Tribuna, decembrie 1893 (Anul 10, nr. 267-271)
1893-12-03 / nr. 269
La Abonament lunar pentru Decemvrie st. v. — cu preţurile din capul foii — invită Administraţiunea ziarului „TRIBUNA“, er., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea 15 er- Pe lună mai mult. flHimonarchie: 1 lună 1 fl. 20 er., an 3 fl. 50 er., Vs an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru Romania şi străinătate: Va an 10 franci, 1/s an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Sibiiu, Vineri 3/15 Decemvrie 1893 Nr. 269 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră și la poşte și la librării. . . «i Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Apare m fiecare zi de lucru _____ Un ii linier costă 5 emeeri v. a. sau 15 bani rom. m \ \ 7 7 ^ 't “* Dimitrie Sturdza eestiunea Transilvaniei. Eatâ textul autentic al discursului dlui Dimitrie Sturdza, ţinut în şedinţa senatului român de la 29 Noemvrie, în ceea ce priveşte cestiunea Transilvaniei : „A treia cestiune asupra căreiami-am propus să vorbesc astăzi“, urmează înainte dl D. Sturdza, „este cestiunea existenţei noastre naţionale. „Se vedem, dacă în cestiunea de existenţă a fost guvernul prevăzător şi ‘nţelept? Se vedem, dacă în această cestiune a făptuit aşa cum trebuia săfăptuească guvernul regatului român independent? Se vedem, dacă s’a simţit, că guvernul conservator deţine în mânile sale interesele existenţei noastre naţionale ? „Eu cred, şi cu mine foarte mulţi cred, şi chiar foarte mulţi dintre conservatori cred, că în această cestiune guvernul s’a şters cu desăvîrşire, n’a existat, ba chiar a şovăit în partea în care nu trebuia să se plece.“ Dl Grigore Lerescu: „Aceasta nu o putem zice, vedem,, că lucrurile merg bine“. Dl Dimitrie Sturdza: „Tăria regatului român are două base. „întâia este, că pământul României este compact locuit de Români. In regat suntem o gintă neamestecată, presărată pe ici-colea cu oameni de alt neam, precum aceasta se vede în toate ţerile. Privind această situaţiune, eu binecuvintez tractatul de Berlin din 1878, căci el ne-a pus în posiţiune, pe de o parte să nu mai facem discuţiuni de religiune în statul român, care pe de alta se punem teritorul nostru la adăpost de a intra în mâni străine şi ostile. Din tratatul de Berlin a eşit revizuirea articolului 7 din Constituţiune, articol păstrător tăriei regatului, asigurător al neamulu românesc. De aceea trebue să-l păzim pe acest articol 7 ca ochii din cap. „A doua basă, pe care se razimă tăria noastră este, că, afară de graniţele ţerii, regatul este încunjurat de români. Aceasta este un mare lucru. „Dacă noi luăm numărul tuturor Românilor, ei representă aproape 12 milioane. Sunt 6 milioane şi mai bine în regat, aproape 6 milioane în afară de regat. In Basarabia este 1 milion şi ceva, în Bucovina o jumătate milion, în Ungaria 3 milioane, în Peninsula Balcanică 1 milion. „Că regatul nostru este încunjurat astfel de Români, este de un mare preț, mai întâiu pentru regat, căci nu apasă rase cu totul opuse nouă în mod nemijlocit asupra noastră, se temperează întrucâtva pornirile în contra noastră a raselor opuse noue. în al doilea rînd, temperându-se aceste porniri, Românii în afară de regat se încheagă mai tare; car’ cu cât aceştia vor fi mai consistenţi şi regatul e mai asigurat, căci nimieni nu-l va putèa ataca. Cu alte cuvinte, pentru regat de acolo vine pericol, unde vieaţa naţională a Românilor din afară de regat e pusă în cestiune. „Lucru este lesne de înţeles, închipuiţi-vă, că milionul din Basarabia s’ar rusifica, că un milion din Bucovina s’ar polonisa, că 3 milioane din Ungaria s’ar maghiarisa, şi că milionul din Peninsula Balcanică s’ar grecisa sau s’ar slavisa, și că ar rămâne Români numai cele 6 milioane din regat; oare atunci, atunci — ce ar fi pentru regat? slăbire sau întărire? Nimeni nu va putea răspunde întărire, ci va zice — slăbire. „Este dar’ de un interes capital pentru noi, ca să nu se peardă nici un Român. Nu suntem destui la număr, pentru ca să lăsăm să se peardă vreunul din noi. „Pentru a ajunge la acest scop, fără îndoeală trebue să lucrăm şi într’acest sens. Cum să se vădească că lucrăm în acest sens? Eu cred, că orice indiferenţă este culpabilă. Mai culpabil lucru este când unii surîd, când se vorbeşte de aceste adevăruri. Cei indiferenţi şi cei ce surîd sunt oameni desbrăcaţi de orice simţământ naţional şi de orice simţământ de independenţă în afacerile statului. „Dacă este de mare preţ pentru regatul României, că sunt Români de jur împrejur în afară din regat, aceasta este de mare preţ şi pentru statele vecine nouă, unde aceşti Români locuesc. Cu cât aceste state ţin la independenţă şi la existenţa lor, cu atâta le e mai necesară Românimea ce ei posed. „Zic aceasta despre Ungaria, despre care voiu vorbi îndată mai pe larg; dar’ zic aceasta şi pentru Bulgaria şi pentru Serbia : toate ţerile acestea sânt interesate ca să nu apese asupra Românilor, ci să-i menajeze, pentru că noi nu sântem nici nu putem deveni o naţiune cotropitoare; ântâiu, pentru că această pornire ne lipseşte cu totul istoriceşte, al doilea, pentru că ştim să ne măsurăm şi în putere şi în fapte, şi al treilea, pentru că suntem deştepţi, cumpătaţi şi cumpăniţi. „Ceva mai mult. Statele vecine ce am numit, au chiar un interes de Români, căci Românul peste tot locul, oriunde se află, este un element de cultură, un element al independenţei, şi aceasta de mai mare însemnătate este în mijlocul dificultăţilor şi frământărilor cestiunii orientale. „însăşi statele mari europene au un interes capital la existenţa şi a regatului român şi a neamului românesc, şi în aceasta stă importanţa politică a regatului român în Europa. „Că au interes puterile cele mari la existenţa regatului român nici că mai este nevoie să dovedesc. Oare nu ele m-au dat ajutor la formaţiunea, la închegarea acestui regat? Că puterile cele mari au interes la existenţa neamului românesc, aceasta trebue să reese şi va reeşi din ce în ce mai mult; întâiu, pentru că neamul românesc este mic la număr şi prin urmare nu poate constitui pentru nimeni un pericol; al doilea, pentru că cu toate că suntem mici la număr, suntem tenaci şi resistenţi ; al treilea, pentru că sântem deştepţi şi puterile au nevoie de oameni deştepţi în posiţiunea în care noi ne aflăm, şi al patrulea, pentru că suntem cumpăniţi la fapte, şi e de nevoie în transformarea orientului european de cumpăneală mare. Tenacitatea, puterea de resistenţă, cumpăneală le avem noi Românii mai ales că suntem căliţi prin nenorociri. Mai ştim să aşteptăm, fără a da înapoi, fără a ne impacienta. De aceea ştim să cumpănim împrejurările. De aceea am profitat totdeauna de împrejurări şi nu ne-am dedat la disordine, din care, pentru noi, siguranţă într-un viitor temeinic nu poate eşi. „Să-şi închipuească cineva un moment, că în colţuşorul de pământ care e ocupat de regatul român şi de neamul românesc, nu ar exista aceştia — nici regatul, nici neamul? Nu ar lipsi punctul cel mai stabil şi mai luminos în descurcarea cestiunii orientale, nu ar fi ridicată pedeca, care opreşte ciocnirile cele mai caotice? „S’a zis demult de bărbaţii de stat, cugetându-se la situaţiunea Europei, că dacă nu ar exista imperiul austro-ungar, ar trebui să fie inventat. Eu cred, că cu mult mai multă dreptate s’ar pută zice, că dacă nu ar exista România, ar trebui să fie inventată. „Din norocire România există, dar’ trebue să opăstrăm fi să o asigurăm. „Ei bine, lucratu-s’a de cătră guvern cum trebuia să se lucreze în împrejurările de față? Ce direcțiune a dat guvernul ? „Dacă am voi să vorbim de Macedoneni, nu avem decât să ne aducem aminte de cestiunea Musica, de cestiunea Zappa, ca să vedem că direcţiunea e anti-naţională. Chiar în aceste momente nu avem decât a lua ziarul „Peninsula Balcanică“ şi vom vedea cum se trimbiţează această direcţiune din plini plumâni. Prin o acţiune, în adevăr bizantină, se căsneşte guvernul să convingă, că Macedonenii Români trebue să se supună Grecilor, căci aceasta este ultima raţiune pentru dînşii. „Să vedem însă cum stăm cu Românii din Ungaria. „Acolo s’a încins o luptă mare şi o mare duşmănie între două popoare, care de altfel au interese politice identice, şi a căror existenţă eu o cred strîns legată. „Când ne întrebăm, cum s’a încins această luptă şi din care parte s’a deschis ea, constatăm că causa adevărată nu este alta decât că Maghiarii fiind deţinători de fapt ai puterii de stat, voesc să maghiariseze pe Români, adecă să-’i desnaţionaliseze, să-’i desfiinţeze. „Nu dela Români a început lupta, nu Românii se încăpâţinează în ea şi nu Românii doresc să o urmeze. „Şi această luptă e cu atât mai înfiorătoare, cu cât, anei care au nrnvn-A cat-o nu se sfiesc să o ducă chiar ad absurdum. Oare nu este absurd faptul ca atunci când câţiva cetăţeni fac o publicaţiune, care se crede a fi rea, să o tratăm chiar de trădătoare de ţeară, şi când guvernul îi duce dinaintea justiţiei, fie aceasta şi un simulacru de justiţie, şi justiţia îi condamnă la închisoare, fie chiar să fie deţinuţi într’o închisoare ca acea vestită dela Spielberg, fie chiar să fie maltrataţi cum a fost Silvio Pellico, nu este absurd ca atunci să mai ridici poporaţiunea inconştientă, ca altora, care n’au fost condamnaţi, să li se dărîme casele, să li se nimicească avutul, să-’i silească să ese din localitatea unde s’au aşezat şi să pribegească aicea? Nu e absurd că, pe când cei condamnaţi politiceşte, fără a fi făcut vre-un act de nesupunere, gem în închisori, maltrataţi ca în veacul de mijloc, cei care dărîmă casele celor nevinovaţi şi le nimicesc avutul şi liniştita petrecere, aceia să şează nesupăraţi, ba să fie chiar lăudaţi de fapta lor barbară? Aceasta nu e absurditate politică? „Unde brutalitatea şi inichitatea dominează atât de straşnic, acolo dominează nu bunul simţ, ci absurditatea. Dar’ absurditatea nu are niciodată victoria, şi am convingerea că şi în Ungaria nu va putea dura. „Eu cred, că e bine, că e necesar, pentru noi şi pentru Maghiari, pentru noi şi pentru Europa, pentru noi înşine din regat să examinăm un moment însuşi nodul acestei lupte, pe care o numesc absurdă şi vătămătoare. Pentru noi e lucru cu atât mai necesar, cu cât trebue să cunoaştem clar situaţiunea, ca să ştim ce avem de făcut. „Nu vă veţi impacienta, dacă voiu tuşită câteva cifre; dar’fără de dînsele nu putem înţelege cestiunea de care vă întreţin, şi cu dînsele în mână lumină se face cu prisos. „întregul regat al Ungariei are 322.304 chilometri pătraţi şi o populaţiune de 17,349.398 locuitori, care se împart după statisticile ungureşti oficiale în 7,426.730 Maghiari şi 9,922.668 nemaghiari. Nemaghiarii se împart iarăşi în 2,591.905 Români şi 7,330.763 neromâni. Chiar scoţând pe Români afară, tot nemaghiarii se cumpănesc cu Maghiarii în două părţi egale, care Românii trag în cumpănă de sporesc numărul nemaghiarilor. Datele statistice oficiale ale guvernului unguresc sunt părtinitoare Maghiarilor. Pentru a convinge pe oricine despre aceasta, voiu aminti numai că după aceste date, populaţiunea maghiară a sporit dela 1850 până la 1890, în timp de 40 ani, cu 36.71 procente, car’ populaţiunea nemaghiară, in acelaşi timp, numai cu 6.23 procente. Românii chiar se arată a fi scazut dela 2,648.000 la 2,591.905. Cu toate acestea, eu m’am servit ca în arătarea mea să fiu în favorul Maghiarilor, de cifrele lor. „Relaţiunea oficială este clată următoarea : patru zecimi de Maghiari şi şese zecimi de nemaghiari. Intre aceştia Românii sunt înscrişi cu o zecime şi jumătate. „Dacă veţi lua o cartă a Ungariei în mâni, veţi vedea îndată, că Maghiarii sânt aşezaţi spre Apus, la Vest, începând de la frontiera cu Austria propriu zisă, şi că Românii sânt aşezaţi spre Răsărit, la Ost, lânga Regatul României. „La Nord şi la Sud Maghiarii se lovesc în Ungaria, sus de Ruteni şi Slovaci, 2 milioane, jos de Sârbi şi de Croaţi, alte 2 milioane, împărţiţi, dar, mai ales printre Români, sunt 2 milioane de Germani. „Acesta este tabloul etnic al Ungariei. „Să examinăm cum stau Românii. „Românii locuesc mai des şi mai rar, în cele 26 comitate ale Ungariei de la Ost, după statistica ungurească precum am arătat în număr de peste 20 milioane, în realitate în număr de 3 milioane, în datele statistice ce voiu înşira şi de aci înainte mă ţin de statistica oficială. „Dintre aceste 26 de comitate răsăritene, 3 comitate sunt săcueşti, situate în Transilvania, (Háromszék, Ciuc şi Odorheiu) şi alte 3 comitate, situate la frontiera Ungariei şi a Transilvaniei, (Ugocia, Cianad şi Bichiş), populaţiunea română e în inferioritate. „Cele 26 comitate de la Răsăritul Ungariei, representă 126.359 chilometri pătraţi şi 5.788.579 locuitori, adecă ca întindere mai mult de a treia parte a Ungariei, şi ca populaţiune drept a treia parte. Locuitorii acestor 26 comitate se împart astfel în privirea naţională: 1,827.691 Maghiari şi 3,960.888 nemaghiari. Maghiarii stau de ei 31.57%, nici o treime, în faţa a 68.43%, aproape trei pătrimi nemaghiari. Dintre nemaghiari sunt 2,575.900 Rom. şi 1,384.988 neromâni, cei dintâi numărând clar, 44.49%, adecă aproape jumătate din întreaga populaţiune, cel de al doilea 23.94%, adecă o pătrime. „Dacă restrîngem cercul, şi scoatem afară cele trei comitate mărginaşe dintre Ungaria şi Transilvania şi cele trei comitate săcueşti ale Transilvaniei, şi rămânem numai cu 20 comitate, situaţiunea se schimbă încă mai mult în dinfavorul Maghiarilor. „Atunci constatăm pe o Întindere de 108.725 chilometri pătraţi, drept o treime a teritorului Ungariei, 4,969.916 locuitori. Dintre aceştia 1,201.959 sânt Maghiari, adecă 24.19% o pătrime numai, şi trei pătrimi depline 75.82%, sânt nemaghiari, 3,767.957. Nemaghiarii se împart în 2,521.620 Români şi 1,246.337 neromâni, aceştia numărând peste o pătrime, 25.09%, ei singuri superiori Maghiarilor, car’ Românii peste jumătate, 50.74%, îndoit numărul Maghiarilor. ,. „Iată situaţiunea de fapt, care exlupta ce s’a încins peste Carpaţi, unite, fie amintit în treacăt, nu datează numai de astăzi. Nici a treia parte a populaţiunii întregei Ungariei, vrea să desfiinţeze fiinţa celoralalte covîrşitoare trei părţi. Nici a patra parte a populaţiunii, a o treime din întinderea regatului ungar, vrea să desfiinţeze celelalte trei pătrimi, din care două pătrimi sînt Români. Iată lupta. Unde e dreptatea? Unde e înţelepciunea? Unde e putinţa? Orice om cu minte sănătoasă şi bun simţ poate da răspuns. (Va urma.) Cestiunea transilvană în parlamentul român. (Raport special al „Tribunei“.) Bucureşti, 10 Decemvrie. Discursul dlui Dimitrie Sturdza ţinut Sâmbătă seara la senat formează centrul tuturor discusiunilor în cercurile parlamentare, în presă, şi în întreaga societate. Toate ziarele, ce au apărut aseară în capitală se ocupă în mod extins cu acest discurs, în toate localele publice, pe strade chiar obiectul conversaţiunilor e atitudinea naţională şi bărbătească, ce a luat capul partidului liberal în această cestiune. Nici chiar adversarii sei politici, care foarte in silă recunosc vre-un merit dlui Sturdza, nu s’au putut susstrage de impresia adâncă ce au produs cuvintele sale în toate părţile. Un ziar conservator de importanţa şi de posiţiunea lui „L’Indépendace Roumain“, se pronunţă în următorul mod despre discursul dlui Sturdza: „Discuţiunea asupra adresei de răspuns la discursul de tron se trăgăneşte de obşte în banalităţi. De astă dată, prin excepţie ea se distinge în senat, de la început, prin declaraţiuni de o însemnătate mare politică, rostite de dl Dimitriu Sturdza asupra cestiunii române în Transilvania. „Domnul D. Sturdza este capul partidului naţional-liberal, care aspiră să vină la putere şi anume cât se poate de în grabă. Dacă nu voim să spunem că e neconştienţios, ceeace n’ar fi drept, trebue să admitem că a vrut să scoată la iveală, în senat, punctul de plecare al unei noue porniri a partidului seu în grava cestiune transilvană. Cuvintele domnieisale angajază cu atât mai mult întreg partidul liberal, cu cât, câteva zile înainte, dl Sturdza a desvoltat aceleaşi vederi într’o conferenţă din clubul liberal. Nu încape deci nici o îndoeală, stăm în faţa nu numai a unei tactici de partid fără importanţă, ci a unei idei despre ocârmuirea ţerii, care de acum înainte va rămâne ca parte alcătuitoare a programului liberal. „Prin vocea sufletului său, partidul liberal a declarat că existenţa noastră naţională este strîns legată de aceea a Românilor din ţerile învecinate şi mai ales de existenţa poporaţiunii române de peste munţi, că România liberă nu se poate desinteresa de soartea celor de pe urmă, că ţeara noastră nu va pută merge niciodată alături cu Ungaria câtă vreme nu se va produce o îndulcire a situaţiei fraţilor noştrii şi în sfirşit că guvernul român, răzimându-se pe raporturile amicale care-l leagă de monarchia austro-ungară, ar trebui să se întrepună cel puţin ca „samsar cinstit“ spre a ajunge la acest resultat. „în faţa acestor declaraţiuni categorice ţeara va trece peste condamnarea trecutului; ea va uita unele fapte violente, unele capitulări de care dl Sturdza cu prietenii sei vor fi cei dintâiu a se căi. „Noi aprobăm pe deplin această nouă ţintă a liberalilor şi cu atât mai cu drag suntem a o declara, cu cât cuvintele noastre nu angajază guvernul. Da! domnul Sturdza are drept, mergerea României laolaltă cu Ungaria va fi totdeauna stânginită, câtă vreme despre Proiectele politice bisericeşti. Comisiunea judiciară a parlamentului maghiar a stabilit următoarea serie a discuţiunii proiectelor politice bisericeşti: Primul obiect de desbatere va fi dreptul matrimonial, apoi: matriculele de stat, recepţiunea religiunii mosaice, exercitarea religiunii și religiunea copiilor.