac. In şedinţa de alaltăieri a casei de­putaţilor din Viena a ajuns pe tapet alarmarea bursei întâmplată după cele publicate de „Wiener Tagblatt“ despre audienţa preşedintelui clubului polon Jaworski la Maiestatea Sa. Nu mai puţin decât opt interpelaţii au fost adre­sate în această materie ministrului-pre­­sident contelui Taaffe. Jaworski a interpelat, că ce paşi a făcut minis­trul-president în privinţa publicaţiunii numitei foi şi că folositu-s’a de ofertul acesteia de a indica isvorul de unde a luat soirile respective, dacă va fi pro­vocată dela loc autoritativ. In acelaşi înţeles a interpelat şi deputatul Heils­berg. Deputatul Kainzl a interpelat, că adevărat este, că „Wiener Tagblatt“ are relațiuni cu guvernul? Stein­­w­end­er a interpelat, că dispus este ministrul-president și ministrul de jus­tiție să introducă contra manevrei de bursă de la 14 Noemvrie și a lua mă­­suri, ca aceasta să nu se mai poată în­tâmpla? Morsey şi Ferranicz au întrebat, că ce paşi s’au făcut pentru eroarea vinovaţilor, şi au cerut, ca mi­nistrul-president să declare, că nu va mai folosi şi nu va mai sprijini pe „Wiener Tagblatt“. Cam în acelaşi în­ţeles au mai adresat interpelaţiuni şi de­putaţii Lueger şi Hauck. Răspunsul contelui Taaffe a fost schiţat în tele­grama noastră de ieri. Cu interpela­­ţiunile de mai sus s’a ocupat şi un con­siliu de miniştri, care s’a ţinut imediat în edificiul parlamentului. Din România, „Monitorul Oficial“ publică decre­tul prin care corpurile legiuitoare române sunt convocate în sesiunea ordinară a anului 1891-92 la 15 Noemvrie st. v. „Timpul“ dela 6/18 i. c. scrie, că dl Exarcu, ministrul afacerilor străine, a declarat că d-sa s’a retras din capul acestui departament şi că dl ge­neral Florescu va ţine interimatul pănă la numirea unui titular. Situaţiunea externă. Un comunicat oficios de la Ber­lin al lui „Politische Correspondenz“ se ocupă cu cele trei mari enuncia­­ţiuni politice din timpul din urmă: alocuţiunea împăratului F r a n c i s c Iosif şi discursurile premierilor Ru­­dini şi Salisbury. Despre cea din­­tâi, zice, că a fost lucru înţelept şi patriotic, că Împăratul-Rege Francisc Iosif s’a pronunţat contra unui opti­mism prea mare. Enunciaţiunile ami­cale ale lui Rudini relative la Fran­cia, zice că ant reclamate de împre­­giurări şi nu au inspirat la Berlin nici cea mai mică neîncredere în credinţa nestrămutată a Italiei faţă cu alianţa, în fine discursul lui Salisbury 4i°e că arată, că politica Angliei relativ la Egipet nu mai poate fi influen­ţată nici chiar de o schimbare de gu­vern. Numitele enunciaţiuni sunt însă

Next