Tribuna, ianuarie-martie 1892 (Anul 9, nr. 13-74)
1892-02-23 / nr. 44
Anul IX Sibiiu, Duminecă 23 Februarie (7 Martie) 1892 Nr. 44 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., */« an 2 fl. 50 cr.t */» an 5 fl., 1 an 10 fl Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarohie: 1 lună 1 fl. 20 cr., */« an 3 fl. 50 cr., V» an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: */. an 10 franci, «/» an 20 franci, an 40 franci Abonamentele se fac mari plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERTIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia, strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bnonresol primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Uniumor costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. pile grele. Nici-odată, poate, poporul român n’a fost cuprins de o agitaţiune atât de generală ca ceea ce’l frământă acum. In România, de unde pornesc toate pulsaţiunile vieţii naţionale române, într’un timp de tot scurt s’au schimbat vr’o cruce guverne şi parlamentul a fost disolvat în trei rînduri. Noi Românii din ţerile coroanei rpţ care deasemenea am fost surprinşi ) disolvare şi, cu toate că n’am luat la luptele electorale, ne sbuciu- pi ca nici-odatâ mai nainte. a“ Fraţii noştri din Bucovina n’au *nici ei cruţaţi şi trebue să susţină ^ea luptă contra guvernatorului ţerii , care e sprijinit, precum se vede, celălăiţi concetăţeni ai,lor. irDin Macedonia, în sfîrşit, ne carc. jţe O broşură, în care un luptător ron. ‘n expune greutăţile, cu care au să se lupte propagatorii culturii naţionale române. Românii, ori şi-unde ar fi ei, sunt îmbrânciţi şi siliţi a-’şi strînge rîndurile, a-’şi aduna puterile şi a se îmbărbăta, ca să-’şi apere libertatea de desvoltare, ba chiar existenţa naţională. Nu ne vom încumeta să căutăm vr’o legătură între cele ce se petrec în România şi cele ce se petrec la noi, în Bucovina ori în Macedonia. Vezând înse, că pretutindenea, unde sânt Români, agitaţiunea s’a produs în acelaşi timp şi în acelaşi fel, ori şi cine trebue să fie cuprins de simţământul, că şi caurele agitaţiunii sünt aceleaşi. Românii..ice fratele nostru din Macedonia, sânt oameni care n’au avut niciodată şi n’au nici astăiji aspiraţiuni de predomnire, ci sânt foarte mulţumiţi, dacă alţii nu-i împedecă în desvoltarea lor liberă şi pacinică. Aşa cum zice fratele nostru din Macedonia au fost Românii pretutindenea şi aşa sânt ei şi astăzi. Şi tocmai de aceea, poate, timp îndelungat ei au rămas nebăgaţi în seamă. Chiar în Moldova şi în Muntenia timp îndelungat ei au fost stăpâniţi de puţinii străini, care găsiseră adăpost pe pământul românesc, şi lumea cea mare nici că mai afla, că în ţerile acestea trăesce un popor, care se deosebesce de toate popoarele ce-l încungiura, ci îi socotia pe Români drept niste slavi ca toţi Slavii din Orient. Noi Românii din ţerile coroanei ungare trăim aici şi ne sbuciumăm mereu, ni-am jertfit avutul şi sângele în atâtea rînduri ca Austriaci şi ca Unguri, şi abia acum, în timpul celor din urmă ani, lumea cea mare a aflat, spre marea ei mirare, ca sânt aici în ţerile acestea trei milioane de oameni, care fac parte din cel mai mare popor al Orientului european. Fraţii noştri din Bucovina trăesc de mai bine ca o sută de ani sub ocrotirea Casei de Austria; sunt cu toate aceste foarte mulţi Austriacii, care abia acum află, că sânt şi Români între concetăţenii lor. Românii din Macedonia, în sfîrşit, au fost veacuri îndelungate ca perduţi şi se ivesc alţi ca un fel de mort învieat în mijlocul popoarelor balcanice. Vecinii noştri mai apropiaţi, care ne sciau şi pănă acum, s’au deprins a ne socoti drept un element neutru, care e determinat de alţii, care lumea cea mare nici că ne scia. Acum ne ivim deodată ca popor trainic, care se afirmă, ţine să dispună el însuşi de puterile lui vii şi să se desvoalte potrivit cu firea lui românească. De aici conflictul general între noi şi cei ce s’au deprins cu gândul, că li se cuvine să ne stăpânească, să dispună potrivit cu interesele lor de avutul şi de sângele nostru şi să determine după placul lor vieaţa noastră. Ei sânt uimiţi, speriaţi, cuprinşi de mânie, când văd, că avem şi noi conscienţa intereselor noastre naţionale şi că nu pot nici să frângă vieaţa noastră, nici să ne amăgească. Ne-am ridicat cu o putere elementară în faţa lor şi mănia, pe care am stârnit-o, a făcut ca ochii lumii să se îndrepteze asupra noastră, şi ca toţi să ţie seamă de noi în combinaţiunile lor. Sbuciumatu-ne-am o sută de ani cuprinşi de avântul renascerii noastre naţionale; sântem popor renăscut şi vorba e să ne afirmăm pretutindenea, unde ne aflăm, să ne creăm pretutindenea posiţiunea ce ni se cuvine, să ne luăm locul în vieaţa popoarelor. Sunt grele, dar, tocmai de aceea şi frumoase idele, în care trăim. N’ar fi însă atât de grele, cum sânt, dacă am avă să ne luptăm numai cu cei ce s’au deprins a dispune după placul lor de noi. Grele sânt mai ales pentru că avem să ne luptăm şi cu aceia dintre fraţii noştri, care nu au fost încă cuprinşi de avântul naţional şi tot mai sânt, ca în trecut, accesibili pentru idea ruşinoasă, că nu ne este dat nouă Românilor să dispunem noi Înşine de noi, ci trebue să ne încovoiem ca trestia în bătaia vântului. Nici aici la noi, nici în Bucovina, nici în Macedonia lupta n’ar fi atât de grea, dacă n’ar fi între noi oameni, care, crescuţi sub înrîurire străină şi trăind în legătură cu străinii, au perdut conscienţa naţională şi nu au încă inimile deschise pentru focul sacru al vieţii noastre naţionale. In România! ? — Aici totul e tulbure, şi nu ni se cuvine să facem încercarea de a pătrunde tainele actualelor frământări politice dela Dâmboviţa. Ne e însă peste putinţă să admitem, că fraţii noştri de peste Carpaţi, care într’un timp atât de scurt au soitit să întemeieze statul român, să-’l consolideze şi să-’l ridice la înflorire, acum, după ce lucrarea grea a fost săvîrşită, numai ei de ei s’au încăierat în o luptă, ale cărei consecvenţe nu se pot prevedă. Nu, lupta aceasta nu poate să purceadă decât din opintirile, pe care le fac şi unii şi alţii din luptători, ca să zădărnicească încercările străinilor de a determina, precum au determinat în trecut, voinţa poporului român. E vorba, ca o faşă nouă să se înceapă în vieaţa poporului român, faşa, în care el însuşi dispune, potrivit cu propriile lui interese, de puterile lui vii şi de roadele muncii lui. Vieaţa e sbuciumare, şi stagnaţiunea nu e în lumea aceasta cu putinţă, ori vom iesbi înainte, ori vom fi daţi oare înapoi. De aceea unele sânt atât de grele şi atât de grea e lupta. în această luptă grea mai ales un gând are să ne stăpânească: ca trecutul trist şi greu trecut să rămână pentru vecii vecilor şi ca fiii şi nepoţii noştri să fie mai fericiţi ca noi. ţi şi noapte ochii noştri să fie aţintiţi asupra fraţilor noştri din Basarabia, soartea lor ne aşteaptă pe toţi, dacă nu vom fi gata să dăm tot ceea ce ne este mai scump, şi linişte, şi avut, şi vieaţă, pentru ca noi înşine şi numai noi înşine să fim stăpâni pe voinţa noastră. Şi urgia obştească să fie răsplata acelora, care în aceste uie grele sânt accesibili pentru ademenirile celor ce vor să ne stăpânească, daţi să fie la o parte toţi aceia, care nu sânt gata pentru orişice jertfă. Se dau pe faţă! Organele guvernului tot mai mult bat în coarda şovinismului, mărturisind pe faţă tendenţele sale maghiarizătoare. Deşi este evident, că în mare parte rîvna de popularitate între şovinişti a stăpânului le conduce, totuşi este uimitoare neruşinarea, cu care foile guvernamentale îşi expun planurile de a ajunge la „scopul naţional“, adecă la desnaţionalisarea tuturor nemaghiarilor. Astfel „Nemzet“ in nnul seu dela 4 Martie n. din nou se ocupă cu cestiunea maghiarisării într’un lung articol publicat în fruntea foii. După ce „exami FOIŢA „TRIBUNEI“. Doine poporale. Pfin’ eram eu holteiaş Purtam peana ’n colopaş Şi cisme cu pintenaşi, Dar’ dacă m£ însurai Dădui peana pa mălaiu, Pinteni pe lapte dulce Să dau la copii să mânce. ţis-ai, bade, că-’i veni Să culegem struguri, Dar’ tu bade n’ai venit, Sufletu-’mi rău ‘l-ai mâhnit, De ’ţi-ar sta durerea mea Lângă inimioara ta, Să nu poţi nici-când muri Pâ n’ ce la noi vei veni. Mândre-s stelişoarele Ca şi lelişoarele Stelele aus strălucesc ‘Pe ele jos le iubesc. Am un bărbat cât un steag Şi de foame-abia mă trag, Am un drăguţ ca o stea, Dar’ n’am cu el ce mânca, Culese de Iosif Miron. Hanul hoţilor. - Novelă -De X. Simtion. (Urmare.) II. Să lăsăm pe Mitrea stând la masă cu ai sei, fi noi să trecem în comuna Scorburoasa, unde se afla Jidovul cel cu roibii cei frumoşi. Era târziu, dar’ Jidovul tot nu se culcase, ci stătea dinaintea teşghelei şi număra înaintea unei luminări aprinse mai multe fişicuri cu bani. După ce gătă cu număratul dădu din cap ca semn că e mulţumit, şi apoi se sculă şi se preumblă prin casă rîtjend. Dela o vreme începu să 4i°ă: — Merge bine gheşeftul, de minune. O miie şepte sute câştig curat numai din ce am vândut prin sat, pentru bucate, apoi restul în celelalte fişicuri tot cam atâta. Se duse apoi la teşghea, luă fişicurile în mână, le cumpăni şi le puse car’ la loc. „Astea am să le pun mâne la casaa de păstrare, căci o sumă atât de frumoasă de bani nu se ţine la casa omului. în pădurea F. . . am auzit că ar fi niste hoţi, şi n’aş voi să mă pomenesc numai deodată cu ei în casă. Dar’ încă ceva, cum rămâne cu Marin şi cu Istrate ? Ei îmi datoresc o sumă de bani, mâne nu voiu duce şi le voiu cere banii cu carnete cu tot şi dacă numi-’i vor da, apoi lasâ-’i pe mine, că-’i scot eu îndoit. Au văzut ei cum ’i-am luat locul lui Tudor pentru 20 de hârtii. Cu mine nu se joacă ei“. Aşa, îşi pase în sine preumblându-se prin casă. O miie şi şepte sute a stors de la bieţii Români, numai prin vânzarea otrăvurilor sale, pe bucate, şi încă pe atâta prin bani, şi mai avea el şi alte căi de a face bani. Pe când se gândia aşa, aiuri numai, că bate cineva la ușe. Un fior îl cuprinse în tot trupul. Dar’ mergând la părete, unde sta acăţat un revolver, puse mâna pe el și apoi întrebă: „Cine este“. — D’apoi cine să fie, cinstite jupâne, ea ca un prăpădit de bătrân și cu un copil, pe care ’i-au apucat târtjiul pe drum, și se roagă să nu-’i lași să moară de frig, că nuţi-or pofti pe nimica“. Auijind Jidanul, că sânt nişce călători, care cer sălaş şi au şi bani ca să-’i plătească, îi trecu frica, şi după ce puse revolverul car’ la cuiu, le deschise ca se între, într’adevăr aşa şi era un bătrân, la vedere cam de 65 până la 70 de ani, şi un flăcău, să fi fost de 19 pănă la 20 de ani. După ce întrară în casă, jupânul îi întrebă unde merg şi de unde vin, şi bătrânul răspunse: „D’apoi eacă, cinstite jupâne, am patru ficiori, şi având şi eu ce pustia mai aveam, ca avere, am vândut tot şi m’am gândit să le împart averea pănă ce sânt în vieaţă, ca nu după aceea să se certe între ei şi să mă mai ocăre şi pe mine din groapă. Aşa baremi, dacă le fac eu partea, nu au să mai zică nici cârc. Dar’ ce să vezii, jupâne. Domnul care ’mi-a cumpărat toată moşia cu preţ de o miie de fiorini, n’a avut bani mărunţi şi ’mi-a dat o hârtie de o miie, car’ eu, ca să nu-’l supăr, după ce o văzui că-i aievea de o miie, o luai şi tăcui din gură. Acum însă, când la împărţeală, împarte dacă poţi. M’am dus de-a rîndul prin sat să o schimbe cineva, dar’ unde să găsesci atâţia bani pe la oameni, nici chiar la cassa comunală nu ’mi-a putut-o schimba. Acum trebue să mă duc la oraş să o schimb, măcar de-aş şi perde vre-o trei hârtii din o miie“. Aurind Ovreul cele cei le spunea bătrânul înholbâ ochii la el, căci era vorba de gheşeft. Se mai preumblă puţin prin casă şi apoi zise: — Ascultă, moşule, ce - ai 4ace dacă ’ți-aş schimba-o eu. — O! cinstite jupâne, ’ţi-aş ierta de păcate, căci ’mi-ai scurta drumul cel lung, pe un ger ca ăsta. — Chiar la asta m’am gândit şi eu, dar’ trei hârtii îi prea puţin; pentru trei hârtii nu-’mi dau eu banii cei buni în schimbul unei singure hârtii, care la urma urmelor poate să nu fie de treabă şi eu să rămân de pagubă Ea ascultă, dacă-’mi dai zece hârtii, apoi haidade, fie ce va fi, ’ţi-o schimb. Bătrânul se codi la început, dar’ Jidanul nu se lăsa din preţ, şi aşa se tot dedeau ei la învoeală. Pănă ce bătrânul vorbia cu Jidanul, cel tinăr se uita cu băgare de seamă prin casă, şi trăgea cu urechia, ca şi când ar fi aşteptat pe cineva. Se au4i într’un târ4iu un mic sgomot şi o lătrătură de câne, dar’ Jidanul fiind cu gândul să înşele pe bătrânul, nu lua lătratul cânelui în seamă. Mai târ4iu se au4i al doilea sgomot, dar’ aşa de puţin, încât numai cel ce trăgea cu urechia putea să-’l audă. La auzul acelui sgomot, tinărul trase puţin pe bătrân de suman, şi atunci bătrânul zise: — Fie dar’, numără banii, căci paguba copiilor este, dacă trebue să perdece hârtii, dar’ ei, dacă vor fi oameni harnici, vor munci şişi le vor face la loc. — încă îndoit şi întreit, — începu să zică Jidanul frecându-şi manile de bucurie ca câştigă zece floreni deodată, ca din senin — şi începu a număra la bani. Când masa era plină de hârtii, uşa se deschise şi doi oameni înfiorători la privire întrară în lăuntru dând bună seara. Văzându-’i tinărul ce venise cu bătrânul, îl mai trase odată de suman, şi atunci bătrânul şi sări în gâtul Jidanului strîngându-’l de beregată aşa de tare, încât nu mai putu zice nici o vorbă, şi-’l trănti la pământ, zicându-’i nează“, precum 4'ce, puterile rasei maghiare şi „arată“ căuşele, din care asimilarea în trecut s’a făcut aşa de încet, sfîrşesce astfel: „Averea în mod covîrşitor, industria şi comerciul în mod aproape exclusivă se afl în mâna elementului maghiar şi a celui german, care nu numai în privinţa senimentelor ci şi în privinţa limbii în curând va deveni maghiar. „Factorii politici sunt maghiari. Parlamentul, guvernul, autorităţile, comitatele, oraşele sunt maghiare. „Factorii economici şi culturali încă sunt maghiari: proprietatea, capitalul, instituţiunile culturale, şcoalele secundare şi superioare. „Sub împregiurări atât de fericite ne putem fără frică defige scopul naţional. Până a-’l ajunge, mai trebue multă muncă, dar’ imposibil nu este. Ba e cu desăvîrşire sigur, dacă statul şi societatea îşi vor face într’o formă datorinţa... “ Şi cu toate aceste există în Ungaria o lege despre egala îndreptăţire a naţionalităţilor ! Rusia, Austria şi cestiunea înarmărilor. La articolul lui„Kreuzzeitung“, signalisat de noi în unul de la 13/25 Februarie a. c., şi în care se fac monarchiei noastre imputări, că nu cheltuesce destul pentru armată, deşi finanţele îi stau bine, răspunde foaia rusească „Graşdanin“. Aceasta constată şi ea, că monarchia a scăpat de deficite, şi orice apoi, că Germania ar dori, ca tot bănui, prisositor aliaţii sei să-l dee pentru armata, car’ nu pentru promovarea bunăstării naţionale. Articolul lui „Graş dan in“ termină: „Tripla alianţă se zice ca s’a încheiat pentru scopuri de apărare. Cum poate fi armata austro-ungară găsită insuficientă, în faţa unui inimic imaginar, care la tot caşul nu poate fi Rusia, care dela dărîmarea monarchiei habsburgice nu poate câştiga nimica, însă lângă Spree se judecă altfel. Acolo lumea află, că Austria nu trebue să aibă nici independenţă militară, nici politică, ba nici financiară, ci să se ruineze pănă la cea din urmă greşiţă pour le Roi de Prussen. La aceste răspunde „Kreuzzeitung“ de la 29 Februarie . Nu pour le Roi de Prusse, ci pour l’Empereur d’Autriche ar trebui scutită armata austro-ungară de cruţare rău aplicată. Şi nu contra unui nimic imaginar are să se ţină gata de apărare, ci tocmai Rusia este inimicul Austriei şi Ungariei, ca şi al fiecărui stat apusean şi al culturii europene“. Mai departe organul Germanilor conservatori arată agitaţiunile panslaviste, ameninţarea monarchiei de cătră Rusia dinspre Peninsula Balcanică etc., şi zte că numai alianţa cu Germania a scăpat-o pănă acum de pericolul rusesc. Articolul sfîrşesce tricend, că până când Rusia nu-’şi retrage trupele de la graniţă, „Austria tot atât de puţin ca şi Germania este în poziţie de a-’şi reduce înarmările. Căci este incalculabil, unde va duce în cele din urmă lipsa pe trupele rusesci îngrămădite la graniţă“. Maghiarii şi Vaticanul. O corespondenţă din Viena a lui „Kreuzzeitung“ dă unele interesante informaţiuni in afacerea numirii archiepiscopului de Agram. Mai ântâiu constată, că şi la ocuparea scaunului primaţial s’au ivit divergenţe de păreri între Vatican şi guvernul unguresc, dar’ acele au putut uşor fi complanate prin intervenţiunea Mosarchu lui, căci a fost vorba numai de o cestiune de persoane. Apoi zice: »De astă dată caşul este cu mult mai greu. Archidiecesa din Agram cuprinde în cea mai mare parte Slavi. Poporaţiunea croato-slavonă voesce un episcop slav, eventual mai bine unul german, decât un Maghiar. Candidat al episcopului Strossmayer este episcopul Stadler din Seraievo. Guvernul unguresc are intenţia să ocupe acest post important cu un Maghiar, sau cel puţin cu un Slav maghiarisat. Se 4*cercă 3 prezentat pe canonicul Vucsetics. Secer că Papa nu numai a respins pe acesta, ci peste tot stărue să se ţină cont de dorinţele Croaţilor. După ce asemenea diferenţe sânt mai greu de complanat ca simple cestiuni personale, de aici în adevăr se poate nasce un conflict. La tot caşul sânt motive de a aştepta cu încordare sfîrşitul. Guvernul unguresc nu va ceda aşa uşor, căci este cu mult mai turbat în privinţa maghiarisării, de altă parte partidul stressmayerian are planuri atât de mari în privinţa unirii (bisericii apusene cu cea orientală), — abstrăgend de la conscienţa naţională — încât chiar şi din acest motiv stătue cu energie pentru alegerea unui Slav. Bulgarii şi Ruşii. Rusia, această duşmană a libertăţii popoarelor şi a luminii adevărate, nu se astâmpără. Chiar în acest secol, în care pănă şi popoarele cele mai oprimate, cele ce au avut să lupte cu mai multe miserii au dat dovezi strălucite despre jertfa ce sânt în stare a aduce pe altarul libertăţii, Rusia se arată ca un spectru în concertul libertăţii europene. Aşa, că pe când popoarele tinere din Orientul Europei ridică ziloic altare cuceririlor moderne, Rusia nu se sfiesce, nu mi-e frică a întrebuinţa cele mai miserabile mijloace pentru a sdrobi aceste altare. Persecută, se poartă ca barbară mai ales faţă cu tinărul principat bulgar. Nu poate să uite, că după ce cu ajutorul ei a scăpat de jugul otoman,