Tribuna, octombrie-decembrie 1886 (Anul 3, nr. 225-299)

1886-10-10 / nr. 233

Anul III Sibiiu, Vineri în 10/22 Octomvrie 1886 Nr. 233 Abonamentele Pentru Sibiu: 1 lună 85 cr., Va an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/4 an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 10 an 10 fr., la an 20 fr., 1 an 40 fr. Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un minier costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Sifkiu, 9 Octomvrie st. v. „Pester Lloyd“ publică în numărul de alaltăieri următoarea depeșă primită din Praga: „Studentul în medicină Ioan Coloman Kostelny din Liptó-Szent-Miklós s’a sinucis. A fost găsit cu gutui tăiat și cu arteria deschisă într’o baltă de sânge. După „Narodui“ causa sinuciderii este un conflict al omului tiner cu tatăl seu, un cojocar din Szent-Miklós, care a refuzat a-i mai da vre-o sprijinire fiului seu, fiindcă acesta luase parte la uneltirile panslaviste. După „Narodni“ sinucisul făcea parte din liga secretă a teologilor evangelici de la Pojon, ai cărei membri au fost relegaţi de la toate aşezămintele de învăţământ superior din Ungaria. Kostelny era înscris la universitatea cehă, unde li se conferise unul dintre stipendiile aşa numite „slovăcesci“. Care va sejutA la Szent-Miklós trăiesce un cojocar, Kostelny, care are un fecior loan Coloman. loan Coloman Kostelny, feciorul cojocarului, umblă la şcoală, termină studiile gimnasiale şi se înscrie între teologii evangelici din Pojon, ca să se facă preot evangelic. Mai mulţi dintre teologii slovaci, între care şi Kostelny, ţin întruniri literare de un caracter privat şi mai mult ori mai puţin secret, fiindcă se tem, că nu li se vor permite aceste întruniri, dacă se va sti, că le ţin. Autoritatea vise, totdeauna trează, dă de urma acestor întruniri, le declară de ligă panslavistă secretă şi relegă pe teologii ce luaseră parte la întruniri, între care şi pe tinerul Ioan Coloman Kostelny, fociorul cojocarului K Kustelny din Liptó-Szent-Miklós. El are noroc, căci se înscrie la universitatea din Praga și obține unul dintre stipendiile destinate pentru Slovacii ce studiază la această universitate. Din întâmplare însă cojocarul Kostelny e om animat de sentimente patriotice și nu mai vrea să scie de fiiul său denaturat, care ia parte la uneltiri panslaviste. Astfel tinerului Ioan Coloman Kostelny, alungat din patria sa şi despărţit de părinţii sei, nu îi mai române decât să se sinucidă, ceea ce şi face cu hotărîrea proprie tuturor oamenilor ajunşi la desperaţiune. Aceasta e fabula. Dar’ morala care este? Morala oficială e: Iată unde duce panslavismul! Nu stim, dacă este ori nu în toate amănuntele ei adevărată fabula. Dar’ amănuntele sânt mai mult ori mai puţin indiferente. Lucrul de căpetenie este, că un important chiar din „Praga“ ne povestesce fabula aceasta, car’ „Pester Lloyd“ spune mai departe ceea ce a povestit (ziarul din Praga. Astăzi mii şi mii de oameni sciu fabula, trag cuvenita învăţătură din ea — şi ideile se lămuresc, lumea se dumiresce asupra stărilor de lucruri din statul ungar. S’a sinucis un om. Atâta pagubă! Oameni sunt destui în lumea aceasta, mor în toată clipa şi alţii se nasc în locul lor. Moartea aceasta e însă o moarte simptomatică şi cualificată totodată. Cetind splrea aceasta mii şi mii de părinţi dinţerile coroanei ungare îşi aduc aminte de copiii lor, care au fost şi ei alungaţi din ţeara lor, au fost şi ei puşi în conflict cu părinţii lor. Eare între părinţii aceştia sânt mulţi bătrâni slăbănogi, multe mume văduve, şi alăturea cu părinţii multe surori fete în păr şi mulţi fraţi încă neverstnici, — multe, foarte multe suflete nevinovate sânt, care privesc »picuci 01 pinga. 1 au« Doamne! Dar’ miserie, durere şi desnădăjduire a fost totdeauna pe pământ. Nu în zadar ni se spune în „Ma hab har a ta“, că „o puternică durere atîrnă de viaţă, viaţa durere este numai“. Să sufere dar, cei ce nu vor să se pătrundă de marea „idee de stat“, dacă aşa cere „idea“, în marea de durere, care se numesce viaţă, ceva durere mai mult ori mai puţin nu produce nici flux, nici reflux. — „Idea“ să învingă şi toate se trec! Fără îndoială! Vorba e însă, că din durerea cea multă se adună multă mânie, şi mult are să sufere „idea“, când va veni odată timpul, ca să se descarce mânia aceasta. De giur împregiur toate ţerile sânt pline de oameni, care au părăsit ţeara aceasta, s’au depărtat de părinţii, de fraţii, de rudele, de prietenii lor din copilărie, pentru că nu îi ierta firea să-şi renege neamul. Dacă ar fi fost oameni cu independenţă materială, ar fi stat aici, cum au stat alţii; dacă ar fi fost oameni slabi de înger, s’ar fi făcut slugi plecate, cum s’au făcut alţii: erau însă oameni săraci şi de o fire îndărătnică, — erau ceea ce un mare scriitor numesce „aristocraţia sărăciei“, — şi de aceea s’au dus cu capul ridicat şi cu sprâncenele încreţite. Oamenii aceştia, risipiţi prin toate ţerile, care ne încungiură, acolo, unde se află, propagă dispreţul şi ura şi mânia contra acelora, care nu şi-au suferit aici în ţeara lor, şi lucrează cu stăruinţa, cu rîvna neîmpăcată a pribeagului, o rîvnă, pe care Maghiarii trebue să o cunoască foarte bine. Nu se tem oare Maghiarii de resultatele acestei lucrări? Nu cred ei, tot nu cred încă sosit timpul, ca să curme o politică, prin care îşi fac duşmană întreaga lume, în mijlocul căreia se află, şi silesc pe cele mai disparate elemente să se unească în contra lor? Nu se tem ei, că mâne ori poimâne va veni cineva şi le va dice celor de smorir ‘ { _ ^ ,r' puneţi lumea în mişcare!“ Şi astăzi tot ar mai fi cu putinţă ca ei înşişi să lejică: Haid’! ajutaţi-ne să împăcăm lumea! * Foiţa „Tribunei“. Doine poporale adunate de Sofia Popescu, înveţătoare în Rîu-de-mori. Bate vântu 'n paie ude, Strig la mândra, nu m’aude. — Ba te-aud bade, aud, Dar’ nu pot ca să-’ți respund, Căci gura ’mi-s’amuțit Find în casă c’un urât. Când s’a sparge blidu-’n fund Atunci pot ca să-’ți respund, Dară blidu-i de oțel Nu se sparge el de el, Și urâtul nu-’mi dă pace Se vorbesc cu cine-’mi place. De nu cumva rugina ’L-a prinde şi ’l-a mânca, Fundul ’i s’a ’ngăuri Şi noi bade ne-om iubi. Când s’a sparge oala ’n toartă, Atunci scap de el odată, Şi voiu putéa se vorbesc Cu cel pe care-’l iubesc, Dar’ oala-i de cusitor Nu pot scăpa pănă mor, De nu cumva s’a 'ndura Dumnezeu și Precesta Dela mine să-’l trimeață, Unde nimic să nu vară, La rânza pământului, Unde-’i dat urâtului. Căci urâtul n’are leac, Numai trei scânduri de brad, înfundate, acoperite Și cu cuie ţintuite, Apoi o cruce de fag Ridicată chiar la cap. * * * Cât e satul nost’ de mare Căi ascunse totuşi n’are, Nestrăbătute de soare Pururea tot în răcoare; Ci şi noapte tot umblai Şi-o ulicioară aflai, Ulicioară în păreu Făcută pe gândul meu, Şi de-atunci viaţă dulce Ca mine nimeni nu duce, Dar’ Dumnetreu a voit Se-’mi facă traiul urât, Trimiţând oameni în cale Se-’mi facă traiul cu jale. Duşmanii s’au oblinuit Şi cărarea-au îngrădit, Nu cu pari şi cu inele, Ci mai rău, — cu vorbe rele. Atunci ridicai cuvânt, Cătră Dumnezeu cel sfânt Să mă lase să trăiesc Precum demult tot doresc. Dumnezeu a ascultat Cuvântul ce-am ridicat, Căci trimise-un mare vânt Şi-a pus gardul la pământ. După ploaie veni soare Gardu-i la mini sub picioare, Şi ’i-oiu arunca în foc Să fiu numai cu noroc. Frundă verde de secară, ’Mi-a venit o veste-aseară, ’Mi-a venit o veste-amară, Că mândra trage să moară. Nu stiu, Doamne, cum aş face Să mă duc s’o văd cum zace, Cu faţa cătră părete Cu gura friptă de sete. Se-’i dau vin şi apă rece, Boala mândrei doar’ ’i-a trece, Şi de-aş călca dealurile Se-’i adun eu leacurile Din trei pomi trei rămurele Se le bag în trei ulcele, Se le scot seara la stele Se tragă vântul prin ele. Dimineaţa la răcoare Diua la ameadi la soare, Eară dacă s’or usca Mândrei mele eu le-oiu da, De boala ei ca să-’i treacă Sănătoasă să se facă. * * * Frunză verde floricică, Mândră mândruleană mică, Aseară-am fost dirept voi, Te-am veitut șeijând cu doi, Cel-ce ședea liingă tine, A fost pretin bun cu mine, Cel ce ședea după masă, M’a lăsat cu gura arsă. Frundă verde ’n patru foi: Eu cu doué, — tu cu doi. * * * Frundă verde lemn domnesc, Stau în loc mă socotesc: Din doué cari se iubesc? Aş iubi pe cea mai mică, Cea mai mare-i mai voinică; Aș iubi pe cea mai mare, Cea mai mică-’mi place tare. * * * De-aici pănă la Brașov Nu-i bădiță ca al meu; Cându-’l ved seara în poartă Par’că-i trandafir în roartă, Cându-’l ved seara la lună, Par’că-i floarea din cunună, Cându-’l ved seara la stele Par’că-i crucea din mărgele; Ochișorii lui Mura câmpului, Corespondență din Viena. Viena, 19 Octomvrie n. 1886. Sesiunea viitoare a delegaţiunilor, care a fost convocată pentru 4 Noemvrie n., şi care de astădată se va ţine în Pesta, va fi desigur de mare importanţă. Cestiunile politicei externe vor provoca după toate probabilităţile o viuă discuţiune încă; deasemenea şi armata se poate să devină obiectul de desbateri, mai cu seamă după ce din partea ministrului de răsboiu un credit însemnat se va cere pentru furnimentul de arme de repetiţiune. Cât priveste delegaţiunea din partea aceasta a Laitei, ea nu-i va prepara nici o dificultate, nici contelui Kálnoky, nici contelui Bylandt. Partidul german, care e frate de spirit cu Maghiarii, și care a tins totdeauna la hegemonia sa asupra celorlalte popoare, și a priceput toate interesele statului numai din punctul de vedere al acesteia lor hegemonii, e respins la minoritate de ministerul Taafic, şi partidele, care se află acum în majoritate în Reichsrat, şi impregnează şi delegaţiunilor caracterul lor, sunt mulţumite cu îndreptăţirea egală, care le fu acordată, şi nu au intenţiunea să teroriseze statul şi să-şi impună hegemonia lor. Altfel înse stau lucrurile în delegaţiunea ungurească; acolo tot domnesce nemărginit partidul maghiar, care normează orice cestiune, ce se ivesce înainte de toate după influenţa, care poate ave această cestiune asupra hegemoniei lor, şi dela acest partid e de aşteptat, că va înscena în delegaţiuni relativ la politica externă şi relativ la armată tot scenele, pe care le-am ajuns deja în Landtag-ul pestan. Aceste sunt fapte, cu care astăzi trebue să calculăm. Desigur, dacă am fi ajuns să vedem tot aceleaşi transformaţiuni în Ungaria, pe care deja le văzurăm îndeplinite în partea de aici a Laitei, atunci n’ar fi nevoie să ne dedăm la astfel de temeri. Principiul îndreptăţirii naţionale ar trage după sine şi dincolo de Laita atât în Landtag-ul pestan, cât şi în delegaţiunea ungurească pe basa legilor existente şi fără ca o literă a lor baremi să fie atinsă, o maioritate de tot altfel, o maioritate, care ar fi expresiunea maiorității po- ESgŞÎÎSSîLu2£api..si SF&y’AL aycL se apere.o dificultăți guvernului nici în politica externă, nici în cestiunea armatei. — în cercurile guvernamentale de aici nutresc speranța, că răsboiul vamal între Austria și România se va termina în curând. Precum seim, acest resboiu vamal s’a produs numai din causa Maghiarilor, care nu voi să se acorde ușurările cerute de România, pentru importul cerealelor sale în Austria. Acuma Maghiarii, cari prin atitudinea Rusiei în Bulgaria văd greu amenințată hegemonia lor națională, au ajuns să recunoască, că trebue cel puțin față cu România să se pună pe un picior mai bun. — Această schimbare de idei a Maghiarilor se poate să faciliteze, ca resboiul vamal cu România să afle cât de curând o terminare, — un resboiu, care a causat industriei jumătății occidentale a monarchiei mari daune.