Tribuna, ianuarie-martie 1885 (Anul 2, nr. 1-73)

1885-01-26 / nr. 21

Anul II Sibiiu, Sâmbătă în 26 Ianuarie (7 Februarie) 1885 Nr. 21 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 luna 85 cr., 10 an 2 fl. 50 cr., 1/a an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., Lji an 3 fl. 50 cr., 1/2 an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1/4 an 10 fr., 1/a an 20 fr., 1 an 40 fr.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile 5 Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării Un immer costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Sibiiu, 25 Ianuarie st. v. Sunt deja trei, patru zile de când desbaterea budgetului Ungariei în casa de­putaţilor e terminată. Cam lungă a fost desbaterea, după­ ce s’a început pe la sfîr­­şitul lui Noemvrie st. n. și s’a terminat abia pe la începutul lui Februarie n. a. c., însă aceasta în Ungaria nu are să d­ică nimica. Mirare ar fi fost, dacă desbaterea unui obiect așa de important se termina astfel, încât budgetul pe 1885 se putea pune în lucrare cu începutul anului 1885. De regulă aşa ar trebui să fie, însă la noi nu e nimic, şi nu poate fi nimic de regulă, ci toate extraordinare, prin ur­mare şi desbaterea budgetului statului. Dar’ extraordinarul în ce se cuprinde ? Este adevărat, că nici extraordinarul nu se află într’aceea, că capacităţi extra­ordinare ar aduce cu sine în parlament idei nouă şi salutare totodată, cari ar pută fi normative pentru mai multe ge­­neraţiuni. Nu. Se repeţesc scandaluri, căror aseme­­rnenea s’au publicat de mai nainte, de atâtea ori în presa oposiţiunii. Şi scan­dalurile aceste se repeţesc în fie­care an, ca şi când constituţionalismul unguresc nu ar ave altă misiune, decât a înregistra scandalurile, cari, ori cât de multe ori se repetează, se vede că nu are cine se le în­­drepteze şi să le pună odată capăt. înainte cu câteva zine aflaserăm de bine a ne opri la budgetul ministerului de justiţie. Atunci însă ne-am ocupat mai mult cu cestiuni, cari ating viaţa naţională a popoarelor, ce nu sunt de naţionalitate maghiară. Aveam destulă experienţă şi atunci, căci multă experienţă am făcut dela 1867 încoace, însă totuşi nu aveam experienţa ce avem de trei, patru zile încoace. Nu puteam dar’ înţelege cum înţelegem astăzi viaţa constituţională ungurească,­­ ca se putem aprecia, pentru­ ce nu ni se respec­­tează nouă şi altor naţionalităţi nemaghiare limba, unde ar ave a se respecta mai mult, în justiţie? Resultatul procesului de presă al „Tribunei“ a adus multă lumină în afa­cerile constituţionale unguresci. Acum înţelegem şi mai bine toată atitudinea presei maghiare guvernamentale. Ei nu îi este de nimica din cele ce le amintesce în vaietele şi ţipetele ei. Dar­ îi este de ascunderea slăbiciunilor patro­nilor ei şi de interesul, cum ar face ca slăbiciunile din cestiune să apară, cel puţin în ochii Maghiarilor, de rasă şi înaltă virtute. Şi de la oameni aşa de mici în ceea­­ce privesce modul lor de cugetat, să mai aşteptăm lucruri mari, lucruri, cari con­diţionează fericirea popoarelor unei mo­­narchii atât de întinse şi de poporaţiuni atât de diverse? Mare ar fi rătăcirea noastră şi a ori­şi cui, când dela oameni atât de mici su­­fletesce, am aştepta idealurile cele mai mari. Ca să vedem pănă unde se înalţă gândirea acestor oameni, să ne aducem aminte de vestitul Pausz şi alţi tovarăşi, cari, întru­cât nu sunt achitaţi şi căpătuiţi, sunt daţi uitării. De făptuitorii furtului de 24.000 fl. de la poşta principală din Budapesta, să nu uităm că nu se mai plătesce a se face vorbă. Aceste însă sunt prea puţin însămnate pentru „patrioţii“ cei plini de „virtute“ civică şi lucruri mai mult sau mai puţin învechite. Să audim din registrele cele mai nouă ale casei deputaţilor un fapt, ce e drept, nu tocmai nou, dar­ nou pentru un nu­măr mai mare din cetitorii noştri. Deputatul Li­i spune, în casa depu­taţilor, de un notar public căpătuit prin sprijinul cunoscințelor sale distinse. No­tarul fu ajutat în postul de căpătuială, după­ ce a fost tocat, ca advocat, în capi­tala Ungariei, averi însemnate. „Onora­bilul“ notar într’o bună dimineaţă a dis­părut, căci a voit să călătorească la Ame­rica. După cum zice deputatul Lits însă, notarul a dispărut cu paşaport din mini­sterul de interne unguresc, lăsând în urma sa un gol de vre­o 40—50.000 fl. din banii văduvelor şi pupililor, încredinţaţi lui ca unei persoane oficiale, ce se bucură de în­crederea deplină a guvernului unguresc. „Onorabilul“ fu însă arestat în Ham­burg şi adus în patrie. Aci cu părere de rău ,şi-a mărturisit păcatele şi cu resigna­­ţiune aştepta consecvenţele faptelor sale. Patronii sei au vrut să-­l mântuie şi dacă sumele nu întreceau puterile lor financiare, cine ştie ce om de omenie era şi astăzi „respectabilul“? însă fiindcă modalitatea mântuirii cu bani a fost prea scumpă, ne spune Lits, că patronii ’l-au făcut pe bietul notar nebun. Am pută dice că întreg caşul, cum ’l-a expus deputatul Lits, este una din re­petiţiile, de care „Pesti Napló“ a fost atât de abundant de un timp încoace. Nici o îndoială, că aşa şi este. Făcându-ne însă socoteală cu toate împregiurările şi întâm­plările din viaţa publică din statul nostru, trebue să zicem, că este totodată şi o ca­racteristică, care ne dă în mână măsura, cu care să măsurăm sigur faptele guver­nului unguresc şi ale aderenţilor lui, precum şi faptele noastre. Sânt crime ordinare aceste, de care ne fii vorba, cari cu cât se vor spori mai mult, cu atât vor sgudui mai mult te­meliile statului. Şi le vor sgudui cu atât mai vîrtos, cu cât crimele ordinare s’au săvîrşit şi se săvîrşesc în clase mai su­perioare din societate. Ministrul Pauler a d­is, că afacerea notarului public din cestiune încă nu e finalisatâ. N’a spus însă, că se va finalisa şi când se va finalisa. Ear’ ministrul-pre­­şedinte, în loc de a-’şi exprima părerea de rău, că s’au putut întâmpla astfel de lucruri, a aflat cu cale a se indigna şi a respinge cu indignaţiune sus­pectarea consiliului sanitar, care ar fi testat, nu în conformitate cu adevărul, pentru­ ca să facă o crimă „muşama.“ Tot respectul înaintea unei indigna­­ţiuni ministeriale, când se trage la în­doială sau se suspectează onorabilitatea unei autorităţi publice. Indignaţiunea însă ar fi şi mai la loc, când se comit fapte cum sânt şi cele atinse şi când apoi in­­dignaţiunei i s’ar da expresiune grabnică prin pedepsire tot aşa de grabnică pentru statuirea de exemple. Cu ocasiunea caşurilor de natura aceasta ar fi la loc alarma oficioaselor, pentru­ ca cetăţenii să fie încunosciinţaţi de satisfacţiunea, ce s’a dat dreptăţii şi societăţii, şi să stie, că s’au luat măsuri, ca aerul social să se cureţe de miasme stricăcioase. Dar’ nu, de câte ori s’au întâmplat astfel de lucruri, presa oficioasă era cu câlţi în gură, dacă nu erau de tot cu fălcile încleştate. Lucru firesc. Presa oficioasă îşi reservă guralivi­­tatea faţă cu naţionalităţile „periculoase“, cari vor „distruge“ statul, dacă vor vorbi şi mai departe limba lor naţională, sau dacă vor apăra usul legal al limbilor lor. Ele ignorează, se înţelege, cu inten­­ţiune, că tocmai naţionalităţile „periculoase“ au jertfit totdeauna sânge şi avere pentru tron şi patrie, şi n’au putut fi dovedite nici­odată, că ar fi conspirat contra patriei, contra tronului. Gluralivitatea ipocrită a oficioaselor aduce guvernului două feluri de avanta­­giuri, dacă este permis a le numi aşa: îl face poporul în ochii şovinismului şi îl face pe acesta să uite relele, ce se întâmplă sub „buna“ lui oblăduire. întrebarea este, dacă pentru preţul acesta se plătesce, ca ţeara să verse bani scumpi pentru nisce desbateri, cari n’au alt resultat, decât că au răsunat discuţiuni îndelungate între păreţii casei ţerii ? Cu întrebarea aceasta însă obiectul încă e departe de a fi resolvat. Ţeara mai plătesce şi droaia de diare, care ad majoram, rovinism­i glorium, au să cânte laude şi măriri şovinistice pentru susţinerea gu­vernului la putere. Nici o mirare, dacă naţionalităţile sunt alese, când una când alta, când toate îm­preună, a fi jertfa idolului, care vrea să înghită Ungaria spre a nasce de nou apoi o Maghiarie, purificată de ori­ce naţiona­litate nemaghiară. Revistă politică. Sibiiu, 25 Ianuarie st. v. în şedinţa din 4 Februarie st. n. a dietei ungare au avut loc două interpe­laţii interesante. Una a fost a deputatului oposiţional Blasiu Orbán cu privire la procesul de presă al „Tribunei“, ceealaltă a domnului Bela Grrt­nwald în privinţa casei comitatense din Liptó-Szent- Miklós, care casă s’a predat unei societăţi panslave pentru ţinerea unei petreceri, ce să se fi exploatat pentru demonstraţii anti­maghiare. Domnul Orbán dice, că de­­câte ori a venit pe tapet vre-o cestiune de naţionalitate, dl ministru de interne a fă­cut declaraţii, cari au secerat aprobarea generală, pănă când faţă cu agitaţiu­nile secrete, nu face absolut nimica. Sunt anumite clandestine (z­u­g hír­lapok), cari provoacă sentimentul de ură şi pângăresc statul maghiar înaintea străi­nătăţii. Reflectează la „Tribuna“ din Si­biiu, care povăţuesce principii antipatrio­tice numai din cauză, că procurorul reg. din Sibiiu­­şi-a cetit actul de acusare în contra a doi tâlhari în limba maghiară. Curtea cu juraţi din Sibiiu îşi aplică drep­tul prin verdictul seu în contra patriei şi a libertăţii. Acea curte cu juraţi s’a înfiinţat pe calea ordinaţi­un­ii, pe această cale deci s’ar pută şi desfiinţa, sau dacă aceasta nu s’ar pută întâmpla, atunci ministrul-preşedinte să influenţeze, ca acest rău să se vindece pe calea le­­gislaţiunii. Din motivele aceste adresează minis­trului de justiţie următoarea interpelare: 1. „Are cunoscinţă despre aceea, că dia­reie valache şi germane, cari apar în păr­ţile transilvănene, agitează şi revoltează publice în contra ideii de stat maghiar, dejosesc na­ţiunea maghiară cu cea mai­­mare cutezanţă, o micşorează şi o acasă înaintea străinătăţii, — şi aţiţând mereu pe pacinicii locuitori ardeleni, îm­­prascie sămânţa urei? 2. „Are cunoscinţă despre aceea, că oiarul va­lach (oláh lap), ce apare în Sibiiu, dice în numărul seu din 30 Noemvrie al anului trecut, că Românii trebue să pândească prilegiul, ca să sguduiască statul maghiar din temeliile sale, spre ce scop, să se alieze cu duşmanii aceluia. Şi în butul acestei trădări publice de patrie şi a agi­tării aspre aceasta, curtea cu juraţi din Sibiiu totuşi a achitat pe acusaţi în 3 Februarie a. c. cu unanimitate, precum a achitat de 17 ani în­coace pe toţi aceia, cari au fost destul de cute­zători , de a agita în contra existenţii statului maghiar şi de a ne dejosi naţiunea. 3. „Are de cuget, de a sista curtea cu juraţi din Sibiiu, tot în acel chip, precum s’a înfiinţat, şi anume prin ordinaţiune, şi a enunţa juriile din Cluj şi M.­Oşorheiu de compe­tenţe pentru delictele de presă transilvănene? sau dacă aceasta pe calea ordinaţiunii nu o ţine de executabilă, atunci, nu are intenţia să înainteze cât mai în grabă cu privire la aceasta un pro­iect dietei?“ (Aprobări vine în stânga extremă.) Atâta d-l Orbán. D-l ministru de justiţie încă nu mi-a răspuns pănă acum. Curios, cum vine d-l Orbán, a tim­bra de clandestină (zughirlap) pe un altar, care par excellence representă interesele generale ale unui popor de aproape 3 milioane, şi timbrându-­l de un atare, cum nu se ge­­nează el şi tovarăşii sei de principii, pre­cum toată diaristica maghiară, a se de­prinde cu atâta interesare de acest­­hiar şi de procesul lui de presă. Oamenii aceştia ’şi-au pierdut în orbia lor cu de­­săvîrşire, capacitatea de a mai fi obiectivi, se svârcolesc în impotenţa lor în toate la­turile luând refugiu la obiecţiunile cele mai abstracte şi folosindu-se de tot soiul de expresiuni necualificabile. îţi stă mintea în loc, când vedi, că şi un pigmeu, precum e „Kd­. Közi.“ strigă în lumea mare, că nu va mai sta cu noi de vorbă, — pentru­ că nu se mai poate înţelege cu noi. Va fi! Noi de mult am scitit-o, că cu oameni de aceia a­cală vom pută sta serios de vorbă. Mai puţină preocupa­­ţiune, mai puţin şovinism, domnilor, şi ne vom înţelege de minune, pentru­ că bine o sciţi, că noi am fost totdeauna oamenii păcii şi ai bunei înţelegeri, — din drepturile noastre, din aspiraţiunile noastre însă de dragul oamenilor culţi din Cluj, nu vom pute lăsa nici cât e negru 7­7 .

Next