Tribuna, ianuarie-martie 1886 (Anul 3, nr. 6-74)

1886-01-26 / nr. 21

Anul III Sibiiu, Duminecă în 26 Ianuarie (7 Februarie) 1886 Nr. 21 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 luna 85 cr., 10 an 2 fl. 50 cr., 1/a an 5 n., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe Lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/4 an 3 fl. 50 cr., 1/a an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V* an 10 fr., Va an 20 fr., 1 an 40 fr. Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile 5 Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un m­inor cosită 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Si­­ilu, 25 Ianuarie st. v. Domnul Colom­an Tisza s’a pronunţat din nou în cestiunea naţionalităţilor. Nu avem încă nici discursurile de­putaţilor Sabovlievici, Ghurcovici şi Gur­­ban, nici răspunsul ministrului-president, ni­ e destul însă extrasul ce ni s’a comu­nicat ieri pe cale telegrafică, pentru­ ca să » stim de ce e vorba. Ministrul-president Tisza declară, — ni se iţice în depeşă, — că-’şi închipuesce statul un­gar şi „idea de stat ungar“ astfel, că elementul întemeetor de stat din ţeară imprimă caracterul seu acestui stat. Privească naţionalităţile ori încotro, şi vor afla, că pe nici un petec de pământ naţionalită­ţile nu se bucură de mai multe libertăţi ca în Ungaria. Naţionalităţile se ajungă la această recu­­noscinţă, şi atunci aspiraţiunile lor de sigur vor fi în consonanţă cu intenţiunile statului ungar. Găsim în această enunciaţiune trei lucruri: 1. Că Maghiarii, ca „element în­temeetor de stat“ vor să-ş i imprime statului caracterul lor. 2. Că nicăiri naţionalităţile n’au li­bertăţi mai mari ca în statul ungar. 3. Că naţionalităţile trebue să o re­cunoască aceasta şi să nu mai aibă aspi­raţiuni, dacă vor să fie mulţumite. Cât pentru punctul al treilea, el este o trasă goală: nu cetăţenii au să-­şi mă­­sure aspiraţiunile potrivit cu „inten­ţiunile statului“, ci „statul“ are să se orienteze după aspiraţiunile cetăţenilor. Domnul Tisza ne vorbesce despre „stat“, ca­ şi­ când noi ne-am afla în lună şi am trata de acolo cu d-sa, care e re­­presentantul „statului“ ori poate chiar „statul“ el însuşi. „Statul“ nu e nici dl Tisza, nici guvernul, nici naţiunea ma­ghiară, sântem noi cu toţii, dimpreună cu Coroana. Nu cerem nimic dela „statul“ dlui Tisza, ci avem fiesce-carul dintre noi aspiraţiunile noastre firesci, şi trebue ca unii să ţină seamă de aspiraţiunile celora­­lalţi, dacă e vorba să trăim în pace. De aceea nici că mai intrăm în dis­­cuţiune asupra întrebării, dacă este ori nu adevărat, că nicăiri pe faţa pământului „naţionalităţile“ nu au libertăţi ca în Un­garia, ci ne mărginim a-­i spune d-lui Tisza, că cele trei milioane de Români din ţerile coroanei ungare nu sânt mulţumite cu posiţiunea ce li s’a creat în statul un­gar, bună o fi posiţiunea aceasta, rea o fi, destul că ei nu se mulţumesc cu ea. Şi în faţa acestui adevăr elementar, nu mai are nici o importanţă parada cu meritul de a fi „întemeiat“ statul, căci întrebarea foarte practică e: cine îl susţine, înţelegem prea bine, că Maghiarii vor să-’i imprime statului caracterul lor, vorba e însă, că nu o vor aceasta Ro­mânii, nu o vor Slovacii, nu o vor '''Ger­­manii, nu o vor Sârbii, şi se vor mai fi găsind şi alţii, care nu o vor. Eară Maghiarii nu constituiesc ei singuri statul ungar, nu ei singuri îl susţin. Ce a fost, ce n’a fost acum o mie de ani, acele sunt lucruri trecute: ade­vărul actual este, că statul ungar e constituit din Maghiari, Români, Slovaci, Germani, Sârbi şi Ruteni. Dacă Maghiarii se cred destoinici a susţină ei singuri statul ori speră, că vor pută să-’i câştige şi pe ceilalţi conce­tăţeni ai lor pentru idea prefacerii sta­tului într’unul cu „caracter“ maghiar, atunci n’au decât să ne vorbească precum le vorbesce principele Bismarck Polone­zilor din Germania. Noi îi încredinţăm însă, că anume Românii nu se vor împăca nici odată cu gândul, ca statul acesta să fie naţional maghiar, n’a fost nici­odată, nu este în virtutea pactului dualist şi nici nu poate să devină, câtă vreme se ţine în sfinţenie pragmatica sancţiune, această legătură aşe­­ciată între noi şi Casa de Austria. Maghiarii se înşeală, dacă îşi fac ilu­­siunea, că Românii vor renunţa vre-odată la posiţiunea ce li­ se cuvine în patria lor; ei se lăsă a fi amăgiţi,­­ dacă ascultă pe aceia, care le cr­ic: Lăsaţi numai pe noi şi nimiciţi-’i pe cei câţiva „agitatori“, — căci vi-’i facem noi pe Români să tacă ! Românii pot să tacă, fiindcă sânt oameni chibzuiţi, dar­ nu renunţă şi se de­părtează ca de nisce înd­umaţi de toţi aceia, care se prefac şi simulează renunţarea, ca să li se insinue actualilor stăpânitori. E un lucru pe cât de comod, pe atât de eftin de a adună câţiva oameni depen­denţi de guvern să se pronunţe pentru statul maghiar ori de a pune pe Metro­­politul Miron să desavueze prin manifeste bine ticluite isbucnirile sentimentului public român, întrebarea e însă, ce pot aceşti oameni în faţa unei situaţiuni mai grele, întrebarea e, ce vor face atunci, când gu­vernul nu va mai pută să facă presiune asupra lor? Astfel guvernul poate să acopere ade­vărul faţă cu ţeara, faţă cu Coroana, faţă cu străinătatea; adevărul însă se poate fal­sifica, se poate ascunde, se poate nega un timp oare-care, dar’ în cele din urmă tot ese la iveală şi se impune el prin el. Dar’ adevărul este, că Românii n’au nici­odată să susţină un stat naţional ma­ghiar , o spunem noi ori nu, adevărul acesta rămâne un adevăr, pe care Maghiarii îl vot recunoasce, dacă nu mai nainte, atunci, când vor fi ajuns să aibă trebuinţă de spri­­jinul Românilor. Noi dicem să-­l recunoască de pe acum şi să renunţe la nisce aspiraţiuni, care nu se pot realiza. în virtutea pactului încheiat la 1867 ţerile supuse coroanei ungare constituiesc un stat poliglot, compus din mai multe popoare. Maghiarii stau în fruntea acestor popoare, nu sânt însă identici cu „statul“, n’au să-­i imprime acestui stat caracterul lor. Dacă ei se folosesc de puterea publică spre a anihila şi exploata pe ceilalţi, atunci se pun în conflict cu legile posi­tive, şi nu mai e între noi şi dînşii vorba de dreptate, ci de putere. Aici e răul. Poate guvernul, care­­şi-a făcut ma­­joritate în corpurile legiuitoare, să ignoreze legile create în favorul naţionalităţilor ori să le aplice după bunul său plac, ca­ si­­când am trăi într’un stat naţional maghiar, poate să subvenţioneze din visteria comună teatrele maghiare cu sute de mii­­de floreni, în vreme­ ce noi, care plătim din greu în acea visterie, ne luptăm cu cele mai mari greutăţi spre­ a susţină şcolile şi bisericile noastre, se pot toate aceste; după legile patriei noastre însă statul ungar nu s’a înfiinţat pentru­ ca naţiunea maghiară să poată face risipă şi lux din roadele muncii altor popoare, ci pentru­ ca să se creeze un modus vivendi suportabil pentru toţi cei­ ce îl constituiesc. Acest modus vivendi nu se va crea însă, dacă Maghiarii vor accentua mereu, că ei au întemeiat statul, scăpând din ve­ri­ere, că nu ’l-au întemeiat ca stat naţional maghiar şi nu-’l pot susţină ei singuri. Foiţa „Tribunei“. Aripă frumoasă. Poveste. De Nicolau Trimbiţoni. (Urmare.) Plecând dar’, ei merseră­­jiua întreagă, pănă­ ce ajunseră la un pod de aur. Se mirară mult de acel pod şi gândiră, că trebue se fie ceva şi aci. Dupâ­ ce mai mâncară şi cea­ din urmă pogace de cenuşă, Aripă frumoasă grăi: — Dau cu gândul, că şi aci trebue se fie ceva ca la celelalte poduri; grijiţi şi nu dormiţi greu şi de se poate priveghiaţi, ca la vreme de nevoie să-­mi fiţi întru ajutor. După lucru se poate cunoaste măiestrul: la podul ăsta poate să vină un smeu şi mai groasnic, şi atunci vai de noi. — Vom priveghia, și te vom ajuta, —­­fi­sera frații sei. — La vreme de nevoie să veniți, — urmă Aripă frumoasă. După aceste vorbe, Aripă frumoasă se băgă sub pod, car’ frații lui, după­ ce păscură caii, își disera: „Să ne culcăm, căci fi-va el harnic să-’și apere capul ori­ şi­ cum, tot se va lăuda el, că isbânda a fost numai a lui.“ Se culcară dar’ ear’ în şanţ. într’un târtjiu veni smeul cel mai mare şi mai tare, îmbrăcat în aur şi cu cal de aur. Ajuns pe pod, calul forăia din nas şi tropoia din pi­cioare, nevrând să mai meargă. — Ori nu ’ţi-am dat mâncare şi beutură? nu te-am ţeselat ? ori ce ’ţi-e de nu mergi ?! — se rosti smeul. — Ba nu! toate dorințele ’mi­ le-ai împlinit, dar’ e Aripă frumoasă sub pod. — Am visat rău, — dar’ nu voiu crede în visuri, ci­’i voiu areta eu, că-’i vor mânca cioa­­rele picioarele şi corbii îi vor scoate ochii. Oh! paloș ajutâ-me să-’l fac scrum și cenușă. Am audit de el, dar’ îi voiu arăta cine sunt eu: pe frații mei ’i-a ucis, dar’ pe mine nu mă va ucide! Cu aceste vorbe sare de pe cal, și merge în gura podului, strigând: — Eși, om pământean de sub pod! — Nu te grăbi așa de tare, — răspunse Aripă frumoasă cam tremurând de frică. După­ ce Aripă frumoasă eși, smeul disc: — în lupte să ne luptăm, ori în săbii să ne tăiem? — Ba, în lupte, că sunt mai drepte! Și se luară de se luptară, pănă­ ce se obo­siră, dar’ nici unul pe altul nu s’au putut învinge. Când vătjură că nu se mai pot lupta, smeul grăi: — Amândoi în lume nu încăpem; fă-te dar’ tu o roată de lemn și eu una de fer, să ne dăm unul de pe un deal, altul de pe alt deal în vale, și acolo să ne ciocnim, și a cărui roată se va sparge, acela să fie învins. — Bine! Smeul se făcu roată de fer, dar’ Aripă fru­moasă roată de lemn, și după­ cum a fost vorba,­­ se ciocniră în vale, dar’ earăși amândouă roatele rămaseră întregi. Plin de mânie zrise smeul: — Fă-te tu pară vânătă, car’ eu mă fac pară galbină, și care pară se va înălța mai sus, acela să fie învingătorul. Se făcură așa cum­­jiseră, dar’ nici una nu s’a putut ridica mai sus ca alta. într’un târdiu ved­ură nisce corbi sburând. Smeul le­­fise: — Corbilor! veniţi şi aduceţi apă în cio­curile voastre şi turnaţi pe para vînătă, că vă dau carnea dintr’un om. Aripă frumoasă, adecă para vînătă, (j'se: — Corbilor! dragilor! mergeţi şi sculaţi pe doi fraţi ai mei din şanţ şi spuneţi-le să aducă apă în pălăriile lor, care voi aduceţi în ciocurile voastre, şi turnaţi pe para galbină, că vă dau carnea din trei smei şi din trei cai. Audindu-le aceste, corbii se duseră, sculară pe cei doi fraţi ai lui Aripă frumoasă, şi aduseră cu toţii apă, turnară pe para galbină şi aşa fu Revistă politică. Sibiiu, 25 Ianuarie st v. Precum se scie, „clubul german“ al dietei imperiale germane a luat hotărîrea, de a felicita pe principele de Bismarck pentru discursul seu ţinut în dieta prusiană în contra Polonezilor, în urma acesteia comitetul executiv al clubului a propus spre primire următoarea resoluţiune: „Membrii dietei austriace, care aparţin clubului german, pătrunşi de mi­siunea, de a se întrepune totdeauna pentru apărarea intereselor naţionale ale Germa­nilor din Austria, înainte de toate salută recunoascerea, care se accentuează în dis­cursurile din urmă ale principelui de Bis­marck şi prin care se recunosc anume pericolele, ce ameninţă pe Germani în to­talitatea lor precum şi în special din partea slavismului. Prelângă rapoartele in­time ce există între Austria şi Germania, rapoarte care se b­a­­­sează pe puterea împregiurărilor faptice, ori­ şi­ ce întărire a consciinţei naţionale în Germania are să aducă cu sine şi o întărire a Germanilor din Aus­tria. Conduşi de această idee, membrii „clubului german“ se simt îndemnaţi, a aduce cele mai sincere mulţumiri pentru puternicile principii naţionale exprimate prin discursurile principelui de Bismarck dela 28 şi 29 ianuarie a. c.“ Noul cabinet englez s-a format în următorul mod: Gladstone, prim­­ministru; Sir Farrer Herschell, lord cancelar; Lordul Spencer, lord-president al consiliului intim; Childers, secretar de stat în ministerul de interne; Ro­se­be­r­r­y, secretar de stat în ministerul de externe; Granville, secretar de stat pentru colonii; Kimberley, secretar de stat pentru India; Bannerman, se­cretar de stat în ministerul de resboiu; Harcou­rt, cancelar de testure; Ripon, primul lord al admiralității; Chamber­lain, president al oficiului local de gu­vernare ; Trevelyan, ministru pentru Scoția; Mandel­­a, president al oficiului de comerciu; John Mor­ley, secretar de stat pentru Irlanda; Charles Rucee și procuror general, în general foile engleze întimpină cu simpatie noua compunere a cabinetului. Singur „Times“ se teme, că guver­nul nu se poate privi destul de tare. „Standard“ e de părere, că com­punerea cabinetului e de sstfid, precum s’a putut aștepta între împregiurările ac­tuale. Cea mai mare mulţumire o pro­duce numirea lui Roseberry de secretar de stat al externelor; aceasta se priveşte de o garanţă pentru menţinerea bunelor relaţiuni cu Germania. Nota circulară a Porţii, ce conţine alianţa turco-bulgară, s’a predat deja mi­nisterului de externe austriac. Despre cu­prinsul circularului ,i­ se comunică din Constantinopol lui „Pol. Corr.“ următoa­rele : Circulara turcească de la 2 Febr. învins smeul, căruia îi tăia Aripă frumoasă capul. Acum răsări şi soarele. După aceste, Aripă frumoasă luă calul şi îmbrăcămintea de aur, cele de argint le-a dat lui Medilă, car’ cele de aramă le-a dat lui Serilă. Apoi Aripă frumoasă se întoarse cătră fraţi şi grăi: — Cu ajutorul lui D-­jeu am învins pe cei trei smei, care au fost înghiţit soarele, luna şi stelele, scopul ni ’l-am ajuns; acum putem merge acasă, ca, după făgăduința făcută de îm­păratul, să ne dee fetele în căsătorie. Inse n’ar fi oare mai bine, fiindcă acum nu ne mai te­mem de nimeni, să mai umblăm puțin prin lume, se seim cum e lumea. De căsătorie avem vreme. Ce­­jiceți, frații mei? — Bine, se mergem, se vedem lumea, — răspunseră ceialalţi. Aşadară car’ plecară la drum; dar’ nu mult merseră, până vădură nisce curţi mari, fru­moase, făcute toate numai din aur şi argint. Vedénd aceste curţi, Aripă frumoasă dise cătră fraţii sei: — Fraţii mei, staţi puţin în drum aici, să mă bag în aceste curţi să văd cine șede în ele. Dă el să se bage, — nu stie să deschidă uşa, se făcu dar’ muscă și se băgă pe gaura dela

Next