Tribuna, iulie-august 1885 (Anul 2, nr. 150-198)

1885-08-02 / nr. 175

Anul II Sibiiu, Vineri în 2/14 August 1885 Nr. 175 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/ an 2 fl. 50 cr., x/a an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă, cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/­ an 3 fl. 50 cr., x/a an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V/ an 10 fr., 1/a an 20 fr., 1 an 40 fr.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile­­ Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un număr costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. 1 . A._______________ La Abonament lunar pentru August st. v. — cu preţurile din capul foii — invită Administraţiunea triarului „TRIBUNA“, Sibiiu, 1 August st. v. Unul dintre deputaţii aleşi de conce­tăţenii noştri saşi în dieta Ungariei, dl Guido Bausznern, a adresat 4 rele aceste alegătorilor sei o scrisoare, prin care îi sfătuiesce atât pe dânşii, cât şi pe co­naţionalii sei din Ardeal în genere, să nu mai facă causă comună cu Românii, ci să se unească cu naţiunea maghiară, pen­­tru­ ca împreună să consolideze statul unitar maghiar. N’am luat notiţă despre acest „ma­nifest“ al dlui Bausznern, deşi el a produs multă sensaţiune în opiniunea publică. Mai nainte de a ne pronunţa asupra lui, voiam să vedem cum se pronunţă organele auto­­rizate ale partidului național săsesc, pen­­tru­ ca să stim, dacă merită ori nu să ne preocupăm de el. El nu merită, are importanța, pe care ar avea-o la noi o scrisoare adresată de dl Atanasie Râcz alegătorilor săi ori pe care­­au avut-o articolele pline de sfaturi „înțe­lepte,“ publicate de dl Grigorie Mol­­dovan în coloanele s farului „Nemzet.“ Credem cu toate aceste de cuviinţă a profita de ocasiunea, pe care ni-o ofere dl Bausznern, ca să ne lămurim posiţiunea faţă cu concetăţenii noştri saşi. Ei stiu foarte bine, precum o ştim şi noi, şi ar fi bine să scie toată lumea, că nu există nici un fel de înţelegere stabi­lită cu premeditare între noi şi dînşii. Nici­odată oameni politici români nu s-au con­sultat cu oameni politici saşi, ca împreună să concerteze un plan de acţiune comună, să fie angagjamente şi să încheie în ge­nere vre-o legătură între dînşii. Ne-am întâlnit din întâmplare pe te­renul de luptă, fiindcă aveam să susţinem interese identice faţă cu acelaşi adversar. Noi nu am căutat nici­odată alianţa Sa­şilor. Saşii nu au căutat nici­odată alianţa noastră, e lipsa de tact politic a guver­nului şi spiritul de intoleranţă a conce­tăţenilor noştri maghiari ceea­ ce ne-au silit să uităm disensiunile din trecut şi, cu voie, fără de voie, să ne apropiem unii de alţii. Concetăţenii noştri saşi trebuie să-­şi tragă acum seamă cu interesele lor proprii şi să se lămurească între ei, dacă bine au­­ făcut ori nu, când s’au apropiat de noi, şi dacă trebuie ori nu să meargă mai de­parte pe calea ce au apucat. Să fie convinşi, că noi vom fi foarte mulţumiţi, dacă prin o înţelegere cu gu­vernul şi prin stabilirea bunelor relaţiuni cu Maghiarii, vor ajunge să-­şi asigureze libertatea de desvoltare. Căci şi aceasta tot sub presiunea noastră s’ar face, tot­­ un succes al nostru ar fi: vrem ca Saşii să-’şi păstreze aici în Ardeal individuali­tatea şi cultura lor germană, şi prea puţin ne pasă, cum vor fi ajungând să ’şi-o asigureze, nu­ e destul, că prin ea afirmă caracterul poliglot al acestei ţeri. Ne temem însă, ca nu cumva, unin­­du-se cu Maghiarii, ei să-­şi pearetă încetul cu încetul individualitatea şi cultura ger­mană, ne temem, că Maghiarii multe le vor promite, ca să-ş i câştige acum, când par a se afla în oare­care strîmtorare, cum le-au mai promis şi alte dăţi, şi apoi să nu se ţină, cum nu s’au ţinut, de anga­­gjamentele luate. Saşilor, care sânt abia două sute de mii de oameni, deşi sânt un element cult, bine întărit şi cu cele mai bune relaţiuni, le trebuiesce o garanţie în vieaţa publică a Ungariei, şi, dacă îşi vor da bine seamă, se vor convinge, că garanţia aceasta, suntem noi poporul român. Nu este nimeni stăpân pe poporul acesta, nimeni nu poate să-­l conducă, nici să dispună de el după buna sa chibzuinţă; noi însă, care îl cunoascem şi ne inspi­răm din sentimentul lui, putem să-­i în­credinţăm pe Saşi, că poporul acesta e vânjos şi nu pere cu una cu două, dar’ câtă vreme sânt Români în văile Carpa­­ţilor, dela Vişeu pănă în Cerna şi până la isvoarele Someşului, ţeara aceasta n’are să devină stat naţional maghiar. Dar’ le spune dl Guido Bauszner­ conaţionalilor sei, că Maghiarii sânt un popor valoros, susţinut de întreaga dinastie pănă la cel din urmă archiduce, ba chiar şi de puternicul imper german. Că Maghiarii sânt un popor valoros, aceasta o recunoascem şi noi, dar o punem la îndoială, câ e susţinut fie de dinastie, fie de impend german, când el se pune în conflict cu interesele monarchiei şi ale ordinei sociale în genere. Chiar însă aşa să fie, cum exce dl Bausznern, aceasta nouă nu ne impune. Pentru noi e determinător, că nimeni în lumea aceasta nu-­i va pute face pe Ro­mâni să susţină un stat naţional maghiar. Maghiarii, ca popor valoros şi spri­­jiniţi de dinastie şi de Germania, pot să decreteze legi, să creeze instituţiuni şi să prefacă statul, care după pactul dela 1867 e poliglot, într’unul naţional maghiar, pot să-­i ignoreze pe Români, şi Românii se vor supune, în dina însă, în care statul astfel prefăcut va fi în pericol, nici Ma­ghiarii, nici sprijinitorii lor, nici noi nu vom pută să-­i determinăm pe Români a se uni cu Maghiarii pentru susţinerea lui. Nu e nevoie să o spunem noi aceasta : o sciu dimpreună cu Maghiarii toţi cei ce sânt informaţi asupra disposiţiunilor po­porului român. Nu din propriul nostru indemn, ci sub presiunea acestor disposiţiuni generale stăruim noi, ca Maghiarii să renunţe la o idee nenorocită, care nu se poate realiza câtă vreme trăiesc Români pe pământul acesta. Conservaţi, — be­gficat — actu­alul caracter poliglot al statului şi accen­­tuaţi-’l potrivit cu interesele de desvoltare ale Românilor, şi noi luăm angageamentul, că Românii se vor uni cu voi pentru toate eventualităţile şi faţă cu ori-şi-cine. Dar’, — (jice dl Bausznern, — pre­facerea statului ungar într’unul naţional maghiar, e pentru naţiunea maghiară o cestiune de existenţă naţională. Negăm, că e adevărat aceasta. Chiar însă adevărat fiind, pentru noi conservarea caracterului poliglot al statu­lui e cestiune de existenţă naţională, şi nicăiri nu stă scris, că Maghiarii au mai presus ca noi dreptul de a exista în lu­mea aceasta. Conflictul dintre noi și Maghiari e clar formulat: ei vor să prefacă sta­tul ungar într’unul național ma­ghiar, iară noi voim să conservăm statul actual și mai vîrtos să accentuăm caracte­rul lui poliglot. Politica noastră nu e națională ro­mână, ci mai presus de toate politică de stat. Saşii n’au decât să aleagă între noi şi Maghiari, şi ori­şi­ cum ar alege, noi îi încredinţăm, că vom merge cu aceeaşi hotărîre înainte pe calea ce am apucat. Dacă ei cred, că a sosit timpul, ca să profite de greutăţile, pe care i le creăm guvernului, să profite, dar’ să profite ca oameni cu minte şi cu toată siguritatea. Noi credem, că timpul priincios nu e sosit încă. Dl Guido Bausznern le pune conce­tăţenilor noştri saşi o alternativă, care le-a mai fost pusă şi în alte rînduri. Vă vine mai bine la socoteală să trăiţi într’un stat maghiar, ori voiţi să fiţi mistuiţi de unul român ? Ne-am mirat totdeauna, că în impe­nd habsburgic se admite putinţa unei ase­menea alternative. Noi, care nu uităm tradiţiunile dina­stice ale poporului nostru, le vom pune Saşilor altfel întrebarea: Voiţi, ca Ro­mânii să rămână, cum au fost tot­deauna, un neam de oameni pacî­­nici şi iubitori de ordine, ori do­riţi, ca ei să devină un cuibar de nedumeriri pentru societatea eu­­ropeană şi să se mistuie în svîr­­coliri sociale? Astfel se pune întrebarea. E vorba să-­i creăm elementului român aici în statul acesta o posiţiune potrivită cu aspiraţiunile lui legitime, pentru­ ca să-­l scutim de frământările sociale, pentru care, intrat fiind de curând în vieaţa politică, e atât de accesibil. O cer aceasta înainte de toate inte­resele întregului popor român, dar­ nu mai puţin o cer interesele monarchiei habsbur­­gice şi ale desvoltării pacinice în genere. Şi dacă Saşii au consciinţa menirii lor ca element civilizator, ei nu vor sta câtuşi de puţin pe gânduri, ci ne vor ajuta cu toate mijloacele, de care dispun, câtă vreme aceasta o voim. Timpul priincios pentru unirea lor cu Maghiarii nu va fi sosit decât atunci, când ne vom fi compromis noi cei­ ce aceasta o voim şi vor fi câştigat trecere la poporul român alţi oameni, care le vor pune şi ei Saşilor alternativa: Voiţi stat maghiar ori stat român ?! Deocamdată însă întrebarea e: stat poliglot ungar şi desvoltare pacinică, ori stat naţional maghiar şi stîrpire reciprocă? Ear’ întrebarea aceasta nu li se pune numai Saşilor, ci tuturor elementelor ne­maghiare din ţerile supuse coroanei un­gare şi celui german îndeosebi. Parte dintr’un popor cu mare trecut şi mare present, cele două milioane de Germani, răspândiţi prin ţerile coroanei ungare, au aici o frumoasă menire, pe care trebuie s’o înţeleagă şi s’o împli­nească. Nu sacrificându-’şi individualitatea şi cultura naţională îşi vor împlini această menire, ci avend ambiţiunea de a se ridica în fruntea elementelor predestinate a conserva pentru toate timpurile calcu­­labile actualul stat poliglot şi a conduce astfel lupta pentru asigurarea desvoltării pacinice. Nobleţă obligă! Revistă politică. Sibiiu, 1 August st. v. De un timp încoaci întrevenirile mo­­narchilor se repetă din an în an şi eram cu ele întru atâta de obicinuiţi, încât nu le mai atribuiam nici o importanţă deo­sebită. întrevenirea monarchului nostru cu împăratul Germaniei la Gastein, apoi visita iminentă a împăratului rusesc la Kremsier, se pot privi de nisce simple acte de curtenire, ceea­ ce e de ceva însemnă­tate mai mare, e întrevenirea miniştrilor cancelari, Bismarck şi Kálnoky la Varzin. Aceştia vor avă să confereze asupra unor cestiuni foarte importante şi anume asupra uniunii vamale între Austria şi Germania şi asupra atitu­dinii statelor din Europa centrală faţă cu eventualul răsboiu anglo-rus. Cu privire la denunţările evrei­lor din România am comunicat ieri la acest loc în extras răspunsul d-lui Salis­bury, pe care­­l-a dat deputaţiunii israe­­lite. Astăzi sântem în posiţiune de a re­produce acel răspuns caracteristic în tot cuprinsul seu: „Domnii mei! — Nu trebuie să ve mai aduc aminte, că guvernul lordului Beacons­­field a sprijinit primirea articolului amintit de d-voastre în tractatul din Berlin. Din simplă humanitate, din acea simpatie, pe care trebuie s- o dovedim pentru deaproapele nostru, din aceste cause şi cu privire la dreptul inter­naţional, care s’a violat în caşul de faţă, trebuie să întimpinăm afacerea aceasta cu o simpatiă serioasă şi adâncă, chiar şi atunci, dacă n’am ave spre aceasta oare­care motiv special cu con­siderare la împregiurarea, că noi încă am parti­cipat la ridicarea României de regat. Eu o re­gret foarte, că acum după cinci ani, când ea se ocup oficiul, trebuie să fac experienţa, că presu­punerile şi speranţele, pe care le aveam pe acel timp, s’au justificat atât de puţin prin aceste fapte. Regret, că binefacerile cele mari, cu care a îngrămădit tractatul din Berlin pe România ridicând-o la rangul unui stat independent, nu pot decât să ne reducă la acea convingere tristă, că un stat, care are atâtea cause de a se înscârbi de ori­ce apăsare și persecutare, concede astfel

Next