Universul Copiilor, 1931-1932 (Anul 7, nr. 1-52)

1931-12-30 / nr. 1

Anul VIII, No. 1 EXEMPLARUL­­^LEI 5^— UNIVERSUL COPIILOR SI AL TINERETULUI UN AN LEI 200 $ALE LUNI LEI 100 Redactia str. Brezoianu 25, Bucuresti MIERCURI 30 DECEMBRIE 1931 Pretul abonamentelor: IL­TWO NOAPTE DE CRACIUN, IN ITALIA OROPSITII Daca de la San-Marino*) vrei sa scobori spre Florenta, ai de ales intre doua drumuri, cel de nord, care o ia spre Borgo-Florentino, si cel de sud prin Burgo-Sanse Pulco, acesta din urma insa cu mare ocol. In timp de vara, vä sfatuesc sa luati drumul de nord; iarna, insä, cänd zapada trocneste drumurile, de preferat e cel de sud. La 24 Decembrie, anul 1929, era greu de strabatut ori­care dintre ele, iar cand din piata Palatului guvernamental priveai asupra Alpilor isi pǎrea totul o avalanse de zǎpada, deasupra careia se zäreau castelele, prin sate mici de munte, de a se pǎrea ca trǎeati intr’o lume de basme. San­ Marino in ajunul Craciunului era pustiu. Afara de un militian civil, de paza la palatul guvernamental, nici un om nu se zarea pe strazi. M’am hotarat, pentru mai buna gaz­­duire in noaptea aceea, inainte de a se lasa inserarea, sa ma las spre un sat. Ca sa scurtez din drum, pana la cel mai apropiat ce se gasea pe varful unui munte, am luat-o de-a dreptul pe corciatura (poteca). Era mai greoi drumul, dar banuiam ca voi scurta câtiva kilometri. De data asta so­­coteala nu a fost gresita, caci in loc sa mǎ indrept spre satul la care pornisem, m’am trezit de­odata cu poteca se pierde sub tr­ene de zapada­ri ca nu-mi mai rǎmane decat s’o iau la voia intamplarii. $i era in noaptea Nașterii Domnului, cand toate sufletele se lumineaza de-o lumina prea­­­ sfintita. Ziua cazuse undeva prin vai, iar noaptea venea dusmanoasa. Mi-am intors privirea spre San-Marino, iar luminile ora$ului pǎreau niste stele venite in noaptea aceea sa petreaca pe pamant, atrase par’ca de umbrele celor trei turnuri vechi ce pareau ca se unesc cu cerul. Când n’am mai privit orasul parasit mi s’a parut ca in dreapta mea, undeva prin apro­piere, mai e cineva, al carui cânt trist, in noaptea asta de cereascä lumina, cauta o ’n­­frafire. S i cu speranta in suflet ca voi gasi un tovaras cu care sa impart uratul noptii, am pornit intr’acolo. N’a trebuit sa merg mult si am dat de o cruce la piciorul careia o umbra­se mi­ca. „Doamne­, mi-am zis, cuprins de teama — care ispita s’a prins de crucea mântuirei?!“... Totusi am inaintat. Umbra s’a desfacut in doua zi cu groaza a strigat: — Prego! segnor, noi siämo bambini poveri!*) Si intr’adevar erau doi copii, doi cantareti de strada. I-am linistit, spunându-le ca intru nimic nu difera viata noastra, iar ei mai in­­curajati mi-au povestit ca vin de la Ancona si ca ar fi vrut sa faca noaptea Natala (Craciunul) langa mama lor, intr’un sat nu departe de San-Marino, dar din cauza drumului greu au ramas sa nopteze aci. Erau doi frati. Pe baiat il chiema Giacomo, iar fata se numea Ernes­­tina. M’am asezat länga ei. Iar crucea pare ca imi pleca bratele sa ne fereasca de sarutarea vantului. La San-Marino clopotele au inceput sa bata presarand imprejurul nostru un imn de slavä si de mantuire sufleteasca. In bisericuța sufletului meu alesesem atunci cele mai curate ganduri sä le dau ca dar Celui de viatä dotator. $i sub glasul clopo­­telor am adormit längä cei doi copii. Cand ochii, cu greu, i-am deschis sub mangâerea zorilor, m’am incrucit de maiastra haina ce ne fesuse fulgii de zapada ca sa putem sar­­batori Craciunul. Iar cand am ajuns intr’un sat si cänd m’am vazut längä un foc bine facätor, mi s’a parut ca Mântuitorul face o noua minune, topind un bloc de ghiata, unde peste noapte se ingro­­pase trei suflete de oropsiri, pline de ganduri curate s i de credinta intru El. N. Gherculescu. *) Te rog, domnule, noi suntem copii saraci. *) Capitala micii repub­liei, cu­ acelas nume, sub pro­­tectoratul I Iah­ei.

Next