Universul Sport, iulie 1939 (Anul 2, nr. 178-208)

1939-07-24 / nr. 201

&Luni 24 Iulie 1939 S’a fixat data disputării Balcaniadei cicliste (urmare din țiuni internaționale în pregăti­­­­re, sprijinul moral și material ) de care avea atâta nevoie. Se fixează în principiu data Balcaniadei 1­7 Sept. și se dă depline puteri domnului pre­ședinte și comisiunii sportive pentru alcătuirea programului definitiv. TURUL ROMÂNIEI Turul ciclist al României va fi organizat de F. R. C. și de Vasile Canarache cu spriji­nul tuturor acelora care trec la realizarea acestei mari com­­­petițiuni sportive internațio­nale. Se ia act de intervenția și pregăti­rile pe care le-a făcu­t-o d. președinte al F. R. C. în f Dobrogea și se hotărăște or­anizarea cursei Naționale a litoralului pentru prima guen­­i­zină a lunei August, sub pa­­­­tronajul domnului Rezident Regal Al. Ottescu, al Ținu­tului Mării. S’a fixat seara de Vineri 28 Iulie ora 20 la sediul federației, data la care să se împartă toa­te premiile cuvenite alergăto­rilor ca materiale, plachete, cu­pe etc. Pentru sprijinul pe care l-au dat mișcării cicliste din Româ­nia au fost proclamați membrii de onoare ai F. R. C.-ului dom­nii : Ciolac Antici, Mareșalul Curții Regale Iugoslave, Eugen Titeanu subsecretar de Stat al Presei și Propagandei, N. Ale­xianu, Rezidentul Regal al Ți­nutului Busegi, General Dănilă Pap, rezident regal al ținutului Someș, Coriolan Tătaru, rezi­dent regal al ținutului Mureș, Al. Ottescu, rezident regal al ținutului Marea. REFACEREA VELODROMU­LUI Se va lua de urgență con­tact cu forurile conducătoare ale Municipiului București, pentru punerea la punct a pistei de beton de pe velodro­mul din șoseaua Olteniței, și instalarea unor tribune pro­vizorii pentru ca să se poată disputa tot în București și probele de viteză ale Balca­niadei, într’un cadru sărbă­toresc și cu participarea am­basadorilor statelor ale căror pavilion figurează la aceste mari concursuri internațio­nale. Comitetul ia cu satisfacție act și aduce mulțumiri dom­­nului Foti Valerianos, care a oferit federației suma de lei 30.000, în numele unui comi­tet local, precum și grija găz­duirii concurenților și a or­ganizării concursurilor pe ve­lodromul de la Brăila, în e­­ventualitatea că Bucureștiul nu va avea o pistă proprie pentru organizarea probelor de viteză a Balcaniadei. pagina 1-a) Etapa a 9-a, etapă care încer­ca cele mai grele piscuri ale Pi­­rineilor, a scos in evidență cinci alergători de valoare, cinci că­țărători admirabili în frunte cu talentatul Ritserveldt. Alergătorul echipei B. a Bel­giei ia parte pentru prima oară la grandioasa competițiune franceză. El nu are decât 23 de ani... și n'a văzut niciodată piscurile albe ale Pirineilor.. Ritserveldt are un aer vesel,­­ fericit și zâmbește cu amabili­tate când ziariștii îi spun că a realizat o strălucitoare figură, explicând­u-le : „Nici o secundă eu n’am fost în dificultate. Și să vă spun drept nici la Aubisque, nici la Tourmalet, nici la Aspin, nu măm simțit slăbit. Am schim­bat tot timpul călcătura și am făcut foarte bine, căci mi m’a obosit deloc. Apoi la un moment dat am încetinit alura pentru a-l aștepta pe Disseaux. Puțin mai târziu însă m’a ajuns Vlae­­mynck, care mi-a spus că este inutil să-l mai aștept. L-am as­cultat și am plecat amândoi bnainte. Asta-i tot“. Luxemburghezul Didier lan­­­sina roșie a turului din 1938 Didier energicul alergător lu­xemburghez care in „Turul franței“ de anul trecut a men­ținut mai tot timpul lanterna osie — adică coada clasamen­­ului — anul acesta este revela­ția anului. A stârnit admirația clor 20.000 de spectatori care se găseau la potoul celei de-a 0-a etapă care a avut loc pe ve­­­­odromul din Toulouse. Și când gândești că anul trecut a fost cvoit să abandoneze la Marsi­lia ! Didier are desigur clasa mari­lor fondiști luxemburghezi a că­ror glorie a fost atât de bine i­­lustrată de alergătorul Francois gaber. Didier este încântat de per­formanța realizată, de aceia este dispus de confidențe. Iată ce a declarat ziariștilor: „Anul trecut am sosit al 8-lea în vârful Aubisque. Până atunci nu mă cățărasem niciodată așa de sus. Insă la scoborîre a fost aproape întreaga pantă cu ro­țile înfrânate. Anul acesta la Tourmalet m’am simțit în plenitudinea for­țelor și am urcat coasta cu cea mai mare ușurință. Dar eu gândesc că Mathias Clemens care a suferit de fri­guri în ultimul timp va avea un cuvânt hotărâtor mai târ­ziu și crede că timpul nu este încă pierdut, pentru a-și însuși spre sfârșitul etapelor tricoul galben. Eu voi căuta să-l ajut pe cât mi-e cu putință și asta-i esențialul pentru care lupta. Lambrich­s preferă urcușurile Fenomenalul olandez Lam­­brichts este un extraordinar că­țărător fiind totodată și bun fondist. Suplețea cu care Lambrichts urcă cele mai grele piscuri este într’adevăr minunată. Este incontestabil un stilist al pedalei. Totuși îi lipsește sigu­ranța la coborîre, pierzând de multe ori avantajul pe care-l câștigă la urcat. Iață dele Lambrichts preferă vârfurile munților, pe prima lor parte. Etapa a 9-a a fost menită să mai pună la contribuție efortu­rile maxime căci, această etapă a fost una din cele mai grele pentru alergătorii marii com­petiții „Turul Franței“. Pe lân­gă faptul că alergătorii sunt foarte obosiți în urma marilor eforturi depuse pe parcursul ce­lor 8 etape se mai adaugă și fap­tul că această etapă a avut cele mai mari urcușuri. Se apropie startul final care va decide soarta lui Vietto, care speră cu toată convingerea, că și va rea­liza visul. In această etapă s’a produs numai un singur aban­don și anume acela al lui Ver­­raecke. Senzațional faptul că anul trecut în această etapă a fost primul clasat. Cosson în derută de remarcat faptul că exce­lentul cățărător francez Cosson începe să slăbească. Astfel în a­ceasta etapă s-a clasat al 9-lea cu puțin înaintea lui Archam­­baud. Desfășurarea cursei Când primii alergători ajung la Eaux-Bonnes ploaia continuă să cadă din abundență stânje­nind în mare parte pe concu­renți. Lupta cea mare este angaja­tă. Făcând o privire generală a­­supra concurenților se poate ușor observa că dela primii până la ultimii alergători depănați pe traseu se observă o oboseală care se mărește pe timp ce ur­cușurile devin mai grele. La pri­ma coborîre se văd în capul pri­mului pluton Louviot, Perret, Wagner și Archam­ oaud. In ur­ma lor Laminet luptă din răs­puteri să scape din grosul plu­tonului compus din Soffietti, Fontenay, Pages, Cloarec, Noise și Frechout. In secundul pluton se observă Le Moal, Auriile, Ga­lién, Y Marie, Yellous, Le Gue­­rel, Li­schi, Galateau, Mallet, Perikel și Tassin. Vietto pare obosit In apropierea acestui pluton Vietto trage puternic și caută să evadeze din ghiarele lui Stor­­me, Thieb­ard și Korver care se țin scaiț de talentatul și ambi­țiosul Vietto. Șapte oameni conduc un cap cu Bailleux 100 de metri înaintea lui Cas­­sov și Neuville șapte oameni cari urcă cu mai puțină ușurință a­­jung primii în cap cu Boilleaux. Leaderii sunt următorii : Lam­­bricht von Schendel, Ritservell, Visseps, S. Maes și Hendricht. Hendricht istovit de puteri rămâne pentru câteva secunde să se odihnească căci e cam o­­bosit. Thiehard, Giarvello, Cesson revin și atacă fără succese In acest timp Gianello, Cos­son și Thielehard distanțați de primii șapte. Și după 5 km, du­pă o luptă titanică Thiehard reușește cu mare greutate să prindă pe cei 7 leaderi. Cosson deasemenea accelerează alura ca și Gianello dar fără succes. Visseurs reușește să se clase­ze primul la Aubisque Acest Visseurs care este un sprinteur de clasă superioară reușește după mari eforturi să treacă primul pe la Aubisque ur­mat de aproape de Bailleaux surprins parcă de urcușurile a­­tât de grele de parcurs. S. Maes, Rib­ervelt și Cossou urmează la 1 secunde după Boilleaux. Apoi Von Schendel, Lambrichts, Thi­­chard, Gianello urmează în or­dine. Ruta care conduce in va­lea Argeles este un pământ ar­­gilos și Cosson este nevoit să co­­boare prudent. Thichard care luase un bun avans derapează și se rănește la braț. Pe cei 8 km., cari urmează de regiune plată grupele încep să se formeze și aceste grupe se a­­propie unele de altele. Regruparea înainte de Tour­­ S. Maes, Thiehard, Pitservelt, Van Schendel, Cossou talonați de Disseaux, Vanorverberghe, Didier, Gianello, Samboiuchts. După câteva secunde se ob­servă Vietta care caută să scape de grosu­l plutonului format din Mallet, Visseps, Hendrick, Neu­ville, Clemens și Friebhout. Toți acești alergători formează unul și acelaș pluton. Cosson sparge 8 km. înainte de Luz care scoate în evidență veritabila artă la urcușuri. Cosson sparge. Mallet și Gianello care fac parte din plutonul mare nu se obser­vă încă. După 2 m. 30 s, ghinionistul Cosson luptă din răsputeri spre a-și recâștiga timpul pierdut. Puțin înainte de Luz Frechout și Vanoverberghe demarează. Vietto face un spoint și Fre­­chout este în trecut. Duelul Vietto-Gianeflo Vietto ajunge cu un avans de 10 secunde asupra lui Frechaut și cu 35 secunde de grosul plu­tonului. Dar între Luz și Boreges Gia­nello se detașează de grosul plu­tonului și se apropie amenin­țând pe Vietto. La Borges, Gianello trece cu câteva secunde avans asupra trioului­s. Maes, Visseus și Schardel. Visseurs se detașează . Visseurs demarează și după un efort considerabil reușește să conducă cu un mic avans a­­supra lui Vietto, Cossou care a pierdut 9 m. 30 se pare deja desamăgit. Singur Vietto își păstrează calmul și face un sprint final datorita căruia tricoul galben este mai departe ținut de tânărul și am­bițiosul Vietto. Și iată-l tot pe Vietto asul a­­cestei mari competițiuni care preocupă o lume întreagă. molțt 1/Turul Franței66 Competițiunea suverană a lumii sportive Pirineii și-au spus cuvântul. Drama căzăturilor și a abandonurilor Cicliștii Fiindcă e„zi de repaus” bucureșteni pornesc la antrenament în munți în vederea „Turului României” Astăzi e zi libera. Nu vor fi curse. Vom avea, deci, o zi de odih­nă, s’ar putea spune. Și totuși nu este astfel. Băeții n­u vor sta și nici ofi­cialii. IN MUNȚI, LA ANTRENA­MENT PENTRU „BALCA­NIADA“ ȘI „TURUL ROMÂNIEI“ Deși nu avem astăzi, la Bu­curești, nici o manifestațiune velocipedică, apoi asta nu În­seamnă, de fel, că „drumeții“ noștri vor sta locului. Ferească sfântul. Dimpotrivă, — astăzi se va pedala mai vârtos ca oricând. Vestea organizării „BalcAnia­dei“ și în special a „Turului“ a răspândit noui emoții în suflete băeților care, astfel, vor pro­fita de această zi liberă, de azi, spre a-și face antrenamentul pe care-l vor și-l cred mai apt pen­tru desăvârșirea formei. Fără a face prea multe in­vestigații, este de așteptat ca azi vor fi bătute șoselele cu urcuș. Și aceste șosele, preferate de „pedaleur“-ii noștri, sunt cele care duc spre Sinaia, fie via Breaza, Comarnic, fie pe ver­santul muntelui „Păduchiosul“, ținta finală fiind „La Nemțoai­ca“, în Sinaia,­­ locul de popas al tuturor cicliștilor. Astăzi la Constanța Se vor desfășura două curse de propaganda Astăzi Clubul ciclist „OVIDIU” organizează o cursă ciclistă pe distanța Constanța—Carmen-Sylva și retur 44 km. pentru categoria I și o cursă Constanța- Hote­l Rex Mamaia, și retur 18 km. pentru categoria II mixtă. a) Categoria I cuprinde toți cicliștii de la vârsta de 16 ani în sus. b) Categoria II cuprinde con­curenții până la vârsta de 16 ani, iar pentru domnișoare fără limită de vârstă. c) Juriul este împuternicit de a clasa alergătorii după apre­ciere. Traseu pentru categoria I. Plecarea din fața hotelurilor Carlton și Grand, prin b-dul Ferdinand cu eșirea la șoseaua Carmen-Sylva, prin bariera can­tonului­­ I. In cazul când bariera va fi închisă, fiind la începutul cursei, timpul așteptării va fi neutralizat, procedându-se la o a doua pornire, bine înțeles după apelul făcut de către di­rectorul cursei. Controlul Carmen Sylva va fi în fața Ho­la­telului Băilor, înapoierea se va desfășura pe acelaș traseu, sosi­rea fiind pe bulevardul Ferdi­nand în fața cinematografului „Tranulis". In cazul când la sosire bari­era C. F. Sk. din str. Atelierelor va fi lăsată, concurenții vor urma traseul străzii Traian până la gară de unde vor aler­ga pe str. Scarlat Vârnav până în bulev. Ferdinand și pe acesta până în fața cinematografului „Tranulis". Traseul categoriei a II-a. Ple­carea din fața hotelurilor „Carlton" și „Grand" pe bulev. Ferdinand până în Independenții (/. G. bulevardul Duca) al cărui traseu va fi urmat pănă la intersecția bulevardului Re­gina Maria care va fi urmat pănă la Mamaia, hotel ,fisx . Controlul va fi în fața hote­lului „Rex“. Innapoierea va fi pe acelaș parcurs cu sosirea în locul plecării. „Cupa din Pange Vasile Cana­rache“ se dispută anual pe dis­tanța Constanța-Carmen Sylva și se va adjudeca definitiv de alergătorul care se va clasa de trei ori consecutiv întâiul sau de patru ori alternativ. Concurentul va fi eliminat din cursă și clasament pentru ur­mătoarele abateri : a) în cazul când va împiedi­ca cursa altui alergător în timpul plecării, sosirei sau pe parcurs, tăind drumul cu bici­cleta sau ținând cu mâna pe un alt concurent. b) în cazul când va întrebu­ința pe timpul parcursului an­trenamentul, sau mai bine spus mecanic. c) când va primi ajutor stră­in la repararea penelor sau când va înlocui bicicleta cu care a luat plecarea. In afară de controlările fi­xate de la starturile de plecare și sosie, vor mai fi și altele mobile pe traseul cursei. Alergătorii sunt obligați a se prezenta la plecare indiferent de categorie cu bicicleta în bună stare, în special sistemul de înfrânare. Alergătorii vor avea in timpul cursei o aliură decentă și vor fi îmbrăcați deasemeni decent. Concurenții nu sunt obligați să poarte costume de uniformă. Primii zece clasați în ambele curse, dar numai alergători în­scriși și admiși, sunt datori a se licenția la F. R. C. Orice reclamațiune se va pre­zenta în scris imediat juriului la sosire, care decide sancțiu­nile necesare. Juriul este format din : pre­ședinte, director de cursă cro­­nometrol și comisarii cursei.

Next