Tribuna, ianuarie-martie 1887 (Anul 4, nr. 1-72)

1887-02-14 / nr. 35

Anul IV '***■■" ------U­i =~~Ti Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1L ai1 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: 1 lună 1 fl. 20 cr., V* an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V4 an 10 fl., V* an 20 fl., 1 an 40 fr. Sibiiu, Sâmbătă în 14/26 Februarie 1887 Nr. 35 Inserţiunile­­ Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării, lin­­iuim'T cost» 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. SääMSs, 13 Februarie st. v. Se crede pretutindenea, că resultatul alegerilor din Germania este favorabil pen­tru menţinerea păcii. Mărturisim, că nu suntem în stare de a ne pronunţa în cestiunea aceasta. Când vedem însă, că seriile sosite despre succesul electoral al principelui de Bis­marck a produs la burse o însemnată urcare în cursuri şi că di­are europene de regulă bine informate iau acest succes drept o garanţie de pace, trebue să ad­mitem şi noi, că acum situaţiunea este mai lămurită decum era înainte de ale­gerile din Germania. Aceasta însă nu va să­­rica nici­de­cum, că societatea europeană nu mai este ameninţată de sguduirea, în vederea că­reia toate statele fac pregătiri de resi­­stenţă. Noi nu am crezut nici­odată, că răsboiul este atât de apropiat precum îl cred mulţi, fiindcă după părerea noastră nu s’a pronunţat încă conflictul, care face răsboiul inevitabil. Conflictul dintre Francia şi Germa­nia există de mult, fără­ ca să se fi făcut încercarea de a-’l resolva printr’un nou răsboiu. Francia nu a pornit răsboiul, fiindcă n’a îndrăsnit, car’ Germania nu ’l-a pornit, fiindcă ea nu are de ce să se mai răsboească. Şi tot astfel au să şi ră­­mâsă lucrurile câtă vreme Germania e tare prin ea însăşi şi mai tare încă prin alianţele ei. Răsboiul între Francia şi Germania n’ar pută isbucni decât atunci, când Germania n’ar mai pute conta pe aliaţi, ar fi încurcată într’un alt răsboiu, ori când Francia ar ave­­a aliaţi destul de puternici. — Şi aceasta e eventualita­tea de care se temea lumea. Şi în adevăr, dacă s’ar încinge un răsboiu între Rusia şi monarchia noastră, Francia s’ar pută simţi îndemnată să pornească răsboiul contra Germaniei. Răsboiul între Rusia şi monarchia noastră însă, chiar probabil fiind, nu poate să fie apropiat. Ciocnirile de interese, care există între Rusia şi monarchia noastră, sunt foarte vechi, fără­ ca ele să fi produs un răs­­boiu. Poate că-­l vor produce acum, nu însă atât de în curând, ca să ne putem teme, că la vară nu vom avă răgaz să secerăm ceea­ ce am sămănat astă toamnă. Căci, încă odată, nu s’a accentuat încă conflictul. Se z­ice, că Rusia este hotărîtă să ocupe Bulgaria. Să presupunem, că în ade­văr așa este și că guvernul din St.­Pe­­tersburg va­ lua în curând măsuri pentru ocuparea Bulgariei. „Pester Lloyd“ ne spunea mai alaltăieri, că în caşul acesta monarchia noastră va porni răsboiul con­tra Rusiei. Noi suntem convinşi, că nu. Curtea din Viena are tradiţiunile ei, va aştepta şi acum, precum a aşteptat tot­deauna, ca răsboiul să devină inevitabil. Adevărata întrebare nu este, dacă Ruşii vor întră ori nu în Bulgaria, ci cum vor întră şi ce vor face ei în Bulgaria. Au mai fost Ruşii în Bulgaria şi pe unde au intrat, pe acolo au şi eşit. Monarchia noastră îşi face dlar­ pre­gătirile cuvenite, va concentra poate un corp de armată în Bucovina şi poate al­tul în Bosnia, dar’ nu va jertfi avutul şi sângele nostru decât atunci, când Ruşii vor călca făţiş interesele noastre, ceea­ ce se poate întempla în curând, dar’ mai pro­babil este, că nu va urma decât mai târziu, într’ un singur caş răsboiul poate is­­bucni acum: dacă Rusia ar voi să forţeze trecerea prin România. România într’o conflagraţiune orientală şi în genere într’o conflagraţii­ne europeană e atât de impor­tantă, încât nici monarchia noastră, nici Germania nu pot să privească cu indife­renţă la nimicirea puterii armate române, în răsboiul trecut Românii au intrat la învoeală cu Ruşii tocmai pentru­ ca să scu­tească Europa de o conflagraţiune gene­rală. Acum România e neasemănat mai importantă decum era în ajunul răsbo­­iului trecut şi atîrnă foarte mult dela ati­tudinea ei mai ales după­ ce prin votarea celor 30 de milioane s’a declarat, că numai scumpă se dă cui se va fi dând. Și dacă România s’ar opune trecerii Ruşilor spre Bulgaria, n’ar face-o aceasta, fără­ ca să scie de ce o face. Noi credem, că ori n’are să se opună, ori nici nu va ajunge să fee vre-o atitu­dine în cestiunea aceasta. Căci altfel n’am mai înţelege, de ce s’au făcut nouele alegeri în Germania. Parlamentul disolvat votase proiectul presentat de principele de Bismarck, nu însă pentru şepte, ci pentru trei ani numai. Principele de Bismarck voeşte să fie asigurat pentru şepte ani şi el va fi având de sigur cuvinte, ca să o voească aceasta. încordarea actuală poate să ţină mai mult ca trei ani: acesta e resonul septe­­natului. Principele de Bismarck cere şepte ani, ca să fie sigur de puterea Ger­maniei pentru un timp mai îndelungat, şi să nu aibă nevoie de a se pripi şi să poată apăsa cu mai multă putere asupra celor ce ar voi poate să se pripească, în timpul acesta alţii pot să se răs­­boească şi să se slăbească unii pe alţii. Germania însă, cel puţin aşa se pare, va rămână la o parte, ca să fie cu atât mai tare atunci, când se va face socoteala de­finitivă. „Nu te atinge!“ — jşi . aj­ic statele europene unele altora,­­când votează mi­lioane şi fac pregătiri, şi mai poate să treacă timp îndelungat pănă­ ce vre­unul dintre ele se va atinge­ în tot caşul prin­cipele de Bismarck, acum după­ ce este asigurat pe şepte ani, îşi va pune toată influenţa, ca să amîne isbucnirea. De aceea se crede, că resultatul ale­gerilor din Germania e favorabil pentru menţinerea păcii. Să nu scăpăm însă din vedere, că în ziua,în care s’au început alegerile, s’a încheiat şi pacea cu biserica catolică. Am fi foarte naivi, dacă am crede, că principele de Bismarck le-a făcut catolicilor concesiu­nile, pentru­ ca să-’i câștige pentru septe­nat. Ca simplă manevră electorală con­cesiunile aceste ar fi o dovadă de slăbi­ciune. S’au făcut concesiunile, pentru­ ca Germanii să nu fie sfâşiați între dânşii în fața unor mari evenimente: pacea cu ca­tolicii este cea mai importantă dintre pre­gătirile Germaniei pentru un răsboiu, pe care principele de Bismarck îl crede in­evitabil. Acesta poate să se mai amâne timp de trei, nu însă timp de şepte ani. Forţa „Tribunei“. O cestiune de principiu: în numărul de ieri al „Tribunei“ s’a pu­blicat o corespondenţă din Budapesta asupra unei disertaţiuni scrise de un anume Alexi György şi cetită într’una din şedinţele academiei maghiare. Nu cunosc nici pe dl Alexi György, nici disertaţiunea scrisă de d-sa; presupun Insă, că disertaţiunea este o lucrare de oare­care valoare, căci altfel nu ar fi fost cetită în şedinţa unei academii şi n’ar fi fost aplaudată de acade­micienii presenţi. Voiu vedea, după­ ce voiu fi cunoscut diser­taţiunea, dacă presupunerea aceasta e ori nu în­temeiată. Ceea­ ce deocamdată mă preocupă e numai principiul, — emis de stimabilul corespondent al „Tribunei“, — că acela, care e Român, nu trebue să fee parte la lucrarea li­terară maghiară. Am susţinut şi eu acest principiu într’un şir de articole privitoare la activitatea literară a câtorva Români, între cari mai ales dl Grig­orie Moldovan, acum profesor la universitatea din Cluj. De sine se înţelege dlar’, că îl admit, ba stăruia chiar asupra lui. Nu însă din repulsiune faţă cu naţiunea maghiară, căci în materie de literatură nu trebue să existe repulsiuni, şi­­mi-ar fi ruşine să mărturisesc, că sunt unul dintre oamenii, care cu toate aceste sunt accesibili pentru repulsiune chiar şi în materie literară. Vorbesc şi scriu în limba maghiară tot atât de bine ca şi în cea românească, cunosc literatura maghiară şi scru se mă încânt de productele de valoare ale ei, îmi dau silinţa de a mă ţine în curent cu în­treaga viaţă intelectuală maghiară, mă simt foarte mângâiat, că le pot toate aceste şi dacă aş ave răgaz, le-aş face adese­ori şi fraţilor mei români împărtăşire despre cele ce am aflat despre lite­ratura maghiară şi despre viaţa culturală a Ma­ghiarilor în genere. Nici­odată însă nu -mi a trecut prin minte să profit de destoinicia mea în materie de limbă maghiară, pentru­ ca să le fac Maghiarilor chiar în limba lor împărtăşiri despre literatura românească ori despre viaţa culturală a Românilor, au să se informeze ei înşişi, dacă-’i interesează viaţa noastră cul­turală. Dar’ dacă nu-’i interesează, cu atât mai rău pentru dînşii, nu e treaba noastră să le­­ficem: „Uite, ce treabă mare am făcut!“ De aceea ,mi-a produs totdeauna o rea impresiune, când am vădut vre-un Român, care îşi închipuia, că-­şi câştigă merite mari pentru „naţiune“, dacă publică în traducere maghiară producţiuni literare române ori scrie mai mult ca niste scurte dări de seamă despre limba ro­mânească ori despre mişcarea literară română. Cu atât mai rea este impresiunea, pe care ’mi-au produs-o puţinii Români, care s’au an­­gagiat definitiv în lucrarea literară. Şi senti­mentul meu le este comun tuturor Românilor. Ne doare pe toţi, când vedem, că cineva, care este eşit din mijlocul nostru, îşi consumă puterile, multe, puţine, câte sânt, ca să ridice nivelul cultural al vre­unui alt popor, pe când noi înşine avem atâta trebuinţă de puteri active. Şi dacă asemenea puteri îi fac „onoare“ numelui românesc? Ne doare, că în propria noastră viaţă cul­turală nu s’a creat încă terenul cuvenit pentru ele, şi cine oare, Român de inimă fiind, n’ar dori ca Teodorina şi Bârseasca să ne facă mai puţină „onoare“ în străinătate şi să poată lucra mai mult pentru ridicarea propriului nostru nivel cultural ? Principiul e general: nu numai în lucrarea literară maghiară, ci în genere în o lucrare li­terară, care nu este românească, Românul nu are să se angajeze, ci să pună puterile, cu care este înzestrat, în serviciul lucrării noastre culturale. Un singur lucru îl poate scuza: dacă în mijlocul nostru nu găsesce teren de activitate po­trivit cu mărimea puterilor lui. Dacă cineva spune vre-un neadevăr, îl combat, ori dacă cineva, fie el Maghiar, fie Ger­man, fie Englez ori Chinez cere dela mine in­­formaţiuni despre limba mea şi despre poporul, din care fac parte, mi­ le dau şi îi spun adevărul după cea mai bună convingere a mea, pre cât mă iartă firea, fără preocupare şi fără de părtinire, — atât însă şi mai mult nu: aceasta are să’şi-o dică tot Românul cu aptitudini literare. Mai mult nu ’i­ se iartă celui ce este şi vrea să fie socotit Român. Ba sciu din propriile mele experienţe, că nici chiar aceasta nu ’i­ se iartă de toţi. Cu totul altfel trebue să privim lucrurile, când e vorba de vre-un om, a căruia românitate e discutabilă. Şi de aceea credem, că stimabilul cores­pondent al „Tribunei1 ’i-a făcut dlui George Alexi o nedreptate, — de sigur fără de voie, — dar’ ’i-a facut-o. După informaţiunile, pe care le-am primit din isvor vrednic de toată credinţa, dl Alexi nici că se cheamă Alexi, ci Alexics şi nu este Român, ci Şerb din Arad, care a obţinut, ca greco­­oriental, un stipendiu „românesc“. Şi dacă aşa este, dl Alexics are destule cu­vinte de a înclina mai mult spre lucrarea lite­rară maghiară decât spre cea română, care aici în ţerile aceste este şi mai puţin încuragiată, şi mai ales mai rău răsplătită. Atât în ceea­ ce privesce pe dl Alexies, alias Alexi. Tocmai fiind însă de părerea aceasta, am fost foarte uimit de următoarea notiţă, pe care am aflat-o în nr. de la 11/23 Februarie a. c. al „Luminătorului“ din Timişoara: „Despre dl Dr. Victor Babeş, celebrul pro­fesor de la universitatea din Budapesta suntem informaţi, că ’i­ se îmbie o posiţiune splendidă în Bucuresci, creându-’i-se anumit catedra bine întocmită şi salarisată cu 18.000 de franci anuali; dar’ cu toate acestea firul patriei noastre se des­parte foarte anevoie de institutele studiilor şi progreselor sale, unde pănă acu a găsit multă iubire şi stimă.“ I. Slavici. (Va urma.) Revistă politică. Sibiiu, 13 Februarie st. v. Evenimentul trilei sunt alegerile din Germania. Aceste s’au efectuat şi au avut drept resultat o grozavă victorie a principelui de Bismarck asupra oposi­­ţiunii din „Reichsrath“-ul german. Cance­larul de fer a strivit oposiţia în toată forma, căci nu numai liberalii, dar­ şi par­tidul poporului. Welfiştii şi demoraţia socială au fost bătute şi centrul nu va mai supăra pe Bismack, fiindcă majorita­­tea e necondiţionat a lui. Opoziţia a de­venit acum impotentă — şi principele de Bismarck e stăpânul vB,eichsrad­iet-ului. Rămâne acum să se limpezească situaţia politică şi să se înlăture nesigu­ranţa, ce există de vre-o câteva săptămâni încoace nu numai în Germania, dar’ în Eu­ropa întreagă. Septenatul e asigurat, şi după­ ce înainte de alegeri s’a dat parola, că denegarea septenatului va aduce cu sine răsboiul, ar urma acum, ca motivul răsboiului să fie înlăturat. „Die Post“ se ocupă cu efectul ce-’l are resul­tatul alegerilor asupra situaţiei externe şi dlice, că acesta a înlăturat pericolul unui atac din partea Franciei. Cât privesce vocile presei rusesti din timpul din urmă, „Die Post“ e de părere, că Rusia a voit să-­şi acopere tăcerea, re­spective retirarea în cestiunea bul­gară prin o atitudine de aşteptare faţă cu c­o­n­fli­c­t­u­l german­o-f­r­anc­e­z ce se ţinea de inevitabil. Acesta însă după 21 Februari­e, nu se mai poate pr­i­vi de nemijlocit iminent. Deşi nu sunt semne sigure pentru o schimbare paci­­nică a lucrurilor, nu există cel puţin o urcare a pericolului. Germania — asi­gură „Die Post“ — nu va deschide nici

Next