Tribuna, octombrie-decembrie 1887 (Anul 4, nr. 221-296)
1887-12-03 / nr. 274
Pag. 1094 ceea ce se insinuă — şi acesta e scopul insinuatorilor. Posiţiunea noastră faţă cu fraţii noştri din România e lămurită: România e pentru noi o ţeară vecină, pe care o representă guvernul ei. Dacă acest guvern este ori îşi dă cel puţin silinţa, de a pare binevoitor faţă cu patria noastră, el se bucură de simpatiile noastre, fie el compus din ori-şice oameni. Actualul guvern al României este considerat drept unul, care vrea să întreţină relaţiuni de bună vecinătate cu monarchia noastră; se bucură deci de simpatiile cetăţenilor români ai monarchiei noastre şi se bucură cu atât mai vîrtos, cu cât oamenii ce-l compun le sunt şi altfel cunoscuţi şi simpatici, ba unii dintre dînşii chiar cei mai simpatici dintre toţi oamenii de stat ai României. Şi nu va pută nimeni se afirme, că „Tribuna“ a preocupat ori preocupă spiritele în favorul acestor oameni. Sunt faptele petrecute, care au produs simpatiile şi sunt miile de Români trecuţi de aici în România, care prin graiu viu şi prin scrisori le-au propagat. Românii din ţerile coroanei ungare sunt şi ei oameni, care văd cu ochii lor şi judecă cu mintea lor, şi dacă la toate ocasiunile se accentuează, că bune sînt relaţiunile între cabinetul din Viena şi cel din Bucuresci, intime între curtea din Viena şi cea din Bucuresci, strînse între România şi puterile apusene, e şi la „mocănime“ destulă pricepere, ca să înţeleagă, că de aici dela noi nu trebue să l i se creeze guvernului român nici o greutate, mai ales când în fruntea lui se află Ioan B r ă t i a n u, care poate se scie mai bine ca orişi-cine ce se potrivesce şi ce nu se potrivesce cu interesele Românilor, fie ei aici fie preste Carpaţi. Archiducele Albrecht pleacă de aici din mijlocul nostru la Sinaia şi de acolo se întoarce prin Bucuresci, unde este primit cum se cuvine şi visitează aşezemintele de apărare ale ţerii, chiar şi numai atât ar fi destul, pentru ca să stim, că ori şi ce legături cu aceia, care lucrează pentru răsturnarea actualului guvern al României, ne expun atât la persecuţiuni legitime, cât şi la dispreţul concetăţenilor noştri români. Tocmai de aceea înse suntem presentaţi drept agenţi ai oposiţiunii răsturnătoare din România, ca să fim persecutaţi, ca să fim dispreţuiţi. Ce vrea oposiţiunea aceasta ? Nu stim! Prinfiarele din străinătate, prin cele maghiare şi germane de la noi şi chiar prin „Epoca“, prin „Lupta“ şi prin „Răsboiul“ se (fice) că n° posiţiunea unită“ vrea să răstoarne pe regele Carol I, şi să pună în tronul României pe prinţul Bibescu, un fel de Ventură-Ţeară, care se plimbă de ici pănă colo, un fost adjutant al ducelui d’Aumale şi protegiat, precum sejice, al Rusiei. Aceasta poate s’o creacjă cei ce nu cunosc România, nu pe poporul român, nici pe bărbaţii, care compun „oposiţiunea unită“. Oamenii ca Lascar Catargiu, Gr. Vernescu şi D. Brătianu, deşi puşi alăturea cu oameni ca N. Freva şi Gr. Mârzescu, sunt incapabili de asemenea plănuiri, incapabili, pentru că ele ar pune în joc existenţa statului român, dar incapabili şi pentru că au trecut timpurile, când domnii se puteau schimba de acoi pănă mâne. Nu e întreagă această tendenţă de răsturnare decât o manevră de partid, făcută cu scopul de a produce în Europa impresiunea, că actualul guvern al României nu e destul de tare spre a menţină chiar şi în faţa unei complicaţiuni generale ordinea internă, pentru ca puterile, care sunt interesate, ca ordinea publică să se menţină în toate împregiurările în România, să facă presiune în favorul mult doritei schimbări de guvern. Şi suntem de acord cu guvernamentalii din Cluj, că d-nii Lascar Catargiu, Gr. Vernescu şi D. Brătianu, venind la guvern, ar continua politica d-lui Ioan Brătianu, fiindcă politica aceasta e impusă de situaţiunea generală, de posiţiunea României şi de interesele de conservare naţională. Deosebirea e numai, că oposiţiunea, orişicât de unită ar fi, n’are nici cunoscinţa de afaceri, nici practica guvernamentală, nici mai ales autoritatea cuvenită, pentru ca să continue politica aceasta cu acelaşi succes ca guvernul, în fruntea căruia se află Ioan Brătianu, care, — aşa cum, — a sciuit să se menţină timp de preste un deceniu la putere, a soitit să-i impună statului român stabilitatea şi tocmai de aceea le inspiră tuturor oamenilor practici încredere. Soartea unei ţeri nu poate să atîrne de un singur om, şi dacă, obosit de lucrarea încordată şi scârbit de luptele urîte, dl Ioan Brătianu s’ar retrage acum la bătrâneţe în viaţa privată, s’ar găsi fără îndoială în România alţi oameni, care ar sei să conducă cu înţelepciune afacerile ţerii lor. Ar trebui însă să mai treacă oarecare timp, pentru ca aceşti oameni să-şi câştige reputaţiunea, autoritatea şi încrederea, de care se bucură Ioan Brătianu. Acum însă lipsesce timpul, şi norocul României este, că în fruntea guvernului se află un om, care e scitt şi socotit drept un factor neîndoios în combinaţiunile politicei generale. Şi de aceea scriea despre retragerea dlui Ioan Brătianu ar produce o adevărată consternaţiune nu numai în România, ci pretutindenea, unde oamenii sunt interesaţi, ca România să aibă o posiţiune bine definită în faţa complicaţiunilor ce se pregătesc. Cu atât mai mare ar fi consternaţiunea, dacă dl loan Brătianu nu s’ar retrage în viaţa privată, ci ar trece în oposiţiune, căci România, avend un guvern combătut de Ioan Brătianu, ar fi pentru străinătate deopotrivă cu Bulgaria, unde guvernul se poate schimba preste noapte. Nu credem deci, că în faţa înverşunatei campanii pornite de oposiţiune cu „puteri unite“ regele Carol I, se va simţi îndemnat a-şi schimba acum în curând consilierii, şi de aceea, privind lucrurile din punctul de vedere al posiţiunii noastre ca cetăţeni ai acestei monarchii, nici nu avem cuvinte de a fi neliniştiţi şi putem privi cu oarecare nepăsare la cele ce se petrec preste Carpaţi. Suntem însă Români, şi consciinţa naţională ni se revoltă, când suntem puşi alăturea cu niste oameni, care îşi susţin causa aşa, cum „Lupta“, „Epoca“, „Răsboiul“ ori „Resturnarea“ susţin causa „oposiţiunii unite.“ Bună ori rea fie causa, un adânc disgust ne cuprinde, când vedem în ce fel o susţin aceia, în a cărora campanie îi suntem presentaţi publicului. Nu! — Chiar şi dacă am admite fondul, forma o respingem tocmai pentru că ţinem la tradiţiunile „Junimii“, care a propagat în poporul român cultul adevărului şi spiritul de realitate. Dar despre aceasta vom vorbi mai desluşit într’un al treilea articol. Femeilor despre femei. (Urmare şi fine.) Unele femei, care n’aveau cutesanţa de a păşi în publicitate cu încercările lor literare, le comunicau acelea amicilor. Pliniu povestesce, că un amic scriitor mi-a arătat uisce epistole primite dela soţia sa, care erau atât de excelent concepute, ca şi când le-ar fi scris chiar Plautus ori Terentius. Altele, care nu versificau ele înseşi criticau bucuros pe alţii. La masă aceasta le era petrecerea predilectă. Abia se aşezau la masă, — după cum scrie Pliniu — şi pe loc începeau conversările estetice asupra lui Homer şi Virgiliu, făcând paralelă între dînşii; vorbiau atât de repede, încât nu putea nimeni să mai apuce firul cuvântării. Voiau să citeze din opuri perdute, pe care bărbaţii lor nu le cunosceau; gramatica le era întotdeauna la îndemână. Îşi coregeau amicele, dacă vorbiau rău, dar’ nici bărbaţilor nu le iertau vre-o eroare gramaticală. împăratul August nu se dimitea în conversări de natură serioasă cu soţia sa Livia, pănă ce nu se pregătia a priori în scris. Iuvenal ,zice: „Capul femeii nu trebue să fie encyclopedic şi nu trebue să priceapă toate cele din cărţi, care Martialis doresce: „să nu aibă femeie prea învăţată.“ Chiar ca şi acum, nici atunci nu ţineau de compatibil cu natura femeiască studiarea filosofiei. Domnia aceea opiniune, că cu astfel de studii se ocupau numai ca să exceleze, să strălucească. Nu le convenia, ca femeile în loc de a toarce şi ţese să petreacă timpul în societatea bărbaţilor, să se ocupe cu studii serioase şi să deslege şi descurce probleme scientifice grele. Alţii iarăşi din contră doriau ca femeile să studieze filosofia morală, considerând-o aceasta ca o conditio sine qua non a moralităţii. Aderenţii doctrinelor lui Socrate pretindeau, că pre lângă filosofie să se ocupe cu matematica şi astronomia pentru cuvânt, că femeia, care scie computul, matematica, se va gena să danseze, şi femeia, care cunoasce farmecul dialogurilor platonice şi xenofonice va despreţui prejudeţiile şi superstiţiile. Despre Cornelia, care a fost ântâia soţia lui Crassus, mai apoi a lui Pompeiu, Plutarch spune, ci pre lângă frumseţea externă avea încă şi alte graţii: era dexteră în literatură, musică, geometrie, asculta cu predilecţiune prelegerile filosofice şi pre lângă toate acestea era liberă de orice înfumurare şi vanitate, în care erori femeile tinere, care se ocupă cu astfel de studii uşor cad. Împărăteasa Iulia Demma, când prin intrigile lui Plautianus s’a certat cu soţul seu Septimiu Sever, s’a dedicat studiilor filosofice şi ocupaţiunilor scientifice. Theophila, poeta lăudată de Martialis, era de o potrivă dexteră atât în filosofia epicureică cât şi în cea stoică. Cu predilecţiune înse studiau mai vîrtos filosofia platonică. Plotinus egipteanul, întemeiătorul neoplatonismului, pe când petrecea în Roma, avea o mulţime de eleve şi ascultătoare, ce luase între dînsele şi pe împărăteasa Salomina. Nu arareori autorii dedicau femeilor opuri filosofice. Athenodor, filosof stoic, dedică un op al seu Octaviei, surorii lui August, Diogene Laertinul încă dedică unei femei: „Biografia filosofilor“. Acest amestec al femeilor în viaţa spirituală a fost considerabil şi s’a validitat în toate timpurile; dar’ ele nu s’au mulţumit şi îndestulit numai cu condeiul, ci istoria ne dă modele de femei, care rivalisează chiar cu bărbaţii în abnegaţiune, curagiu, diplomaţie şi politică. In Asiria cea mai mare figură e a unei femei, Semiramide, ea fundează Babilonul, taie munţi, fabrică monumente şi înalţă obelisce. Leena din Athena făcea parte din conspiraţia, ce avea de scop eliberarea de sub un crud tiran. Tiranul o prinde, închide şi torturează şi ea în cele din urmă ca să nu-’şi vândă secretul ’şi-a trunchiat limba cu dinţii şi a scuipat-o în faţa tiranului. Atena fu liberată de tiran şi spre recunoscinţă îi ridică o statuă, ce representă o leonesă fără limbă. împăratul Claudiu ordonează consulului Cecina Petus să se sinucidă, dar’ el se îngrozia de moarte. Atunci soţia sa Arina îi smulge pumnalul şi punându-’l la peptejire cu faţă voioasă: „Privesce Pete! să faci aşa! şi’l împlintă în inimă, după aceea plin de sânge ’i ’l predă (ficând dulce „Non dolet Pete! Pete nu doare!“ şi el îi urmează în moarte. Clotilda contopi pe Franci şi Gali şi puse basa naţiunii franceze. Catarina cu mintea ei politică speculativă, cu spiritu-’i cuceritor lărgesce hotarele imperiului seu dela Nord spre Resărit. Ţeranca Ioana d’Arc ne inspiră entusiasm şi admiraţiune; ea muri ca martiră, după ce trăi ca eroină, salvând patria de străini. Mihai, Ştefan, Horea, Tudor, Iancu şi toţi bravii lor, dacă ar pute vorbi, ni-ar spune, că femeia le-a dat sărutul de eroi! Istoria profană, istoria culturii şi civilisaţiunii popoarelor ne presentă încă sute şi sute de atari fiinţe sublime, cu care provedinţa divină a binecuvântat din timp în timp naţiuni şi popoare. Şi dacă eroismului, curagiului, activităţii neobosite, caracterului firm şi virtuţilor patriotice-bărbăteşci li se dă tributul recunoscinţei şi stimei comune, fără îndoială este lucru cuviincios, ca şi virtuţile femeieşti să fie recunoscute şi stimate, în deosebi atunci, când femeia pre lângă fericirea familiei mai găsesce timp şi mod spre a-şi dedica activitatea sa şi pentru prosperarea, înflorirea naţiunii şi patriei sale! Onoare şi admiraţiune femeilor emancipate în sensul acesta ! S’a ivit însă de vre-o câteva decenii un curent nou, care tinde la emanciparea femeilor în toate direcţiunile. Nu voiu să întru în detaliarea acestui curent, dar’ îmi permit a vă da o palidă schiţă despre idea, ceşi-o formează aderenţii acestui curent despre emanciparea femeii. „De acum Înainte şi femeile pot fi advocaţi, medici, filosofi, profesori, ingineri, judecători diplomaţi. Şi dacă cutare femeie va fi ocupată cu afaceri oficioase, în locul dînsei bărbatul va doici şi nutri copilaşul şi va purta grijea gospodăriei. „De acum înainte şi femeile vor ave dreptul să aleagă deputaţi, prefecţi, sub-prefecţi, judecători, popi, dascăli, cantori şi crâsnici, (paracliseri) şi chiar dînsele pot fi alegibile pentru aceste posturi; va fi şi femeia întocmai ca bărbatul, alegător şi alegibil. — Şi dacă femeia va merge să ţină cuvântări în adunările poporale şi la alegeri, bărbăţelul va învăli-o cu mare atenţiune, ca nu cumva să se răcească, îi va atîrna în grumazi plosca cu nectarul însufleţitor şi îi va siice cu agonie conjugală, apoi griji puişorule, nu cumva să te îmbete şi să-ţi spargă cineva capul pe unde vei umbla!“ şi pănă ce dînsa va TRIBUNA Revistă politică. S ib i i u, 2 Decemvrie «t. v. Disposiţia politică e încă mereu agitată, şi faimele despre boala principelui de Bismarck au contribuit în mare măsură la aceasta disposiţie nefavorabilă. Cu toate că foile rusesci au primit ordin, de a păstra oarecare moderaţiune în discuţiunile lor cu pressa austro-ungară, chiarul german „Petersburger Herold“, într’o polemie ce o are cu „Pester Lloyd“ se folosesce de un limbagiu vehement faţă cu monarchia noastră şi spune franc ceea ce le zace la inimă Ruşilor. La timpul seu am fost reprodus şi noi pronunciamentuljiarului „Herold“ privitor la trasajiarului „Die Post“ despre răsăritul soarelui răsboiului. „Herold“ (pcea atunci, că acel soare va ajunge atunci la înălţimea meridională, când nu va mai exista alianţa austro-ungară-germană, care din norocire nu s’a încheiat pe vecie. „Pester Lloyd“ a reflectat atunciparului „Herold“ prin reproducerea unei observări ce a făcut-o publicistul francez I. I. Weiss la afirmaţiunea unuia dintre cunoscuţii sei, că „republica franceză e pe sfîrşit“. Observarea respectivă a fost: „Eu sînt cu totul de părerea d-tale; republica nu mai poate dura mult; ea va sta cel mult numai vreo două-trei sute de ani“. „Petersburger Herold“ răspunde acum (parului „Pester Lloyd“: „Gratulăm lui „Pester Lloyd“ pentru speranţele sale: „dour-trei sute de ani?“ Tot respectul! Se înţelege, atunci Rusia — care voiesce se trăească în pace şi prietenie cu Germania — ar trebui mult se aştepte, pănă ce Austria va fi aşa de bună, ca se deşerteze provinciele slave Bosnia şi Erţegovina, întocmai cum şi Rusia a deşertat Bulgaria. Căci, preastimabile „Lloyd“, lucrul nu se învârte doar s pre lângă Galiţia, nici pre lângă Bulgaria, nici pre lângă Serbia — fie statele balcanice fericite după fasonul lor — ci în ultima analiză numai pre lângă deşertarea Bosniei şi a Erţegovinei. Ori crede „Pester Lloyd“ într’adevăr, că Rusia va privi surijând la aceea, cum Austro-Ungaria face supuşi austro-ungari din popoarele de pe Peninsula Balcanică, eliberate cu avere şi cu sânge rusesc. Acest stat ce pocnesce în toate crepâturile sale ne ţine capabili de un asemenea rol miserabil — se fim adecă capra unei Austro-Ungarii ?... Adecă „noi s- o luăm mai pe jos?“ Doară pentru cei două-trei sute de ani fantastici? Germania, în decurs de secoli a avut destulă parte de „mulțumită Casei austriace“, de asemene şi Rusia. Şi cu aceasta „Austrie“ o alianţă de doué-trei sute de ani? Cui nu-i vine se rîjâ?... Deşerteze Austria cu cinste şi cu omenie Bosnia şi Erţegovina şi atacurile pressei rusesci în contra A us t ro-Un gariei vor amuţi!“ Va săiică eventualul răsboiu austrorusesc nu se va face din causa Galiţiei, nici a Bulgariei, ci din causa Bosniei şi a Erţegovinei. După o depeşă din Berlin, boala cancelarului imperiului, de care s’a vorbitfilele aceste, a fost o apoplexie uşoară. Scrrile de a fi despre aflarea lui Bismarck sunt mulţumitoare. Caşul a rămas singuratic şi nu s’a repetat. Cu toate aceste, se spune, va fi de lipsă a fi substituit în oficiul său, spre ceea ce vor şi urma disposiţiunile de lipsă. Eventualitatea isbucnirii unui răsboiu între puterile cele mari s’a adus în discuţiune şi în camera deputaţilor din România, în şedinţa de la 27 Noemvrie v. dl N. Ionescu a profitat de desbaterile asupra răspunsului la mesagiul de tron şi rugă pe ministrul de externe, să dea desluşiri, că ce atitudine va lua România în caşul isbucnirii unui răsboiu între puterile cele mari şi cum crede d-sa, că se poate asigura neutralitatea României? Ministrul de externe dl Ferechide a cris, că nu poate răspunde la întrebarea ce i se face, căci a precisa acum atitudinea României ar fi o declaraţiune de răsboiu puterei, în contra căreia s’ar declara acum România. Atâta însă poate spune, că, contrar scriilor date defiarele străine, România n’a făcut nici o alianță Nr. 274