Tribuna, ianuarie-martie 1885 (Anul 2, nr. 1-73)

1885-02-23 / nr. 43

Anul II Sibiiu, Sâmbăta în 23 Februarie (7 Martie) 1885 Nr. 43 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 luna 85 cr., l0 an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., Va an 3 fl. 50 cr., 1/2 an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate. Apare în fiecare di de llICFU 10 an 10 fr., x/a an 20 fr., 1 an 40 fr. ’ Inserţiunile­­ Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării In nu­măr costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Sibiiu, 22 Februarie st. v. „Viitorul“ şi „Gazeta Transil­vaniei“ ne-au luat la mijloc, şi cerem atenţiunea cetitorilor noştri, pentru­ ca să ne lămurim posiţiunea faţă cu extremele, la mijlocul cărora suntem puşi. „Gazeta Transilvaniei“ urmează şi în numărul de la 5 Martie a ne presenta publi­cului prin citate din articole scrise de diia­­rul maghiar „Ellenzék“ asupra celor ce am acis noi. „Foarte liniştitoare este prin urmare, — se dice într’un asemenea citat, — şi explicarea ce face „Tribuna“ cu privire la luptă, că adecă pentru lămurirea afacerilor Românii nici­odată nu-­şi vor lua refugiu la mijloace nelegale, pro­vocând prin aceasta intervenţiunea forţei guver­nului. Aceasta e adevărata noţiune a unei lupte constituţionale. A lupta pentru drepturi închi­puite ori reale în marginile constituţiunii, a sta­bili un program de partidă în interesul patriei, al frăţietăţii şi al concordiei, la aceasta are drept ori şi ce cetăţean al statului; dar’ cel ce se aliază cu elemente străine externe, ca prin aceste se-’şi execute şi realizeze programul seu, acela păcătuieşce în contra patriei. Vedem în ade­­văr o schimbare cu privire la, viitoarea atitudine a „Tribunei,“. Aceste le etice „Ellenzék“ şi fineţa consistă în aceea, că un diar român le reproduce fără de nici un comentai’, anume pentru­ ca se insinue, că „T r i b u n a“ își schimbă atitudinea. » înțelegem prea bine, că diarul ma­ghiar, care atât de adese-ori ne-a taxat de trădători, trebue să o­­lică aceasta mai ales după­ ce ni s’a făcut odată proces de presă pentru tendențe răsvretitoare. Nu-’i vine să recunoască, că ni s’a făcut o ne­dreptate, când am fost taxați de resvreti­­tori și că bine au făcut jurații, care au protestat prin verdictul lor contra acestei calomnii, trebue dar’ se iee refugiu la scusa, că nu mai sântem cei ce am fost. E însă un lucru foarte trist, când un diar român o­­fice aceasta. Când oare am dat noi cuiva dreptul de a insinua, că suntem în conivenţă cu duşmanii ţerii, că voim să realizăm prin o acţiune violentă ori prin ajutor străin programul nostru? „Ga­zeta Transilvaniei“ este cel mai vechiu­­h­ar român, luptă de cincizeci de ani acum pentru drepturile neamului românesc, nici odată înse ea nu a susţinut causa română cu h­otârîrea, nici odată cu îndrăsneala, cu care a susţinut-o „Tribuna“, putem s- o facem, pentru­ că nu întră frica în inima omului, care se scie pe calea cea dreaptă şi are consciinţa, că nu este nici umbră de gând rău în sufletul lui, nimic neiertat în scopurile ce urmăresce, că nu­mai dorul de bine îl povăţuesce. Şi dacă aşa este, atunci ce­va se­dică insinuarea, că „Tribuna“ ’şi-a schimbat atitudinea ? Nu este ea oare o calomnie în ceea­ ce pri­­vesce trecutul nostru ? Nu le dă ea oare dreptate celor ce ne taxau drept niste res­­vretitori? Nu li se dă oare prin ea drep­tate celor ce taxau de resvretitori și pe juriul, care ne-a achitat? Nu avea oare guvernul dreptate, ca să oprească mani­festarea de aderență, ce se proiectase în urma celor două verdicte de achitare? Am primit cu această ocasiune noi, aceşti din Sibiiu, adrese de aderare din toate părţile ţerii. Ni s’au trimis oare ele pentru­ că eram luaţi drept nisce resvre­titori, ori erau aceste adrese tot atâte pro­testări contra bănuielii aruncate asupra noastră ? Pentru noi şi pentru ori­ şi­ ce om cu minte, manifestările făcute în urma celor două verdicte de achitare, sunt o declara­­ţiune solemnă, că Românii din toate păr­ţile ţerii, chiar şi cei din Braşov, nu vor decât ceea­ ce sunt în drept de a voi şi res­ping cu indignare insinuarea, că ar fi con­spirând contra cui­va. Cum vine atunci „Gazeta Tran­silvaniei“ să le spună cetitorilor săi, că „T r ib u n a“ ’și-a schimbat atitudinea, fără ca să pună măcar un semn de întrebare, dacă nu vrea să spună, că­­ziarul maghiar spune un neadevăr? Răspunsul la această întrebare îl găsim în „Viitorul.“ Revenind asupra cestiunii „confe­­renţei“ ce a propus, „Viitorul“ spune, că „Tribuna“ s’a pronunţat pentru în­trunirea conferenţei. „Totodată declară însă („Tribuna“), — ur­mează „Viitorul,“ — că nefiind organ autorizat al nimenui, are numai menirea de a exprima ve­derile şi dorinţele împărtăşite de cei mai mulţi Români, şi că îndată­ ce va ave o pasiune a se încredinţa, că este în eroare, va renunţa de a mai susţină această părere. „Am fost încâtva surprinşi de această decla­­raţiune, pentru­ că am dat „Tribunei“ şi dăm preste tot presei o importanţă mai mare, decât colegii noştri din Sibiiu. Credem, că presa nu are simplu numai un orb mijloc, ci un factor precumpenitor al opiniunii publice; credem, că presa în asemenea cestiuni nu are să iee din public, ci să dee acestuia directiva.“ De aceeaşi părere sunt, precum se vede, şi colegii noştri de la „Gazeta Transilvaniei“. Noi suntem, îndeosebi în ceea­ ce priveste „Tribuna“, de altă părere. Nu ne simţim destul de cu cap, destul de instruiţi, nu destul de superiori, pentru­ ca să avem ambiţiunea de a fi factor impor­tant şi precumpenitor, să dăm pu­blicului român directiva, să fim dascăli şi povăţuitori ai neamului nostru, ci vom fi foarte mulţumiţi, dacă slabele puteri ne vor ierta să-­l servim cu credinţă, să în­ţelegem vederile şi dorinţele lui şi să le exprimăm lămurit şi fără de şovăire. Cine poate mai mult, la mai mult aspiră, noi în consciinţa puţinătăţii noastre ne măr­ginim la aceasta. Când s’a întemeiat „Tribuna“, s’a pus foarte firesce întrebarea: ce fel de ve­deri şi de tendenţe va ave ea se repre­­sente, şi ca oameni fără de aspiraţiuni îndrăsneţe, întemeetorii au luat hotărîrea de a nu face diarul, pentru­ ca să-’şi scoată „ideile“ la maidan, ci pentru­ ca el să fie un organ de publicitate, prin care se exprimă opinia publică română. Consorţul n’a înfiinţat „Tribuna“, pentru­ ca prin ea membrii lui să-’şi creeze popularitate, nici pentru­ ca să-’i dee omului însărcinat cu direcţiunea ei ocasiunea de a-’şi scoate la iveală înţelepciunea şi de a-’şi arăta dexteritatea stilistică, ci pentru­ că se simţia trebuinţă de un organ al curentului acum domnitor la Români, şi voiau să răspundă la această trebuinţă. Şi de aceea este in­diferent ce vor şi ce nu vor, ce gândesc şi ce nu gândesc oamenii, care au în­temeiat „Tribuna“, noi avem sarcina de a spune şi de a susţine ceea ce după cea mai bună convingere a noastră vrea şi gândesce publicul, pe care îl servim. Nu am pute dar­ să primim nici dela „Viitorul“, nici dela „Gazeta Tran­silvaniei“ decât imputarea, că nu spunem adevărul asupra sentimentului public român, că nu vor Românii ceea­ ce noi z ficem, că vor, că fie din nesciinţă, fie din rea voinţă premeditată, suntem rei interpreţi ai consciinţei publice române. Aceasta se poate, căci nimeni fără de păcat nu este. * „Viitorul“ şi „Gazeta Transilvaniei“ au, precum ne spun, menirea de a pro­paga idei şi tendenţe, care nu sunt încă străbătute în cercuri române mai largi, şi de a pregăti prin aceasta spiritele pentru o acţiune mai sănătoasă decât aceea, de­­care ele astăzi sunt capabile: noi facem politică actuală, ţinem seamă de îm­­pregiurările actuale şi de disposiţiu­­nile actuale ale Românilor. „Viitorul“ şi „Gazeta“ n’au decât să schimbe dispo­­siţiunile, pentru­ ca să ne silească şi pe noi a merge în direcţia ce ni-o vor in­dica, dacă ne va veni aceasta la socoteală, ori să re­dicem. Acum mai mergeţi şi voi singuri. Şi acesta e unul dintre motivele, pentru care noi ne-am pronunţat şi ne pronunţăm şi acum pentru întrunirea conferenţei pro­puse de „Viitorul.“ Dorim să ni se dee cât mai des oca­siune de a ne lămuri asupra disposiţiunilor ce predomnesc în cercurile noastre poli­tice şi credem, că ori­ şi­ ce om politic trebue să se bucure de asemenea ocasiuni. Dar’ acesta nu poate să fie motivul hotărîtor. în cercurile mai bine informate se scie, că situaţiunea, faţă cu care ne aflăm, e foarte acută şi nici­odată mai mult decât acum, nu am avut trebuinţă de o acţiune solidară, nici­odată nu a trebuit să ne punem cu atâta stăruinţă întrebarea: Care sunt oamenii, în care putem să avem toată încrederea, şi cum vom pute stabili un curent de reciprocă încredere între oamenii noştri politici? Este un lucru neiertat a mai umbla să slăbim chiar şi încrederea odată stabilită. Conferenţa. Punem în vederea cetitorilor noştri lămuririle, pe care le dă „Viitorul“ în cestiunea conferenţei ce a propus să se întrunească: „Motivele, cari ne-au îndemnat a lua în această privinţă iniţiativa, le ofere actuala stare atât de grea a poporului român şi a intereselor sale, cari din cji în di tot mai puţin devin res­pectate, sau cu alt cuvânt, neajunsurile ce le simţim în toate ramurile vieţii publice. „Foloasele urmărite prin într­unirea con­ferenţei, le vedem în acele avantagie, ce le ofere preste tot o atitudine uniformă a părţilor inte­resate în cestiuni politice, şi o asemenea uniformi­tate, o lămurire a agendelor noastre din toate punctele de vedere, se poate ajunge numai prin o conferenţă, în care vor fi representate dife­ritele vederi şi păreri, ce s’au ivit şi se ivesc între bărbaţii noştri politici, pănă­ ce aceste sco­puri nu s’ar pute ajunge într’o într’unire a băr­baţilor ce profesează unilateral una şi aceeaşi părere. „Ce se ţine de f­oc­u­l de într’unire, credem, că ar fi să se aleagă un oraş, care zace mai mult la mijlocul ţinuturilor locuite de Români, precum ar fi d. e. Aradul. De altmintrelea această întrebare o credem mai puţin importantă şi ne-am alătura din partene­ri unei alte propu­neri, ce eventualminte s’ar face. „M o d­u l de a determina membrii conferenţei, credem, nu ar fi oportun să se baseze pre prin­cipiul representativ. După părerea noastră ar fi să se dea loc în conferenţă iniţiată ori­cărui Ro­mân inteligent, care se simte chemat a parti­cipa la aceasta. „Aceste sunt în general părerile noastre, ce le expunem, pentru­ ca cei ce sunt de altă pă­rere, să-­şi expună şi lămurească ale lor“. Ne luăm voie a mărturisi, că cu atât numai nu ne simţim destul de lămuriţi. Cât pentru modul de a determina membrii conferenţei, credem şi noi, că au­toritatea hotărîrilor ce se vor fi luând în conferenţă, atîrnă dela trecerea personală a fresce­ căruia dintre cei ce s’ar întruni, dacă ar lua parte la ea oameni fără de multă trecere. E dar, treaba iniţiatorilor se câştige pentru participarea la confe­renţă pe cei mai cu trecere dintre oamenii noştri politici. Nu credem însă, că aceştia vor fi cu toţii dispuşi a primi Aradul drept loc de întâlnire, ci ar trebui să ne urcăm ceva mai la deal, pe Murăș în sus. Aceste sânt inse cestiuni de impor­tanță secundară. Motivele sunt ceea­ ce ne pare nouă cu totul nelămurit. Sânt opt­spre-dece ani acum, de când s’a stabilit actuala stare de lucruri, pe care noi Românii am primit-o și o primim ca faptă împlinită, cu care însă nu ne-am împăcat până acum. Am protestat contra unui întreg șir din legile ce s’au creat în curgerea aces­tui timp, am protestat contra modului, în care se aplică aceste legi, dar’ ne-am su­pus atât legilor create în ciuda protestă­rilor noastre, cât și aplicării după părerea noastră răuvoitoare a altor legi, nu ne punem în protiva autorităţilor publice, plătim contribuţiunile, ne dăm contingen­tul în armată, într’un cuvânt, n’am pro­vocat şi nu provocăm intervenirea forţei publice, însă îndeosebi de aici din Ar­deal nu voim să luăm parte la viaţa pu­blică a Ungariei, nu suntem dispuşi a contribui la consolidarea actualei stări de lucruri şi ţinem să se soie, că statul un­gar nu va pută conta la abnegaţiunea noastră în favorul lui câtă vreme va menţină această stare de lucruri. S’a crezut poate acum opt-spre-dece ani, că mai curând ori mai târziu nevoile ce ni se creează ne vor sili să renunțăm la această resistenţă pasivă. După opt­sprezece ani însă noi suntem chiar mai hotărâți decât în ziua inaugurării actua­lului regim. Am răbdat cu bărbăţie, am suferit toate miseriile, pe care ni le-a creat guvernul, dar­ am rămas consecvenți, pen­­tru­ că nu ne-a iertat firea să ne abatem

Next