Tribuna, ianuarie-martie 1886 (Anul 3, nr. 6-74)
1886-01-26 / nr. 21
Anul III Sibiiu, Duminecă în 26 Ianuarie (7 Februarie) 1886 Nr. 21 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 luna 85 cr., 10 an 2 fl. 50 cr., 1/a an 5 n., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe Lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/4 an 3 fl. 50 cr., 1/a an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V* an 10 fr., Va an 20 fr., 1 an 40 fr. Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile 5 Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un minor cosită 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Siilu, 25 Ianuarie st. v. Domnul Coloman Tisza s’a pronunţat din nou în cestiunea naţionalităţilor. Nu avem încă nici discursurile deputaţilor Sabovlievici, Ghurcovici şi Gurban, nici răspunsul ministrului-president, ni e destul însă extrasul ce ni s’a comunicat ieri pe cale telegrafică, pentru ca să » stim de ce e vorba. Ministrul-president Tisza declară, — ni se iţice în depeşă, — că-’şi închipuesce statul ungar şi „idea de stat ungar“ astfel, că elementul întemeetor de stat din ţeară imprimă caracterul seu acestui stat. Privească naţionalităţile ori încotro, şi vor afla, că pe nici un petec de pământ naţionalităţile nu se bucură de mai multe libertăţi ca în Ungaria. Naţionalităţile se ajungă la această recunoscinţă, şi atunci aspiraţiunile lor de sigur vor fi în consonanţă cu intenţiunile statului ungar. Găsim în această enunciaţiune trei lucruri: 1. Că Maghiarii, ca „element întemeetor de stat“ vor să-ş i imprime statului caracterul lor. 2. Că nicăiri naţionalităţile n’au libertăţi mai mari ca în statul ungar. 3. Că naţionalităţile trebue să o recunoască aceasta şi să nu mai aibă aspiraţiuni, dacă vor să fie mulţumite. Cât pentru punctul al treilea, el este o trasă goală: nu cetăţenii au să-şi măsure aspiraţiunile potrivit cu „intenţiunile statului“, ci „statul“ are să se orienteze după aspiraţiunile cetăţenilor. Domnul Tisza ne vorbesce despre „stat“, ca şi când noi ne-am afla în lună şi am trata de acolo cu d-sa, care e representantul „statului“ ori poate chiar „statul“ el însuşi. „Statul“ nu e nici dl Tisza, nici guvernul, nici naţiunea maghiară, sântem noi cu toţii, dimpreună cu Coroana. Nu cerem nimic dela „statul“ dlui Tisza, ci avem fiesce-carul dintre noi aspiraţiunile noastre firesci, şi trebue ca unii să ţină seamă de aspiraţiunile celoralalţi, dacă e vorba să trăim în pace. De aceea nici că mai intrăm în discuţiune asupra întrebării, dacă este ori nu adevărat, că nicăiri pe faţa pământului „naţionalităţile“ nu au libertăţi ca în Ungaria, ci ne mărginim a-i spune d-lui Tisza, că cele trei milioane de Români din ţerile coroanei ungare nu sânt mulţumite cu posiţiunea ce li s’a creat în statul ungar, bună o fi posiţiunea aceasta, rea o fi, destul că ei nu se mulţumesc cu ea. Şi în faţa acestui adevăr elementar, nu mai are nici o importanţă parada cu meritul de a fi „întemeiat“ statul, căci întrebarea foarte practică e: cine îl susţine, înţelegem prea bine, că Maghiarii vor să-’i imprime statului caracterul lor, vorba e însă, că nu o vor aceasta Românii, nu o vor Slovacii, nu o vor '''Germanii, nu o vor Sârbii, şi se vor mai fi găsind şi alţii, care nu o vor. Eară Maghiarii nu constituiesc ei singuri statul ungar, nu ei singuri îl susţin. Ce a fost, ce n’a fost acum o mie de ani, acele sunt lucruri trecute: adevărul actual este, că statul ungar e constituit din Maghiari, Români, Slovaci, Germani, Sârbi şi Ruteni. Dacă Maghiarii se cred destoinici a susţină ei singuri statul ori speră, că vor pută să-’i câştige şi pe ceilalţi concetăţeni ai lor pentru idea prefacerii statului într’unul cu „caracter“ maghiar, atunci n’au decât să ne vorbească precum le vorbesce principele Bismarck Polonezilor din Germania. Noi îi încredinţăm însă, că anume Românii nu se vor împăca nici odată cu gândul, ca statul acesta să fie naţional maghiar, n’a fost niciodată, nu este în virtutea pactului dualist şi nici nu poate să devină, câtă vreme se ţine în sfinţenie pragmatica sancţiune, această legătură aşeciată între noi şi Casa de Austria. Maghiarii se înşeală, dacă îşi fac ilusiunea, că Românii vor renunţa vre-odată la posiţiunea ce li se cuvine în patria lor; ei se lăsă a fi amăgiţi, dacă ascultă pe aceia, care le cric: Lăsaţi numai pe noi şi nimiciţi-’i pe cei câţiva „agitatori“, — căci vi-’i facem noi pe Români să tacă ! Românii pot să tacă, fiindcă sânt oameni chibzuiţi, dar nu renunţă şi se depărtează ca de nisce îndumaţi de toţi aceia, care se prefac şi simulează renunţarea, ca să li se insinue actualilor stăpânitori. E un lucru pe cât de comod, pe atât de eftin de a adună câţiva oameni dependenţi de guvern să se pronunţe pentru statul maghiar ori de a pune pe Metropolitul Miron să desavueze prin manifeste bine ticluite isbucnirile sentimentului public român, întrebarea e însă, ce pot aceşti oameni în faţa unei situaţiuni mai grele, întrebarea e, ce vor face atunci, când guvernul nu va mai pută să facă presiune asupra lor? Astfel guvernul poate să acopere adevărul faţă cu ţeara, faţă cu Coroana, faţă cu străinătatea; adevărul însă se poate falsifica, se poate ascunde, se poate nega un timp oare-care, dar’ în cele din urmă tot ese la iveală şi se impune el prin el. Dar’ adevărul este, că Românii n’au niciodată să susţină un stat naţional maghiar , o spunem noi ori nu, adevărul acesta rămâne un adevăr, pe care Maghiarii îl vot recunoasce, dacă nu mai nainte, atunci, când vor fi ajuns să aibă trebuinţă de sprijinul Românilor. Noi dicem să-l recunoască de pe acum şi să renunţe la nisce aspiraţiuni, care nu se pot realiza. în virtutea pactului încheiat la 1867 ţerile supuse coroanei ungare constituiesc un stat poliglot, compus din mai multe popoare. Maghiarii stau în fruntea acestor popoare, nu sânt însă identici cu „statul“, n’au să-i imprime acestui stat caracterul lor. Dacă ei se folosesc de puterea publică spre a anihila şi exploata pe ceilalţi, atunci se pun în conflict cu legile positive, şi nu mai e între noi şi dînşii vorba de dreptate, ci de putere. Aici e răul. Poate guvernul, careşi-a făcut majoritate în corpurile legiuitoare, să ignoreze legile create în favorul naţionalităţilor ori să le aplice după bunul său plac, ca sicând am trăi într’un stat naţional maghiar, poate să subvenţioneze din visteria comună teatrele maghiare cu sute de miide floreni, în vreme ce noi, care plătim din greu în acea visterie, ne luptăm cu cele mai mari greutăţi spre a susţină şcolile şi bisericile noastre, se pot toate aceste; după legile patriei noastre însă statul ungar nu s’a înfiinţat pentru ca naţiunea maghiară să poată face risipă şi lux din roadele muncii altor popoare, ci pentru ca să se creeze un modus vivendi suportabil pentru toţi cei ce îl constituiesc. Acest modus vivendi nu se va crea însă, dacă Maghiarii vor accentua mereu, că ei au întemeiat statul, scăpând din veriere, că nu ’l-au întemeiat ca stat naţional maghiar şi nu-’l pot susţină ei singuri. Foiţa „Tribunei“. Aripă frumoasă. Poveste. De Nicolau Trimbiţoni. (Urmare.) Plecând dar’, ei merserăjiua întreagă, pănă ce ajunseră la un pod de aur. Se mirară mult de acel pod şi gândiră, că trebue se fie ceva şi aci. Dupâ ce mai mâncară şi cea din urmă pogace de cenuşă, Aripă frumoasă grăi: — Dau cu gândul, că şi aci trebue se fie ceva ca la celelalte poduri; grijiţi şi nu dormiţi greu şi de se poate priveghiaţi, ca la vreme de nevoie să-mi fiţi întru ajutor. După lucru se poate cunoaste măiestrul: la podul ăsta poate să vină un smeu şi mai groasnic, şi atunci vai de noi. — Vom priveghia, și te vom ajuta, —fisera frații sei. — La vreme de nevoie să veniți, — urmă Aripă frumoasă. După aceste vorbe, Aripă frumoasă se băgă sub pod, car’ frații lui, după ce păscură caii, își disera: „Să ne culcăm, căci fi-va el harnic să-’și apere capul ori şi cum, tot se va lăuda el, că isbânda a fost numai a lui.“ Se culcară dar’ ear’ în şanţ. într’un târtjiu veni smeul cel mai mare şi mai tare, îmbrăcat în aur şi cu cal de aur. Ajuns pe pod, calul forăia din nas şi tropoia din picioare, nevrând să mai meargă. — Ori nu ’ţi-am dat mâncare şi beutură? nu te-am ţeselat ? ori ce ’ţi-e de nu mergi ?! — se rosti smeul. — Ba nu! toate dorințele ’mi le-ai împlinit, dar’ e Aripă frumoasă sub pod. — Am visat rău, — dar’ nu voiu crede în visuri, ci’i voiu areta eu, că-’i vor mânca cioarele picioarele şi corbii îi vor scoate ochii. Oh! paloș ajutâ-me să-’l fac scrum și cenușă. Am audit de el, dar’ îi voiu arăta cine sunt eu: pe frații mei ’i-a ucis, dar’ pe mine nu mă va ucide! Cu aceste vorbe sare de pe cal, și merge în gura podului, strigând: — Eși, om pământean de sub pod! — Nu te grăbi așa de tare, — răspunse Aripă frumoasă cam tremurând de frică. După ce Aripă frumoasă eși, smeul disc: — în lupte să ne luptăm, ori în săbii să ne tăiem? — Ba, în lupte, că sunt mai drepte! Și se luară de se luptară, pănă ce se obosiră, dar’ nici unul pe altul nu s’au putut învinge. Când vătjură că nu se mai pot lupta, smeul grăi: — Amândoi în lume nu încăpem; fă-te dar’ tu o roată de lemn și eu una de fer, să ne dăm unul de pe un deal, altul de pe alt deal în vale, și acolo să ne ciocnim, și a cărui roată se va sparge, acela să fie învins. — Bine! Smeul se făcu roată de fer, dar’ Aripă frumoasă roată de lemn, și după cum a fost vorba, se ciocniră în vale, dar’ earăși amândouă roatele rămaseră întregi. Plin de mânie zrise smeul: — Fă-te tu pară vânătă, car’ eu mă fac pară galbină, și care pară se va înălța mai sus, acela să fie învingătorul. Se făcură așa cumjiseră, dar’ nici una nu s’a putut ridica mai sus ca alta. într’un târdiu vedură nisce corbi sburând. Smeul lefise: — Corbilor! veniţi şi aduceţi apă în ciocurile voastre şi turnaţi pe para vînătă, că vă dau carnea dintr’un om. Aripă frumoasă, adecă para vînătă, (j'se: — Corbilor! dragilor! mergeţi şi sculaţi pe doi fraţi ai mei din şanţ şi spuneţi-le să aducă apă în pălăriile lor, care voi aduceţi în ciocurile voastre, şi turnaţi pe para galbină, că vă dau carnea din trei smei şi din trei cai. Audindu-le aceste, corbii se duseră, sculară pe cei doi fraţi ai lui Aripă frumoasă, şi aduseră cu toţii apă, turnară pe para galbină şi aşa fu Revistă politică. Sibiiu, 25 Ianuarie st v. Precum se scie, „clubul german“ al dietei imperiale germane a luat hotărîrea, de a felicita pe principele de Bismarck pentru discursul seu ţinut în dieta prusiană în contra Polonezilor, în urma acesteia comitetul executiv al clubului a propus spre primire următoarea resoluţiune: „Membrii dietei austriace, care aparţin clubului german, pătrunşi de misiunea, de a se întrepune totdeauna pentru apărarea intereselor naţionale ale Germanilor din Austria, înainte de toate salută recunoascerea, care se accentuează în discursurile din urmă ale principelui de Bismarck şi prin care se recunosc anume pericolele, ce ameninţă pe Germani în totalitatea lor precum şi în special din partea slavismului. Prelângă rapoartele intime ce există între Austria şi Germania, rapoarte care se basează pe puterea împregiurărilor faptice, ori şi ce întărire a consciinţei naţionale în Germania are să aducă cu sine şi o întărire a Germanilor din Austria. Conduşi de această idee, membrii „clubului german“ se simt îndemnaţi, a aduce cele mai sincere mulţumiri pentru puternicile principii naţionale exprimate prin discursurile principelui de Bismarck dela 28 şi 29 ianuarie a. c.“ Noul cabinet englez s-a format în următorul mod: Gladstone, primministru; Sir Farrer Herschell, lord cancelar; Lordul Spencer, lord-president al consiliului intim; Childers, secretar de stat în ministerul de interne; Roseberry, secretar de stat în ministerul de externe; Granville, secretar de stat pentru colonii; Kimberley, secretar de stat pentru India; Bannerman, secretar de stat în ministerul de resboiu; Harcourt, cancelar de testure; Ripon, primul lord al admiralității; Chamberlain, president al oficiului local de guvernare ; Trevelyan, ministru pentru Scoția; Mandela, president al oficiului de comerciu; John Morley, secretar de stat pentru Irlanda; Charles Rucee și procuror general, în general foile engleze întimpină cu simpatie noua compunere a cabinetului. Singur „Times“ se teme, că guvernul nu se poate privi destul de tare. „Standard“ e de părere, că compunerea cabinetului e de sstfid, precum s’a putut aștepta între împregiurările actuale. Cea mai mare mulţumire o produce numirea lui Roseberry de secretar de stat al externelor; aceasta se priveşte de o garanţă pentru menţinerea bunelor relaţiuni cu Germania. Nota circulară a Porţii, ce conţine alianţa turco-bulgară, s’a predat deja ministerului de externe austriac. Despre cuprinsul circularului ,i se comunică din Constantinopol lui „Pol. Corr.“ următoarele : Circulara turcească de la 2 Febr. învins smeul, căruia îi tăia Aripă frumoasă capul. Acum răsări şi soarele. După aceste, Aripă frumoasă luă calul şi îmbrăcămintea de aur, cele de argint le-a dat lui Medilă, car’ cele de aramă le-a dat lui Serilă. Apoi Aripă frumoasă se întoarse cătră fraţi şi grăi: — Cu ajutorul lui D-jeu am învins pe cei trei smei, care au fost înghiţit soarele, luna şi stelele, scopul ni ’l-am ajuns; acum putem merge acasă, ca, după făgăduința făcută de împăratul, să ne dee fetele în căsătorie. Inse n’ar fi oare mai bine, fiindcă acum nu ne mai temem de nimeni, să mai umblăm puțin prin lume, se seim cum e lumea. De căsătorie avem vreme. Cejiceți, frații mei? — Bine, se mergem, se vedem lumea, — răspunseră ceialalţi. Aşadară car’ plecară la drum; dar’ nu mult merseră, până vădură nisce curţi mari, frumoase, făcute toate numai din aur şi argint. Vedénd aceste curţi, Aripă frumoasă dise cătră fraţii sei: — Fraţii mei, staţi puţin în drum aici, să mă bag în aceste curţi să văd cine șede în ele. Dă el să se bage, — nu stie să deschidă uşa, se făcu dar’ muscă și se băgă pe gaura dela