Tribuna, octombrie-decembrie 1886 (Anul 3, nr. 225-299)

1886-12-03 / nr. 278

Pag. 1110 asociaţi vor lucra pentru prosperarea şi înflori­rea ei. „Atunci poate că va înceta această luptă despre mărunţişuri, care poate face bucurie numai duşmanilor patriei noastre, ar înceta tendenţa şi setea nestâmpărată de maghiarisare, car’ poporul maghiar s’ar mântui de usurpatorii sei şovinişti.“ P. B. B. Presa rusească în oarba ei ură faţă cu monarchia noastră nu cunoasce margini. Spre a se putre vede pănă unde poate merge sfruntarea diari­­ştilor moscoviţi, cităm după „Telegraphul“ din Bucuresci un articol din „Mos­covsk­ie Wiedomosti“ subscris de însuşi faimosul panslavist Ratkoff. Iată-­l: „Discursul împăratului Wilhelm ne arată, că Germania se crede ameninţată. Cuvintele ro­stite de bătrânul împărat declară fără şovăire de unde vine pericolul: forţele Rusiei şi ale Fran­ciei sunt superioare celor germane, a­lis împă­ratul. Aşadar, din partea celor două state vine pericolul pentru Germania. Această opinie a bătrânului împărat e fără temeiu, în ceea­ ce pri­­veşce Francia, apoi demult deja se scie, că re­­laţiunile între ambele state sânt încordate, căci compturile privitoare la Alsacia şi Lorena sânt neîncheiate. Prin urmare temerile împăratului Germaniei au un reson de a fi în această pri­vinţă. Dar’ aceeaşi măsură nu ni se poate aplica nouă. Germania cu Rusia n’are nimic comun cu a­ti­t­u­di­n­e­a r­e­c­i­p­r­o­că a F­r­an­ei­e­i cu Germania şi simpatiile noastre pentru poporul francez nu pot și nu trebuie să case din domeniul simpa­tiilor platonice. N’avem cu cei din Berlin nici compturi vechi, nici compturi nouă a răfui. Rusia, domnind preste teritorii imense nu se va pricopsi cu nimic răpind vre-o bucată din angu­­stul teritor german. „Credem că și Germania n’are trebuinţă de a invidia posesiunile ruse. Este cunoscut, că începând dela Petru-cel-Mare, Germanii au pri­mit permisiunea de a se stabili în Rusia, folo­­sindu-se în acest cas de toate drepturile cetaţe­­nesci, ba mai mult chiar, căci li s’au dat multe previlegii şi drepturi, ce n’au popoarele indigene. Dela Petru-cel-Mare Germanii au ocupat în im­­perul rus posturile cele mai înalte în administra­­ţiunea ţerii, în minister, în armată şi marină, în şcoli chiar au fost şi sânt miniştri, asemenea şi în clasa industrială şi comercială ei au ocupat locurile cele mai bune. Sub domnia reposatu­­lui Hasudar, în armata rusă se numărau preste 35 la sută de Germani printre gradele militare superioare. Deci mi de mii de Germani vin me­reu şi colonisează pământurile cele mai fertile din teritorul ţerii. Şi trebue să le dăm drep­tate, că pănă acum n’avem se ne plângem de acești Germani, cari părăsind „ Vaterland“-ul lor, au scitit să facă din Rusia adevărata lor patrie. „întrebarea deci este, ce vrea mai mult principele de Bismarck dela noi ? Nu cumva oare cancelarul de fer crede că a sosit timpul, ca cestiunea „Mărei-Ostice“ să case la lumină? Nu cumva această cestiune poate fi privită ca punct de plecare pentru neînţelegerile între noi şi puternica Germanie? „Dacă cei din Berlin aruncă ochii asupra Mărei-Baltice, dacă au gust de a-­şi apropria por­turile Reval, Riga, Libava şi celelalte, apoi acea­sta este o simplă iluzie, care trebuesce părăsită. „Rusia nu poate permite o asemene preten­­ţiune. Dacă greşim punând pe comptul celor din Berlin aceste tendenţe, atunci nu mai înţelegem deloc temerile împăratului Wilhelm. Nu cumva oare principele Bismarck a luat în serios palavrele presei europene des­pre o alianţă posibilă a Rusiei cu Fran­cia? Noi unii nu credem ca să fie aşa de credul. „Sunt şi pot fi neînţelegeri între Rusia şi Germania, dar­ aceste neînţelegeri aparţin poli­ticei generale, care, după bunăvoinţa reciprocă, se pot resolva diplomaticesce. „Noi credem că ar fi mult mai just, ca Ger­mania să încheie socotelile sale înainte de toate cu Austria, care numără preste 11.000.000 de Germani printre supuşii sei şi cari de drept trebuesc alipiţi la patria mumă a gintei germane. Spre Viena trebue să-­şi ţintească ochii cancela­rul de fier, căci acolo e nodul Gordian al tutu­ror cestiunilor încurcate.“ -O emblemă a învăţătorilor ar fi, o lumină încru­cişată cu o peană de gâscă, simbolul desvoltării morale şi intelectuale împreunate cu­­ sărăcia. Ne disputam vioiu, când ceva neaşteptat ne în­trerupse disputa şi ne umplu de fiori răci. Unul dintre noi momentan deveni palid ca ceara şi cjise : — Audii nişce paşi. La amrul acestor cuvinte sângele din vine ni se sui în cap, ear’ noi înlemnirăm; totuşi luarăm puţin curagiu prindând unul revolverul, altul săcurea, ear’ alţi doi se apropiară de foc, ca la cas de lipsă să se apere cu tăciuni. — Şi acum audii, — continuă el. — Cum poţi aud­i d-ta, şi noi nici decum, — întrebarăm noi. — Acum audiii a treia oară, — întări res­pectivul. Mişcându-’lai capul să privesc în o parte, audii şi eu, dar’ ce audii? Pălăria mea se atingea de o ramură de brad. — — Acest sunet ’l-ai audit? — întrebai eu. — Acesta. Atunci ne puserăm toţi pe un rîs cu ho­hot, rfitend noi înşine de noi, dar’ frica‘tot nu se şterse din inima noastră, căci stând înaintea focului la căldură, şi aucţind murmurul văii, ni se făcu sete , dar’ cum să mergem ? Ne luarăm fiecare câte un tăciune în spate şi numai aşa cutezarăm să mergem spre a ne stempăra setea. Ulpianul. TRIBUNA Lovitura de stat dela 9 August. „Telegraphul“ din Bucuresci con­tinuă : III. Primo. — Dînsul scia, că Bulgaria se află în cea mai deplorabilă situaţiune, că diferiţi agenţi străini plătiţi cutreerau principatul spre a ridica poporaţiunea la răscoală în contra autorităţii pă­mântene, că în fine, câteva din oraşe nu mai voiau să scie nici de guvern. Văziând toate acestea şi temându-se ca nu cumva să vină un altul la putere și să-’i iee protiraia fără de care n’ar mai fi putut tăia și spânzura, — lăsă fără titular ministerul de interne, cel mai interesant departa­ment, compunând apoi cabinetul din astfel de creaturi tîrîtoare, ce formau numai umbră de miniștri. Secundo. — Suveranul statului devenise un fel de „cap de Turc“ în coloanele di­a­re­­or subvenţionate, ear’ A. S. Principele să ataca făţiş, mai rău chiar decât s’a putut ataca vre­odată o persoană de rînd în Bulgaria. Broşuri conţinând diferite injurii la persoana Suveranului, se vindeau în faţa palatului şi­­i­ se aruncau în trăsură precând eşia pe stradă. Aşa că făţiş de tot şi fără genă ’i­ se spunea a se reîntoarce de unde a venit; guvernul însă părea, că este cu­prins de somn letargic, ascunfiendu-i şi hipocraţia. Tertio. — Cine ce lua, ori ce da, nu se mai ţinea compt în Bulgaria. Pentru conducerea politicei externe şi manevrarea armatei noastre permanente, putea cineva mai bine s’o afle dela băcănii decât dela consiliul de miniştri. Cu câ­teva­­z­ile înainte de fiiua de 8, se făceau prepa­rative pentru respingerea armatei sârbe dela frontieră. Armata făcea marşe şi contra - marşe în toate direcţiunile principatului; se făceau for­tificări şi se primiau raporturi dela Trîn şi Ţa­ri­brod, că Sârbii ar fi, mâne, vor să treacă ho­tarele etc. etc. Toate acestea, după­ cum vede cetitorul erau născocite de Radco Dimitrieff şi căpitanul Vazoff, cu scopul de a produce disordine în armată şi poporaţiune, ca cu acest mod să se poată opera cu facilitate atentatul dela 9 August. Totul era însă o farsă, car’ Petcu Caraveloff cu Nichifo­­roff şi Tanoff rîdeau sub mustaţă! Sdrobiţi de oboseală, adormirăm, însă tot cu frică, ca nu cumva să ni se stîngă focul, dar­ am şi ars vre­ o două care de lemne. Dimineaţa la 6 oare plecarăm cătră ţinta călătoriei noastre. Aci avurăm să ne luptăm cu mari greutăţi, căci aveam să suim un deal foarte înalt numit „Custumi“ acoperit cu jipi (brajii pitici) şi stânci, ca să ajungem la culmea Rete­zatului, de unde puteam să ne suim la vîrf. Dela culme, lăsându-ne vestmintele mai groase, ca se fim cât de comolii, pe un loc de o posi­­ţiune aproape perpendiculară, încât o singură mişcare de peatră sau alunecare ar fi fost de ajuns, ca să cădem în un abis. Cu ajutorul lui D-­jeu însă nevătămaţi la 8 oare dimineaţa am ajuns în vîrful Retezatului, unde este asefiată de cătră militari o d­ubă, la basă de vre-o 10 m. □, care însă dela câmpie abia se observă. Timpul era curat, puţina ceaţă ce se arăta nu ne împedeca, ca privind în giur de noi, să vedem în cele mai întinse depărtări. Cătră Mea­tă-(Ji, în România, Turnu-Severin şi Du­nărea ni se oglindia prin ceaţă, cătră Meadă­­noapte Valea-Murăşului şi Munţii-Apuseni, cătră Răsărit munţii Sibiiului şi cătră Apus munţii Se­­verinului. La poalele Retezatului se vedeau 4 lacuri: Iezerul, Lacul-negru, Lacul de sub Re­tezatul și Lacul-mic. Mai este încă un lac Za­­noaga; acela însă fiind după un alt deal în o adâncime, nu­­l-am putut vedea. Privirăm la ţi­nutul de sub picioarele noastre, la munţi, care Cuatro. — Nu se poate admite altfel, decât că această falsă comedie s’a făcut cu consimţământul ministerial. Era plănuită cu tot dinadinsul o astfel de influenţă prin rîndurile ofiţeraşilor naivi. între altele dl Caraveloff s’a gândit, ca nu cineva în poltica sa să supere pe guvernul ru­sesc, la uşa căruia creijând, că va mai veni într’o o­b a înăbuşit complotul din Burgas diri­­giat şi provocat de agenţii rusesci contra per­soanei prinţului Alexandru. Acel complot nu era, decât un fel de prolog la detronarea de la 9 August, că complotul din Burgas avea de consecvenţă distrugerea Bulgariei, se probează chiar prin faptul revoluţiei isbucnită în acel oraş la 23 octomvrie, căci tot aceleaşi persoane ce compuneau acel complot cu preotul muntenegrean, căpitan Nabacoff şi alţii în cap, îi vedem şi în capul revoluţiei provocată de consulatul rusesc din Sofia. Şi al cincilea. — Las la apreciarea ceti­torului manifestaţiunile trimbiţate de „Tîrnovska Constituţia“ (Nr. 9), organul lui Caraveloff, prin care se constată cea mai vădită neruşinare. Acest organ a denaturat combinaţiunile, pe care Caraveloff pentru dorinţa sa de putere, a fost gata să le facă sacrificând Bulgaria. Acest domn în calitatea sa de membru regent, retribuit pe lună cu 2000 lei, în timpuri atât de critice şi grele, nu s’a sfiit a cutreera ţeara, pentru a face intrige şi să compromită guvernul. Aşadar, culpabilul de căpetenie al fiilei de tristă memorie, este ex-ministrul - preşedinte Petcu Caraveloff împreună cu colegii sei: Tanoff şi Nichiforoff. Şi dacă crede dl Caraveloff, că în realitate nu sânt adevărate cele spuse de Grueff, Ghenoff şi Bendereff, n’are decât să case la lumină şi să le contesteze. Iată acum şi documentele, pe care le ală­tur act. IV. Deposiţiunea maiorului Grueff înaintea consiliului de resboiu. Nu pot precisa într’un mod conchis, când a fost luată hotărîrea de a depune pe principele Alexandru. Pot spune însă, că idea privitoare la răsturnare a prins rădăcini în­armaţi pe timpul, când presa oposiţiunii în unison cu organul ofi­cios, au început a ataca persoana principelui, îmi aduc aminte, că mare impresie a făcut asupra noastră, a militarilor, cele tipărite în filarele „Naroden Wiestnik“ și „Nesavisimosti“, cari căutau punctele de împăciuire cu Rusia; această împăciuire nu putea să fie atinsă decât cu abdi­carea sau răsturnarea principelui Alexandru I. Am locuit pe atunci în şcoala militară şi veniam în capitală de două, trei ori pe săptămână având ocasiune să vorbesc despre politică cu amicii mei, printre cari a fost şi maiorul Nichiforoff. îmi aduc aminte, că atât poporaţiunea Sofiei, cât şi societatea propriu ru­să, se ocupa cu cestiunea privitoare la noul răsboiu cu Sârbia. Ministerul credea de neapărată trebuinţă pentru salvarea patriei, împăciuirea cu Rusia, într’o convorbire ce ministrul Tanoff a avut cu căpitanul Bendereff, cel dintâiu emisese într’un mod nu se poate mai clar opinia, că sal­varea patriei depinde de armată, care trebue să răstoarne pe prințul. în această convorbire mi­nistrul declară însă, că Caraveloff șovăiesce şi nu este pănă acum hotărît. ni se păreau ca pitici, la întreaga ţeară a Ha­ţegului, apoi la 9 care plecarăm oara în jos. Co­­borîtul era mai greu ca suitul, pănă la culmea Retezatului. De aci coborîrăm la lacul de sub Retezatul, din care isvoresce „Rîuşorul“ ce trece prin Rîu-de-Mori. Aci spre plă­cuta noastră surprindere văzurăm 10 capre săl­batice, care mai nainte s’au fost adăpat în lac, şi acum suiau spre vîrf. Plini de bucurie de cele văzute, şi aflând pe vale o cale mai bunişoară, ajunserăm la smeură, cu care alungându-ne foamea, ne continuarăm calea pe unde am venit. în muntele Ciurdă autu­răm un vers de flueră sunând, aşa de melodios şi de cu jale, încât deşi flămenfii, trebuirăm să stăm mai 20 de mi­nute să ascultăm acel vers, pănă­ ce n’a încetat. In acel vers de jale era întrupată durerea. Acel vers, care îl folosia Românul nostru pentru dis­­tracţiune, ar fi stîrnit în ori-şi­ ce operă aplau­­sele tuturor ascultătorilor. Ne veniră în minte talentele cu care sânt provăliuţi Românii dela nascere, şi care spre durerea comunâ, trebue ca necultivate să apună în mormânt. Cugetând la aceste, nici nu sciurăm, când pe la 4 care ajun­serăm înapoi la Rîu-de-Mori, unde, cum eram flămânzi, ne ospătarăm la colegul nostru Popescu cu un prânz cinstit „dăscălesc.“ Grădisce, 10 Septemvrie 1886. După aceasta conversaţiune corpul ofiţeresc din capitală rămase într’o agitaţiune, care n’a putut dura multă vreme, au trecut preste cinci ade şi numai după acest timp ministrul Cara­veloff a crefiut, că e timpul să anunţe, că el va da semnalul, pentru­ ca răsturnarea să se facă. Atunci s’a răspândit prin ofiţerii regimentului Strumsky convingerea, că lucrurile stau foarte rău, şi că interesele vitale ale Bulgariei cer, ca să fie în fine resolvată dilema: sau Bulgaria să peară, sau prințul să abdice. Eu unul am emis această părere vorbind cu căpitanul Beloff din regimentul ântâiu de artilerie. Imediat ce această convingere prinsese rădăcini în regimentul ântâiu de linie și într’un regiment de cavalerie, ofițerii acestora au primit partea a doua a dilemei, decla­rând, că sânt decişi, a lua parte activă în sal­varea patriei. Strumsky-polk a fost iniţiat de căpitanul Bendereff. Ministrul Tanoff, aflând că idea de răsturnare a devenit cunoscută garni­­soanei întregi a declarat, că lovitura trebue gră­bită şi după o înţelegere cu Caraveloff, care era sfios, fixă ziua revoluţiunii pentru Vineri (prima August.) Nu stiu însă pentru­ ce Strumsky-re­­giment n’a fost gata pentru acea fii­m‘ lovitura a fost amînată pentru fiiua de 3 August. în acea fii­nu s’a putut face lovitura din causa, că comandantul drujinei, căpitanul Gheneff, a voit să se încredințeze înainte de toate, dacă lucrurile sânt serios pregătite. Având o întrevedere cu dl Tanoff, acest căpitan a fost con­vins, că este neapărata trebuinţă, ca faptul se fie consumat. Cu toate acestea Ghe­neff şovăi şi în urmă rugă pe comandantul re­gimentului, maiorul Stoianoff, ca locul seu să fie ocupat de un alt căpitan. Aşadar, declar, că guvernul prin intermediul ministru­lui de interne, dl Tanoff, a îndemnat pe ofiţerii din garnisoană să facă re­­voluţiunea de la 9 August. Dl Tanoff mergea mereu pentru aceasta la agenţia rusă, unde consfatuindu-se, cerea garanţii, stipulând condiţiunile resturnării, în ceea­ ce ne privesce, apoi opinia mea este, că n’am fost în toate acestea, decât nisce instrumente. Noi credeam, că facem bine, şi că scăpăm de perire patria ameninţată. Merg la moarte chiar cu consciinţa împăcată, deoare­ce nu m’am condus de altă idee, decât de aceea a mântuirii patriei ameninţată. Altceva m’a ghidat, în contra Alteţei Sale personal n’am putut ave absolut nimic, mă bucuram de o situ­aţiune bună, ara fost totdeauna unul din cei, cari se bucurau de bună voinţa principelui. Un fapt dovedesce aceasta, şi anume acela, că din causa amînării loviturii de stat pregătită pentru fiiua de 3 August, eu unul am declarat căpi­tanilor Vazoff, Dumitreff şi Bendereff, că refus a mai face parte din conjuraţiune. Această re­­soluţiune a mea am declarat-o şi maiorului Ni­chiforoff, precum şi maiorului Vancoff. Causa, care m’a făcut a lua această hotărîre se întemeia pe faptul, că nu voiam să fac ca să participe la revoluţiune cadeţii, pe cari îi consideram de copii şi cari prin faptul participării la lovitura de stat, trebuiau să se demoraliseze. Maiorul Nichiforoff împărtăşia opinia mea, dar’ declară, că Caraveloff este de această părere. Această convorbire a fost la ameafia fi­rii de 3 August în propria locuinţă a maiorului Nichi­foroff. Cu toate acestea plecând, am declarat, că sânt şi rămân de părere, ca şcoala militară să rămână un spectator pasiv la toate cele, cari se pregătesc. Zaharia Stoianoff. IM» B Bucovin­a. (Informaţiuni particulare ale „Tribunei“.) Exposiţia din Cernăuţi. (Urmare.) O parte însemnată a expoziţiei o formau ar­ticolele agriculturii şi forestieriei. Expunători străini nu găsim aci, ce e de regretat; pe cele­lalte ramuri ale muncii omenesci constatăm pre­­valoarea articolelor străine, aci ele lipsesc cu to­tul. E drept, noi sântem o ţeară agricolă, şi cu toate acestea starea agronomiei e mult mai joasă decât în celelate ţeri ale Austriei. Ardealul pare a fi mai progresat în astă privinţă. Foarte bine representate au fost vitele. Vitele cornute au fost mai ales expuse din părţile ro­­mânesci de colonii şvăbesci cum şi de boieri. Era adevărată representaţie a boviculturii din ţeară. Asemene­a fost cu oile. Nu astfel cu caii, găinele şi albinele. Speciile de găini din ţeară n’au fost representate de loc, ci numai găini importate din Germania, Francia etc. Din stu­­părit erau representate numai sistemele cele mai mari din Germania etc.; cum însă cultivă albi­nele ţeranul, de­geaba o căutăm aceasta la exposiţie. Dl Vassi din Hagicsfalva expuse sistemul său cel mai practic de a cultiva albinele : era foarte admirat şi e cel dintâiu. Dl Geib expuse o invenţie proprie, de a strînge mierea; un aparat întru adevăr Nr. 278

Next