Tribuna, iulie-septembrie 1887 (Anul 4, nr. 146-220)

1887-09-12 / nr. 206

Anul IV Sibiiu, Sâmbătă 12/24 Septemvrie 1887 Nr. 206 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., x/4 an 2 fl. 50 cr., x/a an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă, cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: 1 lună 1 fl. 20 cr., x/4 an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: și an 10 fr., x/a an 20 fr., 1 an 40 fr. Inserţiunile Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării ’ un numer costă 5 cr. Apare în fiecare zi de lucru Epistole nefrancate nu se primesc. , Manuscripte nu se înapoiază Sfaiiu, 11 septmvrie st. v. Manevrele din preajma Devei s’au terminat, şi fraţii noştri din oastea împărătească au dat încă odată în faţa ţerii, în faţa lumii, în faţa Monarchului nostru dovadă despre destoinicia răsboinică a neamului românesc. După toate informaţiunile, pe care le-am primit, Maiestatea Sa, Alteţele Lor Archiducii, care au fost presenţi la manevre, ataşaţi militari ai ţerilor vecine şi generalii comandanţi au fost mulţumiţi, chiar încântaţi de purtarea trupelor adunate la Deva, de înfăţişarea lor, de spiriritul de disciplină şi de sentimentul de datorie, care leagă între dînşii pe oamenii ce le compun. „Ein besseres Material als diese zwei Korps hat die ganze Monarchie nicht!"1 — un mai bun material ca aceste două corpuri nu are întreaga monarchie! — ni se spune într’un raport publicat în coloaneleŢarului „Pester Lloyd“. Adecă aceste două corpuri fac parte din elita armatei noastre, elită însă nu în ceea ce privesce conducerea şi şcoala, ci cât pentru material, cât pentru oamenii, care le compun. Ear’ oamenii aceştia sânt mai ales Români, ba pentru cele mai multe din trupele acestor două corpuri aproape numai „feciori11 de ai noştri. „Feciori“ bine făcuţi, sprinteni şi deşteptaţi sânt aceia, care le dau acestor trupe înfăţişarea distinsă. Români venioşi, răbdători şi neobosiţi sânt aceia, care le dau particularea destoinicie răsboinică, tradiţiunile naţionele românesci sânt ceea ce le dă avântul, cu care se mişcă pănă chiar şi pe câmpul de manevre. Eşiţi abia de curând la iveală. Românii chiar prin firea lor sânt împinşi să se distingă şi să producă în lumea ce-şi încugjură convingerea, că acolo, unde stă Românul, un om întreg stă. Şi pe cât de adevărat este, că nu are întreaga noastră monarchie mai buni oşteni, pe atât de adevărate, că nu are nici mai buni cetăţeni ca Românii, aceşti oameni de o fire binecuvântată, care muncesc mult, se mulțumesc cu puțin, se supun țară de îndârjire și soiu se rabde îndelung, fără ca să-și peardă bunul cumpăt. Acela, care se racfimă pe Români, fie general, fie ministru, poate să doarmă liniștit, căci pe oameni întregi se racfimă. Ori și unde pus, Românul este, ca în armată, un om pătruns de sentimentul de datorie, care lucrează cu toată inima şi poartă întreaga sarcină, pe care a luat-o asupra sa. Cu toate aceste în viaţa statului ungar Românul nu află, ca în armata împărătească, recunoascerea destoiniciei sale, e întimpinat cu neîncredere, dat pretutindenea la o parte. Nu vrea ori nu cutează statul ungar să se folosească de acest „bun material“ la chivernisirea intereselor publice. Pre când monarchia pune cu toată încrederea în mâna Românului arma și scoate din mijlocul Românilor cei mai buni oșteni, regatul ungar nu vede în poporul român decât nisce masse accesibile pentru ispitirile unor „agitatori“ bănuiţi de cele mai primejdioase tendenţe. De ce aceasta? Pentru că într’un fel sânt tractaţi Românii sub steagurile împărătesei şi într’altul în viaţa statului ungar. „Maiestatea Sa imperială şi regală, apostolică, — dice archiducele Albrecht în ordinul de a fi emis la 21 Septemvrie din Oreştie, — din incidentul manevrelor corpurilor 7 şi 12, încheiate astăzi, s’a îndurat a-’mi face graţios următoarele enunţări: Manevrele de corp din împregiurimea Devei, încheiate înziua de astăzi au mulţumit în înalt grad pe Maiestatea Sa. Graţie atentei purtări de grije şi conlucrării energice a comandanţilor din corpurile 7 şi 12, precum şi a statului major disposiţiunile şi executarea manevrelor au fost cu desăvîrşire corecte. Conducerea atât în mare, cât şi în mic a dat dovadă de precisiune în înţelegerea situaţiunii, de grabnică hotărîre şi de linişte, executarea făcută de trupe a dovedit, că ele sunt bine deprinse pentru marşuri şi lupte, care ordinea, disciplina şi ţinuta feciorilor a dovedit, că ele sunt vânjoase şi pătrunse de un spirit bun.“ Tot la 21 Septemvrie, adresându-se la şefii de corpuri şi la înalţii dignitari militari adunaţi împregiurul Seu, Maiestatea Sa s-a îndurat a se pronunţa în următorii termini asupra trupelor ce compun cele două corpuri: „înfăţişarea, ţinuta, destoinicia dovedită în marşurile făcute pe teren anevoios, purtarea în luptă, atât la înaintare, cât şi la retragere, au fost strălucite. „Cu asemenea trupe, care fac atât de bine exerciţiile pe teren, — efic dinadins exerciţii, — care stau astfel în mâna comandanţilor lor, se poate obţine ori-şi ce; infanteria trebue să o amintesc de astădată pentru destoiniciile ei cu totul excelente cu o laudă deosebită; asupra cavaleriei de asemenea numai cu laudă mă pot pronunţa; tot astfel despre activitatea artileriei nu pot săfie decât cuvinte de laudă.“ Tractaţi-i pe Români în viaţa publică a statului tot astfel, cum ei sânt tractaţi în armata împărătească, şi ei vor fi tot atât de buni cetăţeni, pe cât de buni oşteni sânt. „O reformă.“ Sub titlul acesta unul dinfiarele clujene, „Ellenzék“, publică în anul 86 a. c. următoarele lămuriri caracteristice : „Consiliul de direcţiune al districtului bisericesc calvinic aduce prin o circulară la cunoscinţa cercurilor bisericesci şi a colegiilor, că institutul geografic ces. reg. din Viena a făcut o ediţiune a portretului Maiestăţii Sale Regelui nostru pe cale heliografică şi pe hârtie chinezească. Decanatele sânt prin această circulară invitate să primească comandele comunelor bisericesci şi se procure potrivit cu aceste cuvenitul număr de exemplare. — Pănă acum — cel puţin prin colegii — obiceiul era, ca pentru tinerime să se procure Rákoczy, Gavriil Bethlen, Bocskay, Ilona Zrínyi, Tököly şi martirii. „ De aici înainte vor fi alte obiceiuri.“ Sântem curioşi ce mutră vor fi făcând „patrioţii“ de la „Ellenzék“ acum, în timpul petrecerii Maiestăţii Sale la Cluj. Forţa „Tribunei“. Mica Fadetă. De George Sand. ( Urmare.) Și pe când mica Fadetă fermeca astfel frigurile lui Sylvinei, ea elicea cătră Dumnezeu, în rugăciunea ei, tot aceea ce zisese când fermeca frigurile fratelui seu: — Bunul meu Dumnezeu, fă ca sănătatea corpului meu să treacă în acest corp bolnav, și după cum blândul Isus ’ţi-a dat viaţa sa ca să rescumpere sufletul tuturor oamenilor, dacă aşa este voia Ta, scoate-mi viaţa şi o dă acestui bolnav; eu ’ţi-o dau din toată inima în schimbul însănătoşirii pe care ’ţi-o cer. Mica Fadetă se gândise să încerce a Z’ce această rugăciune şi lângă patul de moarte al bunicei sale, dar’ nu a îndrăsnit, căcii s’a părut că viaţa sufletului şi aceea a corpului se stingeau în această bătrână femeie din causa verstei şi a legei naturii, care este voinţa lui Dumnezeu. Şi mica Fadetă, care punea, după cum se vede, mai multă religiune decât lucruri necurate în farmecele sale, îi fu frică de a nu păcătui înaintea lui Dumnezeu cerându-’i un lucru pe care nu avea obiceiul de a-’l da fără minune nici unui creștin. Dacă leacurile ei au fost de prisos ori nu — au fost să vede din aceea, că în trei zile ea scăpă pe Sylvinei de friguri, şi el n’ar fi scitit nici odată cum, dacă deşteptându-se repede, ultima oară când mai venise la el, nu ar fi vădut-o plecată pe el şi ţinendu-ș i încetişor mânile. La început el crediu că este numai o nălucire şi îşi închise ochii, ca să nu o mai vară, dar’ întrebând după aceea pe mamă-sa dacă Fadeta nu cumval-a atins pe cap și la puls, ori a fost numai un vis, jupâneasa Barbeau căreia bărbatul seu îi spusese câteva din proiectele sale, şi care doria ca şi Sylvinei să nu mai aibă atâta ură contra ei, îi răspunse, că dînsa a venit treifile de-a rîndul dimineaţa şi seara, şi că ’i-a luat aşa de minunat frigurile îngrijindu-l în secret. Sylvinet se arătă că nu crede nimic; elzise, că frigurilei-au trecut ele de ele şi că vorbele şi secretele Fadetei erau numai vanităţi şi nebunii; el rămase liniştit şi sănătos câtevafile şi jupânul Barbeau crezu că e bine se profite de a-’i spune ceva despre putința însurăciunii fratelui seu, fără a numi însă pe aceia la care ei se cugetau. — N’aveţi trebuinţă să-’mi ascundeţi numele viitoarei neveste ce ’i-o destinaţi, — răspunse Sylvinei. — Stiu eu bine, că este Fadela aceea, care v’a fermecat pe toţi. în sfîrşit cercetarea secretă, pe care o făcuse jupânul Barbeau fusese atât de favorabilă pentru mica Fadetă, încât el nu mai avea nici o împotrivire și doria mult să poată, chema pe Landry. Nu se mai temea decât de jelesiafra în depeşa noastră de ieri să află reasumat în scurt discursul, care m inistrul-p r e s i d e n t ungar d 1 T i s z a ’l-a rostit cătră alegătorii sei din Orad ea-m are. Publicăm acum un extras mai detaliat fiind discursul rostit de dl telui gemen, pe care voia s'o lecuiască, 4xc^n_ du-’i, că frate-seu nu poate să fie fericit fără de Fadeta. Sylvinet îi răspunse : — Ei bine! faceți-o, căci frate-meu trebue să fie fericit. Dar’ nu se puteau hotărî, deoarece Sylvinet car’ suferia de friguri, după ce se simția ca şicând ’şi-ar fi dat și el învoirea. XXXVI. Jupânul Barbeau începuse a se teme, ca nu cumva mica Fadetă, mâhnită pentru nedreptatea ce îi făcuse în trecut, și împăcată în cele din urmă cu depărtarea lui Landry, se înceapă a se gândi la vreun alt fecior. Când ea venise la Bessonieră, pentru ca să-’l caute pe Sylvinet, el făcuse încercarea de a-’i vorbi despre Sylvinei, ea însă se făcea că nu-’l înțelege, și el se simția foarte strîmtorat. Intr’o dimineață el luă, în sfîrșit, hotărîrea și se duse să vadă pe mica Fadetă. — Fanchon Fadet, — îiruse el, — vin să-’ți fac o întrebare, la care te rog să-’mi răspunzi după cum cere onoarea și adevărul. Sciai d-ta mai nainte de a fi murit bunica d-tale, că ea îţi va lăsa atât de multă avere? — Da jupâne Barbeau, — răspunse mica Fadetă, — avea oarecare idee despre aceasta, căci o vedeam adeseori numărând bani de aur şi de argint, şi nu vedeam eşind din casă decât gologani; apoi adeseori, când celalalt tineret Discursul ministrului-president Tisza. Tisza mai vârtos interesant din punct de vedere al financelor Ungariei. După ce mai întâiul Tisza îşi exprimă bucuria, că a fost splendid primit şi că încrederea ce îi aduc cetăţenii Orădii mari îi e mai vârtos preţioasă, pentru că vine din partea oraşului seu natal, spunând apoi că toate acţiunile şi cuvintele sale sânt proprietatea publicităţii, prin urmare alegătorii lui au avut prilegiu şi pănă acum de a-şi forma o judecată despre activitatea lui în cei din urmă trei ani şi poate că o judecată mai bună ca cea întemeiată pe cuvintele sale, continuă. .. între astfel de împregiurări poate că nici nu e de lipsă a mai vorbi despre evenimentele petrecute în cei din urmă trei ani şi despre activitatea mea din timpul acesta. întâmplările petrecute în restimpul acesta şi mai vârtos acele, cari privesc persoana şi posiţia mea le voiu aminti în discursul meu numai încât ele se referesc la schimbarea posiţiunii mele, îndeosebi cu privire la împregiurarea, că am schimbat portfoliul ministerului de interne cu cel al financelor. D-voastre sciţi, că cestiunea financelor a fost obiectul tuturor desbaterilor şi discusiunilor, atât în sinul legislativei cât şi mai apoi pe timpul alegerilor. Având de gând ca să vorbesc şi eu ceva despre starea financelor, înainte de toate mă aflu îndemnat să resping insinuaţiunea, că starea financelor din Ungaria e critică, aproape desperată. Tot astfel resping şi afirmarea, că causa relei stări financiare ar fi manipularea rea şi uşuratică a guvernului actual. Protestez, că situaţiunea financiară critică, s’ar mai fi înrăutăţit dela 1875 încoace. Seim, că afirmarea ori desaprobarea unor fapte nu are nici o valoare înaintea multor oameni, de aceea mă voiu încerca ca să motivez afirmările mele. Pot se afirm, că acela care va asămăna starea de acum a Ungariei în ceea ce privesce rapoartele ei culturale, cele din administrațiune, cele judiciare şi politice sociale nu va pută pune la îndoeală un progres grozav faţă cu anul 1867. Dacă aşa este, apoi nici o ţeară de pe lume nu a putut să facă aceşti paşi urieşi cu mijloacele şi puterile cele vechi. Pretutindeni unde progresul a înaintat astfel, s’au făcut împrumuturi, s’au causat deficite şi eventual pe un timp oare şi care s’a sdruncinat şi starea financiară. După părerea mea acesta e un fapt istoric. Par’că aud cum să obiecţionează cuvintele acestea jucându-se: da, este adevărat că astfel de caşuri s’au mai întâmplat şi în alte ţeri, însă acolo premergeau caşurilor acestora de obiceiu mari şi crâncene răsboaie, pre când noi am trăit mă lua în bătaie de joc pentru soirenţele mele, ea îmi păcea: Nu-ţi face bătaie de cap pentru aceasta, mititica mea. Vei fi mai bogată ca ele toate, şi va veni o fi când vei puta să te îmbraci de sus pănă jos în mătase, dacă, aşa îţi va plăce. — Apoi, — urmă jupânul Barbeau, —i-ai vorbit vreodată lui Landry despre aceasta, și nu cumva pentru banii d-tale avuse atâta slăbiciune pentru d-ta? — Dacă e vorba de aceasta, jupâne Barbeau, — răspunse mica Fadetă, — crezând totdeauna, că mă iubesce pentru ochii mei cei frumoşi, singurul lucru, pe care nimeni numi-’l-a tăgăduit încă, n’am fost niciodată destul de proastă, ca să-’i spun lui Landry, că ochii mei cei frumoşi sânt în punguliţele de piele; apoi puteam să-’i şi spun lui fără de nici o primejdie pentru mine, căci Landry mă iubia atât de cu adevărat și cu atât de multă inimă, încât niciodată nu-’și bătea capul, dacă sunt bogată ori săracă. — Și de când a murit bunica d-tale, — urmă jupânul Barbeau, — poți să-’mi dai parola d-tale, că Landry n’a aflat fie dela d-ta, fie dela altcineva adevărul? — ’Ți-o dau,—grăi Fadeta.—Pe cât de adevărat e, că iubesc pe Dumnezeu, d-ta ești, afară de mine, singurul om, care stie ceva despre lucrul acesta. (Va urma.)