Tribuna Sporturilor, 1993 (Anul 3, nr. 146-196)

1993-07-19 / nr. 173

Pagina 3 MLapamond s PORT Dicţionar subiectiv al sportivilor celebri (7). Vera Ceaslavska (Cehoslovacia) -n. 3.V.1942 la Praga, 1, 60m,55kg, a fost supranumită zeiţa gimnasticii. “Campioană absolută la J.O. din 1964 şi 1968, campioană mondială absolută în 1966, campioană europeană absolută în 1965 şi 1967. Are în vitrina cu trofee 7 medalii olimpice de aur și 4 de argint. Cu prilejul Jocurilor Olimpice din Mexic (1968) s-a căsătorit cu compatriotul ei Jozsef Odlozil, medaliat cu argint la J.O. din 1964 în proba de 1500 m, ceremonia desfășurându-se chiar în Satul Olimpic. Nadejda Cijova (URSS) - n.29.IX.1945. A sta­bilit 8 recorduri mondiale la aruncarea greutăţii între 1968 (18,67 m) şi 1978 (21,45 m). Este prima femeie care a aruncat greutatea peste 20 m. Campioană europeană în 1969, 1971, 1974, campioană olimpică în 1972 (München), medaliată cu argint în 1976 (Montreal) şi un bronz în 1968 (Mexico). Ellery Clark (SUA) - n. 13.III.1874, n- 27.VI.1949, primul campion olimpic de atletism în probele de săritură în înălţime (1,81 m) şi lungime (6,35 m) la J.O. de la Atena (1896). Este autorul unui impor­tant număr de cărţi. Harold Connolly (SUA) - n­­ VIII. 1931. A abordat proba de arun­care a ciocanului în urma sfa­turilor antiu­rului german Christmann, deoarece un braţ atrofiat în urma unui accident îi răpea şansele la aruncarea greutăţii. A stabilit 6 recorduri mondiale în perioada 1956- 1965, urcându-l până la 71,36 m. Campion olimpic la J.O. de la Melbourne (1956). A fost primul atlet care a aruncat cio­canul peste 70 m. uui mieavuasua o fotografie document din fot­balul italian, datând din anul 1946: Sandrino şi Valentino Mazzola. Pe atunci, Valentino (tatăl) se afla în culmea gloriei sportive şi, “antrenamentele” pe care le făcea cu fiul său (în vârstă de 3 ani şi jumătate ) erau un simplu element de fotoreportaj. Anii au trecut şi multe s-au întâmplat. Mazzola­­tatăl a murit în catastrofa aviatică de la Superga, în care şi-au pier­dut viaţa majoritatea fotbaliştilor din echipa Italiei.Micul Sandrino a crescut şi numele Mazzola a început din nou să strălucească pe firmamentul fotbalului peninsular. Devenit unul dintre cei mai buni fotbaliști italieni, Sandro l-a depășit în celebritate pe tatăl său. S-a adeverit, încă o dată, că așchia nu sare departe de trunchi. Tribuna Sporturilor Anul IIi, nr. 173/ 19.07-25.07.1993 EB ni (B no d° fi­e Macollan. Graţie antrenorului belgian Raymond Goethals, ghanezul Abedi Pele a ajuns, cu echipa franceză Olympique Marseille cunoscut în întreaga lume. Născut la 5 ianuarie 1962 la Dome în Ghana, a jucat, pe rând, la Accra, Niort, Mulhouse, Marseille, Lille (împrumutat 1 an) şi revenit la Marseille, de astă dată reuşind să se impună şi să devină titular. A debutat în prima divizie franceză relativ târziu, la 26.II.1988 (împlinise 26 de ani)­ într-un meci OM - Matra R.P. Deşi n-are un fizic deosebit (1,74 m, 66 kg) se remarcă prin mobilitate, detentă şi un remarcabil plasament, înscriind goluri deși evoluează pe post de mijlocaș. IBCDIPOcBoMQSI­Q­CU3DQ­OQCDLD­ULD feJQMl Asociaţia Nouvelle des Girondins de Bordeaux a fost creată în anul 1898; culorile clubului: alb-bleu­­marin; stadion cu o capacitate de 50.000 locuri dintre care 20.000 pe scaune. Palmares: campioană a Franţei în 1950, 1984 şi 1987; câştigătoare a Cupei în 1941, 1986, 1987; semifi­­nalistă a Cupei Campionilor Europeni în 1985 şi 1987. Este unul dintre cele mai cunoscute şi mai iubite cluburi franceze care, însă, în ultimii ani a avut mari pro­bleme financiare, fostul preşedinte Claude Bez fiind chiar arestat. In anul 1991, datorită faptului că n­­u reuşit să-şi echilibreze bugetul, deşi s-a clasat pe locul 10, a fost re­trogradat în divizia secundă unde n-a rămas decât un sezon (19991/92), iar în următorul (1992/93) a constituit un adversar de temut pentru Olympique Marseille, clasându-se în final pe locul al patrulea, care-i dă dreptul de participare în Cupa UEFA. Revenirea “girondinilor” a fost spectaculoasă şi n-ar fi exclus să ajungă în fazele superioare ale com­petiţiei fiindcă dispune de jucători de marcă între care: portarul Gaetan Huard, Michael Milojevici (sârb), Rainer Ernst (neamţ), Christophe Marx (polonez)... După 8 ani petrecuţi la A.S. Monaco, jucătorul de culoare Youssouf Fofana, originar din Cote d’Ivoire, s-a transferat la formaţia din Bordeaux. In ultima etapă de campionat Fofana a marcat un ultim gol pentru fosta sa echipă, după care, însoţit de mama sa adoptivă, Julie Guillon, s-a deplasat la noul său club unde a fost supus unui con­sult medical şi a semnat un contract pe trei ani. Youssouf este primul jucător achiziţionat de echipa Girondins în vederea noului sezon. La 26 ani, el a hotărât să încerce o nouă carieră în “patria vinului”. Fofana, atacant de rasă, a declarat: “Aş fi putut rămâne la Monaco, club la care am avut mari satisfacţii: titlul de campion, cupa şi am susţinut o finală de cupă europeană. Aş fi putut să-mi prelungesc contractul pentru că mi s-a oferit o sumă mare. Am dorit să-mi încerc însă puterile şi la un alt club. Am în urma mea 12 ani de fotbal la cel mai înalt nivel. Poate nu ştiţi că încă de la 14 ani am jucat în reprezentativa ţării mele, Cote d’Ivoire. Aş fi putut avea acum o sută de selecţionări!” Clubul din Bordeaux îi mai are în vizor pentru a-i achiziţiona pe olan­dezul Witrehge, de la Barcelona, pe Garde, de la Lyon, pe Simba, de la Paris-S.G. şi pe Henry de la Socheaux. Mai sunt şi alţii pe lista de transferări, dar numele lor n-a fost dat publicităţii. De asemenea, se pun mari speranţe în tinerii din “grădina" proprie: Frank Fontan, portar şi Francois Grenet, atacant (18 ani, component al reprezentativei de juniori a Franţei). După frământările prin care a tre­cut, este firească dorinţa conducătorilor clubului şi a supor­terilor ca în actuala ediţie a Cupei U.E.F.A. jucătorii de la Bordeaux să facă o figură frumoasă, pe măsura prestigiului acestei formaţii de primă mărime în fotbalul francez, în foto, noua achiziţie, Fofana D­eschizătorii de drumuri Una din revelaţiile Campionatelor Europene din 1977 a produs-o fin­landezul Jorma Raty, medaliat cu argint la cat. sub 75 kg. Dar celor care urmăreau de mai mulţi ani concursurile de culturism, succesul acestui tânăr li s-a părut nu numai binemeritat, ci şi firesc pentru că forma se afla de câţiva ani în eşalonul fruntaş al culturiştilor europeni. Deja în 1976, la Campionatele Mondiale, el se situa pe locul 8 la cat. mijlocie şi­­dată fiind seriozitatea cu care blondul finlandez aborda antrenamentele­­era de aşteptat să facă un salt în ierarhia competiţională. E adevărat, la "mondialele” din 1978 şi 1979 şi-a îmbunătăţit performanţele anterioare doar cu câte o singură treaptă, ocupând locul 7 şi, respectiv, 6. Deşi nu atât de vertiginos, progresul lui era constant şi meritoriu: în toate ţările scandinave culturismul este un sport foarte răspândit şi îndrăgit, Finlanda jucând joc de pionierat în dezvoltarea acestei d­ci­­pline. Primul finlandez care a manifestat interes pentru exerciţiile cu îngreuieri, popularizându-le, a fost Ivar Edward Wilksman, întemeietorul Federaţiei Finlandeze de Gimnastică şi Sport, organizatorul primului concurs în anul 1903. Ulterior, practicarea culturismului a pierdut din amploare, aşa că Federaţia de Culturism a fost creată abia în 1971, an în care au fost orga­nizate şi campionatele naţionale. Iată datele antropometrice ale celor mai cunoscuţi culturişti fin­landezi. TOIVO HEIKKI JORMA RISTO ENERVO SALONEN RATY KOIVUNEN Vârsta 55 43 31 27 înălţimea 164 cm 188 cm 167 cm 165 cm Greutatea 70 kg 97 kg 75 kg 79 kg Perimetru torace 115 cm 135 cm 125 cm 125 cm Perimetru braţ 41 cm 47 cm 48 cm 45 cm Perimetru talie 74 cm 80 cm 74 cm 75 cm Perimetru coapsă 59 cm 68 cm 63 cm 62 cm De la stânga la dreapta: RISTO KOIVUNEN (27 ani), HEIKKI SALONEN (43 ani), TOIVO ENERVO (55 ani­) și JORMA RATY (31 ani) După 22 de ani... Clubul Torino Calcio a fost creat la 3 decembrie 1906, dis­pune de un stadion cu o capaci­tate de 71.000 locuri (pe care-l împarte cu concitadinul Juventus) şi culorile tradiţionale sunt roşu-alb. A cucerit titlul naţional de 7 ori, iar cupa de 5 ori, în 1936, 1943, 1968, 1971 şi această vară, după 22 de ani. Torino a rămas în istoria fot­balului italian echipa anilor 40, ani care au coincis cu cele mai frumoase rezultate. De aseme­nea, Torino este unica formaţie din peninsulă care a atins cota de 65 puncte realizate într-o ediţie de campionat (1947/48), când şi-a surclasat principalele adversare, clasate la o distanţă de 16 puncte­ în aceeaşi ediţie, Torino a mai stabilit şi alte recorduri: cel mai mare număr de victorii (29) şi cel mai mare număr de goluri (125) înscrise într-un campionat. Marea echipă torineză nu a cunoscut înfrângerea pe teren propriu timp de 6 ani şi 9 luni şi, deo­dată, a venit lovitura de trăznet, la 4 mai 1949, pe când se înapoia de la Lisabona, unde “echipa de aur’’ susţinuse un meci amical cu Benfica, avionul bimotor Fiat G 2125 al Companiei Alitalia s-a lovit de una din cupolele bisericii din Superga, o mică localitate de lângă Torino, în accident a pie­rit întreaga echipă (18 jucători). Ea se afla pe locul întâi în clasa­mentul primei divizii şi cuprindea 10 dintre compo­nenţii reprezentativei: Baciga­­lupo, Ballarin, Maroso, Castigliano, Loik, Grezar, Rigamonti, Menti, Gabette şi Mazzola. în şedinţa din 6 mai 1949 a Consiliului federal al forului italian de specialitate, Torino a fost declarată cam­pioană a Italiei, indiferent de rezultatele celor 4 partide pe care le mai avea de disputat şi pe care le-a susţinut formaţia de tineret a clubului, în afara celor pomeniţi mai sus la Torino au jucat de-a lungul anilor mari fotbalişti precum: Purici (de trei ori golgeter al Italiei), Graziani, Oliveri, Alberti, Ferraris, Rosato, Agroppi, Zacarelli, Sala, Cesena, Junior, Bearzot, Combin, Law, Schachner. Antrenorul Mondonico a avut la dispoziţie următorul lot de jucători: Marchegiani. Di Fusco - portari. Bruno, Sergio, D. Fortunate, Sottil, Zago, Mussi, Aloisi, Fusi, Casagrande, Aguilera. Scifo, Venturin. Silenzi, Poggi, Sordo, Annoni, Saralegui. Cois. în semifinalele Cupei Italiei, A.C. Torino a trecut de mai “galonata” sa adversară, Juventus, iar în finală a învins-o pe A.S. Roma, cea care a scos-o din cursă pe A.C. Milan. Iată, deci, că după 22 de ani, A.C. Torino va fi, din nou, prezentă în Cupa Cupelor. (n.r.d.)

Next