Tribuna, octombrie-decembrie 1887 (Anul 4, nr. 221-296)

1887-10-18 / nr. 236

Nr. 236 Anul IV Sibiiu, Duminecă 18/30 Octomvrie 1887 Abonamentele Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/1 an 2 fl. 50 cr., l/, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., V3 an 3 fl. 50 cr., V3 an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: l/4 an 10 fr., la an 20 fr., 1 an 40 fr. Apare în fiecare zi de lucru Inserţiunile ! Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. Un m­aier costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază 81 Min, 17 Octomvrie st. v. Preşedintele parlamentului din Buda­pesta a invitat pe dl General Traian Doda, ca în timp de patrusprezece zie să-­şi presenteze credenţionalul la biroul parlamentului, căci altfel scaunul îi va fi declarat vacant şi se vor lua cuvenitele măsuri pentru împlinirea lui prin o nouă alegere. Judecând după cele petrecute până acum, nu ne rămâne decât să presupunem, că Generalul Traian Doda nu-­şi va pre­senta credenţionalul, scaunul va fi decla­rat vacant şi se va face la Caransebeş o nouă alegere. La această nouă alegere nici după legea creată de parlament, nici după re­­soanele politice dl Traian Doda nu va pută să-­şi pună candidatura. Ar urma deci ca susţinătorii programului naţional ori să-’şi pună un alt candidat ori să declare, că ei au ales odată, rămân pre lângă repre­­sentantul lor de mai nainte şi nu se mai presentă la urnă. Nu stim, cum se vor hotărî alegă­torii români din cercul Caransebeşului. Credem însă, că ori­ şi­cine ar fi candida­tul lor pentru viitoarea alegere, ales odată, el n’ar pută să facă decât tot ceea­ ce a făcut adevăratul representant al cer­cului. Alegerea ar fi deci o demonstraţiune politică, pe care alegătorii ar trebui să o repeteze mereu, de câte­ ori parlamentul ar declara vacant cercul. Nu cunoaşcem din destul situaţiunea, pentru­ ca să ne putem pronunţa, dacă asemenea demonstraţiuni pot ori nu se aibă resultate practice. Presupunem însă, că conducătorii cercului Caransebeş, dacă vor pune la cale o asemenea demonstra­­ţiune, nu în zadar vor lăsa se se agiteze spiritele. Şi de aceea aşteptăm cu mult inte­res hotărîrile ce se vor lua la Caran­sebeş, în timpul celor din urmă câţiva ani s’au petrecut o mulţime de lucruri, care pot să sgudue credinţa cetăţenilor români în putinţa desvoltării pacinice. Cine oare, văzend cele ce se petrec, n’a fost adese­ ori ispitit de gândul, că trăim într’un fel de revoluţiune înfundată. Căci nu ştim, cum altfel s’ar numi starea, în care guvernul ori autorităţile instituite de el calcă legea ori o nesoco­tesc, le fac cetăţenilor violenţă în înţele­sul politic al cuvântului. Şi ceea­ ce susţine partidul naţional român e tocmai, că li se face Românilor violenţă, că ei nu pot să-­şi exercite drep­turile în toată libertatea, că guvernul şi autorităţile instituite de el nu li se su­pun legilor create pentru asigurarea des­voltării pacinice şi firesci a Românilor. Sânt mulţi oameni, care susţin, că dacă în adevăr aşa este, Românilor nu le va rămână în cele din urmă decât ca prin violenţă pornită de jos să respingă violenţa pornită de sus. Tocmai aceasta e însă ceea­ ce nu vrea partidul naţional român: n’o vrea, fiindcă interesele mari ale poporului ro­mân cer ca puterile vii ale Românilor să fie cruţate, ca Românii să-­şi urmeze în ciuda tuturor greutăţilor lucrarea paci­­nică şi roditoare şi să nu pună în joc nimic din ceea­ ce au; n’o vrea însă mai ales, fiindcă e încă destul de tare în Ro­mâni credinţa, că încetul cu încetul tot se va restabili şi fără de­sguduiri sociale echilibrul în viaţa publică a monarchiei. N’avem însă decât să ne uităm îm­­pregiurul nostru, pentru­ ca să primim con­vingerea deprimătoare, că din 7x 7* credinţa aceasta slăbesce. Şi e lucru de sine înţeles, că acela, care a perdut credinţa aceasta, nu mai stăruie, nu mai discută, nu mai demonstrează, ci la ori-şi-ce renunţă, ori se pregătesce în toată liniştea pentru o luptă desperată. Nu ştim ce vor face Caransebeşenii, vor demonstra ori vor tăcă şi-’l vor lăsa pe guvern să-’şi facă treburile? Un lucru însă trebue să avem cu toţii In vedere: că astă­ji centrul de gravita­ţiune al vieţii noastre politice se află în Caransebeş, şi că foarte mult atîrnă de la ceea­ ce vor face fraţii noştri din graniţa bănăţeană. Ori­ şi­cât ne-am frământa, noi Ro­mânii din ţerile coroanei ungare trebue neapărat să ajungem la convingerea, că după toate cele petrecute şi în actuala si­­tuaţiune nu ne rămâne decât să mergem în direcţiunea ce ni se va indica din Ca­ransebeş. Aceasta fraţii noştri din Caransebeş o vor fi sciind şi ei, şi de aceea sperăm, credem, sântem convinşi, că nu vor face ceea­ ce vor face numai de capul lor, ci după o matură chibzuire şi în înţelegere cu aceia, care doresc deopotrivă cu Ro­mânii, ca conflictele ce s’au ivit în viaţa publică a patriei noastre să se respalve cât mai curând, pentru­ ca monarchia să nu fie surprinsă de evenimente mai nainte de a-’şi fi vindecat rana, pe care şi-a deschis-o ac­tualul guvern ungar la hotarele orientale. Forţa „Tribunei“. Poesii poporale. Culese de George Vertic. I. Suflă vent de azci, de ieri, Rumpe meri şi rumpe peri, Rumpe tei şi rumpe fagi Şi desparte oameni dragi, Şi ne desparte pe noi Cu pe badea amândoi. — De ne-a despărţit maica, Fie-m i moale perina, Cum ni-e nouă inima; De ne-o despărţit fecior, Fie-’i moartea de topor; De ne-o despărţit o faţă Rom­ână nemăritată, N’aibă scânduri de sălaş Şi nici pânză pe obraz, N’aibă loc în cimiter, Nici la Dumnezeu în cer, Precum n’am avut nici eu Parte de drăguţul meu. II. Dorul meu pe-unde s’alungă, Nu-i pasére să-’l ajungă; Dorul meu pe unde pleacă Nu-i pasére se-’l întreacă, Că-i dor greu și dorul sboarâ Pănă la badea ’n uscioară. III. Pe la casa badei trece Isvoraș cu apă rece: Dare-ar Dumnezeu se sece! Se rémáná séc isvorul, Cum am rămas eu cu dorul, Se rémáe numai prundul Cum am rămas eu cu gândul. IV. Cărăruță pe sub brazi Mă iubesc de mult doi frați: Ași iubi pe cel mai mare, Dar’ ochi dragi ca cel mic n’are. Ași iubi pe cel mai mic, Voia la cel mare-o stric. V. Frunză verde calaper Dela maica doi mea cer: Cel avut e uricios, Cel sărac e om frumos, întrebai frunZa de nuc: După care să mă duc? FrunZa nucului Zicea: Du-te după care-’i vrea. Merge-aș după cel avut, Dar’ e prea nătâng și mut. Merge cu coasa ’n rogoz Vine-acasă mânios, Nu me ’ntreabă ce-am cinat, Că me ’ntreabă ce-am lucrat. Eu îi pun cina pe masă El me suduc prin casă, Eu-’i fac patu să se culce, El me sudue de cruce. Merge-aș după cel sărac, Că lui toate-’i sunt pe plac. Merge cu furca la fen Vine-acasă tot rîzind, Nu me 'ntreabă ce-am lucrat, Ci me ’ntreabă ce-am cinat, Eu îi pun cina pe masă, El me ’mpedecă prin casă, Eu-’i fac patu să se culce El me strânge ’n braţ cu dulce. VI. Care fata-’şi lasă satul, Mânce-o jalea şi bănatul, Că şi eu ’mi-’l-am lăsat Şi trăesc cu mult bănat. Cum se scape dorul meu, Când de dor nu scap nici eu? VII. Negru-’i, mamă, pământul, Da-­i mai negru urîtul, Pământul vara ’nverzesce, Dar’ urâtul te topesce, Pământu-’i vara cu flori De urât te stingi şi mori. VIII. Tu mândruţă, mândra mea, Dragă-’mi esci şi te-aş lua, Dar’­­mi-a spus vecină-ta, Că te culci seara cu soare Şi te scoli în prânzul mare: încă-’ţi pare cu bănat, Că de noapte te-ai sculat! — IX. Te cunosc, bade, pe paşi, Că ’ţi-e voia să me laşi; Bade dacă mi lăsa Eu aşa te-oi blăstema: Din arat pănă ’n cărat Se te ’ntoarne mata ’n pat Tot cu cergă și cu țol, Se-’b remâná osul gol, Cum am rămas eu cu dor. .. Tu, bădița mea dintâie, Dacă-’mi tragi nedejdea mie Samená tu mac în paie Se resară fără ploaie: Când a fi cu buciurie Eu ’ţi-oi fi nevastă ţie ! XI. „Vecină de-a doua casă De drăguţul meu te lasă!“ — „Vecină, dragă vecină Bănuesci şi-’ţi pare rău, Că-’ţi iubesc drăguţul tău?“ Alianţa germano - austro - ungară - ita­liană. Un pretins diplomat rusesc scrie în „Daily Chronicle“ din Londra despre această alianţă: „Italia s’a angajat la ofensivă pentru caşul, că Francia ia o atitudine ameninţătoare sau Germania află de sosit timpul de a declara Franciei răsboiul. în caşul acesta Italia trebue să pună pe picior de răsboiu opt corpuri de armată şi va primi în schimb Savoya, Nizza şi o parte din Franche- Comté. Austro-Ungaria şi Germania sunt de acord în ce priveste casus belli. O armată coalisată se va trimite în Gali­ţi­a sub comanda regelui de Sa­xoni­a.“ Un chiar german despre budgetul Ungariei, în „Nat. Zeit.“ de la 25 Octomvrie cetim următoarele: Ilusiunile înşelătoare au fost totdeauna com­panioni propunerilor de restabilirea ecuilibrului în financele Ungariei. Atât gruparea cifrelor multe din proiect, cât şi vorbirea ministrului de finance au nutrit din an în an nădejdea ţerii, că în cel mai scurt timp se vor aduce iarăşi în cale fi­­nancele prin cruţare şi cu deosebire prin ridi­carea impositelor. Dar’ nici un ministru, de ar fi fost el ori cât de meşter în vorbă, nu ’şi-a putut ţine promisiunea, încât sarcina grea a con­ducerii financiare în Ungaria a devenit tot mai copleşitoare, astfel contele Szapáry la începutul acestui an a încărcat pe umerii lui Tisza această greutate, ca Tisza pre lângă alte poveri să o poarte şi pe aceasta. In vorbirea sa, pe care a ţinut-o ministrul president la Oradea-mare, a de­clarat alegătorilor sei, că condiţiunea principală pentru regularea relațiunilor financiare în Un­garia este mai întâiu de toate cruțarea pe toate terenele, cu adausul: „tot ce vom pute cruţa, să nu spesăm în zadar“. Dacă e posibil însă, pe drumul cruțării, a aduna ceva, asta n’a pu­tut se ni-o dovedească Tisza în exposeul său. Greutatea carnetelor cresce în Ungaria mereu. Ea absoarbe milioane de florini: 1888: 1156 milioane; 1887: 1118; 1886: 1088; 1885: 1055; 1884: 1037; 1883: 1083; 1882: 1072 milioane. In urmă carnetele obligațiunilor căilor fe­rate ale statului cu 117 milioane fl. dă o greu­tate de 1273 milioane fl. numai camera, care stă cu 39 procente preste venitele ordinare. Din anul 1868 pănă în 1887 datoria Ungariei, dacă vom adauge şi partea din datoria de stat austro­­ungară, s’a urcat aproape la 1680 milioane fl. sau nominal preste 3x/4 miliarde de maree. Investiţiunile sunt: pro 1888 construi­rea căilor ferate 63 milioane, la olaltă­ 129 mi­lioane; 1887: căile ferate 130 m. la olaltă 179 m.; 1886: căile ferate 128, la olaltă 217 milioane; 1885: căile ferate 111, la olaltă 238 m.; 1884: căile fearte 109, la olaltă 269 milioane; 1883: căile ferate 216, la olaltă 218 m.; 1882; căile ferate 197, la­olaltă 294 milioane. Dl Tisza se va sili dar’ se mai restrîngă spesele de clădire a căilor ferate, ca se mai scă­­reasca deficitul, aceasta o va face de sigur pe contul conservării necesitate a substanţei pro­prietăţii statului şi pe contul asiguranţei serviciului. Articolul se sfîrşesce: Dl de Tisza lucră înţelepţesce, că face re­­strîngeri, dar, precum am observat şi mai sus, mult nu se va şterge prin acele. Budgetul Un­gariei e aranjat pe un picior mai mare, fiindcă gâdelitura de putere mare dictează totdeauna cifrele la stabilirea aceluia. Sunt încă iminente mari misiuni indispensabile, care vor reflecta la creditul financiar. Amintim numai regularea Porţii-de-fer şi last not beast regulările apelor, pentru­ ca ţeara să nu sufere ca mai nainte, şi încă în primavara trecută, sub flagelul inunda­­ţiunilor. Cine a observat însemnatele diferenţe ce es la iveală în fiecare an între deficitul pre-

Next