Tribuna, mai 1999 (Anul 115, nr. 2480-2505)

1999-05-07 / nr. 2485

7 mai 1999-Tribuna sport PAPA IOAN PAUL al il-lea şi sportul “uneori îmi lipseşte sportul” Puţine persoane ştiu că, omul care a spart canoanele conservatorismului bisericesc este un adept al sloganului "Men sana in corpore sano", întrebat odată despre viaţa particulară a domniei sale, a răspuns: "îmi lipseşte contactul cu tinerii şi sim­t lipsa sportului", încă de tânăr, pe când era Cardinal de Cracovia, viitorul Papa Ioan Paul al ll-lea, pe lângă alte preocupări: sculptura, poezia şi actoria, era şi un practicant activ al sportului. Printre sporturile cu care domnia sa a cochetat se numără fotbalul, înnotul, schiul şi alpinismul. Această pasiune a făcut ca, şi după ocuparea Scaunului Pontifical de la Vatican (16 oct. 1972), omul de sub roba albă să ducă o viaţă sportivă intensă. în acest contest a cerut să se construiască o piscină lângă Castelul Fandolfo, care este reşedinţa papală, unde, pe timpul vacanţelor, domnia sa practică înnotul. Urmărindu-şi instinctul de libertate, cel mai tânăr Papă ales în acest secol, a început să facă excursii în Alpi. Acest lucru i-a atras şi numele de "Papă călător". El a fost primul Papă care a acceptat să fie fotografiat într-o altă ţinută decât cea de protocol, respectiv în costum de schi sau de simplu excursionist. Atracţia muntelui a făcut că, cel puţin două săptămâni pe an, să şi le petreacă în Alpi. Pasiunea Papei pentru sport i-a molipsit şi pe supuşii săi. Vaticanul, care este cel mai mic stat din Europa şi din întreaga lume, cu o suprafaţă de aproximativ 0,44 kmp, se poate mândri cu propriul său campionat de fotbal, în care se înfruntă 12 echipe, în timpul pelerinajelor sale pe tot mapamondul. Sfântul Pontif nu a pierdut niciodată ocazie să-i întâlnească pe marii sportivi ai lumii, şi să se roage pentru alinarea suferinţelor multora dintre ei. Poate vi se pare ciudat ca un preot să iubească atât de mult sportul încât să facă din el o pasiune, dar să nu uităm că a te mişca liber, a face sport în general, este un lucru cât se poate de uman, şi că, sub roba oricărui preot, se ascunde un om. Om care trebuie privit şi înţeles mai întâi după spiritul său uman şi mai apoi după faţada de mare prelat. Marius IONESCU MAPAMOND SPORT formaţia dinamovistă şi Rapid pune într-o lumină nefavorabilă arbitrajul românesc. "Mă sur­prinde că această delegare a apărut ca o solicitare a Rapidului. Se dovedeşte astfel că, de multe ori, dorinţele Rapidului au trecere şi îşi găsesc rezolvare în Bulevardul Poligrafiei (n.r. - sediul FRF)". • Echipa naţională a Spaniei a învins, miercuri, cu scorul de 3- 1 (1-1), reprezentativa Croaţiei, într-un meci amical disputat pe stadionul "Olimpic" din Sevilla, care a fost inaugurat cu această ocazie. • Partida dintre formaţiile Olimpia Satu Mare şi Universitatea Cluj nu va mai fi televizată, din cauza vizitei suveranului pontif în România. Mare pagubă! • Rezultate înregistrate, miercuri, în etapa a 30-a a campionaului german: Bochum - Duisburg 0-2 (Hajto '25, Wohlert '55); Hertha Berlin - Wolfsburg 2-0 (Preetz '32, 74); Nürnberg - Leverkusen 2-2 (Cirici '24, Weigl 74 - Ramelov '17, Emerson ’85); Schalke-Dortmund 1-1 (Mudler '32 - Nijhuis '3); München 1860 - Freiburg 2-0 (Vanenburg '37, Hobsch '84). Clasament: T.Bayern München 71 puncte (virtuală campioană), 2.Bayer Leverkusen 59 p, 3.Hertha Ber­lin 52 p, înregistrate, miercuri, în etapa a 32-a a campionatului belgian: Anderlecht - La Gantoise 4-0; Lömmel - Genk 0-3; Ekeren - Charleroi 2-0; FC Bruges - Beveren 3-1; Westerlo - Mouscron 1-1; Lierse - Alost 3- 1; Harelbeke - Standard 1-1; Lokeren - Ostende 1-2; St.Trond - Courtrai 2-2. Clasament: I.Genk 70 puncte, 2.FC Bruges 68 p, 3.Anderlecht 64 p. • Cătălina Cristea a învins-o, miercuri, pe poloneza Aleksan­­dra Olsza, cu scorul de 6-2, 4-6, 7-5, în turul al doilea al turneului de la Varșovia. • Rezultate înregistrate în etapa a 32-a a campionatului francez: Monaco - Strasbourg 2-1 (Giuly '29, Trezeguet 78 - Bertin '64), Nantes - Rennes 2-1 • FC Liverpool a terminat la egalitate, scor 2-2 (0-1), pe propriul teren, cu echipa Man­chester United, într-o partidă restantă din cadrul etapei a XXVIII-a a campionatului Angliei. Veşti din ţară şi din lume • Irina Spîrlea a invins-o, României, că delegarea unor • Rezultate miercuri, pe Christina Papadaki arbitri străini la partida dintre din Grecia, cu scorul de 6-4, 6-0, în turul al doilea al turneului de la Roma, în cadrul turului al doilea al aceluiaşi turneu, Ruxandra Dragomir a fost învinsă de jucătoarea americană de origine română Corina Morariu, cu scorul de 6-2, 6-3. • Parma a remizat, scor 2-2, cu Fiorentina și a cîștigat Cupa Italiei. Au marcat: Repka '47, Cois '61 - Crespo '43, Vanoli 70. • Incidentele petrecute, miercuri noapte, după încheierea partidei AC Parma - Fiorentina, scor 2-2, din returul finalei Cupei Italiei, s-au soldat cu 8 poliţişti răniţi uşor şi 12 persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale. • Echipa Galatasaray Istanbul a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 2-0 (0-0), formaţia Beşiktaş Istanbul şi a cîştigat Cupa Turciei pentru a 12-a oară, după ce în meciul tur scorul a fost egal, 0-0. • Adrian Voinea l-a învins cu scorul de 4-6, 6-3, 6-3, pe rusul Marat Safin, în turul al doilea al turneului de la Hamburg. • Cornel Dinu a declarat, în conferinţa de presă organizată după meciul Steaua - Dinamo (scor 3-1), din semifinalele Cupei (Chanelet '17, Toure 77 - Bardon '12); Sochaux - Toulouse 2-1 (Bouger '55, Frau '56 - Lauwers 70); Lyon - Bastia 2-1 (Job '45, Casanova '57 autogol - Laurent ’5); Nancy - Lorient 2-0 (Cascarino '16, Biancalani '83); Auxerre - Le Havre 0-0. Clasament: I.Girondins Bor­deaux 66 puncte, 2.0lympique Marseille 65 p, 3.0lympique Lyon 60 p. “Magazin sportiv sibian” radio— omen Realizatori: Ovidiu Boica, Sebastian Munteanu şi Octav­ian Rusu Petre Buduru, fostul preşedinte al FC Dinamo, va fi eliberat, astăzi, din arest, potrivit hotărîrii Curţii Militare de Apel, care a stabilit că, la ultima prelungire de mandat, judecătorii au încălcat anumite dispoziţii legale. Curtea Militară de Apel a hotărît, ieri, ca cererea de prelungire a mandatului de arestare a lui Buduru să fie rejudecată, deoarece, atunci cînd s-a stabilit menţinerea în arest a fostului preşedinte al FC Dinamo, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti nu a ţinut cont că acesta avea avocaţi angajaţi şi au judecat cererea în prezenţa unui apărător din oficiu. Hotărîrea Curţii este definitivă şi întrucît Buduru nu mai este reţinut în alt dosar, astăzi, acesta va fi eliberat din arestul IGP din Rahova. Vineri, 7 mai 9.30 Ciclism: T­urul Romandiei - Elveţia (r) 11.00 Hochei pe gheaţă: C.M. - Grupa A, în Norvegia (r) 12.30 Sporturi cu motor: Emisiunea 'Start Your En­gines' (r) 13.30 LIVE Motociclism C.M. Marele Premiu al Spaniei 14.30 LIVE Motocilism: Campionatul Mondial - Marele Premiu al Spaniei 15.00 LIVE. Tenis: Turneul WTA de la Roma, Italia 16.30 LIVE Motociclism: C.M - Marele Premiu al Spaniei 18.00 Tenis: Circuitul ATP - Seria Mercedes Super 9 - Turneul de la Hamburg, Germania (rez.) 19.00 LIVE Ciclism: Turul Romandiei - Elveţia 20.00 Tenis: Circuitul ATP - Seria Mercedes Super 9 21.00 LIVE Hochei pe gheaţă: C.M. - Grupa A, în Norvegia 23.30 Raliurio Campionatul Mondial FIA - Raliul Franţei­­Turul Corsicii 0.00 Motociclism: C.M. - Marele premiu al Spaniei, la Jerez de la Frontera 1.30 Sporturi extreme:Yoz Action 2.00 Raliuri: Campionatul Mondial FIA -Raliul Franţei Britanie (1) 2.30 închiderea programului Pagina 9 Ştiri din şah Liga şahistă şi Comisia judeţeană de specialitate organizează, în perioada 8-18 mai a.c., Campionatul municipal individual masculin de şah, pe două grupe valorice (a câte 12 sportivi) în funcţie de coeficientul valoric intern (ELO). Turneul este găzduit de Cercul Militar Sibiu. Cei interesaţi se vor prezenta în 8 mai, ora 9.30, cu ceas şi piese de şah. Laurenţiu BOŢOCAN candidat de maestru SALOMII A CĂLCAT PE BEC Subcomisia de De­legări a Arbitrilor a hotărît să nu-l mai delege pe arbitrul Marian Salomir la nici un meci pînă cînd prestaţia sa din partida retur a semi­finalelor Cupei României "Tuborg”, dintre FCM Bacău şi Rapid Bucu­reşti, scor 2-1, nu va fi analizată. Marian Salomir a fost notat de observatorul întîlnirii cu un calificativ în urma căruia va trebui să se prezinte la Sub­comisia de Disciplină a Arbitrilor. Clujeanul va fi înlocuit cu Florin Chivulete la partida Dinamo Bucu­reşti - Rapid Bucureşti, din etapa a 28-a, care se va desfăşura duminică, unde era desemnat arbitru de rezervă. Piteştiul nu mai vrea... cariocas Jucătorul brazilian Daniel Teixeira, care a susţinut probe de joc la FC Argeş, nu va fi achiziţionat de echipa piteşteană, deoarece nu a corespuns cerinţelor conducerii tehnice. Conducerea clubului argeşean a renunţat la legitimarea fotbalistului brazilian, deoarece nu era un vîrf autentic, aşa cum acesta declarase iniţial. De asemenea, suma de 200.000 de dolari solicitată pentru transferul său a fost considerată prea mare de clubul FC Argeş, avînd în vedere vîrsta de 31 de ani a jucătorului. Buduru I ).

Next