Tribuna, octombrie-decembrie 1886 (Anul 3, nr. 225-299)
1886-11-08 / nr. 258
Pag. 103C enţa nu numai în Bucuresci, ci şi în Pesta, dacă voiesce, ca negociările proiectate să aibă într’adevăr vreun resultat“. Resultatul discuţiunilor dintre Kálnoky şi Andrássy a mulţumit în mare măsură pe cercurile politice din Germania. „Norddeutsche Allgemeine Zeitung“ constată o deplină consonanţă între politicii ungari normativi şi între ministrul Kálnoky, care e stîlpul de căpetenie al politicei de pace austro-ungare. Deasemenea bune impresiuni au făcut declarările contelui Kálnoky şi în Italia. Ziarul parisian „La Liberté“ consacră cestiunii bulgare un articol, în care expune, că Austro-Ungaria nu poate lăsa să fie împinsă prin Ungaria la un conflict periculos cu Rusia. Din cel din urmă discurs al contelui Kálnoky ese la iveală, că Austro-Ungaria recunoasce, că regularea cestiunii bulgare nu atîrnă numai dela ea singură. Astfel — orice foaia franceză — n’ar trebui decât să se convoace un nou congres, spre a modifica disposiţiunile tractatului de Berlin. Dealtmintrelea întrebe-se Anglia şi Austro-Ungaria, nu sunt ele cele dintâiu ursitoare ale actualei situaţii încurcate? în Viena şi în Londra se vorbesce de integritatea Turciei, dar’ Austro-Ungaria a ocupat Bosnia, dar’ Anglia a ocupat Egiptul; dacă Rusia ’şi-ar stabili supremaţia în Sofia, ar face numai ceea ce a făcut Anglia şi Austro-Ungaria. într’acestea Ţarului „Die Presse“ ’i se comunică din Londra cu datul de 17 i. e. n., că pentru caşul că nu s’ar propune alt candidat pentru tronul Bulgariei, decât principele din Mingrelia, Bulgarii vor să proclameze republica sub un triumvirat, ce ar consista din actualii regenţi. De altă parte cercurile politice din Germania au scris despre noue iritaţiuni ale Ţarului, şiţie, că nu e exclus pericolul hotărîrilor varii şi lipsite de orice logică, care pot să încrucişeze pacinicile socoteli şi intenţiuni ale celorlalte cabinete! Din delegaţiuni. (Urmare.) Articolul VI al tractatului de Berlin, nu a voit a încrede Rusiei nici măcar administraţia provisoră, cu toate că pe atunci această administraţie nu se putea uşor preda altuia, ci a fost — ce e drept — încredinţată conducerea admistraţiei provisore până la terminarea regulamentului organic unui comisar rusesc, şi încă la propunerea Austro-Ungariei, era însă a ’i se alătura acestui comisar rusesc şi unul turcesc precum şi consulii delegaţi ai puterilor Signatare, spre a controla activitatea lui în ceea ce privesce guvernarea provisoră; în cas, când s’ar ivi o diferenţă de păreri între consuli, avea să decidă majoritatea, care în caşul ivirii unei neînţelegeri între comisarul rusesc, comisarul turcesc şi între majoritatea comisiunii, atunci avea să hotărească o comisiune a representanţilor puterilor în Constantinopol. — Articolul VII dispune: administraţia provisoră nu poate să se extindă preste durata de 9 luni, începend dela ratificarea actelor autentice ale tractatului. Tot acest articol mai adauge, că e de pășit la alegerea principelui după ce s’a statorit regulamentul organic; car’ după ce s’a ales și instituit principele, să între în vigoare noua organizaţie şi să ajungă principatul în deplina folosinţă a autonomiei sale. Alte articole de ale tractatului arată acea servitute, care e îndatorată autonoma Bulgarie a o lua faţă cu diferitele puteri. Faţă cu Turcia se dispune asupra tributului şi asupra luării în primire a datoriilor de stat. — Articolul X dispune, ca să fee Bulgaria în locul guvernului otoman, sarcinile şi îndatoririle acesteia faţă cu legăturile de linii ferate turcesci-europene, precum şi a întră în acele obligamente, cari le-a luat Turcia atât faţă cu Austro - Ungaria, cât şi faţă cu societatea pentru exploataţia căilor ferate ale Turciei europene. Convenţia de lipsă pentru regularea acestor cestiuni se va forma imediat după încheierea păcii, şi anume între Austro-Ungaria, Poarta otomană, Serbia şi între principatul Bulgariei. — Articolul XIX dispune, ca finanţele provinciei să se administreze pănă la terminarea organisaţiunii noue de cătră o comisiune europeană în conţelegere cu înalta Poartă. — Articolul XXII tractează despre tăria efectivă a trupelor ruseşti de ocupaţie şi zice mai departe: „Durata ocupaţiunii Rumeliei-estice şi a Bulgariei se statoresce cu 9 luni, începend cu ziua când s’au schimbat ratificaţiunile, şi guvernul rusesc se deobligă, a sevîrşi în decurs de alte trei luni evacuarea acestui principat, şi trecerea trupelor prin România.“ Aici sânt clar’ precisate toate drepturile şi obligamentele Bulgariei, precum şi prestaţiunile ei făcute altor state, şi totuşi nu se poate afla nicăiri un punct, care nici măcar pe departe nu se poate interpreta într’acolo, că ar fi existat intenţiunea, a îngădui Rusiei o posiţie separată înaintea celorlalte puteri Signatare. Dl ministru de externe a zis privitor la regularea definitivă a stărilor bulgare, că e neîncungiurat de lipsă cooperarea Rusiei. Aceasta însé nu a avut valoare, decât numai pentru ântâia constituire a țerii, căci astâdi nu mai rămâne nimic de întrebat. Cuvintele ministrului numai în acel înţeles pot fi interpretate, ca raporturile, ce astăcji stau într’o formă deplin legală,să fie schimbate în favorul Rusiei, şi în faptă Ţarul Alexandru al III-lea e împins de opiniunea publică a lucra în acest înţeles. Contele Kálnoky crede în iubirea de pace a Ţarului, şi eu împărtăşesc această încredere, dar’ opiniunea publică din Rusia se mişcă într’o direcţiune de tot contrară, şi prin exprimări precum e acea citată, ajungem numai resultatul, de a da sucurs direcţiunii panslaviste de expansiune, care apoi din parte’şi va face o presiune asupra Ţarului, aşa după cum o crede ea de bine. E de lipsă dar’ la tot caşul o limpezire privitor la declarările Excelenţei Sale, cari declarări în sfîrşit se par a sta în contradicţiune cu programul desfăşurat de ministrul-president ungar, după care noi nu insuim la vre-un protectorat în Peninsula Balcanică, dar’ aceasta a o permite altora, încă nu am fi dispuşi, s’ar pute cugeta, ca noi să acordăm Rusiei o influenţă durabilă în Balcani, precând noi această influenţă noi pentru noi nu o pretindem. Dar, chiar dacă nu ar fi primejdioasă o astfel de schimbare a raporturilor în favorul Rusiei, cum e ea atunci posibilă? Să se înlăture cumva constituţia? Acea constituţiune, care a o crea a ajutat şi Rusia ? Aceste sunt întrebări, la cari eu aş ruga pe dl ministru să-mi dee un răspuns, pentru că dela acest răspuns atîrnă atitudinea mea mai departe faţă cu guvernul. După contele Eugen Zichy vorbesce: Contele Kálnoky. Dînsul amintesce observarea, cu care ’şi-a introdus exposeul, după care mi-e foarte greu a vorbi unui ministru privitor la o crisă, care numai acum e în desvoltare. Cu aceea, ce a dis dînsul în exposeu, s’a ajuns aproape marginea celor ce poate să ijbă dînsul astăzi cu privire la simţămintele sale de responsabilitate şi cu considerare la interesele statului. Dînsul numai puţine poate adauge referitor la cele ase, e însă înclinat, a da orice desluşiri înlăuntrul marginilor amintite. Domnul referent al comisiunii, a pus o întrebare retrospectivă în acea direcţiune, cum se poate pune în consonanţă politica de astăzi a guvernului, cu atitudinea sa faţă cu acele evenimente din Rumelia, cari s’au întâmplat la începutul anului acestuia şi după sfîrşirea delegaţiunii prime. Dacă a înţeles domnul referent din punctul de vedere referitor la status quo ante, că noi ’l-am fi primit acesta după delegaţiuni, se vede că ’i s’a furişat o greşală cronologică. Precum îşi va aduce aminte înalta delegaţiune, a avut guvernul prilegiul, a se declara asupra acestui eveniment încă la începutul sesiunii delegaţiunilor din anul trecut, şi totodată a-’şi precisa şi atitudinea. Vorbitorul nu poate crede, că se va pute constata vre-un contrast între basa, pe care s’a pus guvernul atunci, şi între declarările de acum. Noi atunci ne-am pus pe terenul tractatelor, şi astăzi stăm tot pe acelaşi teren. Vorbitorul a exprimat încă atunci, că noi, din punct de vedere al intereselor noastre, nu vom pute ridica vre-o excepţiune în contra uniunii Rumeliei şi a Bulgariei, bineînţeles, ca contra unei uniuni, care nu s’a efectuat prin ruperea arbitrară a tractatelor şi fără consimţământul puterilor Signatare. Pe această casă stă guvernul încă şi astăzi. Execuţiunea practică, care ne sta nouă pe atunci înainte, era aceea, pe calea înrîuririi diplomatice, dacă nu s’a făcut prin Turcia, care era imediat chiemată a o face, a aduce lucrurile pe terenul formal şi legal, şi apoi a face prin puterile Signatare singur competente în această privinţă, ca să se considere dorinţele Bulgarilor. Căci e un princip, care stă neclintit, că tractate pot fi schimbate prin puterile Signatare. (Aprobare.) Mai este de remarcat, că în ce priveste regularea cestiunii Rumelieiestice, nu a creat protocolul din Constantinopol vre-o stare durabilă. Protocolul acesta își are pândărositatea sa principală, însă practice consistă greutatea lucrului în prevederea revisiunii statutului Rumeliei estice, prin care s’ar regula cestiunea internă a uniunii. De aceea zace greutatea principală în cele expuse, pentru că cestiunea dreptului public, nu pătrunde în sfîrşit aşa de adânc în vieaţa zilnică a poporaţiunii, precum străbate cestiunea administraţiei, a justiţiei şi a finanţelor etc., asupra cărei organisaţiune greoaie şi neîndestulitoare, s’au făcut multe plângeri din partea Rumelioţilor. Ministrul trebue să se pună în contra interpretaţiunii, ca şi când guvernul nu ar fi avut o ţintă limpede şi hotărîtă în ceea ce privesce cestiunea ost-rumeliată; adevărat, că au venit apoi evenimente împedecâtoare, şi protocolul dela Constantinopol nu s’a signalisat, întrucât puterile au declarat, când ’l-au subscris, că revizuirea statutului e de a se supune aprobării puterilor, și după aceea să urmeze regularea definitivă prin aceea, ca să se iee și în tractatul de Berlin schimbări devenite de lipsă prin nouele raporturi. (Va urma.) fapte curat românesci, pe cari le vom releva mai la vale, între Românii din Cernăuţi s’a furişat, dupăcum vedem, zavistia şi desbinarea, care nu cred, că a adus vreodată un bine în lume, care a slăbit şi a ruinat popoare şi naţiuni întregi. Pe cât îl cunoacsem pe profesorul Ciuntuleac, Sfiinţia Sa este un bărbat de prestigiu şi de merite, este un Român probat cu rară consciinţă naţională, deşi predă Sfiinţia Sa religiunea ort.-ruteană la gimnasiul superior din Cernăuţi, este membru la societatea literară română şi la „Armonia“ din Cernăuţi, apoi membru la „Şcoala română“ din Suceava. Afară de aceasta îl cunoascem de un bărbat moral, de un apărător înfocat al causei naţionale şi de un om cult cu maniere superioare, carel-au adus în conexiuni amicale cu mai mulţi aristocraţi români din ţeară, a cărora încredere o posede Sfinţia Sa cu totul. Cum de vine Sfinţia Sa să fie persecutat de un partid de al nostru, ba să fi căltat chiar în disgraţia superiorilor sei clericali, aceasta nu ni-o putem desluşi. Am sciuit, că Eminenţa Sa, Preasfinţitul şi prea bunul nostru Metropolit punea odată mari speranţe în acest preot tiner, dar nefericit, care sdrobit de evenimente familiare, a îmbrăţişat starea călugărească, cu dorinţa pregândă, ca să ridice şi să înalţe prestigiul cinului monachic, cu dorinţa, ca să lucreze paralel pentru înălţarea şi întărirea bisericei de o parte, şi a scumpei sale naţiuni de altă parte. Regretăm foarte, aurind, cum că acest bărbat demn şi onest se află pe marginea desperării din causa persecuţiunilor grozave a foştilor sei amici şi fraţi în Christos. Pentru ca să dovedim numai o faptă lăudabilă curat română săvîrşită de părintele profesor Ciuntuleac în calitatea sa de profesor de religiune ortodoxă-ruteană, lăsăm să urmeze următorul fapt: Când a început părintele profesor Ciuntuleac activitatea sa la o catedră ruteană, Sf. Sa, care nici nu putea ceti limba ruteană, de scris nici vorbă, — nu ne-am supărat de fel, ci din contră noi ne-am veselit, pentru că vtiam prea bine, cum că părintele Ciuntuleac este numai singur omul la locul său, ca să facă propagandă română între elevii săi rusificaţi. Dovadă numeroasele articole publicate de propaganda panslavistă în mai multe jurnale rusesci, şi îndreptate contra acestui profesor. Dovadă şicanele şi grelele obstacole, care le sufere meritosul bărbat din partea Rutenilor de aici din ţeară şi din Galiţia. Şi nu-i nici mirare! La început, frecventau religiunea ortodoxă predată în limba ruteană vreo 80 de elevi gimnasiali din toate opt clasele, astăzi a scăciut numărul acesta la jumătate, căci nu cercetează mai mulţi de 40 elevi religiunea ruteană ortodoxă. Ceilalţi au trecut în paralela română, la părintele profesor de religiunea ortodoxă română, Stefanelli, şi este de sperat, că deprimând acolo limba română, se vor înscrie şi la limba română, şi se vor trezi cu încetul, cum că bunii şi străbunii lor au fost Români, dar’ s’au ratenisat prin inundarea ţerii Prutului şi a Nistrului cu Galiţieni. Va săjică, un atare Român, un atare profesor, care redă naţiunii române sute de notabili, Români de pe malul Nistrului, cari au fost rutenisaţi, — oare nu este el de respectat ? Oare n’ar trebui să fie Sfinţia Sa încuragiat din toate părţile şi felicitat şi înaintat, nu însă urgisit şi persecutat? Dacă astfel de bărbaţi români rari, vor fi aduşi pănă la desperare prin şicanele celor de un sânge cu ei, atunci nici nu putem spera vreodată, cum că elementul român, naţiunea istorică a ţerii îşi va ajunge cândva scopurile ei, la care tinde. Pacea şi dragostea ni-o dictează religiunea noastră. Aceste aduc unirea. Unirea aduce apoi întărirea ţerii şi a naţiunii. Să aibă în vedere aceia, pe care îi ating aceste şire, că prin egoism, prin zavistie, prin ură şi răsbunare ne vom sfâşia noi singuri, şi vom risipi şi edificiul ce am început abia a-l zidi. Nu ne îndoim nici de părintele profesor Ciuntuleac, că şi el va tinde mâna spre dragoste frăţească reînnoită, a celor ce crede că-m i sânt răuvoitori. Nu ne îndoim, cum că va ave în vedere dimpreună cu pretinșii sei contrari proverbul străbun: „Concordia parvae res crescunt, „Discordia maximae dilabuntur F r o s i n a. — Pe legea mea, se poate se mai întrebi? aș voi din tot sufletul. Stii prea bine, că eu sânt dela fire destul de miloasă. Dumnezeu nu ’mi-a făcut inima de peatră, și prea sânt zeloasă de a da mână de ajutor, când văd niște oameni, care se iubesc cu toată onoarea și curățenia. Ce am putea să facem în împregiurârile de față? Cleant. — Te rog, gândesce-te nițel. Mărioara. — Desfașurâ-ne luminile tale, Elisa. — Află vreun chip să strici ceeace ai pus la cale. F r o s i n a. — Acesta e un lucru destul de greu. (Câtră Mărioara.) Cât pentru maica d-voastre, ea nu e cu desăvârșire lipsită de cuminție, și poate că am isbuti să o înduplecăm a-i face fiiului parte de darul, pe care voia să-’l dee părintelui. (Cătră Cleant.) Aflu Jnsă, că e la mijloc un alt lucru mai rău, fiindcă tata d-tale îți este tată, Cleant. — Asta se înțelege. Frosina. — Vreau să aili, că el are să rămâna cam îndârjit după ce se va vedea refusat și că nu prea îi va veni apoi la socoteală să-’și dee învoirea pentru căsătoria d-voastră. Ca să punem dar’ cu bine lucrul la cale, ar trebui ca refusul să vină chiar dela el și să ne dăm silință de a găsi vre-un chip, spre a-’l face să-’i treacă pofta de a te lua de soție. Cleant. — Ai dreptate, F r o s i n a. — Se înțelege, că am dreptate; o sciu prea bine. Astfel ar trebui să se pună lucrurile la cale; dar’ cine la naiba va găsi în ce fel și ce chip .... Stați nițel. Dacă am putea să aflăm vreo femee cam trecută de ani, care ar avea talentele mele și ar sei destul de bine a se preface spre a putea să treacă drept cocoană mare. Ni-am face în pripă o poveste despre viața ei, am găsi pentru dânsa vre-un nume bizar de marchisă ori de vicomtesă, —a bunăoară din Bretagne; cât pentru mine, mă simt destul de îndemânatică spre a-l face pe țața d-tale să creadă, că are a face cu o persoană bogată, ce are, afară de palaturi, sute de mii de taleri în bani gata, că este înamorată pănă la urechi de dânsul şi doresce să-’i fie soție, fiind chiar gata să-’i dee, prin contractul de căsătorie, toată averea; şi nu mă îndoiesc câtuşi de puțin, că el ar lua propunerile mele drept bani buni. Căci la urma urmelor, el prea mult ve iubesce, o sciu prea bine; dar’ tot mai mult iubesce banii: eară după ce, orbit de această momeală, ve va fi dat odată învoirea lui, prea puțin ve pasă de desamăgirea ce-’l va cuprinde, când vor începe să se dee pe față marafeturile mardiusei noastre. Cleant. — Toate aceste sunt prea bine chibzuite, Frosina. — Lăsați pe mine. îmi aduc tocmai aminte de una dintre prietenele mele, care va sei să ne scoată acest lucru la capăt. (Va urma.) TRIBUNA Din Bucovina, în „Revista politică“ Nr. 12, trimite profesorul rutean de religiune ortodox, Emanuil Ciuntuleac o desminţire. Din această desminţire vedem bine, că părintele profesor Ciuntuleac nu se bucură în toată societatea română din Cernăuţi de frăţia şi sinceritatea ce-o merită cu tot dreptul astfel de bărbat, ce are pentru sine merite distinse, şi Nr. 258