Tribuna, octombrie-decembrie 1885 (Anul 2, nr. 223-279)

1885-12-03 / nr. 276

Fag. 1102 lor greşită să nu resulte vre-un rău pen­tru cetăţenii imperului nostru, ci ca bu­nătatea legilor împărătesei-constituţionale, folosul şi sântenia lor să strălucească lă­murit şi invederat pentru fiecare, întocmai după cum strălucesce însăşi bunătatea ne­mărginită a prea bunului nostru împărat şi Duce, părintele tuturor popoarelor aus­­triace! Trecând la însăşi activitatea societăţii noastre, activitate desvoltată în timpul expirat de la ultima adunare plenară şi pânâ astăzi, vă aducem la cunoscinţă, cum că ea a consistat în următoarele: I. Conform votului unanim al ul­timei adunări plenare, ţinută în 19 iulie a. c., comitetul societăţii „Concordia“ a înstiinţat despre acel vot în mod clar şi precis pe acele stimabile persoane, caii întrebaseră, ori de nu s’ar retrage comitetul societăţii, spre a se face alegere nouă, pentru­ ca să poată întră în comitet alte persoane conducătoare, şi astfel să înles­nească intrarea în societate şi acelora, cari nu află de bine, să o facă aceasta, până când va sta în fruntea societăţii comitetul ales în 20 Maiu a. c., adecă: comitetul le-a răspuns, cum că societatea nu este con­­ţeleasă cu retragerea comitetului, ci că ea invită pe toţi amicii şi binevoitorii popo­rului nostru, să nu facă această preten­­siune, ci recunoscând urnirea societăţii de pănă acum, să între în ea şi să-­şi întru­nească puterile cu cele ale celorlalţi mem­bri ai „Concordiei“ şi să conlucre îm­preună spre binele şi înflorirea amărîtului nostru popor!! II. Comitetul a stăruit la ori­ce oca­­siune prin toate mijloacele posibile, ca numele societăţii noastre şi frumoasele ei scopuri să pătrundă şi să fie bine înţelese, chiar şi în cea mai mică şi mai neînsem­nată colibă din ţeara noastră şi astăzi constatăm cu mândrie, cum că numele „Con­cordiei“ noastre răsună puternic, purtat fiind din gură în gură, de pe malurile Nistrului, ale Prutului, ale Sireţiului şi ale Sucevei pănă la cele ale Bistriţei şi ale Moldovei, din­­Luca şi Brodoc pănă în Vicov, Cârlibaba, Poiana-Stampei şi Chili­­şeni, din Ceremuş pănă în Molniţa, dela Părăul-negru pănă în Rarău; car’ oraşele Cernăuţii, Sireţiul, Rădăuţii şi Suceava dimpreună cu Câmpulungul, Storojineţul şi Coţmanul, Dovna şi Boianul ’şi-au dat mâna frăţească şi răspândesc pe întrecute numele şi scopurile societăţii noastre, în­tocmai ca niste adevăraţi luceferi, cari îşi îndreaptă rudele lor binefăcătoare în toate părţile, prefăcând întunerecul în lu­mină, răceala în căldură, amorţeala în vieaţă. III. Comitetul a văc­ut cu plăcere, cumcă poporul nostru, aurind de „Con­cordia“ şi scopurile ei frumoase s’a şi adresat cătră ea ca cătră un centru bine­voitor şi mângâitor, cerându-’i sfatul şi ajutorul lui în felurite cause de procese; aşa cu multă recunoscinţă trebue să amin­tim, cumcă dl Dr. Rott a luat asupra-’şi apărarea mai multor membri în procese purtate la tribunalul din Cernăuţi, dl Dr. Reiss a binevoit a se osteni călătorind chiar de repeţite­ ori pănă la Sireţiu, spre a apăra căuşele membrilor noştri prelungă tribunalul de acolo, car’ dl Dr. Straucher a binevoit a lua asupră-i şi apărarea cău­şelor încurcate, ce le au unii membri cu vestita bancă rurală, de care sărmanii nu se mai pot cotorosi, deşi au plătit înapoi întreit şi împătrit banii împrumutaţi. De asemene se află comitetul înda­torat a aminti cu recunoscinţă, cum că dl Dr.­ Becker a urmat cu plăcere invitării noastre şi a cercetat cu îngrijire mai mulţi membri în caşuri de boală. Pentru aceste ostenele vine comitetul societăţii a exprima în public acestor domni binefăcători mulţumită societăţii şi roagă pe întreaga adunare plenară, ca să binevoească a o exprima aceasta prin scu­lare (se face), în mai multe caşuri cercetând comi­tetul căuşele de proces a aflat de bine şi în folosul membrilor, să-’i sfătuească, ca să nu întreprindă nici un proces, căci se vedea dinainte că-’l vor perde. în fine se înţelege de sine cum că co­mitetul s’a întrunit regulat în şedinţe şi a pertractat cu seriositate şi căldură tot ce privia interesele societăţii. Aşa a aflat între altele comitetul de bine, ca întemeiătorii societăţii „Concordia“ să se fotografeze în o grupă cu scop, ca acest tablou să rămână pururea semn de amintire şi de îndemn pentru toţi urmaşii lor familiari, ba şi pentru alţi confraţi, şi în fine, ca şi alţi membri şi binefăcători ai societăţii să ’şi-’l poată procura acest ta­blou, sprijinind şi prin aceasta scopurile societăţii. Aceasta este în scurt activitatea des­voltată de cătră Comitet dela adunarea ple-' nară din 19 iulie şi pănă astăzi, expu­­nendu-o înaintea d-voastre, prea onoraţilor fraţi adunaţi, rugăm să o primiţi cu bună­voinţă, dar’ totodată şi cu sinceritate ne­părtinitoare şi să vă pronunţaţi în această ocasiune ori de simteţi conţeleşi cu întreaga procedură a comitetului şi chibzuind inte­resele societăţii, să ne propuneţi şi d-voastre una sau alta ce aţi crede, că am fi tre­cut-o noi cu vederea! Adunarea plenară, luând cunoscinţă de raportul de mai sus, mulţumesce co­mitetului pentru activitatea desvoltată în folosul societăţii, îi votează unanim încre­dere deplină, primind întocmai propunerea referitoare făcută de dl profesor de uni­versitate I. Gr. Sbiera, şi decide unanim,* ca adunările plenare următoare ale socie­tăţii politice „Concordia“ să se ţină pe rînd în oraşele din provincie: Rădăuţi, Sireţiu, Suceava şi Câmpulung, ca astfel să aibă o pasiune a participa la ele şi toţi acei membri, cari locuiesc în acele părţi de­părtate de Cernăuţi! în fine decide adunarea plenară în presenţa de 419 persoane recrutate din toate păturile societăţii, ca societatea poli­tică „Concordia“ să fie parte activă la ale­gerea, ce se va face în curând în ţinutu­rile electorale rurale: Rădăuţi, Suceava şi Câmpulung, recomandând şi sprijinind din răsputeri numai candidatura unui Român bucovinean, care cunoasce deplin ţeara, poporul şi nevoile acestuia, — în scurt can­didatura unui bărbat cu inimă sinceră şi pururea însufleţită de cele mai nobile sim­­ţeminte şi dorinţe faţă cu ţeara şi poporul, — bărbat devotat, care posede un carac­ter independent, atât în lucrările cât şi în judecările sale şi are curagiul a-­şi manifesta şi apăra convingerile şi ideile sale! Comitetul fu împuternicit deplin, ca să îndrumeze această participare activă la alegerea proximă şi anume: prin nomi­­narea unui candidat potrivit, prin apelare publică către fraţii alegători, ca să se în­ţeleagă cu toţii pentru sprijinirea numai a unui candidat, provocând pe toţi ceilalţi candidaţi să-­şi retragă candidaturile lor, ca astfel să nu se facă partide şi să nu se despartă voturile. TRIBUNA Cestiuni bisericeşti. „Gazeta Transilvaniei“ de la 13 i. c. 1885 n. scrie, în­­ziua de sf. Andreiu, care este „cel dintâiu chiămar“ apostol al creştinismului, nu putem să scriem această revistă fără de a fi cuprinşi de o adâncă îngrijire pentru soartea«r bi­­­sericei române din această monarchie. Duşmanii neamului nostru ne-au tot audit adicând, că biserica este ultimul scut al limbei şi al naţionalităţii române şi de aceea pare, că s’au jurat să dărăpene şi să nimicească şi orga­­nisaţiunea noastră bisericească. Suntem din nenorocire desbinaţi în două confesiuni, dar’ aceasta încă n’ar însemna nimic, căci în sânul adversarilor noştri politici, sociali şi culturali se află mai multe confesiuni şi totuşi când e vorba ca să ne lovească şi să ne asu­prească, sunt toţi de un gând şi de o simţire. Noi Românii însă — şi aceasta este marea nenorocire — nu ne seim apera, nu ne seim uni puterile, ca să resistăm cu tărie şi cu băr­­băţia uneltirilor şi ademenirilor duşmănesci, nu stim să preţuim interesele generale naţionale şi de aceea prea de multe­ ori le jertfim pentru niste interese mici de nimic. De aceea le şi este aşa de uşor adversarilor noştri de a ne sfă­­rîma şi paralisa puterile pe toate terenurile, în timpul din urma îngâmfaţi de putere şi de succesele politice ce le-au dobândit, contrarii noştri, după­ ce ne-au despoiat de toate drepturile politice­ naţionale, dau năvală şi asupra dreptu­rilor noastre bisericesci. Pornirea distrugătoare a puternicilor­­filii ameninţă deopotrivă amândouă bisericile române în regulata funcţionare a organismului şi împe­­decă libera exercitare a drepturilor lor. Biserica română unită are şi ea autonomia sa, care­­i-ar pute servi de basa a liberei şi prosperei desvoltări în sinul seu, dacă ar fi sus­ţinută şi respectată şi dacă s’ar restabili şi în această biserică vechia sinodalitate. Cât nu s’ar pute face spre binele şi înaintarea Românilor uniţi ! S’ar pute face, — dar’ inimicii neamului românesc stau mereu la pândă — şi aceia cari ar trebui să lupte umor la umor pentru dreptu­rile, independenţa şi libertatea bisericei române unite, dorm, par’că n’ar mai fi. Pe scenă se văd numai Archiereii, pe ai căror umeri cade toată sarcina responsabilităţii, fară­ ca să se bu­cure totodată de puterea şi autoritatea, de care are lipsă un absolutism ierarchic. Şi ce este mai periculos, dracul îşi vîră coada şi printre archierei, căutând a-­i desbina între dînşii şi a slăbi astfel basele organisaţiunii bisericesci. Este un fapt dureros, ce nu se mai poate ascunde, că cea mai mare diecesă a me­­tropoliei unite, aceea a Gherlei, este condusă de actualul episcop al ei într’un spirit contrar ve­chilor aşezăminte bisericesci şi acest archiereu observă o atitudine resvretitoare faţă cu metro­­polia unită şi cu capul ei ales. Nu mai puţină îngrijire trebue să ne in­sufle situaţiunea bisericei române greco-orientale din Transilvania şi Ungaria. Această biserică posede o constituţiune recunoscută şi garantată prin lege; soartea ei este depusă în mânile unei representanţe legale şi canonice, cu menirea de a conduce toate afacerile bisericesci administrative economice, şcolare şi fundaţionale. Ajunge a constata, că această represen­­tanţă a provinciei metropolitane gr.-or., con­gresul naţional-bisericesc nu mai funcţionează de un timp îndelungat, spre a înţelege cât de mult ameninţată este aeoi soartea bisericei. Biserica gr.-or. are din nenorocire un cap care prea puţin îşi bate capul de soartea bise­ricei şi ceialalţi factori, cari ar fi chiămaţi şi datori a lupta pentru neştirbita conservare a drepturilor bisericei, par a fi amorţit cu totul. Intrigele celor de la putere paralisează ori­ce lu­crare folositoare în sinul bisericei, desbină pe archierei între sine şi caută a-’i compromite în tot felul spre a-’i ave la mână şi a-’i despărţi de popor împreună cu clerul lor. Astfel se sapă groapa autorităţii în biserică şi se atacă te­melia organisaţiunii bisericesci. Nr. 276 f Foiţa „Tribunei“. Fet-frumos zalogit. — Poveste — culeasă de I. P. Itetegau. Au fost odată doi împăraţi vecini cu ţerile, şi vecini buni, ba încă erau şi neamuri aşa mai de­parte a 5 a o spiţă. Unul era împăratul- Galbin, car’ altul Impăratul-Verde. Odată, din ce, din ce nu, că dau la pricină. Apoi pri­­cina-i poama dracului, în loc să se domolească, tot mai mare se face, pănă­ ce nu ajunge la bă­­taie, se încaeră cum e data. Imperatul-Verde avea armade mai puţină decât Imperatul-Galbin, de aceea el se şi cam temea de acela, şi începu a cere ajutor dela alţi crai şi împăraţi: dela Împăratul-Roşu, dela Împăratul-Alb, dela Craiul- Negru, dela Prinţul-Albastru, şi dela alţi stăpâni­­tori de atunci. Dar’ nici unul nu putea veni; unul­­jicea că-i teacă, altul că-i pungă, al treilea, că pe dincolo, sciţi d-voastră cum e omul când îşi pune în cap să nu ajute, minte de stă soarele în loc, car’ luna se bagă după nor de ruşine, apoi aşa-’ţi minte de stai a-’l crede, ba-’l şi crecji pănă-’ţi aduci aminte că-i om. Şi pleacă Imperatul-Verde supărat la bă­taia ; ce va da Deţeu, acm va fi, — cugeta el, îşi face cruce şi hai la după­ ce îşi luă rămas bun dela împărăteasa, care tocmai era în­­sărcinatâ. Şi merge, şi merge, du-te, du-te, pănă mai se apropia de locul bătăliei. Şi a mers multă vreme pănă acolo, că doară era departe, apoi atunci nu erau care de aceste cu foc, care se meargă fără cai. Şi a ajuns într’o­­fi cam de­cătră seară tocmai la locul acela. Acolo se pune să odihnească, fac foc, îşi fac de cină şi se culcă, împăratul era într’un cort numai cu generalii lui, ear’ cătanele erau culcate pe jos, care pe unde apucase, pe iearbă verde, încât era vară şi cald ca în casă, ear’ luna lumina de ai fi putut număra galbini, numai să fi avut. Pănă nu se culcă împăratul, vine acolo un om străin la cortul lui şi-’i­­jice: înălţate împărate! Nu fi îngândurat, că eu te pot scăpa din încurcătura în care te-a aruncat împăratul-Galbin, şi de-’mi făgăduesci că-’mi vei da ce n’ai a­casă, eu te mântuesc. Şi cine eşti tu? întrebă Imperatul-Verde. Eu sunt Craiul Smeilor, răspunse străinul. Hm! Craiul Smeilor! Craiul Smeilor! Apoi stătu pe gânduri și-’şi (J.ise: E drept că acesta, dacă e Craiul Smeilor, mă poate scoate din încurcătură, dar’ oare apoi ce cere el ? zice că să-’i dau ce nu am acasă; oare ce o fi aceea ce eu acum nu am acasă? Numai pe mine nu mă am acasă și cătanele mele; apoi ,fice cătră Craiul Smeilor: Prietine, doară pe mine vrei să me iei ori cătanele mele ? Ear’ Craiul Smeilor (fice) ca nu! Mai gândesce, mai resgândesce, în urma urmelor dzice: Fie! al teu să fie lucrul acela, care ai fi nu e al meu și în casa mea nu se află! Togmeala fu gata. Dimineaţa cum se face taiuă, încep a bubui tunurile împăratului-Galbin, car’ dela cortul împăratului-Verde începură a eşi pe rînd pe rînd una după alta, cătane de oţel şi de fier şi de aramă, dar’ nu altmin­trelea, — fără era greu pământul de ele, erau câţi fluiură şi iarbă, tot voinici de ai Craiului Smeilor. Ce se­­fie ? dar’ nu ţinu lupta pănă la prândişor, şi cătanele galbine ale Împăratului-Galbin erau bătute, scii cum bat pe Ţiganii dela oale, aşa le bătură cătanele cele de fier, oţel şi aramă. Nici nu era mirare, doară smeul numai va ave mai multă putere decât un biet nimernic de îm­părat pământean! De la bătaie se duc toţi care încă trău. Împăratul-Verde încă merge acasă, şi smeul era în ţeara lui. Mare bucurie îl aştepta pe îm­­păratul-Verde acasă : înălţata împărăteasă născuse un drag de copil, numai ca el, apoi era cel dintâiu, mai nainte nu avuse nici un copil. Lumea era veselă la curtea împăratului-Verde, dar’ Împăratul-Verde era mâhnit, mâhnit de moarte! Și cum n’a fi, când îi veni în minte, că făgă­duise smeului lucrul acela, care-’l are la el acasă și nu scie de el ?! Iată, cricea împăratul, acesta e lucrul, pe care-’l aveam la mine acasă, dar’ nu-’l văzusem încă! Se face însă a fi voios şi începe a se gândi cum să-’l poată amăgi pe smeu? întâmplarea aduse cu sine, că chiar atunci, deodată cu îm­părăteasa, născu rotăriţa şi făuriţa împăratului. Deci cugetă împăratul, la vremea vremei, schimb copilul, die, că unul din aceia e al meu și mă plătesc de smeu cu el. Dar’ nu trecu multă vreme și deodată, noaptea târdiu, cum umblă smeii, bate cineva la fereastra împăratului. — Cine e? —­­fice împăratul. — Mai încet,­­fice smeul, că eu sânt Craiul Smeilor, am venit să-’mi dai făgădaşul. — Da ce făgădaş ? se face a întreba îra­­peratul-Verde. — Nu scui? ’ţi-ai uitat? Ei bine, cată-’ţi voiu spune; copilul nu-’l aveai când ne întâl­nirăm colo pe câmpul de bătaiă, el era la tine acasă, dar’ nu-’l văduseși nici­odată, după el am venit, vecji de ’mi-­l dă! Împăratul-Verde încremeni, dar’ earăși prinse putere şi dise­­scii ce, prietine ? ar fi bine să laşi copilul aci baremi pănă va înţărca îm­părăteasa, dacă nu te vei învoi a-’l lasă pănă­ ce va fi de vre-o ziece ani, să vină băiatul la pricepere. Craiul Smeilor se gândi puţin, apoi clise, de aci în z­ece ani sânt aci, să ’mi-’l dai. Cu aceste vorbe merse dela fereastră. (Va urma.)

Next