Universul Sport, ianuarie 1939 (Anul 2, nr. 1-30)

1939-01-01 / nr. 1

1 CENTURILE DETECTIVULUI ..WIJLUA^THARPS ‘ JOCHEUL DISPĂRUT ROMAN SPORTIV de GEORGE MEIRS CAP. V Doua gloanțe fără rezultat TRADUCERE de CONST. TOMESCU •~ni«i—iiw»rrw,iti'nwp—11—mrrrr -rrr tnyrrrrw PENTRU CITITORI! NOU! Tn­ urma unei in­tămplări pufe banale, petrecuți la hipodromul de la Chantilly, detecti­­vul William Tharps la în cercetare du* datul caz al dispa­riției jocheului Art­hur Winggs, care trebuia să con­ducă în cursa „Jockey Clubului", calul prietenului său, ducele de Jor­e. In timp ce se făceau tot felul de presupuneri iar bănuielile își strângeau cercul în jurul book­­­makerului Coussort, — al cărui cal câștigase cursa — și al Janei Beryl, prietena jocheului dispă­rut, cadavrul acestuia din urmă e găsit intr un compartiment de clasa I-a al trenului Bruxelles- Paris. Descoperirea e făcută de autoritățile din orășelul Givet, unde Jane Beryl se dusese chiar în ziua crimei. La întoarcere ea e arestată. Starea rea in care se găsea capul nefericitei victime, justi­fica cu prisosință rezerva lor ; obrazul fusese literalmente brăz­dat de gloanțe și era de nere­cunoscut. Cu toate că, și unul și altul, se străduiseră să des­copere in grămada informă de care trăsătura specifică, punc­tul de reper esențial care tre­buia să-i asigure că nu se în­șeală, ei nu putură — după o examinare de aproape un sfert de oră — să afirme ceva abso­lut în privința identității cada­vrului. Fără să scoată o vorbă sau să-și arate vreuna din impre­siile lui, William Tharps exami­nase, la rându-i, cu deamănun­­tul cadavrul. El nu se ocupase aproape de loc de fața mortului și își îndreptase atențiunea în special asupra mușchilor bra­țului și picioarelor. Privise mult timp mâinile și studiase rotu­­lele așa de îndelung încât mă întrebam dacă nu cumva se interesa de cadavru mai mult ca medic *l decât ca polițist Când ev­alu­area luă sfârșit, mă apropiai de el. — Ce părere ai, Tharps V — In privința cui ? Cu degetul îi arăta­ corpul inert. — Omul era bolnav de ini­mă, mă mir că a putut, în sta­rea în care se găsea, sa conti­­­nuue a-și exercita așa de exce­lent profesiunea. Nu-i pusei nici o întrebare în privința observațiilor medicale, cari putuseră să-l determine la un astfel de post diagnost­ic ; așteptam răspunsul unui poli­țist și iată că îmi vorbea un medic. — Ești deci convins, că e chiar Wiiggs ? — Ce te face să presupui asta? — Nu mi-ai vorbit chiar adi­neauri de profesia lui ? Detectivul mă trase intr’un colț. — Ei bine, spuse el, am con­vingerea că e corpul jocheului. Dar, adăugă el, oprind cu un nost, întrebarea care-mi sta pe buze, n’am nici un motiv să-mi mărturisesc aci sentimentele și aș fi fericit dacă ai ține numai pentru d-ta cele ce-ți spun câ­teodată. — îmi spui asta in legătură cu chestia țigărilor și cu cele spuse lui Jorie? — Din fericire i-a spus nu­mai lui de Jorie. Dar accesul d-tale de nemulțumire te pu­tea aduce in situația de a vorbi despre acele lucruri cine știe cui. Pe viitor, supraveghează-te mai bine. — Ce te face să crezi că jocheul?, întrebai eu in șoaptă. e Nu-l cunoșteai decât foarte pu­țin și... — Nu mi-am făcut convinge­rea privindu-i fața, zise el zâm­bind, ci examinându-i mușcchii antebrațului și ai pulpelor, cum și conformația picioarelor ca și alte mici detalii de felul acesta. Toți călăreții au o țintă specia­lă care se observă foarte ușor; picioarele puțin arcuite, mensul greoiu, pieptul puțin adus îna­­inte și mai ales schimbarea e­­chilibruilui de pe un picior pe altul la fiecare pas îl trădează .) William Tharps era doctor în medicină imediat. De cele mai multe ori jocheul poate fi recunoscut prin conformația specială a picioa­relor, prin mica deplasare ca­racteristică a notulei și prin în­clinarea, la un un­ghiu abia perceptbil, a femurului și ti­biei ; mai pot fi recunoscuți, deasemeni, prin corpul lor slab in întregime musculos, prin des­­voltarea relativ exagerată a bi­­cepșilor și a altor câțiva muș­chi; nu mai vorbesc de mâini, a căror putere o poate remarca observatorul cel mai puțin ini­țiat. Pentru toate aceste detalii anatomice observate la cada­vru, cred că pot să afirm că este cel al unui jocheu. Ca să pot afirma că acest Jocheu Winggs, era necesar ca eu să-l e fi cunoscut și să fi fost în po­sesia unor puncte de reper cari imi lipsesc. Dar, iată pe cineva, oare ar putea, să ne spună multe. Mă intorsei in direcția în ca­re privea William Tharps și vă­zui pe Jane Beryl căruia un autopsier ii deschisese ușa. Sărmana fată, îndată ce zări cadavrul, fu scuturată de un tremur prelung. Se vedea in el, dintr’o dată, toată groaza de moarte și toată disperarea sa. O criză de lacrimi o sgudui mai apoi și trebui să fie ținută pentru a nu îmbrățișa mortul. Ea îl recunoscu formal; era el, de data aceasta nu se îndoia câtuși de puțin. Și cum ii fură ceruite preciziuni, ea indică două sau trei particularități ale cor­pului, pe care singură le pu­tea cunoaște și cari fură ime­diat controlate. Ultima îndoială fusese spulbe­rată. Cad­aerul de la Givet era al nefericitului Wrnggs. Dusă în fața judelui de instrucție, tânăra femeie, a cărei emoție era departe de a fi dispărut, fu interogată din nou. Ea află, astfel, că i s-a găsit acasă, pe un scaun, revolverul, pe care magistratul se încăpățâna să-l numească arma crimei; ea păru foarte surprinsă de acest lucru și mirarea ei îmi apăru foarte sinceră, dar cum, cu o clipă mai înainte, — răspunzând la o întrebare — spusese că a intrat și a stat­ câteva minute în ca­mera sa de dormit, în trecerea de la gara de Est spre Palatul de Justiție, judecătorul, a cărui părere era făcută, nu remarcă această sinceritate. Ea declară, foarte simlit, că avea credința că l-a pierdut și că în orice caz, emoția în acel moment nu era așa de mare, în­cât nici nu se gândise la aceas­tă arm­ă; repetă apoi că era în­credințată că l-a uitat la hote­lul din Givet și spuse că, ple­când din Paris, ea o reâncăr­­ca­se, precauțiune foarte utilă din partea unei femei care tre­buia să călătorească singură. Judecătorul nu se dădu bătut și, cu un ton părintesc, căuta să-i câștige încrederea, conju­rând-o să spună adevărul și a­­sigurând-o că va ține socoteală de mărturisirea ei. Ii atrase a­­poi atențiunea că, în starea în care se aflau lucrurile, aceasta era, din partea ei, cea mai bu­nă tactică de întrebuințat. Femeia, oprind cu un gest pe avocatul său, care era gata să intervină, se ridică brusc și ju­ră că era cu totul străină de uciderea amantului său și că nu făcuse niciodată uz de arma pe care o luase cu sine. Vocea sa tremura, când evo­că numele lui Arthur Wriggs, dar își reprimă repede emoția, pentru a protesta violent con­tra acuzației monstruoase care i se punea în socoteală. Ea căzu apoi sfârșită în fo­toliul pe care avocatul ei i-l în­tinse la vreme. Câtva timp ea râmase astfel și o tăcere absolută domni în această sală strâmtă și sum­bră in care cu o clipă mai înainte răsunaseră strigătele indignate și sfâșietoare prin care sărmana femeie își mărturisea zadarnic nevinovăția. Toți ședeau nemișcați, grefie­rii­ chiar, se opri tocmai când voia să întoarcă pagina care îi tremura între degete. Ne cu­prinsese pe toți o mare­ milă pentru această femeie tânără și frumoasă, pe care, alternativ, noi o socotisem când culpabilă când complet inocentă și pe care, dacă ar fost vorba de mi­ne, — în ciuda acuzațiilor pe care rațiunea mea le formulase împotriva ei — n'ași fi îndrăz­nit să o condamn. Magistratul, la un gest pe care ea îl făcu, vroind pare că să vorbească, rupse tăcerea. Ei a­­rătă fetei revolverul găsit în dormitor. Parte aruncă o scurtă privire, fricoasă pare că, asupra obiectului Era revolverul ei. Da îi recunoscu în câteva cu­vinte pe cari grefierul se grăbi să le consemneze. Luârndu-și o poză, marțială judecătorul deschise butoiașul. — Lipsesc din el două car­tușe, zise el. De data aceasta, ea nu răspunse. Dâmdu-și capul pe spate cu mâinile îmirânse îna­inte pare că pentru a goni o vi­ziune odioasă ea strigă: — Nu l-am ucis..., nu l-am ucis l Strigătul ei era ca un urlet de fiară, un țipăt despre care nu se putea spune dacă era sin­cer sau era numai rezultatul unei extreme surescitări. Citit în privirea judelui o completă lipsă de încredere. Ducele de Jorie, Simithson, Asselin, chiar, păreau foarte în­curcați, dar deloc convinși. Avocatul grijuliu căuta să-și liniștească clienta, temându-se de o noua criză de nervi. Mă intorsei spre William Tharps. In picioare, imposibil, el pri­vea scena ca un spectator des­­interesant; îl văzui chiar că se forțează să-și înăbușe un căscat supărător, își scoase ceasul și, văzând ora înaintată, se încruntă. Mai rămăsese ca magistratul să arate inculpatei scrisoarea atribuită lui Wriggs și pusă la cutia poștală după moartea lui. Când el făcu acest lucru, fata trecu repede peste text și privi cu atenție semnătura. — E de la el, spuse. Apoi, cu toate că rudede ii puse o serie de întrebări, iar avocatul său o rugă să răspun­dă, ea refuză să pronunțe un cu­vânt mai mult, dar tulburarea sa era evidentă. CAPITOLUL VI O IPOTEZA HALUCI­NANTA Seara, invitați de ducele de Jorie, William Tharps, Jack Smithson, ți cu mine, Hiorăm, mam la club. Nu vorbirăm decât foarte pu­țin de tristele evenimente din după amiaza acelei zile, și de la sine, conversația alunecă asu­pra alergării „Grand Frix’’-ului. Acest subiect ai făcu mare plă­­cere amfitrionului nostru, dar nu atât cât antremorul­ui său, care radia de fericire. Pentru Jack Smithson acea­stă cursă ajunsese o obsesie. Și aceasta se putesc înțelege ușor: antrenor particular al unui singur proprietar,, el vedea Monden cel mai perfect pro­vi­dus atunci pe care îl dăduse până crescătoriile ducelui. P­rintr’un concurs de Împrejur­­ări de cari el nu-și putea a­­minti fără a se indigna, calul, obiectul celor mai mari speran­țe ale lui, pierduse premiul Joc­­key-Chib-ului, din cauza carac­terului său nervos, calul trebuia încălecat de jockeul său obici­­nuit, pentru ca victoria să-i fie asigurată. Ori jockeul acesta era mort sau, în cel mai bun caz, dispărut, iar „Marele Premiu­­ al orașului Paris care ar fi con­sacrat definitiv meritele calului și abilitatea antrenorului, se a­­lerga peste câteva zile. Pierderea alocației Jockey Clu­bului și a sumei pe care el o jucase in acea cursă, era un ac­cident care îi necăjise înde­ajuns, dar ca să piardă și ..Grand Prix”-ul și cei 350.000 franci cu care era recompensat calul victorios. I­ris părea un lu­­cru pe care nu l-ar fi putut su­porta. Și când se aducea vorba des­pre această eventualitate, ma­sivul englez rotea niște ochi fio­­roși și uita să mai mănânce. Gazda noastră, pentru a-l con­sola, îi aminti tort peea ce Smith­­son îi spuisse bine despre tână­rul băiat de grajd care a încă­lecat pe Monden la antrena­ment după dispariția lui Arthur Wroggs și că el însuși întrevă­­zuse posibilitatea de a-i încre­dința calul în marea plouă de in, Longchamps. Dar­ antrenorul protestă. Domnul duce era, zicea el, ca toți proprietari cărora nu le putea spune cineva un lucru, fără ca din el să tragă conclu­ziile cele mai abracadabrante. Fără îndoială, calul se obici­­nuise cu ștrengarul și i se su­punea fără prea multe dificul­tăți, dar de aci și până la a în­credința acestui copil grija de a susține, intr’o cursă atât de se­rioasă, interese așa de conside­­rabile, era o cale egală cu dis­tanța care separă indulgența u­­nui proprietar entuziasmat de calitățile produselor sale, de ve­derile juste cari formează prin­cipala îndatorire a unui antre­nor experimentat și conștiincios. — Dar, interveni amicul no­stru, chiar d-ta, bravul meu Smithson, ai emis această ipo­teză. — Da, da. Am spus asta, dar d-ta cred că Înțelegi că sunt lucruri despre cari poți să vor­bești fără ca să le realizezi. Benn este un băiat foarte bun și are dragoste de meseria lui se înțelege bine cu calul... — E un lucru foarte impor­tant... (Urmează mâine) . Spectacole Teatres OPERA: Liliacul. NAȚIONAL: mat.: Suferințele tâ­nărului Werther: seara: Mada­me Sans Gené. TEATRUL STUDIO: mat­: Actri­ța: seara: O căsnicie. TEATRUL COMOEDIA: mat. și seara: Liliecii din clopotniță. TEATRUL LIBER (sub Comoedia): matineu și seara: Zile senine. TEATRUL REGINA MARIA: mat. și seara: Azilul de noapte. LIGA CULTURALA : Revizorul. ALHAMBRA: mat. și seara: 1000 de ani pace. TEATRUL MODERN: Miliția te­rorială. SAVOY : mat. și seara: Tănase Istanbul. MUNCA SI VOE BUNA : Ușa fer­mecată: seara: Cămila trece prin urechile acului. TEATRUL RELIGIOS (sala Lie­dertafel): Drumul Crucii. _. Cinematografe ARO : Vreau să mă mărit. capitol : Nopți în Andaluze, Jurnal și completare. SCALA: „Trei camarazi" și jurnal Paramount CARI­TON : „In vâltoarea valsu­lui“ ?i Jurnal Fox. SELECT: Rapsodia diabolică, TRIANON: „Paris-Melody 1939“ și jurnal Paramount. A. R. P. R.: „Mascatul", seria I, jurnal și complectam. BIZANTIN: Prinț­ și cerșetor, Mormântul lui Ghenghis Khan și program artistic. FEMINA : Trei fetițe dulci. REGAL: „Albă ca zăpada și cei șapte pitici", jurnal Paramount PALAS BULEVARD: Evadatul 320 PARIS : Robin Hood și Jurnal ro­mânesc. ROXY: Nopți în Andaluze. Jur­nal și completare. ELISEE: Mi-a fugit mireasa și jur­nal Paramount. FORUM: Senorita și Rivalii. CORSO : Atlantis, seria II-a și ul­tima. AIDA : Domnișoara vedetă și O crimă pe ring. AMERICAN : Frou Frou și Ultimul gangster. ATENEUL TEI: Destinul și Pa­trula de noapte. BARCELONA: Insula ocnașilor. Di­ligența însâ­ngerată și trupa de reviste. CÂRMIE?» : Corsarul Bran și Testamentul­ și Stan și COTROCENI: Femeia diabolică Barnabe. DIANA : Granița însângerată, O cr­imă pe ring și artiști. DACIA : Viață de artist și Josette. DICHIU : Nostalgie, Hotelul nebu­nilor și Jurnal. DOINA : Misiunea locot. Perry : Vasul robilor și o comedie. EDISON: Departe de țară și Mimi (viață de boem). FLORIDA : Pépé-le-Moko și Spai­ma vestului sălbatec. FRANKLIN : Pépé-le-Moko (Pa­siune de apaș) și St [UNK]m și Bran „electricieni"*. GLORIA : Nevestele șirete și Pa­nică în hotel. IZBANDA : Cântecul dimineții și Călărețul din Montana. ILEANA: îndrăznețul și Fete de măritat. LIZEANA: Petru cel Mare și Două femei, două iubiri. LOLICA: Oameni în lanțuri, Poli­țistul invizibil învingător și Ban­da veselă in vacanță. LIA : Blocada și Liliacul. LUCIFER : Fiica orientului și E­­nigma colibei misterioase. MARCONI: Alasca. Jurnal. Para­­moui. Trupa de reviste M. Ne­­deianu MARNA: Aventurile lui Marco Polo, Amanda și artiști. MILANO: Pepé-le-Moko și Sub­marinul D. 1. MODEL : Cel mai bun prieten și înger și demon, jurnal și com­pletare. MILANO: Prizonier în Africa și Semnul crucii. NERO : O fetiță delicioasă și Pă­cate în paradis. NISSA (Intrarea Zalomit 6): Bar­­nabe și Prin foc și sabie. NONI: 100 băeți și o fată. Valea blestemată și revistă. GLORIA : Neapole sub spartul fo­cului și Legea de iartă. OMNIA: Senorita și Misterul l u­nei crime. ORFEU : Furtuna în Maroc și Pă­rinți și copii. ODEON : Alaska (Demonul alb) și și Nevestele șirete. PARIS: Bătălia aurului și Capri­ciile destinului. „FAX": Steaua norocului și Ma­ria Dugan e vinovată ? PACHE : 100 de băteți Și o fată «1 Tarzan. RAHOVA: Frou Frou și Ultimul gangster. i RIALTO (fost City): Barnabé și Hollywood hotel. SPLENDID: Aventurile lui­ Robie Hood. Jurnal și complecteie. REX : Senioriza și Jokeul roșu. TRIUMF: Frații Ritz șomeri și Patru bărbați și un jurământ. TOMIS: Aventurile lui Robin Hood Jurnal și complectele. UNIC : Blocada și Liliacul. VOLTA BUZEȘTI: Robin Hood, complectere și artiști. VOLGA : Manuella și Oameni , lanțuri. VENUS: Califul din Bagdad- Q crtroâ pe ring. ./ :

Next